Frânte aripi de copil

În oriunde triste locuri,
înfruntând perfide focuri,
frânte aripi de copil
-de un crud, hain destin-
ţipă-n aer cu durere
dor de viaţă, zbor senin...
Rogu-te tu, vânt din Soare,
cată aripa ce doare,
mângâind-o, fă-o bine,
redă-i zborul către tine,
dă-i din majestatea Lunii
planând lin pe somnul lumii,
ocroteşte-o de furtună,
ghideaz-o spre vreme bună,
scoate-i aere deşarte
din penaje-mpăunate
şi învaţ-o să mângâie
dor şi viaţă... să rămâie
pavăză pentru iubire,
tuturor să dea de ştire
că odată, chiar rănită
şi în viaţă poticnită,
a-ntâlnit sămânţa vieţii
în seninul dimineţii!

Doctore, mă doare tare
lacrima din Carul Mare
unde azi se zbat febril
frânte aripi de copil...!

poezie de Dan Mitrache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă doare

Mă doare-un rug de sânge în piept,
Mă doare-un vaiet prelins nedrept,
Mă doare-al meu dor arcuit
Din vise ce-n drum s-au răsucit.

Mă doare buza din călcâie,
Mă doare gândul care suie,
Mă doare şoapta din oglindă
Din seri când aşteptam în tindă.

Mă doare lacrima de gheaţă,
Mă doare pasul meu prin ceaţă,
Mă doare fruntea prinsă-n nor
Şi-al apelor murmur uşor.

Mă doare când n-aş vrea să doară,
Mă doare-n iarnă, primăvară,
Mă doare frunza greu rănită
Din toamn-abia întâlnită.

Şi, zău, c-aş vrea să nu mă doară,
Să-mi fie aripa uşoară,
Să sorb din roua dimineţii,
Să aflu tot secretul vieţii.

poezie de Ştefania Burnea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor

Mă doare, dulce, Dorul cuibărit
în sufletu-mi, de viaţă ostenit...
Durerea lui mă mângâie duios,
ca pe-un copil, de mamă adormit...

Cobor în mine, s-aflu cu uimire,
ce şoaptă către tine m-a mânat,
când, negândind decât la mărginire,
nu mai visam nimic, cu-adevărat.

Acuma ştiu prea bine din ce zbor
mi te-amintesc, când plâng, privind... un nor...

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pasărea cu aripi frânte

Săgeată putredă e pasărea cu aripi frânte,
În guşa ei mai macină speranţa,
Din când în când scapă din plisc mălaiul
Şi nu vrea să cedeze, îşi dozează viaţa.

Mai prinde fulgi cu lacrimi dulci-amare
Pe trupul ei înspăimântat de vreme,
Chiar dacă-ajunge cu oasele-n atele
Mai strigă leru-i ler şi de durere geme.

Soarele hoţeşte opaca pleoapă-a nopţii,
O lasă răstignita în munţi pân' dimineaţă,
Credinţa încercării cruci de sânge-i toarnă,
Ieşirea din durere lacrima îngheaţă!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dă-mi...

Dă-mi azi, sensul vieţii mele,
Dă-mi un gând de dor purtat,
Dă-mi cununa mea de stele,
Dă-mi iubirea ce-am uitat.

Dă-mi duioasa mângâiere,
Dă-mi în palme dulce-alint,
Dă-mi a ochilor sclipire,
Dă-mi şoapte de mărgărit.

Dă-mi a vieţii mele rost,
Dă-mi sărutul tău cu sete,
Dă-mi din viaţa fără cost,
Dă-mi surâsuri alegrete.

Dă-mi din taine neştiute,
Dă-mi atingerea de mână,
Dă-mi din ochi pe cele vrute,
Dă-mi ceva ce-o să rămână.

Dă-mi azi zborul spre visare,
Dă-mi norii ce scriu pe gânduri,
Dă-mi acea iubire mare,
Dă-mi-o scrisă printre rânduri.

Dă-mi senin în vise albe,
Dă-mi a braţelor iubire,
Dă-mi sărutul florii dalbe,
Dă-mi tărâm spre nemurire.

Da-mi somnul pe braţul lumii,
Dă-mi sclipire-n loc de lacrimi,
Dă-mi lumina cald-a lunii,
Dă-mi iubirea fără patimi.

Dă-mi speranţa către mâine,
Dă-mi iubirea ce-am sperat,
Dă-mi lumina care vine,
Dă-mi din toate, am meritat.

Dă-mi să pot să dau la toţi,
Dă-mi iubirea Ta Celestă,
Dă-mi să las şi la nepoţi,
Dă-mi ce tot nu se contestă.

Dă-mi cărări de viaţă lungă
Dă-mi din bunătatea Ta,
Dă-mi iubire să-mi ajungă,
Dă-mi, de Tine n-oi uita.

poezie de Maria Călinescu
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi mă doare...

şi mă doare seninul din ziua de luni
şi mă doare-ngheţata cu gust de căpşuni

şi mă doare ninsoarea ce cade pe deal
şi mă doare un ritm de copite de cal

şi mă doare un susur şoptit de pârâu
şi mă doare un verde din lanul de grâu

şi mă doare un cântec din zeci de viori
şi mă doare polenul din galbene flori

şi mă doare un zâmbet rămas pe o poză
şi mă doare romanul citit la veioză

şi mă doare un vin demisec de Cornari
şi mă doare mireasma de tei seculari

şi mă doare căldura din zilele lungi
şi mă doare cămaşa cea neagră cu dungi

şi mă doare un zumzet cu gust de prisacă
şi mă doare ecoul de paşi care pleacă

şi mă doare apusul din seara de joi
şi mă dor kilometrii ce stau între noi.

poezie de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am aripi

Îmi cresc aripi către o nouă viaţă,
către un somn lin fără de uitare
către acele vise, ce azi le am
aşa cum le-am avut şi ieri
şi le mai am şi mâine...
Îmi cresc aripi, aici
lângă lăstarii timpului meu
şi vreau să zbor...,
dar voi zbura acolo unde
numai lăstarii timpului o vor şti
Îmi cresc aripi,
către o ţintă bine definită
şi chiar dacă îmi va fi greu
voi învinge..., doar
am lăstarii timpului meu
ce acum abia au răsărit.
Am aripi şi sunt abia
la începutul zborului meu
către... TOT
Am aripi!

poezie de Ionela Van
Adăugat de Daria Dumitras
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Nu se poate să nu mă doară viaţa,!
Doare că exist, doare şi în vis,
Şi când sunt fericit, să nu pierd...
Fericirea şi focul din inima mea!
Doare chiar mângâierea gândului tău,
Trecutul ce mă însoţeşte şi... viitorul,
Pământul şi tot cerul şi... Noi!

Dor cuvintele, mai ales cele nespuse,
Tăcerea, timpul ce nu mai e timp
Doare unde-am ajuns, dor ochii de plâns
Şi obrajii, râul de lacrimi, marea plină de sare!

Doare sărutul pierdut, dorinţa prezentă,
Clipa absentă, TU şi mai... absentă,
Viaţa înainte de... viaţă şi dimineaţa!
Doare că nu există uitare, doare....!

Doare, durerea-i chemare de viaţă
E lupta cu mine, e ziua de mâine,
E visul din noaptea târzie e....
Sărutul pe tâmpla timpului meu!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elogiul vieţii - I

Eretică mare, dumnezeiască îndurare
Spuma-i povară, viaţa-i amară
Întunericul cotropeşte fără încetare
Nu mai ieşim cu visele în afară!

Muzica se topeşte-n singurătăţi vii
Tăcerea arde în miez de dor de poezii
Gânduri sculptate de îngeri orbi în rugă
O, Viaţă, nu-mi fugi! Nimeni nu te-alungă!

Aripi se desprind din zbor fluid
Spre ţărmuri nimeni nu mai ancorează
Adâncuri incerte tainic ne închid
O, Viaţă, mai oferă-mi rogu-te o rază!

După atâtea şi atâtea iluzii aluneci în tine
Şi te cauţi mereu firesc în ceilalţi
Obsedat de trufii de fals de noi destine
Şi uiţi de viaţă!... Dar voi de viaţă să nu uitaţi!

În aerul rece orb de seringi
Când plutind printre stafii
Viaţă cu teamă să ne-atingi...
Suntem Iubirea-ta-dintâi?!

poezie de Constantin Anton din Simplitate şi firesc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi iar mi-e dor

Şi iar mi-e dor, mi-e dor să scriu o poezie,
Să-mi prind în plete luna iar ochii să-i pictez,
Cu verde şi cu negru, cu vis şi fantezie
Şi dansez în ceruri, cu tine când visez.
Si iar mă doare, mă doare azi nimicul
Din lacrima căzută pe-obrazul unei fete.
Mă-ntreb cu glasul stins, la ce e bun iubitul?
Căci din iubit ne-alegem cu dor şi cu regrete.
Şi iar renunţ, renunţ din nou la noi,
De parcă între ceruri sunt îngeri rătăciţi,
Iar darurile vieţii nu se împart la doi,
Şi-n iad ajug mereu doar cei ce nu-s iubiţi.
Si iar mă-ntorc, mă-ntorc la tine viaţă,
Cu zâmbetul în palme şi cu durerea-n piept.
Căci soarele răsare în orice dimineaţă,
Şi mă îndeamnă iară, să tac şi să aştept!

poezie de Iuliana Dinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aripi frânte

Într-un havuz de gânduri şi-ntrebări
mă pierd pe drumul, rătăcind spre tine
şi-mi pare că de nicăieri
curg şoapte line...
Am vrut să retrăiesc mirarea
de-a-ntinde zboruri selenare
spre stele şi spre soare,
dar aripi frânte mi-au crescut
din sufletu-mi rănit
şi-am obosit...
Roind din întuneric spre lumină fadă,
mi-a curs o lacrimă de sânge
din inima-mi nomadă
şi-n spulberări de vise neîmplinite
m-a năpădit cântarea durerii
infinite...
Am încercat din clipe efemere
să mai ţes mistere,
dar prea se-nalţă un târziu de mâine,
fără noimă,
ce va săpa în mine dorul
de unica ta formă...

poezie de Alina Florica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soare, aer, apă-sănătate

Mi-e dor de tine viaţă,
Mi-e dor de suflul tău,
De câmpul cu verdeaţă,
De tot ce-i bun şi nu e rău.

Mi-e dor de tine soare.
De razele tale mi-e dor.
Aş vrea să văd marea cea mare
Vara, în luna lui cuptor.

Mi-e dor, în zori de dimineaţă
De aerul proaspăt, curat.
De vântul care-mi răsfaţă
Obrajii, când merg la secerat.

Mi-e dor de apa care curge
În râuri, dar şi de pe frunte.
Mi-e dor de-un vânt care s-alunge
Gândurile negre, multe.

Mi-e dor de tine sănătate.
Mi-e dor de voinicia mea.
Aş vrea să trec uşor prin toate,
Chiar şi când viaţa este grea.

Soare, aer, apă, sănătate,
Odihnă, muncă şi prosperitate.
Dacă toate-acestea, le vom dobândi,
O viaţă liniştită, sigur vom trăi.

poezie de Dumitru Delcă (ianuarie 2010)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossa zborului spre stele...

Zbor spre cerul plin de stele,
Candelă pe drum de noapte,
Toate-n lume-s efemere,
Toate-s dor, dureri sau şoapte.
Trec quasari prin lumea mare,
Ca un vis se pierd sub noi,
Suntem stele căzătoare
Şi ne zbatem în noroi.

Zbor spre cerul plin de stele,
Pe pământul răsturnat,
Din fereastră, din oglindă,
Ca un vis m-am înălţat.
Viaţa-i zbor! Aripi de fluturi,
Trec cu îngerii – o şoaptă,
Către alte începuturi,
Parcă ne-nţeleşi deodată.

Candelă pe drum de noapte...
Fulger – lanţ pentru furtună.
Drumul nostrutrist, prin noapte,
Gânduri şi secunde-adună.
Ca-ntr-o cofă,-n plânsul meu,
Strâng speranţe, strâng suspine...
Drumul, cât mi-ar fi de greu,
Las un zâmbet pentru tine.

Toate-n lume-s efemere...
Pe petalele de crini,
Dorm iar gândurile mele.
Sunt boboci de trandafiri.
Liliac pe cer cu stele,
Rădăcină de vulcan.
Pe cărarea vieţii mele,
Nici o lacrimă nu am.

Toate-s dor, dureri sau şoapte...
S-au născut spre a muri!
Printre pleoape legănate,
Trec secunde argintii.
Dor de prunci, părinţi şi stele,
O durere, un blestem,
Şoapte, toate-s efemere...
Mâine nu le mai avem.

Trec quasari prin lumea mare,
Peste vămi. Prin cimitire,
Cruci vor străluci în soare,
Sub eterna amorţire.
De sub stâncile durerii,
Ca un sâmbure de nucă,
Sufletul – simbolul vieţii,
Către cer se-nalţă-n fugă.

Ca un vis se pierd sub noi
Fluturi albi de sărbătoare,
În al râului şuvoi.
Trecem – păsări călătoare.
În clepsidră s-a oprit
Timpul – pasăre albastră
Şi de-odată s-au sfârşit
Timpul şi povestea noastră.

Suntem stele căzătoare,
Strălucim, ne înălţăm,
Fiinţe dragi şi vise scumpe,
În tăceri, le apărăm.
Curge lacrimă de gheaţă...
La mormântul pustiit,
Parcă dintr-o altă viaţă,
Numai noi am mai venit.

Şi ne zbatem în noroi...
Într-o viaţă trecătoare,
Plâng tăcerile din noi.
Suflet biciuit ne doare...
Cerul s-a întunecat,
Pleoapa-i zbatere-n furtună.
Doamne, multe-am îndurat!
Nu-mi uraţi de noapte bună!

Şi ne zbatem în noroi,
Sutem stele căzătoare,
Ca un vis se pierd sub noi,
Trec quasari prin lumea mare.
Toate-s dor, dureri sau şoapte,
Toate-n lume-s efemere,
Candelă pe drum de noapte,
Zbor spre cerul plin cu stele.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşteptarea nu doare

Aşteptarea nu doare în încheietura
Din fermoarull inimii mele
Aşteptarea nu doare în bărbia
Cusută cu pale de vânt...
Aşteptarea nu doare în gâtul
Încordat de dor
Aşteptarea nu doare în ochii
Albaştri din stor.
Aşteptarea mă doare
Chiar şi când eşti cu mine...

poezie de Silvia Filip (11 martie 2020)
Adăugat de Silvia Filip
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zi de vară

E soare pe câmpuri şi tremură zarea,
Iar vântul se plimbă prin iarba-nflorită,
De pulberea florilor plin e pe aripi;
Se leagănă-n aer, buimac de arome,
Mai scutură lin zămislirea în cale-i,
Apoi o porneşte arară spre dealuri.

E satul ascuns în bogate pometuri
Şi ies, din verdeaţă, o cumpănă-naltă
Şi vârfuri rotunde de clăi aurite...

Să nu stai în casă pe-o astfel de vreme!
Ci prinde-ţi mănunchiuri de maci şi -albăstrele
La piept, pălărie... Porneşte-o pe câmpuri...
Să vezi ce uşor eşti!... Aluneci prin iarbă
Şi mintea ţi-e limpede, inima bună,
Şi aripi de fluturi ai vrea să te-nalţe,
Spre cerul senin, îmbibat de lumină,
Să sorbi toată viaţa din darnica fire.
Te-neacă un dor de iubire nebună,
De joc şi de cântec, de vesele râsuri...

Şi simţi câteodată pe buze săruturi,
Un sânge fierbinte îţi umple obrajii,
Şi tremuri, şi braţe întinzi, şi te miră
Pe piept că nu-ţi cade-o minune de zâne...
Dar parcă mai ştiu eu ce-ţi vine în minte?

În poala bătrânei păduri de o umbră
De-ai vrea să rămâi o viaţă întreagă,
Privind la zăpada din cerul albastru.
Îţi faci căpătâiul din muşchi de pe arbori
Şi florile-ţi dau aşternut de mătasă,
Iar somnul, când vine uşor pe la gene,
Un fir se apleacă, te-atinge pe frunte
Şi somnul goneşte în fundul pădurii,
Vărsându-ţi pe faţă sămânţa măruntă.

Din lanuri întinse şi dogoritoare,
Departe, începe zorit pitpalacul,
Apoi se opreşte, aşteaptă... Şi-atuncea
Se-aud, în pădurea umbroasă, scatii.

Ai crede-n răstimpuri că firea adoarme,
Dar murmurul slab se-ntăreşte şi-odată
Cu zgomot pornesc lăutarii naturii
S-arunce spre ceruri un val de cântare...

Arome de cimbru şi chimen te-mbată,
Şi ochii aproape te dor de lumină;
În minte îţi vin tot mai leneşe gânduri,
Ca bulgăr de ceară se-nmoaie şi trupul,
Iar pleoapele-alunecă-ncet... Auzi glasuri
Vorbindu-ţi în taină... Un râs de copilă
Răsună-n ureche... O caldă suflare
Îţi mângâie faţa... Şi somnul te fură...

Din largul pământ, aburit de căldură,
În unde bogate, ţâşneşte viaţa.
Zâmbind, mulţumită, natura priveşte,
Din carul de flori, sănătoasa-i odraslă.

poezie de George Vâlsan
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tatălui meu

Am fost şi încă-ţi mai sunt
Copilul dorit pe pământ,
Purtată pe umeri - odată
De tine, iubitul meu tată.

Acum tu mă porţi doar în gând
Tristeţi lângă tine- ancorând
De doruri ce tainic te-apasă
Că nu ai copilul - acasă.

Nu judeci, nu plângi, doar oftezi
Crâmpeie de viaţă - aşezi
Pe pernă, când somnul nu vine
Şi asta în viaţă - te ţine.

Mă vezi alergând prin ogradă
Prinzând primii fulgi de zăpadă
Cântând pe ascuns o colindă,
Peltic, la oglinda din tindă.

Ai vrea să mă mângâi pe frunte
Chiar dacă ţi-s mâinile frânte
De muncă; de-o viaţă trudite
Şi dor, dor, taicuţă... şi sunt obosite.

Dar lasă durerea, acuşi o să treacă
Ca vine lumina şi casa se îmbracă
Cu mândrii nepoţi şi cântec de stea,
Vin toţi să te vadă... azi e ziua ta!

poezie de Angelina Nădejde (27 decembrie 2012)
Adăugat de Angelina Nădejde
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu...

tu când te vei trezi ai să găseşti o floare
pe perna ta lângă obrazul tău
- să ştii iubito - ţi-am trimis un soare
cu raze frânte din destinul meu

tu s-o aşezi în vază ca pe-o vrajă
să torni în ea şi ape de izvor
şi soarele mereu să-ţi stea de strajă
cu raze frânte din destin şi dor

tu să-i zâmbeşti când sufletul te doare
în hohote să râzi şi să le frângi
şi ai să vezi petalele de soare
cum vor zâmbi că-n sine nu mai plângi...

poezie de Iurie Osoianu (15 noiembrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

NUNTĂ ÎN CER

(Soţiei mele, Aurelia)

Iubita mea îţi cer, acum, aripa,
Ce ne uneşte pe vecie clipa;
Vom poposi în zbor, să-ţi pun cunună,
Din stele, pe o margine de Lună,

Să ne putem lua, de-acolo, zborul,
Spre Raiul unde-şi ţin, acum, soborul,
Frumoasele grădinilor, din care,
Ai răsărit în viaţa mea, ca floare.

Petalele-ţi sunt aripi neştiute;
Eu nu am aripi, însă, nevăzute,
Purta-te-vor, doar versurile mele,
În zborul către cerul plin de stele,

În faeton, făcut din Carul Mare,
Ferindu-te, cu-al meu sărut, de Soare,
Până ajungem la Lumina Vieţii,
Ce cheamă la-nviere şi poeţii.

Şi-acolo-n Cer, iubita mea,-n nuntire,
Uita-vom că există şi murire,
Şi tineri vom rămâne-n veşnicie,
Cât dragostea nu moare-n Poezie!

poezie de Pavel Lică din Rătăcitor prin cer
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pescăruş cu aripi frânte

Pescăruş cu aripi frânte
Ştiu durerea să-ţi asculte, oamenii?
Te doare clipa? Ţi s-a vindecat aripa?
Te-ai retras în munţi de stele,
Pescăruş al lumii mele?
Pescăruş cu aripi întinse spre plus infinit,
Ai luat din solitudinea lumii,
Ai sărutat natura pe frunte
Şi ai fugit...
Te-ai convertit libertăţii, eternului,
Ca un vultur pleşuv
Penetrând cerul
În sindromul şurub.
Peste trupul tău dur, ca stâncile goale
Rezistând prin vânturi şi ploaie,
Au planat răpitori,
De o sută, de o mie de ori.
Tu i-ai ignorat şi te-ai înălţat.
N-a contat durerea prin care treceai,
Conta doar că zburai.
Lumina diseci
Şi zbori mai departe.
Înălţimea te sfârtecă şi te arde
Când auzi voci disperate.
Când simţi lacrimi şi ploi
Te zvârcoleşti şi te-ntorci printre noi.
Curajul de a înfrunta înălţimi
A făcut să-ţi încolţească in cer, rădăcini de lumini.
Ţi-am strâns lacrimile în pumni
Şi le-am aruncat într-un clopot...
Ai devenit al ploilor ropot
Şi peste mare te-ai ridicat,
Din propria-ţi cenuşă,
Ai crescut, lumii te-ai dat
Şi iarăşi te-ai înălţat.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Verde crud

Verde crud, verde albastru
se leagănă-n zborul auriu al Soarelui
zdrobind mări şi lacrima aurie a lacului
verde ce mă înconjoară, mă urcă
îmi place să zbor,
rezemată de mirosul petalelor roz
spre verde rouă, spre divin,
ţinându-mă de mână cu raza
ce coboară din Răsărit verde,
verde crud, urcă-n zarea plină cu albastru
şi cerul deschis plin de mine, de voi, de noi
zbor, verde crud, albastru şi mândru Soare
frumoase drumuri în cer şi pe Pămînt
pline de viaţă şi de moartea albastră
a nimfelor din vis!

poezie de Constantina Gina Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suspendată între viaţă şi moarte

O bulă cât de mică de aer, caut disperată...
Mă-ntind, mă contorsionez,
e oare adevărat sau visez?
Mă înec, mă agit,
aştept o minune în a mea disperare,
să mă scoată din această stare...
Sunt în imponderabilitate,
am uitat şi de durerea cea mare din gâtul forţat
pentru a putea expira aerul cu greutate intrat.
Opresc o Clipă din al său galop,
o-ntreb umilă de-i ultima şi-o implor să stea pe loc...
Aş vrea ca viaţa-mi să mai aibă un scop,
timp să-mi dea pentru a putea saluta
iubirile, primăvara şi o stea...
Suspendată aşa, între viaţă şi moarte,
aripi multicolore de Îngeri se-arată,
cu grijă pe-un pat de spital mă aşază,
pe rând, trupul şi sufletul îmi îmbălsămează
cu medicină şi licoare de iubire,
încet, încet, îmi intru-n fire.
Nu căutaţi Îngeri în locuri visate,
Ei sunt printre noi,
pregătiţi să ne ridice chiar şi din moarte.
Sunt oameni asemeni nouă, îmbrăcaţi în iubire
ce nouă ne-o dăruiesc cu mărinimie.
Sărut ale voastre aripi multicolore,
Îngeri ce mi-aţi redat respiraţia
şi vieţii mele aţi făcut corole
de flori scăldate-n roua dimineţii,
adevarată anafură a vieţii.

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!