Ea însăşi întrebare

pe o verticală a pietrelor
aşezate cuminţi
într-un echilibru sortit amurgului
stă o pasăre
ea însăşi întrebare a întrebărilor

aşteaptă răsăritul

întoarce capul spre stânga
întoarce capul spre dreapta
îl ridică spre cer
şi devine punct

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În mijloc de cruce

Spre cer spre lut
Spre dreapta spre stânga
Aşa ne e iubirea
Desemnând crucea
Şi uităm ceva
În mijlocul ei
Stă totdeauna
Inima
Privind in toate părtile
Să o căutăm
Să o găsim
Şi uităm
E în noi
Întotdeauna
Sus jos dreapta stânga
Cu privirea şi gândul
Şi doar ea e ce contează
Inima....
Nu o ai
Degeaba faci semnul
De a te împăuna

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când capul priveşte spre dreapta, picioarele se îndreaptă spre stânga (nu numai la Yoga).

aforism de Dorel Schor
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum să ajungi la echilibru dacă nu ai fi fost trântit înainte când spre stânga, când spre dreapta?

citat din Oreste Teodorescu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

să ne ferească Dumnezeu
de tăietura pizmaşului
când totul se rostogoleşte
într-o rană adâncă
din inima copacului cuvântului
atunci ne vom mai întâlni
vom ridica rădăcinile spre cer
salutând zborul păsărilor
cu o singură aripă
de cântec

primăvara
se va umple de toamnă
când rodul ascuns
într-un boboc de taină
va zbucni spre soare
mai adânc decât sămânţa
spre verdele crud
al începuturilor de lumi

să ne ferească Dumnezeu
de săbiile iernii
când vara aduce apusul
la sângerare de cer
odată cu vântul intrus
în cuibul cuvântului dintâi

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am descoperit că, atunci când se însoară, bărbatul devine capul familiei. Femeia devine gâtul acelei familii şi-i întoarce capul după cum vrea ea.

citat din Yakov Smirnoff
Adăugat de Gabriela-Maria Onutu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ascultător: În aceste vremuri grele pentru România, este recomandabil să ne întoarcem cu faţa spre Occident?
Radio Ereven: Nu, în niciun caz! Dacă v-aţi întoarce cu faţa spre Occident, fundurile voastre ar străluci spre Turcia care abia atât aşteaptă.

replici din Radio Erevan
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne vom întâlni...

Alunec
în pojghiţa de gheaţă...
Fierbinte trup,
topeşte straturile.
Desenează cântând,
dorinţele...
Alunecă timpul,
pană de ger peste chipuri.
Spre sus, privirea fuge,
în ritmul valurilor de sunet...
Violet dans,
în spirale de armonie
alunecând...
Ochi spre ochi
se îndreaptă forţa uitării.
Iubire în iubire,
drum senin urmăm.
Ne vom întâlni
la baza piramidei,
primind,
zborul clipei spre vârf...

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lume priponită

în mine arde-o lume priponită
de crucea vieţii fără de-ntuneric
aprind un lemn de gând
dau foc iubirii
întorc spre cer privirea-nceţoşată
şi-ascult cuvântul
cel dintâi din punct

de foc de-argint din lemn
sau fier
sau aer
prin apă calc
şi simt că mă scufund

o mână cât o frunză de măslin
mă scapă
ridică umbra-n mine
ca pe-un zid

şi ştiu că într-un unghi al lui
al zidului
m-aşteaptă
înţelepciunea firii să-mi înalţe
inima-n ceruri peste ceruri albe
şi sufletul
în pasăre de foc
mi-l lasă
cenuşa lui să-mi fie far prin lume

din spirit aspru mă ridic
şi-n creste
înzăpezite îmi trimit şi visul
şi frica
frământarea şi căderea
când lumina
la ceas de taină reaprinde
viaţa

e chipul chip al chipurilor aspre
blândeţea nu se vede
se trăieşte
se pictează

din fir de iarbă
scânteia prinde forţă
din lemn din apă şi metal
spre gheaţă

în gheaţă înnoptez
apoi răsare
el, forţa vieţii, blândul, asprul
soare

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu cum cânţi stâncă

stâncă stâncă
câte patimi ai prins în firidele tale
câte doruri din picăturile care te-au rotunjit
ţi-au mulţumit de găzduire
apoi au muşcat fin tainul trupului tău

