Confesiuni

V-aţi întâlnit pe carosabilul umed al iubirii.
Poezia s-a revărsat din voi şi lumini au aprins cerul.
Am reciclat lampioanele viselor
Poate că nu mai aveţi nevoi de ele la margini de oglinzi.
Privirile voatere s-au strâns de mână
Şi au trecut ca o fată morgană pe aleile paradisului.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Partaj

Când la divorţ s-au întâlnit
Şi lui i s-a aprins... fitilul,
În mod egal au împărţit:
El a luat bona, ea... copilul.

epigramă de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde e dragostea?!

Pe cerul timpului vostru
S-au strâns nori de furtună.
Vântul scurmă în sentimente,
Le transformă în zgură...
Secundele s-au oprit din mersul lumesc
Se întorc în trecut,
Se învârtesc
Pe topoganul furtunii,
La marginea lumii,
Ca frunzele moarte ale
Copacului dragostei.
În ochiul gol de lumină,
Ce zace în palmă,
Acoperit de genele frânte
Ca nişte vreascuri de timpuriu schingiuite,
Sunt aduceri-aminte.
Lacrimi-pereche se ţin de mână.
Cioburi de vrajă adună...
Nu mai există decât amintiri.
Unde e dragostea?!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Modernism

Stai cu telefonu-n mână...
Casa e nemăturată,
Prafu-i gros, de-o săptămână,
Treci şi mai munceşte, fată!

epigramă de Rodica Nicoleta Ion din La braţ cu crocodilul, printre catrene şi epigrame
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În consecinţă

Corbii mi-au sfârtecat trupul
Şi l-au pus, în fâşii, la uscat.
N-am uitat de catapeteasma prieteniei
Sub care
S-au strecurat lacrimi amare.
M-ar putea durea golul
Din carnea mea,
Dar mai tare mă doare
Remuşcarea ce muşcă din voi.
Sângerez, în spaţiul închis
Ce-mi oferă imunitatea cuvântului.
Mă dor de singurătate
Amintirile toate.
Mă dor amintirile despre voi,
Prieteni ce m-aţi lăsat la nevoi.
Aţi aşteptat prada înjunghiată,
Aţi petrecut
În anotimpul trădării.
Iudaice suflete cu înfăţişare şireată!
Şleată slutită, călită de iadul
Iubirii din voi,
Zadarnic te târăşti prin noroi.
Oh, cioclii ucişi de dorinţa de-a fi,
Ma veţi pierde-ntr-o zi!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvara furată

Mi-ai furat primăvara,
Cu pomi înfloriţi
Şi liliacul ce s-a aruncat
În dansu vântului cald,
Pe cerul pustiu.
Oamenii nu mai sunt fericiţi.
Chiar şi eu îngân odată cu ei,
Plânsul revărsat într-o lacrimă,
Pe cerul de patimă.
Lumina s-a împărţit în felii
Pe cerul de muselină -
O lumină divină.
Doar credinţa ne-a mai rămas
În primăvara din glas.
Oftăm, dar pe buzele noastre
Au răsărit trandafirii.
Credinţa a rămas simbolul iubirii.
Lumea se va schimba.
Eu sunt doar steaua ce luminează
Conştiinţa. Sunt trează
Şi aştept învierea promisă.
Se apropie Sfintele Paşti.
E tăcere-n oraş...
Doar porumbei zboară -
În chipul Duhului Sfânt
Cu privirea măsoară
Durerea de pe pământ.
Vor aduce clipa-nvierii cu fiecare
Rază ce se coboară.
Va fi pentru omenire
Şi pentru Univers,
Din nou, primăvară.
Viaţa va căpăta un alt sens...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Au trecut atâtea clipe

Au trecut atâtea clipe în zadar!
Nisipul în clepsidră s-a topit
Şi timpul dintr-o dată s-a oprit
Căci sângerează iar... şi iar... şi iar.

La poarta unui vis a-ngenunchiat,
Bătrân şi singur, trist şi fără rost,
Uitând de timpul vieţii lui frumos...
Şi astfel suferinţa i-am aflat.

Au izvorât poeme de dureri,
Întunecare, lacrimi şi suspin.
S-au risipit luminile de ieri!

De-acuma nici copiii nu mai vin.
Sunt obosiţi, poate prea mult le ceri...
S-au dus în grabă, vezi, atâtea ierni!

rondel de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La ceas de seară

La ceas de seară gândurile-mi fură
Şi liniştea şi clipa de tăcere...
Le simt precum un strop de cianură
Ascuns azi într-un fagure de miere...

Îmi amintesc copila de-altădată
Cu părul negru, lung şi ondulat,
Cu zâmbet cast şi ochi de ciocolată.
Dar timpul a trecut... Te-ai depărtat!

Îmi amintesc cum mă strângeai de mână.
Zburam spre stele şi spre adevăr...
Azi timpul amintirile-mi sugrumă
Şi de acel trecut îmi este dor.

Da, timpul a trecut. Ai fost mireasă...
Te-a dus un june mândru la altar.
Ce tânără ai fost şi ce frumoasă!
Ne-am întâlnit pe drumul vieţii iar...

Şi viaţa ta a fost un câmp cu grâne.
Timpul s-a-ntors în palma noastră iar
Şi nu-mi mai amintesc nici cum nume
Ne-am revăzut pe-al timpului altar.

Din cerul desfăcut ca o fântână,
Culegem astăzi, iarăşi, amintiri.
Tu eşti de-acum pe sufletu-ţi stăpână,
Iar eu, oh, eu am lacrimi în priviri.

S-a strâns în noi, gol după gol, uitarea.
Din noi, mereu, tăceri s-au adăpat.
Ne este ca un haos depărtarea
Şi ce străin ni-i drumul... Ce păcat!

N-avem fotografii, dar ne rămâne
Doar gândul bun trimis spre Dumnezeu
Şi timpul petrecut în astă lume -
Un gol imens prins între tu şi eu.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ziua florilor...

Azi am deschis poarta luminii
Şi am călcat pe aleile cerului
Căutând lumina răsărită din flori.
Zorii sufletului s-au deschis
Şi au luminat cerul...
Deşi ploua, ploua mărunt, rece şi des.
Vibraţia sufletului adia
Şi ceasul din perete
Căpătase însuşirile universului.
Pe tălpi, boabele de rouă
Alergau ca într-un caleidoscop,
Desenând flori.
Sunt Floriile! La mulţi ani!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E facebook-ul un băgăreţ!
I s-a aprins un beculeţ...
Îmi aminteşte (C-aş uita),
Că în curând e ziua mea...

catren de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina sub semnul îngerilor

Zâmbetul a evadat din cetatea întunericului
Şi s-a aşezat în palma mea ca un fluture de lumină.
Viaţa ce mi-a dăruit-o a fost întâia lecţie din istoria lumii
Trebuia să învăţ să trăiesc
Şi să zbor odată cu îngerii, să clădesc.
Timpul să se oprească în capitole,
Ce-mi inundă sufletul cu iubire de semeni
Privind cerul am adormit şi îngerii au coborât
Pe irisul închis de cortina gândului
Clipele sunt brodate cu îngeri şi poezia se revarsă
Peste malurile tăcerii, într-un tangou al iubirii.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerul se înseninase şi el, semn că trebuia să ne bucurăm de ultimele răbufniri ale verii, căci aleile erau deja tapetate cu bruma ruginie de frunze, lăsându-şi plângerea să răsune ca un clopot amar, în liniştea serii, sub paşii grabiţi ai veşnicilor trecători.

Rodica Nicoleta Ion în Dialog cu fericirea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi eşti mireasă...

În voaluri albe de mireasă
Pluteşti... minune, cântec, vis...
Vin îngerii să te privească
Şi cerul astăzi s-a deschis.

Ţi-ai prins lumina în privire...
Din al iubirilor potir
Sorbim un strop de fericire,
Iubirea să-ţi sărbătorim.

Palatu alb al veşniciei,
Sub tălpi de limpede cleştar
Acum ţi-e haină căsniciei,
Căci te-a dus Flavi la altar.

Pluteşte voalul peste umeri
Şi azi un vis s-a împlinit,
Căci după ani de suferinţă,
Alăturea v-aţi regăsit.
Spre transcendent, pe căi de ani lumină,
Această căsnicie să vă ţină,
Sculptaţi, doi îngeri paşnici ai iubirii,
Călăuzind supuşii fericirii...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Popas în copilărie

Mă aşezam sub brazi... Ca pe-o comoară
Strângeam în mână conurile gri.
Şi pumnul strâns ar fi putut să doară
În amintirea blândă de copii.

Acum am mai crescut, poveri sunt multe,
Mi-e pumnul strâns a dor şi-a neputinţă.
Ignor tăcut puterile oculte
Şi mă aplec beteag, înspre căinţă.

Nu mai am munţi, doar goluri de lumină
Plutesc în amintire repetat.
Şi lumea mea acum pluteşte-n tină
Şi globurile din copaci s-au spart.

Acum am brazi în gânduri. Şi golaşe
Sunt crestele – poeme rezalit.
În mine amintirile se-adună
Preum se-adună credincioşii-n schit.

S-au dus în chip de cruci, în cimitire,
Cei drepţi şi buni. Eu singură-am rămas.
Îi plâng şi-aştept, cum scris e în psaltie,
Să-i pomenesc la câte-un parastas.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acrostih Crinei (Pescăruşul)

C astel de lumină
R oză ce şi-a dăruit petalele răsăritului,
I bună de înger pe care am încrustat infinitul,
N umai ţie îţi datorez fericirea.

A m împletit cununi de adevăr în numele tău...
P acea promisă a universului,
E ste în palmele tale,
S telar copac cu muguri de vis.
C rina, eşti stea, flamura ce pentru noi s-a aprins,
A mnar ce a botezat întâia scânteie...
R aţiunii umane, îi eşti leagăn, femeie!
U ltimatumul energiei universale,
S ublim eliberat în zare,
U n carusel de lumini pe cerul uitării,
L a ţine în gânduri, amazoană pe cărările zării.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcere grea

S-a stins lumina-ntre pământ şi cer,
Întunecarea m-a cuprins deodată,
În viaţ orice gând e efemer...
Sunt flori de soare şi copaci de vată.

S-a desfrunzit polpoana unui nor
Şi-n labirint de vise se roteşte,
Timpii-oglinzi, de suflet, ca de-un gol,
S-au strâns... Şi val de vânt ne urgiseşte.

Să ne cuprindă tainicii fiori?!
Să ne ascundă-n luminişi de stele?!
Ne amintim de toate uneori...
De teamă, de iubire, de durere...

S-au descarnat furtună, vuiet, clopot,
De-al vieţii noastre şi-al durerii ropot...
Un ruginit ceasornic peste care
S-a abătut un vânt de remuşcare.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Petec de gri

Cerul este un petec de gri,
Cu atomi îngrămădiţi unul într-altul,
Atât de îngrămădiţi încât
S-au revărsat în sufletul meu,
Desenând nudul singurătăţii.
Şi plouă în mine particule de lacrimă
Şi în labirintul tăcerii sunt doar eu.
Ecoul singurătăţii doare,
Flutură ca un doliu de gri.
Nopţile sunt pustii...
Matelotul gândurilor
Aruncă visele peste bord...
Bate un clopot ritmul
În balansul valurilor –
Atac de cord.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pictează pe pânza nopţii

Ne-am întâlnit pe pânza nopţii,
Două suflete pereche căutând armonia
S-au răsfrânt culorile în unghiuri închise
Şi noaptea s-a înfiripat în sufletul nostru,
Dincolo de barierele non-credinţei.

Viaţa este un talciog fără sens,
Pe care ne-am lăsat picturile să se dezvăluie ochilor
Ce caută cu interes fericirea
Cumpărăţi pânze, pe care să punem amândoi
Un dans al sufletelor lipsit de culoare,
Dar pe care pictorii l-au lăsat să înmugurească
Pe cerul pe care abia se zăreşte iubirea.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La vederea animalului

S-au bucurat cu toţii la vederea
animalului
au aprins focuri şi au dănţuit
şi s-au beţivit toată noaptea

şi nimeni nu s-a uitat mai îndeaproape
la uriaşul animal
nimeni nu s-a uitat la ochii săi sticloşi
şi la dinţii săi atât de albi
şi la fruntea sa uşor lovită într-o margine
au răcnit acolo toată noaptea şi s-au
destrăbălat şi nu s-au uitat deloc
la cele două braţe subţiri şi la coatele
însângerate şi la genunchii însângeraţi

ei doar s-au bulucit sub steaua nemuritoare
au adus daruri şi le-au presărat pe stânci
au răvăşi cerul cu privirile lor
şi la cele două aripi imense
nici o dată nu s-au uitat

poezie de Matei Vişniec din Oraşul cu un singur locuitor (2004)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

lumini şi umbre –
împărăteasa de şah
împarte pioni

haiku de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-atâta vreme...

De-atâta vreme plouă ne-ntrerupt
Şi mi s-a-ntors şi sufletul pe dos
Am scotocit prin cer şi pe pământ
Şi nu am mai găsit nimic frumos.

Aici, în lume, mi-au tăiat păduri
Şi-s fără braţe, fără oxigen.
Îi trebuiesc planetei armături,
Să facă faţă la acest blestem.

Şi munţii-au plâns şi au îngenunchiat.
S-au prăbuşit la tălpile fierbinţi,
Dar parcă nimănui nu i-a păsat!
Dorm puşi la zid, pe-o pungă de arginţi.

Prin lege, azi, pământul ni-i sărac,
De-aceea cerul plouă cu dureri
Ce nici în suflet nu ne mai încap.
Voi toţi, sămânţa plămădită ieri,

Un bob de grâu arareori ivit
În pâinea frământată din neghină,
S-a dus grânarul ţării, căci voit
V-aţi asumat cu toţi aceeaşi vină.

Se nasc furtuni în cer şi pe pământ.
Ne sângerează în adânc strămoşii
Şi plâng şi răsucindu-se-n mormânt
Se roagă pentru voi. Nu staţi ca...

Iar izbucnesc vulcani din infinit
Şi stele căzătoare se desfată
Din trupul lumii împământenit,
Hrănit cu leşuri. Ce planetă moartă!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!