Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Daniel Vișan-Dimitriu

Da

Era doar una la părinți,
Iar el - un terchea-berchea
Ce-ntruna se ruga la sfinți
Să-i fie ea perechea,

Căci tatăl ei era primar
În satul de sub coastă;
În rest, nu prea avea habar
De ce-o vrea de nevastă.

Se pare că s-a-nduioșat
De ruga lui prea-sfântul,
Iar fata s-a amorezat
Și... gata legământul!

Primarul n-a avut de-ales,
Le-a dat chiar și bolidul,
Dar a lăsat de înțeles
Că n-ar prea vrea partidul,

Că este cam recalcitrant
Și-i ține în blesteme,
Ba chiar că e intolerant,
‘i-njură pe-orice vreme,

Dar dacă membru s-ar făcea,
Ar fi un om de bază
Și-orice partid pe loc l-ar vrea,
Căci pe-alții-anihilează.

Și ar mai fi cum ar mai fi,
Ar trece ei și de-asta,
Dar trebuie ca peste-o zi
Să zică "Da" nevasta.

Păi vezi că eu uitai să spui
Că fata cea curtată
Avea o mamă ce, hai-hui,
Era mai mult plecată.

Așa că el, a doua zi,
S-a dus c-o mutră acră
La tren că dacă o veni
Să-i spună: - Mamă... soacră,

Să vezi ce plan făcut-am eu
Cu fata lu' matale,
Că și ea mă iubește, zău,
Vreau "Da"-ul dumitale!

Spuneam de acră pe mai sus,
Dar stai să vezi trăsnaie
Că nicio vorbă n-a mai spus
Socriței cea bălaie,

Cu formele de top-model,
Cu buze senzuale,
Că a uitat de tot de el,
Și nu i-a zis "matale";

De-atunci a mai trecut un an,
De nuntă nu-i mai pasă
Și-o caută ca un Don Juan,
Când nu-i primaru'-acasă.

Acum, eu nu știu câți de "Da"
A vrut ca să obțină,
Dar ăla care trebuia,
Nu cred c-o să mai vină.

poezie satirică de din Parfum... vesel
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Ion Creangă

Nuntă n-a mai făcut, căci cu cine era s-o facă? Fata împăratului, cum a ajuns la casa mirelui, i-au plăcut palaturile și socrii. Iar când a dat cu ochii de mire, pe loc a încremenit, dar mai pe urmă, strângând ea din umeri, a zis în inima sa: "Dacă așa au vrut cu mine părinții și Dumnezeu, apoi așa rămâie". Și s-a apucat de gospodărie. Purcelul toată ziua mușluia prin casă, după obiceiul său, iară noaptea, la culcare, lepăda pielea cea de porc și rămânea un fecior de împărat foarte frumos! Și n-a trecut mult, și nevasta lui s-a deprins cu dânsul, de nu-i mai era acum așa de urât ca dintâi. La vro săptămână, două, tânăra împărăteasă, cuprinsă de dor, s-a dus să-și mai vadă părinții; iară pe bărbat l-a lăsat acasă, căci nu-i da mâna iasă cu dânsul. Părinții, cum au văzut-o, s-au bucurat cu bucurie mare, și, întrebând-o despre gospodărie și bărbat, ea a spus tot ce știa.

în Povestea porcului
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Povestea lui Harap-Alb" de Ion Creangă este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la doar -38.44- 15.99 lei.
Ion Creangă

Și când ajunge la cuptor, frumoase plăcinte erau într-însul! Dar când s-apropie ia dintr-însele și să-și prindă pofta, focul o arde și nu poate lua. La fântână, așijderea: păhăruțele de argint, nu-i vorbă, erau, și fântâna plină cu apă până-n gură; dar când a vrut fata să puie mâna pe pahar și să ia apă, paharele pe loc s-au cufundat, apa din fântână într-o clipă a secat, și fata de sete s-a uscat!... Când prin dreptul părului, nu-i vorbă, parcă era bătut cu lopata de pere multe ce avea, dar credeți c-a avut fata parte guste vro una? Nu, căci părul s-a făcut de-o mie de ori mai înalt de cum era, de-i ajunsese crengile în nouri! Și-atunci... scobește-te, fata babei, în dinți! Mergând mai înainte, cu cățelușa încă s-a întâlnit; salbă de galbeni avea și acum la gât; dar când a vrut fata să i-o ia, cățelușa a mușcat-o de i-a rupt degetele și n-a lăsat-o să puie mâna pe dânsa. Își mușca fata acum degețelele mămucuței și ale tătucuței de ciudă și de rușine, dar n-avea ce face. În sfârșit, cu mare ce a ajuns și ea acasă, la mă-sa, dar și aici nu le-a ticnit bogăția. Căci, deschizând lada, o mulțime de balauri au ieșit dintr-însa și pe loc au mâncat pe babă, cu fată cu tot, de parcă n-au mai fost pe lumea asta, și apoi s-au făcut balaurii nevăzuți cu ladă cu tot.

