Căi şi destine; utopie şi meditaţie

La o şcoală de corecţie am stat şi-am meditat,
Fiind îndrăgostit de o fată-criminală într-un costum vărgat;
Priveam la ea, bine-i stătea îmbrăcată în zeghe,
Pentru omor la cîţiva ani cpndamnată fiind de lege.
Povestea ei, într-o zi de cumpănă s-a întîmplat,
Şi-a omorît bunicul, violată de el cu ea cînd stăten-n pat;
Era beat criţă atunci nenorocitul,
Şi ea i-a dat o palmă cu cuţitul.
Sentinele în foişoare privesc prin sîrma ghimpată,
Cum fără jenă o fată face pipi în zăpadă;
Hplbîndu-se la ea, din priviri pipăindu-i fundul ei gol,
Constată că-i mai fin, mai rumen decît obrajii gardiencelor.
Băieţi cu priviri de sălbatici, de hominizi din peşteri-caverne parcă aduşi,
E o utopie să crezi, să încerci să-i educi;
Din orfelinate alungaţi, boschetari prin canale ajunşi,
Areataţi, la şcpala de corecţie apoi la puşcărie vor fi duşi;
Căutîndu-şi o victimă mai elevată,
Stînd la coadă la rînd au violat şi jefuit o nobilă fată.
Un tainic farmec simt privind la fetele-golane,
Ca nişte flori-buruieni sălbatice, cu-n aer cazpn aceste creaturi penale!
Păzite fiind de gardience cu priviri ferpce,
În şoapă le răspund ele la ordin cu înjurături atroce.
Frustrant, din florile acestea sălbatice aş rupe,
Să le miros şi gust otrava lor terapeutică şi dulce!

poezie de Mihai Ivănescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căi şi destine. Utopie şi meditaţie

La o şcoală de corecţie am stat şi-am meditat,
Fiind îndrăgostit de o fată-criminală într-un costum vărgat;
Priveam la ea, bine-i stătea îmbrăcată în zeghe,
Pentru omor la cîţiva ani cpndamnată fiind de lege.
Povestea ei, într-o zi de cumpănă s-a întîmplat,
Şi-a omorît bunicul, violată de el cu ea cînd stăten-n pat;
Era beat criţă atunci nenorocitul,
Şi ea i-a dat o palmă cu cuţitul.
Sentinele în foişoare privesc prin sîrma ghimpată,
Cum fără jenă o fată face pipi în zăpadă;
Hplbîndu-se la ea, din priviri pipăindu-i fundul ei gol,
Constată că-i mai fin, mai rumen decît obrajii gardiencelor.
Băieţi cu priviri de sălbatici, de hominizi din peşteri-caverne parcă aduşi,
E o utopie să crezi, să încerci să-i educi;
Din orfelinate alungaţi, boschetari prin canale ajunşi,
Areataţi, la şcpala de corecţie apoi la puşcărie vor fi duşi;
Căutîndu-şi o victimă mai elevată,
Stînd la coadă la rînd au violat şi jefuit o nobilă fată.
Un tainic farmec simt privind la fetele-golane,
Ca nişte flori-buruieni sălbatice, cu-n aer cazpn aceste creaturi penale!.
Păzite fiind de gardience cu priviri ferpce,
În şoapă le răspund ele la ordin cu înjurături atroce.
Frustrant, din florile acestea sălbatice aş rupe,
Să le miros şi gust otrava lor terapeutică şi dulce!

poezie de Mihai Ivănescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine dracu' mai e şi Tom Jones?

Mi-o trăgeam
cam de două săptămâni
cu o fată de 24 de ani
din New York – era
pe vremea grevei
gunoierilor, dar
într-o noapte
a apărut muierea mai în vârstă
şi-a spus, " vreau să-mi văd
rivala." a văzut-o
şi-atunci a spus, " o,
eşti o fătucă drăguţă!"
apoi ce-mi mai amintesc
sunt miorlăiturile de pisici sălbatice –
ţipetele şi zgârâieturile alea
scoase de animalele sălbatice,
sânge şi să ** ***...
eram beat şi în chiloţi.
am încercat să
le despart şi-am căzut
zdrelindu-mi genunchii. apoi
au ieşit pe uşă
şi-au coborât scările
afară-n stradă.
au apărut
maşini pline de poliţai.
un elicopter al poliţiei
se învârtea deasupra capului.

stăteam în baie
şi rânjeam în oglindă.
nu se întâmplă des
un lucru aşa splendid
unui om de 55 de ani.
a fost mai ceva decât
balamucul de la
Watts.
tipa de 34 de ani
s-a întors. era
****** rău
iar hainele-i erau sfâşiate
şi era însoţită
de doi poliţişti
care voiau să ştie ce şi cum.
băgându-mi picioarele-n chiloţi
am încercat să le explic.

poezie clasică de Charles Bukowski, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

uşor
pe nesimţitelea
s-a lăsat negura
iar becurile economice pîlpîiau cam slab
astfel încît nu mai vedeam drumurile
şi gropile creşteau
cît alţii în zece
vorba cîntecului

le-au umplut cu gunoaie
şi de călcai în ele
ţi se-afunda piciorul într-o pastă moale
cu miros dulceag

nimeni nu mai ieşea din casă

rînd pe rînd au dispărut canalele care-mi plăceau
n-au rămas decît cele cu talk-show-uri
şi rufe puse la uscat
laptele în cutii de carton
era doar pîine cu cartofi
iar carnea şobolanilor ce-mi cutreierau apartamentul
era o delicatesă
cînd m-a sunat vecinul să-mi ceară
o ceaşcă de ulei

i-am dat
pentru că aşa se ajută vecinii între ei
l-am întrebat cum i se pare
şi-a dat din umeri

şi eu am tăcut

poezie de Dan Iancu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerc şi nisip

Îmi amintesc adesea cînd m-am născut pe lume
din fînul gras al umbrei, din ţipătul luminii,
copil vestind speranţa prin zodia fără nume
şi cîntăreţ al pîinii din fluierul tulpinii.

Beau vin din cupe fluturi şi lupi dansau pe dealuri,
mă mîngîiau cinci nuferi ca pe un pui de baltă
şi mai ieşeau şi rîme şi oase de prin maluri,
parcă sub val de ape ce-n tainic vînt tresaltă.

Şi-apoi trecui prin vreme ca un marfar noptatic,
strigîndu-mi la răstimpuri, pe cîte-un cîmp, aleanul
şi nechezat de caii cei liberi şi sălbatici,
ce-şi nărăviră sila şi-şi putreziră hamul.

N-au apucat corăbii să îmi vîslească-n sînge,
ci doar piraţi tereştri să-mi tulbure povestea,
dar din spinări de păsări simţit-am cum se frînge
şi ruginia ploaie, şi trăznetul, şi vestea.

Iar după cîte toate, ung uşa cu slănină
şi-o las deschisă-n voie, pierzîndu-mă prin iarbă...
Copil fiind iar, simt lumea topindu-se străină,
pe fruntea mea simt roua cerească stînd să fiarbă.

poezie de Dragoş Niculescu din Cinci vreascuri şi fapta de mâine
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De iarnă

De fiecare dată după prima zăpadă ies la joacă
Pagina e la fel mereu, fără cusur, eu la fel mereu, am 10 ani
Pot schimba lumea din două priviri, cuvintele tale
Se topesc în palma mea, aşa că-i mai bine să nu ne vorbim
Să ne-nţelegem din inimi, din oase, dar mai ales din umbrele
Care trec unele prin altele ca fulgii prin piele
Să facem o veşnicie a noastră în loc de om de zăpadă
Pot opri râuri, ridica baraje acolo-n mintea ta unde-i pustiu
Când se întunecă să strigi: Sunt la barieră, deschide!
Să ies tiptil din mine să te-ntâmpin cu pumnii ca două felinare
Punem schele de dor să ajungem la steaua polară
Ridicăm o casă, un oraş, fără puncte vamale
Iubirea e singurul virus permis
De fiecare dată după prima zăpadă te sun: Vino la mine!
Pagina e la fel mereu, fără cusur, eu la fel mereu, am 10 ani
Şi din păduri învecinate animalele sălbatice
Vin să mănânce ceva, nu ştiu ce, din palmele-ţi calde

poezie de Carmen Sorescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe aleea cu trandafiri

Pe aleea cu trandafiri
Parcă m-aş tot duce
Simt în suflet şi-n priviri
Fin parfum din vii trăiri
Care farmec vieţii aduce.

Dar şi spinii-i simt ades,
Şi-al lor rost e sfânt
Când pricep acestea ce-s,
Pricep ce-i mai ne-nţeles
Pe acest pământ.

Şi cu cât pe-această alee
Îmi urmez eu drumul
Spinu-adânc să-nfigă vree
Dar atunci îi simt eu ce-e
Tot mai mult parfumul.

Doamne, ajută-mi să-nţeleg
Rostul vieţii mele
Spini, şi-apoi parfum s-aleg
Că-adevărul Tău întreg
E cuprins în ele.

poezie de A. Cornel
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bocet pentru Ăl Bătrân

Ce tragic timp păgîn,
Se-mparte ţara noastră în partide,
De cînd l-am omorît pe ăl bătrîn,
Mormîntul lui nici nu se mai închide.

Am tras în el ca-n malul de pămînt,
Nu l-am putut în timpul vieţii frînge,
Şi el s-a dovedit de neînfrînt,
Că nu ne-a dat nici lacrimi şi nici sînge.

Cu el am omorît-o şi pe ea,
Într-un concurs fanatic de păcate,
Şi-atunci păcatul nostru devenea,
Mai greu ca ale lor, împreunate.

Aşa puţine vorbe mai rămîn,
Într-o tăcere plină de rafale,
Şi vai!, l-am omorît pe ăl bătrîn,
Erori peste eroarea vieţii sale.

Se-mpleticea de parcă era beat,
Şi totul îi apărea confuz, departe,
Prin gloanţele cu care l-am marcat,
El inspira şi aer, dar şi moarte.

Şi el ne-a fost măcar o dată baci,
Şi noi i-am fost măcar o dată turmă,
De ce am apăsat pe-acel trăgaci,
Cînd moartea şi-aşa venea din urmă?

Ne trebuia şi milă şi efort,
Să le putem concilia pe toate,
De ce am dorit să-nceapă cu un mort,
Aceste ziduri de maternitate?

Eram români şi el era român,
A fost şi crimă, dar a fost o gafă,
De ce l-am omorît pe ăl bătrîn,
Cu mîini legate, împuşcat în ceafă?

Voi nu vedeţi că nu putem dormi?
Voi nu vedeţi că ţara nu mai doarme?
Din zori de seară pînă-n zori de zi,
Strigoiul lui aleargă prin cazarme.

Îşi plînge ţara ori de cîte ori,
De drama ei se-atinge şi îl doare,
Strigoi bătrîn ce cîntă "Trei culori",
Cum face la beţie fiecare...

Acest strigoi de unde-ncepe tot,
Priveşte dintre stele pe fereastră,
Din buzele ce a vorbi nu pot,
Porneşte cinic libertatea noastră.

Şi totuşi într-un tragic timp păgîn,
I-am încărcat cu întuneric pasul,
De ce l-am omorît pe ăl bătrîn,
Şi nici măcar nu-i facem parastasul?

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Phantasma de luxe

La început puţin, apoi din ce în ce mai mult, se-aşază praful
pe noi. La început se-aseamănă cu puful fin de pe aripile
fluturilor. Apoi e ca noaptea desenată de un copil din amestec
de alb şi negru. Şi din ce în ce mai puţin alb şi tot mai mică luna.

Odată cu praful, se-aşterne liniştea. La început puţină, chiar
mai mică decît pauzele dintre cuvinte, apoi se-adună
ca în momentele în care discul s-a terminat şi nu-ţi dai seama.
La un moment dat liniştea devine violentă şi-ajunge
să ne curgă sînge din urechi.

Pe rînd mamele, taţii, prietenii, copiii ne spală de praf şi de linişte.
Mai întîi mai des, după aceea din ce în ce mai rar, pînă praful
devine gros şi liniştea o atmosferă în care ne abţinem să respirăm.
Ca să n-o tulburăm.

La început praful e uşor, dar într-un tîrziu e povara de sub care
nu ne mai ridicăm. Iar liniştea noastră se uneşte cu liniştea altora
şi formează un fel de cîntec. Îl aud doar cei legaţi prin jurămîntul
tăcerii.

La început mai mult, apoi din ce în ce mai puţin, iubirea se depune
în noi. E moale, e pufoasă şi atît de plăcută, la fel ca o plapumă
din lumină blîndă în septembrie. Şi cînd praful şi liniştea ne-au acoperit
complet, lăsăm plapuma să acopere locul gol de la masă.

La început am fost eu şi tu. La început mai mult eu, apoi mai mult
tu, pînă cînd praful şi liniştea şi iubirea ta m-au învăluit. Şi simt
cum fiecare cuvînt al tău se opreşte în mine, ca într-o poveste
care se tace pe sine pînă inima stă şi-aşteaptă trupul să mişte
ca un clopot.

Într-un tîrziu, praful meu, liniştea şi iubirea se vor aşeza pe tine
asemenea zăpezii ce se-aşterne lent, ca o singurătate cu care începi
să te obişnuieşti. Şi ţi se face frig, tot mai frig, la început cît o noapte
fără nimeni, apoi din ce în ce mai multe, pînă cînd vei striga. Atunci
mi se va opri sîngerarea din urechi şi te voi auzi.

Voi auzi şi voi striga şi eu, voi striga atît de tare încît vor dispărea
şi praful şi liniştea şi iubirea şi va rămîne doar adevărul:
doi oameni cărora oasele le vor fi prea mari pentru carne, moartea
insuficient de neagră şi-adîncă să ne ascundă şi chiar şi cerul va fi
prea mic să ne fie cearşaf pentru dragoste.

poezie de Leonard Ancuţa (septembrie 2010)
Adăugat de Leonard Ancuţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am fost surprinsă de miros, nu mirosea deloc a Ma Griffe, mirosea a floricele care cresc în pădurile englezeşti înfrunzite, ca o fată care ar purta şorţ şi pantaloni strâmţi şi ar face coroniţe din margarete sălbatice, o fată de basm din epoca victoriană.

citat din Astrid Magnussen
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu capul în nori

M-am însetat cu amintiri
Din cupe pline cu nimic,
Le-am tot golit, doar din priviri,
De tot ce aş mai vrea un pic.

Acum parcă sunt beat... deloc,
Trezit de ce-aş putea să fiu,
Mă simt cum ard... dar fără foc
Într-un apus de ploi, târziu.

Privesc cum nori din ceruri cad,
Sunt mult prea grei de tot ce-i gri,
Iar eu, un suflet de nomad,
Nu pot de ei, a mă feri.

Devin fără să vreau, subit,
Un ameţit cu capu-n nori
Şi deşi singuri au venit,
Eu cred că zbor... şi am fiori.

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Farmacista era spirt. Sorbind-o din priviri, flăcăul s-a îmbătat criţă.

aforism de Janet Nică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Agonie nocturnă

E ora patru dimineaţă,
Tremurînd beţivii aleagă spre cîrciuma din piaţă;
Ochii le sticlesc de poftă ca la bursuci,
Devreme sau mai tîrziu de ciroză vor murii cu toţii răpuşi;
Unii beau pe datorie, trecuţi pe caiet,
Dar unul a scăpat de datorie murind de diabet;
Un beţiv la altul indignat povestea,
Că i-a venit nevasta acasă fără chiloţi pe ea;
Un coleg de pahar n-a mai venit de luni,
Fiind internat la dezalcoolizare la spitalul de nebuni;
Un singur ideal, o singură bucurie beţivii avea',
Cînd iau pensia sau salariul să aibă ce bea!

poezie de Mihai Ivănescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trecut prin ciur

şi dârmon s-a prezentat
la ea. era pretendentul ideal
în opinia comitetului întrunit
ad-hoc pe cărarea ce ducea
în vârful dealului. şi-a prezentat
acreditările luate de la o şcoală
de corecţie a direcţiei profesionale
a trecut prin ciurul unor şcoli
de reeducare. a făcut şi puşcărie
nu prea multă, nu prea puţină
atât cât trebuie să nu se lase
fraierit de viaţa obişnuită

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

nu eram de atunci,
tot ce venea,
nu văzusem,
nu aveam
tactici de sprijinit gândul,
se făcea greu, foarte greu
şi cădea.

era duminică la fântână,
mă uitam la femeile
care îşi spălau lacrimile cu leşie.
în aer se împânzea
un miros de bandaje murdare,
ca şi când ochii lor ar fi zăcut
prin spitale de război răni întregi.

lângă ele erau copii şi câini,
aveau aceleaşi priviri ridicate a frică
şi întrebare,
le era foame,
dar aşteptau cu maţele mute
să se scurgă durerea aia
a sângelui din femei
odată cu leşia şi sarea.

din case se auzea
câte un glas gros de băutură putredă
chemând încă o sticlă
sau încă o datorie la pat.
după gardurile conjugale,
era aproape târziu.

ici-colo se aprindeau lămpi abătute,
semn că se întorceau la tristeţe
ca tâmple supuse.
după ele veneau,
căscând de foame şi nevinovăţie
copiii şi câinii.

era spre noapte duminica,
nu mai era chiar sărbătoare,
palmele se auzeau înjurând
de dumnezeii mă-tii de femeie obrajii,
lasă că până mâine îţi trece.

apoi era linişte.

pe câte un prag,
mai rămânea un nesomn de copil,
mânca
un colţ de pâine umplut cu brânză.
se uita
la măreţia domnului
care a făcut stelele.

şi cred că la sfârşit plângea.

poezie de Corina Daşoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Priviri prin peruzea

Justiţia este o damă
Cu priviri prin peruzea,
Toţi bogaţii o aclamă,
Doar săracii dau în ea.

epigramă de Vasile Iuşan din Dacă vrei să scapi de stres (2009)
Adăugat de Vasile Iuşan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul vieţii

Iubirea imensă şi fără măsură ce se revarsă în mine,
Atunci când iubesc, îmi iluminează fiecare părticică a fiinţei mele
şi îmi inundă pentru totdeauna universul lăuntric
cu o mulţime de mesaje tainice ce provin de la Dumnezeu.
Tocmai de aceea, în această viaţă
nu mai sunt niciodată sigur, ci îmbrăţişat de Dumnezeu Tatăl.

Energia cea tainică a iubirii, ce provine de la Dumnezeu Tatăl,
Se revarsă în valuri prin mine atunci când iubesc şi
astfel devine cu putinţă să îmbrăţişez şi să ofer iubire
fiecărei fiinţe umane ce există pe acest Pământ
şi totodată merită să-mi primească iubirea.
Tocmai de aceea, în această viaţă
nu mă mai simt niciodată însingurat sau singuratic.

Dat fiind faptul că am savurat şi savurez fără încetare
Nectarul cel divin al vieţii,
Tocmai de aceea, în această viaţă
nu mă mai simt niciodată însingurat sau singuratic.

Dat fiind faptul că m-am adăpat şi mă adap fără încetare
de la fântâna cea magică a vieţii,
Tocmai de aceea, în această viaţă
Nu mă mai simt niciodată un veşnic însetat.

Dat fiind faptul că energia mirifică a timpului
mi-a şoptit într-un mod tainic la ureche
cântecul manifestării atemporale,
care mă face să basculez în eternitate,
Tocmai de aceea, în această viaţă
nu mai simt niciodată starea de oboseală sau de vlăguire.

Dat fiind faptul că viaţa trăită intens şi plenar
mi-a dezvăluit în mod gradat misterul fascinant al morţii,
Tocmai de aceea, în această viaţă
nu mai sunt deloc înfricoşat.

poezie din Aforisme şi cugetări despre viaţă
Adăugat de Morticia
Comentează! | Votează! | Copiază!

În toamna aceea

Era toamnă
Erau şi nişte castani
Şi o bancă.

Eu şedeam
Eram palid şi poate frumos
Şi mă gândeam.

Atunci s-a oprit un tramvai
S-a dat jos o femeie
Dar era îmbrăcată foarte bine
Era deci o cucoană.

Tramvaiul a plecat
Strada rămăsese goală
Atunci femeia s-a aplecat
Şi-a ridicat încet rochia
Până la genunchi
Şi pe urmă mai sus
Foarte sus.

Avea nişte pulpe rotunde, frumoase
Şi ciorapi eleganţi de mătasă
A stat mult până şi i-a potrivit;
Eu o priveam pierdut de pe bancă
Şi ceva plângea, agoniza, murea în mine
Încât femeia s-a ridicat
Şi m-a văzut.

Era o femeie albă, frumoasă
Dar obrazul i s-a făcut deodată roşu
Şi eu simţeam cum mă înroşesc;
Femeia a plecat repede
Avea o rochie albastră care flutura în urmă
Eu am rămas mai departe pe bancă,
Sub castani.

Şi a mai venit un tramvai
Din el a coborât altă lume
Femei şi fete frumoase.

Şi eu şedeam mai departe pe bancă
Şi mă gândeam
La mine
La sinucidere,
Era toamnă
Şi mai erau şi nişte castani.

poezie de Poemul invectivă (1933)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rime pasagere

Eram la Teatru într-un autobuz gol,
În faţa mea erea un mut cu o mută şi eu chior;
Mutul la mută din mîini bîţîia,
Ochiul meu lacom în fund o căta;
Amîndoi pipăiam dini priviri muta domnişoară,
Aşai-i şi dragostea-şi mută şi chioară!

poezie de Mihai Ivănescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

am visat că cineva
mi-a fărămiţat trupul
l-a împrăştiat peste tot
ca pe nişte litere de sânge

mi-au rămas doar ochii
care priveau de sus
la păsările ce ciuguleau
ultimele rămăşiţe

şi parcă se auzea
o inimă bătând tare
ca un plâns de copil
îmbrăţişând viaţa
pentru prima oară

ploua frumos
fără ca timpul
să mai treacă prin ceas
nu mai era nicio grabă
nimic din ce să te întoarcă
doar un aer
ce aştepta să înflorească

"cât de frumoasă e
lumina pe care o beau"
îmi şopti sufletul
şerpuind prin iarbă

(convinsă fiind că Dumnezeu
bate într-un cui
toate visele)

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sarea dintre pagini

Înainte de masacru,
vajnicii orăşeni vor
lua biciul şi muzica de
care au fugit până atunci
va fi inspectată la nanosecundă,

fiind forţată, precum o felie
dintr-un minut beat de milenii,
să ne arate tuturor, fără nicio
Evanghelie în mână,
câte cioburi
de oglinzi primeşte într-însa.

Căci bietele canale din noi,
după ce metale ofticoase le
vor fi eliberat de slănina
antică,
ar ajunge cam ruşinate pentru
lipsa din
irisul lor a seminţelor
frustrate prin care, fără nicio
diplomă de licenţă,
coperţile
migrează printre cetăţeni.

Iar sarea rămasă de-a lungul
volumelor nu va fi
ghicită nici de istorici,
lăsată să se transforme în
crăpăturile pereţilor ce îi
vor separa pe dinozaurii de
poimâine.

poezie de Alexandru-Valentin Petrea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!