Un moment se gândise să-i spună cu sinceritate: "Sunt acolo amintiri de care nu vreau să mă apropiu." Pe urmă însă îşi dădu seama ca nici măcar nu era adevărat. I se părea că poate privi în ochi, fără teamă, fără primejdie, acele amintiri, pe care le simţea vindecate. Nu, trenul acesta nu ducea spre trecut...

Mihail Sebastian în Accidentul
Adăugat de Cociş Daniela
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvintele, gândurile treceau prin el pustii. Se simţea ca un instrument cu coardele rupte, fără rezonanţă, fără căldură. Nimic nu răspundea în el, nici gânduri, nici amintiri.

Mihail Sebastian în Accidentul
Adăugat de iOANA
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nora: Sunt amintiri aşa de greu de uitat?
Paul: Nici măcar nu stiu dacă sunt amintiri. E o groaznică oboseală. E o silă imensă. E un dezgust adânc

replici celebre din Accidentul de Mihail Sebastian
Adăugat de Reliana Andra Crăciun
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorinţă

Vreau din nou să retrăiesc
Amintiri care-au trecut.
De tine să-mi amintesc
Şi de-al tău primul sărut.

Amintiri lăsate-n urmă,
Amintiri ce le-am purtat.
Unele-au trecut în umbră,
Altele m-au vindecat.

poezie de Dumitru Delcă (3 decembrie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deci, să rămână în Institut câteva minute, cel mult un sfert de oră, aşa spusese directorul. Bun. De acord; să rămână. Asta îi convenea şi lui. Putea însă măcar să rămână liniştit? Nu, bineînţeles... Fetele parcă-l miroseau, sau îi ghiceau prezenţa; se văzu din nou încolţit de mai multe domnişoare, toate din Institut. Le cunoştea pe toate, deşi nu-şi amintea numele fiecăreia. Insistau să meargă cu ele la discotecă; discoteca Institutului, mai ales că era seară... Şi din nou această scenă se petrecu în faţa domnişoarei consilier Lia, spre dezavantajul lui. Ce jenant i se părea; lui... ei nu-şi putea da seama cum i se părea. Reuşi totuşi să scape din îngrămădeală, înainte de a se sfârşi sfertul de oră, iar Lia să plece singură, fără el şi body-guarzi. Timid, i se alătură. Îi era necaz că păţea mereu astfel, mai ales în prezenţa ei. Uşor ruşinat, se şterse cu batista de urmele de ruj lăsate de fete; nu era nevoie ca ea să-i spună că ar fi avut urme de ruj pe obraji, îşi dădea şi singur seama de acest amănunt inevitabil. O privi o clipă atent, suficient pentru a pricepe că era din nou furioasă; ochii ei albaştri scăpărau parcă scântei. De ce era oare furioasă?! Nu-şi dădea nici el seama! Dar nici ea. "Don Juan..." îşi repeta ea în gând, fără a spune nimic cu voce tare. Din fericire, nu păţise nimic uniforma lui. Acum ar fi avut alta de schimb; în navă, evident. Nu era însă nevoit să se înapoieze în navă, pentru a se schimba.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În scurt timp Lucian ajunse în apropierea rezervei Liei; uşa se deschise automat la apropierea lui. El se opri în prag şi privi spre interior. O zări acolo pe colega lui, întinsă, încă dormind şi vru să plece îndărăt, dar exact în acel moment, ea dădu semne că s-ar trezi. Deci, nu visase că ea ar fi acolo şi nici nu i se păruse lui; ea era, într-adevăr, acolo. Observând că ea se trezea, se opri în prag, fără a înainta în interiorul rezervei, privind spre ea, cu aceeaşi admiraţie neprefăcută, ca întotdeauna.

citat din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi tot gândindu-se la aceste amănunte, ajunse în sfârşit în faţa uşii cabinetului domnului Eugen Manea, al cărui nume era înscris cu majuscule pe uşa care se deschise automat, iar Lia pătrunse timidă în interiorul cabinetului, unde, spre surprinderea ei, nu se afla nimeni. Nici urmă de instructor, de membrii de bază ai echipajului... Încăpe-rea era goală, dar după cum îşi amintea din mesajul de pe monitorul computerului din cabinetul ei, mesaj pe care-l citise de mai multe ori, aici va trebui să-i aştepte pe ceilalţi trei candidaţi care vor reuşi să treacă testele cu succes. Asta însemna că ea era prima care reuşise?! De abia în acel moment îşi dădu seama de acest amănunt, ceea ce o determină să afişeze un zâmbet scurt, de mândrie, deşi n-o vedea nimeni.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moromete

Îl înjur pe Moromete!
M-a făcut să vreau să stau
Şi să cuget pe-ndelete,
Timpului tribut să-i dau

Se-nvârtesc pe rând rotiţe
Despre care nu ştiam,
Deschizând încet portiţe
Către tot ce doar visam

Îmi părea leneş ţăranul,
Dar era un filozof,
Stătea aşezat tot anul,
Fără griji şi fără of

Observa, acolo-n poartă,
Tot ce alţii nu vedeau,
Vedea lume, vedea soartă,
Suflete ce dispăreau

Fără grabă, fără teama
Că secundele dispar,
Îşi dăduse omul seama
Şi vorbea încet şi rar

Încerca să le arate,
Celor care ascultau,
Că şi stând găseşti de toate,
Însă nu înţelegeau

Cum să stea? Atâta treabă!
Treceau repede grăbiţi
Şi aşa, viaţa întreagă,
O pierdeau... prea obosiţi

Moromete, înţeleptul,
Părea prost, dar nu era,
Doar se prefăcea, deşteptul,
El vedea... el exista

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintiri sensibile

Eşti atât de frumoasă
încât nici o floare-a pământului
nu-ţi poate sta alături
în visele mele.

Tu să priveşti doar încă o data
în certa mea solitudine
să vezi cum fără tăgadă
cerul de pământ
se desprinde
în noţiuni cardinale -

Ultimele tale cuvinte
nu mă vor ajunge însă nicicând -
numai tremurul frunzelor
va rămâne veşnic,
un martor ne-nduplecat
pentru acele amintiri vulnerabile.

Şi numai când înfloresc negurile
pe un alb gât de lună fecioară
apropiată-mi rămâne
o şovăielnică urmă a umbrei
după care aleargă, aleargă
bidivii tinereţii mele în depărtare.

poezie clasică de Barzin Vlada din Atlantida (1987)
Adăugat de B. Vladislava
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian nu se grăbea, dar se îndrepta spre colegii săi, spre locul în care cele două nave încă staţinau. Nuria merse alături de el; de cum zări navele, se observa că o cuprinsese teama. Lucian o privi încurajator, încercând să-i trasmită, fără cuvinte, că nu avea de ce să-i fie teamă. Se opriseră puţin. Nuria îşi dădu jos ochelarii primiţi de la comandant, privind uimită, când spre "Pacifis", când spre "Vulturul". Pentru ea navele spaţiale reprezentau ceva inedit, surprinzător. Pentru membrii echipajului, ea, prezenţa ei era ceva inedit, surprinzător, apropiindu-se, împreună cu comandantul lor. Lucian stătu pe loc, atâta timp cât consideră că i-ar trebui Nuriei pentru a se "acomoda" cu prezenţa celor două nave spaţiale, apoi porni din nou, spre colegii săi, în dreptul cărora se opri. Îi dădu drumul mâinii Nuriei, zâmbind, spre ea, blând, amabil, încurajator.

citat din romanul Proxima, Partea a-V-a: "Pe drumul de întoarcere" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adriana se temea de iubirea lui bruscă. Era în exuberanţa, în nerăbdarea, în entuziasmul lui, un exces care o neliniştea, poate fiindcă asta dezorganiza simţul ei de echilibru sau poate, mai degrabă, fiindcă simţea că o pasiune bruscă nu este una stabilă. Ea ar fi vrut să fie iubită mediocru, fără accese de mare patimă, dar, de asemenea, fără căderi subite şi lungi, să fie iubită cu o dragoste zilnică, sigură, aşezată.