în Fata babei și fata moșneagului
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Căutarea adevărului

-Alo! Ce faci? Eu sunt cam supărată:
N-am Net și nici mobilul nu-l mai am,
Sunt singură, simt abandonată...
Ce-o fi cu mine, chiar habar nu am!

C-am mai făcut-o noi, ți-aduci aminte?
Era atunci când n-am avut curent,
Tu ai venit și... n-am prea fost cuminte,
Dar - cum să zic? – a fost un accident,

Iar vina cred c-a fost a lumânării,
Căci pâlpâia de m-am crezut în vis...
Și-acolo nu-i păcatul înșelării,
Căci toți visează la... ce nu-i permis.

Acum nu vreau decât să mai verific,
Să știu și eu ce-a fost sau ce n-a fost,
Iar adevărul vreau să-l identific,
Deci... n-ai veni degeaba, vii c-un rost.

Iar, dacă vii, s-aduci și-o sticlă de-aia
Cum ai adus. Mai știi, când s-a golit,
ne credeam pe plajă la Mamaia,
Iar tu-mi spuneai ești îndrăgostit?

poezie de din Hai, pa!
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Neanderthal (4)

Era,-n Neanderthal, vestit
Ca luptător ce a slujit,
Puternic, dur, neobosit,
Și tribu'-n care a trăit,
Dar și un altu',-am auzit,
Aflat la răsărit.

Era un ditamai zdrahon
De ai fi zis că-i fier-beton,
(Păi, nu era pe-atunci, pardon!)
C-o voce ca de tir claxon,
(Nici d-ăștia nu erau! Bizon?)
Dar, la femei era afon.

Făcea naveta, bietul om,
Ca tija unui metronom
Sau electronii prin atom,
Cu pașii - nesfârșit monom,
Cu estul-vestul în binom,
, altfel, ar fi fost în pom.

Cu cea din vest îi mai mergea:
Era de-a lui și îi știa
Tot ce făcea și chiar gândea,
Dar îl lăsa, căci se-ntorcea
Întotdeauna cu ceva
Din ce-și dorea.

Cealaltă, însă, vorba lui:
"Cam a... neanderthalului",
Doar ce pleca, ea: "Nu-i, iar nu-i!"
Dar mai zicea și: "Nwu da mui"
Traducerea... o pun în cui,
Căci mi-e rușine v-o spui.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ion Creangă

Și mergând ea tot înainte, a ajuns apoi și ea la Sfânta Duminică; dar și aici s-a purtat tot hursuz, cu obrăznicie și prostește. În loc să facă bucatele bune și potrivite și să lăie copiii Sfintei Duminici cum i-a lăut fata moșneagului de bine, ea i-a opărit pe toți, de țipau și fugeau nebuni de usturime și de durere. Apoi bucatele le-a făcut afumate, arse și sleite, de nu mai era chip le poată lua cineva în gură... și când a venit Sfânta Duminică de la biserică, și-a pus mâinile-n cap de ceea ce-a găsit acasă. Dar Sfânta Duminică, blândă și îngăduitoare, n-a vrut să-și puie mintea c-o sturlubatică și c-o leneșă de fată ca aceasta; ci i-a spus să se suie în pod, să-și aleagă de-acolo o ladă, care i-a plăcea, și să se ducă în plata lui Dumnezeu. Fata atunci s-a suit și și-a ales lada cea mai nouă și mai frumoasă; căci îi plăcea ia cât de mult și ce-i mai bun și mai frumos, dar facă slujbă bună nu-i plăcea. Apoi, cum se dă jos din pod cu lada, nu se mai duce să-și ia ziua bună și binecuvântare de la Sfânta Duminică, ci pornește ca de la o casă pustie și se tot duce înainte; și mergea de-i pârâiau călcâiele, de frică să nu se răzgândească Sfânta Duminică pornească după dânsa, s-o ajungă și să-i ieie lada.

