Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Daniel Vișan-Dimitriu

Vântul de dimineață

S-a ridicat din somnul ce-l trăise
pierdut în haosul din întuneric,
ascuns în temerile dintre vise
ce îl duceau pe drumul luciferic.

Cu ochii, în durere de lumină,
mijind, treptat, spre zări îndepărtate,
și-a amintit ce-nseamnă zi senină,
și zbor, și fugă de singurătate.

S-a ridicat și a privit, uimit,
cum aripile ce păreau distruse
se-ndreaptă și se scutură, grăbit,
de valuri de funingine depuse.

În roua dimineții le clătește,
adună,-a' florilor din jur, parfumuri,
se-nvârte sub lumina ce-o iubește
și își aduce-aminte, dintre drumuri,

doar unul, unde îi plăcea să zburde,
și unde, -odată, se simțea iubit,
trecând de munții de idei absurde,
căci e, din nou, un vânt de răsărit.

poezie de din Zece
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Daniel Vișan-Dimitriu

Somnul dintre vise

Te simt, iubire,-n somnul dintre vise,
te recunosc în freamătul din noapte
al gândurilor prefăcute-n șoapte
și-n mângâieri ce nu pot fi descrise.

În primul vis, am cunoscut iubirea,
în gesturi tremurânde și confuze,
în dansul ce-a-nceput ne amuze,
și ne-a adus sărutul, fericirea.

Tu mă veghezi în somnul dintre vise,
eu îl aștept pe-acela ce-o să fie,
în care-aș vrea stau o veșnicie,

în lumea faptelor demult decise,
a gândurilor calde și depline,
și-apoi mă trezesc din vis... cu tine.

poezie de din Oare
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Fiul Luminii

Își rătăcise drumul și-acum nu mai știa
Nici unde-i este casa, părinții, cine-i el,
De ce-i atât de singur și cine e acel
De vină pentru toate și unde l-ar afla.

Iar Timpul ce-l uitase prin anii de lumină
Parcurși la întâmplare prin marele neant,
Privea, arar, intrusul, c-un zâmbet arogant,
Și-i răspundea la toate c-o liniște deplină.

Plutea prin nemurire, prin lumea dintre stele,
Și învăța atâtea cât nimeni n-a cuprins,
Dar ce conta că-i liber, că e de neatins,
Pe-un taler ce-i deasupra singurătății grele?

A căutat milenii răspunsul la-ntrebare
Și a găsit fragmente, le-a cântărit, le-a șters,
S-a întrebat pe sine, în propriu-i univers,
Și-a întrebat Lumina ca ultimă-ncercare.

A înțeles că este, din vremuri vechi, un zeu,
Lumină din Lumină, o parte din Cuvânt
Pierdută-atâta vreme din rostu-i pe Pământ...
Și-a coborât îndată, ascuns în curcubeu.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Corabia viselor

Corabia viselor mele mă poartă
pe mări liniștite și fără sfârșit,
urmând o cărare trasată de soartă
de când mie-n viață mi-am fost răsărit.

Plutesc în derivă, curentul mă duce
spre zări înspre care nicând n-am privit,
iar mintea se zbate-ntr-un fel de răscruce
și-ar vrea mă-ntoarcă spre visul iubit.

Chiar vântul mă-mbie spre apele calde,
spre zări tropicale de-un verde plăcut,
spre insule care iubesc să se scalde
în valuri ce trec peste ele-un sărut.

Un gând îmi străbate prin minte și visuri,
ieșind în lumină din vechi amintiri,
șoptește în pânze, adie înscrisuri
și-alege cărarea mai vechii iubiri.

Corabia viselor mele mă poartă
spre soare-apune-ntr-un mers liniștit,
sunt singur pe drumul ce nu e pe hartă,
lumina m-atrage spre țărmul iubit.

poezie de din Zece
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Din amonte în aval

S-a ridicat natura toată
Peste umilele jivine,
Căci astăzi timpul o arată,
Ca vinovat răpus de tine.

Au coborât urșii la vale
Să vadă asfințitu-n creste;
Și au ieșit din hibernare
Căci muntele, acum, chelește.

În lunci se-arată căprioare
Printre mormanele de fier,
Cu puii hămesiți de alergare,
Ce plâng și doar iertare cer.

În stoluri, păsări colorate
Se tot rotesc cu cercuri mici,
Căci crucile sunt ocupate
De ciori și grauri venetici.

Din vizuine ies și vulpi șirete
Cu nasu-n vânt și cozi stufoase,
Ele se-ndreaptă spre mașini cochete
Ce se arată printre case.

Doar lupii se opresc pe dealuri
Și-și încadrează arealul,
Cu ochii ei scrutează-n valuri
Jivinele, ce flutură pumnalul...

poezie de (24 februarie 2018)
Adăugat de Liviu RetiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Petru Daniel Văcăreanu

Un 8 uimit

Într-o zi un 8 s-a așezat
Să privească încântat
Cum două inimi bat
Și de atunci uimit
Nu s-a mai ridicat

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Gheorghe Gurău

Mitingiul la raport

S-a ridicat dintre gunoaie
Nimicul ăsta anonim
Ar fi ridicol da-i sublim
Un lup purtând blană de oaie...

La el în piață ne hlizim
Ca el sunt mulți mai sunt o droaie
S-a ridicat dintre gunoaie
Nimicul ăsta anonim...

El e "cinstitul" om (de paie)
Nostalgic vechiului regim
O viață nouă construim
Într-un final... apă de ploaie...

S-a ridicat dintre gunoaie!...

rondel de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Daniel Vișan-Dimitriu

Taina umbrei din adâncuri

În locul meu de taină, se scurge un izvor
Cu apa cristalină, de ochi străini ferit,
Cu susurul prin ierburi, trecând neauzit,
Ca șoaptele-mblânzite din visul meu de dor.

Se-ndreaptă spre lumina ce-n unde mai scânteie
Atunci când raze rare, de toamnă, reușesc
Să treacă printre norii ce par că se-mbulzesc
Pe cer, -nalțe zidul c-o ușă fără cheie.

Dar trec, răzbat adesea și se opresc în ape
Albastre-odinioară și care ți-au plăcut,
Căci se-oglindeau în ele doar chipuri ce-n trecut
Râdeau înfiorate și își erau aproape.

E lacul de-altădată, acel ce ne privise
Și ne-a simțit iubirea. Ar vrea ca eu -i știu
Secretul din adâncuri. Mă cheamă. Vrea fiu,
În lumea lui, o umbră venită dintre vise,

Perechea unei taine pe care o păstrează
Și-o vrea mai fericită în zilele ce-o dor,
Când toamna e mai rece ca apa de izvor,
Când frunzele sunt triste, când ea, prea des, oftează.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Ochii destinului

Ți-am răsărit din gânduri
de dincolo de mine
ce au găsit ieșirea
din noaptea de tăceri
a viselor pierdute
în timpul până ieri
în spații depărtate,
de întuneric pline.

Tu mi-ai simțit privirea,
mi-ai auzit chemarea,
la pieptul meu, senină,
cuprinsă de-un fior,
te-ai alipit cu suflet,
cu inimă și dor,
iar pe tăcerea nopții
s-a așternut uitarea.

Spre sufletele noastre
vin valuri de iubire
în lunecarea calmă
a mării pe-un nisip
ce, însetat, așteaptă,
la țărm, a sa venire.

Destinul ce ne leagă
surâde-n regăsire
ne-ascunde viitorul
și, de-ar avea un chip,
din ochii lui, lucirea
ne-ar fi călăuzire.

poezie de din Oare
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Lumina din asfințit

Din lumea-ntunecatelor povești
spre care am plecat, am o dorință:
iau cu mine singura ființă
ce, într-o zi, mi-a spus: "Doar tu îmi ești".

Merg spre tărâmul vechi și cunoscut
în care am pierdut-o-ntr-o furtună
cu fulgere din ochi ce-aveau s-apună
tot ce a strălucit la început.

Mă-ndrept spre lumea ei, spre lumea rea
în care-s oameni cu mai multe fețe
și unde ea m-așteaptă cu tristețe
și încă speră în venirea mea.

Se-aude un vacarm în depărtări,
cuvinte aruncate, fără sensuri,
departe de-nțelegeri sau consensuri,
spre surzii ce le-ascultă-n patru zări.

Să merg în lumea ei? Să mă opresc?
De ce aș încerca? De ce-aș mai merge
pe urmele ce singură își șterge,
știind și ce aș vrea, și cum gândesc?

Pe calul care singur s-a oprit,
alung din minte ultima dorință;
fac drumu'-ntors, căci nu e cu putință
lumina s-o întorci din asfințit.

poezie de din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Lumina din asfințit

Din lumea-ntunecatelor povești
spre care am plecat, am o dorință:
iau cu mine singura ființă
ce, într-o zi, mi-a spus: "Doar tu îmi ești".

Merg spre tărâmul vechi și cunoscut
în care am pierdut-o-ntr-o furtună
cu fulgere din ochi, ce-aveau s-apună
tot ce a strălucit la început.

Mă-ndrept spre lumea ei, spre lumea rea
în care-s oameni cu mai multe fețe
și unde ea m-așteaptă cu tristețe
și încă speră în venirea mea.

Se-aude un vacarm în depărtări,
cuvinte aruncate, fără sensuri,
departe de-nțelegeri sau consensuri,
spre surzii ce le-ascultă-n patru zări.

Să merg în lumea ei? Să mă opresc?
De ce aș încerca? De ce-aș mai merge
pe urmele ce singură își șterge,
știind și ce aș vrea, și cum gândesc?

Pe calul meu, ce singur s-a oprit,
alung din minte ultima dorință;
fac drumu'-ntors, căci nu e cu putință
lumina s-o întorci din asfințit.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Șoaptele toamnei

E toamnă
Și-nserarea adună în mănunchi
Fuioare ce coboară, ca dintr-un tainic ciur,
În apa liniștită
La care, în genunchi,
Îmi tac nefericirea
Și să o schimb, mă jur.

"Ridică-te" -
Șoptiră, deasupra mea, din ramuri
Cu frunze-ngălbenite, copacii de pe mal -
"Și fă-țí din înserare
Amestec de balsamuri
Apoi, din visul nopții,
Al vieții madrigal!"

M-am ridicat
Și totul părea o feerie:
Pluteau, pe unde, raze, iar liniștea din lac
Se transformase-n imnuri,
În cânt de bucurie
Ce-mi aducea miresme
De flori de liliac.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Umbre pe dale de burg

Îmi întortocheasem pașii peste dalele din burg
Încercând intru-n ritmul inimilor deșirate
Când la dreapta, spre răscrucea cu iubiri abandonate,
Când la stânga, spre nimicul unde pașii toți se scurg.

Prin tic-tacul lor frenetic, pașii mei, mânați de dor,
Își descătușau dorințe în zdrobirea de sub tocuri
Vechi de când creșteau ca iarba ce se transforma în blocuri
Dintre care se ridică praful zilelor ce mor.

Se-adânceau pe dale umbre din apusul răstignit
Pe o mare de sentințe în alegeri disperate
se-nghesuie-n pustiul de adâncuri neumblate
Nici cu pasul, nici cu inimi care bat încetinit.

Și, din toate câte urcă spre amestecul din cer,
Doar o singură dorință pare că se răzgândește,
Ca un vis ce, dintre toate, se răzbună și-l trezește
Pe acela ce-l croise într-un bloc de cartier.

Se oprește și se miră: "Cum, spre ceruri, toate curg?
E atâta viață-n lume, când ești suflet pe Pământ!
Cum te ridici la ceruri, fii sclav purtat de vânt?"
Și-a plutit, ușor, dorința, către dalele din burg.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Viorel Muha

Fulg

de sus din munți, din văi, din lacuri glaciare
infime sclipiri din ape, spre cer s-au ridicat
și-ncet s-au așezat pe înalte ceruri, în apă pură
dar de iarnă, ca pentru pământ fie dat

și-n Decembrie nourul format în a sa ființă
în fulgere și încărcări de energii, el a creat
cătând în jos cu a sa lumină, el trimită
fulgi de nea curați, născuți în puf de alb

spre lume el drumul încet, sculptat și-a dat
el singur, fulgul tău, prin cețuri, încet s-a arătat
spre a ta fereastră și-a ei lumină, ca sclipească
ca chipul tău zeiesc, să-l vadă îngerește întruchipat

în fereastră, tristă, tu stai și-n sus a ta privire
privești fulgul tău când vezi că vine și tresari
simțind atunci că el spre tine vine a bucurie
trimis de cel ce te iubește, și-n vise, drept dar

poezie de (noiembrie 2008)
Adăugat de Viorel MuhaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Gabriel Hasmațuchi

Ochiul orbului de la naștere

Sub ochii aceștia sunt alți ochi:
ochii orbului de la naștere,
fetuși maturi
ce se rănesc cu lumina altei lumi,
ce lovesc în zbuciumul lor
placentele fără utere,
ce ne arată
drumul care ne continuă
la întretăieri,
unde sângele
se împreunează cu moartea,
unde paradigma e un licăr într-un ocean de mâl,
unde întâlnirea cu sine e o respingere,
e o fugă spre înțelepții monahi.

Sub ochii aceștia
ochii orbului de la naștere
nu cunosc somnul și nici visul,
și nici unul pe celălalt nu se văd.
În ei sălășluiește numai
ideea de lumină.

poezie de din Intermundii
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Constantinescu

S-a înălțat Iisus

Se-aude-n dimineață un cântec din Eden,
Pe frunte, cerul poartă un crin înrourat,
Un cor divin rostește ferice un refren
Vestind în univers,"Hristos s-a înălțat!"
Spre muntele cel sfânt s-a ridicat Iisus,
Privit de-apostoli, ce-l petreceau cu dor,
I-a binecuvantat, apoi pe-un nor s-a dus,
Vorbindu-le din ceruri cu glas nepieritor.
O, Doamne, Izvor al vieții cu apă cristalină
Te-ai înălțat la Tatăl și îmi arăți o cale,
Tu lupți cu răul, ce mă îmbracă-n vină
Și-alungi himera nopții care aduce jale.
Ai coborat Mărite spre iadul blestemat
Să-mi ștergi fărădelegea din sufletul rănit,
Cu milă și iubire din chin m-ai ridicat,
Să fiu la Tine-n brate, de patimi mântuit.
De-a dreapta Tatălui te-ai așezat Iisuse,
Dar soartă omenirii din mână n-ai lăsat,
Încerc -ți spun acum cuvintele nespuse,
Apoi, strig spre cer, "Hristos s-a înălțat!"

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Neliniște

Te simt neliniștită de o vreme:
Privirea ți se-ndreaptă către zări
Cu doruri care cer alte-alinări
Și-ncearcă rezolve noi dileme.

În pașii tăi văd o îngrijorare,
Și nu mai seamănă cu pașii-acei
Pe care îi priveam cum, pe alei,
Veneau spre mine plini de încântare.

Să fie timpul care cerne clipe
Cel care s-a oprit când a văzut
pe-o iubire n-are de cernut?

Ea poate, singură, să se risipe?
Alung din minte gândul neplăcut,
Căci știu că totul... doar mi s-a părut.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Elixirul lumii de safir

Își scuturase cerul albastrul de safir
În apele curate și-n liniștea deplină
A lacului de munte cu-adâncuri elixir
Pe care îngeri stranii îl beau și îl suspină.

Ei vin din zări pătrunse de-al nopților mister
Atunci când din străfunduri răzbate o lumină
Asemeni licăririi tristeților din cer
Când cad, ascunse-n taină de-o ultimă cortină.

Apare dintre ape, strălucitoare, zeea
Și își întoarce fața spre lacul liniștit
În care-și duce viața și-n care e aceea
Slăvită în adâncul din care a ieșit.

C-un deget ca un murmur al unui vechi descântec,
Atinge-oglinda calmă a celui desemnat
Din unde să pornească al îngerilor cântec
Sub mantia de stele din care au plecat.

Pe maluri, aripi negre se luminează-ndată
Cuprinse de lumină și se înălță-n cer
În zbor pe vechea cale, aceea de-altădată,
Pierdută într-o vreme ascunsă în mister.

Pe lacul ce-și cuprinde iubita-n mâini de ape
Și unduiri ce-o poartă în inima-i potir,
Doar Luna mai plutește și-ncearcă să se-adape
Cu elixirul tainic din lumea de safir.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Demult pierdut

Demult un suflet pierdut în adânc
Oamenii i-au și făcut mormânt
Nu se aude nimic, e doar vânt
S-a pierdut un om în adânc

Printre crengi se abate o trist-adiere
În aer se pierde o altă suflare
Tu porți în suflet mare durere
Te pierzi și tu în marea tăcere

Unde e amintirea
Unde s-a pierdut iubirea
De ce oameni-au uitat
De toți cei care-au plecat

Când pleacă unii dintre noi
Chiar dacă nu sunt eroi
Amintiți-vă c-au fost cu noi
Aprindeți o lumânare și voi

poezie de
Adăugat de Monica TrifSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Chipul durerii

Simțeam, în piept, durerea din tăieturi de stâncă
Ieșită dintre neguri în calea unui val
Ce mi-a-ntrerupt plutirea-n neliniștea adâncă.

Mă încleștasem bine, cu ochii către-un mal
Ce îmi părea limanul, scăparea dintr-o mare
Cu răbufniri de sare pe-o rană în carnal.

Era un țărm sălbatic, o oază, o-ntâmplare,
O liniște de-o clipă, o mână de nisip
Din timpul dintre valuri ce-l are fiecare

Și eu, strigând spre ceruri durerea-mi fără chip.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Zbor de flutur

Se-adapă din lacrima nopții
în zorii ascunși la hotare
de umbre pierdute în mare,
a stelelor scurte adopții.

Surprinde lumina în focul
a mii de oglinzi delicate
ce Soarelui vor -i arate
că-n aripi își poartă norocul.

Privește, distrat, spre copacul
ce-i pare, acum, doar decorul
în care-a crescut el, actorul,
și-a fost, doar o vreme, iatacul.

Se-aruncă, în formă perfectă,
spre cer, spre lumină, spre viață,
spre noul din care învață
că este o biată insectă.

poezie de din Oare
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook