Convieţuiri

Arată-ţi cinstea, nu te mai ascunde
De vorbe grele spuse-n vagi urzeli,
Căci au albit copacii de brumele arzânde
Ce-au despicat în suflet îndoieli.

M-am sinucis în propriile gânduri
De utopia schinjuirilor jerfite
Şi totuşi am trăit în litere amurguri
Abstractizând în cazne zeniturile mute.

O viaţă mai există, chiar nescriind istorii,
Pe umbre solitare, în vagabontul vânt,
Cu sufletul rebel în soare îmi scald norii

Şi macin umilinţe, ce ard pe-al meu veşmânt.
N-am să mă frâng de ieri, de cum respiră porii,
Iubiri convieţuiesc adânc în zăcământ!

sonet de Aurel Petre (4 august 2017)
Adăugat de Aurel Petre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căci iubirea nu e simplă

E atât de înspăimântător
Ce un zâmbet poate ascunde,
Un suflet trist şi plin de dor
Ce vieţii nu îi mai răspunde.

E-nchis în sine şi oftează
După amoruri ce-a pierdut,
Nimic nu-l mai interesează
Şi vrea să piară nevăzut.

Se-ascunde-n scrierile sale,
Plămădeşte gânduri noi...
-Se plimbau cândva agale
Şi împărţeau dragoste-n doi.

Azi acele vechi istorii
Nasc în suflet numai patimi,
Şi plâng pentru el şi norii,
Cerul varsă a sale lacrimi.

Nu de puţine ori se-ntâmplă
Să ne-ascundem după zâmbet,
Căci iubirea nu e simplă,
Lasă-un gol adânc în suflet.

poezie de Razvan Isac (15 februarie 2015)
Adăugat de Razvan Isac
Comentează! | Votează! | Copiază!

Respirări (II)

Nu-ţi arăta mustrarea când sufletul respiră,
De-ai lacrima o pană ursită-n traiu-ţi scris;
Nu-ţi arunca amarul, de-ai zborul interzis, –
Arată doar ce dărui din naşterea-ţi umilă.

De-i copleşirea trează în patimi tunătoare,
Nu răzbuna, ci crede în fumegarea-adâncă,
Istorii se pătrund prin praf şi colţi de stâncă,
Dar, tu, nu fii stafia orbecăind la soare.

Să ai doar zbor de gânduri din gene aurite
Şi să zâmbeşti durerii din oase şi din pietre.
Frumoase îţi sunt stele ce-au arderi inerente,
Dar n-au lumini din hornuri ce-au fumegat acrite.

De simţi singurătate, când rătăceşti privirea,
Aruncă-ţi rătăcirea şi-arată doar iubirea!!!

poezie de Aurel Petre (22 decembrie 2017)
Adăugat de Aurel Petre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Somnuri

Au albit cireşii-n zările-absolute,
Cerul în retină îşi scrie-n memorii,
Absoarbe privirea basme nevăzute
Când se-aştern în noapte roadele visării.

Se lovesc adâncuri, ne-oglindim în ele,
Vorbele respiră pe străzi părăsite,
Secunde veghează printre gene grele,
Răbufnesc în gânduri focuri chinuite.

Tâmplele zvâgnesc în palmele lunii,
În străfund cuvinte se privesc perechi,
Văzduhul sihastru e-n strânsorea mâinii,
Ploi mai cad pe suflet peste lacrimi vechi.

Curg încet petale pe-arcuş de vioară
Şi-n mirosul verde rapsodia zboară!

sonet de Aurel Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbre

Umbre dansează în jurul meu;
Mi-e inima plină de umbre.
De umbre mi-e sufletul plin
Şi chiar eu... sunt una din umbre.

Alunecă mute. Plutesc peste tot
Cu priviri încruntate, cernute prin mine.
Mă ceartă în gând şi cu mâna de mort
Ma îndeamnă s-adorm. Mă acoperă bine.

Nu mai pot să mă mişc şi mi-e frig.
Fluieră vântu-a pustiu şi suspine.
Peste jarul plăpând aburii reci
Desenează doar gropi şi ruine.

Mi-e inima gheaţă şi sufletul vânt.
Mi-e trupul deşert. Tâmpla-mi arde tăciune.
Rugăciuni şi blesteme în urechi strecurând,
Ca veninul de şarpe în sânge curgând
Îndoiala în suflet rămâne.

poezie de Viorel Mitea (1 noiembrie 2007)
Adăugat de Viorel Mitea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chipul toamnei

Privirea ta rămăne senzaţia de ţintă
Pe coamele acuzatoarelor tăceri,
În poze ce zâmbesc ca să nu mintă,
Ecoul râsetelor risipind dureri.

