Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

De iarnă

De fiecare dată după prima zăpadă ies la joacă
Pagina e la fel mereu, fără cusur, eu la fel mereu, am 10 ani
Pot schimba lumea din două priviri, cuvintele tale
Se topesc în palma mea, așa că-i mai bine să nu ne vorbim
Să ne-nțelegem din inimi, din oase, dar mai ales din umbrele
Care trec unele prin altele ca fulgii prin piele
Să facem o veșnicie a noastră în loc de om de zăpadă
Pot opri râuri, ridica baraje acolo-n mintea ta unde-i pustiu
Când se întunecă să strigi: Sunt la barieră, deschide!
Să ies tiptil din mine să te-ntâmpin cu pumnii ca două felinare
Punem schele de dor să ajungem la steaua polară
Ridicăm o casă, un oraș, fără puncte vamale
Iubirea e singurul virus permis
De fiecare dată după prima zăpadă te sun: Vino la mine!
Pagina e la fel mereu, fără cusur, eu la fel mereu, am 10 ani
Și din păduri învecinate animalele sălbatice
Vin să mănânce ceva, nu știu ce, din palmele-ți calde

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

În fața mării

Cum seamăn eu cu tine, mare,
La fel, mereu neliniștit,
Închis din patru părți de timpul,
Din care nu e de ieșit.

Mă zbat adânc, fără cruțare,
Mă trag în mine, mă-nvrăjbesc,
Dar oricât aș lovi de tare
Degeaba țărmii mi-i lovesc.

E-o luptă fără-asemănare,
Sunt malurile prea de fier.
Nici eu nu-s mulțumit, ca tine,
Doar cu bucata mea de cer.

Izbesc mereu, mereu mai aprig
Și fără să îngenunchez,
Dar nu pot, nu, ieși din vremea
În care-ncep -nnegurez.

Mi-e dorul inima și gândul
Tot răni, la zbatere proscris,
Dar încă lupt să nu stau numai
În țărmurile mele-nchis.

Izbesc, izbesc întotdeauna
Ca tine, tot mereu la fel.
Și mie timpul mi-a pus maluri
Și nu pot să mai ies din el...

poezie celebră de din Inedite (1978)
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Decembrie

Se apropie iar ziua mea și iar n-o să-mi spui La mulți ani
Nici anul trecut nu mi-ai spus, deși, știi foarte bine:
Cu cât nu-mi vorbești cu atât te pironești și mai mult în mine
E un fel de metaforă a ta, un fel de viclenie a speciei
Gândurile tale sunt cuie care se bat singure mai ales pe
Încheiturile mâinilor, acolo unde-ți înrădăcinezi poveștile
În timp ce dorm, așa de dragul distracției la miezul nopții
Când tu crezi că nu știu ce vrăjitorii faci sub pielea mea
Îți lipești urechea de inima mea și începe ningă
Îți place auzi viscolul cum îți îmbată mintea
Și-atunci lupii din păduri, dar și cei din mine se mai domolesc
Doar mai scânteiază leneși a sfârșit de iubire
Te văd scotocind prin lada bunicii doar, doar
Mai găsești un crâmpei din mine pus bine de oamenii
Care chiar m-au iubit, păcat toți aceștia sunt morți
Și-aș vrea să-i întorc așa cum se întorc zăpezile pe ulițele triste
Măcar o dată pe an, măcar o dată pe an fie ziua mea
Cred și ninsorii îi e dor de drumul pe care s-a topit cândva

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ionuț Caragea

Ceva din mine caută ceva

Ceva din mine caută singurătatea, ceva caută oamenii.
Bine că am ce alege.
Ceva din mine caută lumina, ceva caută întunericul.
Bine pot arde, bine că mă pot stinge.
Ceva din mine caută liniștea, ceva caută larma.
Bine există cuvântul.
Ceva din mine caută moartea, ceva caută nemurirea.
Bine există cerul.
Ceva din mine caută ceva din tine.
Bine există iubirea.
Ceva din mine caută adevărul, ceva caută minciuna.
Bine există cugetul.
Ceva din mine caută totul, ceva caută nimicul.
Bine există ceva care caută ceva.
Ceva din mine caută suferința, ceva caută alinarea.
Bine există lacrima.
Ceva din mine caută fericirea.
Bine există speranța.
Ceva din mine caută agonia, ceva caută extazul.
Bine că mai pot respir.
Ceva din mine îl caută pe Dumnezeu, ceva îl caută pe diavol.
Bine că am în cine cred și de cine mă lovesc.
Ceva din mine caută uitarea, ceva caută amintirea.
Bine că mai există visele.
Ceva din mine caută o secundă, ceva caută un minut,
Ceva caută o oră, ceva caută o zi, ceva caută o lună,
Ceva caută un an, ceva caută o viață,
Ceva caută mereu ceva.

poezie de din Absența a ceea ce suntem (27 decembrie 2009)
Adăugat de Ionuț CarageaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
cumpărăturiCartea "In asteptarea pasarii" de Ionuț Caragea este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la -67.43- 39.99 lei.
Georgeta Șuta

Încăpățânată

Încăpățânată,
vedeam oamenii din jur
îmbrăcați în haine
croite în mintea mea,
din încredere!
Era o sărbătoare-n veșminte,
fiecare cutā fiind însăilată
cu încrederea trasă
prin fiecare gaură de ac,
cusături ce trebuiau reziste
peste ani,
dar curios.... prea grăbiți
și doritori de a rămâne mereu în trend
au considerat încrederea mea
demodată,
iar viața și oamenii din ea
mi-au dovedit încă o dată
că lumea în care trăim
își alege veșminte moderne,
eu căutând prin buzunare ascunse
încrederea mea acordată,
scotocind să o găsesc
zi de zi....
la fel de
încăpățânată.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Timpul din Clepsidră

Mă despart de tine
de fiecare dată
când nisipul din clepsidră
uită să mai curgă...

Întorc mereu clepsidra...
Păcat timpul nu se întoarce
odată cu ea...

E un alt timp...
... poate fi timpul potrivit,
sau Nu.
Pentru a reînnoi sentimentele...

Care?

Care nu mai pot să se scurgă
prin clepsidra vieții...

Mă despart de tine de fiecare dată...
Dar te revăd mereu....
și atunci...
Zâmbesc ochii. Știu ei de ce...

Uneori...
îmi amintesc...

Întorc clepsidra,
dar nu îmi ajută...

Când nu mai pot
mă despart de tine...
Ud nisipul cu lacrimi
și mă simt....
De mine însumi, despărțită.

poezie de din Sfârșit de Autograf
Adăugat de Anna PanoviciSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
Ileana Nana Filip

Mărțișor fără destinatar

Sunt un mărțișor fără destinatar
Și sunt aruncată-n brațele tuturor,
Dar nu am loc nici în buzunar, nici la pieptul răvășit
Sunt tot mai singură mereu...
Culorile numai cheamă
Le cânt, le strig, le-ndemn și plec subit
Sunt tot mai singură și vremea m-a liniștit de mult
Fulgii de nea din spatele ferestrei
Sunt singurii prieteni fără glas
Eu am crezut pot schimba ceva,
Iubirea e mai mult decât o stea
Și am sperat în fiecare zi...
fiu mai mult decât un mărțișor prea trist al inimii tale
Am tot crezut că lumea e frumoasă,
Dar în fiecare zi m-a pus la zid
Recunoașterea n-o poate da nici cel mai mic intrus
Lumea vorbește, eu merg mai departe
Mă autodepășesc și sper visul meu mă alinte iară
Prin visul meu eu pot zbura mereu
Gândul mi-e tot mai departe... departe de zorii dimineții
Stau ca o buburuză-n pieptul tău, iubită mamă...
Dar am plecat de mult, de prea mult timp...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ileana Nana Filip

Mărțișor fără destinatar

(dedicat fiicei mele plecate printre îngeri, Alina-Izabella)

Sunt un mărțișor fără destinatar
Și sunt aruncată-n brațele tuturor,
Dar nu am loc nici în buzunar, nici la pieptul răvășit
Sunt tot mai singură mereu...
Culorile numai cheamă
Le cânt, le strig, le-ndemn și plec subit
Sunt tot mai singură și vremea m-a liniștit de mult
Fulgii de nea din spatele ferestrei
Sunt singurii prieteni fără glas
Eu am crezut pot schimba ceva,
Iubirea e mai mult decât o stea
Și am sperat în fiecare zi...
fiu mai mult decât un mărțișor al inimii tale
Am tot crezut că lumea e frumoasă,
Dar în fiecare zi m-a pus la zid
Recunoașterea n-o poate da nici cel mai mic intrus
Lumea vorbește, eu merg mai departe
Mă autodepășesc și sper visul meu mă alinte iară
Prin visul meu eu pot zbura mereu
Gândul mi-e tot mai departe... departe de zorii dimineții.
Stau ca o buburuză-n pieptul tău, iubită mamă...
Dar am plecat de mult, de prea mult timp...

poezie de din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Clișee adunate

ea spunea
soare pot găsesc
și într-un bec de lanternă
sau
într-un cocktail cu ou

în acele momente
chiar atunci
mona lisa
avea un zâmbet mai așa

oamenii parcă joacă maroco
când se îmbrățișează
le auzi liniștea mâinilor
continua ea acest
dialog oarecum

făcea planuri
să vorbim în același timp
trăim instantaneu

*

eu sunt din cei care
aud voci în radio

de la o vreme cresc sub ureche
ceva sălbatic

nu mai vreau primăvara
miros de astenie pe gulerul ridicat
dimineața nu în nici un caz

învăț talpa pipăie
grumazul de la prag
ferm

cei care dorm în schimbul trei
sunt tot mai oameni de la un timp

*

ea
s-a ridicat

dragostea se primește în picioare
fără să atingi
covorul/podeaua/pământul/branțurile

de acum suntem răi
urla
fără stop
cu mângâieri de înaltă calitate

lumea să țipe

suntem nebuni de perfecți
cu ore adânci

*

dinții mei sunt anonimi
e mai bine așa
îmi fac singur mâncarea
mestecatul flasc
gustul pe alese

măi
liniște acolo

și mă lovesc cu pumnul în burtă de câteva ori

*

aliona
ascultă muzică din filme

de când a venit din boden
ne căutăm prin
tot felul de metrouri
câteodată luăm tramvaiul de la capăt
eu cel puțin

tot ea
aliona
își aranjează lucrurile prin casă
după felul în care cad

încearcă ceva cu mâinile dimineața
exersează aruncarea prinderii
ceva greu dar nu de moment

*

eu
nu mă forțez fiu altcineva
transformarea trage întotdeauna neregulat

visez mereu
întinderi de șampon în apă

*

ea
vorbește despre mine
în stil guernica

hai
îi zic
fără să ne cântărim
ușile trântite
fără să privim pumnii strânși din stradă
(nimeni nu mai aplaudă
de la o vreme)
fără întoarceri pe călcâiele bombate
care împietrească avalanșele de zăpadă

să ne punem pe umeri
umbrele zvelte

îngrămădiți unul în altul
săritura ni se va părea
o minge

poezie de
Adăugat de Ștefan CiobanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Pisica. Inceput de igrasie" de Ștefan Ciobanu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -20.00- 12.99 lei.

Viermii...

sunt patruzeci de ani-lumină între noi
și patruzeci la fel, de întuneric
și-un sentiment de vină, ezoteric
mereu aflat în stare de război

în patruzeci de ani au încăput
obișnuite câteva evenimente
ciudate însă două sentimente
-te mai iubesc, încerc să nu te uit...

în patruzeci de ani de două ori
ne-am întâlnit, nici nu țin minte unde
țin minte doar priviri și furibunde
și scăpărând din fulgere fiori...

aștept treacă încă patruzeci de ani
și putem să ne-ntâlnim în veșnicie
că două păsări ce-au fugit din colivie
lăsând în ele viermii. Subterani...

poezie de (24 iulie 2019)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Din sertarul cu amintiri

am descoperit cu uimire cuvântul iubire. eram prea mic ca să-l înțeleg
dar prin asociere am înțeles soarele nu caută pe cineva anume ci-i luminează pe toți la fel
și am văzut luna își ascunde fața de fiecare dată când se îmbujorează

mă jucam cu cuvintele până când am observant și ele pot răni
și am început privesc cu uimire fiecare muchie, fiecare față
și cuvintele au crescut purtându-mă pe brațe fără să mai rănească pe cineva

m-am întrebat de ce este atât de fioroasă moartea,
dar din tot ce-am citit nu am aflat, așa că m-am decis s-o aștept
și-acum fiecare zi e un motiv de bucurie pentru uneori și răspunsurile dor

am ales să iubesc neantul pentru că e singură modalitate de a-l invinge...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Când te-am întâlnit prima dată

erai undeva la periferia ta

acolo unde nimeni nu ajunsese vreodată

îmi amintesc, era frig

mergeam zgribulită

cu gluga trasă, nimeni să nu mă recunoască

am trecut poduri, mocirle, gropi de gunoi

amintirile veneau după mine ca omizile grăbite

când simt contracțiile și se îndreaptă spre adăpost

-și bandajeze corpurile-n giulgiuri

și veneau în masă ca după un exod al iubirii

se bandajau în larve, multe, mici

toate grămadă, fără nume

ca după un dezastru, ca după un blestem

neidentificate și fără cruci

gata pentru viața de apoi

într-o viitură comună

tot felul de femei picior peste picior le păzeau

cu țigările aprinse, rujate, singure

ele însele pietre funerare

pietre de hotar, nici nu mai contează

undeva aici printre oseminte

am văzut un loc verde, foarte verde

un luminiș, culoarea lui n-o pot explica

pentru că nu e pe Pământ

e doar în tine, nici tu nu știi de ea

ți se vede în ochi de câte ori mă privești

un parazit de care nu ai habar

care-ți mănâncă pe-ascuns din măruntaie

la fel acest loc defrișat

se întinde și mai mult când mă întâlnește

un fel de răsărit al copilului din tine

de la o vreme orbesc

de câte ori dau mâna cu tine și nu știu de ce

încep par deja nu mai sunt de prin locurile astea

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Alexandra Negru

Un poem de azi, de ieri, de mâine

Încă o dată să trec
prin anotimpul
epidemiilor, al copacilor înfloriți
secerați de ninsoare la sfâșit de aprilie,
al atacurilor de panică
de la sfârșitul zilelor, al momentelor
când
știu dinainte ce gest o să faci, ce replică o să-mi dai
pentru sunt ale mele, ale tale,
ale noastre, amestecate-ntr-o
confuzie
psihedelica,

încă un knock-ut, încă
o dată puterea de a ierta
ce nu credeam voi ierta,
eu, care-s o necredincioasă,
totuși tânjesc
la un fel de iluminare spirituală, la zen-ul suprem,
ca yoghinii, pielea deja palidă,
lipită de os, doar lipsa
unui canal de comunicare, lipsa unei surse
la care mă pot conecta fără să mă pufnească râsul,
când în cele din urmă toate par infantilități,
felul nostru stupid
de a ne lăsa drenați
de vampiri energetici,
din start, fără să ne dăm nicio șansă,

încă o dată
merg
prin iarba care îi părea neconceput de verde soră-mii
prin lentila ochelarilor,
după ani și ani de miopie,
-mi alint pielea
cu câteva băi de soare,
aici, între dealurile acoperite
de km de viță-de-vie,
unde aș putea mă prăbușesc oricând
și să nu mai știe
nimeni de mine.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Deviant" de Alexandra Negru este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -20.00- 13.99 lei.
Lorena Craia

Cade floarea de zăpadă

zilele înghesuite pe o plită amăruie
au prins gustul de gutuie
și te-aștept ca pe o simplă mântuire
dragul meu
te aștept cum îl aștept pe Dumnezeu

cade floarea de zăpadă
pe icoana fără sfinți
Doamne, fă să nu mai cadă
și pe bunii mei părinți

zilele aleargă-ntruna prin copitele de cai
și-am uitat de mine, vai!
îmi răsună din biserici
gândul neamului străbun
îmi răsună o colindă de Crăciun

cade floarea de zăpadă
pe orașul meu golaș
Doamne, fă să nu mai cadă
și pe-al neamului oraș

zilele mă-mping din urmă prin ferestre aurii
prin nămeți și vijelii
îi aud și pe copiii
fără casă și orfani
îi aud ca la priveghiul dintre ani

cade floarea de zăpadă
peste vocile curate
Doamne, fă să nu mai cadă
și pe case-abandonate

cade floarea de zăpadă
peste tine, neamul meu,
însă cine -L mai vadă
pe bătrânul Dumnezeu

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Corneliu Neagu

Ce rost ar fi avut?

Ce rost ar fi avut această viață
de n-ai fi existat, copilul meu?...
N-aș fi știut nicicând cum se-nvață
cu sufletul fi prezent mereu
la tot ce deopotrivă ai în față
trecând prin lume, de-i ușor sau greu.

Am înțeles mai bine ca oricine
iubirea să o dau celor din jur,
îndrăgesc, așa cum se cuvine,
și ridic în zări fără cusur
ce-i mai de preț în clipa care vine,
pentru a clădi un viitor mai pur.

Ai fost cununa mea întotdeauna,
o port mereu ca pe un cer senin,
puteri îmi dai ca, una după una,
prin zilele ce neoprite vin,
în inimă îmi aduc întruna
icoanele la care mă-nchin.

Când n-oi mai fi cu tine-n astă lume
te voi privi din flori și din copaci,
iar tu vei ști cineva, anume,
prezent și nevăzut în tot ce faci,
mereu va fi cu tine să te-ndrume,
să-ți netezească locul care-l calci.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 2 comentarii până acum.
Participă la discuție!

Paraliticul și frica

Toate trotuarele acestui oraș sunt cârpite
din loc în loc, o casă modernă are trotuarul refăcut cu pietre frumoase
dar pe mine mă încurcă orice denivelare;
consum energie nemăsurată ocolesc,
depășesc acest obstacol;
durează un secol până voi trece noua treaptă,
fiecare pas e o povară, o aventură, o amintire
la fiecare pas aș putea cad...
veșnic trăiesc cu spaima că-n clipa următoare
mă voi prăbuși. Nu-mi este teamă de moarte,
îmi este teamă mă voi trezi în aceeași lume
pe care nu o mai iubesc.
Sunt plin de dureri, de temeri
de spaime într-o zi nu mai pot mișca
și totuși creierul va putea gândească.
Nu înțelegi și legumele gândesc și nu mai vor!
Plâng, fiindcă am pofte, am dorințe interzise, am amintiri
însă lumea mea nu e a ta
lumea mea îmi aparține numai mie.
Femeile sunt jumătăți care se unesc cu jumătatea mea
demonstreze iluzia e permanentă, în
jumătate
din mintea mea, din mintea ta, din mintea noastră.
Plâng fiindcă ți-e milă, mă compătimești, sunt nervos
și nu mai pot mă ascund ca-n alte vremi.
Plâng mă urăști sau îți sunt indiferent
toată lumea se oglindește în ochii tăi.
Plâng mereu
sunt prea multe pietre,
la mine pe stradă trotuarul are altfel de bolovani.
Sunt jumătate câine, plâng cu un ochi
fără lacrimi, fără grimase, fără un tremur pe față.
Cealaltă parte e pește, am ochiul în lacrimi.
Plâng, nu fiindcă mă târâi
ci fiindcă nu mă iubești sau nici nu m-ai iubit vreodată...
nu e vina ta, niciodată nu ai știut de mine.
În viață iubești o singură dată, iar eu am iubit,
restul a fost un coșmar și-aștept cu nerăbdare -l termin.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Petre Ioan Crețu

Zeul vatman

îmi spuneai că nu mai sunt om
deja sunt zeu
și te credeam
când era frig
căram focul în spinare
până ce umerii îmi erau arși
și ningeam cenușă peste oraș

adunasem în mine toate fântânile
din preajmă
și plouam de fiecare dată
când strada o lua razna
și curgea
în valuri din înaltul rostului
de șef-cișmea

chiar am visat sunt zeu
zeul vatman cu tramvaie
în loc de picioare
și gâtul cu burduf
cu roți înalte și roșii
cu ochii ca termopanul
și părul fuior
mai eram și stăpânul
singurului semafor
din oraș
și nimănui nu-i păsa

eram stăpânul garajelor
închise în colivii
eram un fel de polițist
la braț cu mitropolitul
așa fără rost
eram un fel de planificator
al orelor de sex
șef peste toate
cercurile din oraș
înghesuite cu talent de pompieri
în groapa cu talaj

eram ca o flacără
și trăncăneam
ca o moară năucă
și mă îndrăgosteam de fiecare dată
de mușcata
uitată la geam
pe care eram lipit eu
eu zeul vatman
un abțibild ceresc
și malefic

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Bulgărele cu mustăți

Sunt un câine pe care nu-l mai iubește
nimeni
de aceea stau lângă strachina mea
pe care cade bruma
și a devenit la fel de ruginie
ca frunzele pe care
doar vântul le mai ține
înainte de a îngroșa pământul.

Zilele au devenit din ce în ce
mai puțin luminoase
trec una după alta
fără a mai aduce nimic în plus
afară de amintiri.

Am fost odată fericit
curtea prin care alergam
mi se părea cea mai frumoasă grădină
din câte pot exista
ascultam pașii stăpânilor mei
ca pe o declarație de dragoste.

Acum nu mai aud decât asprimea
din glasurile lor
când mă strigă din pragul ușii
ca să-mi arunce un os.

I-am iubit așa cum numai un câine
poate iubi
numărând ceasurile lungi
de așteptare
până la momentul întoarcerii.

Curând va sosi iarna
fulgii de nea o să-mi umple
strachina
ca niște bănuți
iar eu mă voi transforma
într-un clovn de zăpadă
cu tichia pusă pe cap
care pe nasul-morcov are mustăți
și vântură zăpada
cu coada

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ani de-a rândul

Am trăit la fel ca toți călugării fără să știu că sunt
Am mâncat puțin și ce-am apucat fără să știu că am postit
Am îmbrăcat numai rochii lungi în urma cărora orașul se reașeza
Fără să știu că pielea mea era o prelungire a veșmântului monastic
Am mers pe jos până la casa mea, urcând și urcând poteci ale minții
Fără să știu că locuiam într-un lăcaș de cult pe care nu-l vedeam
Atât de bine era ascuns sub pleoape
În camera mea claustrală eram de fapt pe vârful unui munte
Unde nimeni nu ajungea, mi-am dedicat viața altora
Și le-am făcut jurăminte știind că nu e cale de întoarcere
Am băut numai apă de izvor așa cum fac asceții
Fără să știu că prin inima mea se putea vedea de la mare distanță
Distanța era de fapt goliciunea, doar cu ajutorul ei m-am putut găsi
Și pentru ea am învățat confecționez zale care nu pot fi înfrânte
M-am separat de restul lumii inaptă: Vorbesc doar cu îngerii
Și-n părăsirea mea îmi sunt îndeajuns câteva cuvinte
Pe care ei ca lăptarii la prima oră a dimineții mi le pun la ușă
Dar mai ales am citit cărțile sacre și am contemplat priveliștile
Care-mi apăreau la geam după fiecare pagină, m-am pierdut în ele ani de zile
Îmi pare rău că nu pot fi găsită la timp

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

O carte o puteai citi de mai multe ori și o puteai vedea de fiecare dată altfel. Era exact același lucru ca momentul în care cunoșteai o femeie: într-un fel o înțelegi la douăzeci de ani și în alt fel o înțelegi la treizeci, patruzeci, cincizeci de ani. La douăzeci de ani e posibil să nu ai răbdare s-o termini și, înainte de a o termina, începi alta. La treizeci de ani o citești în paralel cu alta, încercând să te descoperi pe tine. La patruzeci de ani, dacă ea ți-a lăsat o impresie bună, îi dai o șansă până la final. La cincizeci de ani, știi cine ești și ce îți place – o recitești nostalgic, pe nerăsuflate. Dar ce se întâmplă cu acea carte veche, deschisă pentru prima dată? Din ea se varsă, prin particulele de praf, lacrimi uscate. Acea carte, precum iubita fidelă, are ochi doar pentru tine, iar când ți se deschide – citește-o tandru și cu răbdare, căci te-a așteptat mult.

citat din romanul Din octombrie până în martie, II de (2018)
Adăugat de Carmen StoianSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Balada vechilor iubiți

Ca pomii înfloriți sub grindini
De douăzeci de ani luptăm
Ți-ai luat de zeci de ori bagajul
Tot așa des ne împăcăm
Obicectele din jur roiesc
Și mobilele poartă semne
Coșmarul vechilor scandaluri
Îmbrățișările de-apoi
Gustul floral al sfintei ploi
Din lacrima de-argint a vieții

Iubirea mea, cum au trecut anii prin viața ta,
Ce-a mai rămas din dimineți și seri,
Eu te iubesc mereu, la fel ca ieri,
Iubirea mea, gingașă, trecătoare floare
Dimineți fără nori, cu soare
Îmi străluceai pân' la apus, iubirea mea.

Trecuți prin vrăjile iubirii,
Înlănțuiți ca în trecut,
M-ai prins sau m-ai scăpat de lanțuri,
Din timp în timp, ne-am repierdut.
Există-n lume mulți amanți
Ce se obișnuiesc cadă
În mări prozaice de ură.
Eu am tânjit la nesfârșit
Spre exaltarea ta de sfântă,
De-adolescentă imatură.

Iubirea mea, cum au trecut anii prin viața ta,
Ce-a mai rămas din dimineți și seri
Eu te iubesc mereu, la fel ca ieri,
Iubirea mea, gingașă, trecătoare floare
Dimineți fără nori, cu soare
Îmi străluceai pân' la apus, iubirea mea.

Dar timpul ce ne șterge urma
Chinuitor, din veac în veac,
Ne prinde-n menghini nevăzute
Dintr-un neant, în alt neant.
Devreme sau târziu mai plângi
Iar eu mă zbucium în zadar,
Ne descojim de certitudini,
Secrete azi nu mai avem
Și întâmplările lovesc
Ramuri de val floral în geam.
Iubirea mea, nu poți lupta
Cu înecații de la mal
Într-un veac plin de aberații

Iubirea mea, cum au trecut anii prin viața ta,
Ce-a mai rămas din dimineți și seri
Eu te iubesc mereu, la fel ca ieri,
Iubirea mea, gingașă, trecătoare floare
Dimineți fără nori, cu soare
Îmi străluceai pân' la apus, iubirea mea.

cântec, muzica de Jacques Brel, traducere de Luminița Soare
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook