Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Roata vieții

I. Când se-nvârtește Roata Vieții
urcăm sau coborâm mereu;
când suntem Sus avem pretenții
și ne croim un nou traseu.
Când coborâm, c-așa e rostul,
nedreptățiți, ne pare rău,
ne-nspăimântăm, exact ca prostul
ce râde de norocul său.
"Trecem" deștepți și cu pretenții
Că locul ni-e acolo, Sus,
deasupra apei plutesc tonții
cu capul sec și gândul dus.
Când ajung jos văd adevărul
pe care-l ignorau de Sus,
imploră ajutor la... vărul,
dar... șansa vieții lor s-a dus
și nu-și dau seama c-au... apus!

II. Aruncă-mă-n vâltoarea vieții, nu te sfii și nu mă proteja,
vreau să cunosc valoarea pieții în care precupeț mă simt deja!
Eu am intrat fără de vrere și m-am trezit, fără să vreau, pizmaș
și-am devenit, parcă, părere și-n ochii lor un cinic pătimaș.
S-au cocoțat în fruntea trebii tot felul de canalii și sperjuri;
aleși de noi, naiv, imberbii, ne-au pricopsit lichele, secături!
Să tac când alții mă înjură și fac din mine preș sub talpa lor?
Să mă prefac, când văd că fură, batjocorind acest umil popor?
Când mie, pentru muncă dreaptă, mi-aruncă o ciosvârtă ca să tac,
să-i laud, să-i slăvesc se-așteaptă sau, recunoscător, le fac colac?
Le fac colac de șase zile, de nouă, de sărindar, de-un... hău,
le duc și apă, zece chile, dar să îi știu pe toți duși la bulău!
Mari la hoții, mărunți la minte, la zdup cu ei, ca neam de năpârstoci!
Ne-au păcălit cu jurăminte și-aș vrea să scăpăm țara de escroci.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Tudor Mușatescu

* * * (Dedicată muzei inspiratoare Dudu Kalinderu)

Ochii tăi vioi de drac capul sec și prost mi-l fac;
când nu-i văd, le-aș spune multe, când îi văd mă uit și tac.
I-am văzut privind spre mine, m-am făcut roș ca un rac
când am privit spre altul, am fost trist și-am fost posac.
Sunt bogat, știu carte multă, dar, cu banii, ce-o să fac?
Fără ochii tăi, măi Dudu, sunt și prost, sunt și sărac!

madrigal de
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Titanic vals" de Tudor Mușatescu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -8.67- 6.99 lei.

Doar amintiri ne-au mai rămas

Doar amintiri ne-au mai rămas din tot ce-a fost frumos cândva
Și din priviri, când ne-ntâlneam, la amintiri făceam popas
Că le-am trăit cât ne-am iubit și-am suferit la bun rămas.
A fost un vis, un vis frumos, trăit de noi cândva
Și ne simțeam ca-n Paradis, pierdut de noi cumva...
Nu știu acum ce pot să fac, sunt trist, posac și de dor zac
Că te-am pierdut și-mi pare rău, singur mă simt, parcă-s în hău,
Eu simt că-mbătrânesc și-mi pare rău
Că mă usuc de dorul tău.

A trăi și-a iubi nu-i păcat,
Dumnezeu acest dar ne-a lăsat,
Am luptat și-am uitat tot ce-am pătimit,
Nu regret viața ce am trăit.

Doar amintiri ne-au mai rămas din tot ce-a fost în viața mea,
Nu vreau să-ți zic, mă simt prea mic, durerii iar să-i fac popas
Căci vreau să-ți spun un lucru bun ca bucuriei să-i dăm glas:
Hai uităm că ne-a fost greu, piară piaza rea,
mergem iar pe drumul clar, speranța ne-ar reda!
Acuma știu cum să te-mpac și toate voile -ți fac,
Să nu te pierd, să te dezmierd, să-mi fie dor de chipul tău,
Să simt că-ntineresc, destinul meu,
Să te iubesc mereu, mereu.

A trăi și-a iubi nu-i păcat,
Dumnezeu acest dar ne-a lăsat,
Am luptat și-am uitat tot ce-am pătimit,
Nu regret viața ce am trăit.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Eu când o să mă fac mare o să fiu om

eu când mă fac mare vreau să fiu aom
sau așa se spune

oricum în golurile alea au fost ochi
da
au fost ochi și au fost frumoși
care mă trezeau dimineața doar ca să văd printre gene
chipul tău
o umbră netedă
îmi răsuceam în somn golurile
le întorceam către mine
ca pe un ornament de brad prea folosit

și când mă fac mare vreau să fiu aom
agăț două trenuri și să le înnod
așa
ca să nu mai plece aiurea din gară cu tine
sau să desprind șinele și să le mănânc

dimineața golurile se umplu de ceva vâscos și greu
dar frumos
și încep să nu mai văd
oricum
când vine seara vor fi din nou la locul lor
și eu o să mă fac mare și om

poezie de
Adăugat de Dana MușatSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Janet Nică

Sonet isteț

Am altoit un trandafir
Cu borangic și busuioc
Și CERUL, tot atunci, pe loc,
S-a scurs, ca duhul, în clondir.

De bunăseamă, nu mă mir
Că-n mine prunele se coc,
Străine-n totul de noroc
Și făr' să dau la alții bir.

Despriponit de orice zeu,
Hatârul meu, mi-l fac chiar eu!
Nicicând, la nimeni nu am spus,

Deși e falnic de frumos:
Eu vreau, când vreau, de sus în jos
Și pot, când pot, de jos în sus!

sonet epigramatic de din Ocolul cuvântului în 80 de sonete plus încă 10 piruete
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Mă cheamă Sfântul Petre...

Mergeam spre ziua de apoi când de-aripioare m-au prins doi,
m-au întrebat drept cine sunt, de ce-mi fac veacul pe pământ,
Sfântul Petre, acolo-n cer, e fără mine cam stingher,
merg stau de-a dreapta lui paznic la Poarta Raiului,
să-l însoțesc, barem de formă, măcar cu jumătate normă.
Am încercat scap de ei, dar mă țineau cu mult temei,
să mă opun n-am cutezat că mă simțeam epuizat,
m-am dus, fără să vreau, în zbor și m-am lăsat în voia lor.
Când am ajuns, parcă visam, la sfat cu Sfântul Petre stam,
m-a luat de braț, m-a mângâiat pe creștet, m-a îmbărbătat.
Zicea că de mult timp veghează și mintea mi-o păstrează trează,
să n-o mai stric cu poezii, că nu sunt decât fantezii,
viața oamenilor stric și nu mai sunt buni de nimic.
De-aceea m-a chemat la el, i s-a părut sunt rebel,
oamenii-n loc muncească fac cozi pe Facebook citească
și-n loc de slăvi și-nchinăciune dovadă dau de-nțelepciune,
pe preoți parcă îi urăsc, năravurile lor pârăsc,
nu-s credincioși, dar nici supuși, sunt rătăciți, de gânduri duși
și-ar vrea, cu mintea prea isteață, în gura lor de nătăfleață,
daruri pretinse de la viață: pice pară mălăiață!
Nu mai sunt oamenii sfioși, dar nici smeriți ori credincioși
și-n căpățânile lor seci plesnesc semințe de dovleci,
sunt deștepți și știu ce fac până-s bolnavi și la pat zac,
abia atunci și-aduc aminte eu exist, că le dau minte,
se roagă să-i blagoslovesc, să îi păzesc, să-i ocrotesc,
pot să-i însănătoșesc, iar mintea să le-o limpezesc.
Iar mie-mi pare rău de toți, că-mi sunt copii, că-mi sunt nepoți,
li s-a dat liber la gândire, s-au făcut înțelepți din fire,
ei soarta singuri să-și croiască și un destin să-și făurească.
La fel Le-a dat-o tuturor, dar ce-au făcut cu viața lor?
Crime, violuri, furăciuni, încât cei răi sunt cei mai buni,
de parc-ar fi la ochi legați devin cu toții-mpricinați,
iar lipsa lor de judecată înspăimântă, câteodată.
De ce-or greși, nu mai pricep, să-i corectez, cu cin' -ncep?
Sunt toți o apă și-un pământ, se jură strâmb, nici n-au cuvânt,
în fața mea n-au crezământ și, parcă, nu au nimic sfânt.
Pe cel ce lesne jură strâmb a doua zi îl văd scălâmb,
niciunul nu se-nvață minte, creadă și să ia aminte
Cel de Sus din cer veghează, prin rugă mintea luminează,
le dă speranță la cei buni, pe răi îi prinde cu minciuni,
pe primii Domnu-i răsplătește, pe ceilalți îi pedepsește.
S-au întâmplat atâtea cazuri, cu toții au dat de necazuri,
dar nici atunci nu se căiesc, ei cred că de se spovedesc
îi iartă popa de păcate, dar nici nu știu ce duc în spate:
poveri ce nu pot fi iertate cu fapte neîncuviințate!
Eu te-am chemat doar pentru sfat, mergi înapoi la tine-n sat
pe oameni să îi sfătuiești, Cuvânt propovăduiești:
umili, docili și credincioși, să nu mai fie păcătoși,
uite minciuna și ura, invidia, înjurătura,
răul se face ușor, dar se răsfrânge-asupra lor.
Eu... am încălecat pe șa, v-am spus pe larg isprava mea
și am încălecat pe roată, dar nu v-am spus povestea toată!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Povestea scribului începător

Mă întreb în sinea mea de ce poeții tac
De ce a fost
vin
scriu
Chiar nevoind în sinea mea s-o fac
Dar undeva acolo sus s-a hotărât
fiu poet
Și nu doar surd, și nu doar bâlbâit
Și restul zilelor lăsate pentru-acest pământ
fie chin
fie vers
fie cânt
fie numai adevărul pur
Șoptit în albăstrimea cerului de guri

Mă întreb în sinea mea de ce poeții tac
Când țara este scoasă la mezat
De ce citesc în ochii lor -
În loc de adevăr
Ceva ce strigă numai pentru cer
Când eu aș vrea ca ei să strige pentru noi
În ochii lor citesc
sunt flămânzi
sunt desculți
Și goi
Pentru tăcerea lor ei stiu vor primi
Arginți strălucitori
Arginți furați
Arginți din pătimiri

Mă întreb în sinea mea de ce poeții tac
Și nicidecu nu-i pot
Veni răspunsului de hac
Răspunsului scuipat
De guri de scriitori
În ochii triști
A celor din popor-
-Sperăm oricum, va veni o zi
Când treizeci trei de-arginți tăcuți
Spălați
Îi vom primi
Fiind un scrib incepător
Și nu judecător
Închei aici povestea mea -
Povestea lor

poezie de (22 mai 2012)
Adăugat de Iurie OsoianuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Georgeta Nedelcu

Care e rostul vieții mele?

duc cu copiii în centru, unde sunt toți adunați
Și cu mine vine Paul și cu încă vreo doi frați.
Primarul vrea să ne dea de-ale gurii... cum zic unii...
Și se-ngrămădesc cu toții, mai ceva decât fac hunii.

Multă lume-i adunată și-ndată apare-un zvon
Ca primarul vrea s-anunțe o știre de la balcon:
,, Pachetele sunt puține!" – spune primarul – mulțimii.
Oamenii se-mping, se calcă, de parcă-i sfârșitul lumii.

Mă uit cu compătimire, când la unul când la altul,
Nu-mi explic, decât că-n spate, toți îl au pe necuratul.
Asta este viața noastră, ăștia sunt ai mei români,
Hoții ne furară pâinea, ne trateaza ca pe câini,

Am ajuns azi, plini de ură și suntem foarte săraci
La timona țării noastre, n-avem cel mai bun cârmaci.
Cei ce ne conduc azi, țara, sufletul ni l-au ucis,
Ne-au furat identitatea, nu mai avem nici un vis.

Nu ne-aude nimeni plânsul, suntem săraci și bolnavi
Pentru cei ce ne conduc, noi suntem doar niște sclavi.
Vreau dăm mână cu mână și să dăm afară hoții,
fim unul lângă unul și să ne unim cu toții.

stârpim răufăcătorii, cei ce ne iau biruri grele,
Vreau să știu cât mai degrabă, care-i rostul vieții mele?
Nu mai suport umilința, vreau să trăiesc și eu bine,
Vreau măcar un an de zile, fie și ei ca mine,
vadă cât e de greu să nu ai bani pentru pâine
Și să te gândești cu groază, iar la ziua care vine.

poezie de din Cenușa unui suflet! (7 august 1999)
Adăugat de georgetaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Când...

Când soarele se-ascunde
și nu vrea să se-arate,
tu te întreabă: Unde?
Când? Cum? Ce nu se poate?
Când soarele pătrunde
în suflet și în casă,
nu întreba de unde
norocul te apasă!
Când soarele revine
în inima-ți pustie,
socoate destin e
ca rostul să ți-l știe!
Când rânduiala vieții
te duce prea departe,
sfințire dă bineții;
așa ți-e scris în carte!
Când rostu-n astă lume
doar Cel de Sus îl știe,
te bucuri ai nume,
destin și fantezie!

poezie de din Poezii
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Copiii ăștia

Copiii ăștia ce mai cresc
Cu harul lor ceresc!
Privim la ei când azi, când înapoi,
Și ne-nfruptăm cu nostalgii;
Ei pleacă, și rămânem doi,
plângem pe fotografii.

Copiii ăștia ne-au îndulcit iubirea
Și-au prelungit din nou simțirea,
Ne-au îmbunat și ne-au secat,
Ne-au stors și ne-au catifelat;
Ce le-am făcut, fu cu temei;
Ce suntem, suntem pentru ei.

Ne mângiie a lor privire
Și al lor har cu implinire.

poezie de din So many words (1 august 2010)
Adăugat de Laurian TalerSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Mă tem

Mă tem nici popor n-ajunge
învingă șleahta de tâlhari
Precum haiducii, pe cai mari...
Și care pot pe neam înfrânge!

Mă tem c-am pe-undeva, înăuntru
-În ce-i istoria trecută-
O rădăcină înfipt-neruptă...
Într-un vampir, la neam, lăuntru.......

Mă tem și de-alde ce-s pe stradă,
Că nu le știu hidosul gând,
Nu-i știu pe ce orgii îs stând
Și când pot răbufni-n paradă!?

Mă tem, de ce-am ales, sau nu,
Că n-am ce face, e totuna!
Oricum se schimbă-ntr-un, într-una,
La fel... Cum n-ai mai știi de "TU"!

Mă tem al dracului, de tot,
De ce mi s-a promis degeaba!
Mă tem, încet devine graba
Și, zâmbet poate fi netot!

Mă tem drept, se minte strâmb
Și, prostul trece de deștept...
Și-s așa mulți, să-i iau în piept...
Și ei în piept mi-nfig carâmb!

Mă tem că tot ce-am câștigat
Din toți de-ai mei, ce au pierit,
Parcă n-a fost, s-a risipit...
Și sânge n-am, l-am tot vărsat!

Mă tem pentru că eu n-am gură,
Șansa țipe, ce-au tot hoții...
Și mi-au luat vis și, eu, nepoții
N-o s-avem nici de bătătură!

Mă tem până și de ai mei,
Că-s creduli rău, n-au vigilență,
Sau gaură-i inteligență...
Ori, sunt și ei, tot derbedei?!

Mă tem, tem chiar și de mine,
C-am tot crezut în tot ce fac,
Dar am greșit și eu și, tac...
oricum n-am glas, nici sânge-n vine!

Mă tem Dumnezeu lasă
Singur și, sunt cu mâna goală!
Dar, o să mă fac iad, cu smoală...
Și Drac, să-i pescuiesc în plasă!...

Pân' n-or mai ști de ei, de casă!
oricum sunt morți și, groapa-i rasă!

poezie de (6 februarie 2017)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Valeriu Cercel

Election day

Este ziua când speranța
Prinde rădăcină iară,
Când norodul e instanța
Iar dreptatea-i și mai chioară,

Când tot natul, unanim,
Trece printr-o ipostază,
Renunțând la un regim
dieta nu lucrează,

Când dintre atâția răi,
Hoți, corupți, la tot imuni,
Căcănari, nu zic, lingăi,
Punem deștu’ p’ăi mai buni,

Este ziua când în sat
După ani de tărăboi,
Pe cei de i-am înjurat
Îi schimbăm cu alții noi,

Cei care de nas ne-au dus,
Urecheați ce ne-au mințit,
Îi dăm jos, și-i punem sus
Pe cei care ne promit,

Căci în anii din-napoi,
Noi, cuminți și gospodari,
Am scăpat de niște boi
Și am ales niște măgari,

Însă pân-aici le-a fost,
De regim ne-am săturat,
Chiar dacă suntem în post,
Azi e ziua de ignat,

Punem pe-alții, cu onor,
Și de s-or spurca la bani,
Democratic…. mama lor!
Văd ei peste patru ani!

poezie de
Adăugat de Valeriu CercelSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Chemarea

În pârâul de la munte
Merg ca să mă spăl pe frunte,
Apa-i lină, răcoroasă,
Face să mă simt acasă.

Nu e dor să-l simt ca șoapte
Să nu mă trezesc denoapte
O să am de plătit vamă,
Iar pârâul mă tot cheamă.

Malu-i lin, iarba mănoasă,
Gură de Rai norocoasă,
Vreme pentru cugetare,
Să am liniște și stare.

Deasupra zboară lăstunii,
Eu vin să-mi cinstesc străbunii;
Au trăit, au dus credința,
N-au părăsit locuința.

Vatra ne-au păstrat-o vatră,
La hotare au pus piatră,
Ne-au lăsat ca temelie
Un izvor de apă vie.

Acolo vin să se-adape,
De corvoadă să ne scape;
Suntem surzi, n-auzim bine
Graiul lor de unde vine.

Așteptăm din cer cadă
Un noroc sau vreo bravadă:
"Pică pară mălăiață
În gura lui nătăfleață!"

"Sus, Români!" – asta-i chemarea –
" păstrăm vatra și starea,
Să scăpăm de venetici,
fim noi stăpâni aici!"

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Valeriu Sterian

Amintire cu haiduci

În codrul verde nu se mai pierde
Nu se mai vede urma de cal
Pe la izvoare nu mai apare
Umbra călare-a vreunui haiduc

Unde s-au dus, când au apus
Anii de sus ai gloriei lor?
Unde-s pistoalele? Unde-s pumnalele?
Caii și flintele haiducilor?

La drumul mare nu mai apare
mai omoare câte-un ciocoi
ia toți banii pentru țăranii,
Pentru sărmanii plini de nevoi

Unde s-au dus, când au apus
Anii de sus ai gloriei lor?
Unde-s pistoalele? Unde-s pumnalele?
Caii și flintele haiducilor?

poezie clasică de
Adăugat de Doina BumbuțSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Anotimpurile vieții

Când suntem în copilărie
Trăim primăvara vieții.
Radiem de bucurie,
Precum zorii dimineții.

Când vin anii tinereții
Toată lumea e a noastră.
E frumoasă vara vieții.
Suntem ca o floare-n glastră.

Când toamna vieții ne-a brumat,
Și când anii se adună,
Ne pare rău că nu am stat
Cu tinerețea-mpreună.

Iar când am intrat în iarnă,
Când se-așterne lunga noapte,
Sita vieții-o să ne cearnă
Și plecăm din viață-n moarte.

poezie de (31 martie 2012)
Adăugat de Dumitru DelcăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Cine-i fata?

Fata cu ochii ca iarba
face să-mi tremure barba.
De emoție și teamă,
că nu mă mai bagă-n seamă,
nu mai știu nici cum cheamă.
Când o văd mă fâstâcesc,
roșesc și amețesc,
iar dacă vreau să-i vorbesc
simt că se-ncleștează gura,
gândurile-mi curg de-a dura,
simt că mă cuprinde ura.
Deschid gura, amuțesc,
încep să mă zvârcolesc,
și rostul nu mi-l găsesc.
Când văd că râde cu alții
dezleagă doar prelații,
delirez și cad în transă,
doar așa-mi creez o șansă
de a fi în preajma ei
ca să-i sorb din ochi scântei,
s-o ating, să-i mângâi fața,
cum soarele dimineața
pupă roua, soarbe ceața.
Doamne, dac-ar fi a mea,
să știu că și ea m-ar vrea,
m-aș face luntre și punte,
din loc urni un munte,
i l-aș pune la picioare,
iar alături trei izvoare,
o pădure de brazi deasă,
iar la umbra răcoroasă
i-aș construi mândrii casă
să se simtă ca acasă,
acasă unde doar noi
fim unul amândoi,
trăind anii tinereții
până la sfârșitul vieții.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Adrian Păunescu

Repetabila povară

Cine are părinți, pe pământ nu în gând
Mai aude și-n somn ochii lumii plângând
Că am fost, că n-am fost, ori că suntem cuminți,
Astăzi îmbătrânind ne e dor de părinți.

Ce părinți? Niște oameni ce nu mai au loc
De atâția copii și de-atât nenoroc
Niște cruci, încă vii, respirând tot mai greu,
Sunt părinții aceștia ce oftează mereu.

Ce părinți? Niște oameni, acolo și ei,
Care știu dureros ce e suta de lei.
De sunt tineri sau nu, după actele lor,
Nu contează deloc, ei albiră de dor
Să le fie copilul c-o treaptă mai domn,
Câtă muncă în plus, și ce chin, cât nesomn!

Chiar acuma, când scriu, ca și când aș urla,
Eu îi știu și îi simt, pătimind undeva.
Ne-amintim, și de ei, după lungi săptămâni
Fii bătrâni ce suntem, cu părinții bătrâni
Dacă lemne și-au luat, dacă oasele-i dor,
Dacă nu au murit triști în casele lor...
Între ei și copii e-o prăsilă de câini,
Și e umbra de plumb a preazilnicei pâini.

Cine are părinți, pe pământ nu în gând,
Mai aude și-n somn ochii lumii plângând.
Că din toate ce sunt, cel mai greu e să fii
Nu copil de părinți, ci părinte de fii.

Ochii lumii plângând, lacrimi multe s-au plâns
Însă pentru potop, încă nu-i de ajuns.
Mai avem noi părinți? Mai au dânșii copii?
Pe pământul de cruci, numai om să nu fii,

Umiliți de nevoi și cu capul plecat,
Într-un biet orășel, într-o zare de sat,
Mai așteaptă și-acum, semne de la strămoși
Sau scrisori de la fii cum c-ar fi norocoși,
Și ca niște stafii, ies arare la porți
Despre noi povestind, ca de moșii lor morți.

Cine are părinți, încă nu e pierdut,
Cine are părinți are încă trecut.
Ne-au făcut, ne-au crescut, ne-au adus până-aci,
Unde-avem și noi însine ai noștri copii.
Enervanți pot părea, când n-ai ce să-i mai rogi,
Și în genere sunt și nițel pisălogi.
Ba nu văd, ba n-aud, ba fac pașii prea mici,
Ba-i nevoie prea mult să le spui și explici,
Cocoșați, cocârjați, într-un ritm infernal,
Te întreabă de știi pe vre-un șef de spital.
Nu-i așa că te-apucă o milă de tot,
Mai cu seamă de faptul că ei nu mai pot?
povară îi simți și ei știu că-i așa
Și se uită la tine ca și când te-ar ruga...

Mai avem, mai avem scurtă vreme de dus
Pe conștiință povara acestui apus
Și pe urmă vom fi foarte liberi sub cer,
Se vor împutina cei ce n-au și ne cer.
Iar când vom începe și noi a simți
povară suntem, pentru-ai noștri copii,
Și abia într-un trist și departe târziu,
Când vom ști disperați vești, ce azi nu se știu,
Vom pricepe de ce fiii uită curând,
Și nu văd nici un ochi de pe lume plângând,
Și de ce încă nu e potop pe cuprins,
Deși plouă mereu, deși pururi a nins,
Deși lumea în care părinți am ajuns
De-o vecie-i mereu zguduită de plâns.

poezie celebră de
Adăugat de Ion BogdanSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 6 comentarii până acum.
Participă la discuție!
cumpărăturiCartea "Iubiti-va pe tunuri" de Adrian Păunescu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -19.17- 10.99 lei.

Doină

Vai de ea, săraca țară!
Tinerii-au plecat afară.
S-a desființat armata,
Cu patriotismu-i gata.
Nu mai sunt azi patrioți,
Țara-i plină doar de hoți.

Amară străinătate
Cu familii destrămate
Și copiii fără de carte.

Vin străini din multe părți,
Să ne-ajute - ne spun toți.
Toți ne zic – binele-ți vor!

Vor să-l ia fie a lor.
Toți ne împrumută bani,
Ne fac slugă pe mulți ani.
Un leu îți dau pe datorie,
Tu le dai înapoi o mie.
Ne fac drumuri asfaltate
Care duc în altă parte.
Ele pleacă de la noi
Și ne lasă în nevoi.
Au mai fost, demult, romanii,
Hunii, chiar și otomanii.
Apoi rușii au venit
Și în două ne-a-mpărțit.
A făcut hotar din apă,
Prutul, ca să ne despartă.
Pe români i-a dus..., i-a dus...
În Siberia, în sus.
Înapoi, ruși a adus.
Vrut-au ca neamul piară
Din frumoasa noastră țară.
Așteptam americanii
Dar au revenit germanii.
Iar când timpul va veni
Alți stăpâni ne vom găsi.

Vai de ea săraca țară
Și de viața noastr-amară.

Ei ne pun conducătorul,
Nu pe cel ce-l vrea poporul.
Toți votează cu folos,
Dar din urnă, altu-i scos.
Ajunge conducător
Numai coada de topor.
Căci pădure de români
E temută de stăpâni.
Cu conducători așa
Ajungi slugă-n țara ta.
Nu gândesc ei la popor.
Ei gândesc la banii lor.

poezie de din Versuri (2014)
Adăugat de Adrian TimofteSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Drumul vieții

Am drumul vieții în față,
se-ngustează, e în ceață,
cui să fac de-acum demers,
c-aș vrea să mai am de mers,
îmi e drag să-l văd lărgit,
chiar de nu e pietruit,
la el singur lucrez
pot să mi-l asfaltez
așa cum îmi place mie
să fac viața poezie.
Liniștit, la bătrânețe,
nepoților dau povețe,
să-i încânt și să-i descânt,
în viață să-și ia avânt,
așa cum, copil fiind,
eu mi-am croit drum muncind,
iar în anii tinereții
am simțit tumultul vieții,
n-a fost deloc generoasă,
am făcut-o eu mănoasă,
norocul n-a fost cu carul,
am primit cu degetarul,
prin trudă și istețime
l-am ținut legat de mine,
a simțit a mea prezență,
curaj și perseverență.
Eu la nimeni n-am cerut,
dar am dat cu împrumut,
singurel m-am descurcat,
n-am ajuns de râs în sat,
am mâncat când am putut,
am băut când am avut,
dar altuia n-am cerut,
nimeni n-a văzut c-am plâns,
am oftat doar pe ascuns,
la durere n-am zis pâs,
iar în fața lumii-am râs.
Acum am îmbătrânit,
dacă plec... merg fericit,
îmi iau cu drag bun rămas
că în urmă-mi știu ce las!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
George Coșbuc

Numai una!

Pe umeri pletele-i curg râu
Mlădie, ca un spic de grâu,
Cu șorțul negru prins în brâu,
O pierd din ochi de dragă.
Și când o văd, îngălbenesc;
Și când n-o văd, -mbolnăvesc,
Iar când merg alții de-o pețesc,
Vin popi de mă dezleagă.
La vorbă-n drum, trei ceasuri trec
Ea pleacă, eu mă fac că plec,
Dar stau acolo și-o petrec
Cu ochii cât e zarea.
Așa cum e săracă ea,
vrea s-o știu nevasta mea,
Dar oameni răi din lume rea
Îmi tot închid cărarea.

Și câte vorbe-mi aud eu!
Toți frații vorbesc de rău,
Și tata-i supărat mereu,
Iar mama, la icoane,
Mătănii bate, ține post;
Mă blestemă: De n-ai fi fost!
Ești un netot! Ți-e capul prost
Și-ți faci de cap, Ioane!

Îmi fac de cap? Dar las să-mi fac!
Cu traiul eu am să mă-mpac
Și eu am să trăiesc sărac,
Muncind bătut de rele!
La frați eu nu cer ajutor,
Că n-am ajuns la mila lor
Și fac ce vreau! Și n-am să mor
De grija sorții mele!

Mă-ngroapă frații mei de viu!
Legat de dânsa, eu să știu
Că am urâtei drag să-i fiu?
pot ce nu se poate?
Dar cu pământul ce să faci?
Și ce folos de boi și vaci?
Nevasta dacă nu ți-o placi,
Le dai în trăsnet toate!

Ori este om, de sila cui
Să-mi placă tot ce-i place lui!
Așa om nici vlădica nu-i
Și nu-i nici împăratul!
Să-mi cânte lumea câte vrea,
Mi-e dragă una și-i a mea:
Decât să mă dezbar de ea,
Mai bine-aprind tot satul!

poezie clasică de
Adăugat de SagittariusSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Balade si idile" de George Coșbuc este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -9.90- 4.99 lei.
Nicolae Martinescu

Graurul

Pierdut prin câmp în iute zbor
Și ciripit în fuga lor,
Ca niște bile de-abanos,
Pe creanga dudului stau jos,
Încetișor...

S-au rătăcit de negrul stol
Și sub a frunzelor prestol,
Își spun al inimii lor foc.
Și tot sărind din loc în loc,
Pătrund în gol.

Și-nciripiri ca de argint
Ei nu se-nșală, nu se mint;
Ci-și spun pe față-ntregul dor,
Și cald e ciripitul lor
--Parfum de-absint.--

Și, Doamne, câte planuri fac
La umbra bunului copac!...
În planul lor de-un cuib vorbesc
Și-n dulci cuvinte se sfădesc
Și nu se-mpac...

Un cuib de aur el ar vrea,
Cu streșini, lanțuri de mărgea
Și-acoperiș de ghiocei,
râdă dulce-n ochii ei
Când o-nsera...

Dar ea, zâmbind, îi spune-apoi
De vânturi reci, de soare, ploi,
De puișori ce n-ar putea
rabde tuturor așa
Cum răbdăm noi...

Și câte planuri nu-și mai fac
La umbra bunului copac!...
Și de necazuri amintesc,
Dar râd de ele când vorbesc,
Căci lor le plac.

..............................

Dar deodat', cât ai clipi,
De creangă ea se deslipi
Se prăbuși cu fulgii-n vânt
Și se sfârși...

Iar el, sărmanul, îngrozit,
Săgeată-n zbor s-a repezit
Jelind cu lacrimă de foc;
Căci nemilosul lui noroc
L-a părăsit...

Câte-au vorbit acolo sus,
O, câte gânduri nu și-au spus!
O viață-ntreagă-au făurit,
O viață fără de sfârșit
De trai nespus...

.................................

Când soarele a răsărit
Și-l vezi atât de strălucit,
Nicicând prin gându-ți nu ți-a dat
va avea și el odat'
Vreun sfârșit...

..................................

De-atunci, în fiecare an,
La dud venea cel flăcăuan,
Tot așteptând zile și nopți
S-o vadă înviind din morți,
Dar totu-n van.

Mireasa-i nu se mai ivea
Pierise-n gol, cum piere-o stea...
Și-apoi, târziu, el s-a convins
legea morții-i de ne-nvins
Și-oricât am vrea

S-o schimbăm noi, nu vom putea.
Deci, de e bună sau de-i rea,
Să nu te-ntrebi, că n-ai poți
Răspunde;ai ei suntem toți,
Când ea ne vrea...

poezie clasică de din Brevi finietur... (1929)
Adăugat de Gabriela Gențiana GrozaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cineva are nevoie de răspunsul tău: Cum văd caii în comparație cu oamenii? Fii primul care răspunde!

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Votează pagina

Dacă îți place această pagină, o poți vota cu un clic, pentru a-i ajuta pe alții să o găsească mai ușor.

Fani pe Facebook

 
Poți promova cultura română în lume: Intră pe www.intercogito.ro și distribuie o cugetare românească într-o altă limbă!