Suflete pribege
Nu avea pe nimeni, era o străină,
Doi copii crescuse ce o părăsi,
Alături de ea ce-o privea cu milă
Rămase un câine, ce o îndrăgi.
Răpusă de boală și de întristare
Fără mângâiere și în suferință
Străina se stinse intr-o zi in care
Se-așternu tăcere peste a ei ființă.
N-a jelit-o nimeni, pe cine să doară?
Nimeni n-a vărsat lacrimi pe pământ,
Nimeni nu i-a zis: - Vino acasă, mamă!
Doar un câine orb singur la mormânt.
Pierdut se așează, lângă cruce, geme,
Latră a durere sau a ajutor
Nimeni n-are milă, cine să îl cheme
Și să îi hrănească trupul plin de dor.
A trecut o zi... sau... cine mai știe
Zăpadă și ploaie sau un timp frumos,
Într-un cimitir zac pentru vecie
Mama și-al ei câine ce-a fost credincios.
Mamei... si câinelui ei credincios, Nicușor...
poezie de Vasile Coman
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre mamă
- poezii despre câini
- poezii despre zăpadă
- poezii despre tăcere
- poezii despre trup și suflet
- poezii despre tristețe
- poezii despre trecut
- poezii despre timp
- poezii despre suflet
Citate similare
Iadul
O, ce măreț e iadul!
În iad nu vorbește nimeni de moarte.
Iadul e zidit înlăuntrul pământului
și-i înfrumusețat cu flori de jăratec...
În iad nimeni nu spune cuvinte deșarte...
În iad nimeni n-a băut și nimeni n-a dormit
și nimeni nu zăbovește și nimeni n-are tihnă.
Nimeni nu vorbește în iad, și totuși strigă cu toții,
lacrimile aici nu-s lacrimi și mâhnirea și-a pierdut puterea.
În iad nu se îmbolnăvește nimeni și nimeni nu obosește.
Iadul e același mereu. Iadul e veșnic.
poezie clasică de Edith Sodergran
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre religie
- poezii despre iad
- poezii despre vorbire
- poezii despre somn
- poezii despre moarte
- poezii despre frumusețe
- poezii despre flori
- poezii despre cuvinte
Autobiografie
În copilăria mea copacii erau verzi
Și foarte mulți. Și fluturi prin livezi.
Vino devreme sau nu veni deloc.
Când vorbea tata parcă lovea-n copaci securea,
Iar la gât gulerul îi stătea mereu aiurea.
Vino devreme sau nu veni deloc.
Mama purta rochii de un galben stins;
Blândă, duioasă, blândețe fără de cuprins
Vino devreme sau nu veni deloc.
Pe la cinci ani am început să am coșmaruri dese
Și-apoi nimic apoi nu a mai fost precum fusese.
Vino devreme sau nu veni deloc.
Întunericul le spunea celor morți povești,
Cu lampa stinsă-n casă, se-ațineau umbre la ferești.
Vino devreme sau nu veni deloc.
Când mă trezeam înfrigurat din somnul greu,
Nimeni, dar nimeni, nu venea la patul meu.
Vino devreme sau nu veni deloc.
Când din groaza-mi mută țipăt a străpuns,
Nimeni, dar nimeni, din casă n-a răspuns
Vino devreme sau nu veni deloc.
M-am ridicat pe cer soarele cu ochi de gheață
Privea cum mă petrec singur singurel prin viață.
Vino devreme sau nu veni deloc.
NB. Samhain-ul celtic, premergătorul Halloween-ului, se celebra făcând schimb de sau împărtășind poezii cu tentă înfricoșătoare. Iar poezia de mai sus are legătură și cu faptul că Louis MacNeice și-a pierdut mama când acesta era la o vârstă foarte fragedă.
poezie de Louis MacNeice, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre poezie, poezii despre copaci, poezii despre întuneric, poezii despre început, poezii despre vârstă, poezii despre viață, poezii despre verde sau poezii despre tată
Nimeni n-o să poată spune
Nimeni n-o să poată spune
că el n-a putut să vină
că el n-a știut Cuvântul
și el n-a putut să-l țină
căci la fel de călduros
ne-a chemat pe toți Hristos.
Nimeni n-are să se poată
dezvinovăți pe sine
că el n-a avut prilejul
a iubi și-a face bine
căci la fel de luminos
ne-a vorbit la toți Hristos.
Nimeni n-are să-ndrăznească
a grăi că-n neputință
a fost viața pământească
a trăi-o prin credință
căci la fel de generos
ne-a dat har la toți Hristos.
De aceea nemurirea
va da celor drepți cununa
căci ei au voit sfințirea
și-au iubit cărarea bună
cinste celui credincios
ce dă tot, pentru Hristos.
poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre iubire, poezii despre vinovăție, poezii despre lumină, poezii despre generozitate, poezii despre creștinism sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Singur
singur
neavând pe nimeni care sa spună ceva
pe nimeni care să latre
orice cuvânt
cât ar fi el de simplu si neînsemnat
cât de minuscul
singur
si dragostea era undeva departe
tu voiai mai mult decât îti puteam eu oferi
poate din lipsa dragostei
sau nu stiu
niciodată nu am crezut în asta
ai vrut să mă distrugi
încet
fără ca nimeni sa știe
singur
am trăit tot timpul cu gândul ăsta
la fel cum un bătrân îsi așteaptă pensia
înaintea să își vadă sfârșitul
totul era plin,
iar eu mă simțeam în plus
singur
si nimeni suficient de deștept să mă înțeleagă
poezie de Valentin Chircă
Adăugat de Cucuiul
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sfârșit, poezii despre pensie, poezii despre inteligență, poezii despre gânduri sau poezii despre bătrânețe
Nimeni nu trage la răspundere pe nimeni pentru că Răspunderea însăși e Nimeni, Morala e Nimeni, Etica e Nimeni, Logica e Nimeni, chiar și Nimeni însuși... e Nimeni!
citat din romanul Îngere, vii? de Gheorghe Truță (2010)
Adăugat de Gheorghe Truță
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre responsabilitate, citate despre logică sau citate despre etică
* * *
Atât de rar mă-ntorc acasă
În satul meu, in satul drag,
Pe tata nu-l mai vad în poarta
Și mama nu mai iese-n prag.
În poarta-atarna o crenguta,
E semn ca-acasa nimeni nu-i,
Deschid, mie inima micuta
Și intru... in ograda cui?
E casa noastra parinteasca,
O casa fara de stapan,
Parintii au plecat departe...
Și niciodata nu mai vin.
Doar nucul care-i pus de tata
Și-al nostru câine gospodar
Ma-ntampina si parca-ntreaba:
"De ce te-ntorci atat de rar?
Ma uit la casa coscovita,
La pomii care s-au uscat,
La bietul câine, care plange,
Ca apa nimeni nu i-a dat.
În casa lucrurile toate
Mai stau asa precum au fost
Cu praful vremii poleite,
Nu-i mama... ca le-ar da de rost.
Când dau sa ies bătrânul câine,
Cuminte si-ntelegator,
Îmi linge mana, parcă-ar-zice:
"Nu mă lasa singur sa mor!..."
Cu inimi arse de suspin
Ne despartim manati de soarta
Iar cand ne-ntoarcem ne dorim
Să nu găsim crenguța-n poartă...
poezie de Ioan Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre inimă, poezii despre sat sau poezii despre dorințe
Nimeni nu știe
Nimeni nu știe câtă foame, frig și frică
am tras:
când mi-era foame,
îmi lingeam alunița degetului arătător,
și din el creșteau pâini cu chipul mamei;
frig când mi-era,
mă înveleam cu ștreangul tatălui;
de frică, fugeam cu un fluture-n sân și-i spuneam
fâl-fâl, fâl-fâl,
fâl, fluture liber și prost!
Nimeni nu știe că am fost primul care, peste noapte,
am făcut cărare în zăpadă,
din zăpadă am făcut ploaie, din ploaie, pasăre,
din pasăre, am plâns,
am plâns cimitir de ceață;
din ceață, am clădit un paznic de cimitir
care tot uita morții și nu hrănea câinii rătăciți pe la gropi.
Nimeni nu știe că urăsc oamenii,
că-i urăsc ca fața în oglindă -
doar oamenii pe care îi iubești te fac să suferi,
întocmai ca umbra lamei unui cuțit;
nimeni nu știe că atunci când se pleacă,
eu rămân, mă întreb și răspund,
apoi, suflu cerul de pe călcăi și spun:
la bună recunoaștere, străinilor!
poezie de Adrian A. Agheorghesei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre păsări, poezii despre pâine, poezii despre prostie, poezii despre plâns, poezii despre ploaie sau poezii despre noapte
Rar
Singur, singur, singur,
Într-un han, departe
Doarme și hangiul,
Străzile-s deșarte,
Singur, singur, singur
Plouă, plouă, plouă,
Vreme de beție
Și s-asculți pustiul,
Ce melancolie!
Plouă, plouă, plouă
Nimeni, nimeni, nimeni,
Cu atât mai bine
Și de-atâta vreme
Nu știe de mine
Nimeni, nimeni, nimeni
Tremur, tremur, tremur
Orice ironie
Vă rămâne vouă
Noaptea e târzie,
Tremur, tremur, tremur
Veșnic, veșnic, veșnic,
Rătăciri de-acuma
N-or să mă mai cheme
Peste vise bruma,
Veșnic, veșnic, veșnic
Singur, singur, singur,
Vreme de beție
I-auzi cum mai plouă,
Ce melancolie!
Singur, singur, singur
poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre visare, citate de George Bacovia despre visare, citate de George Bacovia despre somn, citate de George Bacovia despre ploaie, citate de George Bacovia despre noapte, poezii despre melancolie sau poezii despre brumă
Fie-vă milă
undeva
în coșul pieptului
prima pe stânga, ceva
cineva
bate și nimeni
nimeni nu-i deschide
o fi captiv, captivă
condamnat/ă să tot bată
să-i crească gheare și să zgârie adânc
pereții din sticlă diformă
unși inegal cu var
aproape roșu
.
dacă mai auziți bătând
fie-vă milă
dați-i drumu
cine știe
poate că afară
cineva
ceva
îl (o) așteaptă
/
sau poate că vrea doar
să vă sărute căușul mâinii
să vă îmbrățișeze și
să facă un selfie
cu voi
poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sărut, poezii despre roșu, poezii despre mâini sau poezii despre creștere
- prieten credincios
- Un prieten credincios e un sprijin puternic: cine l-a găsit, a găsit o comoară. Un prieten credincios e piatră nestemată: nimeni nu va ști să-i cumpănească prețul. Un prieten credincios e un balsam de viață: cei ce se tem de Domnul, aceia-l vor afla.
definiție de Isus Sirah în Ecclesiasticul, 6:14-16, traducere de Bartolomeu Anania
Adăugat de TraianD
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre viață, citate despre religie, citate despre prietenie, citate despre frică sau citate despre comori
Baladă
Un cioban avea un câine,
Îl crescuse de cățel,
Îi dăduse zer și pâine
Și-l ținuse lângă el.
Într-o noapte, lângă stână,
Trei lupi mari l-au încolțit,
Căci n-a vrut să le rămână
Pradă, mieii ce-au tânjit.
Ce somn greu furat-a baciul,
Și-n ce vis păgân, frumos,
De-a rămas fără cârmaciul
Turmelor, cel credincios?
Nu se știe ca pământul
Ce-a văzut doar Dumnezeu,
Însă, dacă-mi dați cuvântul
Că nu spuneți, vă spun eu:
Când cocoșii-ntâi treziți
Încep horele prin sate,
Sus la stână, răgușiți,
Câinii nu mai pot să latre.
Din pragul colibei, baciul,
Văzând câinele ucis,
Pleacă-n goană la tălmaciul
De vise, crezând că-i vis.
De-abia pe la prânz, ciobanul
A-nțeles ce s-a-ntâmplat
Și-a plâns cât n-a plâns tot anul,
Ca un prunc, de-al său Bărbat.
Căci pe câinele pierdut
L-a chemat precum a fost,
Dar acum despre trecut
Nu mai scriu, n-ar avea rost.
Păcurarul, grav, spășit,
A săpat o groapă mare,
Mare până-n asfințit,
Spre a oilor mirare.
S-a culcat în ea-mpreună
Cu Bărbatul, peste noapte,
Întinzând spre cer o mână
Și spunând aceste șoapte:
- Doamne, de mi-asculți cuvântul
Și nu-s vinovat în cer,
Să ne-acoperi Tu mormântul,
Altceva nu am să cer.
Dumnezeu, până la ziuă,
I-a răspuns, ningând frumos
Pe mormânt, și-n loc de piuă
Sau de stâlp, a stat Hristos.
Dar văzut numai de cei
Care au pe-acest pământ
Un prieten lângă ei,
Ca păstorul, de cuvânt.
poezie de Marius Robu din Suflet la troc (13 noiembrie 2014)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Vezi mai multe poezii despre oi sau poezii despre bărbați
Mergea pe malul
mării unde valurile se spărgeau
cu vechea lor încăpățânare
era urmat de câteva gânduri
care aproape-i săreau în spinare
se uita că putea fi un loc prielnic
pentru a trage mâța de coadă
în vântul cald de contrabandă
părăsise orașul pentru că îi era dor
de gălăgie și de aventuri periculoase
nimeni n-ar vrea să petreacă în orașul
unde nimeni nu se mai îmbătase
de-un veac este anormal și pentru el
să vadă un câine cum rânjea la soare
în timp ce era ars de ultraviolete
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre încăpățânare, poezii despre vânt, poezii despre pisici, poezii despre pericole, poezii despre oraș sau poezii despre dor
Singur, fără nimeni
Ferească Dumnezeu, dacă mai poate,
pe fiecare, de singurătate,
acesta-mi pare lucrul cel mai greu,
ferească-mă de mine Dumnezeu.
Ferească-mă noroiul de noroaie,
ferească-mă plouândul nor - de ploaie,
ferească-mă singurătatea mea
ca singur să mă nărui pe podea.
Și gura să-mi aud cum milă cere,
vreunor pași din vreo apropiere,
și, fără nimeni, să mă sting în glas,
pe lume cât de singur am rămas.
Atât de singur sunt pe-acest pământ,
că nimeni nu va ști dacă mai sunt.
poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi mai multe poezii despre singurătate, citate de Adrian Păunescu despre singurătate, poezii despre superlative, citate de Adrian Păunescu despre superlative, citate de Adrian Păunescu despre religie, citate de Adrian Păunescu despre ploaie, poezii despre gură, citate de Adrian Păunescu despre gură, poezii despre Dumnezeu sau citate de Adrian Păunescu despre Dumnezeu
Lacrima
Lacrima!...
Ce-i Lacrima?
Cine ar putea să-mi spună
cum că este o minciună,
cine, lacrimi, n-a vărsat
chiar de-a fost sărac, bogat
și-ai cui ochi, poate, n-au plâns
când în brațe el a strâns
pui de om sau pui de cuc,
pui de greier, guguștiuc,
flori de mai și flori de soc,
trandafiri cu un boboc,
chip de îngeri, heruvimi,
un sărut trimis de mimi,
cine, lacrimi, n-a trimis
celor care vin în vis
și aduc spre dimineață
stropi de rai, stropi de verdeață
de-acolo de unde somnul
li-i vegheat numai de Domnul,
unde suflete nu îngheață
dacă au fugit din viață
de la cei ce, pe pământ,
le-au trădat și le-au înfrânt,
cine, lacrimi, n-a picat
dacă a primit un sfat
de la pruncii nenăscuți
când, pentru doi-trei bănuți,
au ucis vise străine
crezând că le-ar aparține
și când pruncii înțelepți
au trimis prin doi profeți
veste mare, veste bună,
cum că moartea-i doar... minciună!
Lacrima!...
Ce-i Lacrima?
E secretul, patima...
Lacrima e nemurirea
celor care-și lasă firea
și se duc grăbiți la ceruri
unde nu simt iarnă, geruri,
unde nu se naște ură
și nici hoți care te fură,
unde nu sunt vrăji, blesteme
ori pedepse, anateme,
unde nu e bucurie,
nici durere pe vecie,
unde-i liniște și pace,
nimeni ca să te provoace...
Lacrima e infinitul
celui ce-a atins zenitul
și-a ajuns până la zeu...
Sufletul?... În Elizeu!
poezie de Emma Hartt
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre înțelepciune, poezii despre îngeri, poezii despre înfrângere, poezii despre trădare, poezii despre trandafiri sau poezii despre sărăcie
Omul pierdut: (se așează înapoi pe scaun) Pe scurt, că e târziu și vreți și dumneavoastră să plecați acasă... Sunt un om de care n-are nimeni nevoie, un om pierdut pentru ceilalți... sau de către ceilalți... Așa că, vă rog frumos, deschideți catastiful și treceți-mă acolo.
replică din piesa de teatru Biroul oglinzilor pierdute, Actul I, scenariu de Radu Herjeu (2002)
Adăugat de Dan Costinaș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai mult umor despre frumusețe sau umor despre acasă
Și în afară de noi doi nu mai era nimeni. Și ea, alături, râde de mine ca un copil plin de har. M-am gândit: E nemaipomenită! E o femeie căreia până astăzi sânii i-au fost ciupiți doar de presimțiri. E o femeie căreia înainte de mine, nimeni nu i-a pipăit nici măcar pulsul. O, mâncărime fericită în suflet și peste tot!
Venedikt Erofeev în Moscova-Petuski (2004)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre râs, citate despre sâni, citate despre suflet, citate despre puls, citate despre prezent, citate despre fericire, citate despre femei sau citate despre copilărie
Moștenirea cititorului în stele
După el au rămas cuvinte
mai frumoase decât lumea.
Nimeni nu-ndrăznește să pună ochii pe ele.
Așteaptă la cotiturile timpului,
mai mari decât oamenii.
Cine le poate rosti?
Zac pe pământul mut,
mai grele decât oasele vieții.
Moartea n-a reușit
să și le ia drept zestre.
Nimeni nu le poate ridica,
nimeni nu le poate doborî.
Stelele căzătoare și-ascund capul
în umbra cuvintelor lui.
poezie celebră de Vasko Popa
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre stele căzătoare, poezii despre ochi, poezii despre moștenire sau poezii despre Pământ
Agapă
Azi n-a venit nimeni să-mi pună întrebări,
Și nimeni n-a cerut ceva de la mine.
N-am văzut nicio floare-n cimitir
într-o procesiune fericită de lumini.
Iartă-mă, Părinte! Am murit atât de puțin!
În această după-amiază toți, toți trec pe lângă mine
fără să-mi ceară sau să mă roage ceva.
Iar eu nu știu ce-ar fi putut ei uita, dar simt că duc ceva
greu în mâinile mele, ca și cum ar fi un lucru de furat.
Am deschis poarta
și vreau să strig tuturor:
Dacă ați pierdut ceva, ceea ce ați pierdut este aici!
Pentru că, în toate după-amiezile acestei vieți,
Eu nu știu câte uși au fost trântite în fața cuiva,
iar sufletul meu se bucură de ceva care-aparține altora.
Azi n-a venit nimeni;
și-n după-amiaza zilei de azi am murit atât de puțin!
poezie de César Vallejo, 1892 1938
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre prezent, poezii despre fericire sau poezii despre bucurie
Agapa
Azi n-a venit nimeni să-mi pună întrebări,
Și nimeni n-a cerut ceva de la mine.
N-am văzut nicio floare-n cimitir
într-o procesiune fericită de lumini.
Iartă-mă, Părinte! Am murit atât de puțin!
În această după-amiază toți, toți trec pe lângă mine
fără să-mi ceară sau să mă roage ceva.
Iar eu nu știu ce-ar fi putut ei uita, dar simt că duc ceva
greu în mâinile mele, ca și cum ar fi un lucru de furat.
Am deschis poarta
și vreau să strig tuturor:
Dacă ați pierdut ceva, ceea ce ați pierdut este aici!
Pentru că, în toate după-amiezile acestei vieți,
Eu nu știu câte uși au fost trântite în fața cuiva,
iar sufletul meu se bucură de ceva care-aparține altora.
Azi n-a venit nimeni;
și-n după-amiaza zilei de azi am murit atât de puțin!
poezie de César Vallejo, 1892 1938, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Înțelepciune... de câine
Într-o vară caldă, stând pe-un mal de maidan,
Gândul dus către dor, suflet prins de alean,
Evadat dintr-un timp și-un oraș de lumini,
Visul tot mă purta; spre amintiri... despre câini.
Nu din cei ce din trup, viață, îți mușcă cu zel;
Ci înspre blândul prieten, credinciosul cățel.
Figurant din legenda copilului țânc,
Ce juca altădată, rol, prin colbul ce plâng...
Și uite așa, în mers tiptil, la mirosul de pâine,
Apăru, ce visam lângă mine... un câine.
Arătare osoasă, prea lunganul pitic,
Întreba din sprâncene; " am să-l bat, sau îi zic
Să mă lase în contemplu, că n-am timp de căței,
Și că lumea e plină... de rău, fără ei?!"
Capul mare, la corp, de cioban păzitor,
Stă împrejur cu ochi umed și bun răbdător.
Ori din milă, ori memorie la cei duși în pământ,
Dau o coajă din pâine, la bietul flămând.
El se apropie în frică, cu ochii mai vii,
Ce-mi dau tremur de suflet, la gând de copii,
Ce-i lăsați peste ape, așteptând să revin;
Ce nu-i știu ce vor face, poate bine sau chin?
Și mă las pradă "javrei"cu ochi de uman,
Și copil-l iau acasă, înspre spusul alean.
Și e mic și e tânăr-bătrân, înțeleptul,
Ce se gudură, știind că-mi acoperă pieptul...
Și miroase, că-i prost, nu cunoaște șampoane;
Mama sa este nimeni, nu i-a dat milioane.
Și uite așa, slab de carne, împlinit doar de bun,
Mă cunoaște ce simt și ce am ca stăpân.
N-am ai spune, cum alții o cer, cum că vreu;
Sau să fac vreo dovadă, că totu-i al meu.
Și prieteni, încet... pe vecie, în spre mâine,
Reciproc ne susținem, în lumea... de câine.
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 martie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre prietenie sau poezii despre viitor