Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Două vise, amândouă cu tata

pe primul nu mi-l amintesc foarte bine,
în al doilea urcam un munte călare,
noaptea, senzația că vântul îmi trece briciul pe față
și uită să-mi șteargă mirosul de spirt,

trece pe lângă mine fără spună nimic,
aplecat,
parcă aveam trei ani și mama voia să-mi facă poză
când am putut să-mi țin capul.

i-am văzut lampa agățată de șa
în culoarea lunii,
înainte să-l ajung știam că vor fi acolo
frigul, focul,
apoi m-am trezit

vorbind despre lucruri trecute,
nu pierdeam niciodată ocazia de-a întreba
ale cui sunt mormintele acelea frumoase,
până în iad,
puteam să jur că nu-mi ia mai mult de zece minute
să fiu parte a acestei lumi greu de măsurat,
liniară,
vârsta strivește.

mă încarc de neliniști profunde,
cu nasul puțin înghețat,
lipit de obrazul tău ca de un geam prin care
pomii fac piruete în ceață,
categoric și fără ascunzișuri iubirea mă-ndeamnă
la compromisuri,
îmi doresc o despărțire sublimă
în fața unei clădiri cu etaje lipsă,
noi și amintirea dezmățului de azi-noapte,
cu cât lupți mai mult să recuperezi, cu atât
timpul adaugă valoare nevrozei.

jumătate dintre iubirile mele ilegale,
jumătate sălbatice,
când aud de morală, se comportă de parcă
ar fi trăit alături de picturi cu tauri și oameni de crom
încleștați în aceeași prinsoare că natura se comportă
așa cum unui mort i-ar fi scârbă
să-l atingă
un viu
în solul acela dur
unde nu poți controla vanitatea
jocului de noroc care nu are nimic de spus între
viață și moarte
rămâne decizia ta și vocea pentru el crudă,
nelucrată,
nepoliticoasă, dar nu mai puțin
magnifică,

altfel spus, mă simt bine,
uneori și eu râd.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Talita kumi

într-o zi n-o să mai pot și n-o să am cui spune

mama îmi aduce droguri despre care
medicii ridică din umeri
presupunem fi o maimuță

cine ar putea reziste ochilor mei verzi
nu sunt supărat doar că îmi place moartea
primilor oameni

negrul tău îmi abate gândul de la rău
și nu regret mâncarea din rai
las pe spate văd frumusețea lunii ce pretinde
te porți bine cu valurile

în fiecare seară desenez un port și îmi închipui că sunt
sătul de romul sălciu pe care jumătate mi-l fură
șobolanii
din pumni
nu mai cred în puterea vindecătoare a singurătății

poate am cerut prea mult de la mine
poate grupa mea sanguină nu acceptă nimic din afară
nu știu cum mă văd dar ceva îmi spune Dumnezeu
există
doar în mintea mea obișnuită creadă
nimeni nu s-a întors din cer

încep să mă conving îngerii au grade
partide de stânga și programe cu fonduri
nerambursabile
sentimentele fac mai mult decât orice promisiune
a vieții

încerc să-mi închipui te iau în brațe
42 de kilometri și apoi mor nu înainte să-ți spun
ai fost singura
care a crezut tot ce preoții ne-au ascuns
de fapt
mâinile tale pe mine înseamnă pot să-mi pun mâinile
și să zic:
curaj, eu am învins lumea!

somnul îmi provoacă o stare vecină cu nebunia
te văd dar nu reușesc să-mi țin capul
pot respir dar inima refuza vânătoarea de vrăjitoare
provocată de cele șapte biserici

credința își leagă șireturile și-apoi umblă cu cercul
până la primul cântat de cocoș uit de ce mi-ai spus
înainte ca întunericul să-și lepede hainele
talita kumi
fetițo scoală-te
și ziua va trece fermecătoare și plină de sensuri
ca mirosul pâinii într-un cimitir de brutari

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Teodor Dume

Undeva între mine și tristețea lucrurilor există un suflet

De la o vreme privesc
ca pe un lucru uitat în podul casei
(nici nu știam că există
și că-l moștenesc de la tata)
țin ochii larg deschiși cât să
încapă Dumnezeu
disecreția
sentimentele și iubirea
a tot ce nu am cunoscut îndeajuns

astă-seară am impresia
cineva se uită la mine
ca la icoana agățată pe întunericul
de sub grinda unde bunica
își ascundea tristețile
implorându-l pe Dumnezeu să o ierte
de tot ce a făcut și nu a făcut

miroase a busuioc uscat
e multă liniște în oftatul nopții
căldura îmi despică amintirile
una câte una
privesc apoi
cobor într-un timp fără atingeri
și îmi place cred Dumnezeu
îmi îngăduie lucrul acesta
pentru ca și mâine să-mi pot aminti
de cei plecați...

știu că mă vor întreba de ce
nu o fac mai des
cel puțin la capătul săptămânii când
clopotele crapă liniștea din sat
ba o să mă certe și mama pentru că
uneori uit să-mi iau micul dejun

parcă o aud cum respiră...

privesc în jos și nu spun nimic

poezie de
Adăugat de Teodor DumeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Daniela Achim Harabagiu

Să trec pe lângă sentimente?

Eu nu știu nimic
Și văd puțin.
Dar, mai mult simt.
Mai mult decât oricine,
Simt aerul pe care îl respiri,
Cum îmi arde stomacul,
Simt mai mult decât pământul,
Udat de un potop,
Cum inundă
Lacrima, din suflet, din destin,
Din al tău ochi.

Eu nu știu nimic.
Și Doamne, câte mai am
De văzut, de aflat!
De simțit, de ce nu?
Să pot să simt,
Cum trece de mine
Dorul pe care mi-l lași!
Ar fi păcat,
Ca tinerețea-mi să treacă
Fără rost,
Pe lângă sentimente,
nu mai pot să simt
Un aer proaspăt
Și-o ploaie caldă
Ca pe un duș reconfortant!
Un râs puternic,
Să-mi iasă din plămâni.

Să-mi simt din nou puterea,
În mâini,
În cuget și-n voință,
Să vreau să simt, trăiesc iar!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte

vedeam lămurit umbrele nopții printre scaieți,
plouase zdravăn și în umezeala călduță greierii se întreceau
să nu cânte, puneam mâna pe tine, juram ca pe
cei din familie,
nimic nu mă împiedica să-mi doresc moartea,
deși încărcătura ei spirituală
îmi lua tot cheful,
iubirea peste care se-auzeau ultimele lopeți de țărână.

marea,
azi, nu se îndepărtează din camera mea
pot ieși
pe acoperișul vecin,
cerul pare o geografie confuză de parcă
Dumnezeu s-ar fi răzgândit înainte de Cartea Genezei.

pentru că tu faci genial și iubirea ta
scoate tot ce-i mai frumos din mine fără să pretindă nimic,
pentru că m-aș simți inutil dacă lacrimile tale
nu ar cădea pe umărul meu și carnea dulce
de om n-ar sfârâi în interiorul conștiinței, unde ceva
spiritual nu s-ar trezi să-mi spună că ocaziile se răzbună,
dar în cazul tău reprezintă felul în care ființa umană încearcă treacă,

pentru că nimic fără Dumnezeu înseamnă nimic fără iubire,
iar nimic fără iubire înseamnă nimic fără tine și pentru că
atunci când fizic suferința depășește speranța de viață primită
la naștere, când am început căutăm tinerețea fără bătrânețe și viața fără de moarte,

pentru că toate aceste lucruri înseamnă de fapt
un întreg pe care nu-l poți împărți fără să inventezi
alte lumi,
iată de ce ești singura în stare spere,
să nu se laude, sufere totul, ierte în felul naturii noastre divine,
care de mii de ani lasă lumea mai bună...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Înainte de a doua venire

mereu mi s-au împlinit presimțirile.
vă vorbește un om născut acum o sută de ani
ce speră mereu iubirea să-i facă o rană urâtă
pentru a se întoarce acasă.

nu-mi doream nimic altceva
decât să fiu un copil greu de mințit;
așadar m-am umflat de plâns.

nici măcar nu puteam să spun că mi-e frică.
sufeream cumplit după apă,
iar apa spumega în scoarța copacilor desfigurați de durerea
pe care doar o secetă lungă sau focul ți le poate produce.

i-am spus unui preot catolic:
mama ține în cameră tabloul cu tata.
lumina din stradă,
lumina mașinilor ce virează îi schimbă privirea.
uneori este rea,
alteori pare a unui om resemnat cu faptul
lumea lui e mult prea departe,

deci nu-mi vorbiți despre iad.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Silvia Goteanschii

Două femei

Eram în stație numai două femei,
ne uitam una la alta, studiindu-ne mai întîi
mîinile,
vedea mîinile ei sunt mai frumoase
decît ale mele, dar îmi spunea:
- Ce frumoase sunt mîinile tale!

