Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Gândul unei mame

Plânge cerul când te vede
cum înmugurești în iarnă,
plânge și nu poate crede
că ai iar, o haină albă.

Pleacă-te în rugăciune,
pleacă-te pentru a-i spune
vis frumos s-a împlinit
drumu-ți este... însorit.

Floare alba te-oi deschide
în culori de soartă date,
radiază prin firide
ce au fost cândva 'nghețate.

Să zidiți un vis din stele
călăuze sa vă fie,
pasu-n doi ca dans de Iele
lacrimi doar, de bucurie.

Furtuni să vă ocolească
scena vieții aurie,
pe altar sfințit să crească
doar, crini albi și iasomie.

Este gândul unei mame,
ce-a tot strâns lacrimi în pumn,
plâng și azi de bucurie,
cerului, mai pot, să-i spun.

Să m-audă steaua care
tremură-n lumini albastre
și pe-o rază călătoare
țese drumurile voastre.

Două fire le-mpletește
în iubirea veșniciei,
până țolu-‘mbătrânește
peste pragul căsniciei.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Cântec de lacrimi

Zâmbea.
Visa.
Iubea.
Credea în tot și în nimic.
Credea în tine.
Doar atât.
Și îi era de ajuns.
Nu-i trebuia alt vis, alt gând
Sau alți îngeri care să-i cânte imnul iubirii.
Îl știa de la tine
Și întreaga ei lume
Era plină de o adâncă fericire.
Întregul ei univers avea viața și culoare.
Doi ochi căprui șterseseră orice urmă a trecutului.
Erau ochii lui,
Atunci ai unui înger,
Acum ai unui demon,
Dar a unuia și aceluiași vis tainic de iubire.
Era aici,
Era lângă ea.
Și el o iubea,
Dar a plecat
Lăsând doi ochi înlăcrimați
Și o lume care s-a prăbușit peste ei.
Sunt ochii ei azi triști și înnegurați,
Înecați în gustul amar al durerii.
Sunt ochii ei frumoși
Cei care nu mai au lumină
Și nu mai văd nimic.
Sunt ochii ei cei care nu-l mai văd
Și plâng,
Iar sufletul îl strigă,
Dar în zadar.
Lumea aceea frumoasă nu mai există.
Nu a luat-o cu el
Căci ea nu a vrut să i-o dea,
Dar prin ruperea visului
S-a stins și ea.
Un cântec de lacrimi a rămas în urma tuturor.
Doar el mai spune că a existat un înger,
Că astăzi este demon
Și ea plânge.
O tânără ridică ochii spre cer
Și înalță o rugă de iertate
Pentru ea, pentru un înger
Și pentru un vis pierdut în zare.
Sunt ochii ei cuminți cei care tac
Și plâng de când el a plecat.
În lumina lacrimilor reci
Ea caută lumea pierdută,
Dar tot ce astăzi mai găsește
Este cântecul de lacrimi
Pe care în ruga ei îl spune
De dimineața până seara
Și în visul tăcut din noapte.

poezie de (2008)
Adăugat de Andreea IonSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
Rodica Nicoleta Ion

Și ești mireasă...

În voaluri albe de mireasă
Plutești... minune, cântec, vis...
Vin îngerii să te privească
Și cerul astăzi s-a deschis.

Ți-ai prins lumina în privire...
Din al iubirilor potir
Sorbim un strop de fericire,
Iubirea să-ți sărbătorim.

Palatu alb al veșniciei,
Sub tălpi de limpede cleștar
Acum ți-e haină căsniciei,
Căci te-a dus Flavi la altar.

Plutește voalul peste umeri
Și azi un vis s-a împlinit,
Căci după ani de suferință,
Alăturea v-ați regăsit.
Spre transcendent, pe căi de ani lumină,
Această căsnicie să vă țină,
Sculptați, doi îngeri pașnici ai iubirii,
Călăuzind supușii fericirii...

poezie de din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Astăzi rămâne

"Am rupt pagini din al vieții album
De-astăzi nu mai suntem "doi"...
Ne-am spus grăbiți "un bun drum"
În spate rămân doar lacrimi și ploi.

Și-o ușă pentru totdeauna s-a închis,
Destinul e nedrept, iubirea o curmă.
Iar astăzi s-a stins un frumos vis
Din ce a fost cândva... rămâne o urmă.

poezie de (3 septembrie 2017)
Adăugat de Alina-Georgiana DrosuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Femeie, îngerul iubirii

Să nu te lași înfrântă, piedici, ți s-or pune,
Vremuri cu furtuni ți-or da plânsul de zee,
Vise de s-or frânge, greu de te-o răpune,
Te ridic-arzând, luminezi, Femeie!

Te-aprinde ca steaua, pe cerul nopții grele!
De-atingi vămi de sânge, nu mușca de jos,
Caută-ți, iar, locul, regină printre stele,
Vei radia candoare, cu chipul tău, frumos.

Rămai ce ești femeie, izvor de vis, idee,
Un postum te-ai născut, în scrisuri aurite,
O muză pentru pictori, poeților ești cheie!
Tu reînvii, mereu, simțiri, ce-s adormite,

Ești ploaia de petale, gând cuprins de focul
Iubirilor eterne, icoană-n legământuri,
Ești aură-n sfințire, ‘n altare îți ai locul,
Născută-n rai de suflet, zbucium lin, de fluturi.

Îmblnzești ‘noptarea! Ești înger viu al nopții,
Cum crezul învierii, din lacrimi de iubire,
Tu, cu privirea-ți caldă, ca zorii dimineții,
Croiești drumul de-ntors, în rugi de izbăvire.

Împarte fiindcă poți, până și lumea-n două,
În lumea slăbiciunii, și-n lumea de virtuții.
Aruncă tot ce-i vechi, alege-ți haină nouă,
Pune frumosu-n toate, deschide poartă sorții.

Nu te lasa înfrântă, de piedici s-or mai pune,
stralucești ca steaua pe cerul nopții rece,
Ești tot ce-i mai frumos, de multe se vor spune,
Rămâi înger iubirii! Nu floare, ea... se trece!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ion Cuzuioc

Amintiri joviale

Îngenunchiat în fața unei nude,
Don Juan se plânge și nu crede,
Ce-a putut cândva nu se mai vede,
Ce mai poate azi doar se aude.

epigramă de din arhiva personală a lui Gheorghe Culicovschi (2006)
Adăugat de Gheorghe CulicovschiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

A-nceput să ningă...

M-a trezit de dimineață mireasma de mere coapte
Și-un parfum de sărbătoare inima mi-a-nvăluit...
Văd cireșul din fereastră cum și-a pus o nouă haină
Cu un alb ca de poveste ce mă face fericit...
Vântul bate și aduce zvon de sfântă bucurie
Căci mai e puțin și iarna se va instala deplin
Aducând cu ea minunea unei stele ce-a vestit
Că se naște Pruncul Slavei... Împăratul drept, divin!
Și aștept cu nerăbdare noaptea-aceea minunată
Când din cerul veșniciei dragostea a răsărit
Să pot spune cu iubire, prin a inimii bătaie:
"E ziua Ta o, Prunc Divin și iar Îți spun: Bine-ai venit! "

poezie de (21 noiembrie 2017)
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Speranță albă

În nostalgia iernii devin o visătoare,
M-alintă fulgii albi ce se aștern pe tâmplă
Când mă ating, vreau să le dau culoare
înțeleg neînțelesul, a tot ce se întâmplă.

Ninsoarea îmi dezgheață iarași dorul,
Noian de vise îmi îmbracă-n alb imaculat
Clipele frumoase, ce-au fost vieții fuiorul
În plete mi le prinde, ca fulgul așteptat.

Pământul ia căldura plapumei de nea,
În strălucirea-i să renască dorința amorțită,
Visez un vis frumos, e doar iubirea mea
Ce-a fost și nu mai este, e-n cer pecetluita.

De-am căutat iubirea în orice anotimp,
Iubirea să o gust, să-i dau fior, culoare
Aștept iarna vină, aștarnă albul nimb
Căldura-i să o simt din recea ei candoare.

Pe broderia rece a florilor de gheață
Să pot, scriu cu inima poeme de iubire,
S-alerg printre nămeți cu zâmbetul pe față
Iradiind în jurul meu căldură, fericire.

poezie de
Adăugat de dory58Semnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Maria Ciobotariu

Prizonierii dorului

Fiecare fulg
țese o poveste
sub privirile lunii
cerul suspină când stelele cad
peste vorbe-nghețate
pierdute speranțe,
ucise de ger
ascunse sub pași
răsună țipătul
șoimului din munte
ca un ecou
de clopot unic
zâmbesc, dar dorul
de tine
îmi tremură-n glas
o rază blândă-n
palma mea
îmi dă aripi zbor
peste noapte.
Suntem prizonieri
ai dorului
uitând de ierni...
trăim în primăveri
albastre
pe aripa unui vis
renăscut
din torente și furtuni.

poezie de (15 ianuarie 2014)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 2 comentarii până acum.
Participă la discuție!

Rugăciune pentru ocrotire

Tu, cinstită cruce,
lemnule preadulce,
pavăza credinței,
arma biruinței,
vino azi pe cale
să-ți dau închinare
cu dreapta la frunte,
spre plete cărunte,
cu dreapta la stele
culeg din ele,
semăn cu vise
ogoare întinse.
Și vino, minune,
să-ți spun rugăciune
să o duci la Domnul,
când biruie somnul.
Tu, pom ce-nflorește
și în mine crește,
și nu treci prin toamnă
dezbrăcat de haină,
pom ce veșnic arde,
îmbrăcat în roade,
ce-n cuiburi cunună
cântările suna,
lemn ales de Domnul
-mi biruie somnul,
mai vino înflorit
cu nopți de mai sfințit,
chip de iasomie,
floare de Marie.
Tu, cinstită cruce,
lemnule preadulce,
către ceruri scară,
palmele-mi coboară
și iarăși se suie
prin cristice cuie.
La capăt de pătimi
ceru-i chin și lacrimi
și plânge Fecioară
uscată-i vara,
și udă pământul
și lemnul preasfântul
îi soarbe durerea,
se-ntoarce puterea
și care putere
ca o mângâiere
să fie cu tine
prin Domnul, creștine!
Amin.

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
George Ceaușu

Plânge marea

Plânge marea, plânge țărmul,
Albatroșii plâng și ei,
Vântul și-a-ntețit vacarmul
Biciuit fiind de zei.

Plâng și crestele-nspumate,
Plâng catargele... se frâng,
Pentru cei plecați departe
Ochii celor dragi, azi, plâng.

Și natura toată plânge
Lacrimi podidesc și curg,
Matrozi uzi cu rece sânge
Trimit gândul lor în burg.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Doar lacrimi

Afară ploua cu lacrimi de îngerași,
Eu te priveam îngenuncheat,
Și te-ntrebam:"-De ce mă lași?"
Nici azi răspunsul n-am aflat.

Acum stau singurel și plâng,
Pozele mi le-ai furat pe toate,
La piept nu am ce să mai strâng,
Ploaia iar îmi cade pe ceafă și pe spate.

Îngerii în cer încep tune,
Și-ncep plângă lângă mine,
Stau și rostesc o rugăciune,
Să te-ocrotesc mereu pe tine.

Mai ții minte acel început
În care eram doar noi doi în ploaie?
A fost frumos, dar azi doar lacrimi
Mai umblă câmpul în șuvoaie.

poezie de
Adăugat de Vlad BălanSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Adi Conțu

Zbor de fluturi

Fluturii trăiesc puțin,
Doar o dragoste, un chin,
Doar o floare, doar un vânt,
Poate veșnic... în cuvânt

Vin și pleacă, prin iubiri,
Sunt culori, închipuiri,
Aripi ce plutesc ușor
Prin furtuni de vis, de dor

Sunt metafore ce tac,
Amintiri care ne plac,
O emoție în zbor,
Ce păcat că și ei mor...

Fluturii... se nasc în noi,
Când iubim frumos, în doi,
Fluturi nu-s doar pe pământ,
Ei... iubirea noastră sunt

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Glossă vieții și morții

Viața-i o clepsidră spartă.
În două timpu-i fragmentat –
Lumina zilei și... deodată
O noape neagră s-a lăsat.
E-un licăr între vieți de stele,
Un șerpuielnic drum de vis...
Nu înțelegem se moare
Decât când pleoapa s-a închis.

Viața-i o clepsidră spartă,
Arcă-n vreme de furtuni,
Pe valuri de timp purtată.
Vis în neștiute lumi...
Este curgerea spre mâine,
Al durerii eșafod,
Pacea colțului de pâine
Și trădarea lui Irod.

În două timpu-i fragmentat –
Ploi de silabe și tăceri
Ce-n univers au emigrat.
Și-acum, pe-al rugilor dureri,
Mă-nalț furtună și socot
Că-s un quasar pierdut în timp,
Un unic și nefast complot,
Poate un ultim anotimp.

Lumina zilei și... deodată
Apus, tăcere și neant,
Ploi de tristeți, dureri și sloată...
Viața alt curs de-acum a luat.
A fost o curgere de miere,
Iubire, floare de cais,
Cânt de izvor și păsărele,
O aripă de dor, un vis...

O noapte neagră s-a lăsat...
Prelung, un clopot se aude.
Ah! Oare ce s-a întâmplat?!
Și universul ce ascunde?
Ce cruci nuntirea mi-o jelesc?!
Pe alba piatră funerară
Ocean de lacrimi regăsesc
Și timpul nu se mai măsoară.

E-un licăr între vieți de stele,
Toreador sub roșu voal,
Prețioasele gazele
În blând decor autumnal.
Viața e soarele de vară
Și zbor spre cer de păpădii,
Zborul aripii de ceară
Peste clipe viorii.

Un șerpuielnic drum de vis,
Credință și amnar deodat',
E poarta care s-a deschis,
Genunchiul, azi, în rugi plecat.
Viața-i o floare la altar
Pusă ofrandă pentru timp,
E și iubire și calvar...
Splendoarea muntelui Olimp.

Nu înțelegem se moare...
Nu-i drept, etern datori fim!
De ce atâta întristare
Când am putea să mai trăim?
Ne-am logodit cu neputința...
Prin moarte toți vom spune "da",
Căci n-a putut afle știința
Ce alte vieți vor mai urma.

Decât când pleoapa s-a închis
Vom crede, Doamne, se moare,
Că viața nu-i decât un vis.
Secunde, stele căzătoare...
Ce rost în urmă lacrimi, fast?!
Ce rost un nume pe o cruce?
Din om, nimic n-a mai rămas.
El vine și apoi... se duce...

Decât când pleoapa s-a închis,
Nu înțelegem se moare.
Un șerpuielnic drum de vis,
E-un licăr între vieți de stele.
O noapte neagră s-a lăsat,
Lumina zilei și... deodată,
În două timpu-i fragmentat.
Viața-i o clepsidră spartă.

poezie de din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Pavel Lică

Încearcă a nu plânge...

Încearcă a nu plânge, când zorii dimineții
Nu vor putea -mbrace în purpură poeții,
Și tu, nu plânge dacă ei nu mai pot să scrie,
De dragoste de viață o altă poezie.

E un sfârșit în toate, cum este pe pământul,
Unde o nemurire e numai în Cuvântul,
În care toți poeții au fost și-or să mai fie,
Trăind doar cu Femeia, mereu, în Poezie,

Că lor le e Femeia un vis crescut în floare
Și ea le este muză, în veci nemuritoare,
Așadar, tu, nu plânge, Femeie, când se duce,
Poetul își pună în vers aripi de Cruce,

El știe că-i rămâne, în urmă, numai cântul
Iubirii lui, ce poate a înflori pământul,
Nu plânge, când el știe că nu-i va fi sfârșitul
Acolo unde Crucea-i așteaptă răsăritul...

poezie de din Galaxia marilor iubiri
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

O stea (dedicată lui M. Eminescu)

O stea din zări cu forfotă cerească
Coboară raze blânde spre pământ
Și prinde-n vis vertiginos să crească
Păstrând eternitatea prin cuvânt.

Talazuri mari prin ape înghețate
Se nasc din infinit unde dispar,
Dar vorba sa din vremi poate uitate
Inundă nesfârșirea unui dar.

Luceafăr s-a născut pe bolți albastre...
Prin vis, prin dor, prin pașnic legământ
Și magia albă-a nemuririi voastre
Prezentă e și astăzi în cuvânt.

Multe veri vor plânge și vor ninge ierni,
Timpul o să treacă, timpul o să vină,
Însă pasiunea ochilor eterni
Va fi la fel de mândră și de fină.

O se nască stele infinite
Când zi cu noapte galeș se îngână
Și când puterea ta prin dulci cuvinte
Va fi mereu a cerului stăpână.

Un vis firesc te naște mai aproape
De-acele lumi ce veșnic ne despart.
Tu strălucești tăcut, fără de moarte,
Iar vocea ta e-n inime ce bat.

Zidit în zarea albă-a veșniciei
Coroana ta e-n gânduri ce mă-nec,
Vei fi mereu părinte-al poeziei,
Nemuritor în mii de ani ce trec.

poezie de
Adăugat de Diana EnachiiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marius Robu

STILOUL MEU E ÎN DOLIU, MI-A MURIT A DOUA MAMĂ

Azi, tristețea absolută
Mi-a trimis o veste care
Nu poate fi abătută
Și nu are consolare:

Doamna mea Învățătoare
Care mi-a ținut în mână
Mâna dreaptă, cu răbdare,
Scrisului îi rămână

Roabă pentru veșnicie,
A plecat la cer, se pare,
Îngerilor să le fie
Mamă și învățătoare

Bună, sfântă, ca și mie...
Plâng și simt și spun cinstit
din mine, cel ce scrie,
Azi o parte a murit.

Dumnezeu să te iubească,
Iar pe Mama de-o-ntâlnești,
Spune-i, sufletul să-i crească,
Doamnă blândă, tu ești

Cea care mi-a pus în mână
Un stilou negru și care
Îi promit c-o să rămână,
Prin ce scriu, nemuritoare.

Doamne, cu lacrimi în gene,
Fă două cununi de stele
Acestor două Elene,
Două Mame ale mele.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Plansul unui ciob de lut...

Trupul mi-e tăiat în două,
mi-este smuls și dus departe.
Mi-a ramas doar jumătatea,
care este-acum pe moarte.
Smulsă-i carnea de pe mine;
nici măcar nu curge sânge,
Numai sufletul se zbate
și cu lacrimi grele, plânge.
Cum -mi înțeleg destinul,
cum să cred -mi va fi bine,
Cînd din tot ce-a fost odată,
sunt doar lacrimi și suspine?
Cum să mai privesc în mine,
dacă-n jur e totul gol,
Seara când merg la culcare...
dimineața când mă scol...?
Și-n zadar întind eu mâna;
nu e nimeni s-o atingă,
Numai credinciosu-mi câine,
e alături să o lingă.
Să te smulg bătând, din mine,
inimă, să te sfâșii,
Ca -mi pot trăi tot restul
zilelor reci și pustii!
Ce mai sunt, fără de tine,
ce mi-a mai rămas întreg?
Care gând și care faptă,
mă va face -nțeleg?
Acum sunt un ol de jale,
ce de lacrimi e umplut;
Glas de chin și disperare,
înălțat din ciob de lut.
Doamne, de mi-e asta soarta,
putregai dacă am fost,
Și-am trăit un sfert de secol
doar o viață fără rost,
Doamne, ia-mi azi lutu-n mână
și frământă-l cu putere,
Ca vărs șuvoi de lacrimi
și o mare de durere.
Lasa-mă să plâng de-a pururi
și tot nu va fi destul.
Lutul... cere multe lacrimi,
până când va fi sătul!

poezie de
Adăugat de AdelyddaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Violetta Petre

Rămas bun

Încep -mi fac bagajul, ce grea povară-mi este!
Și ce să iau din mine, din mine ce să las?
Voi lua-nceputul verii din ultima poveste
Și voi lăsa doar toamna din ultimul meu pas.

În ziduri plânge gândul atâtor clipe goale,
Ce-au îngropat o viață în doi, ca-ntr-un altar.
Dau viața mea, o marfă, pe doar două parale,
Mă mut cu tot cu soartă, la margini de hotar.

Iau dormitoru-n brațe, să-i simt ultima oară
Tăcerile din vise și ce nostalgic dor,
Din amintiri albastre, în ochii-mi se strecoară!
Și-ți simt, iubite, gura, mușcând seducător.

Deschid sertare pline și le privesc străină:
De unde încep, mă adun din casă?
Mai pun de-o parte-un zâmbet și mai arunc o vină,
O lacrimă suspină, ascunsă-ntr-o grimasă.

Aud un vânt pe-afară, vestind toamna plânge,
'N același timp cu mine, cu fruntea printre nori,
Cu umerii în ploaie, tot cerul nu-i ajunge,
mă îmbrace-n galben și-n doliu de culori.

Mă duc -mi mângâi marea, doar țărmul atingându-l,
îmi rămână urma în veșnicia ei,
Dar stau la mal poeme își aștepte rândul
Și rămas-bun, albastro, îți spun doar ochii mei...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

S-a scris...

S-a scris în cer, cu gură de blesteme,
plece iar la infinit, poeți
Și ne-a lăsat azi, Demiurgul, semne...
Rămân, trăind prin noi, atâtea vieții.

Nici n-a plouat. E secetă de lacrimi
Și parcă-i pandemie peste vieți...
De-un timp au prins poeții noștri aripi
Și s-au retras în infinit, asceți.

A plâns cuvântul... Jale și tăcere,
Căci moartea ca o boare a venit.
Poetul-nepereche, printre stele,
Ca o cometă-a vieții a pierit.

Au curs din noi metafore și verbe,
Am tot cinstit în scris poeți-amnar,
Dar zborul către îngeri, vis, ni-i pierde...
Rămâd decât în mediul virtual.

Și îngerii în Ceruri au pedeapsă -
Să-i ia cu ei pe cei de pe pământ
Când s-a sfârșit povestea lor, acasă,
Să-i poarte-n tihnă către Cerul Sfânt.

Poate că și acolo sunt tablete,
Îngeri-poeți și îngeri-scriitori,
Ce spun în loc de bună dimineața,
Poeme de lumină și ninsori.

-mparți din Ceruri harul tău, poete!
ne lumine dragostea de neam,
Aici suntem doar biete amulete,
Cu gânduri prinse în al morții ham.

Nu este timpu-a plânge de pieire,
Căci ca un vis tu vei trăi prin noi.
De azi te vom numi nemărginire
Dar vom rămâne-n suflete mai goi.

-mparți din Ceruri, harul tău, în pulberi,
Peste poeții ce-au rămas aici
Și tolerant, dezastrele spulberi,
Căci noi suntem prea simpli și prea mici.

Tu, un Luceafăr uns cu modestie,
Ne luminează calea spre Înalt.
Prin tine urcăm spre veșnicie,
Poeți-opaiț ce-n cupa vremii ard...

dedic acest poem, cu lacrimi în suflet, celui ce a fost Constantin Trita, rugând odihnă veșnică. Domnul îl odihnească!
Vei rămâne o stea în sufletele tuturor celor ce te-au cunoscut...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Livia Mătușa

Iubirea – simfonia vieții

Prin întuneric, printre șoapte,
Azi te-am găsit ca pe o carte...
Tu, inimă zdrobită de dureri,
Când pentru noi iubirea a murit,
Din apă vie, tu, necontenit,
Izvor de pace iarăși te-ai născut,
În viață să o luăm de la-nceput.
Sunt tot mai triste versurile vieții,
Cerneala tot mai greu s-a risipit
Și ghemuită stă pe coala vremii,
Dar sufletu-i mereu reînnoit.
Sunt tot mai negre literele-n carte,
Copiatorul gândurilor bate
Mai tragic peste noaptea-ntunecată.
Nimeni nu mai iubește, nu mai iartă...
Iubirea-și joacă ultimele acte
E tot mai plină lumea de păcate.
Și scena vieții e avariată.
E tot mai plină lumea azi de ură
O simfonie fără partitură
Este iubirea... Nu mai sunt actori,
E cerul vieții înțesat de nori...
Doar eu și tu – cei doi protagoniști,
Am mai rămas pe scena vieții, triști.
Ce muzică funebră! Nu-s coriști...
Și cei din urmă-actori se simt învinși.
E sala goală, nu sunt spectatori,
Aplauze-s? Ori poate cad ninsori!
Spectacol trist, noi toți jucăm un rol,
Aplaudăm, apoi timid, plecăm.
Iubire, dulce simfonie-a vieții,
Noi ne-am trezit în pragul bătrâneții.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook