Eu sunt cerşetorul...

Eu sunt cerşetorul,
Care vine la masa ta
Să-ţi ceară un bănuţ
Pentru o carte de poezie

Toţi ai mei s-au dus
Nu mă mai încape nici cerul
Nici pământul
Fluturii de sticla s-au spart
Demult

Mă mai întâlnesc cu ei
Mă mai întâlnesc cu mine
Copil fiind
La mese-întinse de Crăciun

poezie de Nucu Morar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochi uitaţi

Ce trist e când vine vremea,
Şi ochii ni se întâlnesc,
Să mă pierd în adâncimea
Onglizii tale sufleteşti.
Ce trist e când vine vremea,
Şi ochii ni se întâlnesc,
Să tânjesc dup-o privire
Ce infinită mi-o doresc.
Ce trist e când vine vremea,
Şi ochii ni se întâlnesc,
În albastrul lor sublim
Să mă pierd ca-n labirint.
Ce trist e când vine vremea,
Şi ochii ni se întâlnesc,
Lumea-ntreagă să se oprească,
Doar ca eu să-i proslăvesc.
Ce trist e când vine vremea,
Şi ochii ni se întâlnesc,
Ochii tăi să mi se pară,
Casă sufletului meu.
Ce trist e când vine vremea,
Şi ochii ni se întâlnesc,
Să te urc pe-un piedestal,
Şi să nu te mai urnesc.
Dar mai trist când vine vremea,
Şi ochii nu se mai întâlnesc.
Şi ai vrea să simţi durerea,
Doar o dată să-i mai vezi.
Să te îneci din nou în ei,
Să-ţi spună din nou poveşti,
Să-ţi creezi din nou iluzii,
Că în conştiinţa lor, trăieşti.
Dar pleoape grele îi ascund,
Trecut-a timpul peste noi,
Aproape am uitat albastrul
Ce l-am idolatrizat demult.

poezie de Mihaela Ciuhoreanu
Adăugat de Mihaela Ciuhoreanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Casa de pe deal

Toţi sunt risipiţi în lume, toţi s-au dus,
Casa e-închisă şi tăcută:
Nu mai e nimic de spus.

Prin peretele ruinat, distrus,
Un vânt rece şi neprietenos strănută:
Toţi sunt risipiţi în lume, toţi s-au dus.

Nu-i nimeni pe-aici, dispus sau indispus,
Să-ţi spună ceva cumplit sau de Doamne-ajută;
Nu mai e nimic de spus.

De ce-am mai rămâne noi, un biet surplus,
În ţinutul amar al florii de cucută?
Toţi sunt risipiţi în lume, toţi s-au dus.

Suspinele noastre nu se-aud şi parcă nu-s,
Iar pentru ei sunt o necunoscută:
Nu mai e nimic de spus.

E jale, ruină, toate-s la apus
În casa de pe deal, cândva plăcută –
Toţi sunt risipiţi în lume, toţi s-au dus:
Nu mai e nimic de spus.

poezie de Edwin Arlington Robinson,1869–1935, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Surpare

drumul a fost greu şi dureros de frumos
glorie, faimă, bani, realizări, strălucire
succes, succes, succes
apoi toate astea au devenit plictisitoare
pentru că cel mai mare inchizitor al meu
sunt eu
iar eu de mine nu mă pot ascunde
niciunde
nu mai e nici un pisc de urcat
nu mai e nicio curiozitate
nu mai e nicio energie
nu mai e nici un scop
şi-atunci începe surparea
ochii văd prima oară hăul inutilului
bunicii s-au dus,
părinţii s-au dus,
copiii au plecat
totul a început cu mici fisuri
întrebări insistente, din ce în ce
mai insistente
răspunsurile puternice ţineau piept
cu timpul s-au îndoit şi ele
de ce?
pentru ce?
unde?
până când?
nu e nici un rost, totul e inutil
nu mai e nimic de văzut, de experimentat,
de inventat pe lumea asta
şi e atât de previzibil
m-am agăţat de nişte argumente
care s-au mucegăit cu timpul
m-am agăţat de nişte promisiuni
deşarte
m-am agăţat de nişte vorbe
care s-au dovedit a fi doar vorbe
m-am agaţă de nişte speranţe
care s-au dovedit a fi doar speranţe
cădere, cădere, cădere
gol, gol, gol,
hăăăăăăuuuuuu
fără fund.........
o mâna mă prinde în cădere
e mâna iubitei mele
ce salvare!
începe viaţa ca o curiozitate matură
provocări, lupte, miros de bebeluş
vreau să călătoresc la Sankt Petersburg şi în India
- Trezeşte-te, e ora 7, trebuie să merg la serviciu
a, da, sunt şoferul ei, o duc şi o aduc în fiecare zi
de 16 luni sunt şomer

poezie de Nucu Morar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Supraapreciere

Permanent colegii mei
S-au crezut mai buni ca mine,
Că nici nici unul dintre ei
Nu s-au cunoscut pe sine.

epigramă de Gheorghe Ionescu din Epigrame (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când?

Înainte eram mai brut
Acum sunt mai puţin
Dar mai şlefuit
Şi mai puţin copil
Mai mult bătrân
Nu cât ar trebui
Aşa, cu măsură
Mai degrabă un copil bătrân
Nepotrivit
Bătut de ploi şi ninsori
Degeaba
Poate doar pentru palmares
Îmbrâncit de viaţă în faţă
Să trăiesc
Nu ştiu ce
Pentru ce
Şi până când?

poezie de Nucu Morar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă întâlnesc ieri pe la 7 izvoare cu nişte prieteni pe care nu i-am mai văzut demult. Iar ea îmi zice: Vai, Ionică, nici nu ştii ce mult te pomenim la binele pe care ni l-ai făcut. Iar eu am răspuns: Da, măi, şi încă nici nu am murit!

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Memento mori!

"Împăraţi pe care lumea nu putea să-i mai încapă",
Regi, sultani, stăpâni pe toate, papi al' căror nume-mi scapă,
Ce credeau că fi-vor veşnici, nu-şi mai încăpeau în piele,
Toţi s-au dus, s-au dus ca fumul, azi sunt oale şi ulcele...

poezie de George Budoi din Catrenele imaginare ale lui Omar Khayyam (4 iunie 2015)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintiri

Ani trecut-au mulţi de când
M-am înstrăinat de sat
Însă n-o să pot nicicând
Să mă rup de ce-am lăsat,

Şi în gând, ca un tablou,
Îmi revine satul drag...
Ce n-aş da să pot din nou
Trece-al casei noastre prag!

Casa însă-i dărâmată:
Nu mai sunt acum pridvorul
Şi nici tinda, prispa lată,
Nu mai este nici cuptorul.

Casa-i una cu pământul,
Of, nedreaptă vremuire!
Dar aşa a vrut Preasfântul:
Să rămână-o amintire.

Amintire sunt părinţii,
Crudă soartă, tristă, rea,
Au plecat, s-au dus cu sfinţii,
Dar i-aştept în casa mea.

Amintire sunt străbunii,
Pentru ei ard lumânări,
Căci s-au stins precum tăciunii
Dar sclipesc în depărtări.

Ei plutesc aşa ca fumul
Pe sub cerul azuriu,
Ei îmi luminează drumul
Şi mă-ndeamnă să mai scriu.

poezie de Vasile Larco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visele s-au scurs...

Nu mai e nici o speranţă
Către mine, pentru noi,
Timpul nu e o balanţă,
Să se-ntoarcă înapoi.

Clipa căuta simţire!
A fost vie şi cerea
Sentimente de iubire
Între vremea mea şi ta.

Spui: cum aş putea vreodată?..
Zic: demult eu nu mai sunt!..
În zadar sunt astea toate,
Dorul tău a fost prea mut.

Da, iubeai cărări străine!
Da, eu moartă te-aşteptam!
Se usca inima-n mine,
Tu nimic nu observai.

Nu căta dovezi deşarte,
Prea târziu să faci bilanţ,
Vremea nu se mai întoarce,
Visele s-au scurs în lanţ.

poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce nu a venit Moş Nicolae la mine...

Am fost copil? Eu nu-mi aduc aminte
N-aveam ghetuţe pentru Moşul Nic
Şi eram dintre toţi cea mai cuminte,
Dar, Moşul, mie, nu mi-a dat nimic.

Nici nu l-am aşteptat vreodată-n seară,
Nici dimineaţa nu l-am aşteptat.
Ştiam că pe la noi n-o să apară,
Sătul de-al mamei permanent oftat.

Doar se oprea la uşa încuiată,
Dar nicio bucurie n-auzea.
Doar lacrima măicuţei blestemată
Pe pragul ros de carii tremura.

''Aici nu sunt copii, plec mai departe,
Că de-ar fi fost, aş fi ştiut precis''.
Aşa gândea Moş Nicolae-n noapte
Eu l-am văzut pe Moşul, doar în vis.

Venea cu haine şi cu ciocolată
(Din vis nu aş fi vrut să mă trezesc)
Fiind copil, eu, gustul, niciodată
Nu l-am simţit şi poate că greşesc,

Acum, când mai ascund câte-o bomboană
Şi ca o hoaţă mă desfăt cu ea.
Dar am rămas de-atunci cu-această toană,
Doar mamei, de-aş avea-o,-acum, i-aş da.

Nici azi n-aştept, să-mi vină pe la poartă-
E linişte în casă ca şi-atunci.
Copilul trist din mine mai aşteaptă...
-Moş Nicolae-n mine să arunci

Cu anii ce s-au dus pe negândite,
Aşa, ca o părere au plecat.
La uşă sunt ghetuţe lustruite,
Pe care necopilul le-a lăsat...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ia însă un om cinstit, un meseriaş, care cu truda îşi câştiga pâinea. Copiii lui văd binele, iar de rău fug, pentru ca au alt sânge. 
Pentru domnişori nu e nici lege, nici conştiinţă. Nici dreptate la ei n-ai să găseşti; întâlnesc un neputincios, îl nesocotesc, îl calcă; de la ei milă să nu aştepţi. Dacă întâlnesc unul mai tare, confundă din prostie legile - papa e la îndemână şi-i scapă. Nu i interesează nici banii, nici prieteniile. Te uiţi: merg cu nasul pe sus ca păunii; de-ntâlnesc un individ sau un bătrân, chiar de o sută de ani, nu se mişcă nici cu un deget, ca să-i lase să treacă. Ei-i-i! Slavă ţie, Doamne, că nu ierţi niciun păcătos! 
Hai să-i lăsam. Cum e, aşa e; n-ai cum să-i schimbi.

Chabua Amirejibi în Data Tutashkhia (1975), traducere de Aur State
Adăugat de drcirstea
Comentează! | Votează! | Copiază!

S-au dus pe rând...

S-au dus pe rând, pe rând, toţi cunoscuţii...
Şi câţi au fost, nu-mi mai aduc aminte!
Florin, doamna Caşiu, tanti Nuţi...
Plecăm dintre cei vii, cu toţi, cuminte.

S-au dus bătrâni, s-au dus copii şi tineri...
Aşa e rostul vieţii - de-a muri...
Se-aprind pe ceruri candele de sângeri
Şi lacrimi curg în fiecare zi.

Mai ieri erau în viaţă mulţi... Acuma
Sunt doar un suflet rătăcit pe cer...
Oh, peste trupul vieţii cade bruma
Şi-n jur e-atâta noapte şi mister!

Coseşte moartea trupuri de lumină!
Ne-afundă-n iadul nemărturisirii,
Rod secerat încununat de vină,
Nu mai atingem laurii iubirii...

Murim cuvinte pentru veşnicie...
Dar ce lăsăm în urmă?! câţi murim
Precum aici şi dincolo de lume?!
Şi câţi dumnezeiască frază vrem să fim?

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Meditaţie

cine sunt eu?
apa pe care o beau
sunt eu?
carnea ce o mănânc
cartea citită
şcoala terminată
celulele mele sunt
materie originară
tot universul
o picătură în ocean
deci sunt oceanul
un câine, un tigru
o frunză, o floare
sunt eu în tine
eşti tu în mine
în femeie
e femeia în mine
copilul sunt eu
eu sunt copilul meu
în tatăl meu
în moşii şi strămoşii mei
ei sunt în mine
sunt
în voi
sunteţi
în mine

poezie de Nucu Morar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marile spirite se întâlnesc, dar mai degrabă se întâlnesc spiritele mici.

aforism de Dorel Schor
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nepoţii

În viaţa mea, nicicând n-aş fi crezut
Că am să fiu vreodată fericit
De-ai mei copii pe care i-am făcut,
Pân' ce nepoţii-n lume s-au ivit,

Căci de ai mei băieţi ce-au tot crescut
Zi după zi, fi'nd veşnic ocupat,
Abia acum, când anii au trecut,
Realizez că nu m-am bucurat,

Dar de nepoţi, adică nepoţei,
Când vin la noi mereu sunt bucuros,
De cum apar şi-n braţe-mi sar toţi trei,
Şi cerul pare mult mai luminos!

Iar mai apoi devin chiar exaltat,
Când facem câte-o boacănă, belea...
Nici vorbă... cum pe vremi eram blamat,
Nevastă-mea de mine să se ia!

Şi-n special, cum sunt ei de vioi
Şi-ntr-una mă aleargă pân' asud,
De-atâta gălăgie, tărăboi,
Nici soacra nu e chip s-o mai aud...

Că de ştiam ce fericit voi fi,
Indiferent ce o să credeţi toţi...
Pe cinstea mea, şi nu vă zic prostii...
Făceam direct, de la-nceput, nepoţi!

poezie satirică de Valeriu Cercel
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moara viselor

La moara părăsită de pe râu,
Mai vine un bătrân cu o desagă
Ce poartă-n ea nu boabele de grâu,
Ci petice-adunate-o viaţă-ntreagă.

Doar el mai vine, ultimul morar
Din vremea-n care pumnul de făină
Se drămuia în traiul prea amar
Al celor ce pământului se-nchină.

Nu merge moara: pietrele s-au ros,
Îmbătrânite-n anii de rotire
Din care el, bărbat pe-atunci vânjos,
Îşi aminteşte marea lui iubire.

Nici roata nu mai merge. S-a oprit
Atunci când ea s-a dus în altă lume
Purtând în pântec fructul mult dorit
Ce-a căpătat doar printre îngeri nume.

Mai vine. Rar. Nu-i trebuie nimic
Din tot ce-a mai rămas în vechea moară;
El vrea, din amintiri, măcar un pic,
Un strop din visul său de-odinioară.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimic mai fals, nimic mai adevărat

sub formă de carte m-am împărtăşit
pentru tine
am cusut cu aţă albă gândurile mele
şi toate s-au făcut poezie
nimic mai fals nimic mai adevărat

într-un moment de luciditate
fiecare gând devine tortură psihometrică
în care îmi ucid treptat fobiile şi
toate durerile de inimă mor
amintindu-mi de mine

la început
m-am arătat lumii sub formă de înger
uşor uimită
lumea şi-a desfăcut braţele şi m-a primit
între sânii ei
se cuibăreşte mereu un copil

pentru tine
a murit Hristos
a plâns din greşeală
peste versurile mele
şi tu dormi
prins de-mbrăţişarea lor

sub formă de carte m-am împărtăşit
pentru tine
am trimis solie îngerului nenăscut
să scrie poezie în următoarea viaţă
nimic mai fals nimic mai adevărat

poezie de Emma Brad
Adăugat de Emma Brad
Comentează! | Votează! | Copiază!

1 Mai postdecembrist?

S-au închis fabrici şi mine!
Şi dacă toate ni s-au dus,
M-ar sărbători pe... mine
Şi pe fabrica de... râs?!

epigramă de Stelian Negomireanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crăciun

Se zbate anul, în etate,
Mâna s-o dea la nou născut,
Cu tot ce-a adunat bucate,
Cu tot ce bine a vrut făcut
Şi umple brazi de stele reci
Prin care cu strămoşi ne-atinge
De demult, sau curând... poteci
Pline de dor ce nu se stinge,
Ne adunând din multe străzi
Să stăm la masa de copil,
Cu alţi copii din noi ogrăzi,
Toţi împreună un fitil
Aprins cu suflete încălzite
Din focul dragostei de-aproape,
Să ne ajutăm inimi rănite
Şi lacrimi să nu fie ape...
Să spele orice păcat gândit
Şi îmbrăţişaţi mai strânşi să fim
Încă un Crăciun, ajuns, dorit,
De neuitat şi nici ultim...
Să ne dorim toţi fericire
Din adevăr profund, simţit,
Că noi Crăciun şi Omenire
Le facem singuri din sfinţit...
E tot, dintr-un etern... IUBIT!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (24 decembrie 2017)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Margine de sat

uitarea

eşti strop de viaţă
şi prea multā moarte
eşti lacrima de pe obrazul ţării
eşti zâmbetul copilăriei noastre
steaua care se stinge printre astre

la pieptul tău au cugetat poeţi
la masa ta prea mulţi s-au ospătat
din palma ta s-au ridicat cetăţi
pământul ţi-e cu sânge amestecat

din vinul tău băut-au toţi bărbaţii
de furca ta boierii s-au temut
în patul tău s-au zămislit soldaţii
acestui neam
umil
sărac
tăcut

te-au părăsit nepoţii
şi copiii
vorbeşti mai des cu morţii
nu cu viii
şi Dumnezeu te vizitează rar
de Crăciun parastase şi de Paşte
cu o prescură şi colive-n dar
atunci lumina-n candelă-ţi renaşte

eşti strop de viaţă
şi prea multā moarte

poezie de Vlad Gil
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!