Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

E un timp negru acum

Așezase
o păpădie
în dreptul Soarelui
și când totul se potrivea perfect, a suflat fericită.

[Îi urmăream încheietura mâinii, mișcarea fină a mușchilor sub piele,
și începeam să văd în interiorul cărnii cum s-au strâns timp de milenii
explozii stelare, cum s-au născut și au murit pe rând galaxii
care au condus la mecanismul acesta perfect al suprapunerii dintre crimă și frumusețe.]

Așa fac toate femeile, mi-am spus, în timp ce ea, cu stindardul fericirii pe față,
mă așeza pe tronul solar și îmi dădea să mănânc și să beau.

Și am trăit fericiți până când deodată,
eu am întrebat: "ce faci?"
și ea a răspuns târziu:
"bine."

[Dar poate că mint, nu eu întrebasem ci altcineva, mult mai adânc, din mine. Simțise oare că mecanismul acela fin, de reglaj al sufletelor, scârțâia pe undeva? Pe undeva, sărise în aer o rotiță comună, pentru că la distanță de două miliarde de ani-lumină, într-un sector al galaxiei Andromeda, un pulsar întârziase cu o miime de secundă rotirea mirificei raze?!]

E un timp negru acum; între fictiv și real, este răspunsul și poezia.

Dar într-o zi ne va fi bine la maxim. Poate nu azi, dar peste o mie de ani,
peste zece mii,
peste o sumă de mii, într-un alt univers, în formă de cord,
eu voi fi Soarele
și tu, păpădia
electrică deasupra unui club de noapte
pentru androizi romantici și singuri.


[Imaginează-ți acum poetul un indian din Vestul sălbatic călcând pe urmele cuvintelor și aducându-le înapoi cu arcanul, cum ai aduna iar împreună fire subțiri și sticloase, de păpădie, și le-ai potrivi cu penseta sub lupă, pe canapeaua psihanalistului.]

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Uratii" de Dorin Cozan este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -14.90- 8.99 lei.

Citate similare

Any Drăgoianu

Nu există poemul perfect

cum nu există poetul perfect
sau o dimineață perfectă
când poetul să se trezească brusc
și să înceapă scrie
un poem care să nu aibă legătură cu nimic
dar care să spună totul

de exemplu
poetul
ia la întâmplare un cuvânt
din miile de cuvinte
să-și deschidă pieptul
și să-l îndese acolo
cum ar îndesa un SOS într-o sticlă
apoi aștepte ore în șir
zile sau chiar luni
până când
de undeva
de la capătul lumii
o inimă
plină de emoții
citească și să-l caute cu disperare
dar cum toate astea nu există
îmi rezerv dreptul să mă înec în tăcere

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Dawson: Bun, deci... Vrei să-mi spui ce se întâmplă?
Pacey: Nu e ceea ce crezi tu, Dawson, nici pe departe.
Dawson: De unde știi ce cred eu?
Pacey: Pentru că se vede pe fața ta, amice! Da, eu și cu Joey am petrecut mult timp împreună în ultima perioadă, pentru că am fost aici încercând învățăm dansăm și apoi ea mă învață trigonometrie. Dar ce mi se pare mai interesant e că dintre toate blondele și bruntele posibile, dintre femeile pe care noi le cunoaștem, prima care ți-a venit în minte a fost Joey. Oare de ce?
Dawson: Pacey, nu o să scapi încercând să mă analizezi pe mine.
Pacey: Doar te întreb ceva simplu. Adică, Dawson, tu și Joey... nu mai e iubita ta.
Dawson: Da, nu mai este.
Pacey: Da... așa că de ce mai purtăm discuția asta? Înțelegi ce vreau spun? Ești același tip care mi-a spus acum câteva săptămâni că voi doi aveți nevoie fiți separați.
Dawson: Mda, trebuie mergem pe căi diferite, dar nu mi-a trecut niciodată prin minte ...
Pacey: Că ce? Că și ea o să-și continue viața... sau poate că nu ți-a trecut prin minte că în drumul ei s-ar putea opri la mine, despre asta este vorba? Dumnezeule, frate, așa faci mereu, vorbești și iar vorbești și nu te asculți. Spui că ai trecut peste ea, dar nu este așa. Sunt doar cuvinte care nu înseamnă nimic pentru tine.
Dawson: Nu știi despre ce vorbești.
Pacey (râde și se întoarce și arată spre Joey care dansează cu un bătrân): Uită-te la ea, Dawson. Uită-te bine, este o zeiță, prietene. Cât timp credeai că o să treacă până să apară vreun tip care s-o placă?! Pe bune, frate, și când o să se întâmple asta ce o să faci?
Dawson: O ... o să accept totul așa cum o să fie.
Pacey: O accepți totul așa cum o să fie, hombre, poate că ar trebui să-ți dai seama de acum pentru că tipul care o să apară nu o să fie prietenul tău cel mai bun și nu o să-ți ceară permisiunea, tipul ăla o să se uite bine la ea și o să treacă peste tine.
Dawson: Ce ascunzi tu, Pacey?
Pacey: Ce?
Dawson: Pentru toată analiza asta a vieții mele amoroase nu schimbă faptul că nu mi-ai răspuns la întrebarea mea inițială, de ce am găsit prezervativul ăla?
Pacey: De ce îmi mai bat capul? (Se întoarce și pleacă.)

replici din filmul serial Cei mai frumoși ani
Adăugat de Moț MădălinaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Pe râul de argint, cu maestrul

Probabil și tu, maestre, știi cum e
când ea îți înșiră nimicul cotidian la picioare
iar tu aprobi dând din cap cu gândul în altă parte.

Așa făcuse acum două seri – circula prin mine și vorbea,
din clarobscurul unei coaste sau poate din vârful piciorului,
până când apăruseră stelele,
iar eu, cât a tras un fum de țigară, chiar i-am spus:
"În timp ce vorbeai tu, au apărut stelele."

"Ce spuneai?" (zise, suflându-mi fumul în ochi și în gură,
continuând ignore praful stelar de pe buze și de pe țigară,
scuturându-l cu o ușoară insolență la coșul discursului.)

Și a continuat vorbească, iar eu să dau din cap,
urmărind mișcarea stelară, fină ca a limbilor de ceasornic,
până când, deodată, cele două limbi, a ei și a cerului,
au început să se atingă, aibă locuri comune, să se lege precum
firul de lână al bunicii, din fire mai subțiri, de culori diferite.

Ți s-a întâmplat și ție aceasta, maestre? Să simți, la propriu,
această muzică trecându-ți prin degete?
Aceeași sincronie a fenomenelor, ca atunci când spui: "ești de neuitat",
iar ea se uită prin tine, căutând te vadă sau poate să te mănânce de viu.

În fine, acum nu pot decât să-ți mărturisesc, ție și surorilor noastre,
visai cerul ca un manuscris de piele, cu pistrui,
pe care degetele mele citesc, speriate, aici o stea, dincolo alta...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ioana Gărgălie

PRIN UNIVERS...

Astă noapte, pas la pas, m-am plimbat prin Univers
Pentru care deodată s-a deschis un interes
Și prin telescopul Hubble... ca și cumfi privit
Două sute miliarde galaxii eu am găsit...

Astă noapte-am străbătut miliarde ani lumină
Și-am ajuns până la Abell, roi de stele pe retină,...
Am vizitat Sagittarius, Ursa Major, Ursa Mică
Chiar și Galaxia Morții... de care îmi era frică

M-am plimbat prin galaxii până când am obosit
Și pe Drumul Robilor vrând-nevrând am poposit
Coborând din Andromeda, tot de prin Grupul Local
Ca și Calea Laptelui, am făcut un gest banal

Mi-am pus degetul pe-o tâmplă și așa m-am întrebat:
Oare Zeus pe Heracle când l-a dus la alăptat
Și l-a pus la sânul Herei, care dormea pe o parte,
A știut că o să facă o spirală ca de lapte

Când Zeița-l va respinge? C-o să împroaște-n jur cu stele
Patru sute miliarde,... nebuloase printre ele?!
... Dar nu are importanță, e bine că am aflat
Cine și de ce-a fost nașul Mylky Way... de-a botezat...

Și prin Calea Laptelui am trecut prin constelații
Ca să mă întorc acasă c-un bagaj de informații
Și-am trecut prin Gemeni, Vela, Aquila și Scorpion
Prin Săgetător, Perseus și pe Brațul Orion

M-am apropiat de Soare,... doar o rază am luat,
Și prin Sistemul solar cam o oră m-am plimbat....
M-am întors din nou,, acasă'' pe planeta mea, Pământ,
Unde m-am născut, am plâns și am spus primul CUVÂNT....

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Urme, în timp, ale unei alte

am adunat câteva cuvinte pe care nu le mai folosesc –
câteva cuvinte uzate, bancnote vechi, ieșite din uz
ca hârtiile albastre de o mie de lei
pe care le-am găsit intr-o zi în haina bunicii.
ce bine ar fi, m-am gândit, dacă trecutul ar putea fi răscumpărat
cu hârtiile de cincizeci de mii și de zece și de o mie de lei
toate rămase nefolosite de la eclipsă.
ce bine ar fi dacă trecutul ar putea fi răscumpărat
măcar în parte cu toate posibilitățile rămase nefolosite
ca niște baloane vechi în care nimeni n-a suflat aer
și de care nu s-a bucurat nimeni
așa cum nimeni n-a gustat din bomboanele tăvălite în pudră de ciocolată amară
pe care bunica le-ar fi putut cumpăra de la magazin.
câteva cuvinte, câteva mii de lei rămase nespuse, rămase nefolosite de prea multă vreme,
uitate undeva unde ceva ar fi putut începe,
unde s-ar fi putut deschide o rană
numai ca să se vindece
unde ceva ne-ar fi tăiat răsuflarea
sau ar fi deșteptat în noi acele gesturi, acele trăiri
de care întineresc până și oamenii cei mai bătrâni.
acum, când adun toate cuvintele astea care au rămas
de atât de mult timp nespuse încât, rostindu-le azi,
mi se par scofâlcite ca niște mere stricate,
îmi dau seama viața mea e plină de hârtii albastre de o mie de lei
împrăștiate peste tot, de hârtii portocalii de cinci mii,
de hârtii de o sută de mii pe care nu le-am folosit niciodată
și cu care nu voi mai putea cumpăra niciodată nimic.
și toate bancnotele astea sînt țesute în trecutul meu
ca niște ochiuri pe dos într-un model foarte complicat
din care e foarte greu înțelegi ceva
iată, părinte, nimic n-a rămas necheltuit sau nespus,
nimic n-a rămas netrăit, nimic nu poate fi adus împotriva ființei mele
i-a strigat fiul risipitor tatălui
și tatăl l-a îmbrățișat și a tăiat vițelul cel gras
bucurându-se.
iată, părinte, am pierdut șirul celor nefăcute,
celor nespuse, celor netrăite
fi spus eu, gândindu-mă la toate acele hârtii albastre
de care am uitat aproape cu totul și în care viața mea a fost de tot atâtea ori amânată
lăsată pe altă dată, nerostită până la capăt
iată, părinte, neîntregul ființei mele
fi strigat eu,
Vindecă-!
dar unele minuni nu le poate face nimeni
ața nu se mai înfășoară niciodată în ghem
ci ne scapă încet printre degete
până când nu mai rămâne din ea nimic
afară de câteva bancnote albastre de o mie de lei
ca niște cioturi, ca niște urme, în timp, ale unei alte vieți
tot a ta, dar pe care n-ai apucat s-o trăiești niciodată.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Oh, Doamne, cât te iubesc

Cum și Soarele uriaș zi de zi se topește în înghețul de Lună,
Cum învolburatele fluvii se năpustesc neîncetat în imense oceane,
Așa dragostea mea pentru tine e divină, e pură, e nebună...
Așa mă-nchin Universului spre a-mi fi, pe vecie iubită, în fire de arcane.

Cum comete înghețate își lasă dâră de fum, se distrug în milenii,
Cum vulcani explodează atomic în înaltul suprem, în stratosferă,
Așa dragostea mea ți-o închin nesfârșit, fără timp, pe decenii...
Așa să mă nărui, într-a ta-nmiresmata d-esențe-atmosferă.

Cum ghețari milenari se topesc în uriașe aisberguri de sticlă,
Cum munți, din înalt, se prăvale-n magnitudini Richter, de cutremur,
Așa mă dezintegrez într-ale tale frumuseți de mister, fără frică...
Așa inima-mi zbuciumi, într-un profund, sacadat și continu de tremur.

Cum valuri rostogolesc și distrug mii de-ntinderi uriașe, de țărmuri,
Cum dezlănțuitele vânturi deplasează enormele șiruri de dune,
Așa vreau să mă împrăștii pentru tine, între mii și-ntre mii de tărâmuri...
Așa vreau, s-ai din mine, tot ce-ți vindecă răni, n-ai veșnic simțiri de la lume.

Cum lumina se prăvale peste marile oceane, peste țări, continente,
Cum Soarele-astru o trimite în fluxuri de heliu-n explozii orbitoare,
Așa să-ți sorbi tu, din infinitul din mine, mii de ergi în miile de zile existente...
Așa să rămân fără vlagă, aștept să mă alegi ca să-ți fiu doar o floare.

Îți înalț rugăminți să mă-ngădui să-ți fiu o continuă, fină întâmplare,
Să-ți ofer în perpetuu de timp sărbători în zi de zi, neîncetat.
Doamne, oh, cât te iubesc, i-ați din mine fărâme, fi eternă, o nemuritoare...
Să-ți fiu crema de corp, ruj de buze să-ți fiu și cărbune în rimel, infinit, veac de veac...

poezie de (28 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicholas Sparks

Despărțirea ne doare atât de tare pentru că sufletele noastre sunt îngemănate. Poate că așa au fost întotdeauna și vor mai fi. Poate că înainte de această viață am mai trăit o mie de vieți împreună și în fiecare dintre ele ne-am întâlnit. Și poate de fiecare dată am fost despărțiți din aceleași motive. Asta înseamnă acest rămas-bun este și pentru cei zece mii de ani, dar el reprezintă în același timp un preludiu la ceea ce va urma.

în Jurnalul unei iubiri (1 octombrie 1996)
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Safe Haven" de Nicholas Sparks este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la -63.00- 25.99 lei.

O zi din viața lui Lazăr cel Tânăr

Dis-de-dimineață eu mă așez sub steagul poeziei tale și stau drepți toată ziua.
Când apare Soarele, îl salut,
când apare iarba, înclin de asemenea.

Apoi, pe la zece, uit fix pe deasupra
băieților care descarcă pâine și trag adânc
aer în piept te simt.
Sătul, parcă aș vrea puțină apă.
Nu-mi dai tu, cititorule, din apa rămasă
de când ea îți vorbea mult?

O, amiaza!?! Nici nu știu când, oare când a trecut?
(Niciun semn de la ea, nicio firimitură sub masa săracului Lazăr!)
Dar oare câți ani Iov cel Bătrân a visat un sărut?
Oare nu poate Lazăr, micul nostru soldat, rabde trei ceasuri? Trei zile?

Iată, e deja patru după-amiază, când trec înapoi
fiii și fiicele, carnea cea proaspătă și bună de tun.
Râsul lor se agață și stă spânzurat de cornișa gheretei o vreme. Cel puțin unul se strâmbă și face pe măscăriciul sub nasul meu neclintit.
Eu mut steagul puțin mai încolo.

Mai trec, scrijelind gardul ființei, niște minute și ore.

Și cum seara e cel mai urât, îmi vorbesc mie însumi despre soldatul roman
îndrăgostit de prințesa romană din vremea lui Tiberius, neștiutorul.
Dis-de-dimineață el se așeza sub steagul poeziei sale
și, când apărea,
saluta Soarele,
saluta iarba
pe care ea luneca, atotștiutoare.

Soldatul acela, băiete, a stat luni, poate ani,
până când ea i-a aruncat o privire,
până când ea l-a făcut străjerul ei personal.
Și cum stau eu și privesc Luna, tot așa
și el o privea și era privit
sau, mai bine zis,
privirea lor se rotunjea, tot mai adânc, în ea însăși.

E deja noapte, străjerul meu, și suntem amândoi cum suntem.
Știm de ce a plecat soldatul de sub geamul prințesei, așa, deodată? Nu știm.
Nu știm nici măcar dacă ea doarme.
Iar ce visează? Ehei, Lazăre, bați câmpii deja, fiul meu!
Ia și te culcă, bobocule!
Mănâncă și dormi!
Dormi și mănâncă!
Mănâncă și dormi!
Dormi și mănâncă!
Mănâncă și...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Lucian: Te rog mult, Lia... Te rog să nu te joci cu mine!
Lia: Eu, Luci?! Cum, adică?!
Lucian: Da, tu... Ți-am spus să nu te joci cu mine, sau cu sentimentele mele! Prea bine, am să accept faptul tot eu am greșit și-n cazul tău, în acel moment în care totuși mi-am încălcat promisiunea pe care ți-am făcut-o. Spui doar din cauza mea... Că eu te-am învățat cu prezența mea, cu săruturile mele... Poate că ai dreptate! Am greșit, deci, din nou, tot eu... Nu astfel trebuia procedez, cel puțin nu atâta timp cât continui să mă refuzi, să mă respingi. În cazul ăsta, ascultă-mă bine, Lia... De acum încolo, totul se va schimba! Atâta timp cât încă refuzi, poți uita de mine și de existența mea! Și să nu mai repeți gesturi de genul acesta, care nu-și au rostul! Ți-am spus, nu de mult, că pentru mine, tu nu ești doar un capriciu trecător, dar dacă nu vrei înțelegi, atunci, nu cred are sens continuăm astfel și să pretindem ... Doar nu mă mai căuta! Bine?! Și poți pleca-n oraș acum. N-am să te conduc. Ne vedem la ședința următoare!
Lia: Da, bine... Dacă așa vrei tu, așa fie! Ne vedem peste două săptămâni.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Sorin George Vidoe

Simfonie albă

Ninge de zece mii de ani!
De zece mii de ani cuvântul
ne mărturisește câte a văzut
prin cele scrise și nescrise.
Ne-a legat și dezlegat
păcatele,
întru mântuire
prin jertfa sângelui său.
Noi ne-am împărțit
înaintea celui care ne-a creat
în suflete păcătoase
și suflete bune;
precum norii de grindini
am fost și noi,
precum norii de ploi
am fost sămânța pământului,
alegând între bine și rău
ca ziua de noapte,
culcându-ne sub lumină de lună
și trezindu-ne sub razele soarelui.
Iar ochii pe care-i întoarcem în noi
sunt reci sau sunt calzi.
A nins pe sufletele celor care au fost,
peste cenușa uitaților,
dar ei nu au murit!
Au înviat și s-au scurs într-un izvor!
Ninge peste sufletele celor care sunt,
peste trupuri calde,
iar cei ce se nasc
vin să-și adape setea
din adevărul izvorului
și plâng...

poezie de din Hohotul Alb
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Tiana Badea

În lacrimi, în poeme

În lacrimi,
în poeme...
Te găsesc într-o discuție cu indecizia,
te găsesc într-un viitor străin, prizonierul soarelui...

Unde ești acum?
Când eu mor în finalul de vineri de dorul tău absurd...

De ce nu ești acum?
Lângă mine să poți vedea în trei silabe tot ceea ce vreau într-o singură poezie...

Eu vreau acum.
Să-ți vorbesc negru
undeva pe-un câmp de nori,
unde vorbesc eu
iar tu nu-mi spui doar ziua bună...

În lacrimi,
în poeme...
Te strig cu toată ființa mea nebună,
cu o obsesie în vene
ce nu-mi permite să fac abstracție de timp și să aștept imposibilul...

Poate că,
într-un mal spart în toracele valurilor
abțin să nu mai scriu mâine
scrisori vizibile ochilor tăi...

Poate nu,
acum cred că nu se poate povesti nimic despre noi, inexistenții anilor mei de uitare absolută,
dar în povestea mea de la pământ la cer
îți voi rosti de fiecare dată numele...

Poate nu știu
și mi-e frică
de neputință și atât.

Poate nu știu
și mi-e dor
de nenumăratele dorințe
ce mă urăsc bătrână...

În lacrimi,
în poeme...
Tu exiști perfect și imperfect
doar pentru mine...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Zarea

ăsta în fiecare zi cumpără șampanie zarea ăsta nu e în toate zările șușoteau angajatele supermarketului de peste drum în timp ce aranjau pe rafturi șampaniile zarea până și casierele se mirau când ajungeau scaneze codul de bare al șampaniei zarea ăsta nu e în toate zările probabil gândeau una mi-a și zis sărbători fericite domnu' sărbători fericite i-am spus

deși nu eram în preajma sărbătorilor nici ea nu era blondă una mai în vârstă m-a întrebat vreți să o faceți lată domnu' nu i-am răspuns vreau să o fac lungă luuungă precum viața pe care nu o înțeleg viețuitorii nu știu ce a înțeles nici dacă a înțeles ceva nici nu are importanță de vreme ce acum stau și scriu și scriu în timp ce beau șampanie zarea și mi se deschid toate zările

și îi văd pe angajații self security cum stau cu ochii pe mine ca nu cumva ies cu zarea neplătită ca nu cumva iau prea multe zări dar cel mai mult și mai mult mi-a plăcut casiera aia brunetă și frumoasă și tânără care m-a întrebat ce sărbătoresc viața i-am spus iar ea mirată bine bine viața dar în fiecare zi nu domnișoară i-am zis nu în fiecare zi în fiecare clipă

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Cum îi explici azi unui copil care vede oameni mergând la concursuri de talente și devenind stele peste noapte că viața nu funcționează așa? Că, pentru ca acțiunile tale aibă o semnificație, trebuie petreci un timp îndelungat muncind. Că atunci când muncești vreme de treizeci de ani, zilnic, într-o zi, poate, vei avea o șansă fii recunoscut. Dar, în același timp, și că acea recunoaștere în sine nu este scopul – este mai degrabă o consecință a faptului că faci ceva public pentru oameni. Cu alte cuvinte, îți îndeplinești misiunea contează cu adevărat în această viață.

în revista Dilema Veche, interviu
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Mi s-a pus întrebarea

dacă este frumoasă; întâi ochiul m-a întrebat,
apoi mâna.
Iar eu, arogant cum mă știi, am dat răspund.
Taci! a spus ochiul pipăind-o.

Taci! a spus mâna privind.

Am tăcut și am privit-o mai bine.
Nu era decât o femeie frumoasă, din clasa de mijloc,
cu o ușoară arcuire a buzei superioare, cum au multe femei
din ținutul acesta; un accent slav și o slăbiciune pentru pisici,
cum au toate femeile, care se îngrijesc de planeta bărbaților.

De ce taci? m-a întrebat atunci, udând florile din emisfera nordică a planetei.
(Părea trupul ei mic e o sferă de apă plutind din care cad argintii picuri.)

Nu tac, zic, vorbesc cu mâinile mele!
Vorbesc cu pereții!
Asta cu voce tare, iar în gând:
La întrebarea despre frumusețe am tot răspuns:
Femeile sunt toate frumoase, bărbații sunt porci și măgari.

Și am continuat vorbim
(dacă nu vom fi vorbit și acum)
eu, cu capul în nori, ieșit puțin în spațiu,
ea, plivind scamele de pe marginea dialogului.

Va urma, zic, pe 11 noiembrie, tranzitul lui Mercur prin fața Soarelui.
(Iubirea e Soarele, marele, iar omul, un punct continuu, un ceva viu, care-l taie încet).

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Camelia Radulian

Îmi beau ultima umbră

Îmi beau ultima umbră, cum toate s-au dus
două drumuri, doi spini, două nopți, trei tăceri
două zile de azi peste ziua de ieri
și o roată scrâșnind la apus.

Râd cu hohot. Sunt liber! Ce viscol, ce ger
e-n paharele noastre, ce îngeri și cai
ropotesc peste coastele mele și vai!
ninge năprasnic de ieri...

Nu mai vreau te știu, e târziu și oricum
îmi e bine așa, e înalt și pustiu
Îmi e-n golul de tine prea mult și prea viu
Îmi e-n golul de tine precum...
Poate mâine, sau nu, poate azi voi uita
te vreau, te scriu, nimic, rânjesc
într-un lup ostenit -nțeleg trăiesc
Ce prostii mai gândesc! Hai, mai bea!

Îmi beau umbra din zile. Și totuși tot nu
plec lăsând la ferești cinci icoane de fum
sap în perini fântâni și sub pleoape te-adun
mâna mea blestemată ești tu.

Haide, luați în galop acest aer rotit
Caii mei de tristeți, lupii mei de argint
Beau cămășile lui și tot vreau să mă mint
o duminică-n șei ne-a-mpietrit.

Să fumăm piei de șerpi și să ningem nămeți
de pustiu și de mirt și de vinuri în van
Eu în viscol ard ca un lemn de pian
Iar tu, ziuă de ieri, m-aștepți...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Oglinzi vol.2: Orasul unde tace Dumnezeu" de Camelia Radulian este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -28.00- 26.60 lei.

Poem de tristețe veche

Privirile cui ating?
sunt încă primăvara ta, trandafirul,
și nu m-ai cunoscut;
nu sunt, mărturisesc, decât primăvara ta,
și nu m-ai cunoscut;
și așa vor trece ani și ani, grădina va începe, încet, înflorească,
ceasurile și limbile timpului meu bat, acum, ora neagră
crengile ruginesc, desprinse din pământul cu dor de apă sărată
căci pentru noi nu mai sunt mări de cules
și nici poame dulci.

Ochii lor se închid. copacii nu ne mai privesc în grădină, ochii lor de lemn se închid;
probabil, pentru noi, trandafirii
nu se vor mai înroși prea mult, în luna august;
ochiul pomilor
se va închide peste flori
și peste trupul meu
care te-a așteptat prea mult.
Pentru că este, mereu, trandafirul cu petala cea dulce, ca zmeura!
trandafiri dansează peste grădini
și în lacrimile mele
ultimele.
Țineam minte trandafirul acela,
știam omul,
împlea viața mea cu tot raiul, dar și cel mai concret pământ se închide,
zâmbetele nu mai sunt pentru mine,
nici caii
și nici diminețile.
Nici zâna așezată pe pervazul domniei tale, iubitule, care semăna cu o turturică prostuță,
mălinul plin de flori mov, înflorita lui molcomă,
ascunde-!
ascunde-, lângă ea!
parfum peste oasele tale, și-n trup,
pitește-, așa cum ascunzi norii prea roz!
îmbătarea zilei pe care am uitat-o! și concreta ceașcă cu vrajă de ziuă!
sunt toate iluziile inimii, floarea;
Înmiresmarea
îmi fi-va, însă, regatul, regretul,
căci pentru noi, nu mai sunt mări și nu mai avem ce iubi.

Cu regretul meu, mă voi îmbrăca și mă voi întrista, poate prea mult
până când, peste leagănul meu,
întins ca un hamac, ca un regat molcom,
(hamacul trandafirilor
și al apelor acum sălcii)
până
fi-va așa:
lunile de pe cer vor învăța cum să râdă fericirile colinelor foarte verzi
sărutările rozelor ți se vor așeza ușor
ca niște aripi de fluture
peste umeri
și peste urmele pe care le-ai lăsat, neiubind
Peste cămașa ta se va depune atunci, încet, vraja dragostei și parfumul,
vei răni din nou foarte dulce,
și te voi răni,
la rândul meu, cu ciudă pe timp și pe rugină
luna noastră trandafirie se va așeza, din nou, către răsărit

până atunci,
e negru la mine pe palmă,
ca și cum m-aș fi pătat cu un rug întreg de frăguțe.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Dana Scully: Știm deja cum a murit. Într-un accident de mașină. Ce altceva trebuie să mai știm?
Fox Mulder: Poate nimic, dar e tot ce putem face acum. Vezi dacă poți găsești un loc unde -i examinezi capul lui Betts.
Dana Scully: În timp ce tu faci ce?
Fox Mulder: Îi verific casa. Știu cum a murit. Vreau să văd cum trăiește.
Dana Scully: Cum a trăit.
Fox Mulder: Cum a trăit.

replici din filmul serial Dosarele X
Adăugat de Diana Frone, MTTLCSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Petre Ioan Crețu

Nu știu de ce

de un timp
toate lucrurile din jurul meu
au început să mă părăsească
îți dai seama cum este
te trezești deodată
singur cu tine între două oglinzi
glisând dintr-o oglindă în cealaltă
într-o dezordine perfect browniană,
fără acele lucruri
cu care te-ai înfrățit de-o viață
pe care le-ai îndrăgit
cu care ai făcut planuri
cum să vă petreceți weekendul
și
și nimic
doar liniștea care îți doare auzul
sau îți înnoptează privirea devreme
dis de dimineață
e ca și cum
ai deschide o conservă
de fasole boabe cu carne de porc
și ai realiza
înăuntrul cutiei ai avut culcușul
înainte de a te naște
la dracul zici deși
ai locuit în locuri și mai rele

acum nici nu știu ce îmi va
lipsi mai mult,
poate pantofii maro
atât de comozi și sport,
poate îmi vor lipsi cărțile sau laptopul SH,
poate micuțul Ka
un Ford albastru închis
ciupit de rugină pe dedesubt
pe sub fusta-i dantelată

sau poate tu îmi vei lipsi cel mai mult
iubita mea târzie venită la apus
cu zarea zvârlită
ștrengar peste umăr,
peste sânii rotunzi
cum te vei descurca fără tăcerile mele?
poate îți vei aminti cum îți treceam
palma pe frunte
mângâindu-ți pe rând
o durere, un nod, un gând
o buclă blondă rebelă?

îmi va fi dor și de câmpia din mine
și de amintiri
și de cânticele urlate cumplit la beții,
de poeziile scrise în somnul din nesomn,
de chitara cu griful plesnit
mai mult scârțâind
sau de mine
de mine o să-mi fie dor de mor

și dacă toate m-au părăsit
pentru celălalt eu
cel care pășește mereu
în urma mea cocoțat pe umbră
care-mi cântă gutural
la ureche
Hey Hey, My My
hitul lui Neil Young
(știu îmi place și mie
doar ce l-am pus
ca sonerie la vechiul telefon)
am să plâng de ciudă până când
până când am să pășesc eu în urma
celuilalt eu așteptând un moment prielnic
-i călăresc umbra,
să-mi fur lucrurile mele înapoi
și pe tine iubito deși
știu vei fi mai obosită
mai uzată puțin

până atunci am să scot
din lada de zestre a mamei
sticla cu vodcă rusească
ascunsă acolo de tata când m-a văzut
sărutând pentru prima oară
o fată pe drum
și am să beau până când
mă voi uita pe mine definitiv
și o să mă doară capul
o săptămână întreagă
sau la nesfârșit

ciutura plină ochi cu lumină
limpede ca o lacrimă
și rece
cum o urcam sus până la cer
îți amintești cum se însenina lumea
uitată în mine?

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marian Hotca

Puiul de păpădie

A-nflorit întâia oară,
Azi, un pui de păpădie,
Și-a deschis corol-afară
Din tichia-i fumurie.

Dar parcă nu este floare,
M-am mirat în gândul meu;
Seamănă mai mult c-un soare
Alintat de-un curcubeu.

Și se-nalță în lumină,
Hrănit de un bob de rouă,
Să vestească prin grădină
Că natura-i-n haină nouă.

Mai târziu, cam înspre seară,
Puiul meu a-mbătrânit
Și copiii se mirară -
Cum de a încărunțit!

Un vânt cald venit din sat,
A suflat, așa deodată,
pe sus a și luat
Umbreluțele-i de vată.

Acum tristă, în grădină,
Doarme păpădia mea,
Cu frunza de rouă plină
Doar o stea o mângâia.

poezie pentru copii de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Joey (lăsându-i un mesaj pe telefon lui Dawson): Hei Dawson, eu sunt. Am vrut te sun. Sunt la o petrecere cu Jack, Jen și colega mea de cameră nebunatică. Ghici ce? Mă distrez pe cinste, dar oricât de bine ar fi, lipsește ceva: tu. Nu ești aici și știu că am spus că sunt în regulă cu faptul că nu ai venit weekendul acesta, dat știi ce? Nu este în regulă pentru că îmi lipsești. Și în seara asta era un băiat care se dădea la mine sau cel puțin așa cred. Și era foarte drăguț, iar eu l-am alungat și nu știu sigur de ce am făcut asta. Dar sunt destul de sigură că am făcut-o din cauza ta. Mi-am petrecut ultimele două luni sperând că o să apari la ușa mea într-o bună zi, dar nu este așa. Tu ești undeva în lumea asta și îți urmezi visele și eu vreau să faci asta. Dawson, cred că este timpul te las -i contunui viața. Și îmi este foarte greu să fac asta pentru că știu există o parte din mine care te va iubi mereu. Dar toată situația asta, visatul cu ochii deschiși, fuga nu ne fac bine. Așa că asta fac acum, încerc să ne eliberez, lucru pe care ar fi trebuit -l fac acum trei luni. Spun rămas bun, Dawson. Să suni. Pa.

replici din filmul serial Cei mai frumoși ani
Adăugat de Moț MădălinaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook