Fabula javrei scriitoare

Se spune că-ntr-o curte mare,
Cu multe necuvântătoare
Ce-aveau şi scriitori de rasă,
Acestora le-a cam dat plasă
O javră, maidanez şiret,
Care-i prostise la pachet
Să îl aleagă-n fruntea lor.
Iar mediocrul scriitor
Ştiind că ei au slăbiciuni
S-arate că sunt cei mai buni,
A scos un tabloid banal,
Cu-a lui familie, normal,
Să creadă toţi că-s printre astre
Zburând în clipele albastre.
Şi astfel, cai deştepţi, cocoşi,
Dar şi iezi talentaţi, frumoşi,
Nepricepând jocul murdar
Al unui câine ordinar,
Care-şi voia păstrat ciolanul,
Că postu-i aducea lui banul
Din cotizaţiile plătite
De-aceste fiinţe fraierite,
Au rămas surzi atunci când calul,
Cel mai deştept, le-a dat semnalul
Că-i timpul s-aibă altă soartă,
Că el le va deschide-o poartă
Spre un regat unde cuvântul
Îi va purta pe-ntreg pământul.
Erau alegeri, prin urmare,
Şi se dorea marea schimbare.
Numai că javra a lătrat
Spre cei pe care i-a flatat,
Spunându-le perfid, că el
De n-o fi şef, va fi măcel.
De teamă, mulţi, cu mult talent,
Votară-un câine impotent...

MORALA:
Când javrele-au ca ţintă banul,
Din dinţi nu vor lăsa ciolanul!

fabulă de Pavel Lică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Porcul şi scriitorii

Porcu-ales dintr-o eroare
Mai demult, şef titular
Peste-albine scriitoare,
Dovedindu-se măgar,
Postul şi l-a folosit
Să aducă-n stup pe-oricine
I-aducea lui un venit
Mascat, sigur, de albine.
Aşa au ajuns aici
Cârtiţa cam... securistă,
Dar şi şoareci şi furnici.
Şi cu-această-armată tristă,
Motivată de tembel
Cu premii sau decoraţii,
Şi-a atins josnicul ţel,
Să câştige-ale lor graţii.
Astfel, când a apărut
Concurentul pe-acest post
Un cal harnic care-a vrut
Stupului să-i facă-un rost
Şi să afle lumea-acum
Că albinele-n final
În creaţie fac drum
Ca în orice stup normal,
Porcul a şi dat semnalul
Şi cu slugi de el năimite
La alegeri, animalul
Obţinu voturi plătite.
Dar, deodată, supărate,
Multe-albine autoare
Au zburat din stup frustrate,
Nedorind ca porcul mare
Să le-ofere soarta tristă
De a profita din nou,
Cu o gaşcă securistă
De mandatu-acesta nou.
Astfel, stupul părăsit
Rămas fără creatori,
Porcului i-a dat cu flit!

MORALA:
Un porc poate, uneori,
Să-i piardă pe scriitori!

fabulă de Pavel Lică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Catârul candidat

Catârul, după ce furase,
Prin acte false, şase case,
Ajuns, din pură întâmplare,
În sat un preşedinte mare,
A vrut, la mijloc de mandat,
Să se anunţe candidat
La funcţia aceasta-n care
Avea confort sporit, se pare.
Prileju-a fost o condamnare
A armăsarului, şef mare
Peste-un partid majoritar,
Ce guverna în sat cu har.
Dar cucuveaua-procuror,
Clocise un dosar de zor,
Ca el să fie condamnat
Pentr-un delict de ea visat.
Şi reuşi-n primă instanţă,
Încât catârul, cu prestanţă
Strigase fericit, spre toţi,
Că numai caii-s nişte hoţi,
Că ei, ce guvernează-acum,
Îi stau prosperităţii-n drum,
Că în politică-i normal
Să fii, nu cal, ci-ntâi... moral.
Iar armăsarul deci, degrabă,
E bine să devină gloabă,
Să nu mai fie imoral,
Să-şi dea demisia-n final.
Perfid, catârul ordinar,
Uitând că e un găinar,
Le-a incitat pe animale
Cu #rezist să se răscoale,
Să iasă-n piaţă şi să zbiere
Că lui, întregul sat îi cere
Să fie iarăşi preşedinte
Cu tot confortu-i dinainte.
Dar planul lui perfid a fost
Întors de câinii-aflaţi pe post
De magistraţi cinstiţi şi drepţi
Ce-n faţa lui nu au stat drepţi.
Şi judecând din nou dosarul,
Au constatat că armăsarul
Era politic condamnat.
De-aceea ei l-au achitat.
Iar la alegeri s-a văzut
Că pe catârul încrezut,
Nemaidorindu-l nicio babă,
Ajunse el, nu calul, gloabă!

