Asfaltul îmi tot ceartă tălpile
ba că-s verzi
ba că pășesc ca pe o mare neagră
ba că șoptesc aiurea de prin valsul florilor
ba una ba alta
parcă din ciudă că tălpile mele
încă mai poartă pe ele pământul întors peste grâu
iar răspunsul pașilor mei neînvățați cu tropotul tramvaielor
e precum liniștea aceea deplină dintre două eternități
cât o pâine
deși știu că e doar supărat că iarba trece greu prin el
poate râvnește la un trifoi înflorit
pe când copiii nu mai știu să deseneze decât pop corn
........................
noaptea trecută i-am dăruit din lacrimile mele
mi-am pus apoi tălpile la uscat și visele
nu vă mai mirați așa
visele încă au rămas să împace asfaltul cu cerul
i-am promis că voi merge în palme și în genunchi
cât să nu-l mai doară câmpia din tălpile mele
nici dealurile nici munții nici deșertul
.........................
odată cu răsăritul
așa ca să nu mai am comentarii
am devenit imponderabil
și zbor peste tine asfaltule
uite
nu mai fi supărat
de aici de sus te vezi ca un câmp înflorit primăvara
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre zbor
- poezii despre flori
- poezii despre visare
- poezii despre verde
- poezii despre vals
- poezii despre tramvaie
- poezii despre supărare
- poezii despre pâine
- poezii despre promisiuni
Citate similare
Tot înainte, visul meu drag
că nu e loc de întors altfel
îmi strâng sub pulpe bidiviul
și galopez împotriva timpului
până nu o să mai fie nici munți nici mare
ci doar un istm de lumină
între două jumătăți de întuneric
tot înainte
cu toată viteza înainte
în așa fel încât să mă prind cumva din urmă
când încă mai cântam veverițelor prin ploaie
și râdeam cu sufletul în hohote de verde crud
ca și cum din frunze-mi vine seva
ca și cum din altă lume-mi ești
și nu am lacrimi de uscat
nici acum nici altcândva
în vecii vecilor
adică încă azi
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre întuneric, poezii despre viteză, poezii despre veverițe, poezii despre timp, poezii despre suflet, poezii despre prezent sau poezii despre ploaie
Nu tu luntre, nu tu punte
doar saci cu nisip încă virgin
neînvățat nici cu risipitul clipelor
nici cu trupurile topite din iubire
o lună cât mai nouă până-n zece zări
drept ofrandă pentru lacrima oprită-ntr-un efemer
ochi întors a dincolo de viață
spre prăpăstiile gândului ca o promisiune de acolo
nu mai este nicio cale nici mai albă nici mai vie
de parcă scările timpului se adâncesc în cerul moale și circumvolut
ca într-un început nesigur de creier galaxie
din ce în ce mai cenușie cale a robilor
cât să-mi caut două flori albe de pus aminte
nu tu luntre nu tu punte
doar clepsidre afumate de privit eclipsele
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre alb
- poezii despre început
- poezii despre virginitate
- poezii despre viață
- poezii despre sclavie
- poezii despre prăpăstii
- poezii despre nisip
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
îngerii nu au noțiunea timpului
așa că după ce-mi voi săruta marea
iar urmele mi se vor agăța argintiu
pe cărarea care duce în lună
vreau să dezleg poetul de fiecare trăire
să-i desenez menuetul pas cu pas
prin mozaicul asurzitor de sub tălpile inimii
dar îmi ninge mov prin ochii
așa că o să vă povestesc doar
cum cresc fulgii dinspre stele
................................
un păianjen de cristal țese lacrimi
nu din lut nici din cer
nici măcar din durerea aceasta
parcă din ce în ce mai limpede
diamante pentru o fereastră rotundă
mai întotdeauna cu vedere spre un imposibil rai
................................
nu din vise se cern galaxiile
caut în zadar constelațiile prin oamenii de nea
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre îngeri, poezii despre sărut, poezii despre stele, poezii despre religie, poezii despre rai, poezii despre păianjeni sau poezii despre poezie
Despre moarte și libertatea de a nu mai fi
aș putea construi un dialog cu masa tăcerii
mai degrabă un monolog rotund
precum pâinea bunicii mele
sau poate doar un strigăt anonim
precum o delațiune
cât să-mi mai înec din corăbiile acestea
știi tu bine doamne ce mai flotă port în inimă
dar taci
că de când s-a inventat rostirea
parcă lumile se nasc așa de aiurea
și așa de nepregătite pentru armonie
încât sfârșesc mai tot timpul nefericite
oricum doar noe are patent pentru navigație
iar dacă înainte de a mă trezi din luciditate
între mine și firul de iarbă nu era decât un vis
(poate că totuși nu era nimic de negociat)
ca întotdeauna de la rădăcină spre undeva departe
cât despre viață și interdicțiile existenței
nu știu de ce
dar nu am nicio obiecție
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tăcere, poezii despre nefericire, poezii despre naștere, poezii despre moarte sau poezii despre marină
În ochi, poate încolți raiul
Dumnezeu scutură frunze în mine,
apoi le adună în palme
ca pe niște copii rătăciți...
Ca pe o rană
simt toamna aceasta,
mă doare ca și cum
ar ciuguli păsări din mine
și noaptea m-ar strivi
între pleoapele ei grele,
iar eu, te strig pe tine, iubite,
să mai treci cu mângâierile-ți
prin iarba crescută pe tălpile mele,
unde stelele își lasă jarul din când în când.
Te strig, știind că în doi,
în ochi, poate încolți raiul,
minunându-ne cât frumos pot trece ploile prin noi,
netulburând clepsidra vieții...
poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre toamnă, poezii despre păsări, poezii despre noapte sau poezii despre iubire
Poate că am murit deja
și nu mai sunt decât o fantomă rătăcită
sentimentul acesta de inconsistență
pare și el rămas singuratic
prin inima mea de aer
într-un fel trec prin toate
ca și când nu ar mai fi
nici nu mai știu dacă eu sunt mort
ori lumea e doar o boare
chiar și țipătul e ca o frunză în cădere
iar lacrimile nu se mai nasc fierbinți
nici măcar sărate
par să fie niște fulgi înghețați
care viscolesc prin imensul gol din mine
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre viscol, poezii despre singurătate, poezii despre inimă, poezii despre gheață, poezii despre frunze, poezii despre fantome sau poezii despre aer
Decalogul
am vrut să fiu pisc înalt de vis în tăcere
m-am regăsit târziu rămas agățat fără putere
în rădăcini ce nu mai vor sentimente
posed gânduri care curg cu multă durere
mi-am desfăcut în bucăți simțurile mele
am rămas vorbă nerostită și-n grea vreme
vreau să fiu învinuit de trecere prin lume
că nu am putut să dau cei mai bun din mine
simt gust amar de fiere și nu ofer decât decădere
tălpile mele nu-și mai au rostul
pașii mei prin viață și-au pierdut firescul
cărările mele mi-au schimbat norocul
sunt fiară care nu respectă nici postul
de mult de om nebun ce sunt cu gândul
am ajuns să nu respect nici dialogul
nu cer iertare cer pedeapsă mare
timpule dacă exiști nu vreau îndurare
poezie de Viorel Muha (august 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre gânduri, poezii despre înălțime, poezii despre superlative, poezii despre simțuri, poezii despre schimbare sau poezii despre respect
Oprește depresia asta galactică
nu mai lăsa poeții prin stele
nu vezi că e plin de găuri negre
pasul și dezastrul
ceasul și apocalipsa
miliarde de vreascuri
din vise care au uitat primăvara
nici măcar un amnar
cât să mai speri că se vor întoarce
nu vezi că au rătăcit și ultima luminiță
călăresc orbecăind prin întunericul din ei
se cred muritori
caută fericirea prin oase
ca și cum nu le-ar mai ajunge durerea
să-și boteze visele
