Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Emil Brumaru

Cântec naiv

Să ne iubim în pălării de fetru,
În solnițe cu fluturi moi, sub masă
Pe pătrunjei și țelini ca finetul,
Lângă oglinzi cu căptușeala groasă.

Iar seara, durdulii și-n pielea groasă,
Scăpați de haine ca de o tortură,
Să facem baie într-o portocală
Coaptă de-amor, cu vorbe dulci în gură.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Opere III. Cersetorul de cafea" de Emil Brumaru este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la -57.75- 43.99 lei.

Citate similare

Emil Brumaru

Bocet de adult II

Casa nu mai are sobă
Nici hainele garderobă.

Fluturi explodați în sos
Mi-au întors viața pe dos.

Căci nimic nu mă consolă:
Geaba melci umpluți la rolă,

Geaba îngeri ce-mi perfir
Rouă ca pe-un chilipir,

Geaba chiar femeia goală
Și-n gură cu o portocală;

La treizeici și cinci de ani
Stau și plâng printre motani.

poezie de din Commedia dell'Arte (2005)
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Emil Brumaru

***

Mi-e sufletu împins de rouă
În groapa unui crin adânc.
Mă țin cu mâinile-amândouă
De marginile lui și plâng.

Nu vreau miresmele să-mi umple
Gura cu fluturi, nici lumini
mă îmbrace-n raze scumpe
Cu nasturi ticălos de fini.

Ci îmi doresc o portocală
Mare și grea (oh, pe-ntuneric!)
Ca să mă joc în pielea goală
Cu trupu-i copilin și sferic.

poezie de din Ruina unui samovar (1983)
Adăugat de Costel ZăganSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Emil Brumaru

Ecuson

Îți trimit un ecuson,
Cel mai gingaș și mai trist.
E barat cu bulion
Și-n triunghiul de deasupra
Are-un melc cu crucifix
Care ține pe un corn
Patru fluturi ce-și beau supa
Cu cravatele la fix.
Iar în cel de dedesubt,
Lâng-un domn cu portocală,
Două râme pentru supt
În clipe de plictiseală.

poezie de
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Emil Brumaru

Amnezie

dacă iei o portocală
și-o dezbraci în pielea goală
ca să-i vezi miezul adânc
peste care îngeri plâng
cu căpșune-n loc de ochi
și aripi de foi de plopi
se întâmplă să uiți totul...

poezie de
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Emil Brumaru

* * *

Femeia mea frumoasă ca scriptura,
Nu-ți cer nici coapsele, nici sânii și nici gura,

Ci sufletul răscopt ca o căpșună
Cu mirosu-nțelept și carnea bună

Și gândurile moi și-adânci ca mierea
După-amiezii, spre-a-mi spori puterea,

Și-ți fac din fluturi pat, din rouă masă,
Nelegiuit de alba mea mireasă,

Și-ți născocesc din vorbe raiul dulce
În care tinerețea ta să-și culce,

Când ziua-ți cade tristă la picioare,
Lacrima grea, strălimpede și mare.

poezie de
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Virgil Petcu

Crochiu (Unei tinere politiciene)

Buză groasă sus.
Buză groasă jos.
Trupul mlădios,
Capul... găunos!

epigramă de (29 octombrie 2011)
Adăugat de Virgil PetcuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Pielea groasă greu se dubește.

proverbe românești
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Emil Brumaru

[Femeia mea frumoasă ca scriptura]

Femeia mea frumoasă ca scriptura,
Nu-ți cer nici coapsele, nici sânii și nici gura,

Ci sufletul răscopt ca o căpșună
Cu mirosu-nțelept și carnea bună

Și gândurile moi și-adânci ca mierea
După-amiezii, spre-a-mi spori puterea,

Și-ți fac din fluturi pat, din rouă masă,
Nelegiuit de alba mea mireasă,

Și-ți născocesc din vorbe raiul dulce
În care tinerețea ta să-și culce,

Când ziua-ți cade tristă la picioare,
Lacrima grea, strălimpede și mare.

poezie de din Submarinul erotic, Opere II
Adăugat de MGSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Am pielea groasă și o inimă elastică.

citat din
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Valeriu Butulescu

De obicei, invulnerabilii au pielea foarte groasă.

aforism de din Vorbe în vânt (2018)
Adăugat de alejandroSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Antologia aforismului românesc contemporan
cumpărăturiAntologia aforismului românesc contemporan, ediția a II-a
40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Emil Brumaru

Sonetul vechiului cotoi

Crin înțărcat mi-e dragostea de-acuma?
Chiar dacă-ți pipăi șoldul, sânul, ceafa,
În gură nu-mi mai plescăie lin apa,
Pe creieri mă apasă-n crețuri bruma.
Sunt prea sătul sau e-o nevolnicie
De vechi cotoi blazat în bleu smântâne?
O, doar cuvântu-n lobodă-mi rămâne,
Mâna-mi vioaie-i. Sufletul meu știe
O mie de palate și-altă mie
De melci mirifici, de izvoare-ovale.
Așează-te-n genunchi și-a tale șale
Îndoaie-le. Clădesc o-mpărăție
De vorbe dulci ce-ți umplu pîn'la greață
Cu fluturi sparți de raze-ntreaga viață!

sonet de
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Emil Brumaru

Amănunțimi

Când prinde-un straniu luciu Domnul Lapte
Și râmele se-ndoaie după șoapte,
Ziduri miloase duc omizi în spate.

Șerpii se bagă la găini în ouă.
Dintr-un dulap pe-un scaun curge rouă.
Fluturii-mbracă-n pripă haine nouă.

Și-n după-amiaza blând-răutăcioasă
Fecioarele fac dragoste pe masă
Căci nu mai este loc pentru iubit!

Iar Reparata,-abia ajunsă-acasă,
Ducând mâncare la furnici sub casă,
Se uită-n crăpături cu un chibrit...

poezie de
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mihail Sadoveanu

Doamna Mia Vasilian, soția cunoscutului avocat din târgul nostru, observase privirea cucoanei Emilia și zâmbi. I se părea foarte ciudat, cum o mamă așa de înaltă și de groasă poate să aibă o fată așa de uscată și subțire - ca o ață... Las'că amândouă sunt urâte și fără gust îmbrăcate. Și au niște pălării... Cum pot niște femei de condiție să poarte asemenea pălării?

în Dumbrava minunată
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Fratii Jderi" de Mihail Sadoveanu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -47.50- 42.99 lei.
Emil Brumaru

Elegie

O, vechi și dragi bucătării de vară,
Simt iar în gură gust suav de-amiază
Și în tristețea care mă-nconjoară
Din nou copilăria mea visează:
Ienibahar, piper prăjit pe plită,
Pești groși ce-au adormit în sos cu lapte,
Curcani păstrați în zeama lor o noapte
Spre o delicatețe infinită,
Ciuperci cât canapeaua, în dantele,
Icre cu bob bălos ce ochiu-și cască,
Aluaturi tapisate, crescând grele
Într-o dobitocie îngerească,
Moi miezuri de ficați în butoiașe
De ou de melc, înlăcrămate dulce,
Mujdeiuri ireale, șunci gingașe
Când sufletu-n muștar vrea să se culce,
Și-n ceainice vădindu-și eminența
Prin fast de irizări și toarte fine
Ceaiuri scăzute până la esența
Trandafirie-a lucrului în sine!

poezie de din Versuri (1970)
Adăugat de Costel ZăganSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!

Hai să ne iubim (Poetului Emil Brumaru)

Hai să ne iubim sâmbătă seara
Pe canapea, sau pe un site pe undeva.
Bezmetică ți se trezească vrăbioara
Aplaudând din aripi reînvierea ta.

S-adun cu buzele din sfârc răcoarea,
pitrocesc secretul fragedului sân,
-ți strecor în trup toată alinarea
Și-n beznă grea, să te consum ca un păgân.

Mușchiul coapsei tale alb și moale
îl încing, cu flăcări din obrazul meu.
Focul lăcomiei curge-n bale,
Etern, în ademenirea mea de-ateu.

O, chip cu suflet mototol și acru,
Ți-aș săruta o țâță dilatată-n ochii mei;
Virtual m-apropii cu un gând sacru
te sărut, pe abdomen și chiloței.

poezie de (4 ianuarie 2014)
Adăugat de Stelian PlatonSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
Mihaela Banu

Deja mi-e dor de fluturi ...

Din văzduh plouă cu fluturi.
Le-aș pune pe-aripi săruturi,
Dar își văd de drumul lor,
Înspre Raiul florilor.

De când cântă pitpalacii,
Ard de dor, în flăcări, macii,
Ce-i așteaptă-n lanuri coapte,
De cu zori până în noapte.

Pe albastrul de cicoare
Poposesc pe timp cu soare,
Iar de-i cerul plin de nori,
Se iubesc cu mii de flori.

Pe răzorul cu lavandă
Aduc dragostei ofrandă,
După ce o noapte albă
S-au iubit cu flori de nalbă.

Iar când vântul bate-n pale
Leagăn au în flori de cale,
Până-i cheamă, în nou zbor,
Alte vorbe dulci de-amor.

Doar cu-o biată zi, avere,
Sunt ființe efemere...
Mâine, se vor scurge-n luturi.
Ah, deja mi-e dor de fluturi!...

poezie de din Te rătăcesc în gânduri, ca să te regăsesc (2020)
Adăugat de Mihaela BanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Emil Brumaru

* * *

Am locuit o vreme-ntr-un bostan
Pe care îl scobisem an de an.
Aveam acolo pat cu așternuturi
Făcute din aripi calde de fluturi
De după-amiază și din raze fine
Ce se lipeau când transpirai de tine,
De trebuia să îți descurc din ele
Trupul cu sâni răstiți la sfinți, coapse grele
Și să-ți așez cu grijă pe podele
Tălpile moi și degetele mici
Ca dintre pernele profunde să-ți ridici
Lenea ta suverană și-n odaie
-ți târîi părul tânăr ca pe-o claie
De unde se aud foșnete pure
Ca ale ierbii-ndrăgostite-ntr-o pădure...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Gheorghe Culicovschi

Avantajele modei (Se poartă încălțăminte cu talpă foarte groasă)

Rogu-vă luați aminte:
Babacii nu sunt avari.
Cumpără încălțăminte
Ca să aibă... fete mari!

epigramă de din revista "Haz de Necaz", nr. 14-15 (iulie 2001)
Adăugat de Gheorghe CulicovschiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Emil Brumaru

Apocrifă

Timpul ceasurile-și plimbă
Îmbrăcate în civil.
Dintr-un câine curge-o limbă.

Apoi trece-o săptămână.
Cuiul intră în perete
Și găleata în fântână.

Și-n bucătăria pură
Cănile se coc și-așteaptă
Atârnând cu apa-n gură.

poezie de
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiEste disponibil și textul în franceză.
Alin Ghiorghieș

Ce vorbe?

Veneau cele două vorbe ascuțite de gură
planau și se rupeau de-a limbii geamandură
ce vorbe dulci se-mpreunau sudate
ce mai dansau de guler spânzurate
Ce vorbe? Trăncănea prin sobă
a frigului înflăcărată robă!
Ce vorbe? Nesărate nuci scăldate
în sare se spărgeau în miez mirate
Ce vorbe? Sfârâia pe plită
o oală nespălată și golită!
Ce vorbe? Întrebam la poartă
vecina ce de mult s-a dus... și-i moartă!
Ce vorbe? Întreba în zare
poetul pe un înger... la plecare!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook