Zile fierbinți
Plutește-n vară iaduri de amiezi
Și-aduce zvonuri rupte dintre astre,
Dintre luciri doar gândurile verzi,
Ne-aruncă zeii din pieile albastre.
Fantasmele își beau chinul de ginte,
Cu dinții sfâșie prin fripturiste vene,
Rătăcitoare focuri tot bântuie-n cuvinte,
Ca marea ce salivează în adânc sirene.
Pășesc poeme pe ochii grei ai serii,
Și-și scald suspinele-n oceanul terian,
Își lasă urme răni pe malul verii,
Strivindu-și viața amorul pământean.
Lumina murmură pe buze mila durerii,
Topind vechimile cu pieptul ei uman!
poezie de Aurel Petre (12 august 2017)
Adăugat de Aurel Petre
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre lumină
- poezii despre zile
- poezii despre viață
- poezii despre verde
- poezii despre timp
- poezii despre seară
- poezii despre poezie
- poezii despre ochi
- poezii despre ocean
Citate similare
Sensuri
La orizont curg țărmuri cerebrale,
Respiră lumea, sinapse vrându-și sensul,
Și-aduce timpu'-n pătrunderi abisale
Lumina nomadă, ce-și scrie universul.
Și-și duce soborul suflări ce se strâng;
Din albe chemări cetăți se deșteaptă,
Suspine fierbinți în nori se preling,
Iar drumuri tăcute s-au strâns pe la poartă.
Cutremur e-n spirit, vibrații se sparg,
Poeme se nasc din povestea lunară,
Romanțe vor zeii prin al nopții șirag,
Iar porii din îngeri vibreză-n vioară.
O stea mai răsare din geana de foc
Și Phoenix continuă-n vulcanicul joc!
sonet de Aurel Petre (19 octombrie 2019)
Adăugat de Aurel Petre
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre îngeri, poezii despre vioară, poezii despre tăcere, poezii despre prăpăstii, poezii despre nori sau poezii despre noapte
Si ochii asculta
e o nevoie de liniște din când în când
pașii noștri știu
marea își înghite valul
frunzele își odihnesc fruntea
privind tăcere deasupra
pescăruși cu aripi ude
în tempera pictează doar strigăt pe cer
alb și albastru fluturat de vânt
fluturii își tac zborul mereu
scoici uimite cu vorbe pe buze
în soare miroase a cuvinte moarte
tălpi desculțe le-afundă-n nisip
nimeni nu strigă
durerea se simte
azi tace
câteodată timpul ne-apasă în piepturi clepsidre
secunde se scurg picături
doar mâinile își mai vorbesc între palme
doar buzele își mai înțeleg un sărut
doar pași fără urme în mare
deschisă își scapă din valuri pe-al nostru
ne duce departe
ne duce
e o nevoie de liniște din când în când
și ochii au timpane
se-ascultă
poezie de Lucia Firefly Popescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre zbor, poezii despre vânt, poezii despre vorbire, poezii despre sărut, poezii despre secunde, poezii despre prezent sau poezii despre pictură
Cântec de primăvară
A plecat așa... nici nu mai știu,
Iarna-n amintirea ce-a lăsat-o-n cufăr,
Drumul său pășește în ani ca să fiu
Ramul cu noi frunze ce-n soare mă bucur.
A plecat cu basmul arzător de gheață
Și-au venit lungi aripi, ce aur își scurg,
Apele duc zeii să scalde-n verdeață,
Văntul primăverii fierbe demiurg!
Degetele moi mai trosnesc prin oase,
Întorcând pribeagu-n clocot de lumină. -
Râul lumii urcă prin zări dureroase
Și-aduce cu el ramuri de sulfină.
Dorința de ieri azi mai dă târcoale,
Străină mi-e steaua cu umbrele lungi.
Fragede obrazuri sunt ca dulci petale,
Înflorind săruturi albe și prelungi.
Iar se logodesc zvonurile nopții
Și-și trezesc preludii-n vise-ngălbenite,
Tinere vlăstare bat la cordul sorții,
Râd copilăroase inime trezite.
Salcia-i mlădie ca un dor de fată,
Trupul își vibrează în balet de cer,
Săbiile-n nouri spintecă o poartă,
Aerul mângâie, buzele o cer!
Boabe încolțesc pe șoapte lunare,
Mugurii-n odoruri se desfac bălai,
Arde universul în jerfe astrale,
Se iubesc văzduhuri din cioburi de rai.
A venit timdă să coboare prinții,
Și-aduce alintul în poiană frântă.
Verzi în cimitire ne slujesc părinții,
Fragedă-nflorire, tinerețea-ți cântă!!!
poezie de Aurel Petre (12 aprilie 2019)
Adăugat de Aurel Petre
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre primăvară, poezii despre muzică, poezii despre crengi, poezii despre trecut, poezii despre tinerețe, poezii despre stele sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
* * *
nuanțe rupte din gândurile tale...
îmi încununează făptura...
și-un zâmbet de soare mi-așezi peste suflet...
topind ascuțita și metalica resemnare...
un suflu de reînviere
mă răsucește cu fața spre răsărit...
plămadă
dimpreună cu lumina soarelui
din ochii tăi
mă faci...
și-n culorile răsuflărilor și pașilor tăi mă împletești...
desenând cu mine pământul pe care pășești...
urme rotunde... și calde... și vii...
poezie de Mariana Daniela Bidascu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre Soare, poezii despre zâmbet, poezii despre suflet, poezii despre gânduri, poezii despre culori sau poezii despre Pământ
Iubire ratată
N-a rezistat nicicum amorul
Cel dintre un rățoi și-o barză,
Ea c-un bâtlan își luă zborul,
El, disperat, sfârși pe varză!
fabulă epigramatică de Aurel I. Popescu din Antologia epigramei românești, 2007 (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre zbor, epigrame despre rațe sau epigrame despre iubire
Vis alternativ
vis alternativ într-o lume cu poze
unde nimic nu mai aleargă
unde nimeni nu-mi fură lipsa
tristețea din lucruri se pierde
căderea serii rămâne mereu suspendată
roșu e mereu roșu în colțul acela de pe buze
sensibilitatea nu lasă urme
noaptea grea nu există
dragostea se ghicește din lumini
și umbre pictate din cuvinte
locul gol apare în fisura de la suprafață
unde sentimentele ies din culori
rupte din staticul inocent
și încep să umble prin lume
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre visare, poezii despre tristețe, poezii despre roșu, poezii despre iubire sau poezii despre inocență
Renaștere
Petalele hidoase își deschide în suflet, ura
Am încercat s-o smulg, dar nimicită nu se lasă
Atât de mândră e că și-a găsit un loc unde iubire ai sădit odată
Am luat cuțitul cel mai ascuțit și-am reușit să te alung din vene,
Astăzi, din răni, îmi înfloresc poeme
poezie de Bianca-Alina Luchescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre superlative, poezii despre mândrie sau poezii despre flori
Darul de noroc
Divin, seninul, azi, deschide, largă, ușa,
Magnifică, în ochi își oglindește marea,
Își sapă, în adânc de gând confuz, cărarea,
Văratică, melancoliei spulberă cătușa.
Cu magma împlinirii erupe în magia dezrobirii
De somnul indolenței, ce împietrește vene,
Încarcă bateria inimii cu fragede poeme,
Pe care Sufletul își sprijină toiagul Fericirii.
Cu verde must îmbată, chipeș, fir de busuioc
Și umple cu parfum al verii sân de floare,
Înnebunește orice-aripă cu-naltă delectare...
E ziua-n care sporul îmi este darul de noroc...
Rostogolește-mi, dragă zi, minuta-n larg de pas,
Pe ram de vers, din fașă muguri dezgolește,
Nu-l stăvili, cât Sufletul în urmă se zidește
Cu gând senin, pe infinitul care i-a rămas...
poezie de Maria Botnaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vară, poezii despre versuri, poezii despre somn, poezii despre noroc sau poezii despre muguri
Agonia toamnei
Toamna își întinde agonia în balcon
pe sârmă, peste rufele ude,
peste arborii goi.
Cea mai lungă noapte din an bate-n geam.
Iubirea rătăcită prin ochii verii,
în drum spre Golgota,
rămâne între cuvinte,
pe o paralelă ucisă, fără timp.
Obsesiile visurilor neîmplinite
ies din transparența trecătorilor
lăsând în aer urme neșterse de viață.
Pustiul iubirii verzi suflă de pe frunzele
ce-și leapădă verdele în foșnete stinse.
Sunt o mistuire în timpul rămas,
sub focul de stele din cuvinte,
înmulțind timpul risipit în crepuscul
cu uimirea de a mai fi
trecând prin ochiul tău străin
prăbușit în onduleuri de întuneric.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre toamnă sau poezii despre întuneric
Ger
A înghețat secunda în gheara hibernală,
Când iarna își despoaie amorul în alcovuri,
Iar patrafirul nopții slujește în ceaslovuri
Și-și cuibărește-orfanii în lumea boreală.
Se mută-n coaja pietrei fărămițate ziduri;
Chemarea înflorește pe geamuri giuvaere,
Cu tâmple sidefate, din albe nopți cu sfere,
Genunea-și mută iambii în țurțurii din domuri.
Sticlesc, de-a valma-n lume, solzii de pe luceferi,
Pădurile albastre i-a poleit celest,
Miresmele-și botează, în cânturi, vechi dureri;
Descântă busuiocul pe-al lumii manifest.
Au renăscut vibrații cu setea de-nvieri,
Heruvic le sărută gerul crescut în țest!
sonet de Aurel Petre (9 ianuarie 2019)
Adăugat de Aurel Petre
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre ger, poezii despre iarnă, poezii despre țurțuri, poezii despre păduri sau poezii despre gheață
Disperare
Câte cineva închide ochii
și-și amintește răsăritul,
și pescărușii, și marea.
Câte cineva mai vede
un asfințit.
Câte cineva
asfințește.
Părul nostru se hrănește
cu gândurile noastre.
Fără îndoială,
Poetul
e om străvechi
și ascunde multe gânduri
și multe taine
în pâcla deasă a pletelor sale.
Poetul,
un naufragiat,
supraviețuiește
în peștera
singurătății sale.
Se hrănește, vânând cuvinte
din colonii de pești-cuvinte
și păsări
venite în zbor alb,
din depărtări albastre,
cu câte un cuvânt, legat de picioruș.
Pe unele, le lasă
să facă și cale-ntoarsă.
Pe altele, însă,
le sacrifică.
Oricine le-ar fi trimis,
nu va mai ști de ele, niciodată.
Largul e
atât de clar,
adâncul e
atât de limpede.
Atât de necuprinsă e
marea de cuvinte.
Ascuțind
unelte
din cuvinte,
Poetul cioplește
în Stanca Singurătății
sale.
poezie de Doina Postolachi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre păr, poezii despre cuvinte, poezii despre supraviețuire, poezii despre speologie, poezii despre singurătate, poezii despre sacrificiu sau poezii despre păsări
Îți scriu poeme din eternitate
Cu sufletul amorf îți scriu poeme
și cu cerneala cerului căzută în orbite,
miraculos, un înger de lumină
își lasă aripa peste cuvinte.
Îți scriu poeme ca și cum aș ninge
din tablouri scumpe ale vieții mele,
îți scriu poeme ca și cum de sânge
mi-ar izbucni din carne niște stele.
Îți scriu poeme ca dintr-o genune,
fluidizată în trupul meu febril,
în care ard serafic niște semne
din era unui cântec de copil.
În chip de plante, păsări, maluri, fluturi
mi-am modelat iubirea-n testamente,
ce m-a reinventat, din schitul minim,
într-un mausoleu de sentimente.
Pe tine, omule, te-am rupt din traiectoria
nisipului amanetat de-un gol de moarte,
și nu știu dacă-ți amintești, dar ție
ți-am scris poeme din eternitate.
Tu ce mai faci? M-auzi dintre cuvinte?
Tu-mi înțelegi această grea povară
de-a fi mereu și iar doar poezie,
ca o nesfârșită iarnă-primăvară?
poezie de Adriana Dandu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre trup și suflet, poezii despre testament sau poezii despre sânge
Tot mai aproape
te iubesc!
și orizontul cădea în inele,
pământul arunca ploaia în nori.
nici oameni, nici cai, nici roți,
doar șuier de frunze
și-un rest de zi în cădere.
o azvârlire rotită-nainte,
genunchi rotunzi în orizont opac,
hotar dungat cuprins de ceață
și un tot prea departe, un tot prea durut.
cuvinte pierdute în iarbă,
ochi lungiți sfărmând altare,
albastra zi își scufunda urmele
prin spațiul cu păsări de lut.
în vene a intrat neîmpăcată uitarea,
o neplecare depusă pe tălpi,
adânc deschis și-un leșin de cuvinte goale
pierdute-n semicerc,
miros pieritor de icoane.
și tot mai aproape destinul își cară povara.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre uitare, poezii despre ploaie, poezii despre lut, poezii despre icoane, poezii despre graniță sau poezii despre frunze
Doruri uscate
Tu știi că între noi trăiește enigma,
Când ochii ți-i pleci, gândind că nu-i bine?
Ne-ntoarcem grăbiți, gonim paradigma
La alte năluci din umbre străine.
Tu știi că în taină se-nconvoaie și gem
Corvoada de patimi flămânde și rupte,
Iar toamna-ntre noi frunzărește blestem
Când doare sudoarea-n cuvinte pierdute?
Tu știi că arama-i din ruinele verii
Și pașii-i călește prin soare cu muchii,
Când seceta tâmpă ne scutură merii,
Iar basmul tău uită de corole și rochii?
Tu știi că foșnesc dureri vinovate
Și-n aur se-ascund doar doruri uscate?!!!
sonet de Aurel Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vinovăție, poezii despre rochii, poezii despre mere, poezii despre durere sau poezii despre dor
Doruri uscate
Tu știi că între noi trăiește enigma,
Când ochii ți-i pleci, gândind că nu-i bine?
Ne-ntoarcem grăbiți, gonim paradigma
La alte năluci din umbre străine.
Tu știi că în taină se-ncovoaie și gem
Corvoada de patimi flămânde și rupte,
Iar toamna-ntre noi frunzărește blestem
Când doare sudoarea-n cuvinte pierdute?
Tu știi că arama-i din ruinele verii
Și pașii-i călește prin soare cu muchii,
Când seceta tâmpă ne scutură merii,
Iar basmul tău uită de corole și rochii?
Tu știi că foșnesc dureri vinovate
Și-n aur se-ascund doar doruri uscate?!!!
poezie de Aurel Petre (16 octombrie 2019)
Adăugat de Aurel Petre
Comentează! | Votează! | Copiază!
3
Eu albit de versuri,
tu încercănată umbră,
alergăm prin soare
urmă după altă urmă,
încruntând lunete foarte pământene;
pentru limpezire, mai tăiem din vene
și suntem, o clipă, focuri boreale,
verzi protuberanțe și albastre ale
gerului pe toată stelăria domn.
May, murisem oare
de-ai țipat prin somn?
poezie de George Florin Cozma din Oglinzi în rouă
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre lunetă, poezii despre foc, poezii despre albastru sau poezii despre alb
Rămas bun
Încep să-mi fac bagajul, ce grea povară-mi este!
Și ce să iau din mine, din mine ce să las?
Voi lua-nceputul verii din ultima poveste
Și voi lăsa doar toamna din ultimul meu pas.
În ziduri plânge gândul atâtor clipe goale,
Ce-au îngropat o viață în doi, ca-ntr-un altar.
Dau viața mea, o marfă, pe doar două parale,
Mă mut cu tot cu soartă, la margini de hotar.
Iau dormitoru-n brațe, să-i simt ultima oară
Tăcerile din vise și ce nostalgic dor,
Din amintiri albastre, în ochii-mi se strecoară!
Și-ți simt, iubite, gura, mușcând seducător.
Deschid sertare pline și le privesc străină:
De unde să încep, să mă adun din casă?
Mai pun de-o parte-un zâmbet și mai arunc o vină,
O lacrimă suspină, ascunsă-ntr-o grimasă.
Aud un vânt pe-afară, vestind că toamna plânge,
'N același timp cu mine, cu fruntea printre nori,
Cu umerii în ploaie, tot cerul nu-i ajunge,
Să mă îmbrace-n galben și-n doliu de culori.
Mă duc să-mi mângâi marea, doar țărmul atingându-l,
Să îmi rămână urma în veșnicia ei,
Dar stau la mal poeme să își aștepte rândul
Și rămas-bun, albastro, îți spun doar ochii mei...