În ochi zâmbeşte dreptul tău la viaţă,
Pecetea lor respiră-n zori de zi,
Când zbor cuvinte ce au frunza arsă,
În ram păşindu-ţi nurii ruginii.

Ard gheţuri strălucite în integru,
Desfrâul buzelor ţi-absorb vagi insomnii,
Te-aş dezmierda cu-acelaşi dulce-negru

Sărut sfios cu scrum de poezii.
Mor litere sculptate-n chip de cedru,
Stigmate ard durerile târzii!

poezie de Aurel Petre (12 noiembrie 2017)
Adăugat de Aurel Petre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sufletul face bogăţia trupului. Aşa cum soarele străluceşte prin norii întunecaţi, cinstea iese la iveală prin cel mai sărac veşmânt.

autor necunoscut/anonim
Adăugat de Andreea C
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu te mai gândi

În spatele oricărei îndoieli
există o teamă de necunoscut.
În spatele fricii se află un trecut,
ce a fost trăit sau a fost un vis.
În spatele unui trecut,
există remuşcările unui trecut regretat.
În spatele regretelor şi în spatele remuşcărilor,
totuşi, există îndoieli că putea fi mai bine.
Fă-ţi călătoria şi nu te mai gândi,
altfel vei fi turist intr-o viaţă
pe care nu o simţi a ta.

poezie de Eugenia Calancea (16 septembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Valuri

Ard ascunse răni în soare,
Vremea varsă nesfârşitul,
Pier în val vieţi şi hotare,
Doare-n rădăcini sărutul.

Toarnă focul dor sălbatic
Peste guri fierte de fiare,
Şi pedepsele pe coapse
Unduiesc argint în mare.

Ţese vara ziduri mute,
Vraja sânilor s-ascundă,
În miresme flori iubite
Încolţesc dureri în undă.

Mere verzi cresc în văzduh,
Seva norilor sorb ape,
Nurii cresc pe trup de duh
Cu iluzii să m-adape.

Curge seva-n sânge verde,
Din înalt, buimac descânt,
Iar în trup de fum se pierde
Suflet de baladă-înfrânt.

În adânc îmi bântui lerul,
Decolteu de stele-n noapte,
Pe cărări întinde cerul
Ochii visele uitate.

Paşi-mi cad în oase grele
Cu păcatele-n amoruri,
Sentimente urcă-n stele,
Aburi ce îmi fac favoruri.

În al veacurilor cuie
Naşte-‘naltul din izvoare,
Tu în pori, melancolie,
Ai morminte cu zăvoare.

poezie de Aurel Petre (21 iunie 2019)
Adăugat de Aurel Petre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Satisfacţii multiple

sunt mulţumită cu-al meu suflet de femeie
totul în viaţă am trăit căci mult am iubit
m-am frământat şi m-am aprins ca o scânteie
scumpă e lumina ce mă urcă în infinit.

am trăit miracolul dintre bune şi rele
m-am simţit o prinţesă într-un castel de vis
mult am fost iubită până sus la stele
tot destinul meu în versuri l-am transcris.

mă contopesc şi azi cu un amor nebun
iubesc până la soare cât pământul întreg
natura mi-e aproape cu marele tribun
Cristos al mântuirii de tine eu mă leg.

n-aş fi putut să am un spirit mai bun
blândă romanţioasă de amar mă dezleg.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-am învăţat...

Am învăţat s-adun nectar din floare,
Să-mi scald privirea-n ploile de mai,
S-alung tristeţi în cruda nepăsare,
S-ascult zâmbind al păsărilor grai.

N-am vrut ca ura s-o cunosc vreodată,
De am greşit, în taină m-am rugat,
Am suferit de am fost vinovată
Şi-am pătimit pentru al meu păcat.

Am cutezat, cu Dragostea de mână,
Plăcut prin viaţă să călătoresc,
Să nu regret, tăcută şi bătrână,
Că n-am ştiut să simt sau să iubesc.

M-am dăruit pentru orice făptură
Pe care a creat-o Dumnezeu,
M-am închinat la Soare, la natură
Şi nu m-am depărtat de drumul meu.

Nu mi-am zidit făţarnice castele,
Nu am crezut în false bogăţii.
Am cutezat, cu visurile mele,
Să zbor spre luminoase galaxii.

Am înţeles că sunt o muritoare,
Dar n-am ştiut mâhnirile să-nfrâng...
Degeaba m-am visat o luptătoare
Dacă n-am învăţat... să nu mai plâng.

poezie de Marilena Răghinaru din Căutări pe tărâmul unui vis
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cânt de toamnă

E obosită frunza şi cerul cade-n vale.
În bronzuri cresc rubine din flăcări nemiloase.
S-au limpezit hotare prinse-n refluxuri goale,
Ce-aştern în părul brumei refaceri tămâioase.

A adormit pădurea-n căinţa argintie.
În ceaţa liniştită ispitele sunt vraci,
Căci umblă bucuria în toamna sihăstrie,
Colind de tinereţe în somnuri de copaci.

Şi azi a mai trecut un ieri de altădată,
Iar mâine va veni din petece de timp;
Cărările-au a trezit suspine pe la poartă,
Pe-acele unde-n care mai trece-un anotimp.

Amarul şi-adânceşte în ram a sa dorinţă;
Îşi pierde din parfumuri mătasea sunătoare.
Se duc smaralde umbre în vânt de pocăinţă
Şi friguri despuiate se-aşeză-n geam la soare.

E obosită frunza prinsă-n tristeţea rece.
Şi-au umezit tăcerea, prin moarte, vii culori;
Mănăncă din verzi file rugina ce petrece,
Căci a urcat iar basmul de toamnă-n trecători.

În aşteptări de nouri pică cu ploi simţirea.
Nutresc zilele-n gânduri un dor de clopoţel;
Veni-va iarăşi iarna călcând alb omenirea,
Iar eu mă voi aşterne, uitat, pe-al ei inel!

poezie de Aurel Petre (16 noiembrie 2020)
Adăugat de Aurel Petre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce suntem

Am promis că voi vorbi
Cu Dumnezeu.
Multe întrebări musteau
În pieptul meu.

Şi-n cuvânt şi în lumină
M-am născut,
Străin eram, eram stingher,
În Cerul Sfânt.

M-am risipit ca un ecou
În flori de mirt,
M-am înălţat mereu mai sus,
Mai fericit.

Dar n-am aflat în drumul meu,
Oh, n-am aflat,
Adevăratul Dumnezeu
Ce-am căutat.

Lumini ardeau în Cerul Sfânt,
Mângâietor,
Iar eu, un înger pământean,
Plângeam de dor.

Şi m-am întors, un pământean
Cu suflet gol...
Suntem pământ, suntem pământ
Neroditor!

În lumea noaastră lacrimi cad
În tina grea,
Chiar dacă-n suflet încă ard
Frânturi de stea.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri caudine

În faţa mea, doar pantele abrupte
şi stânci, bucăţi de clipe ce-au căzut
din timpul meu, din tot ce n-am putut
să mai salvez din paginile rupte.

Cum au ajuns deasupra mea esenţe
din tot ce-a fost, încerc să desluşesc
urcând, păşind pe gânduri ce rănesc
şi îmi transformă sufletul în zdrenţe.

Privesc în jos, dar norii-mi sunt cortine,
iar ce-i în jur îmi e nedefinit
pe calea ce mai aspră îmi devine.

Continui mersul către un sfârşit
al drumului pe care merg silit,
trecând prin gânduri aspre, caudine.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Chiar azi e ziua mea şi mă mândresc
Pe lume am de ce să mai trăiesc
Căci Dumnezeu mi-a dat un ţel,
Am lângă mine un lăstarel.
La Dumnezeu chiar nu mai cer nimic
Doar pe pământ să mă mai lase un pic,
Să-mi cresc cu drag al meu pitic.
Să-i fiu acea călăuză în viaţă
Să-i dau aripi şi speranţă
In viaţă vreau să îi fie bine...
E sufletul şi chipul meu,
Mulţumirea ce mi-a dat-o Dumnezeu.
Pe-al nostru trup doare orice rană,
Dar nu-i nimic ca sufletul de mamă.

poezie de Livia Mătuşa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbre

A fost odată... Mai putea să fie
De n-ar fi apărut o gelozie
Şi-un gând ascuns ori un secret, ceva
Ce te-a îndepărtat, iubita mea.

Ai reuşit cu-acele vorbe, şapte,
Să îmi arunci iubirea într-o noapte
În care s-a pierdut ca un sfârşit
Al unei stele care-a strălucit.

Au mai rămas doar semne de-ntrebare
Prin gânduri străbătute cu mirare,
Şi vorbe nerostite ce-ar durea
De s-ar putea rosti. De s-ar putea!

Şi, dincolo de toate astea, eu,
Te mai gândesc, mai eşti în gândul meu,
Dar nu cum îmi erai, nu cum ai fost
Când îţi aveai la mine-n suflet rost.

Îmi vei lăsa noi urme prin ruine
Rămase-acolo,-n gândul meu cu tine,
Iar dacă, uneori, te voi urma,
Voi face-o ca o umbră-n umbra ta.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suiţi-mă pe cruce!

Cu sufletul profan şi gol ca o cavernă
Am ostenit prin lume crezând că totu-i vis.
Azi, iartă-mă, femeie, şi pune-mă în bernă,
Sub tâmpla mea târzie, un pom s-a sinucis.

Dar cum să plâng în taină, această întâmplare?
Când ochiul meu de humă, e tot mai istovit,
Şi cum să cânt osana, credinţei ce mă doare?
Căci e trecut de-amiază şi nu m-am răstignit.

Suiţi-mă pe cruce! M-am vindecat de toate,
De aspre anateme chiar azi m-am vindecat.
Vă las vremelnicia şi daţi-mi de se poate,
O frunză să-mi acopăr adamicul păcat.

poezie de Constantin Georgescu din Secerişul de ninsori (2014)
Adăugat de Constantin Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am dezrobit

M-am scuturat de lanţurile tale;
Ţi-erau vorbele otrăvuri letale,
M-am dezrobit brusc, nu mi-a fost uşor,
Era să mor, rănile încă dor!
Iubirea ta era un jug de soi,
Cât ţi-am fost prizonier, fără război,
Avidă de dragoste, ca de poame,
Tu-mi aruncai cât să nu mor de foame!
Inima mi-e meteorit arzând,
Căci n-ai ştiut să mi-o tratezi mai blând,
Spre minus infinit, cade haotic,
Va fi quasar în univers habotnic.
Mă scald în suferinţe şi lacrimi care ard,
Am vânătăi ce nu le ascunde niciun fard;
Destinul meu e ca şi timpul probabil,
Se-anunţă soare dar plouă implacabil!
Mi-ai fost stăpân, călău şi temnicer,
Nimic n-aş îndrăzni să îţi mai cer,
Cum aş putea să mai cred în minuni?
Şi pe creier mi-ai lăsat leziuni
C-un gest, ai făcut ce-i frumos să piară
Eu nu un om, eu am iubit o fiară!

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urare de ziua ta

În salba anilor de aur,
S-adaugi veşnic daruri.
Cărări de fericire
Să calci ades în viaţă,
La gât să îţi atârne numai lauri.

Şi braţul tău puternic
Să înoate în torentul vieţii
Tot mai bine,
În casa ta să lumineze,
Doar faruri înţelepte
Şi iubiri creştine.

Când poposeşti pe-al vieţii prag,
De bătrâneţe lungă,
Cu litere de aur
Istorii despre tine să citeşti,
De care să fi mândră,
Că n-ai trecut prin viaţă,
Fără să laşi în urma ta ecouri.

poezie de Valeria Mahok (6 septembrie 2005)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plouă

Se-aude-un foşnet de copaci afară...
Plouă-n fereastră, plouă-n ochii mei.
Apăsătoare vise în nopţile de vară
Le-adorm în miez de noapte prin condei.

Îmi cer iertare de la tine cer cu stele,
Că n-am ştiut să-ţi cant nemărginirea,
Că am tăcut, laşând să-ţi plouă-n ele...
Că am simţit mereu, aşa cum îmi e firea.

Mă socoteam un suflet bun... dar eu nimic nu sunt,
Când mă innalţ mai tare, cobor şi mai adânc!
Cu cât inima simte, cu-atât doare mai tare,
Aş vrea să ţi-o dau tie s-o faci nesimţitoare!

Se-aude-un foşnet de copaci afara...
Mai plouă la fereastră... mai plouă -n norii mei
Nici vise nu mai am... s-au sinucis aseară
Când te-am privit în suflet, în umezi ochii tăi!

poezie de Emilia Mariam
Adăugat de Emilia Mariam
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am albit prea devreme...

Am albit prea devreme să mă vait că mi-e greu,
Că părinţii-s cenuşă şi-i visez tot mereu,
Şi la rându-mi părinte voi lua drumul lor,
Iar în urmă m-or plânge anotimpuri de dor.

Vin din urmă zăpezi troienind primăveri,
N-au răgaz să îmi ierte tinereţea de ieri,
Cer simbrie pe riduri şi pe firul de păr,
Târguiesc un zaraf să le ia în răspăr.

Amintiri îmi cutremură gândul ursuz
Ca un film derulând pe-un perete difuz,
Cern nisipul pestriţ să-l plantez în răvar
S-amăgească clepsidra când va da un lăstar.

Gene-mi cad pe obraji ca o ploaie de mai,
Eu le-adun resemnată-n ibricul de ceai,
Cântăresc ce-am topit din ce-ar fi să mai ard
Plimbând paşii mărunţi pe-al meu lung bulevard.

E furtună la ţărmul unde vreau s-ancorez,
Mă las dusă de valuri şi prin ele visez,
Însetată de viaţă îmi doresc să degust
Vinul dulce rămas din pocalul vetust.

poezie de Sibiana Mirela Antoche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!