în Fata babei și fata moșneagului
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Lia: Deci, mama ta împlinește mâine de abia 45 de ani... Era foarte tânără când ai apărut tu pe lume, în viața ei.
Lucian: Da, așa e... Avea de abia 17 ani, era practic o copilă! N-am înțeles niciodată de ce s-a grăbit atât de mult, de ce s-a căsătorit atât de devreme; practic, nu existau motive.
Lia: Poate pentru că-l iubea prea mult pe tatăl tău și n-a vrut să-l piardă.
Lucian: Probabil, dar... Avea doar 16 ani! Era pur și simplu un copil! N-am îndrăznit niciodată s-o întreb de ce... Pentru tatăl meu, nu era deloc prea devreme, el e cu 11 ani mai mare ca ea. Dar putea aștepte câțiva ani, măcar până la majoratul ei, dacă o iubea cu adevărat!
Lia: Poate, dar privește partea bună a lucrurilor. E mult mai bine că s-a întâmplat astfel!
Lucian: Mai bine? De ce? Care ar fi partea bună a lucrurilor, în toată chestia asta?
Lia: Pentru , altfel, n-ai mai fi fost tu acum, aici, cu noi. N-ai fi putut participa la această misiune. Ai fi fost poate prea mic la data lansării. N-ai mai fi fost tu comandantul nostru!
Lucian: Mda... Cum să nu?! Ce pierdere dezastruoasă pentru voi! Mare scofală, nu-i așa?!
Lia: Păi, mare, pentru , cine știe cine ar fi fost în locul tău și cum s-ar fi purtat cu noi... Deci, o iubești foarte mult pe mama ta.
Lucian: Da, o iubesc, normal. Dar nu i-am spus-o niciodată, sau cel puțin nu-mi amintesc să-i fi spus și nici nu m-am străduit să-i arăt acest lucru. De obicei, eram doar foarte încăpățânat și nu îi dădeam niciodată ascultare.
Lia: Nu mă surprinde deloc! Acest comportament te caracterizează, în general.
Lucian: Ah, te rog... Nu-i momentul -mi amintești și tu! Ce-ai vrea, am defectele mele...
Lia: Așa e, le cam ai.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Caii Mariei

Măria-i o femeie de la țară
Ce s-a ajuns, și știe-acum tot satul
C-o duce bine, chiar și cu bărbatul,
De când și-a tras în casă cârciumioară.

Dar simte, de o vreme,-o mare lipsă,
Că n-are și ea un Merțan la scară,
Iar gândul ăsta parcă o omoară,
E-un nod în gât, e o apocalipsă.

Așa nu se mai poate! C-o vecină,
O ia ușor-ușor prindă rata,
, la oraș, deja, o-așteaptă fata,
Cu banii pregătiți, ia mașină.

Salonu'- auto pare să-i ofere
Ce își dorea: ceva strălucească;
Un tânăr vru să o ademenească
Spre un model vestit în cai putere.

-La prețul ăsta? Știi, mai bine lasă!
Ia nu mai fă, cu mine, pe nebunul!
Măgarul e mai bun, iar eu am unul.
E bun și ăla, iar de el... nu-mi pasă!

poezie satirică de din Parfum... vesel
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Numai unul? (După George Coșbuc - Numai una)

Pe umeri încă are grâu,
Căci pofta n-a ținut-o-n frâu;
Mergea întins și cam lălâu,
Nici gând să se retragă.
Iar boabele cădeau pe ei
Pe toți: nuntași, însurăței,
Ba chiar și-n jur, pe puradei
Aduși de o miloagă.

Privește fix, minute trec,
Și toți mireasa o petrec,
facă poze se întrec,
Ea vrea să ia buchetul.
Căci, dacă-l prinde ea acum,
Chiar dacă multe-i stau în drum,
Va ști va urma oricum.
Acesta-i e secretul.

De-acum, voi știți tot ce spun eu,
C-au dat filmarea la teveu
Și ne vom aminti mereu
De prinsul din grămadă:
Nici n-ajunsese bine sus
Când, cea cu multe kile-n plus
Și la-nălțime mai presus,
L-a prins, cu o paradă.

Să-l țină strâns a fost un fleac,
Vă spun, deloc nu mă prefac,
Cu rugby-ul nu prea mă împac,
Dar ea a fost de fală.
Și chiar așa: un antrenor,
Văzând-o la televizor,
A vrut-o, ca apărător,
Chiar la Națională.

Se uită babele sașiu
La noul trening auriu,
La mersul ei săltat, zglobiu
Și toate-s pe la poartă.
vrei și nu poți să n-o placi
Cum merge țanțoș printre vaci,
Cu jind privită de burlaci
Ce-o vor acum consoartă.

Au vrut primarul și ai lui,
S-o ia-n partid, dar "-Pofta-n cui!"
Vedetă mare ca ea nu-i,
cauți în tot satul.
Să se mărite? Ar putea,
mulți aleargă după ea
Dar, doar cu unul nu mai vrea
își împartă patul.

parodie de din Parfum... vesel, după George Coșbuc
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ioana Gărgălie

Poveste fără final...

O fetiță-abandonată, care avea câteva luni,
De destin a fost purtată spre casa unor bătrâni
Dintr-un sat uitat de lume și departe de oraș
Și-au luat-o să o crească... Doamne sfinte, ce curaj!

,, mamaie'' și,, tataie'' au crescut și alți copii
Nedoriți sau părăsiți de părinți plecați hai hui...
Chiar și,, mama adoptivă'' care le-a adus fetița
A crescut la ei în casă și știa ce-i umilința

De-a fi fost abandonată de părinții ei cei buni
Și de-aceea, prin ea, Domnul a făcut acum minuni.
Când fetița a crescut și-a-nceput să zică,, mamă''
Mama bună n-a răspuns, n-o știa, de bună seamă!

Dar pe doamna ce-a adus-o a crezut-o drept mămică
Și,, mamaie'' și,, tataie'' la bătrâni știa să zică.
Acel înger de fetiță a crescut, s-a făcut mare
Avea doisprezece ani când, ca din senin apare,

Tocmai când era la școală, o femeie tinerică
Ce-a venit să o cunoască pretinzând că-i e mămică...
Pentru ea era străina care a abandonat-o...
Fata n-a primit sărutul și nici n-a îmbrățișat-o

Mama bună a fetiței a vărsat lacrimi amare
Și-atunci a-nțeles și dânsa ce înseamnă-abandonare
S-a dus plânsă la oraș, resemnată, aștepte
Poate fata, de-o vrea Domnul, va putea-n curând s-o ierte...

Fata este domnișoară, e frumoasă și deșteaptă
Are-n viață două mame și-o,, mamaie'' (care-i moartă.)
Și cum,, mama adoptivă'' s-a dus în străinătate,
... Pe,, mamaie'' -a luat-o Domnul,... de dor și singurătate,

Pe fetița-abandonată glasul sângelui o cheamă
Și-și dorește îmbrățișarea celei care-i este mamă!
A iertat-o fără zgomot, tot trecutul l-a uitat...
Dar acum bietul,, tataie''-i un moșneag abandonat!

Voi, copii, pe care moșul v-a crescut cu-a lui blândețe
Să mai treceți pe la dânsul... poate doar să-i dați binețe...
Și s-aveți, copii, respect și cu el s-aveți răbdare
Că-n curând va cere moșul să-i aprindeți lumânare!...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Încurajările unui viitor bunic

Fetița mea așteaptă un copil
Și-aș vrea să-i spun de-acum, ca ea să știe
Că-s bucuros de asta și doresc
Să-l țin în brațe când e mic, fragil,
De va dori mi-l aducă mie
Pe nepoțel să-l cresc.

Sugar fiind, va sta-n pătuț frumos,
Legat, normal, căci eu n-aș vrea să cadă,
capete cumva vreun handicap,
Că și eu am căzut, dar, norocos,
Am doar un semn ce-i singura dovadă
sunt căzut în cap.

Ea o să-și vadă de serviciul ei,
O știu cum e: și ea, ca orice mamă,
Iar laptele, mai știu cum l-am tot dat
Cu biberonul la copiii mei:
Nu s-a-ntâmplat nicând să fie-o dramă
De-a fost puțin stricat.

Am să-l răsfăț, am să mă port frumos,
Îl voi plimba în zilele senine,
Dar știu că toți copiii sunt zvârlugi;
De va cădea suzeta lui pe jos,
Am să o curăț cum știu eu mai bine:
O frec ușor de blugi.

Pe-acasă îl mai las și pe covor,
Și-o să-i mai dau și câte-un colț de pâine,
Chiar de nu-mi place frimituri s-adun,
Îl țin curat, dar nu prea mă omor,
Și îi mai scutur părul scurt de câine,
De Paști și de Crăciun.

Promit ca, dimineața, la cafea,
stea sub masă ori mai bine-afară,
dimineața sunt cam indispus
Și n-aș putea, oricât de multvrea
beau cafeaua fără o țigară
Iar fumu' n-o ia-n sus.

Ne vom plimba pe-afară mai târziu,
Când va mai crește, am să-l las la joacă,
Va fi murdar, dar n-am să-l cicălesc,
Voi încerca și doctor îi fiu
Și, pentru orice boală îl atacă,
Eu am să i-l călesc.

vrea să merg acum la fata mea
Căci ea, curând, o să devină mamă
Vreau s-o ajut, dar liniștitu-mi trai
Îmi spune: "Stai acasă, vine ea!"
Și-acum închei, dorindu-i: "Fără teamă!
Încredere ai!"

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Pandele

Bunicuța lui Pandele
După strada Ghica Tei
A băgat discret de seamă
Cum nepoțelul ei,
Când nu-i observat de nimeni
Nici de Tone și nici de Rodica
Se cam joacă cu puțica.
Și i-a spus: Pandele dragă,
Vai de mine, nu-i frumos
Vezi pe domnul cel de colo,
Ăla gras și burtos?
Tot așa o burtă mare
I-a spus tainic bunicuța –
O -ți crească, de vreodată
Ai te mai joci cu puța!
S-a speriat grozav Pandele
Și oftă cu-nfrigurare
Când gândea că o să-i crească
Tot așa o burtă mare.
Dar primind cadou o tobă,
Și un cerc și-o muzicuță
De atuncea niciodată,
N-a mai pus mâna pe puță.
Într-o zi, fiind la plimbare
Pe o vreme înnourată
A văzut șezând pe-o bancă
O femeie însărcinată.
Drept la ea s-a dus și-i spuse
C-a roșit și bunicuța:
- Vezi ce ai pățit, cucoană,
Dacă te-ai jucat cu puța!

poezie satirică de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ellis Boyd "Red" Redding: Aș vrea să vă pot spune Andy s-a luptat bine și că Surorile l-au lăsat în pace. Aș vrea să vă pot spune asta – dar închisoarea nu-i o lume de basm. N-a spus niciodată cine a făcut-o, dar știam cu toții. Lucrurile au continuat așa pentru o vreme – viața în închisoare constă în rutină și iar rutină. Din când în când, Andy apărea cu vânătăi noi. Surorile se țineau de el – uneori reușea le țină piept, alteori nu. Așa stăteau lucrurile pentru Andy – asta era rutina lui. Cred acei primi doi ani au fost cei mai grei pentru el, și mai cred că dacă lucrurile ar fi continuat, acest loc ar fi luat tot ce era mai bun din el.

replică din filmul artistic Închisoarea îngerilor
Adăugat de Cristiana Ghiță, MTTLCSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Grigore Chitul

Arivista

De când se știe-a vrut doar să parvină,
promoveze în organigramă,
Dar nimeni n-a băgat o vreme-n seamă
Prezența ei atât de feminină.

Era cam toantă, dar n-a fost o dramă,
Căci unui șef, odată, pe retină
I s-a fixat alura ei divină
Și a aflat îndată cum o cheamă...

Iar de atunci nu ne mai miră felul
În care duduița cea tenace
S-a dovedit a fi,-n final, dibace,
Căci, cu talent, ca să-și atingă țelul,
Și-a pus în evidența mijlocelul,
Deși părea că n-ar avea mijloace!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ion Creangă

Erau odată un moșneag și-o babă; și moșneagul avea o fată, și baba iar o fată. Fata babei era slută, leneșă, țâfnoasă și rea la inimă; dar, pentru că era fata mamei, se alinta cum s-alintă cioara-n laț, lăsând tot greul pe fata moșneagului. Fata moșneagului însă era frumoasă, harnică, ascultătoare și bună la inimă. Dumnezeu o împodobise cu toate darurile cele bune și frumoase. Dar această fată bună era horopsită și de sora cea de scoarță, și de mama cea vitregă; noroc de la Dumnezeu că era o fată robace și răbdătoare; căci altfel ar fi fost vai ș-amar de pielea ei.

în Fata babei și fata moșneagului
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Ceasul meu

Cu ceasul meu, nu știu ce s-a-ntâmplat:
De-o vreme nu mai merge cum mergea
Și nici nu pot să-l duc la reparat,
Căci el e altfel, nu-i de ici-colea.

L-am dobândit la schimb, pe-un măturoi,
De la o babă proastă ce-l voia
Și nu să măture cu el gunoi,
Ci doar să zboare – ea așa zicea –

A mers ce-a mers și se-auzea "tic-tac"
Mai tare "tic" și "tac"-ul mai deloc,
Știți, cu nevasta: când ea "Tic!", eu tac
Și de-aia-n căsnicie am noroc.

Când apăsam butonul ăla mic,
Îmi arăta doar ora câtă e
Și-n rest era – pe cinstea mea! – nimic,
Nu ca acum, când tot mă ia cu "Ce?"

Adică eu, cumva, îi răspund
La "În ce timp?". Păi, ăsta e normal?
Mi-apare-acolo-n mijlocul rotund
Și nu vă mint: apare și-i real!

Sunt supărat și cred că o să-i scriu
Că în potoape vreau, de mai încearcă,
Dar mă gândesc: "Pot, înapoi, viu
De-acolo, de la Noe, dintr-o arcă?"

poezie de din Hai, pa!
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Întâmplarea

Furios nevoie mare,
Se gândește la-ntâmplare
Și nu poate -nțeleagă
Cum, nevasta lui cea dragă
Poate să i-o facă-așa
Lui, de parcă n-ar avea
Intuiția la ea.

Cu trei zile-n urmă-a spus
- Iar el nu i s-a opus –
mătușa ei bătrână
E bolnavă. " rămână
În tot weekendul cu ea
Dacă-i liberă și vrea
Cât de cât a o-ajuta".

Și-a plecat! Iar el, "cuminte",
Doar din câteva cuvinte
S-a-nțeles, a rezervat
Și la mare a plecat
Iute cu amanta. Da,
S-o-ngrijeasc㠖 de! – că ea
N-are pe altcineva.

Toate bune... până-n seară
Când – ah! – inima să-i sară
Când, pe-o ușă din hotel
Au intrat și Ea, și El,
Ea – nevasta lui, vezi bine!
El – vecinul. Ah, Mărine,
Tare-mi pare rău de tine!

Na! – are-o grijă nouă:
Lasă v-arăt eu vouă!
Cum adică, eu, mințit?
Chiar credeai m-ai prostit?
Cum -mi spui așa ceva
Când mai simplu îți era:
"Dragă, plec la mama, pa!"

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ion Minulescu

Romanța tinereții

Necunoscuta care se vindea
N-a vrut să-mi spună-n prima zi cine era,
Dar fiindcă ea aflase cine sunt -
Poetul poreclit "Fluieră-vânt" -
Și fiindcă mă ruga stăruitor
Să-i fiu și eu, din când în când, cumpărător,
Sinceritatea ei m-a-nduioșat
Și-n cadrul prețului fixat -
Un preț absurd,
Ridicul
Și meschin,
Cu care-aș fi băut un kilogram de vin -
M-am îmbătat de gura ei
Și-am adormit
Pe laurii idilelor lui Teocrit...

Dar vai!...
Necunoscuta se vindea
Nu numai mie, dar și altora!...
Și-azi un ciocoi,
Iar mâine un calic
O cumpărau la fel - mai pe nimic -
Căci ea - flămândă veșnic - se grăbea
Să-și vândă gura dulce ca la tarapana!...

Eu singur doar nu m-am sfiit să-i spun
Că-s gata să-i ofer un preț mai bun -
Dar cum îi luase mintea Dumnezeu,
Necunoscuta s-a spălat pe mâini cu prețul meu...
Și-atunci -
De teamă să n-o bat,
Sau s-o ucid
Și s-o ascund sub pat -
Deși-o iubeam, am renunțat la ea
Și n-am mai vrut să știu cine era!...

Dar într-o zi cu ploaie și cu vânt,
Necunoscuta care se vindea,
S-a dat la fund
Și-a dispărut...
Și nimeni n-a mai întrebat de ea
De când intrase, parcă, în pământ,
Cu numele-i mereu necunoscut...

Și totuși, Eu
Am întâlnit-o iar,
Dar nu ca altădată, pe trotuar,
La cafenea,
Sau în tramvai...
Am regăsit-o-n ziua de-ntâi de mai,
Ascunsă de un sfert de veac într-un sertar,
În care sta de veghe cuminte,
Și-aștepta
O zi să-mi mai aduc aminte și de ea!...

Dar ce păcat
regăsirea ei m-a-ndurerat...
Și-n loc s-o mai sărut -
Cum aș fi vrut -
Am început plâng cu-adevărat!...

Necunoscuta care se vindea
De data asta, nu mai era Ea -
Era doar vechea ei forografie,
Pe care mi-o dăduse numai mie!...

Și-acum,
Cred c-ați ghicit cine era
Necunoscuta care se vindea...
Era chiar tinerețea mea!...

poezie celebră de din Nu sunt ce par a fi (1936)
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "CD Coringent la limba romana" de Ion Minulescu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -45.00- 42.75 lei.
Marius Robu

Laleaua cu spini

Deși în aparență nu se apropia niciun eveniment
Ai primit o floare de la cineva care ți-a spus:
Ridică-te și fii!
Cred că era un trandafir, căci tu i-ai rupt mai întâi
Spinii
Spunându-i că nu știi ce vrei, ce vrea
toată viața ai visat o floare, dar lalea
Apoi ai vrut să-i schimbi culoarea și mirosul.
Parfum, vopsea
Nu te-ai oprit
L-ai tuns ca pe lalea, l-ai ciumpăvit
Și l-ai certat că n-a venit la timp, și l-ai hulit
Că nu se poate, floarea ta și-a revenit
Și asta datorită ție
vei rămâne pân'la moarte fidelă mamă și soție...
Trandafirul ajuns lalea
Tăcea
Până când i-ai spus, într-o zi
ție nu ți-a plăcut la el
Cel mai mult și mai mult
Că n-are spini.
E vina sa. Crezând că se apropie un eveniment extraordinar
S-a dat în dar
Cuiva care-și dorea
aibă o lalea
Chiar dacă mai primise
O floare tot ca ea
Dar îi murise
Când o primea
Căci n-o iubise
Cum o iubea.

poezie de din Pacoste de dragoste
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Nick: Știi tata se înțelege foarte bine cu comandantul vostru?
Maria: Nu știu... Cu Luci?! Ce vrei să spui?
Nick: Păi, chiar Luci mi-a spus că tatăl meu i-a acordat prietenia sa, sprijinul său.
Maria: Serios?! Surprinzător... Deși n-ar trebui mi se pară astfel. Luci e un tip care reușește stârnească astfel de reacții. Dar tatăl tău...
Nick: Da. I-a devenit un fel de... Domnul director de acolo, de pe Terra, care, după cum am înțeles eu, îl ajuta treacă peste anumite momente mai dificile. Acum tata s-a oferit de bună voie să-i ia locul acelui domn, deci, i-a acordat lui Luci prietenia și sprijinul său.
Maria: Ca să vezi...
Nick: În plus, pe drum spre nava voastră, gândeam chiar să-i spun totuși câte ceva colegului tău, comandantul misiunii. Nu chiar tot ce știu, dar o bună parte din adevăr.
Maria: Adevărat, iubitule? Ai fi făcut asta?
Nick: Da. Sau nu... Nu știu. Eram derutat. Nu știam dacă ar fi bine să-i spun ceva, doar îi promisesem tatălui meu voi păstra în continuare tăcerea. Însă dacă nu vă găseam îmbrățișați și m-ar fi întrebat ceva în acest sens, cred că i-aș fi spus, totuși... Oricum, dacă i-aș fi spus ceva, nu i-aș fi spus totul, ci doar ceva foarte vag, sau...
Maria: Încă nu e prea târziu. I-ai putea încă spune.
Nick: Nu, acum nu, n-aș mai putea, deși... Vezi tu, și mie mi-e greu. Adică, aș vrea foarte mult ca ei să știe sunt la fel ca voi, sunt de-al vostru, ne putem bucura toți, împreună, de faptul ne-am regăsit, dar... Nu! Acum nu! Chiar nu mai pot! Te rog, înțelege-! încercăm să-i facem pe plac tatălui meu, în continuare. Cel puțin deocamdată.
Maria: Bine, voi încerca și eu. Însă nu te asigur voi și reuși acest lucru. Dacă vreunul dintre ei mă va întreba ceva în acest sens, nu știu dacă mă voi putea abține. Serios, nu știu... Sper să nu mă întrebe.
Nick: Te înțeleg. Oricum, se pare că tot tatăl meu a câștigat și de data aceasta.
Maria: Așa e, se pare... Sper într-adevăr va discuta cât mai curând cu Luci, deși nu știm ce îi va spune, însă sper va reuși să-l convingă măcar să nu insiste asupra subiectului, o perioadă. Ceea ce ar putea reuși, de moment ce spui că se înțeleg atât de bine amândoi. Luci era foarte apropiat de domnul director, îi era un bun prieten, iar dacă tatăl tău a preluat rolul dânsului în viața lui, înseamnă au devenit apropiați, deci, se înțeleg.
Nick: Așa sper și eu...

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Mihai: Ah, Luci... Nu știu ce să-ți spun... Dar zău că nu e bine!
Lucian: Off, da, știu că nu e bine. Dar ce pot face? N-am nici o putere. Sunt atât de neputincios... Și atâția ani pierduți degeaba? Opt ani din viața mea, de iluzii, de speranțe, totul dus, din cauza lui Sid... Cine și-ar fi putut imagina?! Bine, poate că și eu am greșit, dar... Uff, mai bine făceam cum îmi spunea mama și rămâneam acasă; renunțam la misiunea asta afurisită... Era mult mai simplu! Fără complicații inutile! Ce rost au toate astea?! Comandantul misiunii... Halal! Sunt jalnic!
Mihai: Uff, Luci... Zău, nu vorbi astfel!
Lucian: Dar cum altfel ai vrea să vorbesc? Când pierd totul printre degete? Când nimic nu-mi merge bine?! Situația îmi scapă de sub control. Încerc să mă amăgesc încă aș avea vreo șansă, dar văd bine că mă amăgesc doar... Ce-mi rămâne? Nimic. Cu Lia n-am nici o șansă. Probabil n-am avut niciodată, doar așa credeam eu...
Mihai: Ba ai, dar trebuie să-i vorbești. Să-i spui odată ce simți pentru ea! Nu-i atât de dificil. Dacă eu am putut, cu Ly, nu văd de ce n-ai putea și tu; mai ales tu, Luci! Zău așa...
Lucian: Da, tu nu vezi ce ar putea fi atât de dificil; normal, pentru tine e greu de înțeles... Cum să-i spun?! De ce? Să mă refuze din nou? Să mă respingă, ca de fiecare dată? Pentru a câta oară? Ce folos?!
Mihai: Ah, de asta te temi tu?
Lucian: Păi, m-a respins de atâtea ori; nici măcar nu mai țin minte de câte... Mi se pare normal -mi spună, categoric, "nu"... Dar, nu contează. Mă retrag în rezervă, să n-o lăsăm pe Ly aștepte prea mult.
Mihai: Da, bine, mergi. Mă găsești tot aici.
Lucian: Tu, cu computerele astea... Nu poți să stai mult timp departe de ele!
Mihai: Obișnuința, Luci. Obișnuința... Și în plus, pasiunea!
Lucian: Bine. Revin imediat.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook