O sută de ani

Ce n-ar da omul să se-nveşnicească,
Sau cel puţin un veac aici s-apuce,
Aşa şi eu, nevrând curând o cruce,
Am mers la medic, boala să-mi oprească.

M-am dus la el cu plicul cum se duce,
Că-i om şi el şi trebui' să trăiască
Şi-a scris reţeta care să-mi priască,
Spunând că asta suta-mi va aduce.

Voios am mers la cei cu farmacie
Şi-am cumpărat pastilele minune;
O sută-am dat, de euro, să fie,
Ca să trăiască şi ei, cum se spune.

Iar eu, în drum spre casă, cu pastile,
Le-am aruncat la tomberon deodată,
Ca şi eu să trăiesc mulţi ani de zile,
Chiar suta-aceea, de-orice om visată!

poezie de Pavel Lică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simetrie

Mergeam aşa,
Când deodată în faţa mea,
S-au desfăcut doua drumuri:
Unul la dreapta,
Şi altul la stânga,
După toate regulile simetriei.
Am stat,
Am făcut ochii mici,
Mi-am ţuguiat buzele,
Am tuşit,
Şi-am luat-o pe cel din dreapta
Exact cel care nu trebuia,
După cum s-a dovedit după aceea.
Am mers pe el cum am mers,
De prisos să mai dau amănunte.
Şi după aceea în faţa mea s-au căscat două
Prăpăstii: Una la dreapta. Alta la stanga.
M-am aruncat în cea din stânga,
Fără măcar să clipesc, fără măcar să-mi fac vânt,
Grămada cu mine în cea din stânga,
Care, vai, nu era cea căptuşită cu puf!
Târâş, m-am urnit mai departe.
M-am târât ce m-am târât,
Şi deodată în faţa mea
S-au deschis larg două drumuri.
V-arăt eu vouă! - mi-am zis -
Şi-am apucat-o tot pe cel din stânga,
În vrăjmăşie.
Greşit, foarte greşit, cel din dreapta era
Adevăratul, adevăratul, marele drum, cică.
Şi la prima răscruce
M-am dăruit cu toata fiinţa
Celui din dreapta. Tot aşa,
Celălalt trebuia acum, celălalt...
Acum merindea îmi e pe sfârşite,
Toiagul din mână mi-a-mbătrânit,
Nu mai dau din el muguri,
Să stau la umbra lor
Când m-apucă disperarea.
Ciolanele mi s-au tocit de pietre,
Scârţâie şi mârâie împotrivă-mi,
C-am ţinut-o tot într-o greşeala...
Şi iată în faţa mea iar se cască
Două ceruri: Unul în dreapta. Altul la stânga.

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pacientul: Doctore, aici scrie că trebuie să iau pastilele astea în fiecare zi, tot restul vieţii... Aşa e?
Doctorul: Da, aşa am scris.
Pacientul: Va trebui să trec foarte des pe la farmacie înseamnă...
Doctorul: V-am dat eu un tub... e mai mult decât suficient.

replici
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Parfum

"A fost odată ca-n poveşti"
-Că dacă n-ar fi fost e-acum-
Pe undeva, pe la Piteşti,
O făbricuţă de parfum.

Patronul ei, un om şcolit
La Amsterdam şi la Paris,
Întors acasă-a reuşit
Să facă un parfum de vis.

Aflase el, pe unde-a fost,
Că, dacă-i rău mirositor,
Un lucru poate-avea un rost
Când e făcut folositor.

Ştiu toţi cei care îi cunosc
Aroma câinelui enot,
Sau cea a boului de mosc,
Şi ambra de la caşalot.

De la idee la parfum
A fost confuz, incoerent,
Aşa că a plecat la drum
Să caute ingredient.

Tot căutând, înfrigurat,
Deodată a avut noroc:
Într-o speluncă dintr-un sat
A cunoscut un sărăntoc.

Era murdar, era şi beat,
Statea, de ceilalţi, izolat,
Căci mirosea urât, ciudat:
Ăsta-i mirosul căutat!

A cumpărat nişte rachiu
Şi l-a cinstit, l-a încântat,
De se uitau ceilalţi saşiu
Cum stă cu cel mai prost din sat.

L-a dus acasă, mai târziu,
Ceva-n grădină-a cercetat,
Şi-a reuşit, cu vai şi chiu,
Să-i dea şi acte la semnat.

O săptămână mai târziu
A scos pe piaţă un parfum
Deosebit şi auriu,
Pe piaţa de parfumuri: Bum!

Iar făbricuţa lui a mers
Şi la export cu marfa sa,
Curând, din datorii a şters
Şi-a început a câştiga.

Dar în domeniu-avea duşmani
Cu mari averi, ce nu pricep
Cum poate el să facă bani,
Că e român şi nu concep.

Şi-au angajat informatori,
Sperând secretul a-i afla,
Au mers, apoi, la procurori
Ca să-l acuze de... ceva.

L-au urmărit, l-au ascultat,
L-au căutat la TVA
Şi, în final, l-au acuzat
Că n-a dat taxa la... hazna.

poezie satirică de Daniel Vişan-Dimitriu din Parfum... vesel
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În a sufletului arcă

Norii negura-şi descarcă
Peste-a sufletului arcă,
Unde-am strâns perechi de stele
Şi cântări de filomele,

Cum m-a sfătuit Cuvântul,
Supărat iar pe pământul
Care a uitat de Cruce
Şi spre moarte iar se duce.

Îl ascult pe Tatăl Sfântul
Când o arcă-mi fac cuvântul
Să salvez, cum El îmi spune
Tot ce creşte-n rugăciune,

Însă-a sufletului arcă
Azi şi o durere-ncarcă,
Primind pe Iisus ce-aduce,
Ca pereche-a lui... o Cruce!

poezie de Pavel Lică din Trubadurul cerului albastru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima dorinţă a unui petrecăreţ

Şi-a dat ultima suflare
Cu-o dorinţă nefirească:
"Când o fi la-nmormântare,
Să-mi cântaţi... Mulţi ani trăiască!"

epigramă de Ion Negreanu din Antologia epigramiştilor români (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unei farmaciste

Când a ajuns reţeta mea la tine
Şi-mi prescriai pastilele în raţii,
De cum mi-a mers, am înţeles prea bine,
Că te pricepi la alte... combinaţii!

epigramă de Florea Costache din Epigramişti Râmniceni (1977)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt ceea ce nu sunt!

Spun lumii ceea ce nu sunt,
Doar prin ce fac şi ce rostesc,
Spun dimineţii ce nu sunt,
Prin ce sărut şi ce iubesc.
N-am mers pe unde merge drumul,
Am mers pe unde nu-i cărare
Şi am lăsat în flori parfumul
Tot verdelui din larga zare.

În zile lungi am pus refren,
În nopţi pustii am pus un cânt
Şi-n suflet un copac peren,
Să-mi lase rodul pe pământ.
Nu mi-am uitat în vorbe ruga
Şi-am prins în palme focul vieţii,
Mi-am cufundat în verde fuga
Şi-n roşu, clipele tristeţii.

Mi-am construit un vis al meu,
Iar din căderi înalţ izvor,
Din tot ce-a fost în viaţă greu
Deschid ferestre-n viitor.
Iubirilor le-am dat culoare
Şi-am scris poveşti de dor, cu foc,
Iar în poeme-am pus cicoare
Şi izul fin de busuioc.

poezie de Mirela Grigore
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am săturat...

M-am săturat să văd cum pică frunza
Şi doar păianjeni îşi ridică pânza.
Aş vrea să ştiu unde-i acum parfumul;
De ce-a plecat lăsându-ne doar fumul?

M-am săturat să văd cum mor în gară
Cei ce respiră-n drogul din ţigară,
Şi-apoi se duc să doarmă în canale
Şi mor stupid în linişti infernale.

M-am săturat de-atâta sărăcie
De teama că-n curând foame-o să-mi fie,
Iar lupii care urlă-n parlamente
Nu-mi vor lăsa măcar medicamente.

M-am săturat să văd mereu cum plânge
O Românie suptă pân' la sânge,
Şi tare-aş vrea să-i văd sub ghilotină
Pe hoţii care ne prefac în tină.

M-am săturat să mânc pâine amară
Şi să fac sluj la o babă murdară,
Pătându-mi în mătănii demnitatea
Şi-uitându-mi uneori identitatea.

M-am săturat să văd la colţ de stradă
Copii cerşind şi nimeni să nu-i vadă.
Sau vreun bătrân care se vrea sub cruce
Când pe impozit banul lui se duce.

M-am săturat de-atâta supărare,
Unde mă uit văd munţi de disperare
Şi vă întreb pe cei ce ne conduceţi:
În gând povară, chiar deloc nu duceţi?

poezie de Dorina Omota
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Divina epopee

În braţele Femeii ce
De-a pururi Rai şi Iad îmi e,
Mi-am tot lăsat crucificat
Câte un vers neinventat.

Pierzând metafore mereu,
În dragoste pierdut şi eu,
De braţe moi înlănţuit,
Aştept salvarea-n răsărit,

Să-mi dea iertarea Cel de Sus,
Pe care i-o tot cer supus,
Că nopţilor tribut le-am dat
Poeme-ntregi, pentru păcat.

Mă iartă, deci, acum, Părinte,
Că n-am scris versuri în cuvinte,
Ci eu trăiesc doar epopeea,
Ce-ai scris-o Tu, făcând Femeia!

poezie de Pavel Lică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ea, văzându-se acum aşa de nenorocită şi oropsită, ce să facă şi încotro s-apuce? Să se ducă la părinţi? Se temea de asprimea tată-său şi de şugubaţa defăimare a oamenilor! Să rămână pe loc? Nu avea cele trebuitoare şi-i era lehamete de mustrările socrilor. În sfârşit, s-a hotărât a se duce în toată lumea, să-şi caute bărbatul. Şi hotărându-se astfel, a zis Doamne-ajută! şi a pornit încotro a văzut cu ochii. Şi a mers ea, a mers tot înainte, prin pustiuri, un an de zile, până a ajuns într-un loc sălbatic şi cu totul necunoscut. Şi aici, văzând o căsuţă tupilată şi acoperită cu muşchi, care mărturisea despre vechimea ei, a bătut la poartă.

Ion Creangă în Povestea porcului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fericit şi clarvăzător e cel ce în viaţă se străduieşte să trăiască aşa cum ar dori să trăiască după moarte.

Jaroslav Hasek în Abecedarul umorului
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea Cea Mai Mare

Ne-am dus, eu şi sufletul meu, să ne-mbăiem în mare cea mare,
Ajungând la ţărm am început să căutam un locşor pustiu şi liniştit.
Cum mergeam, am văzut un om stând pe o stâncă cenuşie;
Lua dintr-un sac praf de sare şi-l arunca în mare.

"Acesta este un pesimist," a spus sufletul meu,
"Să părăsim acest loc. Nu putem face baie aici."

Am mers până când am dat de-un golfuleţ.
Acolo am văzut un om stând pe o stâncă albă;
Ţinea-n braţe o cutie pentru bijuterii,
Din care lua zahăr şi-l arunca în mare.

"Iar acesta este un optimist," a spus sufletul meu,
"Nici acesta nu trebuie să ne vadă trupurile goale."

Am plecat mai departe.
Pe o plajă am văzut un om ridicând un peşte mort
Şi, cu infinită grijă, depunându-l iarăşi în apa mării.

"Nu putem face baie-n faţa lui," a spus sufletul meu,
Acesta este un filantropist."
Şi-am plecat mai departe.

Am ajuns într-un loc unde un om îşi urmărea umbra pe nisip.
Veneau valuri uriaşe şi i-o ştergeau,
Dar el tot continua îndârjit s-o urmărească.

"E un mistic," a spus sufletul meu, "Hai, să-l lăsăm în pace."

Şi-am plecat, şi-am mers până când am văzut un om care, tăcut,
Aduna spuma mării şi-o depunea într-un potir de alabastru.
"El este un idealist," a spus sufletul meu,
"În nici un caz nu trebuie să ne vadă goi."

Şi-am tot mers. Deodată, am auzit o voce plângând,
"Aceasta este marea. Aceasta este marea cea adâncă.
Aceasta este mare cea vastă şi atotputernică."
Iar când am ajuns în locul de unde venea vocea am văzut un om
Cu spatele întors spre mare şi cu o scoică la ureche,
Ascultându-i acesteia murmurul.

Şi sufletul a spus, "Să mergem mai departe. Acesta este un realist,
Omul care întoarce spatele întregului pe care nu-l poate cuprinde
Pentru a da atenţie unui fragment.

Am mers încă mai departe. Şi într-un loc buruienos, printre pietre,
Era un om cu capul băgat în nisip.
I-am spus sufletului meu, "Putem face baie, el nu ne poate vedea."
"Dimpotrivă," mi-a răspuns sufletul, "E cel mai letal dintre toţi.
Acesta este un puritan."

Atunci o tristeţe mare s-a lăsat pe chipul sufletului meu
Şi-n vocea lui.

"Să plecăm," a spus, "Pentru că nu există niciun loc
Îndeajuns de ascuns şi de singuratic unde să putem face baie.
Nu vreau ca acest vânt să-mi ridice părul auriu
Sau să-mi dezgolească pieptul alb,
Nu vreau ca lumina să-mi dezvăluie goliciunea trupului sacru."

Aşa că am plecat să căutăm Marea Cea Mai Mare.

poezie celebră de Khalil Gibran, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epigramie

Bată-mă boala...
M-am hotărât să-mi iau concediu medical
şi, aşa-n familie mi-am aranjat cu medic
să-mi facă o consultaţie... cum stau la material...
M-a acceptat spital; mă îmbolnăveşte el, specialist pandemic!
Care-o fi morala?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (17 ianuarie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În păcat

În păcat se scaldă sorţii
Vieţii scurte şi ai morţii,
Că nu ştiu calea s-o ţină
Spre izvorul de Lumină;

Din păcat, sufletul cere
Lumânare de-nviere,
Care-n patru zări l-ar duce
Cu Lumina de pe Cruce;

În păcat căzut odată
Îmi duc soarta blestemată
De chiar Cerul ce îmi cere
Să mă-ntorc la Înviere;

Dar în slaba mea credinţă
Îmi e chiar cu neputinţă,
Că-n păcat doresc, să-mi fie
Eva,-n veci, o poezie...

poezie de Pavel Lică din Rătăcitor prin cer
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezia pe care am citit-o la carnaval

De Terente şi Elvira
Cei mai faimoşi din Brăila
S-a dus vestea-n Univers
Şi-am prins-o şi eu din mers.
Alien Mai Ling mă cheamă
Nu am frică, nu am teamă
Şi de pe planeta Neagră
Am sosit, dar nu-s întreagă:
Am doar două păsărici
Una aici şi alta aici (arăt la subsuoară)
Restul ce vedeţi la mine
Sunt bucăţi din nu ştiu cine.
De vorbit, vorbesc cam greu,
Pământeana limbă, eu.
Dar, uşor m-am angajat
La Elvira, la ''palat''.
N-am venit să povestesc
Am venit ca să iubesc.
Că la noi, de-atâţia bitzi
A dat boala în iubiţi.
Eu nu vă deosebesc
Şi bărbaţii nu-i ghicesc
Decât după clopoţei
Ce se-ascund în chiloţei.
Deci, poftiţi la nudul gol!
Nu vă cer decât un pol
Ca să văd care din voi
Are patru-n loc de doi.
Ştiţi la ce m-am referit!
Nu e greu de bănuit.
Nu vă fie de deochi!
La ce v-aţi gândit?
La ochi...
Apoi am transmis un mesaj de la guvernatorul planetei, în limba negreană pe care nu-l pot reproduce în scris; are farmec doar verbal.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De dragoste

E dragostea salvarea de păcat,
Deşi-n păcat m-am tot scăldat mereu,
Şi-n sine-mi, ipocrit, am tot sperat
Că dragostea e însuşi Dumnezeu.

Uitasem de "Poruncile" dintâi,
Şi de Porunca-a şaptea, mai ales,
Dar cum să-mi fie ele căpătâi,
Când trupul către dragoste-mi dă ghes?

