Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Poate că așa a început

arunc din mine floarea sângelui
ca pe o pasăre pe care o inițiezi
plin de erori
în zbor

pe trupul de piatră al statuii
furnica
își urmează calea cuminte
saltă uneori
reașează firimitura de azimă
fericită că a încăput încă o lume
pe spatele ei fragil

pe o floare
o viespe
își spală picioarele aproape invizibile

lasă câte o picătură de otravă
se scutură de uri
și pleacă mai departe
la atac

poate că așa a început să se nască
arta
cine mai știe? cine mai știe?

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Oarbă o simt

de multă
vreme
nu mai dialoghez
cu
singurătatea
o accept

nu e mare deosebire
între o soră tăcută
sau agresivă
și ea

cuminte

se așează
la brațul meu
oarbă o simt
și pe ea
când
între noi
un colț de azimă
își întinde brațele
ca o
binecuvântare

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ovid Densusianu

Când morții sunt așa departe

Nu mai gândi la zilele apuse,
Nu mai privi la umbrele rămase
În urmă; sufletele duse
În altă lume - cine știe? – poate
Ne uită.

Când morții sunt așa departe,
Și când de la pământ la stele
Atâta cale ne desparte,
Durerea – cine știe? – dacă
La cer peste morminte poate
Să treacă.

Privește-n jurul tău – e marea
Vieței; pleacă și o-nfruntă,
Îmbată-ți ochii-n contemplarea
Minunilor ce te așteaptă;
Trăiește, mergi oriunde soarta
Te-ndreaptă.

poezie clasică de din Limanuri albe (1912)
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Viorel Birtu Pîrăianu

* * *

mi-era trupul brăzdat de râuri
treceam, cu mâinile lungi
-mi văd pasul strâns între gânduri
între opriri provizorii destrămam întunericul
cine știe unde plecam
poate am venit aici construiesc iubiri
voi căuta mereu un loc în care să încăpem
cu ce am strâns în brațe
poate voi trece și ne vom privi drumul
așteptând străbatem țărmurile
cine știe când
înapoi era ce am cunoscut înainte
cum aleg
dimineața, ți-am acoperit buzele cu palmele
trecând în altă mângâiere
tu, o picătură de ploaie, aproape, tot mai aproape

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Alunec

alunec prin urechile acului.
îmi țes timpul
pe pânza de apă a lumii.
păianjen de gând
arunc firimiturile de viață
în tâmpla iernii.
din soare,
doar floarea știe să privească zidul.
îl sfarmă în pumni de culoare,
inventând simfonii.
tiparul e clasic.
cerul râde.
e bine.
atât de bine...
noi nu.
nu știm.

poezie de (17 decembrie 2011)
Adăugat de Anne Marie BejliuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Cine nu știe și nu știe că nu știe e bolnav - Tămăduiește-l! Cine nu știe, dar știe că nu știe, e neînvățat - Învață-l! Cine știe, dar nu știe că știe, e adormit - Trezește-l! Cine știe și știe că știe e învățat - Urmează-l!

proverbe chinezești
Adăugat de LorylinneSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 6 comentarii până acum.
Participă la discuție!

în timp ce floarea
își scutură petala
un alt boboc
urmează
să se nască.

gogyohka de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Silvia Goteanschii

Aici se aruncă zaruri

Uneori mi se-ntâmplă ies din mine,
mi se-ntâmplă așa
cum o pasăre mare, foarte mare,
din zbor, se lasă la picioarele unui om singur.

Poate nu chiar atât de singur,
dacă ține strâns la piept o vioară
frumos lustruită, dar care nu cântă,

care nu cântă, dar care se-aude
departe, în lunci neștiute de nimeni,
sau poate, într-un soare care nu încălzește,

dar care strălucește în inima lui
și în inima mea, totuna
și focul se-aprinde singur, pe dealuri, a viață

și care nu arde, căci frumoase femei
încă adună spice
și tineri bărbați cu iarba în dinți
le poartă pe brațe până în inima casei.

Uneori mi se-ntâmplă ies din mine,
mi se-ntâmplă așa
cum o pasăre mare, foarte mare,
se ridică ușor din vioara omului singur
și zboară neîntrerupt spre o casă cu inimă.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Fug visele de mine, Profesore

fug visele de mine, Profesore
cifrele din inima ta
arcuiesc îndelungi îmbrățișări
căldura cuprinde tălpile
și încep merg

picioarele nu mă ascultă
decât atunci când drumul
nu mă mai desparte de tine

plâng și râd deopotrivă
pentru citindu-te
poveștile curg
prin bătăile acelea necunoscute
ale tablourilor deja pictate
în inimile copacilor pe care i-ai sădit

uite, vin sărbătorile, Profesore
și în mine
ascultă timpul o coajă de nucă

îmi povesteai
cum se fac cozonacii cu nucă
adăugam tăcut stafidele apoi
era iar primăvară
în jocul nostru
sau poate numai al tău
pentru
în mine plânge o pasăre albă
cu ciocul portocaliu
și ochii din ultima undă a mării
vara

zboară în jurul tău mereu
și-ți mai lasă în privire un gând bun
o lacrimă de zbor frânt
și un zbor infinit

Profesore,
așa-i tăcerea alină
inimile însetate de rostiri?

știi, uneori mă retrag într-o cochilie
și
dacă vei păși atent
vei descoperi în nisipul plajelor tale
din povești
acea scoică sub care ascult marea
glasul tău
și toate acele istorii nesfârșite
ale tinereții în care
alergai după o coadă de vulpe
din casa părintească
speriat de întuneric

nu știai poate
că în clipa aceea
dacă aprindeai o lumânare
Iisus te cuprindea cu tot cu rugă
la pieptul Său necuprins de realitate
cuprins într-un rug nesfârșit
nestins
într-o inimă a inimilor

- celui care știe -

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Dumitru Sârghie

Piatră și floare

Mai aproape de depărtarea noastră
sunt imediatul meu, piatra și floarea...
bunăoară cicoarea!

Nu resemnarea mută a pietrei mă doare,
se știe că piatra trăiește sonor și veghează
(regnul mineral are cuvânt, oameni buni)
și nici disperarea florii spulberate de vânt
nu ne oprește din a da iubirii noastre avânt
(regn vegetal, natură vie și pururea trează),
proiectându-ne, în zbor, spre zările-albastre,
dăruind aripe verzi răs-zburărilor noastre...

Tu însăți, iubito, ești piatră și gingașă floare,
sorbindu-mi amărăciunile, tandru, sub soare,
zeiță căzută-n ispită și-n viață, cu părul perlat,
corolă în piatră tu ești și preacurată, ești poezie,
anulând vijelios a pământului sumbră melancolie...

Alungă-mi, tristețea, alungă-mi sființa și ceața
și dă-mi o otravă mortală, mai dulce ca viața,
piatră și floare, cu sânge-azuriu de cicoare,
iubind dimineața!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Tudor Gheorghe Calotescu

Poate că te-aș iubi cu răbdare

dacă viața asta ar fi un pic mai veșnică
dar așa fiecare clipă în care nu ne iubim
mi se pare un univers pierdut
și le tot număr
uneori ca un biet om
alteori precum un contabil chițibușar
un rai un iad un rai un iad
și tot așa
până aproape de doi
nici măcar dumnezeu nu știe număra altfel
decât dintr-o lume în alta
în căutarea perechii ideale

doar moartea asta numără parșiv de bine
din doi în doi
ba chiar și din zece în zece
aproape sferic
ca și cum ar dănțui în pași adăugați
cu nemurirea uitată într-o lacrimă
de cine mai știe care făt frumos
mâncător de jăratic cosânzean

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Victor Eftimiu

Departe, cine știe...

Departe, cine știe în ce oraș ploios
Cu tâmplele în palme vei fi gândind la mine,
Privind spre cerul umed, tomnatec, somnoros –

Departe... cine știe în ce oraș ploios...

Cu fruntea sprijinită pe degetele pale
În ochii tăi, străino, aduni melancolie
Răsfrângi tristeți de toamnă în lacrimile tale –

Cum stai așa... cu fruntea în degetele pale...

Afară plouă... plouă... și vântul toamnei bate
Cântând întristătoarea și vaga-i melodie,
În jurul meu s-așterne pustiu... singurătatea –

Afară plouă... plouă... și vântul toamnei bate...

Și mă gândesc la tine, frumoaso de departe,
La ochii-n cari se stinge un dor de mângâiere,
La soarta nendurată ce calea ne-o desparte –

Și mă gândesc la tine, frumoaso de departe...

În sufletu-mi coboară tristeți sfâșietoare
Și golul din odaie se-mprăștie în mine.
Durerea ta, străino, pustiul tău mă doare –

Și-n sufletu-mi coboară tristeți sfâșietoare...

Și-acum, când cade seara din cerul somnoros,
Când tot mai larg se-ntinde în jurul meu pustiul
Te stingi și tu, ca mine, urzind un vis frumos –

Departe, cine știe în ce oraș ploios!...

poezie clasică de
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Paunasul codrilor" de Victor Eftimiu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -15.00- 8.99 lei.

Spovedanie tăcută

după amiază,
ies în parcul din spatele blocului.
aleg banca de lângă plopul
cu trunchiul plin de noduri.

tac prea mult cred.

ziua răsucesc sub tălpi
podeaua casei.
întorc mișcarea între uși și ferestre,
până la saturație...

aleg cu privirea un tei.
încep spovedania tăcută.

un câine se așează sub palma mea.
instictiv, îl mângâi.
îi simt trupul răsturnat pe picioarele mele.
adoarme.

nu am uitat hârtiile și pixul.
refuz să mai pierd "piesele de șah".
din ele crește poezie.
de câte ori pierd un text,
moare în mine un copil.

scriu...

închei spovedania.

câinele se trezește.
se întinde leneș, cască.
rămâne cu spinarea arc sub palma mea.

poezie și câine somnoros.

râd.

am scris...

poezie de (8 mai 2012)
Adăugat de Anne Marie BejliuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Neprelucrat(ă)

ninge ninge și ninge cu plumb peste tot ramul de orbi
mirul nu mai atinge culorile
trei sunt din care se nasc toate
cineva spunea ordinea corectă ar fi alta
îi dau dreptate pentru
de la credință pornește totul
apoi se rătăcește fiecare literă
se ajunge la un ă prelungit până în oase
așa, ca gerul, lacrima sau
ploaia înghețată prin metaforele prezentului
ca o ură aninată din greșeală în brad
pentru orbul o confundă mereu cu un con

oare ce are ura cu înțelepciunea?

pinul râde și mai lasă un strop de esență în cameră
își scutură toate conurile umbrite de un azi în care
ca un ganglion înfumurat mă umflu o clipă și mă culc la loc

neprelucrat(ă)

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Amăgire

repet punctele în neștire...

las drumului acoladele
și insinuările întâmplărilor absurde.
rătăcesc în virgulă.
strig cuvintele.
răscolesc o amăgire.
apoi, tăcută,
arunc în iarba arsă.

într-o zi sau acum,
în mijlocul gândurilor,
stejarul își va arunca ghindele spre irișii mei.

golită de umbre,
alerg -ntâmpin ultimul țipăt de pasăre...
printre zboruri fără sens.

poezie de (9 mai 2012)
Adăugat de Anne Marie BejliuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Viorel Birtu Pîrăianu

Cine sunt eu?

azi sau poate ieri
cine azi mai știe cine
vorba trece, vorba vine
am trecut pe lângă mine
nu m-am recunoscut
pe banca aceea stricată
din acel vechi parc
un bătrân obosit, stătea în ploaie, în vânt
de lume și viață alungat
din ochi țâșnea o văpaie
nu am văzut și am trecut
mai departe de el
el, cel, acel ce nu sunt eu
și dacă sunt...
mi-e sufletul întunecat și greu
eu nu sunt eu
repet în gând
repet mereu
atunci, cine sunt eu...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Stare 8

printre minciuni,
măștile copacilor singure, pot simula zborul.
lasă cenușa trecutului în cupa ninsorilor apoi,
mâinile moarte, pline de minciuni,
le recolorează anotimpurile, reconstruind o lume falsă.

cenușa prostiei arde totul.
de unde să mai ceri ecoul?
de unde să mai ceri puritatea anotimpului?

tălpi pline de mocirla umanului,
mărșăluiesc de-a lungul falezelor,
ucigând câte un pescăruș,
pentru fiecare respirație a falsității.

indiferent de anotimp,
câte o mână murdară,
adaugă timpului încă un blestem.

poezie de (7 februarie 2012)
Adăugat de Anne Marie BejliuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniela Luminița Teleoacă

Minimul motiv

mă apropiasem
simțisem un gard viu tremurând
ca și cum o pasăre ca și cum om

o magnolie își dăruise petalele
vântului... privirii de artist
dumnezeului ascuns
așteptându-și constant
ofrandele ancestrale

au trecut mai multe secunde
cine știe?! poate o viață
căutam detaliile acelea apte
garanteze continuitatea
cum ar fi o problemă spinoasă acaparatoare
o iluzie... un joc nesfârșit de-a-uitatelea

din nou mă apropiam
simțeam
vietate bolnavă
nu se știe dacă agonisindu-și rana
de prin vecinătăți... dintr-un sine

sirena sunase deja... pentru a câta oară?
mai toți cunoscuții alergaseră
își puseseră la adăpost cele 2 mâini 2 picioare...
bruma de sensuri cu care poate o stare de asediu te lase
aproape fericiți improvizau posibila oră viitoare
încă erau capabili înfieze licurici
legene somnul cu monștri al vinovatului

făceau dulceață de vișine își recondiționau hainele... sentimentele... iertau... băteau din palme se salvau chiar dacă... chiar dacă


și tu...

și noi

2 vietăți agonice
nemaivând
minimul motiv
să se adăpostească

poezie de din Iubire cu lămâie și sare
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Doar dorul

Moto:
"... Și fug din mine iar... Ce-ți pasă ție?
Cămașa morții o voi rupe-n două!"
Theodor Răpan -"Octava nestatorniciei"

Își scutură veșmintele furtuna;
Se năruie copacul, tinda, podul,
Lăsându-ne legați pe totdeauna
De calea rătăcirilor: Exodul!

Se scurg în valuri apele-ntinate
Prin miriștile ce-nvălesc arsura,
Că nu mai știe fratele de frate,
Și nici de câte griji se uscă gura.

Dar cui -i spui și cine să ne-ndrume,
Când prinși în mreaja marilor dileme,
Stăpâni ne credem peste-ntreaga Lume,
Noi, slugi plecate, dijmuiți de Vreme!

Doar Dorul, ce ne-nlănțuie fierbinte,
Mai e compasul dat ne ajute,
Spre neuitarea vechilor cuvinte,
În descifrarea căilor neștiute.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Doar dorul

Moto:
"... Și fug din mine iar... Ce-ți pasă ție?
Cămașa morții o voi rupe-n două!"
Theodor Răpan - "Octava nestatorniciei"

Își scutură veșmintele furtuna;
Se năruie copacul, tinda, podul,
Lăsându-ne legați pe totdeauna
De calea rătăcirilor: Exodul!

Se scurg în valuri apele-ntinate
Prin miriștile ce-nvălesc arsura,
Că nu mai știe fratele de frate,
Și nici de câte griji se uscă gura.

Dar cui -i spui și cine să ne-ndrume,
Când prinși în mreaja marilor dileme,
Stăpâni ne credem peste-ntreaga Lume,
Noi, slugi plecate, dijmuiți de Vreme!

Doar Dorul, ce ne-nlănțuie fierbinte,
Mai e compasul dat ne ajute,
Spre neuitarea vechilor cuvinte,
În descifrarea căilor neștiute.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Poetul

Acum în miez de noapte
Poetul se deșteaptă
În mine, ca un om.
E ca un "alter-ego"
Desprins de trupul meu,
Născut din taina-mi neagră
Pe care n-o-nțeleg.
Și el vorbește singur
Și eu transcriu pe negru
Gândirea lui cu duhul
Din care se încheagă:
Un conțopist pe care
În șoaptă l-a trezit
Să nu-i tulbure visul.
Poetu-ncet dictează
În limba-i de fantomă,
Poem din altă lume
Ce-o știe numai el.
Glas surd și somnambulic
Înfășură în vată
Misterul fără margini
Al sufletului meu,
Că el știe mai bine
Ca mine, ce nu știu.
L-ascult până ce singur
De noapte obosit
Își pierde șirul vorbei
Și iar dispare-n somn, -
În lumea ceea neagră
A tainei ce-l primește
Ca tot ce e fantomă
Și-n care n-am putere
Să-l urmăresc, -ascult.

Poetu-i totdeauna
În mine un strigoi
Pe care-l simt cum vine
Și pleacă înapoi.
Poetul e fantoma
Unui miner ce-a fost
Și care sapă-n mine
Ascunse straturi negre
De zeci de ani lumină,
Și-aduce visu-n lume,
Visat de nu știu cine
În nu știu care veac.

poezie celebră de din Almanahul Literar 1970
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook