Între apus şi răsărit (movie on)

De supărare...
m-am dat de trei ori peste cap,
mutându-mi traiul într-un broscoi bătrân,
cu picioare crăcănate, articulaţii umflate,
gura lungă, holbat, şi cu multe dungi pe spate.
Nicio sirenă nu se mai ferea de mine.
Apoi m-a deranjat cântecul lor târziu
şi m-am mutat între prăpăstii abrupte,
lângă un tău neştiut, întunecat şi liniştit.
De bine ce-mi era, uitasem de unde-am venit.
Într-o zi...
o femeie tare frumoasă, a dorit să vadă,
ce e liniştea absolută,
alunecând,
lăsându-se să cadă!?
I-am adus repede apă şi-am rugat-o frumos!
Cu ultimele puteri,
s-a dat de trei ori peste cap.
Îşi revenea! Rănile i se-nchideau.
Atunci m-a sărutat şi vraja s-a schimbat!
Ne-ntâlnim doar la răsărit şi la apus:
Ea noaptea e un corb,
eu ziua sînt un lup.
Noaptea-i place să zboare în lumina lunii,
fraţii mei urlă, sirenele îi ajută,
împletiţi cu ţipete răguşite de corb...
Zorile ne preschimbă, ea mă sărută,
eu alerg iute să-mi apăr haita vânată.

poezie de Cristi Poe
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu, păcătosul...

Păcătuind şi mult şi bine,
Chiar Lui, în bolta sa cerească,
O pată i s-a pus pe mine...
Vrând aspru să mă pedepsească.

La început mi-a dat femei,
Ce de parale m-au tapat:
Neveste am avut vreo trei...
Amante, n-am mai numărat...

Să nu fumez, să nu fiu beat,
Să mi se-acrească vinu-n beci,
Iar de-o să duc femei în pat,
Să fie cu picioare reci.

Mi-a luat tot părul de pe cap,
Că nu-s frumos şi nici slăbuţ,
Dar compensând c-un handicap...
Să dau mereu din lac în puţ.

Mi-a dat obstacole, poveri,
Prieteni ce prin dos lovesc,
Doar sărăcie, nu averi,
Ba m-a forţat să şi gândesc.

M-a obligat să fiu citit,
Să fac juma' din viaţă şcoală,
Şi pân' la urmă s-a gândit
Să-mi dea pedeapsa capitală.

S-a răzbunat fundamental,
Găsind şi o perversă cale:
Să scriu, fiind un imoral,
Doar fabule cu trei morale!

poezie de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Străinul

într-o noapte
un străin ne-a bătut la poartă
eram copil
era toamnă abia împlinisem patru ani
ai mei i-au dat să mănânce ceva
pâine cu brânză şi ceapă
apoi l-au culcat cu mine în pat
în camera mea
o cameră mică cu tavanul jos
fără lampă
doar o candelă aprinsă mereu
privită de afară ţi se părea că
fereastra era în flăcări
umbre alungite bântuiau dudul
din faţa casei lângă fântână
câinele a început să urle
sfâşietor la lună
şi toată noaptea nu am putut să dorm
i-am privit somnul
cum zgâlţâia patul şi casa
şi întunericul nopţii
mă înfricoşa
când s-a făcut dimineaţă
străinul i-a luat lui tata căruţa
şi caii şi pe mine sub braţ
de atunci nu mai ştiu nimic
despre ai mei
nici despre mine
ochii mi-au ars în plâns
până am orbit
anii s-au scurs precum clipele
până m-am stins
abia atunci a venit un înger
m-a luat de mână şi m-a dus
înapoi acasă la părinţii mei
era linişte şi fain
ca şi cum aş fi ajuns în rai

mult mai târziu am aflat
că mi-a fost dat străinul
şi că rostul lui a fost
să scrie pe sufletul meu nimicuri
cu litere reci cum a scris şi Nichita

poezie de Petre Ioan Creţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima noapte cu tata...

nu am aflat niciodată de ce tata
plângea în somn şi de ce
îşi ţinea mâinile sub cap în aceeaşi poziţie
noapte de noapte
poate că mamei i-a şoptit
înainte de a stinge lumina
când îi cosea buzunarele
găurite de timp

de câte ori îi săream la gât
seara înainte de culcare
lăcrima şi
în răstimpul dintre lacrimi
mă strângea în braţe
dar niciodată
nu mi-a spus te iubesc
îi tremurau mâinile şi vocea
ori de câte ori
încerca să-mi vorbească şi
deseori îşi schimba vorba
cu o întrebare
ai mâncat...

în ultima seară când ar fi trebuit
să-l văd cu mâinile aşezate sub cap
avea mâinile încrucişate peste piept
şi dormea
dimineaţă când am dat fuga la patul lui
să-l trag de mustaţă ca de fiecare dată
mama m-a aşezat pe genunchi
mi-a luat capul între palmele ridate de timp
m-a privit în ochi şi mi-a şoptit ca şi când
tata şi-ar fi continuat somnul
tatăl tău s-a dus să-l întâlnească
pe Dumnezeu
şi mi-a dat de grijă să-ţi spun că tu
îi vei ţine locul

poezie de Teodor Dume din carte: Dumnezeu, tăcut ca o lacrimă (2020)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima noapte cu tata

nu am aflat niciodată de ce tata
plângea în somn şi de ce
îşi ţinea mâinile sub cap în aceeaşi poziţie
noapte de noapte
poate că mamei i-a şoptit
înainte de a stinge lumina
când îi cosea buzunarele
găurite de timp
de câte ori îi săream la gât
seara înainte de culcare
lăcrima şi
în răstimpul dintre lacrimi
mă strângea în braţe
dar niciodată
nu mi-a spus te iubesc
îi tremurau mâinile şi vocea
ori de câte ori
încerca să-mi vorbească şi
deseori îşi schimba vorba
cu o întrebare
ai mâncat...
în ultima seară când ar fi trebuit
să-l văd cu mâinile aşezate sub cap
avea mâinile încrucişate peste piept
şi dormea
dimineaţă când am dat fuga la patul lui
să-l trag de mustaţă ca de fiecare dată
mama m-a aşezat pe genunchi
mi-a luat capul între palmele ridate de timp
m-a privit în ochi şi mi-a şoptit ca şi când
tata şi-ar fi continuat somnul
tatăl tău s-a dus să-l întâlnească
pe Dumnezeu
şi mi-a dat de grijă să-ţi spun că tu
îi vei ţine locul

poezie de Teodor Dume din Carte; Ultima noapte cu tata. Editura Pim (2021)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima noapte cu tata

nu am aflat niciodată de ce tata
plângea în somn şi de ce
îşi ţinea mâinile sub cap în aceeaşi poziţie
noapte de noapte
poate că mamei i-a şoptit
înainte de a stinge lumina
când îi cosea buzunarele
găurite de timp

de câte ori îi săream la gât
seara înainte de culcare
lăcrima şi
în răstimpul dintre lacrimi
mă strângea în braţe
dar niciodată
nu mi-a spus te iubesc
îi tremurau mâinile şi vocea
ori de câte ori
încerca să-mi vorbească şi
deseori îşi schimba vorba
cu o întrebare
ai mâncat...

în ultima seară când ar fi trebuit
să-l văd cu mâinile aşezate sub cap
avea mâinile încrucişate peste piept
şi dormea
dimineaţă când am dat fuga la patul lui
să-l trag de mustaţă ca de fiecare dată
mama m-a aşezat pe genunchi
mi-a luat capul între palmele ridate de timp
m-a privit în ochi şi mi-a şoptit ca şi când
tata şi-ar fi continuat somnul
tatăl tău s-a dus să-l întâlnească
pe Dumnezeu
şi mi-a dat de grijă să-ţi spun că tu
îi vei ţine locul

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Feciorii împăratului se puseră la sfat şi gătiră lucrul pe scurt, cum se cade între fraţii cei buni. Florea, ca cel mai bătrân dintre cei trei, se duse în grajd, alese calul cel mai bun şi mai frumos puse şaua pe el şi apoi luă ziua-bună de la casă şi masă. "Mă duc, zise către fraţii săi, şi dacă nu voi veni într-un an, o lună, o săptămână şi o zi cu apă de la fântâna Zânei Zorilor să vii tu Costane după mine". Se duse. Trei zile şi trei nopţi Florea nu mai stătu; calul zbură ca năluca peste munţi şi peste văi până ce n-ajunse la marginile împărăţiei. Jur împrejur pe lângă împărăţie era o prăpastie adâncă şi peste această prăpastie o singură punte. La puntea asta mai stătu Florea o dată: să privească înapoi, apoi să ia "ziua-bună" de la ţară. Ferească Dumnezeu şi pe sufletul păgân de aceea ce văzu Florea acum, când era să plece mai departe. Un balaur! dar balaur cu trei capete, cu nişte feţe grozave, cu o falcă-n cer, cu una în pământ.

Ioan Slavici în Zâna Zorilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa pictează cerul - pe nerăsuflate

pe vremea când alergam timpul în mână cu un avion
şi-mi închipuiam că aşa trebuie să arate zborul
viaţa nu e un simplu trofeu pe care să-l atârni pe perete

căutam un prilej să ajung la cârma avionului să pot vedea lumina şi crestele munţilor
de trei ori să mă dau peste cap, de trei ori să-mi lepăd epiderma
să beau mai multă apă
pe urmă drumul se îngustează

nu strâng merele ce-au putrezit în pom

mi-an dat seama că ziua avea să fie lungă, atât cât aveam nevoie s-o aud
pe pajiştea de flori pestriţă şi de piatră
ochiul meu se loveşte
mă doare sunetul

constat că lumea asta a uitat fix ce contează

să picteze

la unison cu cerul

poezie de Afrodita Popescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De trei ori femeie

De trei ori s-a însurat,
Tot femeie şi-a luat,
Apoi făcu o deviere
Şi îşi luă... muiere!

epigramă de David Boia (25 septembrie 2011)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţugulea luă chimiraşul; dară când ridică ochii şi voi s-o întrebe cine era ea, de are milă de dânsul, ia pe zâna de unde nu e! Parcă intrase în pământ. Iară el o dată se deşteptă. Se pomeni cu chimiraşul în mână. Se încinse cu el, se dete de trei ori peste cap, gândind să se facă o pasăre, şi îndată se făcu. Se dete iară de trei ori peste cap şi se făcu om la loc. Cât p-aci să se piarză de bucurie, dară se stăpâni. Încinse chimirul pe piele ca să nu se vază şi se feri d-a spune fraţilor ceva. Pasămite, zâna aceea era ursitoarea lui cea bună. După ce se făcu ziuă, se întoarseră cu fraţii lui la bordeiul lor, şi aduseră mulţime de vânat. Peste câteva zile plecară iară. Dând caii la păşune, fraţii cei mari ziseră lui Ţugulea să păzească el caii, căci dânşii sunt obosiţi. Cum se culcară şi adormiră. Ţugulea priponii caii, apoi, dându-se de trei ori peste cap, se făcu o albină şi pleca înspre miazănoapte încotro şedea Zmeoaica pământului. După ce ajunse acolo, zbârn! în sus, zbârn! în jos, intră în casa zmeoaicei şi ascultă ce vorbea cu zmeii, ginerii săi, şi cu zmeoaicele, fetele sale.

Petre Ispirescu în Ţugulea, fiul unchiaşului şi al mătuşei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întâia întâlnire...

... atunci, te-am luat de mână şi a început să-mi tremure voce,
să-mi simt urechile calde şi inima tare să-mi bată, atroce
şi-am parcă un nod, în gât mi s-a pus, simt gura uscată,
n-am 'ndeajuns aer şi faţa îmi trece înspre palid, deodată,
iar în spate la stern, doar mai jos, doar un pic, simt mişcare
ca un zvâcnet şi mâinile îmi cad fără vlagă, corpul parcă mă doare,
până şi cap mi se-nfundă, cum nu mai e nici sunet, aşa dintr-odată,
iar lumea dispare, e doar umbre şi toată-i urâtă... nu mai are femeie, ori fată...
chiar de pare, nu-i vreo urgenţă, nici de-n seară târziu cu capul în poale
se mângăie vise de-un zbor nesfârşit într-o dragoste nouă, ce începe agale...
... cum să pot, peste timp să ţin nealterat atât rău, să-mi provoc neîncetat suferinţă...
ca şi în ziua dintâi, cum de lumea nu moare de dragoste multă... doar de iubire, dorinţă?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (25 decembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cucul meu

Dragii mei, v-o spun cinstit,
Ştiţi, nu umblu cu perdea,
Cucul meu s-a ramolit,
Martoră-i nevastă-mea;

Singurul cadou primit
De la tata, când mi-a spus,
"Fii, băiete, mulţumit
Că pe lume te-am adus!";

Vin aseară prăfuit,
Cum vin eu de obicei
Dup-un şpriţ mai prelungit
Cu amicii buni ai mei,

Intru-n casă ca un fur
Pe fereastră, nu port chei,
Ce să vezi, aud, v-o jur,
Cântând cucu' ora trei(!)

Că uitai ca să vă spui
Doar un amănunt, parol,
Cucu-l am la ceas, în cui,
Pe peretele din hol;

Pe moment, isteţ cum sînt
Şi de praf şi de sudori,
Mă apuc la fel şi cânt
Precum cucu' de opt ori,

Că nevastă-mea, prin vis,
Cucu-l numară mereu,
Ştiind, mai mult ca precis
Când pe-arenă apar eu;

Nu cumva să vin târziu
Şi nici vorbă... afumat,
Pe la unşpe, mort sau viu,
Să mă aibe vrea în pat,

Însă azi, când m-am trezit,
Mă-ntrebă, să vezi belea,
Când aseară am venit?!
Sorbind dulce din cafea,

"Pe la unşpe, draga mea"
Îi zic io, nevinovat,
"Da, te cred ", confirmă ea,
"Cucu chiar l-am numărat,

Dar ceva este cu el,
Vreo rotiţă s-a slăbit,
De o vreme, nu mă-nşel,
Semne dă că-i ramolit,

Uite-aseară, a cântat
De trei ori, când ai venit,
S-a oprit şi-ncă o dat',
A cântat cam răguşit,

Apoi, de vreo două ori
A zis "cucu", a tuşit
Şi-ncă de vreo patru ori
A cântat şi-a râgâit,

Şi-n final, aşa, cu scârţ,
Greu de tot a cucuit,
După care-aud un pârţ
Foarte scurt şi gâtuit"...

Cucul meu, cadou primit
De la tata, când mi-a spus
"Fii, băiete, mulţumit
Că pe lume te-am adus!"

M-a adus, nu zic că nu,
Da' al dracu' cuc din hol
S-a prostit, auzi şi tu!...
Mă va da-ntr-o zi de gol!

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În prima zi de şcoală

Când la şcoală-n prima zi,
învăţătoarea zâmbind,
m-a luat dintre copii,
eu am început să plâng.

Ca o mamă iubitoare
m-a rugat cu tonu-i blând:
"Hai, zâmbeşte ca o floare!
Nu vreau să te văd plângând".

Cu căldura ei de mamă
spre mine s-a aplecat.
Mi-a spus să nu-mi fie teamă,
şi fruntea mi-a sărutat.

Abia atunci am înţeles
că are un suflet bun.
Am trecut al vieţii stres
şi am îndrăznit să-i spun:

Doamna mea învăţătoare,
mama n-a putut să vină.
Mi-a dat să v-aduc o floare
din frumoasa ei grădină.

S-a aşezat lângă mine
şi-n căldura-îmbrăţişării,
M-am simţit atât de bine
că plânsul l-am dat uitării.

poezie de Dumitru Delcă (16 decembrie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

S-a tot dat peste cap să ajungă şi el la ciolan până l-au aflat confraţii şi atunci i-au dat la cap.

aforism de Ioan Marinescu-Puiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu nu mă pot întoarce la tine...

M-am întregit în pieptul tău venind la fiinţă timpul
şi m-am desprins de trecătorii reci ai lumii;
desăvârşit, am trăit înapoia ochilor tăi
şi a trebuit să mă ancorez de soare
să mă închin copilăriei tale, ca un bărbat puternic ce eram;

Iubindu-te cu dor,
eu nu mă pot salva de tine.

Am trăit pentru a te respira în loc de aer,
şi te-am respirat atâta vreme cât să iau forma luminii ;
mi-au trecut toate rănile pe dinăuntru
rănile mele au rămas în rugurile tale
din care mai târziu se va naşte nucleul unei comete.

Căutându-mă înapoia întunericului,
tu nu poţi străluci fără mine.

Durerea a venit când mi s-a lipit umbra de pământ
şi m-am văzut lumină ştearsă în pântecul amurgului;
alergam de pretutindeni într-un vid.

Singurătatea a venit
atunci când n- ai mai putut să mă întregeşti cu tine,
deşi pământul
se făcuse din nou verde în muguri.

Dar totuşi trăiesc...
Trăiesc în voia vidului
între văz şi auz, între miros şi pipăit.

Şi alerg...
Alerg cu moartea încolţită-n mine
până la orizontul care nu se mai sprijină de cer;
răsăritul este peste tot, curge de pretutindeni.

Şi totuşi trăiesc...
Trăiesc într-o lacrimă de-a ta
şi nu mai simt prăbuşirea
care m-a desprins de lume.

Tăcerea a venit din ceea ce nu mai are chip
şi am rămas o mână pământ.
Sufletul mi se roteşte în inima întunericului;
se face luminos, mai luminos, şi mai luminos...

Iubindu-te cu dor,
eu nu mă pot întoarce la tine...

poezie de Ştefan Radu Muşat din Oglinda Literară, nr 129, septembrie 2012. Revista Centrului Cultural Focşani (21 aprilie 2011)
Adăugat de Ana Georgiana Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

După doi ani m-am întors acasă, ş-am început să fac singur iconiţe. Era vară. Duminica mă duceam la obor. Îmi aşterneam hainuţa jos, îmi întindeam marfa pe ea şi-mi aşteptam muşterii, ca orice negustor. Treceau femei sărace, oameni de la ţară, mă întrebau cine le-a zugrăvit, le spuneam că eu... şi cumparau, bieţii oameni, ziceau că-s icoane cu noroc, de la un copil nevinovat. Doamne, cu ce bucurie am venit eu acasă dupa cea dintâi afacere a mea! Făcusem vreo zece sorcoveţi şi când i-am pus mamei în mână, s-a uitat la bani, apoi la mine şi m-a întrebat îngrijată de unde-s, că eu lucrasem pe ascuns icoanele. Când i-am spus, m-a sărutat, a dat să zică ceva şi s-a întors repede cu faţa spre fereastră, că-i venea să plângă. Aceea a fost, poate, cea mai fericită zi din viaţa mea.

citat celebru din Nicolae Grigorescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lângă mare

Dis-de-dimineaţă, împreună cu câinele
M-am dus s-admir marea albastră.
Sirenele au ieşit din adâncuri
Să mă privească.

Iar fregatele de la suprafaţa mării
Şi-au întins braţele de cânepă-n fel şi chip,
Crezându-mă un şoricel
Ghinionist, naufragiat pe nisip.

Am rămas acolo până când mareea
Mi-a trecut peste pantofiori
Şi peste şorţuleţ şi cingătoare,
Şi peste corsaj, dându-mi răcoroşi fiori;

Credeam că mă va înghiţi cu totul,
C-o să dispar cum dispare-un bob de rouă
De pe mâneca unei păpădii –
Şi-atunci ne-am mişcat deodată-amândouă.

Iar ea – ea m-a urmat îndeaproape;
I-am simţit, de-argint, degetele vii
Pe glezna mea – apoi pantofii mei
S-au umplut de perle sidefii.

Am ajuns pe ţărm, era multă lume la plimbare,
Dar ea părea să nu cunoască pe nimeni din oraş;
Acolo, s-a-înclinat şi m-a privit pătrunzător,
Apoi, apoi marea s-a retras.

poezie celebră de Emily Dickinson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am căsătorit...

M-am căsătorit aseară, c-un luceafăr din apus!
Ochii licăreau argintul, lumilor necunoscute
Un alai de nebuloase, de comete şi-a adus,
Avea stele şi planete în coroana de pe frunte!

Şi-am privit cu gingăşie spre făptura-i ca de ceară,
M-am cutremurat la gândul, că şi eu devin o stea
Depărtarea de pământ, într-o zi poate-o să doară,
Toate-s reci! Prea mult mister! N-ar vrea oare-aici să stea?

Dar luceafăru-i etern! S-a născut pe-un alt tărâm,
N-are-n el sufletul cald, cum-e-l meu cel omenesc
Cu păreri de rău, i-am spus: unde m-ai zărit rămân!
Ce să fac eu muritoare, în castelul tău ceresc?

Nu cresc flori! Nu iese iarbă! N-ai nimic! Nici primăvară!
Ce pot ochii mei, o viaţă, decât noaptea să o vadă?
Voi ieşi din când în când şi privesc ca să apară
Stele, lună şi pe tine! Tu laşi dorul tău să cadă:

Peste mine, pulberi fine, de argint din infinit,
Şi voi şti că-ţi aminteşti de o nuntă! De-a noastră
Lângă mine, niciodată n-ai putea fi fericit,
Îţi stă bine! Astru' rece, ce răsari pe bolta albastră!

Te voi căuta prin vise, prin noian de amintire!
Memorând doar pentru mine, clipele de duioşie
Adormind cu un suspin, ca o tandră amăgire,

poezie de Elena Căruntu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La un moment dat, în timpul unui seminar, s-a întâmplat ceva foarte amuzant. Cineva m-a întrerupt din discursul pe care îl ţineam şi m-a întrebat: "Ai folosit cuvântul viziune de foarte multe ori până acum, dar eu personal nu înţeleg termenul. Cum este să ai.. viziune?" Îmi place să fiu provocat. Am zâmbit şi am spus: "Este ca şi cum ai vedea peste gard... când toţi din jurul tău văd doar cărămizile."

citat din Daniel Zărnescu
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am căutat...

am întrebat într-un talcioc
un corb bătrân, ascuns cu rost,
"ai mai adus purtând în cioc,
iubiri ce mie nu mi-au fost?"

cu ochii lui plini de sclipiri
privi în ochii mei căprui,
răspunse trist; "doar amăgiri,
am mai găsit umblând hai-hui"

m-am conformat şi am plecat
cum am venit, însingurat,
dar înainte l-am rugat
să îmi păstreze ce-am căutat

o să-l mai caut la alt talcioc,
poate atunci cu alt noroc,
o să-mi aducă dintr-un foc
o dragoste, să-mi pun în loc

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul nevestei cicălitoare

Nevasta mea e rea de gură.
Sunt cârpa ei, ori sunt bărbat?!
Bătăi de cap mereu mi-a dat,
Că meliţă peste măsură...

Azi, toată ziua m-a tocat,
C-am întrebat ieri de-o friptură.
Nevasta mea e rea de gură.
Sunt cârpa ei, ori sunt bărbat?!

Dar las că-i fac eu o figură,
Că tare m-a mai supărat.
E vară, şi-o să dorm în şură.
Şi-apoi ce să fac noaptea-n pat,
Cu o nevastă rea de gură?!

rondel de Mihaela Banu din Invitaţie la o ceaşcă de umor (2021)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!