Zile fierbinţi

Pluteşte-n vară iaduri de amiezi
Şi-aduce zvonuri rupte dintre astre,
Dintre luciri doar gândurile verzi,
Ne-aruncă zeii din pieile albastre.

Fantasmele îşi beau chinul de ginte,
Cu dinţii sfâşie prin fripturiste vene,
Rătăcitoare focuri tot bântuie-n cuvinte,
Ca marea ce salivează în adânc sirene.

Păşesc poeme pe ochii grei ai serii,
Şi-şi scald suspinele-n oceanul terian,
Îşi lasă urme răni pe malul verii,

Strivindu-şi viaţa amorul pământean.
Lumina murmură pe buze mila durerii,
Topind vechimile cu pieptul ei uman!

poezie de Aurel Petre (12 august 2017)
Adăugat de Aurel Petre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sensuri

La orizont curg ţărmuri cerebrale, –
Respiră lumea, sinapse vrându-şi sensul,
Şi-aduce timpu'-n pătrunderi abisale
Lumina nomadă, ce-şi scrie universul.

Şi-şi duce soborul suflări ce se strâng;
Din albe chemări cetăţi se deşteaptă, –
Suspine fierbinţi în nori se preling,
Iar drumuri tăcute s-au strâns pe la poartă.

Cutremur e-n spirit, vibraţii se sparg,
Poeme se nasc din povestea lunară,
Romanţe vor zeii prin al nopţii şirag,
Iar porii din îngeri vibreză-n vioară.

O stea mai răsare din geana de foc
Şi Phoenix continuă-n vulcanicul joc!

sonet de Aurel Petre (19 octombrie 2019)
Adăugat de Aurel Petre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Si ochii asculta

e o nevoie de linişte din când în când
paşii noştri ştiu
marea îşi înghite valul
frunzele îşi odihnesc fruntea
privind tăcere deasupra
pescăruşi cu aripi ude
în tempera pictează doar strigăt pe cer
alb şi albastru fluturat de vânt
fluturii îşi tac zborul mereu

scoici uimite cu vorbe pe buze
în soare miroase a cuvinte moarte
tălpi desculţe le-afundă-n nisip
nimeni nu strigă
durerea se simte

azi tace…

câteodată timpul ne-apasă în piepturi clepsidre
secunde se scurg picături

doar mâinile îşi mai vorbesc între palme

doar buzele îşi mai înţeleg un sărut

doar paşi fără urme în mare
deschisă îşi scapă din valuri pe-al nostru
ne duce departe
ne duce…

e o nevoie de linişte din când în când

şi ochii au timpane
se-ascultă…

poezie de Lucia Firefly Popescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de primăvară

A plecat aşa... nici nu mai ştiu,
Iarna-n amintirea ce-a lăsat-o-n cufăr,
Drumul său păşeşte în ani ca să fiu
Ramul cu noi frunze ce-n soare mă bucur.

A plecat cu basmul arzător de gheaţă
Şi-au venit lungi aripi, ce aur îşi scurg,
Apele duc zeii să scalde-n verdeaţă,
Văntul primăverii fierbe demiurg!

Degetele moi mai trosnesc prin oase,
Întorcând pribeagu-n clocot de lumină. -
Râul lumii urcă prin zări dureroase
Şi-aduce cu el ramuri de sulfină.

Dorinţa de ieri azi mai dă târcoale,
Străină mi-e steaua cu umbrele lungi.
Fragede obrazuri sunt ca dulci petale,
Înflorind săruturi albe şi prelungi.

Iar se logodesc zvonurile nopţii
Şi-şi trezesc preludii-n vise-ngălbenite,
Tinere vlăstare bat la cordul sorţii,
Râd copilăroase inime trezite.

Salcia-i mlădie ca un dor de fată,
Trupul îşi vibrează în balet de cer,
Săbiile-n nouri spintecă o poartă,
Aerul mângâie, buzele o cer!

Boabe încolţesc pe şoapte lunare,
Mugurii-n odoruri se desfac bălai,
Arde universul în jerfe astrale,
Se iubesc văzduhuri din cioburi de rai.