câte taine îţi răscolesc neputinţele stâncă
sub soarele miezului zilei sub apusul înflăcărat
stai goală ascuţită şi tandră
săruţi cu patimă firele de lumină
şi umbrele tale acoperă universul unei flori de colţ
unui gândac în căutarea poemului tău scris în vremuri vechi
unui şarpe întorcând pe toate feţele târârea
înainte să-şi ridice mândru capul
cu linia de foc a gheţii lui spre cer

negru lucios gândacul
păstrează între aripile lui răsăritul
până când apusul îi aprinde trupul într-un vers

stâncă stâncă
tu cum cânţi stâncă
atunci când firul de iarbă strecoară
bucuria înălţării întru iubirea Domnului într-un punct

nu e final nu este rupere
e doar o rescriere a tainei gândului stâncii
înainte de frângerea în arcul haosului
pentru arderea prelungă
a celei de-a şaptea lumânări înainte de naşterea Piramidei

poezie de Anne Marie Bejliu (14 octombrie 2013)
Adăugat de Anne Marie Bejliu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nenăscutul-fiul

se-nchide-n mine nenăscutul
fuge
de zgomot inutil de urma grea
de pas înşelător în grai de păsări
liber s-aleagă-alege calea sa

şi pleacă nenăscutul
prinde-o cruce
la rând se-aşterne-n
poala unui gând

cu palma-ntinsă
plânge-un vers o rimă
adoarme cumincior
pe-un lemn din foc

şi-l simt cum arde-ncet-ncet
în minte
în mintea zbuciumată
fără de prag

se-nchide-n mine nenăscutul
şi atinge
o coardă-anume
dintr-un vreasc uscat

sămânţă-ntr-o rostire-n
sărbătoare
el
nenăscutul
fiul meu cel drag
din paie se ridică
şi trezeşte
întreaga-mi lume de închipuiri

altar

altar de litere
cu verbe nenăscute
ulciorul umple
apa de izvor

o toarnă-n cupa inspiraţiei
anume
gradaţie de viaţă timp
şi har

dar eu mă uit
uitându-mă în sine
prin mine curg aiurea
negăsind
un punct de ardere tăcută

verbul

dintâiul verb
născut durut torcând
lucrând

mi-e frică să iubesc
nătângul
plămada din pământ apă metal
lemn cer
privesc spre el
şi suflu taina firii
iar el întoarce spatele
la tot

şi-atunci mă-ndrept spre el
spre nenăscutul
aştept în gara mică
simplu semn
să sar în trenul vieţii
care-mi fură
verbul dintâi întâiul
prea născutul
şi nenăscutul-fiul
arzând încet încet
în cruci de lemn

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbra punctului

din libertate,
aleg cătuşa cuvântului.

risipa cere acum aer.

improvizaţia
crapă cercul în punct.

gestul curat
cere pietrei fisurile.

ascult tăcută sunetul pietrei.

între două puncte,
virgula ameţeşte.
devine şarpe în piatră.

din cătuşă în cătuşă,
poezia ajunge pasăre.

aerul din fisuri,
devine umbra punctului
dintre cuvânt şi libertate.

poezie de Anne Marie Bejliu (8 aprilie 2012)
Adăugat de Anne Marie Bejliu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

purici
mulţi purici
se urcă pe membrele noastre
şi aruncă
rând pe rând valorile

cine sunt eu
cine eşti tu
cine suntem toţi
să ne păcălim cu diamantele
unor cuvinte fragmentate

inversate sensuri
aruncă flăcări spre cer
nori de fum şi de frică
ne umplu
până la sufocare
metaforele

până când

ca dintr-un poem
lăsat să curgă limpede în fântâni
răsare un soare acid pe care
îl visăm firesc

îi visăm răsăritul
apusul
stingerea
până când devine

eclipsa unui ultim cuvânt
de rămas bun
de la punct

mâna albă
dintr-un clopot de argint
cântă

să o ascultăm!
ne spune un înger rătăcit
printre atâţia îngeri
pe care noi i-am înnegrit
nemaifiind noi înşine,
nemaifiind oameni întregi

să o ascultăm
ridicând palmele unite la piept
în tăcerea firească a fiinţei

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amăgire

repet punctele în neştire...

las drumului acoladele
şi insinuările întâmplărilor absurde.
rătăcesc în virgulă.
strig cuvintele.
răscolesc o amăgire.
apoi, tăcută,
mă arunc în iarba arsă.

într-o zi sau acum,
în mijlocul gândurilor,
stejarul îşi va arunca ghindele spre irişii mei.

golită de umbre,
alerg să-ntâmpin ultimul ţipăt de pasăre...
printre zboruri fără sens.

poezie de Anne Marie Bejliu (9 mai 2012)
Adăugat de Anne Marie Bejliu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prima lege a succesului este concentrarea: să-ţi uneşti toate energiile într-un singur punct şi să te îndrepţi direct spre punctul acela, fără să priveşti nici în dreapta, nici în stânga.

citat din William Matthews
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă voi întoarce

Mă voi întoarce spre poezie ca spre-o ţară a mea, ca spre casa mea,
Ca spre copilăria îndepărtată pe care,-am pierdut-o – din nepăsare,
Pentru a căuta substanţa tuturor lucrurilor, cu încăpăţânare,
Şi voi striga cu ardoare sub o mie de lumini strălucitoare.

Sophia de Mello Breyner Andresen

poezie de Sophia de Mello Breyner Andresen, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răul din adâncuri

Bărbatul copil mă priveşte calm
simt în ochii lui gheaţa
mă iubeşte şi vrea să protejeze

el spune rostind rar cuvintele:
"Ceva rău se ridică şi poate va cădea."
repetă la nesfârşit
îi spun să tacă să citim o poveste
să ascultăm muzica

greşesc

acum câteva minute am înţeles

el ştie ce va urma
o zbatere de niciunde
ochii lui se întunecă
şi da, răul se ridică
câteva minute luptăm cu el, cu răul
liniştea se aşterne

bărbatul copil adoarme
când se va trezi se va întoarce
el,
bărbatul copil,
care mă iubeşte

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

râzi ca o umbră care curge încet
vâscoasă umbră a tinereţii
maturitatea aruncă lemne de viaţă în foc
bătrâneţea nu aşteaptă pe nimeni
pare a fi o întâmplare din paragraful curajului de a fi om

ea stă cu ochii în gol pe marginea unui drum nesigur
şi spune poveşti
repară banca iar şi iar
(probabil că e banca aşteptărilor. nu ştiu)
cu un cuvânt ca un liant al vegetaţiei de verbe
neatinse de nuanţele de gri ale Bucureştiului
răsare soarele, apune iar tu râzi ca o umbră
care curge încet
spre niciunde
în aşteptarea absurdă a căldurii fiinţelor bipede
dintr-o poveste cu oameni verticali

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pasăre ciudată

Iarna, toate păsările migrează spre sud.
Dar, iată, o pasăre în zbor întins spre nord,
Ciripind voioasă-n curenţii reci care veseliile exclud,
Cu capul în furtună, cu-alt păsăret în dezacord.
Ea declară: " Nu vin aici pentru c-aş iubi gheaţa
Sau crivăţul cumplit, ori ţărâna cu-omătul covoraş.
Nu, o fac doar pentru că-mi place să-mi duc viaţa
Aici, să fiu singura pasăre care rămâne în oraş."

poezie de Shel Silverstein, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem răsăritului

Când spre mine
Întoarce... ea privirea
Se răstoarnă lumea
Din noapte
Cu faţa spre soare

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alizee

Alizeele de nord-est ne poartă către sud,
Sud-estul ne atrage, începe-un maraton;
Întâlnim nave din fiecare port în trecere
Spre Capul Bunei Speranţe sau spre Capul Horn.

Mările-s foarte calme, cerurile-albastre,
Ploi uşoare ni-s uneori tovarăşi;
Vânturile care-înconjoară lumea
Ne umplu inimile iarăşi.

poezie de Lincoln Colcord, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!