Sunt un Poet, o, Doamne şi aş vrea,
Să-mi ierţi tot ce nu pot să-ndeplinesc;
Aş vrea, când mor, să fiu doar într-o stea
Pe care-o creşti în Raiul tău ceresc,

Că ai iertat, cum nici nu am gândit,
Chiar şi o păcătoasă-n al tău drum,
Care-a iubit, la fel cum am iubit
Şi eu, sperând la mântuire-acum.

Fără iubire, Doamne,-s doar pustiu,
Şi fără ea, în lume-s fără rost;
De nu mă ierţi, las lumii tot ce scriu,
Iar ea să creadă doar că sunt un prost!

poezie de Pavel Lică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călcând

Când vei veni la mine la cruce să-mi aprinzi
La cap o lumânare, te rog să nu-ţi întinzi
O mână cum se face la gară sau în port;
N-am să mă pot abţine să ţi-o sărut, nici mort.

Să-ţi iei la revedere mai bine cu piciorul
Când vei pleca spre casă călcând în mers amorul
Care precum un şarpe de tine se va ţine;
Să mai opreşti o gură de măr şi pentru mine.

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt omul...

Sunt omul obosit de vreme,
care de moarte nu se teme.
Cu fruntea sus, privirea dreaptă,
sunt omul căruia,
ce-i este scris, aşteaptă.
Că prea devreme m-am născut
este perfect adevărat.
De atunci, prin viaţă am trecut
şi lucruri multe-am învăţat.
am învăţat cum să muncesc,
am învăţat cum să clădesc,
am învăţat cum să trăiesc.
De aceea poate am ajuns
să-mi număr anii chiar cu suta.
Soarele meu n-a apus,
pe Bistriţa, mai navighez cu pluta.

poezie de Dumitru Delcă (aprilie 2021)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alex: Mersi, mă, nărodule! Şi tu?
Nistor: Eh, lasă, n-o să mor; mă descurc... Cum bine zice şefu', o să supravieţuiesc. Altfel cum?!
Alex: O să-ţi fie cam greu, între noi toţi.
Nistor: Păi, sigur, normal; deja începe să-mi fie cam greu, foarte greu... Hai, mă, nu-mi purta mie de grijă! Vezi-ţi de doctoriţa ta! E marfă!
Alex: Chiar crezi?
Nistor: Sigur, mă, ce naiba?! E super! Ţi-am zis încă dinainte de a fi plecat de pe Terra: N-are nici un cusur; decât pe acela că e doctoriţă şi e cam exigentă, dar, probabil, doar ca medic, nu şi altfel, în viaţa particulară, de zi cu zi.
Alex: Da, mă, exact asta am descoperit şi eu de curând la ea.
Nistor: Zău?! Ce să mai, sincer, mă bucur! Oricum, nu era şi nici nu e de nasul meu. Ştii doar; ţi-am dat drum liber spre ea încă de atunci, dinainte de plecarea în misiune. Da' n-ai profitat până acu' de faptul că m-am dat la o parte din calea ta.
Alex: Deh, mă... Asta e!
Nistor: Sigur, asta e... Încă o dată, felicitări! Sincer, Alex, mă bucur pentru tine; pentru voi doi.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Capăt de drum

Ajungem, iubito, la capăt de drum
- L-am mers ostenind împreună -
E ziua-n amiază şi n-ar fi acum
Momentul eclipsei de lună.

Am mers zâmbitori, lăcrimând în ascuns,
Fumând amândoi o ţigară,
Durerea infamă în noi a pătruns,
Dar asta e ultima oară...

O teamă ingrată că drumul e greu
Te-a prins prea ades de picioare ;
Zâmbirea amară din strigătul meu
Te-a dus înc-o vreme spre soare.

N-ai vrut să mă crezi că sunt duhul cel bun
Din lampa secret-a iubirii ;
Cu inima stinsă mai pot să îţi spun
Că plec pe alt drum al 'plinirii.

Mă-nchid în clepsidra răstimpului dus
Să număr secunda rămasă ;
Sfârşjt e şi drumul şi viaţa s-a scurs
Şi dorul de vise mă lasă.

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu (15 noiembrie 2014)
Adăugat de Ioan Ciprian Moroşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!