Roata vieții
I. Când se-nvârtește Roata Vieții
urcăm sau coborâm mereu;
când suntem Sus avem pretenții
și ne croim un nou traseu.
Când coborâm, c-așa e rostul,
nedreptățiți, ne pare rău,
ne-nspăimântăm, exact ca prostul
ce râde de norocul său.
"Trecem" deștepți și cu pretenții
Că locul ni-e acolo, Sus,
deasupra apei plutesc tonții
cu capul sec și gândul dus.
Când ajung jos văd adevărul
pe care-l ignorau de Sus,
imploră ajutor la... vărul,
dar... șansa vieții lor s-a dus
și nu-și dau seama c-au... apus!
II. Aruncă-mă-n vâltoarea vieții, nu te sfii și nu mă proteja,
vreau să cunosc valoarea pieții în care precupeț mă simt deja!
Eu am intrat fără de vrere și m-am trezit, fără să vreau, pizmaș
și-am devenit, parcă, părere și-n ochii lor un cinic pătimaș.
S-au cocoțat în fruntea trebii tot felul de canalii și sperjuri;
aleși de noi, naiv, imberbii, ne-au pricopsit lichele, secături!
Să tac când alții mă înjură și fac din mine preș sub talpa lor?
Să mă prefac, când văd că fură, batjocorind acest umil popor?
Când mie, pentru muncă dreaptă, mi-aruncă o ciosvârtă ca să tac,
să-i laud, să-i slăvesc se-așteaptă sau, recunoscător, le fac colac?
Le fac colac de șase zile, de nouă, de sărindar, de-un... hău,
le duc și apă, zece chile, dar să îi știu pe toți duși la bulău!
Mari la hoții, mărunți la minte, la zdup cu ei, ca neam de năpârstoci!
Ne-au păcălit cu jurăminte și-aș vrea să scăpăm țara de escroci.
poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre râs
- poezii despre apă
- poezii despre țări
- poezii despre zile
- poezii despre viață
- poezii despre valoare
- poezii despre timp
- poezii despre recunoștință
- poezii despre păcăleli
Citate similare
* * * (Dedicată muzei inspiratoare Dudu Kalinderu)
Ochii tăi vioi de drac capul sec și prost mi-l fac;
când nu-i văd, le-aș spune multe, când îi văd mă uit și tac.
I-am văzut privind spre mine, m-am făcut roș ca un rac
când am privit spre altul, am fost trist și-am fost posac.
Sunt bogat, știu carte multă, dar, cu banii, ce-o să fac?
Fără ochii tăi, măi Dudu, sunt și prost, sunt și sărac!
madrigal de Tudor Mușatescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- epigrame despre tristețe
- epigrame despre sărăcie
- epigrame despre raci
- epigrame despre prostie
- epigrame despre ochi
- epigrame despre draci
- epigrame despre cărți
- epigrame despre bogăție
- epigrame despre bani
Mă uit după tine în toamna vieții
Acum îmi dau seama că ai plecat,
ca un copac ce e tăiat din viața lui
și plâng că tu înapoi nu poți să mai vii,
la locul nostru de amintiri,
sau să vii la mine să-mi dăruiești un strop de soare,
cu o crizantemă în mână aducând un iz de toamnă,
să-mi umple inima de romanțe romantice,
cu care m-am obișnuit să trăiesc,
dar nu mai pot, te-ai dus acolo sus,
la judecata Domnului Isus,
ș-acum privesc la apus să văd unde te-ai dus.
Pășesc singură-n toamna vieții,
p-alei înmiresmate cu parfumul tău
și vreau să fii din nou lângă mine...
poezie de Eugenia Calancea (13 octombrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre toamnă, poezii despre romantism, poezii despre plâns, poezii despre inimă, poezii despre crizanteme, poezii despre creștinism, poezii despre copaci, poezii despre cadouri sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Doar amintiri ne-au mai rămas
Doar amintiri ne-au mai rămas din tot ce-a fost frumos cândva
Și din priviri, când ne-ntâlneam, la amintiri făceam popas
Că le-am trăit cât ne-am iubit și-am suferit la bun rămas.
A fost un vis, un vis frumos, trăit de noi cândva
Și ne simțeam ca-n Paradis, pierdut de noi cumva...
Nu știu acum ce pot să fac, sunt trist, posac și de dor zac
Că te-am pierdut și-mi pare rău, singur mă simt, parcă-s în hău,
Eu simt că-mbătrânesc și-mi pare rău
Că mă usuc de dorul tău.
A trăi și-a iubi nu-i păcat,
Dumnezeu acest dar ne-a lăsat,
Am luptat și-am uitat tot ce-am pătimit,
Nu regret viața ce am trăit.
Doar amintiri ne-au mai rămas din tot ce-a fost în viața mea,
Nu vreau să-ți zic, mă simt prea mic, durerii iar să-i fac popas
Căci vreau să-ți spun un lucru bun ca bucuriei să-i dăm glas:
Hai să uităm că ne-a fost greu, să piară piaza rea,
Să mergem iar pe drumul clar, speranța ne-ar reda!
Acuma știu cum să te-mpac și toate voile să-ți fac,
Să nu te pierd, să te dezmierd, să-mi fie dor de chipul tău,
Să simt că-ntineresc, destinul meu,
Să te iubesc mereu, mereu.
A trăi și-a iubi nu-i păcat,
Dumnezeu acest dar ne-a lăsat,
Am luptat și-am uitat tot ce-am pătimit,
Nu regret viața ce am trăit.
poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre iubire, poezii despre dor, poezii despre visare, poezii despre tristețe, poezii despre religie, poezii despre rai, poezii despre prăpăstii sau poezii despre frumusețe
Eu când o să mă fac mare o să fiu om
eu când mă fac mare vreau să fiu aom
sau așa se spune
oricum în golurile alea au fost ochi
da
au fost ochi și au fost frumoși
care mă trezeau dimineața doar ca să văd printre gene
chipul tău
o umbră netedă
îmi răsuceam în somn golurile
le întorceam către mine
ca pe un ornament de brad prea folosit
și când mă fac mare vreau să fiu aom
să agăț două trenuri și să le înnod
așa
ca să nu mai plece aiurea din gară cu tine
sau să desprind șinele și să le mănânc
dimineața golurile se umplu de ceva vâscos și greu
dar frumos
și încep să nu mai văd
oricum
când vine seara vor fi din nou la locul lor
și eu o să mă fac mare și om
poezie de Dana Mușat
Adăugat de Dana Mușat
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre trenuri, poezii despre somn, poezii despre seară, poezii despre mâncare, poezii despre gări, poezii despre dimineață sau poezii despre brazi
Sonet isteț
Am altoit un trandafir
Cu borangic și busuioc
Și CERUL, tot atunci, pe loc,
S-a scurs, ca duhul, în clondir.
De bunăseamă, nu mă mir
Că-n mine prunele se coc,
Străine-n totul de noroc
Și făr' să dau la alții bir.
Despriponit de orice zeu,
Hatârul meu, mi-l fac chiar eu!
Nicicând, la nimeni nu am spus,
Deși e falnic de frumos:
Eu vreau, când vreau, de sus în jos
Și pot, când pot, de jos în sus!
sonet epigramatic de Janet Nică din Ocolul cuvântului în 80 de sonete plus încă 10 piruete
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre trandafiri sau poezii despre noroc
Mă cheamă Sfântul Petre...
Mergeam spre ziua de apoi când de-aripioare m-au prins doi,
m-au întrebat drept cine sunt, de ce-mi fac veacul pe pământ,
că Sfântul Petre, acolo-n cer, e fără mine cam stingher,
să merg să stau de-a dreapta lui paznic la Poarta Raiului,
să-l însoțesc, barem de formă, măcar cu jumătate normă.
Am încercat să scap de ei, dar mă țineau cu mult temei,
să mă opun n-am cutezat că mă simțeam epuizat,
m-am dus, fără să vreau, în zbor și m-am lăsat în voia lor.
Când am ajuns, parcă visam, la sfat cu Sfântul Petre stam,
m-a luat de braț, m-a mângâiat pe creștet, m-a îmbărbătat.
Zicea că de mult timp veghează și mintea mi-o păstrează trează,
să n-o mai stric cu poezii, că nu sunt decât fantezii,
că viața oamenilor stric și nu mai sunt buni de nimic.
De-aceea m-a chemat la el, i s-a părut că sunt rebel,
că oamenii-n loc să muncească fac cozi pe Facebook să citească
și-n loc de slăvi și-nchinăciune dovadă dau de-nțelepciune,
pe preoți parcă îi urăsc, năravurile lor pârăsc,
nu-s credincioși, dar nici supuși, sunt rătăciți, de gânduri duși
și-ar vrea, cu mintea prea isteață, în gura lor de nătăfleață,
daruri pretinse de la viață: să pice pară mălăiață!
Nu mai sunt oamenii sfioși, dar nici smeriți ori credincioși
și-n căpățânile lor seci plesnesc semințe de dovleci,
că sunt deștepți și știu ce fac până-s bolnavi și la pat zac,
abia atunci și-aduc aminte că eu exist, că le dau minte,
se roagă să-i blagoslovesc, să îi păzesc, să-i ocrotesc,
să pot să-i însănătoșesc, iar mintea să le-o limpezesc.
Iar mie-mi pare rău de toți, că-mi sunt copii, că-mi sunt nepoți,
li s-a dat liber la gândire, s-au făcut înțelepți din fire,
ei soarta singuri să-și croiască și un destin să-și făurească.
La fel Le-a dat-o tuturor, dar ce-au făcut cu viața lor?
Crime, violuri, furăciuni, încât cei răi sunt cei mai buni,
de parc-ar fi la ochi legați devin cu toții-mpricinați,
iar lipsa lor de judecată mă înspăimântă, câteodată.
De ce-or greși, nu mai pricep, să-i corectez, cu cin' să-ncep?
Sunt toți o apă și-un pământ, se jură strâmb, nici n-au cuvânt,
în fața mea n-au crezământ și, parcă, nu au nimic sfânt.
Pe cel ce lesne jură strâmb a doua zi îl văd scălâmb,
niciunul nu se-nvață minte, să creadă și să ia aminte
că Cel de Sus din cer veghează, prin rugă mintea luminează,
le dă speranță la cei buni, pe răi îi prinde cu minciuni,
pe primii Domnu-i răsplătește, pe ceilalți îi pedepsește.
S-au întâmplat atâtea cazuri, cu toții au dat de necazuri,
dar nici atunci nu se căiesc, ei cred că de se spovedesc
îi iartă popa de păcate, dar nici nu știu ce duc în spate:
poveri ce nu pot fi iertate cu fapte neîncuviințate!
Eu te-am chemat doar pentru sfat, mergi înapoi la tine-n sat
pe oameni să îi sfătuiești, Cuvânt să propovăduiești:
umili, docili și credincioși, să nu mai fie păcătoși,
să uite minciuna și ura, invidia, înjurătura,
că răul se face ușor, dar se răsfrânge-asupra lor.
Eu... am încălecat pe șa, v-am spus pe larg isprava mea
și am încălecat pe roată, dar nu v-am spus povestea toată!
poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zbor, poezii despre sfinți, poezii despre minciună, poezii despre iertare, poezii despre gânduri sau poezii despre Petru
Povestea scribului începător
Mă întreb în sinea mea de ce poeții tac
De ce a fost
Să vin
Să scriu
Chiar nevoind în sinea mea s-o fac
Dar undeva acolo sus s-a hotărât
Să fiu poet
Și nu doar surd, și nu doar bâlbâit
Și restul zilelor lăsate pentru-acest pământ
Să fie chin
Să fie vers
Să fie cânt
Să fie numai adevărul pur
Șoptit în albăstrimea cerului de guri
Mă întreb în sinea mea de ce poeții tac
Când țara este scoasă la mezat
De ce citesc în ochii lor -
În loc de adevăr
Ceva ce strigă numai pentru cer
Când eu aș vrea ca ei să strige pentru noi
În ochii lor citesc
Că sunt flămânzi
Că sunt desculți
Și goi
Pentru tăcerea lor ei stiu că vor primi
Arginți strălucitori
Arginți furați
Arginți din pătimiri
Mă întreb în sinea mea de ce poeții tac
Și nicidecu nu-i pot
Veni răspunsului de hac
Răspunsului scuipat
De guri de scriitori
În ochii triști
A celor din popor-
-Sperăm oricum, că va veni o zi
Când treizeci trei de-arginți tăcuți
Spălați
Îi vom primi
Fiind un scrib incepător
Și nu judecător
Închei aici povestea mea -
Povestea lor
poezie de Iurie Osoianu (22 mai 2012)
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre poezie, poezii despre tăcere, poezii despre adevăr, poezii despre versuri sau poezii despre scriitori
Care e rostul vieții mele?
Mă duc cu copiii în centru, unde sunt toți adunați
Și cu mine vine Paul și cu încă vreo doi frați.
Primarul vrea să ne dea de-ale gurii... cum zic unii...
Și se-ngrămădesc cu toții, mai ceva decât fac hunii.
Multă lume-i adunată și-ndată apare-un zvon
Ca primarul vrea s-anunțe o știre de la balcon:
,, Pachetele sunt puține!" spune primarul mulțimii.
Oamenii se-mping, se calcă, de parcă-i sfârșitul lumii.
Mă uit cu compătimire, când la unul când la altul,
Nu-mi explic, decât că-n spate, toți îl au pe necuratul.
Asta este viața noastră, ăștia sunt ai mei români,
Hoții ne furară pâinea, ne trateaza ca pe câini,
Am ajuns azi, plini de ură și suntem foarte săraci
La timona țării noastre, n-avem cel mai bun cârmaci.
Cei ce ne conduc azi, țara, sufletul ni l-au ucis,
Ne-au furat identitatea, nu mai avem nici un vis.
Nu ne-aude nimeni plânsul, suntem săraci și bolnavi
Pentru cei ce ne conduc, noi suntem doar niște sclavi.
Vreau să dăm mână cu mână și să dăm afară hoții,
Să fim unul lângă unul și să ne unim cu toții.
Să stârpim răufăcătorii, cei ce ne iau biruri grele,
Vreau să știu cât mai degrabă, care-i rostul vieții mele?
Nu mai suport umilința, vreau să trăiesc și eu bine,
Vreau măcar un an de zile, să fie și ei ca mine,
Să vadă cât e de greu să nu ai bani pentru pâine
Și să te gândești cu groază, iar la ziua care vine.
poezie de Georgeta Nedelcu din Cenușa unui suflet! (7 august 1999)
Adăugat de georgeta
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre pâine, poezii despre știri, poezii despre sărăcie sau poezii despre superlative
Eternitate
Eternitatea ne-a găsit
Pe bancă pe amândoi
Iubirea nu ne-a părăsit
Acea statuie printre eroi
Si oboseala m-a cuprins
Sprijin capul usor răvășit
Vânjos tu esti acelasi ins
Acel caracter nestingerit
Avem timp dar n-avem glas
Si ochii ne privesc in gol
Am sta o vesnicie la taifas
Am bea cafea de-ar fi un hol
Voi ne-ați uitat dar vă iubim
Când treceți pe la noi veniti
Noi suntem goi dar tot trăim
Si fără suflete tot vă iubim
Suflete noastre au plecat
Si ne privesc acolo sus
Când pe bancă ne-am azezat
Ne-au îmbrățișat s-au dus
poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre suflet, poezii despre sculptură, poezii despre ochi, poezii despre eroism sau poezii despre cafea
Când...
Când soarele se-ascunde
și nu vrea să se-arate,
tu te întreabă: Unde?
Când? Cum? Ce nu se poate?
Când soarele pătrunde
în suflet și în casă,
nu întreba de unde
norocul te apasă!
Când soarele revine
în inima-ți pustie,
socoate că destin e
ca rostul să ți-l știe!
Când rânduiala vieții
te duce prea departe,
sfințire dă bineții;
așa ți-e scris în carte!
Când rostu-n astă lume
doar Cel de Sus îl știe,
te bucuri că ai nume,
destin și fantezie!
poezie de Petre Prioteasa din Poezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre cărți, poezii despre bucurie sau poezii despre Soare
Copiii ăștia
Copiii ăștia ce mai cresc
Cu harul lor ceresc!
Privim la ei când azi, când înapoi,
Și ne-nfruptăm cu nostalgii;
Ei pleacă, și rămânem doi,
Să plângem pe fotografii.
Copiii ăștia ne-au îndulcit iubirea
Și-au prelungit din nou simțirea,
Ne-au îmbunat și ne-au secat,
Ne-au stors și ne-au catifelat;
Ce le-am făcut, fu cu temei;
Ce suntem, suntem pentru ei.
Ne mângiie a lor privire
Și al lor har cu implinire.
poezie de Laurian Taler din So many words (1 august 2010)
Adăugat de Laurian Taler
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre prezent, poezii despre fotografie, poezii despre creștere sau poezii despre copilărie
Mă tem
Mă tem că nici popor n-ajunge
Să învingă șleahta de tâlhari
Precum haiducii, pe cai mari...
Și care pot pe neam înfrânge!
Mă tem c-am pe-undeva, înăuntru
-În ce-i istoria trecută-
O rădăcină înfipt-neruptă...
Într-un vampir, la neam, lăuntru.......
Mă tem și de-alde ce-s pe stradă,
Că nu le știu hidosul gând,
Nu-i știu pe ce orgii îs stând
Și când pot răbufni-n paradă!?
Mă tem, de ce-am ales, sau nu,
Că n-am ce face, e totuna!
Oricum se schimbă-ntr-un, într-una,
La fel... Cum n-ai mai știi de "TU"!
Mă tem al dracului, de tot,
De ce mi s-a promis degeaba!
Mă tem, că încet devine graba
Și, zâmbet poate fi netot!
Mă tem că drept, se minte strâmb
Și, prostul trece de deștept...
Și-s așa mulți, să-i iau în piept...
Și ei în piept mi-nfig carâmb!
Mă tem că tot ce-am câștigat
Din toți de-ai mei, ce au pierit,
Parcă n-a fost, s-a risipit...
Și sânge n-am, l-am tot vărsat!
Mă tem pentru că eu n-am gură,
Șansa să țipe, ce-au tot hoții...
Și mi-au luat vis și, eu, nepoții
N-o s-avem nici de bătătură!
Mă tem până și de ai mei,
Că-s creduli rău, n-au vigilență,
Sau gaură-i inteligență...
Ori, sunt și ei, tot derbedei?!
Mă tem, mă tem chiar și de mine,
C-am tot crezut în tot ce fac,
Dar am greșit și eu și, tac...
Că oricum n-am glas, nici sânge-n vine!
Mă tem că Dumnezeu mă lasă
Singur și, sunt cu mâna goală!
Dar, o să mă fac iad, cu smoală...
Și Drac, să-i pescuiesc în plasă!...
Pân' n-or mai ști de ei, de casă!
Că oricum sunt morți și, groapa-i rasă!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (6 februarie 2017)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre inteligență, poezii despre draci, poezii despre înfrângere, poezii despre zâmbet, poezii despre victorie, poezii despre vampiri sau poezii despre sânge
La margine de hău
Ne-au rămas satele pustii și reci
Și-n urma lor se stinge un popor...
Ne-au rămas sufletele fără viitor,
Iar capetele de pe umeri, seci.
Ne-au rămas numai amintiri,
Pe când credeam c-o să rămână
Tot neamul nostru prins de mână,
Într-o lume a fainelor trăiri.
Ne-a rămas numai să plecăm,
Către străini să ne luăm zborul...
Nu mai avem la ce da cu piciorul,
N-a mai rămas decât să ne cărăm...
Ne-a rămas numai ce-au vrut ei...
Aceste trupuri fără de conștiință!
Mai greu să scapi de neputință,
Când legile i-au transformat în zei...
Ne-au vrut exact cum am ajuns,
Cum nu s-ar fi putut mai rău...
Ne-au vrut la margine de hău,
Și-au reușit: le-a mers ca uns.
Ce "bravo" sunt acești mișei
Și ce de plâns suntem noi, restul,
Dacă-am ajuns să picăm testul
De-a fi mai presus decât ei.
poezie de Andrei Ș.L. Evelin din Începuturi (27 august 2019)
Adăugat de Andrei Ș.L. Evelin
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre viitor, poezii despre trup și suflet, poezii despre sat, poezii despre picioare sau poezii despre legi
Îmbătrânim...!?
Îmbătrânim stimată doamnă
Dusă-ia noastră tinerețe,
Cu pași timizi, mergem prin toamnă
Ce crudă este roata vieții...
Parcă mai ieri noi ne plimbam
Prin parc, de mână amândoi
Și din nimic ne bucuram
Nu ne păsa de vânt, de ploi
Mă uit la tine, doamna mea
Și te văd parcă mai frumoasă
Să te cuprind în brațe aș vrea
De gura lumii, zău nu-mi pasă.
Pe drumul vieții am înfruntat
Și rău și bine, împrenă
Cu capul sus, și nu plecat
Mereu ținându-ne de mână.
"""""""""""""""""""""""""""""""""""""""""""""""""""""
Îmbătrinim stimate domn
Și ne uităm tăcuți în urmă,
Pe umeri noi ani mulți purtăm
Și poate mulți or să ne-o spună...
Dar ce contează a lor părere
Când inima tânără este?
Nu vrea, nu poate să renunțe
Chiar dacă lumea se sfârșește...
Și știi de ce, stimate domn?
E încă tânără... IUBEȘTE!
Elena Bulancea în Personală
Adăugat de Elena Bulancea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre tinerețe, citate despre vânt, citate despre viață, citate despre tăcere, citate despre trecut, citate despre toamnă, citate despre timp, citate despre ploaie sau citate despre parcuri
Election day
Este ziua când speranța
Prinde rădăcină iară,
Când norodul e instanța
Iar dreptatea-i și mai chioară,
Când tot natul, unanim,
Trece printr-o ipostază,
Renunțând la un regim
Că dieta nu lucrează,
Când dintre atâția răi,
Hoți, corupți, la tot imuni,
Căcănari, nu zic, lingăi,
Punem deștu păi mai buni,
Este ziua când în sat
După ani de tărăboi,
Pe cei de i-am înjurat
Îi schimbăm cu alții noi,
Cei care de nas ne-au dus,
Urecheați ce ne-au mințit,
Îi dăm jos, și-i punem sus
Pe cei care ne promit,
Căci în anii din-napoi,
Noi, cuminți și gospodari,
Am scăpat de niște boi
Și am ales niște măgari,
Însă pân-aici le-a fost,
De regim ne-am săturat,
Chiar dacă suntem în post,
Azi e ziua de ignat,
Punem pe-alții, cu onor,
Și de s-or spurca la bani,
Democratic
. mama lor!
Văd ei peste patru ani!
poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre schimbare, poezii despre promisiuni, poezii despre măgari, poezii despre mamă, poezii despre democrație sau poezii despre corupție
Sper în prezentul luminos
Frica îmi vine când se lasă seara,
Când stau afară amintirile curg ca ceara,
Iar întunericul infernal
Mă face să tremur ca în final,
Amintirile frumoase a clopotelor trecute,
Le văd în zare și sunt tăcute,
Dar timpul nu are dus și întors,
Ca și parfumul fără de miros.
Văd chipul tău când zorii se ivesc
Și-aud din nou glasul tău firesc,
Simt inima ta parcă în mâna mea,
Aș vrea să strig, dar nu m-aude nimenea.
Cred că durerea mă străpunge
Și-n gândul meu îmi zic, ajunge.
Revin din nou la realitate
Și văd în jur multă răutate,
Dar eu repet o bună rugăciune,
Că să mai scap de astă amărăciune.
Prezentul vreau să fie luminos,
Că vreau să am un vis mult mai frumos.
Trecutul să rămână spălăcit
Și totul să-mi pară învechit.
Toate visele sunt de la Dumnezeu
Și noi visăm din timp mereu.
poezie de Eugenia Calancea (20 iunie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre întuneric, poezii despre trecut sau poezii despre sfârșit
Chemarea
În pârâul de la munte
Merg ca să mă spăl pe frunte,
Apa-i lină, răcoroasă,
Face să mă simt acasă.
Nu e dor să-l simt ca șoapte
Să nu mă trezesc denoapte
O să am de plătit vamă,
Iar pârâul mă tot cheamă.
Malu-i lin, iarba mănoasă,
Gură de Rai norocoasă,
Vreme pentru cugetare,
Să am liniște și stare.
Deasupra zboară lăstunii,
Eu vin să-mi cinstesc străbunii;
Au trăit, au dus credința,
N-au părăsit locuința.
Vatra ne-au păstrat-o vatră,
La hotare au pus piatră,
Ne-au lăsat ca temelie
Un izvor de apă vie.
Acolo vin să se-adape,
De corvoadă să ne scape;
Suntem surzi, n-auzim bine
Graiul lor de unde vine.
Așteptăm din cer să cadă
Un noroc sau vreo bravadă:
"Pică pară mălăiață
În gura lui nătăfleață!"
"Sus, Români!" asta-i chemarea
"Să păstrăm vatra și starea,
Să scăpăm de venetici,
Să fim noi stăpâni aici!"
poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre gură, poezii despre vamă, poezii despre plată sau poezii despre munți
Doină
Vai de ea, săraca țară!
Tinerii-au plecat afară.
S-a desființat armata,
Cu patriotismu-i gata.
Nu mai sunt azi patrioți,
Țara-i plină doar de hoți.
Amară străinătate
Cu familii destrămate
Și copiii fără de carte.
Vin străini din multe părți,
Să ne-ajute - ne spun toți.
Toți ne zic binele-ți vor!
Vor să-l ia să fie a lor.
Toți ne împrumută bani,
Ne fac slugă pe mulți ani.
Un leu îți dau pe datorie,
Tu le dai înapoi o mie.
Ne fac drumuri asfaltate
Care duc în altă parte.
Ele pleacă de la noi
Și ne lasă în nevoi.
Au mai fost, demult, romanii,
Hunii, chiar și otomanii.
Apoi rușii au venit
Și în două ne-a-mpărțit.
A făcut hotar din apă,
Prutul, ca să ne despartă.
Pe români i-a dus..., i-a dus...
În Siberia, în sus.
Înapoi, ruși a adus.
Vrut-au ca neamul să piară
Din frumoasa noastră țară.
Așteptam americanii
Dar au revenit germanii.
Iar când timpul va veni
Alți stăpâni ne vom găsi.
Vai de ea săraca țară
Și de viața noastr-amară.
Ei ne pun conducătorul,
Nu pe cel ce-l vrea poporul.
Toți votează cu folos,
Dar din urnă, altu-i scos.
Ajunge conducător
Numai coada de topor.
Căci pădure de români
E temută de stăpâni.
Cu conducători așa
Ajungi slugă-n țara ta.
Nu gândesc ei la popor.
Ei gândesc la banii lor.
poezie de Adrian Timofte din Versuri (2014)
Adăugat de Adrian Timofte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre bani, poezii despre Rusia, poezii despre votare, poezii despre păduri, poezii despre patriotism sau poezii despre lei
Amintire cu haiduci
În codrul verde nu se mai pierde
Nu se mai vede urma de cal
Pe la izvoare nu mai apare
Umbra călare-a vreunui haiduc
Unde s-au dus, când au apus
Anii de sus ai gloriei lor?
Unde-s pistoalele? Unde-s pumnalele?
Caii și flintele haiducilor?
La drumul mare nu mai apare
Să mai omoare câte-un ciocoi
Să ia toți banii pentru țăranii,
Pentru sărmanii plini de nevoi
Unde s-au dus, când au apus
Anii de sus ai gloriei lor?
Unde-s pistoalele? Unde-s pumnalele?
Caii și flintele haiducilor?
poezie clasică de Valeriu Sterian
Adăugat de Doina Bumbuț
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre haiducie, poezii despre cai, poezii despre țărani, poezii despre verde sau poezii despre amintiri
Repetabila povară
Cine are părinți, pe pământ nu în gând
Mai aude și-n somn ochii lumii plângând
Că am fost, că n-am fost, ori că suntem cuminți,
Astăzi îmbătrânind ne e dor de părinți.
Ce părinți? Niște oameni ce nu mai au loc
De atâția copii și de-atât nenoroc
Niște cruci, încă vii, respirând tot mai greu,
Sunt părinții aceștia ce oftează mereu.
Ce părinți? Niște oameni, acolo și ei,
Care știu dureros ce e suta de lei.
De sunt tineri sau nu, după actele lor,
Nu contează deloc, ei albiră de dor
Să le fie copilul c-o treaptă mai domn,
Câtă muncă în plus, și ce chin, cât nesomn!
Chiar acuma, când scriu, ca și când aș urla,
Eu îi știu și îi simt, pătimind undeva.
Ne-amintim, și de ei, după lungi săptămâni
Fii bătrâni ce suntem, cu părinții bătrâni
Dacă lemne și-au luat, dacă oasele-i dor,
Dacă nu au murit triști în casele lor...
Între ei și copii e-o prăsilă de câini,
Și e umbra de plumb a preazilnicei pâini.
Cine are părinți, pe pământ nu în gând,
Mai aude și-n somn ochii lumii plângând.
Că din toate ce sunt, cel mai greu e să fii
Nu copil de părinți, ci părinte de fii.
Ochii lumii plângând, lacrimi multe s-au plâns
Însă pentru potop, încă nu-i de ajuns.
Mai avem noi părinți? Mai au dânșii copii?
Pe pământul de cruci, numai om să nu fii,
Umiliți de nevoi și cu capul plecat,
Într-un biet orășel, într-o zare de sat,
Mai așteaptă și-acum, semne de la strămoși
Sau scrisori de la fii cum c-ar fi norocoși,
Și ca niște stafii, ies arare la porți
Despre noi povestind, ca de moșii lor morți.
Cine are părinți, încă nu e pierdut,
Cine are părinți are încă trecut.
Ne-au făcut, ne-au crescut, ne-au adus până-aci,
Unde-avem și noi însine ai noștri copii.
Enervanți pot părea, când n-ai ce să-i mai rogi,
Și în genere sunt și nițel pisălogi.
Ba nu văd, ba n-aud, ba fac pașii prea mici,
Ba-i nevoie prea mult să le spui și explici,
Cocoșați, cocârjați, într-un ritm infernal,
Te întreabă de știi pe vre-un șef de spital.
Nu-i așa că te-apucă o milă de tot,
Mai cu seamă de faptul că ei nu mai pot?
Că povară îi simți și ei știu că-i așa
Și se uită la tine ca și când te-ar ruga...
Mai avem, mai avem scurtă vreme de dus
Pe conștiință povara acestui apus
Și pe urmă vom fi foarte liberi sub cer,
Se vor împutina cei ce n-au și ne cer.
Iar când vom începe și noi a simți
Că povară suntem, pentru-ai noștri copii,
Și abia într-un trist și departe târziu,
Când vom ști disperați vești, ce azi nu se știu,
Vom pricepe de ce fiii uită curând,
Și nu văd nici un ochi de pe lume plângând,
Și de ce încă nu e potop pe cuprins,
Deși plouă mereu, deși pururi a nins,
Deși lumea în care părinți am ajuns
De-o vecie-i mereu zguduită de plâns.
poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Vezi mai multe poezii despre șefi, poezii despre tinerețe, poezii despre săptămâni sau Ai o scrisoare de dragoste frumoasă?