Moartea poetului

El sta întins. Cu faţa-ndoliată,
pal, pernei înălţimea refuzând
de când întreaga lume abdicând
şi din întrea-i fire hălci rupând,
cazu în acest an an nepăsător.

Acei ce îl ştiau încă din viaţă
nu au ştiut c-a fost "una" cu toate,
căci toată profunzimea ce îl scoate
din adâncimea apei e a lui faţă.

O, faţa lui fu-ntreaga depărtare
ce-l răscoleşte şi îl mai curtează,
şi masca lui pălind s-aşează
fragedă, deschisă, ca de pază,
un fruct ce-n aer putrezeşte a sfidare.

poezie clasică de Rainer Maria Rilke, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Andriescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea poetului

El sta întins. Cu faţa-ndoliată,
pal, pernei înălţimea refuzând
de când întreaga lume abdicând
şi din întreaga-i fire hălci rupând,
cazu în acest an an nepăsător.

Acei ce îl ştiau încă din viaţă
nu au ştiut c-a fost "una" cu toate,
căci toată profunzimea ce îl scoate
din adâncimea apei e a lui faţă.

O, faţa lui fu-ntreaga depărtare
ce-l răscoleşte şi îl mai curtează,
şi masca lui pălind s-aşează
fragedă, deschisă, ca de pază,
un fruct ce-n aer putrezeşte a sfidare.

poezie clasică de Rainer Maria Rilke, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Andriescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea poetului

Întins. Şi faţa lui expusă tuturor,
sta, pal refuz, în pernele abrupte,
de când, cu lumea, cele cunoscute,
de simţurile sale rupte,
căzură-n acest an nepăsător.

Acei ce l-au văzut trăind aproape,
n-au ştiut că-i una el cu tot ce este,
căci toate-s chipu-i: pajiştile-aceste,
aceste-adâncuri şi aceste ape.

O, chipu-i fu întreagă această zare,
ce-l caută şi-acum şi îl doreşte;
şi masca-i, ce-n nelinişte păleşte,
e fragedă şi fără apărare –
un miez de fruct ce-n aer putrezeşte.

poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii noi, Partea întâi, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căci noi suntem doar coaja, frunza doară

Căci noi suntem doar coaja, frunza doară.
Moartea cea mare, ce-i în orişicine,
ea-i acel fruct pe care totu-l împresoară.

De dragul lui fetiţe se ridică
şi-apar ca un copac dintr-o lăută,
de dorul lui băieţii se-nfiripă;
celor ce cresc, femeile le-ascultă
spaime, ce nimeni altul nu le ia.
De dragul lui, ceva ce-a fost privit,
chiar de s-a stins demult, va rămânea –
şi-oricine-a plăsmuit sau a clădit,
pentru-acest fruct o lume deveni,
şi îngheţă şi se topi,
spre el îşi răsuci lumina toată.
Întreaga inimii căldură-i adunată
în el, şi-a creierului albă pară.
Dar îngerii tăi trec în stoluri, iată,
şi verzi fructele toate le aflară.

poezie de Rainer Maria Rilke din Ceaslov, Cartea a treia - Cartea despre sărăcie şi moarte, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngerul

Respinge cu-o-nclinare a frunţii sale
tot ce-l constrânge şi ce-l mărgineşte;
căci uriaş în inima-i trăieşte
eternul viitor, rotit spirale.

Profunde bolţi, cu chipuri, l-nconjoară,
să-l cheme: vino, vezi, – oricine poate.
Nu da să ţină mâna lui uşoară din
sarcinile tale. Căci la noapte

ea s-ar ivi spre a te încerca
şi-ar trece-n casă – ură ce-nfioară –
şi te-ar lua, ca şi cum te-ar crea
şi te-ar goni din trupul tău afară.

poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii noi, Partea întâi, traducere de Eugen Jebeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă

Cad frunzele, cad ca din depărtare,
de parc-ar ofili grădini, departe-n ceruri;
şi cad cu dezminţite gesturi.

Şi-n nopţi cade pământul greu
din toate stelele-n singurătate.

Noi toţi cădem. Şi mâna asta cade.
Şi uite cealaltă. Ea e în toate.

Şi totuşi este Unul care ţine
căderea asta blând în mâna lui.

poezie clasică de Rainer Maria Rilke, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Andriescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul XIV

Umblăm cu floare, fruct, frunză din vie.
Ci nu spun doar a anului oraţie.
Smălţat, din beznă suie-o revelaţie
şi în sclipirea-i poate-o gelozie

a morţilor ce pun tărie-n lut.
Ce ştim noi cât se-mpărtăşesc din toate?
E felul lor, cu slobod semn a bate
hotarul ţărnii, de la început.

Te-ntrebi atât: cu drag o fac ei oare?
Şi acest fruct, a robilor lucrare,
nu suie strâns, ca pumnul, înspre domn?

Sau domnii-s ei, la rădăcini, în somn,
şi din prinos ne-acordă-o-mbinare
de vlagă mută şi de sărutare?

sonet de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea întâi, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amurg în Skania

Parcul e sus. Ca dintr-un foişor,
din umbra lui acuma mă cobor
şi ies în şes şi în amurg şi-n vânt,
acelaşi vânt pe care-l simt şi norii,
apele limpezi şi aripa morii
ce-n zarea cerului se învârteşte.
Acuma sunt şi eu un lucru-n mâna lui,
din toate-aceste ceruri cel mai mărunt. – Priveşte:

Acesta e un singur cer?
O limpede, albastră nesfârşire
pe care-aleargă nouri străvezii,
şi-ngrămădiri de alb din când în când,
şi-n zare tonu-acela cenuşiu, subţire,
pe fondul roz al serii ondulând,
şi peste toate calma strălucire
a soarelui care apune.

Stranie alcătuire
în sine zbuciumată şi sprijinită-n sine,
cu aripi uriaşe şi chipuri şi cortine,
şi munţi în faţa celor dintâi stele,
şi-o poartă-n depărtări adânci,
pe unde doar păsările dacă pot pătrunde...

poezie de Rainer Maria Rilke din Cartea imaginilor, Partea a doua a cărţii întâi, traducere de Alexandru Philippide
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stejarul

Pe vârf de deal, în largul de zăpadă,
Bătrân stingher stejarul e de pază,
Sub bolta lui vin corbii de s-aşează
Când umbrele-nserării prind să cadă.

Jur-împrejur e gol, e frig, e groază...
Şi-a lupilor flămândă serenadă,
Din când în când, în noapte-i dă dovadă
Că-n depărtare, ura mai veghiază.

El mut şi blând, stă fără să se-ncline,
Acolo, unde-n vifor şi urgie
Blestemul rădăcinilor îl ţine...

Cu împăcare înfruntând povara,
Înfăşurat în vechea lui mândrie,
E neclintit: visează primăvara...

poezie celebră de Octavian Goga din Din larg (1939)
Adăugat de Avramescu Norvegia-Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cina cea de taină

Sau strâns în jurul lui confuzi, miraţi,
el ce se-nchide ca un înţelept
şi se retrage dintre cei intraţi
şi curge peste ei străin şi drept.

Singurătatea veche vine peste el,
cea care l-a crescut în faptele-i profunde;
va trece prin păduri, fidel,
cei ce-L iubesc de faţa Lui se vor ascunde.

La ultima lui masă i-a chemat
şi (ca o puşcătură ce-alung-un mieluşel
tremurând) goneşte mâini din pâinea ce le-a dat
cu-al său cuvânt: ei zboară înspre el;

ei flutură neputincioşi pe masa de onoare
şi căută o ieşire. El însă
este peste tot ca un apus de soare.

poezie clasică de Rainer Maria Rilke (19 iunie 1903, Paris), traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Andriescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi grija lui e pentru noi un vis urât

Şi grija lui e pentru noi un vis urât,
şi glasul lui o piatră ni se pare –
am vrea să dăm la vorba-i ascultare,
dar ca prin vis o auzim, şi-atât.
Căci între noi vuieşte mult prea tare
drama cea mare, ca să ne-nţelegem.
Vedem doar forma gurii lui din care
silabe cad, ce nu le mai culegem.
Suntem mai depărtaţi ca-n depărtare,
chiar dacă strâns iubirea ne-a-mpletit;
de-abia când pe această stea el moare,
ştim că pe-această stea el a trăit.

Acesta-i tatăl pentru noi. Şi eu – eu
să-ţi spun tată?
Ar fi să mă despart de tine nu odată,
de mii de ori. Eşti fiul meu. Te voi cunoaşte-ndată,
aşa cum îţi cunoşti copilul unic, drag,
chiar când demult este bărbat, este moşneag.

poezie de Rainer Maria Rilke din Ceaslov, Cartea a doua - Cartea pelerinajului, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lui Robert Faesi şi doamnei Jenny Faesi

Acolo, unde din uitare, încet
ce-am trăit odată se-nalţă spre noi,
pur măiestrit, blând, nemăsurat
şi-n cuprinsul denecuprinsului înluminat:

Acolo începe cuvântul, adevăratul;
tăcut, însemnătatea lui ne depăşeşte.
Căci duhul ce temeinic ne-nsingurează vrea
să fie deplin sigur că atotneuneşte.

poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii (1906–1926), Dedicaţii, traducere de Dan Constantinescu
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apolo timpuriu

Precum o dimineaţă, în plină primăvară
deja, prin ramul încă desfrunzit privirea
şi-o trece uneori: aşa, pe faţa-i clară
nu e nimic s-oprească strălucirea

tuturor poeziilor, aproape să ne-omoare;
căci încă nicio umbră văzul nu-i umbreşte,
prea rece-i pentru lauri a tâmplelor răcoare,
iar din sprâncene, mai târziu va creşte

a trandafirilor grădină avântată,
din care foi căzând, rătăcitoare,
vor trece peste gura-i tremurată

ce încă tace, neuzată, tresărind,
doar cu al ei surâs ceva sorbind,
parcă i s-ar turna a lui Cântare.

poezie clasică de Rainer Maria Rilke
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dac-am fost atunci - dacă sunt acum

Dac-am fost atunci – dacă sunt acum:
tu peste mine îţi adulmeci drum,
nemărginită beznă făcută din lumină.
Şi-nalta frumuseţe ce-o torni prin univers
eu, cel necunoscut şi şters,
pe faţa mea o prind, deplină.

O! Noapte, dac-ai şti cum toată
fiinţa mea în zbor e preschimbată
când mă încumet să te-ajung!
Sprâncenele ce-n dublu arc se-ndoaie
nu pot să-ncapă-asemenea şuvoaie
de priviri pironite prelung.

Din Poeziile către noapte

poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii (1906-1926), Desăvârşite, traducere de Alexandru Philippide
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epigraf unei tinere fete

Ne mai amintim.
De parc-a fost odată
şi toate ce din nou o să mai fie.
Ca şi lămâii cruzi purtai sânii de fată
de a lui sânge clocotind legată.

- Acelui zeu.
Acel refugiat
acela ce răsfaţă sânii de fecioară.
Dulce ş-aprins ca visul tău curat
umbrindu-ţi tinereţea preacurat
şi aplecat ca geana-ţi stinsă în afară.

poezie clasică de Rainer Maria Rilke din Cartea imaginilor (1926), traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Andriescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epigraf unei tinere fete

Ne mai amintim.
De parc-a fost odată
şi toate ce din nou o să mai fie.
Ca şi lămâii cruzi purtai sânii de fată
de a lui sânge clocotind legată.

- Acelui zeu.
Acel refugiat
acela ce răsfaţă sânii de fecioară.
Dulce ş-aprins ca visul tău curat
umbrindu-ţi tinereţea preacurat
şi aplecat ca geana-ţi stinsă în afară.

poezie clasică de Rainer Maria Rilke, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Andriescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea nu a fost o pedeapsă a lui Iisus, ci propriul său destin. Nu a fost finalul predestinat al vieţii lui, ci misiunea lui. Nu a fost soarta lui de neevitat, ci declaraţia lui faţă de venirea sa în lume de Crăciun: "Născut pentru a muri".

citat din Bill Crowder
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Abaterea legendei lui Moise faţă de celelalte din această categorie ar putea fi raportată la o trăsătură specifică vieţii lui Moise. Pe când în celelalte cazuri eroul se înalţă deasupra începuturilor sale umile pe măsură ce înaintează în viaţă, viaţa eroică a omului Moise a început odată cu descinderea de la înălţimea sa la nivelul copiilor lui Israel.

Sigmund Freud în Moise şi monoteismul
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bunătatea Lui

Dumnezeu ne-a vindecat
Toate rănile făcute
În inimă de păcat,
Multe chiar necunoscute
Şi-ochii Lui nu vor să vadă
Pe acei ce-L tot rănesc
Dar privesc mereu să şteargă
Ochii răniţi ce-L privesc
Vrând în urma Lui să meargă.

poligramă de Ioan Hapca din volumul de versuri Reflexii
Adăugat de Marin Oprescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cânt

Tu, căreia nu-i spun că noaptea
zac plângând,
care blând mă osteneşti
ca un leagăn.
Tu, care nu-mi spui când veghezi
din pricina mea:
de ce n-am îndura
fără să-l ostoim
acest fast neştiut?
................................................
Ia seama la îndrăgostiţi;
de-ndată ce dragostea şi-o mărturisesc
încep să mintă.
...........................................
Tu mă însinguri. Pe tine doar te pot schimba.
Un răstimp eşti tu, apoi din nou foşnetul,
sau numai o mireasmă.
O, în braţele mele pe toate le-am pierdut –
tu singura, tu renaşti mereu:
pentru că nu te-am încleştat niciodată, te ţin strâns.

(Din Însemnările lui Malle Laurids Brigge)

poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii (1906-1926), Desăvârşite, traducere de Dan Constantinescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înfăţişându-se la împăratul, atâtea îi povesti, aşa cuvinte bune şi dulci scoase şi atâta meşteşug puse în vorbirea sa, încât şi împăratul crezu că pe nedrept ar fi să omoare pe acei oameni; că mai de folos i-ar fi lui să aibă doi supuşi mai mult, şi că mai mare va fi vaza lui în lume de s-ar arăta milostiv către popor. Nu mai putură oamenii de bucurie când auziră că Greuceanu a măglisit pe împăratul până într-atâta, încât l-a făcut să-i ierte. Mulţumiră lui Greuceanu din toată inima şi îi făgăduiră că toată viaţa lor se vor ruga lui Dumnezeu pentru dânsul ca să meargă din izbândă în izbândă, ceea ce şi făcură.

Petre Ispirescu în Greuceanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!