I-am zis mulțumesc, apoi am continuat
ne uităm una la alta
studiindu-ne îndelung nasurile,
vedeam că nasul meu e mai frumos
decît al ei și i-am zis:
- Nasul meu e mai frumos decît nasul tău!

Nu mi-a spus nimic, nici timp nu avea,
căci tocmai se oprise un autobuz
care a luat-o din stație cu tot cu mîinile ei
frumoase, de parcă nu fusese
niciodată acolo, deși voi tine bine minte
mîinile ei, puțin mai frumoase
decît ale mele. Apoi și ea și-a adus aminte
, în acel moment, eu nu aveam
cum să-mi văd nasul. Deși putea fi altfel,

fiindcă

eram în stație numai două femei,
nu ne cunoșteam și nu ne uitam una la alta
și chiar dacă ne-am fi cunoscut
nu ne-am fi plăcut deloc, chiar dacă
la un moment dat ne-am îmbrățișat,
ne-am povestit viețile noastre,
ne-am căsătorit copiii și totul a durat
cît am așteptat autobuzul în stație,
apoi ne-am despărțit, dar mîinile noastre,
multă vreme încă, s-au tras de păr.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Mulțumesc omului din cer

sufoc în locul acesta,
viața are forma unei găuri de vierme,
lucrurile despre care am uitat există fac să-mi dea
lacrimile
nu mai recunosc minciuna,
poate zahărul m-a făcut imprevizibil sau omul din cer n-a murit
pentru noi,

vreau ajungă stratul de ozon,
pomii explodați demografic,
șobolanii îndrăgostiți de groapa orașului,
sentimentul de țară se întoarce în cărți,
cine ești tu să-mi spui ''nu face asta'' când îmi tai venele
și pun îndoiala la ''favorite''...

mi-ar fi plăcut iubirea, un fel de inteligență artificială,
îmi trimite atâtea mesaje încât ajung să cred,
nu suntem singuri,
dincolo de trei straturi de noapte, cineva răsucește cheița,
iar eu îmi iau tableta și umblu,
diavolul este un virtual norocos,
mereu găsește pe cineva să-l asculte..

îmi lipsește răbdarea lui Iov,
foamea a rămas dovada că sunt viu,
pentru nevoia de dragoste
mulțumesc omului din cer ne suprapunem aceluiași gând,
timpul nu se atinge de mine,
după chipul și asemănarea lui
dimineața mi-a fost milă moartea nu va mai exista,
lucrurile dintâi vor trece de parcă nu au fost niciodată,
la fel, dorul...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Teodor Dume

Semne de la mama

în închipuirea mea trăiește o mamă
sigur e mama
face parte din mine
dimineața
la amiază și seara
când vorbesc cu Dumnezeu
își pune capul între palme și
privește tăcut
din ochii deschiși parcă
într-o altă lume
ies lacrimi

trăiesc între realitate și vis

ferit de ochii lui Dumnezeu
îmi întorc capul și plâng
am senzația unui sentiment straniu
cum parcă m-aș hrăni cu propriul
meu sânge
sub stăpânirea gustului acela
mult prea dulceag
tremur într-un ritm agonic
aș face orice ca să-mi pot curăța
oasele de frică
aș întoarce lumea înspre marginile cerului
și soarele către chipul mamei
locuit în mine
deși știu că nu-i decât o cruce
de lemn putrezit
pe care o port ca Iisus coroana de spini
de la o vreme pipăi și
întreb mirat
sunt eu sau nu mai sunt eu
cel care am fost
închid ochii și sub mângâierile
imaginare o strig pe mama
o întreb
de ce s-a dus fără o vorbă
de rămas bun

știu dincolo de tăcerea ei și
de ceea ce a fost
e multă suferință și iubire
nimic nu e întâmplător
zic
cu ochii ațintiți la lumina
de la capătul nopții
răstesc la Dumnezeu
spune-mi Doamne
eu
eu când o voi putea urma?
am obosit să mai cred în tine
Doamne!
sufletul nu mi l-ai citit de mult
mă simt ca un tren oprit
într-o haltă fără călători
cineva trece tăcut și mă privește
din mers
știu că nu poți fi tu
Doamne
și mai știu
nu îmi vei răspunde
nu-mi rămâne decât aștept
sau să fac ceva ce știu cel mai bine

până una-alta
o să cobor în mine și
câte puțin în fiecare zi
voi roti soarele după umbra mamei
și în cele din urmă o voi ruga
să-mi lase un semn la orele 12 fix
ca să am puterea privesc pe fereastra
altui cer

poezie de
Adăugat de Teodor DumeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Garabet Ibrăileanu

Mi s-a spus că eram un copil aproape grav, deși plin de toate naivitățile acelei vârste. Mama mea iubea cu toată puterea unei naturi concentrate și a unei vieți care fusese tristă. Mi s-a spus că era o femeie înaltă, tăcută și frumoasă. Ea suferise mult, căci multă vreme luptase cu cea mai grozavă sărăcie, lucrând zile și săptămâni la o cuscutură, pentru care lua câțiva lei, căci bunica mea rămăsese fără mijloace. Numai mai târziu începu aducă acasă ceva un frate al ei. Eu n-o țin minte cum era la față, decât foarte vag. Am mai mult o impresie nelămurită despre ființa ei, despre esența ei sufletească, despre ceva cald și lipit cu patimă de copilul acela, care azi sunt eu. Dar această impresie nelămurită a mea, adăugată cu cele ce am auzit despre ea, au alcătuit în mintea mea o ființă vie, pe care o văd: o fată tânără. Ea a murit la vârsta de 31 de ani, și o văd ca o fată. Mama mea, acum când eu am 40 de ani, când sunt mai bătrân decât ea, îmi apare într-un chip foarte curios, pe care e greu să-l exprim. Mama mea este mai tânără decât mine.

în Amintiri din copilărie și adolescență (31 iulie 1911)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Adela" de Garabet Ibrăileanu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -10.00- 7.99 lei.
Cornelia Georgescu

Lia: Deci, mama ta împlinește mâine de abia 45 de ani... Era foarte tânără când ai apărut tu pe lume, în viața ei.
Lucian: Da, așa e... Avea de abia 17 ani, era practic o copilă! N-am înțeles niciodată de ce s-a grăbit atât de mult, de ce s-a căsătorit atât de devreme; practic, nu existau motive.
Lia: Poate pentru că-l iubea prea mult pe tatăl tău și n-a vrut să-l piardă.
Lucian: Probabil, dar... Avea doar 16 ani! Era pur și simplu un copil! N-am îndrăznit niciodată s-o întreb de ce... Pentru tatăl meu, nu era deloc prea devreme, el e cu 11 ani mai mare ca ea. Dar putea aștepte câțiva ani, măcar până la majoratul ei, dacă o iubea cu adevărat!
Lia: Poate, dar privește partea bună a lucrurilor. E mult mai bine că s-a întâmplat astfel!
Lucian: Mai bine? De ce? Care ar fi partea bună a lucrurilor, în toată chestia asta?
Lia: Pentru , altfel, n-ai mai fi fost tu acum, aici, cu noi. N-ai fi putut participa la această misiune. Ai fi fost poate prea mic la data lansării. N-ai mai fi fost tu comandantul nostru!
Lucian: Mda... Cum să nu?! Ce pierdere dezastruoasă pentru voi! Mare scofală, nu-i așa?!
Lia: Păi, mare, pentru că, cine știe cine ar fi fost în locul tău și cum s-ar fi purtat cu noi... Deci, o iubești foarte mult pe mama ta.
Lucian: Da, o iubesc, normal. Dar nu i-am spus-o niciodată, sau cel puțin nu-mi amintesc să-i fi spus și nici nu m-am străduit să-i arăt acest lucru. De obicei, eram doar foarte încăpățânat și nu îi dădeam niciodată ascultare.
Lia: Nu surprinde deloc! Acest comportament te caracterizează, în general.
Lucian: Ah, te rog... Nu-i momentul să-mi amintești și tu! Ce-ai vrea, am defectele mele...
Lia: Așa e, le cam ai.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Eugene: Știu despre ce vorbesc, Arlene! Tatăl meu se punea în genunchi și o implora pe mama. Iar mama îl primea mereu înapoi. Nu am înțeles niciodată. Își acoperea vânătăile și tăieturile și îl primea înapoi. Pentru că o implora și plângea. Și acum întrebi ce s-a întâmplat după ce s-a întors.
Arley: Eu...
Eugene: Nu! Continuă! Ai spus că vrei știi ce s-a întâmplat cu mine, acum întreabă-!
Arley: Nu-mi place asta...
Eugene: "Te-a rănit, Eugene?" Întreabă-!
Arley: Te-a rănit?
Eugene (scutură din cap): Nu pentru mult timp. Am plecat până să fac 13 ani. Am fugit. Dar îmi era atât de dor de ea... A trebuit să mă întorc să o văd. Și într-o noapte m-am întors. Acum, întreabă- ce s-a întâmplat. "Ce s-a întâmplat în noaptea când te-ai întors, Eugene?"
Arley: Ce s-a întâmplat?
Eugene: El era acolo. Beat. Ca de obicei. Doar că de data asta eu nu mai eram la fel. Aveam 16 ani și nu îmi mai era frică de el. Și când l-am privit în ochi și i-am spus că dacă se mai atinge de ea o dată, o să-l omor, și-a dat seama. Și-a dat seama că nu mai exista pentru mine. Și stau în fața casei. Țip, urlu ca să iasă mama. Nici măcar n-am văzut. Mă lovește în cap cu o scândură și îmi sângerează urechea. Și târăște. Mă târăște în spatele casei în garaj. Și pleacă. Un minut... cinci minute... nu știu. Apoi se întoarce. Și stropește. Mă stropește și nu înțeleg. Nu înțeleg de ce apa... miroase atât de urât. Nu înțeleg. Și apoi o văd. Văd... o... o canistră de benzină. Canistra roșie din camion. (Plânge.) Și se uită la mine pentru ultima oară... și aprinde chibritul. Și ultimul lucru pe care mi-l amintesc, pe care nu-l voi uita niciodată, sunt ochii lui. Ochii lui pentru că erau plini de o imensă... satisfacție.
Arley (plângând): Îmi pare atât de rău...
Eugene: Nu! Nu! Nu-mi spune cât de rău îți pare pentru mine! Spune-mi cum vei face ca să nu pățească și Trevor același lucru!
Arley: Ricky nu ar face asta niciodată!
Eugene: Of, Doamne, Arlene! Nici nu trebuie s-o facă. Tot ce trebuie să facă este să nu-l iubească.

replici din filmul artistic Dă mai departe!
Adăugat de Liliana ȘtefanSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Beție

supărat am deschis o sticlă cu vin
noaptea târziu sub cerul curții mele
stelele îmi sclipeau și mă mustrau
dar eu de singurătate beam și tot beam
până am prins un pic de curaj
și m-am luat la harță cu dumnezeu
l-am anunțat direct că el nu mai există
de ceva vreme aici pe pământ un nebun
îi bâlbâiam numele l-a declarat mort
și eu preacredinciosul îl cred mă jur
i-am spus că n-are cruce și nici măcar mormânt
l-am întrebat la cine doamne-acuma să mă-închin
n-a zis nimic mi-a mai turnat înc-un pahar cu vin
cu teamă ca pe împărtășanie l-am băut
mi-am zis în gând că-i vremea să mă spovedesc
și spus-am despre mine toate bune și cele rele
i-am pomenit apoi din nou de filozof
despre acel afront imensă imensă blasfemie
așteptam să-l fi înfuriat în așa hal
că o să mă scuture din pomul vieții
însă nimic nimic nu s-a-întâmplat
de enervare am mușcat cu dinții din pahar
nu se poate nu se poate cum doamne cum
un eretic în loc să-l arzi în iad tu îl proclami geniu
nimic pocalul spart pe jumătate plin de sânge
îmbia cu mirul lui dumnezeiesc
sfios descumpănit am vrut să-l dau pe gât
însă ceva o mână nevăzută parcă m-a oprit
aud și-acum în jur cum noaptea îmi șoptea
sunt viu e gol mormântul meu în tine
cum vezi te las să îmi putrezești crucea
și-apoi o să mă-ntorc din nou la mine

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Diana: Iuli!
Iulian: Da, dragă.
Diana: Mulțumesc.
Iulian: Pentru ce? Pentru mașina asta? Îți place așa de mult?
Diana: Nu chiar pentru mașina asta, deși îmi place destul de mult.
Iulian: Atunci pentru ce-mi mulțumești? Cumva pentru că ți-am propus -ți iei și tu permis de șofer?
Diana: Nu, Iuli... Pentru te-ai împăcat cu Luci; asta-i mult mai important decât orice altceva.
Iulian: Ah, asta era... Să nu crezi că m-am împăcat cu el doar din cauza cuvintelor tale, deși poate și acelea m-au influențat destul de mult; nu puteam risca să-mi pierd familia din cauza unei neînțelegeri. Tu și Luci sunteți foarte importanți pentru mine, ocupați primul loc în viața mea; restul cade pe plan secundar. Dar chiar și fără cuvintele tale, tot nu puteam risca nimic. Cu ocazia acestei neînțelegeri, mi-am dat seama cât de mult țin de fapt la băiatul ăsta; dar am și motive, o sumedenie... Toată noaptea n-am putut dormi, nu reușeam închid un ochi, din cauza frământărilor care m-au chinuit până când am stat de vorbă cu el. Doar așa m-am putut liniști...

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Rachel: Chiar credeai că nu mi-am luat la revedere de la tine pentru că nu-mi pasă?
Ross: Mie așa mi s-a părut.
Rachel: Nu pot cred după zece ani nu știi numic despre mine!
Ross: Bine. Atunci de ce nu ți-ai luat la revedere de la mine?
Rachel: Pentru e al naibii de greu, Ross! Nici nu pot -ți explic cât de mult o să-mi lipsești. Când gândesc că nu o să te mai văd în fiecare zi, îmi vine să nu mai vreau merg. Bine? Așa dacă îți imaginezi că nu ți-am spus la revedere pentru că nu îmi pasă de tine la fel de mult ca de ceilalți, te înșeli. E pentru că însemni mai mult pentru mine. L-am spus, bine? Uite-ți salutul.

replici din filmul serial Prietenii tăi
Adăugat de Burduja Simona, MTTLCSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Un fiu de-al Meu [A child of Mine]

Mi-a zis, îți dau pentru o vreme,
Un fiul de-al Meu, cum am voit.
Ca să-l iubești cât e în viață
Și să-l jelești când a murit.
Șase sau șapte ani de zile
Sau poate douăzeci și doi.
Poți, prin urmare, să-l crești bine
Pân' o să-l iau iar înapoi?
El te va face te bucuri,
Iar de va sta numai puțin
Păstrează-l viu în amintire,
Ca -ți aline al tău chin.
Și nu promit va rămâne,
Căci totul piere, e firesc,
Dar pe pământ sunt lecții multe,
Iar Eu -nvețe Îmi doresc.
Am căutat în lumea largă,
Un dascăl bun, adevărat,
Și din mulțimea fără număr,
Pe tine azi te-am selectat.
Deci poți să-i dai iubirea toată,
N-o gândești că-i în zadar,
Și n-o să mă urăști de moarte
Când o să vin îl iau iar?
Aud oamenii îmi strigă,
"O, Doamne, fă așa cum știi!"
Copilul tău te fericește,
Cu riscul vei suferi.
Să îl tratezi cu gingășie,
Cât se mai poate, să-l iubești,
Pentru plăcerea ce ți-a dat-o,
Mereu în gând să-i mulțumești.
Dar dacă îngerii îl cheamă,
Mai repede decât ai vrea,
Să-nfrunți cu mult curaj tristețea
Și accepți e așa.

poezie de , traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Joey: Știi, voiam tac și să te las pleci. Dar nufi eu. Ar fi ca într-un film de Merchant Ivory unde oamenii suferă în tăcere, iar tu ar trebui fii atât de impresionat de cumpătarea lor. Îmi pare rău, dar la naiba cu asta. Prietenul meu cel mai bun din toată lumea pleacă mâine și o mare parte din mine vrea ca el să rămână. Așa sper să nu mă urăști.
Dawosn: Nu aș putea te urăsc niciodată, Joey. Nu că nufi încercat asta.
Joey: Ultimii doi ani au fost o adevărată telenovelă. Dar nu i-aș da înapoi, nu aș șterge nimic, dar... Mă bucur s-a terminat. Pentru că îmi place cum stau lucrurile acum. Viața mea fiind mereu o glumă nesărată, acum lucrurile merg bine... tu pleci.
Dawson: Jo, dacă aș crede măcar pentru o secundă că ar fi decizia corectă, aș rămâne, dar este timpul să plec. Este timpul ca eu să ies din camera asta și este timpul ca tu descoperi cine ești fără noi. Capitolul acesta s-a încheiat, Joey. Simt asta.
Joey (cu lacrimi pe obraji): Crezi în magie? Eu nu credeam. Cum aș putea? 13 ani, mama ta moare. Și totuși mai speri în ceva magic, ceva care să facă totul mai bine. Dar nu se întâmplă așa și te uiți la tatăl tău care nu e în stare să-și învingă punctele slabe. Fără abracadabra în cazul acesta. Și apoi mai e Pacey. Orice magie a fost între noi s-a terminat, nu-i așa? Dar apoi mai ești și tu. E o dovadă există cineva acolo care se gândește la mine. Prietenul meu care a fost mereu alături de mine. E magie curată. Cred e doar un mod lung și tărăgănat de a-ți spune că o să-mi fie dor de tine, Dawson.
Dawson: Și mie o să-mi fie dor de tine, Joey.