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre uitare, poezii despre primăvară, poezii despre negru, poezii despre fericire sau poezii despre durere
Totuși dragostea nu e o teoremă
oricât aș reduce la absurd relatiile dintre noi
nu reușesc să-mi demonstrez mai nimic
nici de ce nu mai am loc în mine
nici de ce-mi curg lacrimile așa de invers
ca și cum oceanele s-ar vărsa toate într-un ochi
conform unui principiu nedescoperit de arhimede
poate de aceea toate reciprocele sunt betege
iar pătratele au redevenit
într-un anume fel
rotunde
cât să-mi lase speranța că totul nu e altceva
decât o operație de înmulțire cu nemărginitul
sau doar o simplă scădere a infinitului din zero
desfac un fulg în sentimente
și-mi este așa de cald
de parcă olaf mă sufocă cu îmbrățișările lui
apoi redesenez perfecțiunea
dintr-o singură tușă
cu sângele tău
parcă din ce în ce mai albastru
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sânge, poezii despre principii, poezii despre perfecțiune, poezii despre ocean, poezii despre infinit, poezii despre albastru, poezii despre absurd sau poezii despre Arhimede
Nu semnez niciodată condicile de absență
plec pur și simplu precum un soldat necunoscut
nu-mi las nici umbra să facă contra-apelul
doar îmi sărut iarba aceasta verde care se înclină
la trecerea mea prin viață
de parcă mi-ar ști pasul
de parcă mi-ar ierta coasa
de parcă mi-ar fi ascultat visele din vis
și atunci când îmbrățișam cerul
dar și atunci când mă înveleam cu pământul
și când te țineam în brațe
dar și când îl căutam pe dumnezeu
alergând după fluturi alergând după licurici
între două suflări de păpădie și o floarea soarelui
chiar dacă ar putea părea o copilărie în lumea asta
parcă într-o veșnică așteptare a unei și mai veșnice luminițe de la un și mai veșnic capăt de tunel
nimic nu mă poate convinge că dumnezeu are nevoie de intermediari ca să-mi lumineze inima
nici de taxe și construcții megalictice ca să-mi ierte păcatele
așa că nu voi da ortul niciunui popă
nu voi semna nicio condică de plecare din lume
doar așa ca să-mi pot vedea de moarte simplu
și să nu rămân dator pământului cu o groapă
îmi doresc doar un rug
așa cum mi-a fost și viața
așa cum poate îmi va fi și veșnicia
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre iertare, poezii despre lumină sau poezii despre licurici
Tu, cel din depărtări
Uneori, am nevoie de liniștea ta,
Liniștea pe care mi-o inspiri tu,
Cel din depărtări, de mult prea departe,
Mai ales când plâng târziile toamne
Pe umerii-mi încovoiați de zboruri frânte
Și tânguie noaptea a singurătate.
Uneori, cred că doar gândul la tine
Mă face să merg mai departe
Pentru că ți-am dăruit parte din visele mele,
Parte din anii mei,
Pentru că te-am împodobit
Cu cele mai frumoase cuvinte de dragoste
În arămindă trecere.
Poate că nici nu ești așa cum mi te-am imaginat,
Poate că nici nu ai vrea să auzi de mine
Vreodată,
Doar că eu continui să cred în tine,
Omul depărtărilor
Și totuși atât de aproape,
Încât, atunci când respir
Îți simt tremurul buzelor
Și mâinile căutând azurul zilelor senine,
Îți simt greutatea tăcerilor
În orele furtunoase
Și mă doare dacă tu suferi.
Cea mai frumoasă muzică
E muzica sufletului tău
Și visez, visez,
Un drept ce nu mi l-a luat încă
Nimeni!
Uneori, lacrimile vin nechemate,
Multe, ca într-o ploaie despletită
Și mă dor absențele tale,
Și mă ard iluziile mele,
Dar mai tare simt că m-ar durea
Să nu mai visez măcar o zi la tine,
Să nu îți mai pot auzi muzica înalturilor,
Tu, cel din depărtări
Și totuși atât de aproape.
poezie de Florina Sanda Cojocaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre muzică, poezii despre frumusețe sau poezii despre zile
Două femei
Eram în stație numai două femei,
ne uitam una la alta, studiindu-ne mai întîi
mîinile,
vedea că mîinile ei sunt mai frumoase
decît ale mele, dar îmi spunea:
- Ce frumoase sunt mîinile tale!
I-am zis mulțumesc, apoi am continuat
să ne uităm una la alta
studiindu-ne îndelung nasurile,
vedeam că nasul meu e mai frumos
decît al ei și i-am zis:
- Nasul meu e mai frumos decît nasul tău!
Nu mi-a spus nimic, nici timp nu avea,
căci tocmai se oprise un autobuz
care a luat-o din stație cu tot cu mîinile ei
frumoase, de parcă nu fusese
niciodată acolo, deși voi tine bine minte
mîinile ei, puțin mai frumoase
decît ale mele. Apoi și ea și-a adus aminte
că, în acel moment, eu nu aveam
cum să-mi văd nasul. Deși putea fi altfel,
fiindcă
eram în stație numai două femei,
nu ne cunoșteam și nu ne uitam una la alta
și chiar dacă ne-am fi cunoscut
nu ne-am fi plăcut deloc, chiar dacă
la un moment dat ne-am îmbrățișat,
ne-am povestit viețile noastre,
ne-am căsătorit copiii și totul a durat
cît am așteptat autobuzul în stație,
apoi ne-am despărțit, dar mîinile noastre,
multă vreme încă, s-au tras de păr.
poezie de Silvia Goteanschii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre nas, poezii despre autobuze, poezii despre păr, poezii despre mulțumire, poezii despre femei sau poezii despre căsătorie
Nu am nevoie de martori
nu vreau să mă creadă nimeni
oricum sunt condamnat prin naștere la moarte
ce naiba ar putea fi mai rău de-atât
așa că nu propovăduiesc adevăruri incontestabile
nu am nevoie de nimeni să-mi răstălmăcească visele
le visez singur și le uit repede
cu cât mai repede cu atât mai bine
altfel poate le-aș povesti cuiva
de fapt nici nu știu ce e mai bine
dar sunt convins că nici dumnezeu nu are nevoie de martori
nici de antemergători nici de messia
sunt sigur că nici de biserici sau papi
nici de mausolee nici de cimitire
doar noi
amărâții ăștia care suferim de moarte
ne visăm nemuritori ori statui
ca să nu ne moară egoul niciodată
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sculptură, poezii despre creștinism, poezii despre biserică, poezii despre bine și rău sau poezii despre adevăr
Nu mai vreau
Nu mai vreau din viața asta nici măcar o clipă!
Nici un glas să-l mai aud, Eu mă duc, mă duc!
Și nu știu unde, unde voi ajunge fără Tine!
Nu mai cer sfinților milă, nici versurilor rimă!
Dumnezeilor absenți nu le mai cer un cent!
Nici o zi acum să-mi cumpăr nu mai vreau!
Dintr-un univers prea mare unde Eu am rătăcit!
Nici cuvântului glas.... când Eu încă nu mor!
Nu mai cer nopților somn, nici somnului vis!
Nu mai vreau să-mi mai atingi inima prin care-mi curgi!
Nici cerului infinit unde Eu tot m-am pierdut!
Nu-ți mai cer acum nimic din tot ce Eu n-am avut!
Nu mai cer soarelui zi senină, nici iubiri milă!
Nu mai vreau vedere într-o lume de durere!
Nici auz când Tu n-ai glas și nici cuvinte!
Nu mai vreau vorba ce minte, nici icoane sfinte!
Nu mai vreau cruci între drumuri!
Nici pași rătăciți în lume fără Tine,
Când te caut în nu știu ce unghere!
Nu mai vreau gânduri ce mă dărâmă!
Nu mai vreau așteptarea care doare!
Nici ziua în care visul încă nu moare!
Nici noaptea fără stele, fără Lună, fără...
Fără Tine lipasa viselor mele stinghere!
poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre somn, poezii despre sfinți, poezii despre cuvinte sau poezii despre versuri
Erai în mine ca o izbăvire...
Azi, parcă-i mai albastru răsăritul
Și nu mai doare liniștea din cer.
Am prins în palme, Doamne, infinitul
Și îndrăznesc din nou, să mă ofer.
Am primăveri pe umărul cu stele
Și-au înflorit zambile pe un sân;
Pe gât se zbenguie visele mele,
Când peste vise, îmi ești azi, stăpân.
Ai apărut, când te-am chemat, spre seară-
(O altă noapte albă mai striga).
Și lacrima din răstigniri de ceară
S-a speriat de lăcrimarea ta.
Și lanțuri au căzut la poarta vieții,
Ferestrele, zăbrelele, și-au rupt
Zâmbesc pe lângă macii mei, scaieții
Și, deși nu te știu, te-am cunoscut.
Erai în mine, ca o izbăvire,
Chiar de-n amurg, e poate prea târziu,
S-adăpostim iubiri sub coviltire,
Când plouă agresiv și cenușiu.
Să nu mă cerți, că am bătut la ușă!
Te-am auzit când bântuiai prin vers-
Mi-ai scuturat poemul de cenușă
Și l-ai înaripat spre univers...
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zâmbet, poezii despre zambile, poezii despre violență sau poezii despre sperieturi
Toți cireșii înfloriți sunt perfecți
ca și cerul sub care mor samuraii
pentru a nu mai exista niciodată dezonoare
deși între două războaie pierdute
câștigătoare este doar pacea
poate și fluturii de pe un câmp cu margarete
sau liniștea imensă de sub pătura pământului
înainte de a-mi lăsa din nou iarba să crescă
din inimă din ochi din toate lacrimile
fericirea că în sfârșit nu mă mai doare nimic
precum și sentimentul că între doi pași de furnică
este loc de atâta nemărginire cât să-i spun dumnezeu
nu pot decât să facă timpul imponderabil
iar toate clipele atunci se vor naște rotunde
din lacrimi de înger sau de mamă
și cele care vin și cele care pleacă
trebuie doar un suflet care să le consume liniar
înainte de a redeveni nemărginite
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sfârșit, poezii despre război sau poezii despre pace
Sunt așa imperfect pe cât ideal visez
vorbesc cu bucuria condamnatului la moarte
care a înțeles că degeaba se sufocă
nu are altă cale decât să coopereze
și să-i mulțumească gâdelui
cu o plată generoasă
oricum nu mai cred în nimic
sunt uneori așa de gol
precum o carcasă
din ce în ce mai dator pământului
nu mă mai amăgesc aiurea
nici pe mine nu sunt în stare
să mă iubesc necondiționat
sunt în situația de a înțelege
neantul de dincolo de neant
ca pe o nefericire legată de existență
sau ca pe fericirea celui
care nu mai are nimic de pierdut
nici măcar dorința de a lupta
cu veșnicia morilor de vânt
nu mă face mai trist
râd cu gura până dincolo de moarte
nu mă mai întreb dacă
și nici cum ar fi
o altă viață
doar mă bucur că nu o să mai știu nimic
și poate
cel puțin la început
voi fi iarăși copil
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre bucurie, poezii despre vânt, poezii despre vorbire, poezii despre tristețe, poezii despre râs sau poezii despre plată
Acesta nu este un poem de dragoste
Nu e descătușarea unei iubiri,
ușurarea pe care moartea o dă uneori,
risipa de energie pentru lucruri mici
cuvintele pe care nu le aștepți dar vin oricum
când nu mai contează
și nu te mai ating.
Acesta nu este un poem de dragoste,
dragostea rabdă toate, urcă pe umerii rugăciunii,
înalță copilăriei zmeie din nisip.
Nu știu să iubesc. Nu știu să nu iubesc.
Uit să te uit și nu uit umbrele pe care ochii tăi le aruncă peste bord
odată cu năframa roșie a înserării
când toate dor și nu mă doare
să te văd țintuit în lume când lumea e o corabie fără vâsle
să botezi neștiutele poeme după tine
dar să te lepezi de oameni,
de nimicurile lor,
de pământul de sub tălpile mele.
Nu dau bani flămânzilor din suflet
nu hrănesc gura anilor seci
sunt cenușă și mă șterg din anotimp
sunt cer și trăiesc din leșul iubirilor
se va vorbi despre noi cum alipeam cioburi
și ele prindeau viață mergând sub pământ.
Azi am plecat și ziua m-a urmat cuminte
nu aveam semințe în pumni nici lacrimi să le ud
nu aveam nimic al meu când te-am cunoscut
doar crucea ca o brazdă peste singurătate
și lemnul ei plângea în mine
plângea și nu puteam să opresc poezia
curgând pe mirul frunții.
Tu nu știi sau poate tocmai pentru ca știi, taci și te lepezi de cuvinte
sunt mici și bat surd în geam, bat surd în lumină
fereastra morților s-a aburit înăuntru îngerul culege vise
sunt mai frumoase oasele lor,
sfinte încă, plămadite din dor.
Timpul trece care încotro apucă o pâine și colțul ei alunecă în mâinile copilei
Iartă-mă, mamă, când plecam de lângă tine,
umpleam plămânii cu joaca și te uitam
cu grija pe umeri
Acum să nu-mi pleci odată cu bulgărele desprins din lună
odată cu dragostea nepoemelor mele.
Aceasta nu e rugă de seară
Dumnezeu știe că îl chem rareori dar El vine,
vine pentru tine.
I-am spus zilei să îl aștepte în genunchi
cu soarele în palme și ea mi-a aruncat firimiturile acestea de poem
pe care nu-l voi numi nicicum.
poezie de Mihaela Roxana Boboc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre seară sau poezii despre copilărie
Cu sufletele uscate de senzațional
tinerii mor de bătrânețe
aproape nicio floare nu mai cheamă fluturii
din banalitate nici soarele nu mai face umbre
iar zilele nu mai alternează cu nopțile
doar din când în când
în deșertul dintre două oaze
cresc cu încăpățânare caravanele nimicului
precum feții frumoși din lacrimile afroditei
ȘOC! SENZAȚIONAL!
lupul încă nu a fost halit de oaie
dar punem de încă o ediție specială
cum altfel să mai ascultăm banalul
decât la superlativul exagerării absolute
iar când din greșeală
se mai întâmplă și ceva extraordinar
aproape că nimeni nu mai observă
că pinguinii vrăjitori sunt insomniaci
e o lună mult prea plină
albastră imensă numai bună de prime-times
la pol se îmbată pinguinii
în plin deșert de gheață abdicată
pescuiesc de nebun pe un iceberg putred
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre deșert, poezii despre încăpățânare, poezii despre tinerețe, poezii despre pinguini sau poezii despre oi
Sunt egoist
ai perfectă dreptate
dar ce pot face
lumea mea începe cu mine
și se termină asemenea
nu e o pretenție absurdă
e doar lumea mea
până când voi mai ține minte ceva
până când uitarea mă va uita
până când moartea mă va despărți de ea
un jurământ frecvent
la fel de folosit precum eternitatea
în a defini o boală gravă
nu ca o tromboflebită de sinus cavernos
dar la fel de letală
în niciun caz contagioasă
deși se ia prin sărut
de la o inimă la alta
sau prin atingere de suflete
nu e religie deși este esența dumnezeirii
dar și a păcatului
un paradox prin care lumea înaintează
în sfârșit o axiomă clară
pe care nimeni nu o poate demonstra
deși toată lumea începe și se sfârșește odată cu ea
într-un anume fel asemănător firii mele
egocentrice
recunosc că trăiesc totul prin mine
nimic din ce nu mă pătrunde
nu există
nici cerul nici marea nici himalaya
nici măcar podișul gobi
sau gândacii de colorado
(un fel de gangsteri ai cartofului)
toate minunile
toate deșertăciunile
trăiesc atât cât eu le pot trăi
e ca și cum aș reuși să înghesui infinitul într-o clipă
deși nu mai am nevoie de ea
iar lumea aceasta
a mea
începe cu mine
dar fără tine îmi pare goală
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre paradox