Portretul doamnei B

Dulce bicicletă cu ochii albaştri,
Roţi cu spiţe ai în loc de fiaştri,
Buza de sus, supărată, e doar un ghidon
Aşezată deasupră de far-papion,
Mâna dreaptă şi stângă, ascunse în albe
Mănuşi mângâie lanţul. De salbe.
Iar pe deget – inel cu piatră subţirică -,
Roşu crud, sălbatic, ochiul de pisică.
Discreţia nu-i deloc vioară ruginită
Nu spun, zise bicicleta domnişoară de la pension,
Cin' sfielnic astăzi m-a luat de ghidon
Şi mi-a trimis buchet de romaniţe
Să mi-l pun diseară între spiţe,
Dar, vă rog, la valsurile vieneze,
Când dansez cu el,
N-aruncaţi, în sală, pioneze.
Din cauza gravitaţiei, căderea Bastiliei
Închide, mamă, fereastra cum ştie doar
Guvernanta Clermonda.
Afară bicicletele se joacă, pe moarte,
de-a Fronda
şi din Palatul de la Valetta
la radio le vorbeşte Domnul Motocicletta.
Culcaţi sub ferestre,
bicicliştii bi-cauciucaţi
ascultă fluierând în şoaptă
înduioşaţi cum tricicletelor,
‘nainte de culcare,
li se povestesc poveşti cu motoare.

poezie de Petrişor Militaru din Bicicleta van Gogh
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flori de câmp

Am strâns astăzi curcubeul în buchet cu flori de câmp,
Am pus vara în clepsidră să se scurgă-ncet în timp,
Din nuanţe tricolore ROGVAIV-ul am făcut,
O speranţă de căldură pentru sufletu-mi pierdut

Şi am strâns în albăstrele un azur luat din cer
Să mi-l pun iarna la grindă când se cântă Lerui-ler
Şi când plouă sau când ninge şi e totul trist în jur
Să-mi ascundă norii negri paravanul de azur...

Iar din soare-n sânziene am pus raze aurii
Pentru când lumina moare noaptea-n orele târzii
Şi din albe margarete aripi îngerilor pun
Să-mi aducă pacea-n suflet când se zbate în taifun

Macii ard ca nişte torţe cum a ars iubirea-n piept
Cu-n buchet de flori de câmp ţes un curcubeu........ şi-aştept!
Hai să împletim cunună, eu te-oi aştepta sub tei
Tu să-mi faci inel din lună, să pui stele-n ochii mei!

poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Degete?

Lasă-mă să-ţi spun acum
despre femeia fără degete:
A venit într-o seară,
pe când lipeam cearşaful de ferestre,
ca să fac baia de seară.
Eram gol până-n deget
şi ea era femeia oarbă şi fără niciun deget
în deget.
Când m-a pipăit gol, s-a speriat
şi mi-a spus să-i pun mâna pe sân să-mi confirme;
când mi-am agăţat degetul de sfârcul ei alb
mi l-a furat în ventricul
şi a dispărut cum a venit.
Şi la prietenul meu din camera vecină,
şi la vecinul prietenului meu din camera vecină,
tot câte un deget.
Clădirea fără deget este porecla clădirii noastre.

Aceasta-i povestea femeii care n-avea niciun deget.

poezie de Gherasim Luca din revista "Alge", nr. 13
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hai, vino!

Rămâi şi alege iubirea,
De pleci, voi visa numai iarnă,
Închide fereastra şi vino
Şi lasă doar visul să cearnă.

Închide fereastra şi vino,
Afară doar ploaia lipseşte,
Mi-e chiar întuneric în suflet
Lumina din gânduri citeşte.

Închide fereastra şi vino
Şi pune-mi sub cap doar tăcerea,
E toamnă, nu vreau s-aud vântul
Împinge afară durerea.

Închide fereastra şi vino
Şi uită să pleci dimineaţă,
Se-adună pe cer numai stele
Şi ploaia ne pleacă din viaţă.

poezie de Corina Mihaela Soare (2017)
Adăugat de soarecorina
Comentează! | Votează! | Copiază!

desen epidemic

‚Sufletele morţilor
Sunt atmosfera terestră.
Respirăm sufletele lor,
Sufletele lor îşi înfig câte un deget
Adânc în respiraţia noastră.’
(N. Stănescu – ‚Omul-Fantă’)

imaginează-ţi nişte guri
plasate epidemic pe nişte feţe albe
ca şi cum nu ar fi de ajuns
visele negre

şi-acum descide ochii
nu se ştie câţi cm sunt între gând şi glas
cert este că albul se murdăreşte
iar ochii orbesc
fără nici o ameninţare sau alarmă de prevenire

imaginează-ţi nişte pietre
lipite aleatoriu pe un tablou vid
ca şi cum nu ar fi de ajuns
grotescul lumii

şi-acum deschide ochii
nu se ştie dacă pietrele-s moarte sau doar hibernează
cert este că le poţi şlefui
cu ridul mâinilor tale

acum
imaginează-te pe tine
din afara ta, desprins din tine
ca un fulg din plumb menit să-nece glasuri
şi să topească pietre

apoi
închide ochii şi mori încet
la capăt de suflet o mamă se zbate-n chinurile naşterii
copilul ei eşti tu
cel dinafară

poezie de Dana Muşat
Adăugat de Dana Muşat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vreau o mamă!

Am bătut din poartă-n poartă
Şi-am cerut la fiecare
Cu-mprumut să-mi dea o mamă.
Dar n-am găsit îndurare.

Vreau o mamă cu-mprumut
Capu-n poală ei să pun.
Să plâng tot ce m-a durut,
Supărările să-i spun.

Vreau o mamă, cin' mi-o dă?
Să-i sărut mâna cea dreaptă,
Să m-alint în vocea-i caldă,
S-o mai strâng în braţe-odată.

Vreau o mamă ce mă cheamă
Să-mi sting dorul ce mă doare
Vreau o mamă să-i zic MAMĂ!
Cine-o are de vânzare?

Vreau o mamă de vândut
N-aş plăti-o cu bani grei.
Din suflet mi-aş da tribut
Şi-aş plăti-o-n anii mei!

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăciune Tatălui nostru

Mă-nalţ Părintelui Etern
C-o jalbă; Doamne, oare-s demn
Să Te Întreb cum de Te am, doar Tată?
Oare-s orfan şi Mamă nu mi-e Dată
Să O sfinţesc, aşa cum fac cu anii,
La Tine mă-nchinând în liturghii şi psalmii,
Te venerând pe nume de Împărat?
Mi-aş căuta şi-un Pântec de-a fost Dat!?
M-am lepădat în voia-Ţi suverană,
Dar îmi lipseşte parcă suavul de Matroană
Să-mi mângâie de mic zulufii, să mă scalde
În lucii lacrimi, între braţe calde.
Mă rog la Tine să mă plămădeşti
Din pâinea Mamei, din cuptoare Îngereşti;
Te-ntreb de nu-i S-ompartă zi de zi,
De nu-i şi Ea... Femeie?... Spune-mi, oare o Fi?
... Să ierte dulce, cum ne ierţi, o omenire
Ce-Ţi suntem în genunchi, feriţi de ispitire.
Să ne dea Ea oblojul la viclean, că Ştie,
A Făcut mulţi, ne-a-nsămânţat o seminţie?!
E poate doar himeră, Doamne, gându-mi celestin
Ce-l îndrug pur şi cast, într-o-ntrebare-ngenunchiat... Amin.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (15 mai 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te visez 24 de ore pe zi

Prea frumoasă domnişoară
nu ştiu cum să-ţi povestesc
însă te-am visat aseară
goală şi-mi părea firesc

Nu ştiu cum să-ţi povestesc
te priveam ca din oglindă
şi-aveai trupul îngeresc
gata către cer s-o-ntindă

Te vedeam ca din oglindă
o de-atunci mereu e seară
mâna vru să te cuprindă
prea frumoasă domnişoară

Nu ştiu cum dar nu-i firesc
nu mai pot să mă trezesc

poezie de Costel Zăgan
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Barca neacoperită

"Când războiul se va sfârşi (zise Dan), de parcă n-ar fi fost niciodată,
Unii vor fi iarăşi, ca odinioară, prieteni cu Fritz la toartă...
Dar NU EU (zise Dan marinarul), NU EU (zise el cu voce tare) –
Domnul ştie cât de rece-i noaptea-ntr-o barcă neacoperită pe mare!"

"Unii, când ultimul pariu şi ultima bătălie-s câştigate sau pierdute,
Cred că nu-i nicio problemă dacă bei un ţoi cu foştii adversari în lupte,
Dar NU EU (zise Dan marinarul), ce-i setea poate să ştie şi priceapă
Numai Domnul, când în barca neacoperită nu-i un strop de apă."

"Când minele-s pescuite şi navele nu mai explodează-n apa rece sloi,
Unii vor cina cu germanii cum au făcut-o şi-nainte de război;
Dar NU EU (zise Dan marinarul), NU EU, fiindcă ce-i foamea are habar
Numai Domnul, când în barca neacoperită pesmeţii-s amintire doar."

Când pacea revine şi tratatele-s semnate, iar comerţu-i pe cai mari,
Mulţi vor da mâna cu neamţul, uitând de sângele curs atâţia ani,
Dar NU EU (zise Dan marinarul), NU EU, mă jur pe apa cea sfinţită,
Domnul ştie ce simţi când îţi moare prietenul în barca neacoperită..."

poezie de Cicely Fox Smith, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi zbor

nici nu mai pot dezlipi
privirea de la tine
aşa cum eşti înfăşurată
în zăpezi repezi umile
şi cum respiri fericire
pe nerăsuflate la umbra lunii
lipită calină fierbinte de mine

nu ştiu cum dar din mine
s-a desprins un monstru
îl auzi?
îi auzi furia ce ne sparge de zid
şi mugetul şi roţile vechi
cum cad din cer în cer?

stai cu mine te rog îmi şopteşti speriată
dar mă desprind furios
şi zbor pe sub fruntea ta lată
perfid cu privirea tăioasă
şi văd cum curcubeul îţi soarbe
sângele şi lumina
din priviri din vise
apoi apar şi eu, stingher şi fără cruce

de-ai ştii că am atâta tăcere în oase
şi aer obosit în piept
m-ai chema să-ţi spun
la ureche poveşti despre poveşti
sau despre roţi de rezervă cochete
şi despre un sergent major
pe bicicletă
şi multe multe majorete

Dumnezeu m-a aruncat din cer în genunchi
şi odată cu mine o mie de roţi
cu franjuri de nori şi breton

poezie de Petre Ioan Creţu din Recviem pentru o roată bolnavă mintal
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec ştrengăresc

doar roţile treceau prin pulbere.
casele rămâneau în urma mea
de-a stânga şi de-a dreapta
mai lătra câte un câine
îşi mai luau zborul bobocii de gâscă
de pe marginea şanţului
unde apa înverzise de la ultima ploaie.

printre frunzele duzilor
soarele îşi vâra snopii de raze
până în spiţe
opintindu-le
dar genunchii juliţi
nu încetau să se mişte
sus - jos
sus-jos

în capu' uliţei
câmpul deschidea o gură de rai
expirând fluturi
şi inspirând bătăile exacerbate
ale inimii mele.

încă simt căldura acelor veri
cum mă arde pe piele
şi mi-e dor
şi mi-e dor
să mai pot suspenda timpul de minutar
aşa cum sprijineam pe un cric
bicicleta aceea
marca Pegas
care mi-a înaripat copilaria.

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ascultă chiar când e durere

Ascultă chiar când e durere
Vedea-vei norii cum dispar,
Simţi-vei sfântă adiere,
Vei şti c-a fost trimis un dar.

Ascultă glasul ce-ţi şopteşte
Să mergi 'nainte cu curaj
Să poţi trăi dumnezeieşte
(Nu-nvăluit în vreun miraj.)

Ascultă vorbele transmise
Prin credincioşii slujitori
Să-ţi fie uşile deschise
Spre a pătrunde sărbători.

Ascultă şi când neputinţa
Te copleşeşte; vei vedea
Cum se înseninează fiinţa
Şi cum învingi povara grea.

Ascultă ce îţi spun profeţii
Nu ce propagă vreun ziar
C-atunci din ceasul dimineţii
Ve fi cu Meşterul Zidar.

O, ia aminte la apelul
Care te cheamă să lucrezi
Şi să înalţi mai sus drapelul
Pe Fiul Slavei să-L urmezi.

Minuni urmează când credinţa
E activată zi de zi
E-asigurată biruinţa,
Ce e uscat va înverzi.

poezie de George Cornici din Pelerini printre versuri (8 august 2016)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu a trebuit să plâng singur

Doamne,
Îmi amintesc ziua
Când tata mi-a prins mâna în uşă.
Durerea a fost atât de puternică.
Nimic nu a mai existat
În afară de durere.

Apoi
Tata m-a luat în braţe
Şi m-a ţinut strâns
Şi m-a chemat pe nume în şoaptă
Iae
Şi iar
Şi iar.
Durerea nu înceta,
Dar ştiam
Că nu sufăr singur.

Doamne, îmi amintesc ziua
Când a murit.
Durerea a fost atât de puternică,
Încât mi-a tăiat orice răsuflare.
Nimic nu mai exista
În afară de durere.

Atunci Tu m-ai luat în braţe
Şi m-ai ţinut strâns
Şi m-ai chemat pe nume în şoaptă
Iar
Şi iar
Şi iar.
Durerea nu înceta,
Dar ştiam
Că nu trebuie să plâng singur.

poezie de G. Gant din Vitamine duhovniceşti pentru inimile rănite, traducere de Anthony M. Coniaris
Adăugat de L, Iuliana
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ascultă trestia ce plânge

Ascultă trestia ce plânge,
de despărţiri ea ne vorbeşte.
"De când m-au secerat din stuf,
suspinul meu pe oameni îi mâhneşte.
Caut un suflet de surghiun lovit,
să-i povestesc a dorului năpastă.
Toţi cei ce de obârşie-au fost rupţi,
a întâlnirii clipă o adastă.
În cin ales suspinul mi-am purtat,
şi-ntre sărmani aflai tovărăşie.
Prieten fiecare îşi zicea,
dar nimeni taina n-a vrut să mi-o ştie.
Nu e departe taina de suspin;
luminile-i privirii sunt ascunse,
ca sufletul de nimenea văzut,
dar trup şi suflet sunt întrepătrunse.
Nu vânt, ci foc este al trestiei zvon.
Cine de foc nu-i stăpânit, să piară!
În trestii-s ale dragostei văpăi,
tot dragoste şi-n vinul ce dogoară.
La trestii zvonitoare taina-şi spun
iubiţii, când surghiunul îi dezbină.
Venin e-n cânt şi leac adormitor,
pe cel nebun din dragoste-l alină."

poezie celebră de Rumi din Din poezia de dragoste a lumii (1965), traducere de Maria Banuş
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Definiţia gravitaţiei

Din cauza gravitaţiei nu pot pleca săgeţile plopilor,
din cauza gravitaţiei ziua se întoarce în noapte,
din cauza gravitaţiei ne întoarcem şi noi în pământ.

poezie celebră de Octavian Paler
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dulcea chemare a veşniciei

Ascultă cum te cheamă astăzi Hristos,
cu stihuri de foc şi cântec de nai,
cum Maica Sfântă te-ndeamnă duios,
cum ochii îi picură boabe de rai.

Ascultă cum te cheamă astăzi Cuvântul,
în traistă îţi pune psalmi şi cântare,
din rugăciune, croieşte-ţi veşminte,
şi soarbe-nsetat izvorul de zare.

Ascultă cum te cheama astăzi Hristos,
crucea din spate rabd-o-n tăcere,
lacrima să-ţi fie treaptă de folos,
necazul şi spinii: pâine şi miere.

Ascultă cum te cheama astăzi Iisus,
când ploaia se cerne mărgele-n şirag
şi valurile bat în norii de sus:
ascultă chemarea şi vino cu drag!

Ascultă cum te cheamă la viaţă,
cu stihuri de foc, cu cântul de nai:
Dincolo de azi e-o zi mai măreaţă,
razele de înger, boabele de rai.

poezie de Gavriil Stiharul din Poeme creştine (27 mai 2008)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna

După cum ţi-am mai spus, după cum ţi-am jurat,
Pot să râd, pot să tac, pot să rabd, pot să duc,
Doar că toamna m-a luat... iar m-a luat la-njurat
Şi mă scuipă cu ploi şi cu frunze de nuc.

Nu contează că eu, nu importă că tu,
Nu înseamnă că noi, nu înseamnă deloc,
Doar că toamna mi-a luat cel din urmă atu,
Mă anunţă dator şi mă scoate din joc.

Nu-nţeleg cum de nu, nu regret dacă da,
Nu mai pierd câştigând câte clipe mi-ai dat,
Doar că toamna a vrut să-mi lipsească ceva:
nu o zi, nu un an, ci... întregul mandat.

După cum mi-am tot spus, după cum mi-am promis,
Pot să dorm, să mă spăl, să mănânc, să respir,
Doar că toamna nu vrea niciun alt compromis
Şi-mi scrîşneşte, din vânt, un alint: "hai sictir!"

Mă împiedic de ea ca de trei maidanezi,
Vreau să scap, vreau să uit, vreau să trec, vreau să vreau,
Doar că toamna sunt eu (tu nici nu mai contezi),
Anotimp dezolând, vreau să uit ca să beau.

poezie de Radu Luca Dupes
Adăugat de Radu Luca Dupes
Comentează! | Votează! | Copiază!

Leanca Mocifleanca

Fiind la buza digului,
Leanca Mociofleanca
n-a apucat să ia mare lucru.
Niscaiva ţoale şi cloţa cu ouă,
că apa venea supărată,
supărată şi învolburată,
de parcă i-ar fi făcut, ea ceva.
Îu, Mărine, Mărine!
Asta are ce are cu mine,
a jelit tot drumul
până la un neam de-al ei din Goicea Mică.
Aici, cum i s-a-mplinit sorocul,
cloţa a şi scos douăzeci de puişori galbeni,
de parcă erau din aur.
Ţinea la ei ca la ochii din cap.
Deh! Erau întreaga ei avere,
mobilă şi imobilă.
Dar cum un necaz,
nu vine niciodată singur,
a venit aviara.
Dintr-o dublă despăgubire,
casă şi acareturi,
plus cloţa cu puii de aur
şi-a luat bicicletă.
Colindă acum zărghita...
câmpii rămaşi neinundaţi.

poezie de George Ceauşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poliţistul: Domnule, ştiţi că aţi trecut pe roşu?
Andy: Drăguţă bicicletă. Ţi-a murit calul?
Poliţistul: Domnule...
Andy: Cred că eşti într-o formă excelentă. Ia să-ţi văd coapsele.
Poliţistul: Arătaţi-mi vă rog permisul de conducere şi talonul maşinii.
Andy: Când arestezi pe cineva, îl pui pe ghidon sau pe portbagaj cu mâinile în jurul tău?
Poliţistul: Coborâţi din maşină.
Andy: Hai, mă. Pe bune? Glumeam şi eu. Eşti un poliţist cu pantaloni de ciclist. E adorabil.
Poliţistul: Sunt înarmat.
Andy: Gata, gata.

replici din filmul serial Weeds
Adăugat de Mircea Filimon
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă - de 1 Decembrie

azi-noapte visam despre tata
era călare pe-un cal
intra într-un cerc din răchită
şi
striga... sunt valuri la mal

m-a luat pe genunchii de-un secol
mi-a scris pe frunte un vers
citeam alb cu ochiul din deget
cum
se-împiedică ţara-în mers

m-a urcat pe calul din aer
aud clar tropot de gând
m-aruncă din şaua bătrână
mă stri-
veşte străin ca şi când

doar talpa ajunge-n iubire
de frunţi sunt târâte-n cărări
străine de noi şi unire
pre-
lung trupul nostru-i prin zări

tresar tata pleacă spre ceruri
din lacrimi fac un altar
şi mă rog la rugul din frunte
să gân-
dească de-un dac şi-un roman...

poezie de Ileana Popescu Bâldea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul LXI – Cum nimic nu-i de făcut...

Cum nimic nu-i de făcut, să ne sărutăm păşind în amintire.
Atât de mine-ai avut parte, până aici am fost tovarăşi.
Sunt fericit, da, o spun din toată inimă la despărţire,
Când atât de simplu şi de liniştit pot liber să fiu iarăşi.
Să ne dăm mâna şi să ştergem jurământul cel solemn –
Iar dacă într-o zi ne-om întâlni din nou pe undeva
Să nu se vadă în sprânceana noastră semn
C-am fi păstrat din fosta dragoste ceva.
Acum când Iubirea-şi dă ultima suflare, pe înserate,
Când Pasiunea zace fără-a scoate vorbă, cu puls slab,
Când Fidelitatea-îngenunchează lângă patul cel de moarte,
Iar Inocenţa-şi închide sfioasă ochiul ei suav,–
Dacă-ai dori, deşi ea-i ajunsă la capătul de drum,
Din moarte tu mai poţi la viaţă s-o aduci. Acum.

sonet de Michael Drayton, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!