Ultimul dans

Te ţin în braţe, strâns, iubita mea,
de parcă lumea azi se va sfârşi,
iar ultimul meu gând, e de-a iubi
pân' la sfârşit, când vom putea pleca.

Te strâng în braţe într-un ultim dans
în care, pe o muzică de vis,
furând din praful în clepsidră-nchis,
las urme pe al timpului avans.

E-un ultim dans din cele ce au fost,
dar primul dintre cele ce vor fi,
şi ne vor bucura până-ntr-o zi
când vom dansa prin ceruri, cu alt rost.

E dansul nostru, azi, iubirea mea,
închide ochii, strânge-mă şi tu,
atinge-mă cu pieptul tău, sau... nu,
priveşte-mă cum o făceai cândva!

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Gândul pierdut
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul dans

Te ţin în braţe, strâns, iubita mea,
de parcă lumea azi se va sfârşi,
iar ultimul meu gând e de-a iubi
pân' la sfârşit, când vom putea pleca.

Te strâng în braţe într-un ultim dans
în care, pe o muzică de vis,
furând din praful în clepsidră-nchis,
las urme pe al timpului avans.

E-un ultim dans din cele ce au fost,
dar primul dintre cele ce vor fi,
şi ne vor bucura până-ntr-o zi
când vom dansa prin ceruri, cu alt rost.

E dansul nostru azi, iubirea mea,
închide ochii, strânge-mă şi tu,
atinge-mă cu pieptul tău, sau... nu,
priveşte-mă cum o făceai cândva!

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Gândul pierdut
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumul dintre inimi

Iubito, îmi vei fi în braţe azi:
Apolo - eu, iar tu-mi vei fi vestală
Şi de va fi din templu să decazi,
Pământ voi fi, iar tu-mi vei fi petală.

Şi te voi strânge-n braţe ca-ntr-un joc
În care tu – o flacără, eu - jarul,
Vom arde clipele în dans de foc
Şi ne vom face-n fericire-altarul.

Vom fi scântei sau stele prin eter,
Eu – curcubeu, tu – stropii de culoare,
Nori albi vom fi şi păsări de pe cer,
Vom fi şi vis şi dorul care doare.

Iubita mea, e azi şi te aştept
Pe drumul dintre inimi, cel mai drept.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vise promise

De vei veni, în somnul tău, la mine,
să-mi tulburi visele şi somnul meu,
te voi primi şi voi dansa cu tine,
vom fi: tu - flacără, eu - Prometeu.

Te voi purta, în braţe, printre ceruri
şi îţi voi stinge focul pe vreo stea,
cu sărutări, dorite giuvaeruri,
te voi acoperi, iubita mea.

Iar de va fi ca visul tău să plece,
îl voi urma, în visul meu de zi
sau voi trimite gândul să se-aplece
asupra ta, şi doar al tău va fi.

În gândurile mele şi în vise,
te-aştept, iubirea mea, te-aştept să vii,
şi-atunci, îmbrăţişările promise
vor fi cum doar în vis, acum, le ştii.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primul dans

A fost, la început, un dans, se pare,
dar muzica n-o auzeam, căci amândoi
eram surprinşi de noul ritm, în care
călcam, iubirea mea, pe cerul de sub noi.

Pluteam privindu-ne cu-nflăcărare,
în vraja clipei, ne rupsesem de Pământ,
simţeam cum, vag, a muzicii chemare
ne poartă printre nori, atinşi de un descânt.

Eram uşor, eram într-o visare
în care te strângeam în braţe şi, râzând,
m-am bucurat când, la "aterizare"
finalul a fost cu dulci buze sărutând.

Aş vrea ce am simţit să se repete
şi caut prin arhive muzica, uimit
că nu e nici măcar printre casete;
-La primul dans, iubito, ce... n-am auzit?

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Gândul pierdut
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strânge-mă azi

strânge-mă în braţe azi
cu buzele ţuguiate
mâine ar putea începe delirul păsărilor
dinaintea potopului
nu poţi şti niciodată după-amiaza
cu soarele călău deasupra
capului

strânge-mă în braţe azi
ridicată în vârful picioarelor
de mâine ar putea începe anarhia
frunzelor mute
şi umbletul tău va fi puţin mai înalt
când vei vrea în zbor
să mă ajungi cu sărutul

strânge-mă în braţe cu putere
azi,
ca pe un copac gata să fie corabie
ca pe un catarg până la nori
mâine s-ar putea să nu mai ai
atâta neţărmurire
cu care să-l cuprinzi

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cărarea macilor

Ai vrea şi tu, aş vrea şi eu
ca vara-n care macii cântă
să fie vara cea mai sfântă
din calendarul tău şi-al meu

Şi, împreună de-am putea
cărarea macilor s-alegem,
cântarea lor să înţelegem,
ne vom iubi şi vom spera

că-n timpul nostru viitor,
trecând prin multe anotimpuri,
ne vom mai aminti-n răstimpuri,
de-această vară fără dor.

Iar cântecul de-ar înceta
sau vara macilor s-ar stinge,
în nemurire vom învinge
şi printre stele vom dansa.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aruncarea în valuri

Iubita mea, să ne-aruncăm în mare
Împleticiţi în sare şi guvizi
Să fie marea templul nunţii noastre
Pe urmă, uşa ţărmului s-o-nchizi.

Iubita mea, te-ai îmbrăcat în alge
Şi te sărut cu univers cu tot
Pe zarea sfâşiată de păcate
Plutim râzând şi ne iubim înot.

Iubita mea, să ne-aruncăm în mare
Şi să trăim în mare neînfrânt
Să ne luăm dacă voieşti la vară
Trei săptămâni concediu pe pământ.

Ţi-am spus demult că pe pământ sunt rele,
Ti-am spus că marea-i căpătâiul meu,
Ţi-am pregătit o flotă scufundată
Şi-o nuntă pe-un vapor de minereu.

Iubita mea, să devenim acvatici,
Pământul care suntem ni-i destul,
Sătulă eşti de cele pământene,
De cele pământene sunt sătul.

Ne vor privi prin sute de binocluri,
Se vor uita ca la un alt prăpăd
Mirându-se că doi fusesem parcă
Şi ei pe mare numai unul văd.

Dar nu-i nimic, le vom plăti aceasta,
Vom reveni în anul 2000
Cu plete-ncărunţite mult de sare
Şi-n braţe cu o mare de copii.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi doi

Că te iubesc, tu ştii, dar îţi voi spune
ce simt când chipul tău mi-apare-n gând,
sau când apari chiar tu şi, surâzând,
îmi spui că pentru tine-s o minune.

Iubita mea, tu eşti minunea care
mi se întâmplă, care-a apărut
şi mi-a intrat în sânge cum a vrut,
tu eşti balsamul meu şi încântare.

Te port în suflet ca pe o comoară,
te strâng în braţe tandru ca şi cum
de mâine aş pleca pe lungul drum
din care-am apărut, odinioară.

Noi ne iubim şi suntem împreună
şi-atunci când între noi e-un spaţiu gol
în care gândul meu devine sol
ce-ţi aminteşte dragostea-mi nebună.

Te-nvălui într-o dulce alintare
a trupului frumos şi-atât de cald
ce mă primeşte ca pe propriul fald
şi-i dă iubirii mele alinare.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dincolo de cer

Iar dacă razele ne vor cuprinde
în vraja unui cântec din eteruri,
ne vom iubi şi aripi vom întinde
în zborul nostru, dincolo de ceruri.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din mine te-ai născut mirare

Iubita mea cu păr de foc,
În trupul meu o lume plânge
Şi-n braţe, peste lumi, te-aş strânge,
Să punem haosul la loc.

Pare ciudat. Pare fatal,
E ca şi cum lipsesc perfuzii
Prin care să-nghiţim confuzii
Şi-un ultim argument mortal.

Am rupt din trup un anotimp,
Ştii că-ţi spuneam cum pier speranţe,
Noi suntem marile restanţe
Uitate la un colţ de timp.

Atâtea griji te-au luat la rost,
Atâtea drame-mi dau târcoale,
Iar paranteze abisale
Încă-şi cer dreptul de-a fi fost.

Nici n-am plantat, nici nu am strâns,
Dar să nu zaci ca-ntr-o uitare,
Din mine te-ai născut mirare,
Iar eu – mirându-mă – am plâns.

Şi câte jocuri de noroc
Am inventat prin mari concesii,
Prin ipoteze, prin impresii,
Iubita mea cu păr de foc.

Mă doare-un dor scăpat din ham,
Un alt blestem e sindrofie,
A fi învaţă să mai fie
Şi tu mă ai. Şi eu te am.

poezie de Cristian Lisandru din Volumul "Numele tău ca o întrebare..." (30 iunie 2020)
Adăugat de Cristian Lisandru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubita mea

Luna-mi zâmbeşte din fereastră
Iar tu mă săruţi pe obraji,
Pe ochii deschişi şi plini de lumină
Suntem aproape unul de altul
Când cerul este albastru senin ca ochii plini de iubire,
Te contopesc cu braţele şi cu sufletul meu
Care te strânge atât de tare
Iar tu nu plângi şi nu refuzi
Din contră zâmbeşti şi spui: "- Continuă!"
Iubita mea, în noaptea aceasta te sărut
Când greierii ne cântă o serenadă
Vei fii zeiţa mea frumoasă
Şi dacă te naşti a mia oară, doar a mea vei fi
Tu eşti mireasa mea din prima zi în care te-am văzut
Şi nu cred că altcineva ar putea să-ţi ia locul cuvenit
Iubita mea, din prima zi în care te-am văzut
Ţi-am sărutat obrajii şi privirea ta m-a tulburat
Iubita mea, te-am iubit încât am scris o viaţă întreagă
Şi numai ţie m-am luptat să-ţi cânt iubirea
Cărţile în care ţi-am scris iubirea stau mărturie
Şi încă mai pot trăi un ultim mod de contopire cu tine
Cu mine, cu noi toţi, în nopţile cu lună plină
Iubita mea te strâng în fiecare noapte la pieptu-mi răvăşit,
Eu devin fluture tău din noapte
Ce nu doreşte să te lase până-n zori
Iubita mea, sărutul tău mă apasă
Vei fi a mea o noapte şi vei trăi un ultim ţel
Să ştii că te iubesc
Chiar dacă nu îţi spun de câte ori ai vrea.
Eşti soarele şi luna de pe cer
Când mie nu mai îmi trebuie nimic din tot cea fost cândva
Iubita mea, lanul de gâu este un nimic în intimitatea ta
Părul tău bălai îmi împrospătează aerul din jur
Ochii tăi mă-nvăluie, iar cerul este necuprins
Iubita mea să nu devii a altuia în noaptea asta!
Tu eşti a mea şi a mea vei rămânea
Te sărut cu fiecare şoaptă şi te cuprind de trup
Te îndrep spre pământul din care m-am născut
Şi apoi devin zborul spre necunoscut.
Iubita mea, în fiecare noapte voi tresări şi voi visa
Privirea ta mă îndeamnă să cânt aievea cum tu ai vrea
Nu mai cred în vorbe şi vreau să te strâng la piept în fiecare zi
Te sărut în noapte când tu dormi atât de fin şi visător
Copii tăi şi ai mei sunt liniştea din cer şi pe pământ
Vor fi cel mai frumos cadou din noaptea fără de sfârşit
Iubita mea, tu eşti un dar pe care nu mi l-am dorit
Te iubesc la nesfârşit...
Te iubesc cu porii pielii mele
Şi mă îndrept spre tine adeseori
Iubita mea, ce tainice mistere!
Iubita mea, să nu devii a altuia!

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zboruri

De vor veni acele vremuri crunte
când nu vei fi şi totul s-ar sfârşi,
din pieptul meu, un geamăt ca din munte
cutremurat profund, s-ar auzi.

Cu aripi sprijinindu-se de ceţuri,
cuvinte, doruri, gânduri, vor zbura
prin lumea nesfârşitelor îngheţuri
în care, nesperând, vor mai spera.

Vor mai pieri, vor mai cădea în valuri,
vor fi rănite-n marile furtuni,
ori se vor regăsi în idealuri
de dincolo de tainice genuni.

Vor fi şi-acelea pentru care zborul
va fi întăritor şi vor putea
să-şi fie, ele singure,-ajutorul
când altă colonie vor crea.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Indefinit infinit idilic

De viaţa ne va despărţi,
Să ştii, ne vom vedea prin moarte,
Când numai noi doi vom refi
Un cuplu, imortal aparte.

Iar dacă moartea va sfârşi
Idila ce-am avut-o noi,
O viaţă-n spuse o dăinui,
De cum am fost, atât de doi.

Atunci când nu vor fi nici spuse,
Că nu va mai fi cine a spune,
Vor fi tăceri, de zile apuse
Şi, stele-n cer ne vor da nume.

Poate vom fi şi după stele,
Când tot, nu va fi decât negru;
Cărbuni, un praf de păr inele
Ce ne vor prinde, în doi, integru.

Vom trece peste infinit,
Că şi-nfinit un sfârşit are.
Vom fi un punct nedefinit,
De unde tot va reapare.

O altă lume şi-un alt soare...
Pentru că dragoste, nu moare.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (15 aprilie 2015)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbre

A fost odată... Mai putea să fie
De n-ar fi apărut o gelozie
Şi-un gând ascuns ori un secret, ceva
Ce te-a îndepărtat, iubita mea.

Ai reuşit cu-acele vorbe, şapte,
Să îmi arunci iubirea într-o noapte
În care s-a pierdut ca un sfârşit
Al unei stele care-a strălucit.

Au mai rămas doar semne de-ntrebare
Prin gânduri străbătute cu mirare,
Şi vorbe nerostite ce-ar durea
De s-ar putea rosti. De s-ar putea!

Şi, dincolo de toate astea, eu,
Te mai gândesc, mai eşti în gândul meu,
Dar nu cum îmi erai, nu cum ai fost
Când îţi aveai la mine-n suflet rost.

Îmi vei lăsa noi urme prin ruine
Rămase-acolo,-n gândul meu cu tine,
Iar dacă, uneori, te voi urma,
Voi face-o ca o umbră-n umbra ta.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trecut în viitor

E-o pagină din cele ce vor fi
Şi nu pot, ce-i acolo, să citesc.
Tu poţi citi? E scris că te iubesc?
Nu poţi vedea nici peste, doar, o zi?

Ei, lasă, nu-i nimic, citim ce-a fost!
Vezi? E frumos, e-al nostru, bine scris,
Şi e adevărat, nu e un vis
Cu întâmplări ce-n viaţă nu-şi au rost.

Am o idee: ce ar fi ca noi,
Din ce s-a scris, din tot ce am trăit,
Să ne alegem doar ce ne-a unit?

Vom retrăi ce-a fost şi... mai apoi!
Iubita mea, să scriem, amândoi,
În viitor, trecutul cu noi doi.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Azi

o să mă întreb dacă o să te întreb
cât de mult mă iubeşti dacă m-ai iubi
ce tare m-ai strânge în braţe
când o să-ţi propui
călcându-mă în picioare cu pantofii tăi mici
o să mă întreb dacă o să fie adevărată
povestea noastră de iubire
dacă o să fie vreo poveste de iubire
o să mă lovesc de întrebare până când rana
va sângera versuri
voi lovi cuvintele până când copiii noştri
vor bea whisky în creşe
şi vor fuma marijuana la şcoală
azi o să te întreb de ieri
mâine de azi şi poimâine
ne vom întreba dacă ne iubim
dacă o să am curaj să te întreb
ne vom înălţa până la stele
să găsim leac pentru tristeţe
de plictiseală o să ne întrebăm
ce mai căutăm dacă vom avea timp
pentru alte întrebări azi o să mă întreb
ce vom face mâine dacă nu ne vom iubi azi

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne vom iubi

Ne vom iubi până soarele atinge luna
Şi marea va urca din nou pe munte.
Când curcubeul va îmblânzi furtuna
Te voi purta pe braţe peste a vieţii punte.

Am să te plimb prin lumi necunoscute
Căutând Edenul ascuns în Amazon,
Vom rupe harta lumii doar de noi ştiute
Ce va forma simbolic al nostru blazon.

Vom înfrunta potopul din apocalipsă,
Poveşti vor scrie zeii, martor va fi timpul.
Cum o mica buturugă formează o eclipsă,
Iubirea ce ne leagă va răsturna olimpul.

Îmbrătişaţi o să păşim şi – n altă lume,
Iar, Dumnezeu, mirat că printre atâtea rele,
Există şi iubire durând de atâta vreme,
Ne binecuvântează: Iubiţi – vă până veţi ajunge stele!

Ne vom iubi până soarele atinge luna
Şi marea va urca din nou pe munte,
Când curcubeul va îmblânzi furtuna
Te voi purta pe braţe peste a vieţii punte.

poezie de David Ionel Romulus
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Azi, te iubesc! Te vei mira: "Şi azi?"
- iar eu te voi privi cu bucurie-
"Cu tot ce-a fost? Cu tot ce va să fie?"
-Aş vrea ca, din ce-a fost, acum să scazi
tot ce-a fost rău. Renunţă la trufie,
opreşte-ţi paşii singuri şi nomazi!
Ce va mai fi? Doar eu şi tu vom şti,
în viitorul nostru împreună
în viaţa ce-ar putea fi mult mai bună
atunci când vom fi doi şi vom gândi
că Soarele nu va să mai apună
cât timp lumina noastră va zâmbi.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Litera stacojie

Ȋntr-un sertar, cu o scrisoare,
Peniţa timpului azi moare;
Cireşe-n slove stacojii,
Grâu în lumini lumânărií,
Un pardesiu pentru stafii,
În ore reci şi purpurii.

La geamul vechi, o cucuvea
Aşteaptă primul fulg de nea,
Aşa cum eu aştept, tăcut,
Ecoul lumii desfăcut,
Pe care iarba a crescut
În drumul nostru-aproape mut.

Îmi sună-n minte-o mandolină.
Pe coarda-ntinsă, coralină,
Un greiere, în paşi de vals,
Se-mpiedică atât de fals...
Lăcustele, din dans în dans,
Reinventează un balans,

Pe care eu mi-l amintesc,
Atunci când totul născocesc;
Dar este totuşi lumea mea
Şi dincolo de o perdea,
Care umbreşte umbra ta,
E-un Univers cu-o piatră grea,

Care-şi scufundă timpul nou
În vechi iubiri fără ecou;
Fereastra mea dă într-un zid
Cum ochii mei dau într-un vid,
Privesc în mine şi-i închid,
Apoi sertarul îl deschid...

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă vei ierta că te-am iubit?

Se aud doar paşi pe caldarâm
în liniştea profundă şi deplină.
Îţi aminteşti cum ne plimbam
ţinându-ne de mână?

Azi, vântul ce-adie-uşor
stârneşte-un val sub piele...
Şi ştiu că-i primul meu fior
din marea resemnării mele.

Lăsând tăcerea să-ţi vorbească
ce încă nu ne-am spus,
îmi vei ierta vina firească
din mutul meu răspuns?

Iartă-mi talentul de-a fi spus
nimic din ce-am gândit!
Iar de n-am spus cât te-am iubit
să ştii că n-am minţit.

Perdante clipe ce n-au fost
nicicând prea-ndeajuns,
ne-au dus în toamna vieţii când
motive-s mai presus.

Tu spune-mi că mă vei ierta
şi iartă-te pe tine!
Nu-i vina ta, nu-i vina mea
şi-aşa ne-o fi mai bine.

Mă vei ierta că te-am iubit?
Iertare-ţi dau şi eu...
Ce soartă, ce destin cumplit!
Iubim, iubind păreri de rău.

Un ultim dans, un vals nebun...
'Nainte de plecare?
Să-mi pun pantofii de satin
sau pot fără sandale?

Ţi-aduci aminte când voiam
un dans şi-o ploaie-n noapte
şi să ne-ncânte Fabian
cu-Adagio sau Quedate?

Oare ţi-am spus câte au apus
în mintea mea nebună?
Mai vreau să-mi dai, ultim răspuns...
Sărut sub clar de lună.

poezie de Iolanda Şerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!