Binele constituie mai curând o alegere predominant necesară biruinţei de sine. Pentru că omul nu are capacitatea de recunoaştere şi percepţie a răului decât în manieră subiectivă, însoţit de alegeri cu substrat impulsiv, se va regăsi în oglinda sufletelor străine, plin de hibe, pierdut în gânduri abstracte şi mândrie deşartă. Şi odată rătăcit printre himere şi derizoriu sinele îşi desparte esenţa de rădăcinile adânci, conectate în chip straniu la propria lume, cuprinsă de necunoscut şi nevoie de apartenenţă.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Indiferent de natura implicării emoţionale ori de structura sufletelor aflate la răscrucea unui drum comun, relevant este să păstrăm intact dreptul la propria libertate. Orice iniţiere spre experimentarea unor sentimente guvernate de posesie şi incertitudini, poate deveni tardiv sursa marilor dependenţe emoţionale. Fericirea presupune înţelegerea şi asumarea certitudinii că nu avem nevoie de completări pentru a corecta imperfecţiuni. Cei alesi să admită adevaruri işi vor regăsi libertatea. Cei mai mulţi însă işi vor purta inchisorile dupa sine pentru totdeauna...

Andreea Palasescu (10 noiembrie 2014)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Indiferent de natura implicării emoţionale ori de structura sufletelor aflate la răscrucea unui drum comun, relevant este să păstrăm intact dreptul la propria libertate. Orice iniţiere spre experimentarea unor sentimente guvernate de posesie şi incertitudini poate deveni tardiv sursa marilor dependenţe emoţionale. Fericirea presupune înţelegerea şi asumarea certitudinii că nu avem nevoie de completări pentru a corecta imperfecţiuni. Cei aleşi să admită adevăruri işi vor regăsi libertatea. Cei mai mulţi însă işi vor purta închisorile după sine pentru totdeauna...

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă ne vom ierta, o să ne crească aripi. Procesul în sine împletit cu smerenie şi recunoaştere desăvârşită a neputinţei în care stă tăinuit sub amarul vremii, acest amalgam de cenuşă sufletească ne va regăsi goi de gânduri deşarte şi săraci în Duh, după o lungă şi anevoioasă luptă interioară. O frântură de clipă, lipsiţi de îndestularea păcii divine e de ajuns. Suficient cât să ne apese crucea păcatelor şi să ne plecăm genunchii inimii într-o mărturisire sinceră. Suficient cât să ne cercetăm rănile, adevărul şi nimicul desluşit printre zâmbetele ştirbe ale aparenţelor.

Andreea Palasescu (5 aprilie 2018)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Schimbările reale şi benefice survin atunci când raţiunea consimte că aşteptarea oamenilor nepotriviţi în calea sufletelor noastre nu constituie altceva decât risipă inutilă de sentimente nobile.

Andreea Palasescu (10 februarie 2014)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneori ne pierdem în suflete străine, pentru ca apoi, să ne regăsim în grabă, fără îndoieli sau certitudini, într-o banală contradicţie cu raţiunea. Când e pace în suflet şi lumină prin ochii iubirii căutăm întuneric, cu dorul mândriei clocotind printre gânduri. Apoi într-o luptă tacită cu propria vină tânjim după armistiţii. Într-un fel începusem să iubim măşti reuşite, purtate cu măiestrie într-o fărâmă de cotidian şters. Imagini care spuneau poveşti frumoase, dar esenţa sinelui rămânea moartă, abstractă ca un vid infinit.

Andreea Palasescu (20 noiembrie 2017)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prezentu-i numai o răsuflare de şoaptă strânsă în pumnii hazardului cu ardoare şi simple fericiri. Pentru unii e dar, conştiinţă şi nesfârşită recunoaştere iar pentru altii nimic mai mult decât ce-i cuvenit. Din sine, fără stăruinţă şi restricţii impuse propriului suflet, spre evoluţie.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Închidem uşa, facem ordine şi nu ne uităm pe gaura cheii. Am promis cuiva cu aripi de Rai că voi fi corectă cu mine. De azi, de mâine, pentru prima dată. Ne-am mai întâlnit. Am hibe, principii şi gânduri interzise. Dar nu-mi încalc niciodată promisiunile.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Actele noastre conştiente derivă dintr-un substrat inconştient, alcătuit mai ales din influenţe ereditare. Acest substrat închide în sine nenumăratele reziduri ancestrale care constituie sufletul unei rase.

Gustave Le Bon în Psihologia mulţimilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul trebuie preţuit pentru lecţii şi concluzii determinate, pentru cărămizi lipite cu freamăt de suflet, agonie şi amintiri. Mai abitir are nevoie de lumina iubirii în întuneric şi de surâs în vremea mohorâtă a neliniştilor lumeşti. Iertarea e pentru cei puternici. Nu trânti uşa cu zgomot, reproşuri şi gânduri nespuse. E permis o vreme când ţi-e ştirbit orgoliul dincolo de limite însă marginea acestor capricii pasagere e delimitata de nevoia de a dărui. Nu luăm nimic cu noi. Plecăm singuri cu geamantanul plin de vise purtat pe umerii goi până la întâlnirea cu esenţa unei intense existenţe. Rămâne din noi fărâma de bine dăruit, bucuria împărtăşirii trăirilor care ne îmbogăţesc.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu voiam să pleci. Refuzam sistematic şi conştient să asimilez în adâncuri de suflet o încheiere brutală a firului de poveste pe care îl împletisem împreună din vise şi culori de văzduh neatins. Oamenii vorbeau nefiresc de mult, gol şi cumva în contradicţie cu sinele propriu care, pierdut în derizoriu se prinsese strâns de aripile tale, nevăzute. Le săruta mereu, sorbindu-le bruma de bine, candid şi seninul albastru dintr-o privire. Treceau zilele albe, anevoios şi rece, aducând cu sine amurgul timpului. Te ocroteam cu ardoare, frenetic, căutând să mă iert sincer pentru ce n-am făcut. Ascultându-mi limitările, dojana şi dorul necuprins care ne apropia pe vecie, făcându-ne părtaşi amintirilor.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul vindecă. Tăcerea cuprinde lacom glasul dorului agăţat într-un colţ de suflet. Călătorii obosiţi, rătăciţi prin inimi străine îşi golesc buzunarele de vise. Vuietul trenurilor vechi se aude in depărtare, într-un ecou prelung al trecutului, găzduind suflete care fug din calea iubirii. Ar vrea să revină, însă dragostea e oglinda acelui curaj nebun, o faţadă amplă a Universului. Gările rămân goale, prăfuite şi adesea poartă urma vorbelor nerostite. Astfel, într-o alegere bizară unele inimi ies din poveste pentru totdeauna.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cred că e important să rupi fărâme din tine şi să le împleteşti cu grijă în cugete blânde sau în adâncuri de suflet sărac în simţiri şi avid de iubiri netrăite. În esenţă, omul este dăruit lumii, cu scopul primar de a întregi energia divină, cultivând binele cu fiecare atom de adevăr, cu micile hibe care definesc perfectiunea într-un amlagam de emoţii menite să transforme constant, propria viziune asupra vieţii, într-un mic Univers. Încă nu puteam înţelege dacă dorinţa de a înfrunta frica, sub toate formele ei, hulpave şi năucitoare ar fi constituit întâi un act de curaj şi mai apoi progresiv, o virtute meritată. Voiam doar să-mi odihnesc gândurile aglomerate, visele frânte şi cerul hazardului în Mâinile pline de Har care mă purtau printr-o poveste străină. Când voi obosi, viaţa îmi va aşterne noi resurse în drum.
Cred cu tărie că omul este dator să se angajeze în lupta cu sine, consecvent şi metodic. Să nu renunţe şi să iubească intens, necondiţionat. Să se dăruiască pe sine, biruindu-se. Pentru că dincolo de orice aparenţă, la finalul călătoriei rămânem doar cu puţinul pe care l-am dăruit

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suferinţele pe care omul interior le îndură ca urmare a îndepărtării de sursa binelui şi a centrării exclusive pe binele propriu descriu chipul maltratat pe care omenirea şi-l ascunde sau nici nu şi-l mai cunoaşte de-a lungul unui traseu ce conduce la o totală exteriorizare. Drama părăsirii pecabile a proximităţii divine constă într-o convertire treptată a interiorităţii în exterioritate, convertire care devastează şi ucide. Viciile, aceste forme ale îndepărtării, sunt emisarii violenţi ai morţii, al cărei preludiu îl constituie tocmai suferinţa omului interior. Maladia înstrăinării se manifestă ca un parcurs viclean şi chinuitor spre pierderea de sine. În primă instanţă, omul îşi trăieşte pierzania la un nivel de interioritate încă nepericlitat explicit. Gestul inaugural constă într-o reorientare a privirii, într-o alegere care distinge aparent sursa binelui şi bine. Opţiunea vizează binele desprins de propria lui origine şi exprimă de fapt preferinţa pentru centrarea pe sine însuşi. Gestul iniţial al detaşării, deturnarea privirii sau deruta voinţei, îşi dezvăluie viclenia când orgoliul, prima treaptă a exteriorizării, face să iasă la iveală insuficienţa.

citat din Hugo de Saint-Victor
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simţeam uneori că oamenii erau mai curând o aglomeraţie de suflete, lipsite cu desăvârşire de plinul acelor iubiri care vindecă. Erau goi de gânduri, în chip necunoscut, necuprins în palmele timpului. Doar trupurile îmbrăcate în pulberea amintirilor, încă neatinse de şoaptele vremii, păseau agale pe ruinele clipelor, oglindite în surâsul amurgului. Călătoreau tainic, neoprit şi frigul nopţilor de noiembrie muşca pofticios din vise, sorbindu-le în adâncuri de întuneric. Zorii aveau să cuprindă lumea, mocnind în suflete, ca o flacără vie, nestinsă de umbra păcatelor.

Andreea Palasescu (1 noiembrie 2017)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În chip straniu, tu esti oglinda sufletului meu. Mă redai fericirii şi limpezeşti apele gândurilor cu un zâmbet firav. Adorm la umbra inimii tale, ascultând glasul tăcerilor, într-o dulce mângâiere. Zgomotul viselor mă poartă agale la braţul tău. Eşti dimineaţa mea de vară, cu aromă de speranţă şi noi începuturi. Ajută-mă să mă pierd într-o dulce fericire! Eu te voi ajuta să te regăseşti...

Andreea Palasescu (9 martie 2016)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Există totuşi un moment in care omul se obligă prin conştiinţă să-şi recunoască limitele, respectând valorile şi convingerile proprii, impuse de însuşirea deplină a educaţiei. Într-o societate lipsită de hrană spirituală, abandonarea unui ideal care nu satisface propria necesitate de evoluţie se defineşte prin laşitate. Uneori ne pierdem în vâltoarea compromisurilor, fără a cultiva integritatea. Si oare, cum ne putem regăsi sensul, intr-o lume în care ipocrizia devine un adevăr absolut?

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Există totuşi un moment în care omul se obligă prin conştiinţă să-şi recunoască limitele, respectând valorile şi convingerile proprii, impuse de însuşirea deplină a educaţiei. Într-o societate lipsită de hrană spirituală, abandonarea unui ideal care nu satisface propria necesitate de evoluţie se defineşte prin laşitate. Uneori ne pierdem în vâltoarea compromisurilor, fără a cultiva integritatea. Şi, oare, cum ne putem regăsi sensul, într-o lume în care ipocrizia devine un adevăr absolut?

Andreea Palasescu (21 noiembrie 2016)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Viaţa e făcută din gânduri, fericirea din alegeri." Oare cum e făcută "viaţa" din gânduri pentru un fluture sau o rândunică şi ce alegeri face ea? Nu vedem că doar omul poartă din greu această povară atât de iluzorie... Tocmai de aceea omul nefericit trăieşte gânduri crezând că trăieşte "viaţa". Tu eşti Viaţa, care nu poate fi făcută de nimeni şi de nimic. Dacă părinţii tăi ar fi avut doar gânduri despre tine, corpul tău nu ar mai fi acum aici, nu-i aşa? Gândul nu poate cunoaşte viaţa, ci doar alte gânduri care pretind că sunt despre "viaţă"; după cum Adevărata viaţă nu are deloc gânduri. Gândul=frica=separare, dar Viaţa fiinţează ca prea-fericire a fericirii, doar în absenţa gândirii. Orice alegere e doar un gând ce te trimite în sclavie. De ce, pentru că orice alegere e despre devenire, nu e despre această clipă. A spune că "aleg să fiu aici şi acum" e un complet non-sens, pentru că sunt deja aici şi acum, Sunt Viaţa din aceasta clipă şi nu gândul care apare în ea şi pretinde că o poate alege, dar nu ca gând, ca alegere, ci ca Viaţă liberă de devenirea gândirii înlănţuitoare. Contemplă asta!

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre oameni şi visuri erau prea multe de spus. Începuse să-i citească printre rândurile anoste, pe cei împovăraţi de umbra singurătăţii. Nu era greu de rostit amalgamul acelor gânduri trenante, legate cu panglica tăcerii într-un buchet înmiresmat de vară apusă. Câtă lumină purta cu sine un zâmbet firav într-o fărâmă de suflet? Pesemne tot atâtea stele îşi frângeau esenţa în adâncuri de albastru învolburat. Tot atâtea frunze îi gâdilau tălpile goale, ludic, purtând în foşnetul proaspăt, bucăţică ruptă din amintiri. Pe toate le chema în sine, sorbindu-le cu poftă extazul până la ultima răsuflare de clipă. Cel mai mult îmi plăcea să o caut pe chipuri. Se lipea lasciv, molcom şi viclean de privirile hoinare.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suferinţa reprimată şi alimentată constant de conflicte interioare, constituie sursa celor mai mari dependenţe afective. În definitiv orice formă de viciu otrăvitor survine subtil, infiltrându-se în adâncul unui suflet copleşit de singurătate şi în oglinda unei raţiuni aflate în căutarea echilibrului pierdut. Oamenii se regăsesc pe sine, la limita existenţei, orbi şi flămânzi de afecţiune după un picaj neîntrerup în hăul singurătăţii. Unii se recunosc în cioburi şi alţii se rătăcesc căutându-se neîntrerup. Doar câteodată un zâmbet îi ridică, îndrumându-i hotărât spre un vis nou. Până la urmă, nu contează cât de aprige sunt încercările, important este să ne ridicăm încrezători şi să mergem mai departe!

Andreea Palasescu (19 august 2017)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!