A venit timdă să coboare prinţii,
Şi-aduce alintul în poiană frântă.
Verzi în cimitire ne slujesc părinţii,
Fragedă-nflorire, tinereţea-ţi cântă!!!

poezie de Aurel Petre (12 aprilie 2019)
Adăugat de Aurel Petre
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

nuanţe rupte din gândurile tale...
îmi încununează făptura...
şi-un zâmbet de soare mi-aşezi peste suflet...
topind ascuţita şi metalica resemnare...
un suflu de reînviere
mă răsuceşte cu faţa spre răsărit...
plămadă
dimpreună cu lumina soarelui
din ochii tăi
mă faci...
şi-n culorile răsuflărilor şi paşilor tăi mă împleteşti...
desenând cu mine pământul pe care păşeşti...
urme rotunde... şi calde... şi vii...

poezie de Mariana Daniela Bidascu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire ratată

N-a rezistat nicicum amorul
Cel dintre un răţoi şi-o barză,
Ea c-un bâtlan îşi luă zborul,
El, disperat, sfârşi pe varză!

fabulă epigramatică de Aurel I. Popescu din Antologia epigramei româneşti, 2007 (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis alternativ

vis alternativ într-o lume cu poze
unde nimic nu mai aleargă
unde nimeni nu-mi fură lipsa
tristeţea din lucruri se pierde
căderea serii rămâne mereu suspendată
roşu e mereu roşu în colţul acela de pe buze

sensibilitatea nu lasă urme
noaptea grea nu există
dragostea se ghiceşte din lumini
şi umbre pictate din cuvinte

locul gol apare în fisura de la suprafaţă
unde sentimentele ies din culori
rupte din staticul inocent
şi încep să umble prin lume

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Renaştere

Petalele hidoase îşi deschide în suflet, ura
Am încercat s-o smulg, dar nimicită nu se lasă
Atât de mândră e că şi-a găsit un loc unde iubire ai sădit odată
Am luat cuţitul cel mai ascuţit şi-am reuşit să te alung din vene,
Astăzi, din răni, îmi înfloresc poeme

poezie de Bianca-Alina Luchescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Darul de noroc

Divin, seninul, azi, deschide, largă, uşa,
Magnifică, în ochi îşi oglindeşte marea,
Îşi sapă, în adânc de gând confuz, cărarea,
Văratică, melancoliei spulberă cătuşa.

Cu magma împlinirii erupe în magia dezrobirii
De somnul indolenţei, ce împietreşte vene,
Încarcă bateria inimii cu fragede poeme,
Pe care Sufletul îşi sprijină toiagul Fericirii.

Cu verde must îmbată, chipeş, fir de busuioc
Şi umple cu parfum al verii sân de floare,
Înnebuneşte orice-aripă cu-naltă delectare...
E ziua-n care sporul îmi este darul de noroc...

Rostogoleşte-mi, dragă zi, minuta-n larg de pas,
Pe ram de vers, din faşă muguri dezgoleşte,
Nu-l stăvili, cât Sufletul în urmă se zideşte
Cu gând senin, pe infinitul care i-a rămas...

poezie de Maria Botnaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Agonia toamnei

Toamna îşi întinde agonia în balcon
pe sârmă, peste rufele ude,
peste arborii goi.
Cea mai lungă noapte din an bate-n geam.
Iubirea rătăcită prin ochii verii,
în drum spre Golgota,
rămâne între cuvinte,
pe o paralelă ucisă, fără timp.
Obsesiile visurilor neîmplinite
ies din transparenţa trecătorilor
lăsând în aer urme neşterse de viaţă.
Pustiul iubirii verzi suflă de pe frunzele
ce-şi leapădă verdele în foşnete stinse.
Sunt o mistuire în timpul rămas,
sub focul de stele din cuvinte,
înmulţind timpul risipit în crepuscul
cu uimirea de a mai fi
trecând prin ochiul tău străin
prăbuşit în onduleuri de întuneric.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ger

A îngheţat secunda în gheara hibernală,
Când iarna îşi despoaie amorul în alcovuri,
Iar patrafirul nopţii slujeşte în ceaslovuri
Şi-şi cuibăreşte-orfanii în lumea boreală.

Se mută-n coaja pietrei fărămiţate ziduri;
Chemarea înfloreşte pe geamuri giuvaere,
Cu tâmple sidefate, din albe nopţi cu sfere,
Genunea-şi mută iambii în ţurţurii din domuri.

Sticlesc, de-a valma-n lume, solzii de pe luceferi,
Pădurile albastre i-a poleit celest,
Miresmele-şi botează, în cânturi, vechi dureri;

Descântă busuiocul pe-al lumii manifest.
Au renăscut vibraţii cu setea de-nvieri,
Heruvic le sărută gerul crescut în ţest!

sonet de Aurel Petre (9 ianuarie 2019)
Adăugat de Aurel Petre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Disperare

Câte cineva închide ochii
şi-şi aminteşte răsăritul,
şi pescăruşii, şi marea.

Câte cineva mai vede
un asfinţit.

Câte cineva –
asfinţeşte.

Părul nostru se hrăneşte
cu gândurile noastre.

Fără îndoială,
Poetul
e om străvechi
şi ascunde multe gânduri
şi multe taine
în pâcla deasă a pletelor sale.

Poetul,
un naufragiat,
supravieţuieşte
în peştera
singurătăţii sale.
Se hrăneşte, vânând cuvinte
din colonii de peşti-cuvinte
şi păsări
venite în zbor alb,
din depărtări albastre,
cu câte un cuvânt, legat de picioruş.
Pe unele, le lasă
să facă şi cale-ntoarsă.
Pe altele, însă,
le sacrifică.
Oricine le-ar fi trimis,
nu va mai şti de ele, niciodată.

Largul e
atât de clar,
adâncul e
atât de limpede.
Atât de necuprinsă e
marea de cuvinte.

Ascuţind
unelte
din cuvinte,
Poetul ciopleşte
în Stanca Singurătăţii
sale.

poezie de Doina Postolachi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îţi scriu poeme din eternitate

Cu sufletul amorf îţi scriu poeme
şi cu cerneala cerului căzută în orbite,
miraculos, un înger de lumină
îşi lasă aripa peste cuvinte.

Îţi scriu poeme ca şi cum aş ninge
din tablouri scumpe ale vieţii mele,
îţi scriu poeme ca şi cum de sânge
mi-ar izbucni din carne nişte stele.

Îţi scriu poeme ca dintr-o genune,
fluidizată în trupul meu febril,
în care ard serafic nişte semne
din era unui cântec de copil.

În chip de plante, păsări, maluri, fluturi
mi-am modelat iubirea-n testamente,
ce m-a reinventat, din schitul minim,
într-un mausoleu de sentimente.

Pe tine, omule, te-am rupt din traiectoria
nisipului amanetat de-un gol de moarte,
şi nu ştiu dacă-ţi aminteşti, dar ţie
ţi-am scris poeme din eternitate.

Tu ce mai faci? M-auzi dintre cuvinte?
Tu-mi înţelegi această grea povară
de-a fi mereu şi iar doar poezie,
ca o nesfârşită iarnă-primăvară?

poezie de Adriana Dandu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot mai aproape

te iubesc!
şi orizontul cădea în inele,
pământul arunca ploaia în nori.
nici oameni, nici cai, nici roţi,
doar şuier de frunze
şi-un rest de zi în cădere.
o azvârlire rotită-nainte,
genunchi rotunzi în orizont opac,
hotar dungat cuprins de ceaţă
şi un tot prea departe, un tot prea durut.
cuvinte pierdute în iarbă,
ochi lungiţi sfărmând altare,
albastra zi îşi scufunda urmele
prin spaţiul cu păsări de lut.
în vene a intrat neîmpăcată uitarea,
o neplecare depusă pe tălpi,
adânc deschis şi-un leşin de cuvinte goale
pierdute-n semicerc,
miros pieritor de icoane.
şi tot mai aproape destinul îşi cară povara.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doruri uscate

Tu ştii că între noi trăieşte enigma,
Când ochii ţi-i pleci, gândind că nu-i bine?
Ne-‘ntoarcem grăbiţi, gonim paradigma
La alte năluci din umbre străine.

Tu ştii că în taină se-‘nconvoaie şi gem
Corvoada de patimi flămânde şi rupte,
Iar toamna-ntre noi frunzăreşte blestem
Când doare sudoarea-n cuvinte pierdute?

Tu ştii că arama-i din ruinele verii
Şi paşii-i căleşte prin soare cu muchii,
Când seceta tâmpă ne scutură merii,
Iar basmul tău uită de corole şi rochii?

Tu ştii că foşnesc dureri vinovate
Şi-n aur se-ascund doar doruri uscate?!!!

sonet de Aurel Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doruri uscate

Tu ştii că între noi trăieşte enigma,
Când ochii ţi-i pleci, gândind că nu-i bine?
Ne-‘ntoarcem grăbiţi, gonim paradigma
La alte năluci din umbre străine.

Tu ştii că în taină se-‘ncovoaie şi gem
Corvoada de patimi flămânde şi rupte,
Iar toamna-ntre noi frunzăreşte blestem
Când doare sudoarea-n cuvinte pierdute?

Tu ştii că arama-i din ruinele verii
Şi paşii-i căleşte prin soare cu muchii,
Când seceta tâmpă ne scutură merii,
Iar basmul tău uită de corole şi rochii?

Tu ştii că foşnesc dureri vinovate
Şi-n aur se-ascund doar doruri uscate?!!!

poezie de Aurel Petre (16 octombrie 2019)
Adăugat de Aurel Petre
Comentează! | Votează! | Copiază!

3

Eu – albit de versuri,
tu – încercănată umbră,
alergăm prin soare –
urmă după altă urmă,
încruntând lunete foarte pământene;
pentru limpezire, mai tăiem din vene
şi suntem, o clipă, focuri boreale,
verzi protuberanţe şi albastre ale
gerului – pe toată stelăria domn.

May, murisem oare
de-ai ţipat prin somn?

poezie de George Florin Cozma din Oglinzi în rouă
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rămas bun

Încep să-mi fac bagajul, ce grea povară-mi este!
Şi ce să iau din mine, din mine ce să las?
Voi lua-nceputul verii din ultima poveste
Şi voi lăsa doar toamna din ultimul meu pas.

În ziduri plânge gândul atâtor clipe goale,
Ce-au îngropat o viaţă în doi, ca-ntr-un altar.
Dau viaţa mea, o marfă, pe doar două parale,
Mă mut cu tot cu soartă, la margini de hotar.

Iau dormitoru-n braţe, să-i simt ultima oară
Tăcerile din vise şi ce nostalgic dor,
Din amintiri albastre, în ochii-mi se strecoară!
Şi-ţi simt, iubite, gura, muşcând seducător.

Deschid sertare pline şi le privesc străină:
De unde să încep, să mă adun din casă?
Mai pun de-o parte-un zâmbet şi mai arunc o vină,
O lacrimă suspină, ascunsă-ntr-o grimasă.

Aud un vânt pe-afară, vestind că toamna plânge,
'N acelaşi timp cu mine, cu fruntea printre nori,
Cu umerii în ploaie, tot cerul nu-i ajunge,
Să mă îmbrace-n galben şi-n doliu de culori.

Mă duc să-mi mângâi marea, doar ţărmul atingându-l,
Să îmi rămână urma în veşnicia ei,
Dar stau la mal poeme să îşi aştepte rândul
Şi rămas-bun, albastro, îţi spun doar ochii mei...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici vântul

luna e plecată la secerat
pe răcoarea nopţilor verii
privesc pe cer şi punctele de reper mă înşală
am poposit în carul mare

nu ştiu cum se mai conjugă verbele
în cuvintele care mă expun în palma câmpiei
tot ce mă împacă-n poeme
e râul cu mori dintre dealuri

tu mă găseşti la hanul cu sălcii
la care drumeţii se aşteptă
şi vine seara botezată-n culori de crepuscul
de adorm pe rând macii
botezaţi şi ei în sângele voinicului
în cristelniţa răsăritului de soare
încă din pragul înroşit al dimineţii

tu n-ai decât amintiri şi eu ţi le fac
să are prin suflet
ori să se împartă-n ispite
pe care nimeni nu le clinteşte
nici vântul

nisipul îţi vine în ochi dintre stele
şi aerul curge prin păr
mirosul rămâne-n mâinile mele
ca într-o cupă de vin busuiocul

tăcerea răscoleşte verdele din ochi
şi lasă urme
care nu se mai şterg

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia

Ai numai fluturi ce se strâng pe piele
Şi numai soare, galben râu de miere,
Nu stele reci vreau, ci raza-ţi pamânteană
Şi iarba crudă de lacrimă-n icoană.

Ai numai zile ce scapătă-n cărare,
Geamăt ascuns sau vis, sau sărbătoare,
Eşti dragă geană ce arde în cuvânt
Pe coaja lunii horind al nunţii vânt.

Ai sâni ca luna şi bustul cald al verii,
Eşti amintirea prin pozele tăcerii,
Nufăr bălai e coapsa ta dospită,
Ochi de sirenă ai din marea adormită.

Tu eşti blestem ţesut prin foi de tramă,
Ispitele în frâu îţi împletesc maramă,
Eşti fulgul adierii în vânturile oarbe,
Drumeţi culoarea zilei din tine să absoarbe.

Pe zei i-ai tulburat în fiere şi genuni
Simţirea le-a copt cerul şi verde de păduri,
Pe gură ai sărutul, incendiu-n infinit,
Ce muşcă buza-ţi moale ca unic răsărit.

Şi scoli din morţi suflare în patime fierbinţi
Cu-a ta îmbrăţişarea şi rozul din dorinţi,
O clipă ruptă-i darul ce l-ai trimis în lume
Şi-ai presărat amorul pe mângâiate strune.

Îţi lunecă în inimă tot pulsul tău de floare
Şi-ţi calcă-al tău frunziş de plete abisale,
Mai oropsită eşti şi mai iubită-n arcă
Şi pura-ţi dezmierdare în zâmbet te încarcă.

Căi muşcă în adânc, când naşti, suflând trăire,
O lacrimă-n puri stropi mişcaţi de a ta fire,
O, ce înaltă-i bolta în dragostea-ţi voită,
Foşnind visează ceru-n silaba regăsită.

Eşti viaţă-n basm de stele şi-n lumea nenăscută,
Tu ai crescut pământul în scutece de sfântă,
În iaduri tu arzi focul şi-n gheţuri de stafii,
Pe coarne de milenii, pe-altar de bucurii.

Ai numai flori de cântec în pulsul de fiinţă,
Armatele de glorii s-au frânt pentru-a ta viţă,
Caleştile de suflet din tine îşi beau apă
În nostalgii celeste ce murmură la poartă.

Eşti geană-n rugul ranii din rupta dimineaţă
Când zorii ochi-ţi văd în roua-i de pe faţă,
Durere-a omului, copii tăi sunt prinţi,
Însemnele iubirii din sâmburi de părinţi.

Ferice este Domnul, din foc te-a făurit,
Şi te-a sădit adânc şi-n nuri te-a tăinuit,
Pictura ta-n verset e trup de mănăstire,
Zidindu-ţi carnea-n duh şi-n pântec de iubire!

poezie de Aurel Petre (14 februarie 2018)
Adăugat de Aurel Petre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi-am iubit, iubit, floare roşie pe gură

Când noaptea-şi leagănă pe gene luna într-un şezlong din stele de mătase
Trec îngerii să-mprăştie furtuna de peste zi şi-a Dumnezeu miroase...
Şi se adună gândurile toate la sfat de prin peregrinări confuze
Şi de atâtea zboruri vinovate adorm cu şoapte-n abandon pe buze...
Anida-şi inventariază fluturi în insectarul viselor de ceară
Şi cu poemu-albastru-n aşternuturi se înveleşte cu un zvon de vară...
Îşi frunzăreşte toamna prada zilei în foşnet de suspine somnambule
Dar vara curge-n venele Anidăi şi irişii-nfloresc în molecule...
E linişte ca între sânii-Anidei, unde-aşteptarea tace vinovată
Întemniţată-n miezul hesperidei, din care-Adam doar a gustat o dată...
A fost de-ajuns pentr-o eternitate o-nghiţitură-n noaptea dintre veacuri, ca dragostea să n-aibă vreo măsură şi pentru ea să nu existe leacuri...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!