Mihail Sebastian în Oraşul cu salcâmi
Adăugat de Reliana Andra Crăciun
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu înţelegea ce dorea să spună cu aceste cuvinte. "Dao... Deo..." Ce însemnau, oare?! Habar n-avea! Şi nici nu exista vreun interpret, să-i traducă. Tăcu. Femeia se opri drept în faţa lui, privindu-l, nu cu teamă, nici cu ură, nici cu agresivitate; doar plină de curiozitate, ca un copil ce descoperă pentru prima oară ceva nou, inedit; o jucărie pe care n-o mai văzuse până atunci. Dădea însă dovadă de un curaj ieşit din comun, sau poate doar curiozitatea excesivă îi alimenta acest sentiment de curaj. Părea chiar mai îndrăzneaţă decât el. Însă Lucian nu se intimidă; o privi şi el fix în ochii galbeni, ca de felină; iar el, privirea lui de vultur, de pasăre de pradă... Oare acum avea acelaşi efect, de intimidare, asupra celei din faţa lui?! Sau nu?! Oare cum se simţea ea, în prezenţa lui?!

citat din romanul Proxima, Partea a-V-a: "Pe drumul de întoarcere" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Începea să i se pară lung şi pustiu timpul pe care îl petrecea fără ea. Când îşi dădu seama de nevoia care se născuse în el, se sperie. Era oare cu putinţă să se fi legat atât de tare de femeia asta?

Amin Maalouf în Stânca lui Tanios
Adăugat de iulia
Comentează! | Votează! | Copiază!

De fapt, oamenii iubesc vărsarea de sânge, dar nu au curajul să o spună pe faţă. Într-unul dintre romanele existenţialiste este povestit un incident care este aproape adevărat. Un om este adus în faţa justiţiei pentru că ucisese un străin care stătea pe o plajă. Nu-l văzuse niciodată înainte pe acel străin. Nu l-a ucis pentru banii săi. Nu ştia nici măcar cum arată, fiindcă l-a ucis de la spate, cu un cuţit mare. Ei nu se mai întâlniseră, deci nu era o chestiune de duşmănie. Nu erau nici măcar familiari; nu-şi văzuseră feţele unul altuia. Magistratul nu-şi dădea seama ce se petrecuse, aşa că l-a întrebat pe ucigaş: "De ce ai făcut-o?" El a răspuns: "Când l-am înjughiat, a ţâşnit o fântână de sânge din spatele său. A fost unul din cele mai frumoase clipe pe care l-am trăit vreodată. Ştiu că preţul va fi moartea mea, dar sunt gata să-l plătesc. A meritat. Mi-am dus întreaga viaţă în plictiseală, fără nici o incitare, fără nici o aventură. În final, am decis să fac ceva. Iar acest fapt m-a făcut vestit în lume. Poza mea este în toate ziarele. Sunt cât se poate de fericit că am făcut asta." Nu era nevoie de nici o dovadă. Omul nu nega, dimpotrivă, îşi glorifica crima. Justiţia însă are propria sa rutină – trebuia să fie chemaţi martori; numai cuvântul său nu era acceptat. Poate că minţea, poate că nu-l ucisese pe acel străin. Nu-l văzuse nimeni – nu exista nici măcar un singur martor ocular – aşa că a trebuit să fie prezentate dovezile de circumstanţă adunate de poliţie.

citat celebru din Osho
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Domnişoara consilier; Lucian nu o-nţelegea; era dificilă... Dar şi ea gândea la fel, nu doar despre el... De ce venise oare?! Nici ea nu-şi putea explica... Iată-se însă singuri la bordul navei, pe puntea principală. Lucian o măsură cu privirea-i ageră, pătrunzătoare, ca de vultur. Ce altceva putea constata, decât ceea ce ştia deja, anume că era frumoasă; foarte frumoasă. Sau poate doar aşa i se părea lui?! Ba nu! Hotărât lucru: chiar era frumoasă, fără îndoială! Şi-n acel moment erau doar ei doi, singuri, pe puntea principală... Ce mult şi-ar fi dorit s-o strângă-n braţe, s-o sărute cu pasiune, să-i spună că o iubeşte; practic nu-l împiedica nimic, sau totuşi... Ce anume-l reţinea?! În minte i se conturară mai multe motive: Comisia Disciplinară, reclamaţia, refuzurile ei repetate, domnul Virgil Stancu, poate şi altele... Se strânseseră destule, iar toate acestea ridicau o barieră invizibilă între ei, dar de netrecut, care-i despărţea, îi îndepărta... Porniră spre ieşirea din navă. Lucian o ducea din nou acasă, cu aceeaşi maşină albastră a directorului.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cenuşa din viitor

Îmi amintesc, din nou, de ce va fi,
În viitorul dintr-un vis ce-a fost,
Dar l-am trecut în cele fără rost
De care n-am mai vrut, nicicând, a şti.

Şi iarăşi văd în visul ireal
Un viitor ce poartă amintiri.
Nici azi nu-mi sunt, nici ieri n-au fost trăiri,
Dar sunt acolo-n vis ceva real.

Apar, plutesc un timp în jur, dispar,
Scântei din focul încă neaprins,
Ori fulgi pe care iarna nu i-a nins
Şi-aşteaptă viitorul când apar.

Sunt amintiri ce nu s-au petrecut
Şi aşteptări pe care nu le am
Din vremea-n care-n viitor aveam
Un foc rămas cenuşă, în trecut.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Andy Dufresne: Ştii ce spun mexicanii despre Pacific?
Red: Nu.
Andy Dufresne: Spun că nu are amintiri. Acolo vreau să-mi petrec restul vieţii. Într-un loc cald, fără amintiri.

replici din filmul artistic Închisoarea îngerilor
Adăugat de Cristiana Ghiţă, MTTLC, anul I, grupa 2
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă se întâmpla să fie certaţi, era de ajuns să trimită sau să primească o creangă de liliac, pentru ca, fără cuvinte şi fără explicaţii, o despărţire de câteva zile să ia dintr-o dată sfârşit. Liliacul era pentru amândoi o superstiţie, care îi dezarma, care îi ajuta să se regăsească.

Mihail Sebastian în Accidentul
Adăugat de Anna
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneori, deşi Dan era trist, nu-şi dădea seama de ce anume, se simţea cuprins de o veselie inexplicabilă, interioară; parcă îi venea să râdă cu poftă, nebuneşte chiar... Dar nu proceda astfel; se abţinea. Cu greu, însă se abţinea. Altfel, să înceapă să râdă aşa, din senin, fără motiv, chiar ar fi părut nebun. Iar el nu era! Cel puţin, aşa spera. Nici nu-şi dădea seama cum ar fi trebuit să se manifeste, pentru a se încadra în limitele normalităţii, a acelei normalităţi, aflate în afara zidurilor orfelinatului, însă şi a normalităţii din interiorul orfelinatului, care difereau enorm. Avea o dublă misiune, fiecare dintre aceste misiuni fiind la fel de dificilă, pentru un adolescent sensibil şi timid ca Dan. Însă se descurca; doar el ştia cum; Moţ avea aportul său, destul de important în acest sens. Fără acest motan rotofei, viaţa lui Dan ar fi fost şi mai dificilă. Aşa însă, era, cât de cât, măcar suportabilă...

Cornelia Georgescu în Destine împletite
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pragul

poate că stelele vor lumina această noapte
şi vasul gol din care toate visele şi-au luat zborul
va mai purta ecoul unor amintiri

ochii şi-au pierdut strălucirea vieţii
sunetele curg, avalanşă fără conţinut
degetele mele cern neputinţele

oriîncotro aş pleca lumea se deschide în faţă
şi se închide înapoia mea păstrând cerc de tăcere
şi-aşa am trecut prin viaţă fără ca urmele să-mi urmeze

în cartea necuvintelor, sunt spaţii goale
în care se-înfiripă din carne şi sânge
amintiri netrăite şi cuvinte negândite

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din negura vremii se-adună

Din negura vremii se-adună
amintiri care-mi vorbesc,
Despre ce-am lăsat în urmă
şi ce vreau să mai clădesc.
Ca-n istoria din carte,
cronologic, am avut
De evenimente parte,
în timpul care-a trecut.
Acuma stau faţă în faţă
cu prezentul şi trecutul.
Istoria de azi mă-învaţă
care-n viitor mi-e scutul.
Nici prezentul, nici trecutul
nu mai mă pot însoţi.
Viitoru-i azimutul
către care pot privi.
Spre el mă îndrept acum.
Prin negură am răzbit.
Prezentul e doar un drum
de pe care am pornit.
Venit din negura vremii
şi din ce trăiesc acum,
Vreau să primesc botezul iernii
la poalele unui gorun.

poezie de Dumitru Delcă (aprilie 2019)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!