Capul bunei speranţe

Din cutii învechite în amintirile lor
s-a ridicat aburul mirării
uneori
şi întrebările îşi făceau loc prin datul din coate
pe la colţurile pietrei
a cărei traiectorie viza capul unei bune speranţe
înotau în amonte fără să înghită marele val
le înghiţea el
apoi avalanşe de cuvinte se rostogoleau nemilos
tăiau
adânceau răni vechi
sângerânde şi neînchise în carapace
pe ecran
litere fumegânde unduiau gânduri
se pierdeau în partea de sus
la mijloc a rămas
pironit
sfidător un singur cuvânt ligibil
speranţa

poezie de Daniela Tiger
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul val

Aş vrea să culeg fiorii din florile timpului meu,
să îi simt prin pori cu nume de speranţă –
alint în adierea unui nou răsărit,
unui nou val,
marele val,
ultimul val –
în sunetul catifelat al petalelor roşii,
să nu-i las,
în ignoranţa lor,
să fure raza din nori,
îmbrăţişarea infinitului,
şi sărutul cu aroma iernii din mine...

poezie de Daniela Tiger
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur muşchetar

când s-a făcut umbră şi a
început duelul în arenă cu sine
uneori s-a străpuns (?!) s-a
ridicat la moalele pietrei
apoi s-a-ntărit ca mustaţă

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Puşca

Puşca este alcătuită din trei părţi:
partea de sus,
partea de mijloc,
şi partea de sus.

Partea de sus este compusă din:
partea de sus a părţii de sus şi
partea de mijloc a părţii de sus şi
partea de jos a părţii de sus.

Partea de mijloc este compusă din:
partea de sus a părţii de mijloc şi
partea de mijloc a părţii de mijloc şi
partea de jos a părţii de mijloc.

Partea de jos este compusă din:
partea de sus a părţii de jos şi
partea de mijloc a părţii de jos şi
partea de jos a părţii de jos.

Foc!

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Puşca

Puşca este compusă din trei părţi:
partea de sus,
partea de mijloc
şi partea de jos.

Partea de sus este compusă din:
partea de sus a părţii de sus şi
partea de mijloc a părţii de sus şi
partea de jos a părţii de sus.

Partea de mijloc este compusă din:
partea de sus a părţii de mijloc şi
partea de mijloc a părţii de mijloc şi
partea de jos a părţii de mijloc.

Partea de jos este compusă din:
partea de sus a părţii de jos şi
partea de mijloc a părţii de jos şi
partea de jos a părţii de jos -

Foc!

poezie celebră de Nichita Stănescu din Operele imperfecte (1979)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fuziune

Am fuzionat cu tainele universului...
La început am pătruns prin efracţie
Prin zidul de nori fumurii,
Prin pelerina lor gri,
Căci ochii zugrăviţi cu lumină de nori
Mă agasau uneori.
Deci am descins să călătoresc
Într-un alt univers.
Am scormonit în tăcere
După coşul cu miere.
Când mi-am retras braţele, răni sângerânde
Purtau urme de vânt.
Alunecau înspre umeri
Nuferi răniţi de însingurare...
Căutau o salvare...
I-am lăsat să curgă liberi prin mine,
Prin ochii mei şi prin părul meu...
Eram un mic Prometeu,
Salvând lumina
Şi coborând-o pe pământul înlăcrimat.
Am pătruns în amonte de gând
Cu mai mult sârg.
Ochiul s-a înfrăţit cu zenitul...
Am apucat cu braţele
Circumferinţa ochiului meu.
Am scuturat peste lume
Valul mării de cer,
Cu nisipuri şi spume,
Cu perle şi alge, cu acelaşi mister...
Iar de sus, din acel alt univers sfârtecat,
Din coşul cu miere,
Picura prin seninul lăptos
Prefacere şi lumină...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul bal

Te caut şi astăzi prin vagi neuitări,
rămase pe muchii de timp agăţate,
când umbrele lor mai ajung uneori
călare pe vânturi de iarnă turbate.

Se prind de fereastă în prag de apus,
cu fulgi de zăpadă scăpaţi din pripoane,
la ora când gândul se-ntoarce sedus
de vechi melodii rătăcind prin saloane.

Le simt înlăuntru de parcă-au fost ieri,
mi-aduc amintirile-n suflet grămadă
cu chipuri ascunse sub false plăceri
în dansuri năuce, pe-o amplă estradă.

Săltau în tromboane bemolii pe loc,
diezii urcau nevăzuţi din trompete,
perechi fără nume, cu stil echivoc,
din ochi îşi făceau jurăminte secrete.

Iubiri de o noapte, cu gust infernal,
pluteau peste dansuri cu iz de păcate,
o, Doamne, şi astăzi resimt acel bal,
cu lungul său şir de speranţe trădate.

poezie de Corneliu Neagu (9 aprilie 2020)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe munte de flori

Când astăzi e mâine, pierdut în trecut,
Cu suflete strâmbe, cenuşă în pori,
O aripă-n şoapte din noi s-a născut,
În bocet de mamă, pe nori călători.

Din cruci sângerii, priviri fumegânde
Înalţă un strigăt spre riduri de nori
Să fugă de fiară, să scape de-osânde,
Uitând păpuşarul să tragă de sfori.

Ar mai fi speranţă fără legământ?
Curcubeu de slove plouă peste noi –
Mâini încrucişate peste locul sfânt
Mătură din calea-I negru şi gunoi.

Pe cărări de vise, pe munte de flori
Între cer şi gânduri, între zbor şi cânt,
Doar o adiere în rugi să implori
Pentr-un strop de pace ori cuvântul frânt.

poezie de Daniela Tiger
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneori...

Uneori îmi răscoleşti prin vise
şi sub paşii tăi rămân urme adânci
un lut greu, modelat cu lacrimi amare şi durere.
Uneori, gândurile au mirosul spinilor de trandafiri.
Mă atrag cu aromele lor amăgitoare,
să le urmez adâncul înceţoşat,
din care ies, cu răni adânci,
amintirile scrijelite şi sufletul însângerat.

Alteori, visurile prind viaţă
deschizându-şi aripile curcubeie,
întunericul îşi predă armura,
lumina îşi poartă coroana împărătească,
din slăbiciune se hrăneşte şi se înalţă puterea...
şi deasupra tuturor este iubirea,
iubirea ce poartă chipul şi mirosul tău.

Uneori îmi doresc să pun zăbrele
viselor, gândurilor şi speranţelor,
să îmi zidesc sufletul în stâncă de granit,
să trăiesc rece, fără durere, fără temeri, fără griji,
fără iubirea ce poartă suferinţă în măduva sa
fără dorul de tine...

Uneori mă întreb nedumerită,
dacă sunt eu cea care gândeşte toate acestea...
Suntem două persoane într-un singur trup,
împărţind acelaşi suflet?!
una te cere, alta te alungă...

poezie de Mirela Minuţa Alexa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Datul din coate ajută la înaintare, datul din umeri confirmă necunoaşterea.

aforism de David Boia (8 noiembrie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am gândit

M-am gândit într-o zi
la ce aş fi eu fără zâmbetul tău,
eu fără mângâierea ta.
Nemăsuraţi, paşii vorbei m-au
dus uneori către tine şi ţi-am spus ce nu era.
Din vorbe
îmi făcusem regat şi eu,
pierdută prin el, nu mai ştiam
să spun ce era cu mine.
Gândurile mele vechi mă cuprindeau şi mă făceau noapte.
Fără să văd lumea,
fără să-mi pese ce era cu ea şi cu mine,
credeam că trăiesc.
Şi s-a făcut toamnă peste aleile
pe care fugeam. Şi nu mai ştiam dacă era
toamnă afară sau doar în mine.
Nu vedeam, nu simţeam penele
vântului zburând peste nori...

M-am gândit că eu
am venit la tine în suflet
ca într-o casă dărâmată
din temelii de cuvânt.
Până în zori
am să mă nasc

din nou rază
şi cuvântul meu poate
o să ajungă la tine
ca un pescăruş străin
ce ne împarte de azi
cerul în bucăţi
egale cu noi.

M-am gândit la o zi în care
vorbele nu ar mai fi, în care
paşii ar bate doar pe loc,
urmele ar păşi înainte şi
umbrele ar merge alături de
oameni pe stradă,
la braţ cu zâmbetul lor.

M-am gândit că
asta ar fi
de n-am fi.
Dar tu, tu te-ai gândit
ca într-o zi
să dai de pomană cerneală
pentru sufletul meu?

poezie de Daniela Slapciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eminescu este cel mai mare trezitor de conştiinţă naţională. Asemenea luminător de grai s-a ridicat cu toată fiinţa sa în faţa zeilor, la învierea vieţii din pământ. Şi astfel a rămas în marele neam al geţilor. I-a fost dat să trăiască şi să moară ca un izvor de mântuire pentru acest neam din care el s-a ridicat.

Ştefan Radu Muşat
Adăugat de Ştefan Radu Muşat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Botezat întru cuvânt

Botezat întru cuvânt nu e fiecare,
Dumnezeu, însă, ne-a dat suflet şi suflare,
Eu respir cuvinte vii, tu eşti lemn şi piatră,
În natură ciocârlii, uneori, mai latră.
Când adorm, simt un cuvânt cum mă însoţeşte,
Ceasul bate, ac de crom, rece ca un peşte.
Unele cuvinte sunt doar stafii, sunt bune,
Eşti alături, când şi când, goală ca o lună.
Geometrii abstracte au uneori căutare,
fără suflet au rămas pietre pe cărare,
eu iubesc misterul, yes, haosul şi jocul,
botezat întru cuvânt mi-am găsit norocul.
Nu sunt vise de om mort, eu trăiesc din vise
mult mai vii, au paşaport înspre Paradise.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă alcătuiesc din cuvinte

visul se întoarce în vis
în gânduri dragostea frământată dospeşte
până i se frăgezeşte miezul

viitorul rupe lacom din speranţe
îşi pune pe masă pâinea coaptă
şi aşteaptă musafirii

uşa rămâne deschisă

mă alcătuiesc din cuvinte
şi prin ele mă înalţ în fiecare zi

urcă nestingherite-n poeme
şi-n umbra lor curg clipe încântătoare
cu sunete de flaut

c-un ochi atent
Dumnezeu priveşte-n tăcere
şi meditează la unele taine
din creaţia sa.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Kitsch-uri

Pietre-ngândurate peste val de seară
Îşi aprind din inimi şoapte îngheţate,
Le desparte vina şi-uită să mai ceară
Un tribut sălbatic la porţi de cetate.

Dar iată şi timpul se propteşte-n ceaţă,
Nimeni nu-nţelege larma din privire
Când ruga se-nalţă dintr-un cuib de viaţă –
Lung urcuşul scării, rea nepotrivire.

Dezmierdat e gândul, mă pierd în cuvinte,
Cioclii de iluzii se ascund prin umbre,
Fumuriu e versul, dar merg înainte
Înotând prin mine ori pe vise sumbre.

Singură cu cerul îmi aştern răbdarea,
Nicio răzbunare nu-i atât de dulce,
Efemer e jocul, se uită trădarea,
Până şi călăii vor vrea să se culce.

poezie de Daniela Tiger
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

S-a ridicat, deodată, din prăpastia întunecoasă, umedă, a munţilor falnici. Şi doritor de lumină, în această dimineaţă scăldată de soare, a întins aripile, ca o flamură, deasupra brazilor bătrâni. S-a înălţat mai întâi drept în sus, ca o săgeată; a străbătut văzduhul răcoros, apoi a rămas acolo, s-a legănat in aer, îmbătat de plăcerea să fluture la înălţime uriaşă; a plecat capul şi a privit in jos. Pe câmpiile lucii, satele împrăştiate, ca grăunţele, scoteau sclipiri repezi ca a prundişului spălat de ape. Oamenii nu se zăreau; deasupra, dedesuptul lui, primprejur, nicio vietate. I se păru că in lumea aceasta frumoasă, încântătoare, peste care primăvcrile se aştern cu spuză de hori, e a lui, a lui singur.

Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Vulturul
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-a amintit...

Mi-a amintit prin razele de lună,
Copleşitor moment, din depărtare,
Adânc sărut pe tâmple să îmi pună –
Ecou sortit să ţipe cât mai tare.

Mi-a amintit prin frunze-mbătrânite
Un foşnet de iluzii ce mă poartă
Din loc în loc, avide să evite
Mâhniri şi dor, duse la rang de artă.

Mi-a amintit de norii de acasă,
Străpunşi brutal de slobodă săgeată,
Pustiu şi foc prin cearcăne să iasă
Pe urma-n zbor a celei mult plecată.

Mi-a amintit apoi, de zori şi soare,
De-mbrăţişarea dintre vis şi gând,
Dar a uitat... nimic nu-i de valoare –
Pierdut e-n ceaţă, aripă ucigând.

poezie de Daniela Tiger
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Leagănul bocancilor pe un pervaz

Bocancii soldaţilor aţipesc pe un pervaz,
Smuls din fereastra lumii boţite,
Cutreierând vise din macaz în macaz,
Descălţaţi de ei înşişi, şi fără cuvinte.

Bocancii aceia cu glod din infern,
Şi cu speranţa în pereţi, coşcovită,
Trăiesc moartea însăşi prin glonţul etern,
Şi viaţa întreagă ce-o să-i înghită.

Bocanci ai tranşeelor săpate -n cuvinte
Ce învârt în suflet mori de vânt,
Siberiilor ce vin să te alinte,
Când nici nu eşti înscris la cuvânt.

Bocancii aceia de dor şi baladă,
Ce-şi caută drum fără porunci,
Sunt obosiţi şi sătui să mai vadă
Cum omenirea doarme-n papuci...

Papuci ai trădării, aţipind liniştiţi
În pacea vândută sirului de călăi,
Continuu rozând călcâie de sfinţi,
Continuu cărând în ceruri noroi!

poezie de Octav Bibere
Adăugat de Octav Bibere
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drum către nicăieri

între două zile apăsătoare am reuşit să descalec la poarta unui han burgund,
calul era tot numai spume iar din părul meu ieşeau aburi de dorinţă amestecaţi cu frică.
hangiul mi-a spus că nu are camere libere dar pot dormi pe iarba udă alături de ceilalţi pelerini,
am strănutat cu subînţeles şi am ieşit supărat strângând în palma dreaptă mânerul unei săbii gata să caute sânge vinovat.

afară, lângă foc, oameni obosiţi şi plini de necazuri, împărţeau tăcerea.
m-am aşezat lângă ei atent ca nu cumva să îmi pierd tinereţea în schimbul unor amabilităţi fără de rost.
cei mai bătrâni s-au ridicat către miezul nopţii şi au devenit păsări fără cer
ceilalţi au cântat cum au putut balade despre eroii căzuţi în luptele de dincolo de nisipuri.

spre dimineaţă ai venit şi tu, firavă şi la fel de frumoasă ca în ziua primului sărut,
focul s-a stins uimit de paşii tăi ce ridicau întrebările mai sus de orice acceptare.
te-ai aşezat în spada mea fără să îţi pese că mori departe de casă, într-un loc aproape pustiu,
sângele a curs ca o cascadă în căutare de trup nou, fără oprire, fără ecou.

când între noi nu a mai rămas decât mărturia unei secunde ruşinate,
mi-am şters sabia de inocenţa unei copilării netrăite
şi am plecat să alerg singur,
într-un loc numit,
nicăieri.

poezie de Eduard Dorneanu (13 august 2011)
Adăugat de Eduard Dorneanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din ceruri, ca un sol

Când îmi şoptesc aducerile-aminte
De vechiul drum,
În lumea lui lăsat,
Ascult, sfios,
Puţin îngândurat,
Şi le alint cu tainice cuvinte.

Sunt toate vechi, aceleaşi de-altădată,
Efectul lor, îl ştiu, îl ştii şi tu;
Încerc şi azi... Minune!
Dintr-o dată,
Un semn pornit din ceruri,
Îmi căzu

Şi nu se sparse-n gânduri de o clipă,
Şi nu se rătăci în suflet gol...
E o lumină care se-nfiripă,
Venind uşor,
Trimis de sus,
Ca sol.

- Eşti trist, îmi spune, gândul tău e rece,
Din visul tău,
Nimic n-a mai rămas...
Pe vechiul drum,
Poţi face un popas,
Apoi, spre veşnicie, te-oi petrece.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Speranţa mea

Speranţa mea, născută-n deal sub Cruce
Când am băut din Râu de Apă Vie,
S-a avântat pe-o Cale ce străluce,
Pe-ai Jertfei lumeni, înspre veşnicie.

Speranţa mea s-a dezbrăcat de humă,
S-a înălţat ca aburul pe-ogoare,
Mai sus, mai sus, lăsând norii în urmă,
Ca o scânteie se scaldă în Soare.

Speranţa mea nu se îneacă-n tină,
Şi-a sfărâmat sinapse, lanţuri grele,
Ajunsă-n Ţara-n care nu-i străină,
Clipeşte necurmat, Stea între stele.

Speranţa mea, pe-o mare ca de sticlă,
La Tronul sfânt îmi cată mărturia,
Mă-ndeamnă iar şi iar să mai rabd încă,
Să lupt căci în curând vine Mesia.

Speranţa mea mă leagă de un Nume,
Cu firul depănat de pe orbită,
Sunt iernile mai reci, dar mai puţine
Şi voi ajunge-n Ţara mult dorită.

Speranţa-mi este o sabie de foc,
Despică norii, pâcla lumii deasă,
Scânteie pe Calea pe care mă-ntorc,
S-ajung la Ţinta Iubirii, Acasă.

Mă va cuprinde Mirele în braţe,
Nimic nu poate să fie mai frumos,
Acolo se vor Împlini Speranţe,
În Dragostea eternă, în Isus Cristos.

Amin!

poezie de Ana Haz din Aleea sufletului meu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!