MORALA, deci, e fără rost,
Când un catâr e hoţ şi prost!

fabulă de Pavel Lică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căţelul finanţist

Un cuţu – un căţel drogat –
Numit ministru la Finanţe,
De Premier – un câine beat,
Având protecţie-n instanţe
De la dulăul şef de stat
Şi-având şi pâinea şi cuţitul
(Că doar era pe bani stăpân),
S-a apucat, în sat, banditul
Să taie raţia de fân,
Printr-o metodă patentată
De însuşi el, căţel hapsân,
Contabil, la o bancă-aflată
Pe teritoriul său din sat,
Cu capital străin, normal:
În vremea-aceea, a lansat
Un zvon, ca şi acum, banal,
Cum că bugetu-i terminat
De guvernanţii-anteriori,
Că-s "găuri" şi nu-s bani de dat
La pensii şi la lucrători...
Astfel, minţind cuţul drogat,
Avantajă, în mod perfid,
Doar băncile ce-au ridicat
Dobânzile ca pe un zid,
Pe care oi şi boi votanţi
Nu-l puteau trece-acum în sat,
Nemaiavând de hrană sfanţi,
Cu banul devalorizat...
De fapt, votanţii –, nu-s palavre,
Au vrut în loc de cai deştepţi,
Să aibă un guvern de javre,
Fiind, ca oi şi boi, inepţi,
Ne-nţelegând că şefu-n sat –
Dulăul, câine lup corcit –,
Cu un guvern de câini urmat,
Va face tot ce şi-a dorit,

Prin acest cuţu odios,
Fără MORALĂ şi şnapan:
Votanţii nu primesc vreun os,
Cât javrele sunt la ciolan!

fabulă de Pavel Lică din Animale politice
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fabula poporului de boi

Cum îşi dorise-o corcitură
De lup german,
Şef mare-n sat
Ce se voia încă o tură
Ca Preşedinte instalat,
A reuşit, cum a visat
Să aibă un guvern al lui,
Condus de un cocoş,
Cam beat
Dar care-n Parlament, tehui,
Dând de băut,
A dărâmat,
Guvernul vacii care-a vrut
Şi care chiar a ridicat
Nivelul traiului, scăzut,
Pentru toţi boii-acelui sat.
Cocoşul însă le-a cântat
Că el le va schimba destinul
Şi corcitura de-or vota,
El le va face la toţi plinul,
Încât toţi boii au votat
Cu ochi de boi spre viitor,
Uitând, normal,
Tot ce le-a dat
Guvernul, vacii-n satul lor.
Astfel că boulenii-n sat
Foarte curând
Au constatat
Că-acest guvern şi corcitura
Au dat numai aşa, cu gura
Înfometând întregul stat.
Fără speranţă, înşelaţi,
Au mers toţi boii la prelaţi
Că numai Ceru-ar fi putut
Să le dea iarăşi ce-au avut
Şi-L întrebau:
-De ce doar noi
Suntem atât de oropsiţi,
De-ai noştri-aleşi mereu loviţi?
Iar Cerul le-a răspuns corect
Prin glas de tunete şi ploi:

-Pentru că voi, v-o spun direct,
Sunteţi doar un popor de boi!

fabulă de Pavel Lică din Animale politice
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scopul scuză mijloacele

Când, rătăcit, într-o ogradă,
Un şarpe a putut să vadă
Că ierarhia-i foarte clară
La cei care conduc o ţară,
Adică, dacă pleci de jos
Şi ştii, "să faci la şefi frumos",
Ajungi, aşa cum ţi-ai propus
Pe-o treaptă, undeva, mai sus.
Văzuse el că e un cal,
În curte, şeful principal
Care, ca şef, i-avea pe toţi
Din curtea lui, slujbaşi netoţi.
Dar şarpele voia, se pare
Să treacă peste-această stare
De târâtor care tot pupă
Un fund 'nainte şi chiar după;
De-aceea el cu... demnitate
Muşcă pe primul şef prin spate
Şi-nlăturându-l, i-a luat locul...
Apoi şi-a încercat norocul
Şi-a reuşit, muşcându-l iar
Pe noul şef, nu în zadar,
Că a avut veninul pus
Efectul de-al sălta mai sus.
Astfel ajunse şi la cal,
Pe care l-a muşcat, normal
Şi a ajuns conducător
Doar cu-n venin nimicitor

MORALA:
Astfel, în vîrf, s-ajungă, poate
Şi cel ce muşcă pe la spate!

fabulă de Pavel Lică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Povestea catârilor sterpi

Demult, demult, când Domnul Sfânt,
Umbla şi El pe-acest pământ,
Avu surpriza într-o zi,
Că-n cale i se repezi
O oaie blândă şi-un măgar,
Purtând, cu greu, pe-al lui samar,
Petiţia unde-au semnat
Toţi cei ce-n grabă au votat
Un biet catâr, ca domnitor
Al neamului nevorbitor.
Şi solii-aceştia l-au rugat
Să-i scape de handicapat,
Care visându-se un zeu,
Poate egal cu Dumnezeu,
A început să îi dezbine,
Să-i fie lui şi soaţei bine,
O catâroaică, evident,
Care-şi doreau în chip ardent
Domnia chiar şi-n bestiar
Şi asta-n mod ereditar.
I-au spus de-asemenea că el
Cu comportarea-i de tembel,
A-mpiedicat guvernul lor
S-aducă hrană tuturor,
Şi că, cerând sprijin extern,
El pare-a fi un domn etern!
Deci, Dumnezeu, îngrijorat,
Pe soli cu milă i-a mustrat,
Spunându-le că votul lor
Le-a dat astfel de domnitor,
Dar că în marea milă-a Sa,
El, totuşi, îi va ajuta.

Şi Dumnezeu, se înţelege,
A dat de-atunci cumplita lege,
Că pot catârii să trăiască
Dar nicidecum să se-nmulţească!

fabulă de Pavel Lică din Parlamentul boilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Promisiuni

S-a întâmplat odată ca, pe un colţ de plai,
Doi crescători de cai
Să vadă-o herghelie
Crescută ne-ndoielnic aşa-n... sălbăticie,
Deci, cai fără stăpâni.
Şi amândoi, hapsâni,
Au început, cu hrană, pe cai să îi tenteze,
Ca-n ţarcul lor de-acasă cu toţii să-i urmeze.
Unul veni spre ei cu fân abia cosit,
Dar caii cei sălbatici abia l-au mirosit
Şi s-au întors spre cel de-al doilea crescător
Ce, pe sub nasul lor,
Le tot plimba bucăţi de zahăr, promiţând,
Că vor mânca oricând
Asemenea dulceţuri, dacă-l aleg pe el
Stăpânul hergheliei şi astăzi, cătinel,
Ei vor veni la ieslea anume pregătită,
Cu tot ce îşi visează un cal sau orice vită.
Încrezătorii cai,
L-au şi urmat pe-acesta, cu toţii, în alai.
Numai că, în final, stăpânul preferat,
Din tot ce a promis, nimic nu le-a mai dat,
Lăsând şi ieslea goală,
Să-nveţe o MORALĂ:

Aşa-s şi candidaţii şi-aşa le este felul,
Să-i ducă în alegeri, pe toţi, cu "zăhărelul"!

poezie de Pavel Lică din Parlamentul boilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clarificare

Mulţi din puţinii-mi cititori
Mă-ntreabă curioşi, ades,
De ce prin fabulă-am am ales
Să-i critic pe conducători?

Dar eu am scris doar despre oi,
Că şi-au votat un maidanez,
Ce le-a condus fără un crez
Cu parlamentul lui de boi.

Şi-apoi am fost lămuritor
Când iar am scris că l-au schimbat,
Votând măgarul, şef de stat;
Păi... ăsta e conducător?

poezie de Pavel Lică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis neştiut

O clipă doar şi-au întâlnit
privirile fugare,
dar s-au văzut şi au zâmbit
în gânduri, cu mirare
şi fiecare-n drumul lui
a mers şi nu s-a mai gândit
la ochii-albaştri sau căprui
ce i-a privit.

Dar visele au apărut
şi, gândurile toate,
s-au îndreptat, tot mai acut,
spre-aceiaşi ochi şi, poate,
spre tot ce-n ei se oglindea,
spre zâmbetul ce le-a plăcut,
spre tot ce ar putea avea
şi n-au cerut.

Un timp, se pare, amândoi
s-au întâlnit în visuri
ca amintiri trecute-apoi
în unele înscrisuri
pe care timpul le-a-nvechit,
părând, cu vremea, că cei doi
în vechi poveşti s-au mai găsit,
cu ei eroi.

În dorul lor ce i-a durut
că nu-şi erau aproape,
erau dorinţe şi-ar fi vrut
o zi, doar, să dezgroape
din cele, toate, câte-au fost,
căci clipa-ceea de-nceput
a căpătat acum un rost
recunoscut.

Au suferit şi le-a fost dor,
au vrut să se revadă,
cereau, din ceruri, ajutor
şi nu puteau să creadă
că nu se vor vedea nicicând,
dar, într-o zi, un vechi décor
în vis le-a apărut cerând
prezenţa lor.

Urmarea e de necrezut
căci mersul lor a fost un zbor
spre locul unde s-au văzut,
şi-a fost scânteia unui dor
ce se-ntindea spre nesfârşit
şi numai întâlnirea lor
să crească-ntruna l-a oprit
c-un lung sărut.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vindecările Domnului Isus

Marcu 6:53-56
Marea după ce-a trecut
În ţinutul Ghenezaretului
Cu ucenicii a coborât
Domnu-n floarea ţărmului

Din corabie când au ieşit
Oamenii — dar din cetate
Pe Domnul l-au cunoscut
Şi prin târguri şi prin sate

Din ei mulţi atunci s-au dus
Bolnavii chiar şi pe pat
Să-i aducă la Isus
Cel ce atâţi a vindecat

Pretutindeni se auzea
Că Isus avea putere
Toţi bolnavii a-i vindeca
Să le ofere mângăiere

Şi-a-nceput atunci să curgă
Bolnavii ca din izvoare
O mulţime aşa de multă
Aştepta dar vindecare

Şi pe paturi aşteptau
Atâţi Domnul să-i atingă
Vindecare căci doreau
Din ei bolile să fugă

Oriunde Domnul intra
Prin ceţăţi şi atâtea sate
Mulţimea-l întâmpina
De boli toţi voind să scape

Mulţi pe paturi în piaţă
Au fost iată aşezaţi
Domnul să le dea viaţă
Şi să fie vindecaţi

Iar cu vocea tremurândă
Bolnavii dar l-au rugat
Să-i lase să se atingă
De-a Lui trup nevinovat

Şi toţi câţi dar l-au atins
Pe Domnul măcar de haină
Vindecarea i-a cuprins
Au fost vindecaţi în grabă

Căci puterea ce ieşea
Din Domnul Isus Hristos
Pe toţi dar îi vindeca
Şi săreau atunci de jos

Domnul s-a-ndurat de toţi
Dându-le dar vindecare
A-nviat chiar şi din morţi
Prin a Lui Sfântă-ndurare

Orbilor le-a dat vedere
Muţilor le-a dat cuvânt
Căci din Sine o putere
Îi umplea prin Duhul Sfânt

Pe ologi El i-a făcut
Ca să fugă pe picioare
Domnul Vieţii cunoscut
A adus l-atâţi salvare

Pe leproşi i-a curăţat
Şi-a scos duhurile rele
Viaţă atâtora le-a dat
Ei să fie însuşi stele

Domnul Isus s-a-ndurat
De cei slabi nenorociţi
Pe atâţi i-a vindecat
Ca să umble printre sfinţi

Surzilor le-a dat auz
Muţilor iarăşi vorbirea
Un duh nou şi iar curat
Să ţină neprihănirea

Plin de milă şi-ndurare
Cu toţi Domnul nost" a fost
Le-a dat multor vindecare
Şi-n viaţă iar un rost

Cu-ndurarea Lui Divină
Pe atâţi El i-a atins
O viaţă mai deplină
Să-i ducă-nspre Paradis

Pe toţi Domnul i-a iubit
Dorind dar neprihănirea
Să-i îmbrace negreşit
Să primescă mântuirea

Şi azi Domnul e Acelaşi
El ne vrea să fim ai Lui
Poftelor să nu te laşi
Ci dă-i fiinţa Domnului

Că-n curând El va veni
Pe ai Lui să îi răpească
În veci dar a-i răsplti
Chiar în patria cerească

Fie-i slavă şi mărire
Domnului Isus Hristos
Că-i a noastră mântuire
Şi de ea s-avem folos

Glorie şi-n veci onoare
Mirelui ce va veni
Să ne ia la sărbătoare
Unde ne va răsplăti
28-10-2019 mănăştur

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Irosirea votului

De când partidul de porcine
Avea şef nou, îi mergea bine.
Cel vechi, dintr-un motiv anume,
Plecase de nebun prin lume,
Deci, cu acest şef nou de rasă,
Le-a dat altor partide clasă,
În lupta grea electorală.
Partidul porcilor, cu fală
A-nflăcărat ograda mare
Cu un program de guvernare,
Ce prevedea schimbări majore
În viaţa tuturor, pe ore;
Urma să aibă de mâncare
Oricare necuvântătoare,
Cu mult mai mult decât ea poate
Că spor va fi de-acum în toate.
Şi-a fost partidu-nvingătorul
La vot, cum a dorit poporul.
Mulţimea necuvântătoare
Avea de-acum speranţă mare,
Că-n Parlament, majoritarii,
Deci porcii, copleşeau măgarii.
Doar că întors de la plimbare
Acel fost şef, gelos se pare
Pe porcul ce purta drapelul,
L-a tot muşcat să-i facă felul.
Cum lupta de la vârf n-aduce
Decât ruptură, s-a pus cruce
Majorităţii de porcine
Dar şi programului, vezi bine.
Astfel văzură toţi cum votul
L-au irosit porcii cu totul.

MORALA e-ntr-o-nvăţătură
De noi ştiută, din Scriptură:
Nu daţi la porci mărgăritare,
Că vi le calcă în picioare!

fabulă de Petronela Slavu din Parlamentul boilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oceanul

Oceanul îşi are peşterile lui sub ape,
Singuratice şi-adânci, unde se tace.
Deşi pot zburda furii şi zgomote pe valuri cât încape,
Dedesubt e linişte şi pace.

Acolo îşi au casa spirite crâncene, duhuri,
Acolo, vii, ţin sfat cei cei care pentru noi par ireali,
Şi-acolo-s cei pe care-i plângem, în adâncuri.
Cei tineri, cei frumoşi, cei buni şi cei leali.

Marinari trudiţi se odihnesc la umbră şi răcoare
În apa vie-a împărăţiei lor albastre,
Singurătatea oceanului li-i binecuvântare
Şi-s vegheaţi de raza blândă-a miilor de astre.

Pământul are griji, pământul poartă vini,
Neliniştite sunt mormintele din cimitire,
Dar somnul marinarilor e lin şi patul fără spini,
Sub valuri de velur, îmbrăţişaţi de prima lor iubire.

poezie de Michael Ryan, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oceanul

Oceanul îşi are peşterile lui sub ape,
Singuratice şi-adânci, unde se tace.
Deşi pe val zburdă zgomote şi furii cât încape,
Dedesubt e linişte şi pace.

Acolo-şi au lăcaşul spirite crâncene, duhuri,
Acolo, vii, ţin sfat cei care pentru noi par ireali,
Şi-acolo-s cei pe care-i plângem, în adâncuri.
Cei tineri, cei frumoşi, cei buni şi cei leali.

Marinari trudiţi se odihnesc la umbră şi răcoare
În apa vie-a împărăţiei lor albastre,
Singurătatea oceanului li-i binecuvântare
Şi-s vegheaţi de raza blândă-a miilor de astre.

Pământul are griji, pământul poartă vini,
Neliniştite sunt mormintele din cimitire,
Dar somnul marinarilor e lin şi patul fără spini,
Sub valuri de velur, îmbrăţişaţi de prima lor iubire.

poezie de Nathaniel Hawthorne, 1837–1842, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

FABULA TRĂDĂRII

Pentru c-au vrut, la votare,
S-aibă scorul cel mai mare,
Papagalul şi un bou,
Fiecare un erou
Al partidului în care
Era lider din născare,
Au decis, nu prin instanţă,
Să formeze-o alianţă,
Pentru a conduce-n sat.
Şi aşa s-a întâmplat.
Animalele prostite,
Au votat ca orice vite,
În speranţa că-aliaţii
Vor fi-n Parlament ca fraţii
Şi vor da legi bune-n stat,
Pentr-un trai îmbelşugat.
Iată, însă, din savană,
Leul, jinduind la slană
De oi şi berbeci din sat,
Pe bou l-a şi contactat
(Că-avea minte-napoiată),
Să-i dea raţia visată.
I-a promis că-l va susţine
Să ajungă el mai bine
Şi-n sat, să fie, normal
Mare, fără papagal.
Papagalul însă-a dus
Tratative cu un urs,
Ce poftea şi el la oi.
Astfel că, trădând, cei doi
Au rupt alianţa lor,
Vânzând un întreg popor!

Iar MORALA, prin urmare,
Ne arată ce oroare
E s-alegi, cum facem noi,
Între papagali şi boi!

fabulă de Pavel Lică din O aia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu ne-a dat la fiecare copii frumoşi, atât de frumoşi încât ai fiecăruia dintre noi sunt cei mai frumoşi dintre toţi şi ni i-A dat cu un scop deosebit de frumos şi anume acela de ai creşte în frumuseţea înţeleaptă a sfinţeniei şi neprihănirii, să ajungă astfel atât de deştepţi, încât să-L aleagă totdeauna pe El ca Domn şi Stăpân Suprem în inima şi viaţa lor, care va fi astfel binecuvântată şi minunat de frumoasă.

Ioan Hapca în Diverse gânduri, reflecţii, sfaturi şi poveţe în slujba unei vieţi cu scop
Adăugat de Sara
Comentează! | Votează! | Copiază!

FABULA VOTĂRII

Se tot plângea o curcă mică,
Desigur, intelectuală,
Ce-aleşilor le purta pică,
Fiind ei rasă... anormală,
Că nu sunt la-nălţimea care
Era de ea vizată-ades,
Când se urca pe gardul mare
S-atragă-al curţii interes,
Spunându-le, mândră, la toţi
Că n-a participat la vot
Şi nici nu va vota ea hoţi.
Că toţi sunt doar nişte plăvani
Ce la buget pun câte-un bot,
Să fure de acolo bani
Justificaţi şi de-al ei vot.
De-aceea, curca, niciodată,
Fiind o intelectuală,
În veci nu s-ar dori băgată
Cu boii în aceeaşi oală!
S-au bucurat, atunci plăvanii
Că nu votează cei cu carte,
Şi că, aleşi, vor toca banii,
Din viaţa asta, pân-la moarte.
Astfel, că-n an electoral,
De oi au fost aleşi, să fie
Conducători în mod normal,
Tot boii în gospodărie.
Deci, curca, stând ca proasta-n drum,
A înghiţit, ce spunem noi:

Când nu te duci la vot, de-acum
Te vor conduce numai boi!

fabulă de Pavel Lică din O aia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Protestul muştelor

Muştele, sponsorizate
Cu bani mulţi de la bizonul
Care-aflat departe,-n state
Cu putere de-a da tonul
Unor bâzâieli ciudate,
La semnalul lui, cu toate,
Au zburat spre piaţa-n care,
Bâzâind, mai mult drogate,
Cereau ca-n ograda mare
Să nu fie guvernate
De albine lucrătoare.
Puteau chiar s-argumenteze
Că guvernul încercase
Ca prin legi s-amnistieze
Pe cei ce îi condamnase,
Mai demult fosta putere
(Acum foarte decăzută),
Care n-a putut da miere
Cât a fost la vârf văzută.
Dar acum, muştele toate,
Îndemnate de muscoiul
Şef de stat, înfierbântate,
Vrând să facă ele roiul,
(Pretextând legea cu hoţii,
Care nici n-a fost votată),
Îi chemau pe idioţii
Din ograda derutată,
Să se-alăture cu toţii
Muştelor şi unor vite
Ce strigau şi ele "hoţii"
Pentru că erau plătite.
Dar, deşi-îşi dorea muscoiul –
Preşedintele de stat –,
Ca-n guvern s-aducă roiul
Muştelor de pe rahat,
Cei mai mulţi din locatarii
Curţii s-au gândit, normal,
Că n-au cap protestatarii
Care uită-un fapt banal:

Dacă orice muscă-ar face
Miere, până şi săracii
Ar putea să-şi umple-n pace
Sacii, de la coada vacii!

poezie de Petronela Slavu din Parlamentul boilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bac... 2011

Celor cei mai buni pe ţară
Le-a dat Funeriu diplomioară,
Iar "căzăturilor" le-a dat în dar
Şomaj, să aibă bani de bar.

epigramă de Vasile Iuşan din Academice (2011)
Adăugat de Vasile Iuşan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima dorinţă

Era bătrân, bolnav... Ştia de-acum
Că nu mai e dulăul care-a fost
Când îşi avea-n ograda lui un rost.
Ştia că-i vremea ultimului drum.

Era slăbit, nu mai putea mânca
Nici oase şi nici codrul mic de pâine
Ce, altădat', în colţii lui de câine,
Pe loc, în mici fărâme se spărgea.

În colţul lui din capăt de grădină,
Privea spre cei ai casei, mai lătra
Când un străin în curte le intra
Sau când dădea târcoale vreo jivină.

Să se ridice, îi era mai greu
Dar o făcea, se bucura cu drag
Atunci când, de departe, pe drumeag,
Simţea că vine singurul său zeu.

Îi aştepta, lătrând cu bucurie,
O vorbă ori o mână de alint
Pe capul său cu fire de argint
Ori pe spinarea lui, de-acum surie.

Şi le primea, era şi-acum iubit
Ca altădat', la fel ca-ntotdeauna
Când ei, în joaca lor, erau totuna,
Când timpul nu era de socotit.

Se gudura. Mai vechea alergare
O mai avea prin vise, uneori,
Acelea-n care el, în primii zori,
Voia doar joacă, joacă şi mâncare.

Au fost atâtea clipe împreună,
Atâtea zile, nopţi, atâţia ani
Ce-au fost prieteniei artizani,
Încât "Adio!" n-ar putea să-i spună,

Şi n-ar putea să facă un păcat
Plecând acum, departe să îi fie
În clipele de ultimă-agonie,
Iar el să-l plângă. Nu! Şi l-a muşcat.

A dispărut luându-şi suferinţa,
Crezând că-i doar a lui. N-a bănuit
Că-n urma lui, cel care l-a iubit
Nu-l căuta. I-a respectat dorinţa.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Klaus cel mic trebuia să are toată săptămâna pentru Klaus cel mare şi să-i împrumute calul pe care-l avea, pe urmă Klaus cel mare îl ajuta cu cei patru cai ai lui, dar numai o dată pe săptămână, şi anume duminica. Ce mai pocnea din bici Klaus cel mic mânând cinci cai! O zi întreagă, toţi erau ca şi cum ar fi fost ai lui!

Hans Christian Andersen în Klaus cel mic şi Klaus cel mare
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!