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nici vântul
luna e plecată la secerat
pe răcoarea nopților verii
privesc pe cer și punctele de reper mă înșală
am poposit în carul mare
nu știu cum se mai conjugă verbele
în cuvintele care mă expun în palma câmpiei
tot ce mă împacă-n poeme
e râul cu mori dintre dealuri
tu mă găsești la hanul cu sălcii
la care drumeții se așteptă
și vine seara botezată-n culori de crepuscul
de adorm pe rând macii
botezați și ei în sângele voinicului
în cristelnița răsăritului de soare
încă din pragul înroșit al dimineții
tu n-ai decât amintiri și eu ți le fac
să are prin suflet
ori să se împartă-n ispite
pe care nimeni nu le clintește
nici vântul
nisipul îți vine în ochi dintre stele
și aerul curge prin păr
mirosul rămâne-n mâinile mele
ca într-o cupă de vin busuiocul
tăcerea răscolește verdele din ochi
și lasă urme
care nu se mai șterg
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre drumeție sau poezii despre verb
Femeia
Ai numai fluturi ce se strâng pe piele
Și numai soare, galben râu de miere,
Nu stele reci vreau, ci raza-ți pamânteană
Și iarba crudă de lacrimă-n icoană.
Ai numai zile ce scapătă-n cărare,
Geamăt ascuns sau vis, sau sărbătoare,
Ești dragă geană ce arde în cuvânt
Pe coaja lunii horind al nunții vânt.
Ai sâni ca luna și bustul cald al verii,
Ești amintirea prin pozele tăcerii,
Nufăr bălai e coapsa ta dospită,
Ochi de sirenă ai din marea adormită.
Tu ești blestem țesut prin foi de tramă,
Ispitele în frâu îți împletesc maramă,
Ești fulgul adierii în vânturile oarbe,
Drumeți culoarea zilei din tine să absoarbe.
Pe zei i-ai tulburat în fiere și genuni
Simțirea le-a copt cerul și verde de păduri,
Pe gură ai sărutul, incendiu-n infinit,
Ce mușcă buza-ți moale ca unic răsărit.
Și scoli din morți suflare în patime fierbinți
Cu-a ta îmbrățișarea și rozul din dorinți,
O clipă ruptă-i darul ce l-ai trimis în lume
Și-ai presărat amorul pe mângâiate strune.
Îți lunecă în inimă tot pulsul tău de floare
Și-ți calcă-al tău frunziș de plete abisale,
Mai oropsită ești și mai iubită-n arcă
Și pura-ți dezmierdare în zâmbet te încarcă.
Căi mușcă în adânc, când naști, suflând trăire,
O lacrimă-n puri stropi mișcați de a ta fire,
O, ce înaltă-i bolta în dragostea-ți voită,
Foșnind visează ceru-n silaba regăsită.
Ești viață-n basm de stele și-n lumea nenăscută,
Tu ai crescut pământul în scutece de sfântă,
În iaduri tu arzi focul și-n ghețuri de stafii,
Pe coarne de milenii, pe-altar de bucurii.
Ai numai flori de cântec în pulsul de ființă,
Armatele de glorii s-au frânt pentru-a ta viță,
Caleștile de suflet din tine își beau apă
În nostalgii celeste ce murmură la poartă.
Ești geană-n rugul ranii din rupta dimineață
Când zorii ochi-ți văd în roua-i de pe față,
Durere-a omului, copii tăi sunt prinți,
Însemnele iubirii din sâmburi de părinți.
Ferice este Domnul, din foc te-a făurit,
Și te-a sădit adânc și-n nuri te-a tăinuit,
Pictura ta-n verset e trup de mănăstire,
Zidindu-ți carnea-n duh și-n pântec de iubire!
poezie de Aurel Petre (14 februarie 2018)
Adăugat de Aurel Petre
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre roz
Și-am iubit, iubit, floare roșie pe gură
Când noaptea-și leagănă pe gene luna într-un șezlong din stele de mătase
Trec îngerii să-mprăștie furtuna de peste zi și-a Dumnezeu miroase...
Și se adună gândurile toate la sfat de prin peregrinări confuze
Și de atâtea zboruri vinovate adorm cu șoapte-n abandon pe buze...
Anida-și inventariază fluturi în insectarul viselor de ceară
Și cu poemu-albastru-n așternuturi se învelește cu un zvon de vară...
Își frunzărește toamna prada zilei în foșnet de suspine somnambule
Dar vara curge-n venele Anidăi și irișii-nfloresc în molecule...
E liniște ca între sânii-Anidei, unde-așteptarea tace vinovată
Întemnițată-n miezul hesperidei, din care-Adam doar a gustat o dată...
A fost de-ajuns pentr-o eternitate o-nghițitură-n noaptea dintre veacuri, ca dragostea să n-aibă vreo măsură și pentru ea să nu existe leacuri...
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!