Album

Album... Amintirile aleargă prin mine.
Nu sunt gări la marginea cuvintelor,
Nici semne de punctuaţie...
M-am întors în timp
Înţepându-mi tălpilecu cioburile
Clepsidrei ce avea încrustată
Pe pereţii ei maţi,
Cifra destinului meu.
E frig în afară, dar în mine
Cuptorul copilăriei şi-a deschis porţile.
În vene rubiniul aleargă
Precum lava topită a unui vulcan.
Este răsărit sau apus?!
Nici voi nu ştiţi?!
Să căutăm împreună prin anii copilăriei,
Ori prin calendarul uitării...
Fiecare vis este scris pe câte o pagină –
Calendarul cu o mie de feţe
Poate ascunde un răspuns...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pielea

Pielea este o pagină de mătasă
Peste care tălpile timpului
Aleargă liber, trecând prin tunelul de celule,
Abia respirând.
Sunt o amazoană în sufletul meu,
Un cal alergând liber spre plus infinit.
M-am legat de voi doar prin naşterea mea...
Suntem aceeaşi fiinţă divizată
De poemul-cuvânt,
În două universuri inseparabile.
Dar caut simetria judecând imperfecţiunea
După culoare şi formă.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O noapte...

E întunerc, târziu,
Trecut de ceasul unu al nopţii.
Telefonul nu vrea să intre în repaos.
La fel şi timpul...
Vorbesc neliniştită cu mine şi despre mine.
Ochiul s-a adâncit în întunericul din afara mea,
Dar în mine se propulsează imagini
Despre care nici nu ştiam că există,
Imagini venind dintr-un alt timp,
Dintr-o altă oglindă.
Răspunsuri haotice
Aleargă prin labirintul necunoscutului.
Starea alpha...
Răspund... cui?! ce?!
Nu mai contează, atâta timp
Cât nu mai caut ieşirea din mine.
În zori voi fi din nou eu,
Un răsărit ca o roză ce abia înfloreşte.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încurcatură

Constat că-n calendarul meu de-acasă
Azi lucrurile mele sunt cam varză.
Că-i de Bruxelles, ori de-aia românească,
Eu zic că parcă nici nu mai contează.

epigramă de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să mă iubeşti cu ochii

Iubeşte-mă cu ochii,
Lăsând lumina să respire prin toţi porii,
Chiar şi fără stelele de pe cer!
Iubeşte-mă!
Mă vor lumina ochii tăi...
Buzele tale devin petale de foc.
Iar eu voi fi vulcan erupând,
Vorbindu-ţi cu lava ce se prelinge,
Ca un râu de crini izvorât la picioarele tale.
Nisip însetat de valul încins,
Vibrând ca o inimă sub tălpile goale.
Ţipă universul,
Ascuns sub lava topită a cuvintelor,
Ca un pescăruş rănit de tăcere.
Cenuşa amintirii renaşte în copaci de lumină.
Rogvaiv – mângâiere...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă pentru alb

În calendarul nostru-i alb,
A nins în sute de poeme,
Mă-ndrept spre-al vremilor catarg,
Flamură-aprinsă de la stele.
Mi-e trupul jar şi taina vis,
Altar pe cântecul durerii,
Cu străluciri de jar am scris
Şi-am plâns înspre apusul serii.

În calendarul nostru-i alb,
A nins la tâmple de lumină.
Un sânger, pe un catafalc,
Rănit de-a timpului rugină,
În verbe albe de omăt,
S-a înrădăcinat cuvânt.
Şi dor ninsori cu noi cu tot,
De când ne naştem pe pământ.

A nins în sute de poeme,
A nins în toc şi-n călimară,
Împodobiţi cu diademe,
Lucesc copacii iar, afară.
Troiene lungi de adjective
Din cerurile sfinte ning,
Nu mai există-alternative.
E iarnă iar şi iar e frig.

Mă-ndrept spre-al vremilor catarg...
A nins la tâmple şi în noi.
Mi-am prins al zilelor şirag,
Mă-ntorc prin timpuri, înapoi.
În mine, focuri simt arzând
Şi sunt opaiţ lucind pe cer,
Rugină-n frunza tremurând,
Sunt o secundă de mister...

Flamură-aprinsă de la stele
Şi vatră altor veşnicii...
V-aştept aici! Am să las semne
Iar, pe copacii ruginii.
La tâmple, neaua îmi îngheaţă.
Trecuta clipă din clepsidră,
În moarte, fie-mi ca şi-n viaţă,
Candelă-aprinsă în firidă!

Mi-e trupul jar şi taina vis,
Sunt brad împodobit cu stea,
Colindă, poarta mi-am deschis,
Să fiu cu voi, măicuţa mea.
Din ceru-mpodobit cu flori,
Ninge în mine flori de măr,
În viaţă suntem călători,
În moarte, fluture în zbor.

Altar pe cântecul durerii...
În râuri, peştii de argint,
Aleargă înspre faptul serii...
La tâmple, alb de timp, smerit,
M-aplec şi îngenunchi. Pământul,
De dor, mi-e frate-n suferinţi
Şi plânge-n literă cuvântul,
Români, români nefericiţi...

Cu străluciri de jar am scris
Pe coala verbelor nescrise.
Întreaga viaţă este-un vis...
Şi oamenii trăiesc din vise...
Suflet pudrat cu fericire
De taină şi dumnezeiesc,
Ne naştem încă din iubire...
Eu în iubire-ncărunţesc.

Şi-am plâns înspre apusul serii,
Cu slove româneşti de dor...
Am plâns în seara Învierii,
Am plâns pe steagul tricolor.
Mi-e portul, ia şi opinca,
Iţarii şi ştergarul, nins,
De când eram doar atâtica,
Întâiul scut, întâiul vis...

Şi-am plâns înspre apusul serii,
Cu străluciri de jar am scris.
Altar pe cântecul durerii,
Mi-e trupul jar şi taina vis.
Flamură-aprinsă de la stele,
Mă-ndrept spre-al vremilor catarg.
A nins în sute de poeme...
În calendarul nostru-i alb...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mă-ntreba!

Nu mă-ntreba câţi ani împlinesc!
Clepsidra s-a spart şi anii s-au risipit.
În oglindă se răsfrâng amintirile
Iar timpul, lunecos, nu ştie a număra stelele,
Nici secundele...
În mine au răsărit copaci
Încărcaţi cu fructe de nea
Şi frunze de stele.
Nu mă-ntrebaţi ce e-n inima mea!
Cărările sunt înzăpezite şi grele...
În priviri şi-au deschis drum
Fulgere aurii de sticlă din tămâia uitării
Şi lacrima a croit pavele de gheţuri.
Deci... tu, cititor, nu mă-ntreba!
Snt calcule complicate
Şi nu aş putea s-ţi dau un răspuns.
Mai bine încearcă teoria probabilităţii!
Sunt născută în anul 1967, luna a noua, ziua de 15.
Câţi ani am oare?!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ştiu

Nu ştiu ce este-afară,
Nici câtă-ntunecare e-n suflete
Şi-n inimi...
Doar Dumnezeu răsare
Pe cerul vieţii mele –
O literă de stea
Ce este far şi taină
Pentru iubirea mea.
Nu ştiu, sunt îngeri care,
Prin suflete aleargă,
Nu ştiu, iubirea voastră,-ntregită-i,
Ori beteagă.
Ştiu doar că mă-ncunună
Cu mirt şi cu lumină,
Ca pe un vis de ceară, biserica divină.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilărie, viaţă...

Vă mai amintiţi de primul sărut?
Eu l-am trecut deja la viţă, l-am reînviat.
Ar trebui să îl consider o parte din copilăarie..
Dar totul este viu, trăieşte,
Chiar dacăa s-a intamplat mai demult.
El este viu, prin mine, prin tine, prin noi, prin fiecare îndrăgostit, prin voi...
Nu trebuie să îil uităm!
Pentru ca fiecare dintre noi l-a dăruit şi l-a avut dar!
Un dar ce l-am făcut, la rândul nostru şi dar l-am primit iar,
Ce nu-l puteam pricepe atunci!
Ce nici acum nu-l pricepem...
Era... o adiere a copilăriei!
Ce pentru mulţi dintre noi acum este o bombă cu efect întârziat!
Si de atunci ne-am hrănit cu fluturi, cu flori, Albastre...
Ori cu floarea-de-colţ...
Nu îmi mai amintesc de -a fost pe bancă, în clasă, afară, sau în
Mijlocul unui parc.
Ţin minte doar că tu te-ai fâstâcit, te-ai ruşinat şi te-ai înroşit!
Cine ar fi avut atunci puterea să-nţeleaă?!
Acum stau şi scriu pe-o foaie de hârtie albă doar ca să-i dau culoari
Alb -negru ca ale unui film mut, din trecut...
Ce ai sădit în mine, tu, înger minunat!?
Acum ne sărutăm decât pe taste...
A ramas o umbră, un ecou... Şi poate nici atât!
Copilarie ce-mi dai viaţă... te salut!
Eşti parte din drumul abia început... e drumul ce duce în noapte.

poezie de Diodor Firulescu din Viaţa într-o călimară
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cartea de identitate a sufletului

Cartea de identitate a sufletului
Este cuvântul.
Mângâieri line, şopot de izvor,
Dansul fluturilor
Sau vocea soarelui
Alunecând în fotoni
Prin labirintul ce
Desparte univers de ocean
Şi plaje de vis...
Ori poate urtuna sau vreun tsunami
Măturând în goana lui fericirea.
Noi suntem lipsiţi de cartea de identitate,
Ori poate că cea pe care
O ţinem prinsă la butoniera sufletului
Este înconjurată de umbre.
Ori poate că nici nu-i a noastră.
Viziuni sumbre...
Doar harul, ori defectele noastre
Poartă un nume,
În timp ce noi purtăm
Ca pe un drapel de tăcere,
Deznădejdea sau fericirea,
Prinsă în lanţuri de gheaţă,
Pentru a nu se-nălţa către stele.
Luptând sub faldurile aceluiaşi vis,
Cu fiecare clipă ce ne-a rămas de trăit,
Înţelegem de ce n-am murit
Eu, ei, ele sau tu...
Tu eşti mirajul acestei vieţi
Şi miracolele se nasc prin tine!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un fel de reflecţie

nu ştiu dacă o să pot ieşi afară
astăzi plouă şi nici nu am umbrelă
dar voi alege partea cealaltă
sau pur şi simplu
nu voi privi
într-acolo
ceva se mişcă în ritmul unor bătăi de inimă
se întunecă
tremur
aprind focul şi mă uit în oglindă
aş mai putea intra în mine
ca într-o cameră a copilăriei şi
aş iubi indiferent de vreme dar
voi crede că nu-s eu
şi atunci
degeaba voi încerca
să dau ceasul înapoi
prin mine trec anii şi mulţi oameni
sunt un fel de gară cu un singur peron
şi nici nu ştim nimic unul despre celălalt

de ceva vreme o linişte absurdă
picură din pereţi şi
e rece ca un sloi
dar nu-i bai
dau din cap şi aştept

viaţa mea ademeneşte moartea care
va veni ca un oaspete
seara

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea – un elixir

O clipă face
Diferenţa dintre cele două vieţi.
Moartea va fi ca un elixir,
Căci ştiu că mă voi întoarce
Să-mi continui proiectele
Începute acum.
Mă voi întoarce la anii prunciei
Şi voi gusta din plămada cuvintelor
Înghesuite în călimară.
Apoi, ca un râu învolburat,
Voi străbate cerul cunoaşterii
Luând cu mine
Fragmente de iubiri
Lăsate în urmă.
Şi cum să nu mă bucur că voi muri,
Când ştiu că toate ideile mi-au oxidat?!
Aţi cules din mine tot rodul,
Apoi m-aţi alungat
Ca pe un străin propăşit
La poarta luminii.
Credeaţi că în întuneric
Ochiul meu nu mai poate vedea lumina?
Trebuie să simţi mătasea timpului,
Apoi pâlpâirea de deasupra ta.
Aceasta reprezintă cheia succesului.
Eu, voi exista şi prin moarte,
Voi trece prin ea ca o căprioară
Prin nepermisul exod.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin mine

De n-ar fi acceptat în trup rănirea,
Cum altfel ar fi înflorit copacul?
Tu, dovedindu-ţi chiar prin răni simţirea,

Ai deschis uşile din tabernacul
Şi ai lăsat lumina să pătrundă,
Când dragostea te-a prins ca un tentacul

Nu măsura cât este de profundă!
Nu cântări ce nu se cântăreşte
Când flori de primăvară o abundă.

Prin mine chiar păcatul se sfinţeşte,
Îţi voi urca prin vene precum seva
Care în flori tristeţea converteşte,

Eu sunt copacul, şarpele şi Eva.

poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Expoziţia

în schimbul a zece lei
puteai să vezi suflete
câte vrei

fiecare
aşezat în propria lui vitrină
era iluminat discret
de un fascicul violet

sub fiecare
fiind scris pe o placă aurie
al cui avusese norocul
sau poate ghinionul
să fie

am fost impresionat
un pic
de un suflet uriaş
care aparţinuse unui pitic
dar m-a deprimat
cumplit
de parcă ar fi fost al meu
sufletul unui poet
nefericit

însă lumea toată
strânsă grămadă
se înghesuia să vadă
cum arată
un suflet trădat
despre care nu se ştia
cui aparţinuse
şi unii murmurau
că ar fi fost al tău
Isuse

eu am zâmbit
ştiind că tu nu ai murit
cu adevărat
dar în acelaşi timp
m-am scindat
şi în mine
un al doilea eu
ateu
îi spunea primului
uite ce valoare va avea
după moarte
sufletul tău

privind la amândoi
m-am revoltat
şi am strigat în pustie
hei voi
generaţii viitoare
nu o să vă fi greu
dacă o să plătiţi
intrarea la muzeu
aici să găsiţi
sufletul meu rebel

dar ce va scrie sub el
sub sufletul meu
nu ştiu nici eu
şi nici Dumnezeu
pentru că-mi trece
adesea prin gând
înainte de moarte
altcuiva
să îl vând

poezie de Alexandru Iancu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina orbului

Mă tem că mă voi trezi
Într-o dimineaţă în întuneric,
Că lumina se va ascunde
Ca într-un joc de copii
Şi nu o voi mai putea găsi niciodată....
Atunci mă veţi putea găsi vinovată?!
Ce legi mă vor lăsa pentru o veşnicie,
Ca martor al tăcerii şi al întunericului?!
Poate că am pierdut cheia destinului
Şi acum sunt pedepsită... aşa-i?!
Ori poate că am găsit calea spre rai...
Sau am pierdut pasărea fericirii,
Iar aceasta s-a transformat în
Înger cu pene de foc
Şi sărut de rubin...
Mă închid în mine, plâng şi suspin.
Sunt vulcan şi furtună
Sub pleoapa de plumb,
Scormoesc în tăcere,
Nu mai văd,
Strig Demiurgul şi ţip... până când?!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu

Nu pătrundeţi în cercul meu colorat,
Oameni! Ori ce vreţi voi să fiţi...
Sabia tăcerii se va răzvrăti.
M-aţi înşelat, m-aţi minţit, m-aţi rănit!
Nu ştiţi să iubiţi!
Vedeţi viermi cum, credincioşi, aleargă pe trupul meu?
Şi se înfruptă din carnea mea,
Miruindu-şi trupul cu sângele meu?!
Ei, cu adevarat mă iubesc?!
Acelaşi Dumnezeu ne ştie durerea...
Şi foamea... şi lacrima...
Aşa cum ştie că am devenit de prisos
În lumea în care
Nu mai sunt oameni.
Ultimul bastion şi-a întins năvodul
În transcendent.
Sunt ultima victimă ce aleargă spre stele –
Un titlu absent.
Nu mă judecaţi pentru tăcerea mea!
Alungaâi-mă în însingurare!
Acum sunt o cruce mâncată de cari
Ce plânge întruna... îşi plânge menirea
... şi doare.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am avut vreme în care a trebuit să vorbesc doar cu mine şi m-am gândit că singura modalitate de a găsi fericirea este să nu o caut, că va veni prin una din uşile copilăriei. Se poate să fi rămas deschisă cu pragul înspre mine...

Camelia Opriţa în Am îndrăznit să fiu copil o clipă
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De câte ori...

Mă pierd zile la rând... cu capu-n nori!?
Privesc cu ochii goi chipuri prin sticlă
Şi-i strig în van; aivea nu se-aplică
De câte ori, de câte ori...

M-avânt cu gând d-elan în fiecare zori,
Trăiesc clipite de tumult de vis;
Sunt un torent de reuşite, nedescris
De câte ori, de câte ori...

M-afund în misticism ce-mi dă fiori
Cu închinări la ţeluri destrămate;
Invoc în van pe Dumnezeu la pietate
De câte ori, de câte ori...

Mă simt rănitul d-exterminatori
Şi-mi vreau răscumpărări de libertăţi şi bunuri
Furate de la viaţa-mi, cu mentalele străbunuri,
De câte ori, de câte ori...

Mă resemnez în cânt de coardă de viori
Înghesuit în mine, adâncul... Îmi deplâng
Destin de începuturi cu piciorul stâng
De câte ori, de câte ori..

De câte ori mă ştiu prin amintiri cu nori,
De câte ori mă văd plângând săruri de mare,
De câte ori am dăruit sau am primit o floare?!?...
De câte ori, de câte ori...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 septembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Schije de alb...

Se coboară din veşnicii
Îngeri, risipindu-se pe pământ.
Ori poate sunt părţi din aripile lor
Sfârtecate în drumul spre moarte.
Se-ndoliază pământul
Cu petece zdrenţuite de nori...
Tăcerea din zori,
Ne arde ca jarul din vatră...
Dureros de mizer
Noaptea-şi continuă drumul
Pe un petec de cer.
Se unesc răsărit cu apus
Alungându-se repetat... Cine-i Eminescu?" vă-ntreb,
Dar voi nu cunoaşteţi răspunsul...
El este călimara în care s-au strâns
Toate cuvintele de iubire -
Iubire de semeni, de ţară, de pace,
Iubire, în taină, de grai strămoşesc,
De ia ţesută în noaptea geroasă.
Luceafăr lucind pe un cer de cuvinte,
Te privesc, tu-mi luminezi
Cuvântul şi litera vieţii,
De-aceea mereu te cinstesc.
Tu-mi curgi în sângele prin care
Aleargă spre mâine şi
Cenuşa strămoşilor mei,
Dar şi mugurii-prunci.
Aminteş-ţi aduci
De lupta strămoşilor mei
Prin tine curgând?
La tine-ngenunchi şi mă-ntorc,
Cu lacrimi plângând.
Ninge lacrima de Eminescu
Peste mine de-acum,
Croiesc cu plugul cuvântului
Alt capăt de drum...
"Cine-i Eminescu?" vă-ntreb,
Dar răspunsul vostru-i tăcere.
Eu mă hrănesc cu el prin fiecare cuvânt
Ce il las să plutească
Pe cerul lui sfânt.
Eminescu, Eminescu... se aude clopotul
Bisericii-n vale...
Eminescu e-al nostru, române!
Tu urmează-i trezirea...
Nu lăsa nerecunoştinţa
Să-i ucidă menirea!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Bunicilor mei, demult plecaţi
Le sunt datoare viaţa mea.
Suflete dragi, nu vă-ntristaţi,
Sunteţi prezenţi, nu v-am uitat!

Sunteţi mai vii decât în amintiri,
Pulsaţi în sângele-mi din vene,
Trăiţi prin mine şi prin strănepoţi,
Vorbiţi cu mine când vorbesc cu mine.
Suntem o unică fiinţă,
Împreunaţi în trupul meu,
Iar gândurile mi-s la voi
Şi ale voastre gânduri sunt în noi!

poezie de Nicoleta Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ciuta morţii

Priveşte o ciută! Aleargă prin neaua
Crescută la tâmple cu grijă şi har...
Mă simt o copilă cu gânduri şi vise,
Aceeaşi de vremuri... În trup-sanctuar,
Lumina credinţei, sfioasă şi pură,
Precum căprioara, se-nalţă tăcut,
Pătrunde-n privire abisul durerii
Şi caută-n ceruri un nou început.
Se-adapă-n Iordanul trecutelor clipe,
Devine izvorul trecutului ieri
Şi stâncă i-e ochiul... Şi plânge... Şi plânge...
O vezi?! Îngenunche... Tu du-te să-i ceri
Esenţa... iubirea copilului-mâine...
Ce suflet de aur! Rănită, aleargă
Prin sângele clopot, pe veşnica apă...
S-a dus... Parcă plânge... Cu mâini tremurânde,
Copilul din mine o cată-n ceaţă...
O ciută, la tâmple, prin albă ninsoare,
Se naşte şi moare-ntr-o altă viaţă...
În altă viaţă... se naşte şi moare...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!