replici din filmul serial Cei mai frumoși ani
Adăugat de Moț MădălinaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Mihai: Salut, Luci. Ce mai faci? Cum te simți?
Lucian: Mihai... Nu știu ce ți-aș putea spune. N-am cuvinte... Știu ești supărat, că sunt vinovat, n-am nici o scuză, că am fost un idiot, un cretin fără pereche și nu mă aștept la înțelegere din partea ta, dar...
Mihai: Nu, Luci; încetează! Nu de asta am venit aici. M-ai auzit pe mine reproșându-ți ceva? Nu vreau te acuz de nimic și nici nu trebuie te scuzi față de mine. Am înțeles n-ai avut intenții neserioase și-mi pare rău pentru ceea ce ți-am spus atunci. Regret... Altfel spus, nu aveam motive întemeiate să fiu supărat pe tine, nici n-aș avea de ce te iert și sunt dispus uit totul. Să lăsăm în urmă ce a fost. Nu vreau decât te știu bine.
Lucian: Adevărat?!
Mihai: Sigur. Prieteni, nu?!
Lucian: Sigur, rămânem prieteni. Mă bucur ai venit să mă vezi. Dar cum de te-ai răzgândit? Ultima oară când ne-am văzut, păreai foarte supărat. Spuneai că până atunci am fost mereu un exemplu demn de urmat pentru tine, un fel de idol pe care-l admirai, însă după ceea ce s-a întâmplat, ți-ai schimbat brusc părerea; mai spuneai să-mi fie rușine și crede-, chiar mi-era, normal, fără să-mi fi spus tu... Și mai ziceai te-am dezamăgit și că-ți pare rău pentru mine. În plus, dacă n-ai fi ținut cont de respectul pe care mi-l purtai, mi-ai fi tras cel puțin un pumn zdravăn, pe care sigur l-aș fi meritat.
Mihai: Știu ce-am spus atunci... N-ai uitat? Parcă ai fi înregistrat totul pe bandă.
Lucian: Nu puteam uita. M-a afectat foarte mult. Nu puteam suporta gândul aș pierde prietenia ta. A fost îngrozitor. Doream să nu mă gândesc, dar nu reușeam. M-a durut mult mai tare decât pumnul acela zdravăn, pe care l-aș fi meritat.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Doamne

M-am maturizat rămânând aceeași...
Am crescut până ai spus Tu să mă opresc.
Pot vedea până unde decizi Tu pot vedea.
Aud doar ce îmi este dat să aud.
Dar m-ai lăsat să simt, gândesc și să visez fără limite.
Și totuși...

Ce caute cineva ca mine într-o lume atât de rea?
Ce lecție m-ai trimis -nvăț și, mai presus de toate,
Când o să mă-ntorc?
Chiar nu știi
Cât de mult mă doare
Să trăiesc într-o realitate în care nimeni nu mă înțelege?
Chiar nu auzi
Cum te strig plângând în somn și te implor
salvezi?
Chiar nu simți
Cum caut refugiu ca o corabie lovită de furtună care...
Respiră aerul unei lumi gata să o înece?
Chiar nu vezi
Cum chinui trăiesc printre ei,
Rugându- Ție să nu devin
Una de-a lor?

nu fiu, Doamne, te implor...
nu fiu indiferentă
Și arunc cu ură peste tot în jur,
Fără să-mi pese
Pe cine lovesc.

Nu știi?
Nu auzi?
Nu vezi?
Nu simți?
De ce taci?
De ce continui să mă speri cu tăcerea ta dureroasă?
Ce jucăm noi doi încontinuu?
Ce joc absurd și imatur?
Sau poate Tu vorbești
Și eu sunt incapabilă să aud?!
Ce drept am să te judec, Doamne?
Căci Tu oricum n-ai ține cont de fericirile mele...
Inutile
Tu deja m-ai binecuvântat,
Făcându-mă altfel...
Tu ai încredere în mine
Și nu m-ai părăsit nicio clipă
Pentru știi că fără Tine
Nu aș fi decât
Una dintre ei...

poezie de
Adăugat de Francesca ButaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

În realitate fac pe mine de frică

Atât de supărat eram când urcam la tine.
Atât de supărat încât am uitat să mă opresc și am continuat urc.
Am văzut că nu eram nicidecum singur, treceau pe lângă mine oameni care coborau
cine știe de când și până. Ajungeam din urmă oameni mai supărați, mult
mai îngândurați decât voi fi eu vreodată. Îi întreceam fără grabă, ca într-un vis,
ca într-o amintire în care hoinăresc într-un mall în timp ce cineva drag trage moară,
si mint că am emoții pentru marea trecere a sufletului său,
dar în realitate fac pe mine de frică, simt în acea amintire
voi urma eu. Așa e când îți moare cineva foarte apropiat, atunci e ca și când moartea
te bate pe umăr dar nu te întorci și tu, este suficient persoana dragă,
tu bocești, dai de pomană uiți, dar nu te întorci și ai o jenă pe umăr tot restul vieții, trăiești cu ea, o
porți ca pe un epolet. Ce sus stai!, gândeam că o să îți spun prima oară când o să ajung la ușa ta
pe care scrie Fam. Escher, dar ușa ta nu se zărea și asta (ca să fac o rimă)
nu mă deranja. Simțeam că se depărtează pe măsura pașilor
sau chiar pașii mei o îndepărtau. Stai mai sus decât se gândeau anticii
ar sta Divinitatea, am continuat îți spun în gând.
Și m-am simțit ca și când ai fi auzit, ca și când te-ar fi supărat ironia și
ai fi sângerat ceva care s-a dovedit mai târziu, după momentul nostru amoros, a fi un regret nedefinit.
Neștiind ce să îmi spui ai tăcut în gândul meu privind prin tâmpla mea
la oamenii care treceau sau pe lângă care treceam urcând spre tine.
O părere de rău m-a cuprins îți spusesem ce ți-am spus. Și în plus de asta urcam nu mă puteam opri
te iau în brațe și așa mai departe. Treceam pe lângă oameni după cum bine vedeai și tu prin tâmpla mea
și asta îmi ocupa tot timpul. Ce frumos e la tine aici sus!, am încercat refac dialogul
dar deja auzisei ce spusesem prima oară, așa ceva nu se uită, nu se șterge, se poate
Ierta dar mai mult nu, chiar dacă a fost în gând. toate astea le spunea chipul tău. Tăcutul. Chipul
tău se desprinsese de ființa ta, de epiderma fără cute,
în timp ce urcam spre tine și restul corpului tău se depărta de locul în care trebuia să ajung,.
Și mâna mea îmbrăca o mănușă din praful de pe balustradă, așa cântăream trecerea timpului
spre tine. Mă gândeam îți spun una bună auzită pe scară în treacăt,
despre un mort care după mii de ani (cel puțin) iese din groapă și fiind beznă, pentru că venise
între timp bezna mare, a continuat urce, pentru că nu vedea pe unde se află.
La fel și alți morți, unii cădeau pe lângă el, era o vânzoleală ca în amintirea mea din mall.
Dar am auzit doar bucata asta de când tot urc, fără să
aflu finalul, fără să ajung la tine. Urc fără să mă pot opri, fără să te pot
opri ca să te ajung din urmă, ne continuăm drumul, îți țin în gură chipul de ceafă
ca pe un pui de pisică.

poezie de
Adăugat de Ștefan CiobanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Pisica. Inceput de igrasie" de Ștefan Ciobanu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -20.00- 12.99 lei.

Balada

Fântâna-mi stă alături și totuși mor de sete,
Ca focul ard, dar dinții îmi dârdâie de frig,
În țara mea aflu, dar tărâm străin îmi pare,
Stând lângă jar, eu tremur de friguri doborât,
Sunt gol de tot și totuși veșmântul mi-i de vornic,
Când râd, am ochii-n lacrimi, doresc zădărnicii,
Mă-mbărbătez cu visuri și mor de deznădejde,
Mă-mbăt de veselie și tremur de dezgust,
Voinic mă simt și totuși stau frânt fără de vlagă,
Prieten mi-e oricine, dar toți ocolesc,
Nepăsător de toate îmi zbucium încă gândul,
îmbuib de bunuri când nu mai vreau nimic,
Și mierea vorbei blânde, mai mult amar mi-aduce, -
Pe omul ce -nșeala mai drag mi-i să-l aud.
Prieten mi-e acela care mă-ndeamnă a crede
Că lebăda cea albă e neagră ca un corb,
Minciună ori dreptate de-acuma mi-i tot una,
Pe cel ce-mi face bine mi-l socotesc dușman,
Țin minte tot și totuși nu-ncheg nimic în minte-mi,
Prieten mi-e oricine, dar toți ocolesc.

poezie clasică de
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Poems Paperback" de Francois Villon este disponibilă pentru comandă online la 90.99 lei.

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook