Astrul
Mă vede astrul iarăși din naltul lui senin,
Proptit de raze moi pe grinda casei tale,
Unde înfloresc suav dalbele flori de crin
Și unde dorul meu își face adesea cale.
Închid ochii... visez, sub mângâieri de lună,
Când siaje de fum se-ntind pe-acoperișuri...
Cum din castelul clipei, ivești sfioasă jună,
Pe brațe moi, tu porți plutiri dalbe de visuri.
Iar eu, un june falnic, m-apropii de a ta poartă
Și împart cu tine îndată două mere de aur,
Ca binecuvântarea s-aștearnă peste soartă
Și-ntr-un inel ne leagă un astru mândru faur.
.................................................................................
A fost un joc fecund cum noaptea se destramă
Și piere ca un vis rătăcitor pe pleoapă.
Adorm când primii zori se lasă fără teamă,
Doar perna umezită, liniștirea-mi adapă.
poezie de Elena Volcinschi din Amurguri și anotimpuri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezi și următoarele:
- poezii despre visare
- poezii despre tinerețe
- poezii despre flori
- poezii despre astre
- poezii despre alb
- poezii despre timp
- poezii despre somn
- poezii despre ochi
- poezii despre noapte
Citate similare
Slova-mi educ
Slova-mi educ, să fie atingere sfioasă,
S-alunece suav și gingaș către tine,
Pe aripi de vis blând, armonioasă...
Cu înfiorări calde, diamantine.
Slova-mi educ, să pot a-te cuprinde
În dantelări care înfloresc iubirea
Și atunci când raza zilei se aprinde,
Să-ți lumineze sufletul, trăirea.
Slova-mi educ, să fie și visul de iubire
Când luna despletește în raze moi
Și fluturii dansează în a nopții lucire,
Pe aprinse felinare ușor... doi, câte doi
............................................................................................
Slova educ, sămi fie și cuvânt de-apus.
Cum încă n-am pus frâu la simțâminte
Și încă nu-i târziu să-ți spun, ce nu ți-am spus
Că te-am iubit în felul meu... cuminte...
poezie de Elena Volcinschi din Amurguri și anotimpuri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezi poezii despre iubire, poezii despre suflet, poezii despre lumină, poezii despre fluturi, poezii despre dans sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Zâna Primăvară (baladă primăverii)
ZÂNA PRIMĂVARĂ
(baladă primăverii)
Zâna Primăvară vine
Cu veșminte de petale.
Peste munți, văi și coline,
Așternând covor de floare.
Lăcrămioare de iubire
Așează-n mărgăritare,
Iar a cerului privire
Toarnă în flori de cicoare.
Cu privirea-i de smaralde
Umple câmpul cu verdeață,
Când dorul Soarelui arde
Păpădia-n dimineață.
Presară înmiresmare
Peste câmpul cu narcise,
Iar de-a iubirii chemare
Leagănă dorul în vise.
Fluturii își desfac în zori
Aripioarele de mire
Și se întrec sărutând flori,
Când plutesc de fericire.
Astrul nopții când răsare,
Cu baghetă fermecată
Pe Zeița Primăvară
O sărută de îndată.
În raze dalbe cuprinde
A primăverii iubire
Și din stele îi aprinde
Candelă de fericire.
Apoi o duce cu vise
În Universul Galactic,
Iar prin porți de Rai deschise
Îi strecoară dor romantic.
Din stele în toiul nopții
Îi împletește cunună
Și-i brodează voalul nunții,
Din raze, Crăiasa Lună.
De Soare se-ndrăgostește
Cu trandafiri în obrăjori,
Primăvara, când primește
Iubirea în flori de bujori.
De iubire fermecată
Se scaldă în balsam de flori,
Când prin vise e purtată,
Din amurguri până în zori.
Atunci, vraja se sfârșește
Și bagheta îi dispare
În legendară poveste,
Pe-aripi de odinioară.
Dragostea înmugurește
La sărbătoarea iubirii
Și în inimi înflorește
Cu balsamul fericirii.
Vin la concertul de seară,
Zgomotoase păsărele.
Greierii își iau vioară
Să se-ntreacă-n cânt cu ele.
Primăvara lasă-n zare
Rochia multicoloră,
Iar rodul iubirii sale
Îl oferă Verii-soră.
Maria Filipoiu
Din "Legendele Primăverii"
poezie de Maria Filipoiu (24 februarie 2021)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezi și poezii despre primăvară, poezii despre nuntă, poezii despre fericire, poezii despre dor, poezii despre Soare sau poezii despre văi
Regina Nopții
Cred că lumea e știrbă când mestecă stele
Și când boltele visului se răsfrâng în amurg;
Eu sunt doar pasagerul rătăcind pe sub vele
Care-nchide tomnatic cerul abrupt.
Mi se pare că noaptea e vis din fântâni
Cu apă vie înviind cavaleri
Și aștept să se prindă-ntr-un joc de lumini
Cabotinii pe scena de fum dinspre zori.
Imi pare că șoaptele prinse în unde
Se-ntrec în mângâieri pe urechea mea;
Eu rămân pasageră printre stele flămânde
Stăpânind din adâncuri doar noaptea, doar noaptea...
poezie de Miriam Cristina Constantin
Adăugat de Gina Mihai
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezi mai multe poezii despre urechi, poezii despre toamnă, poezii despre stele, poezii despre monarhie, poezii despre jocuri sau poezii despre fum
Luceafărul înamorat (odă lui Eminescu)
LUCEAFĂRUL ÎNAMORAT
(odă poetului Mihai Eminescu)
În amurg, pe Lună plină,
Luceafărul din zenit
curge-n rază de lumină
prin "pădurea de argint".
Peste crâng, amoru-și lasă
dintr-un vis demult apus,
când, culcat pe iarbă deasă,
de doruri era răpus.
Dar pe-a Timpului cărare,
numai un dor a rămas,
ce-n suflet îi toarnă jale,
prin codru făcând popas.
Dorul se scurge-n iubire
de jună și luceafăr,
dar se pierde-n amintire,
că numai el e teafăr.
Peste veac, el o privește
într-un funebru veșmânt
și ca-n vis își amintește
iubirea de pe Pământ.
Pe rază-n codru coboară
cu-al nebuniei amor,
ce-l trăia odinioară
în destin de muritor.
De a iubirii candoare,
din steaua lui cerească
lasă dorul pe cărare,
să nu-l mai chinuiască.
În cerdac, pe prispă veche,
o jună mlădioasă
cheamă astrul nepereche,
ce-l vrea ca mire-n casă.
De cum răsare, îl vede
în fereastra din iatac
și-ndată, firea își pierde,
raza lui să-i fie leac.
Din raze își face brațe,
Luceafărul iubitor,
de ele să se agațe
pământeanca în amor.
Se coboară pe-a lui rază,
cu iubire de fecior,
copila îmbrățișează
într-un foc mistuitor.
Iar cu patimă nebună,
de iubire însetat,
fetei așează cunună,
pe păr bălai inelat.
Fața palidă-i sărută
cu ai razei fiori reci,
dar, când inima-i ascultă,
amuțită e în veci.
Cununița de mireasă,
Luceafărul sărută,
că de soartă nemiloasă,
iubirea e pierdută.
Mireasa încoronată
n-a gustat fericire.
Când a fost îmbrățișată,
a căzut în neștire.
Fetei dragi, cu plete dalbe,
să-i sărute chip a vrut.
Dar răsare în nopți albe,
pe mormânt să-i dea sărut.
Ochii ei, spuma de ape,
nu-i va mai vedea nicicând.
Veșnicia de sub pleoape,
îi ascunde în pământ.
Lucefărul s-a întristat
și-n cer înalt stă ascuns,
iar când este înamorat,
privește-n iatac de sus.
Ar vrea să vină în pridvor,
chipul să-și încălzească
la sânul ei, prin nopți de dor,
iubirea să renască.
Tristețeți își ascunde sub nor,
ce cu lacrimi reci se scurg
de sentimente care dor
și năvălesc în amurg.
Ploaia nopților îi stinge
flacăra din iubire,
iar dorul-n lacrimi se frânge,
de-a junei amintire.
Raze se scurg în genune
și lacrimile-n izvor,
că răsare și apune
singur și rătăcitor.
Dar în cerească menire,
iubirea pământească
este o închipuire
cu față omenească.
Nu mai vrea nemărginirea
singurătății pusti,
de când lipsește iubirea
și căldura inimii.
Ar da toată veșnicia
pe-o clipă de iubire,
de-a fi vremelnicia,
un vis pentru jertfire.
Pe Luceafăr îl apucă
al Soarelui răsărit,
când caută o nălucă
dusă-n dorul adormit.
Dorul de juna suavă,
Luceafăru-n cer duce.
Dar ce folos de-a lui slavă,
când ea zace sub cruce?!
Cui servește măreție
în eternul necuprins,
când pe cer arde făclie
de spirit pe pământ stins?
El poartă cruce divină
pe calea veșniciei,
cât poeții îi închină
misterul poeziei.
Astrul nopților albastre
arde-n seri, înamorat,
și coboară dintre astre
pentru vis de neuitat.
Ale Timpului ferestre
le-am deschis cu dor și drag
de a iubirii povește
păstrată-n suflet pribeag.
Pictat cu aripă de gând
pe trecutul adumbrit,
duc dor din suflet fremătând,
din amurg în răsărit.
Lăsându-mi vis între coperți,
cu viața-mi de împrumut,
te rog, Emine, să mă ierți,
de n-am scris cum ai fi vrut!
Maria Filipoiu
Poem premiat la Concursul "Dor de Dor" / 2015
*Revista "Dor de Dor"- nr. 106, pag. 2, 2015 / Medalion literar.
Maria Filipoiu
poezie de Maria Filipoiu din Luceafărului Eminescu (2015)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezi mai multe poezii despre poezie, poezii despre sărut, poezii despre păr sau poezii despre păduri
Sonet cu lună și cu vis
Un glob semeț de aur pare luna
Zărită prin lințoliul fin de nori
Cum își cheamă rătăciții meteori
Pe cerul nopții unde ea-i stăpâna.
În Univers, n-am știut ce stele-s Sori
Și n-am putut să le arăt cu mâna,
Dar le-am sorbit cu ochii mei lumina,
Iar sideralul câmp trezitu-mia fiori.
Că-n viața asta doar suntem trecători,
Iubit-o mai visez câteodată
Cum te prind încetișor de subsiori
Să te sărut în noaptea înstelată.
Mi se destramă visu-n dimineață,
Onirica icoană îmi dă viață.
sonet de Ioan Friciu (2018)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezi mai multe poezii despre viață, poezii despre stele căzătoare sau poezii despre nori
Prin faptele tale, aduni mărgăritare
Râul nu se întoarce din propriul drum.
Nu se adapă din propria-i apă.
Curge în zare ca un fum
și singur albia își sapă.
El din munți a izvorât
pentru omul amărât.
Setea câmpului adapă,
nu lasă focul să ardă.
Dă răcoare plantelor
și viețuitoarelor.
La fel pomul din livadă.
Nu consumă fructul lui.
Îl lasă din crengi să cadă
pentru hrana omului.
Soarele ce strălucește
întreg pământul încălzește.
La toate le dă lumină,
din pustiu face grădină.
Florile nu dau parfum
pentru celelalte flori.
Îl dau omului cel bun
care lucră câmpu-n zori.
Deci,
când prin faptele tale
faci pe altul fericit,
aduni doar mărgăritare.
Nu degeaba ai trăit.
poezie de Dumitru Delcă (martie 2019)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!


Vezi mai multe poezii despre râuri, poezii despre plante, poezii despre munți, poezii despre fructe sau poezii despre foc
Sonet cu lună și cu vis
Un glob semeț de aur pare luna
Zărită prin lințoliul firav de nori
Cum își cheamă rătăciții meteori
Pe cerul nopții unde ea-i stăpâna.
În Univers, n-am știut ce stele-s Sori
Și n-am putut să le arăt cu mâna,
Dar le-am sorbit cu ochii mei lumina,
Iar sideralul câmp trezitu-mi-a fiori.
Că-n viața asta purcedem trecători,
Iubito mai visez câteodată
Cum te prind încetișor de subsiori
Să te sărut în noaptea înstelată.
Mi se destramă visu-n dimineață,
Onirica icoană îmi dă viață.
sonet de Ioan Friciu (2018)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Ultima vamă
Când timpul se va pierde din clepsidră
Și noaptea va închide a mea geană
Va fi o tristă zi, în goală toamnă
Căci timpul va veni, el e în goană,
Să vii și să-mi aduci din alb un crin
Și să-mi aprinzi o candelă lumină
Să mă-nsoțească-n calea-mi cu senin
Cu dorul, ce nicio vamă nu poate să-l apună,
Și să mă-mbrățișezi duios cu gândul
Și să mă vezi în tot ce-am fost, culoare
Să-ți amintești, mi-ai fost poem și dorul
Și ți-am lăsat din mine, ce nu moare,
Cât te-a durut s-arunci pumn de țărână,
Să-ți amintești doar versul meu iubire
Și cântul meu despre o lună plină
Ce ție ți l-am scris cu veșnicie.
Te voi iubi și dincolo de mine,
Când ochii se vor stinge-n astă lume,
Eu voi pleca ușor în brațe sunt cu tine
Și ultimul poem va fi doar al tău nume....
poezie de Ioana Cîrneanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezi mai multe poezii despre versuri, poezii despre vamă sau poezii despre tristețe

Afară ninge ca în vis
Afară ninge ca într-un vis efemer cu fulgi albi și moi,
Care cad din cer peste mine, peste noi.
Tu cânți la pian și în sobă să aude focul cum trosnește.
Eu privesc la geam și lumea îmi pare toată o poveste.
Noaptea să lasă ca un tăciune peste mine, peste noi.
Viața îmi pare un vis, o minune în care trăim noi doi.
Dar soarele răsare de după nori cu raza lui fierbinte
Și topește fulgii cei albi și moi, care pe noi au vrut să ne alinte.
poezie de Vladimir Potlog (14 decembrie 2016)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezi mai multe poezii despre pian, poezii despre ninsoare sau poezii despre muzică

A dor de...
Mi-a dor de tine nu știu cum
mi-a dor de tine nu știu unde.
sunt gândurile moi, rotunde
prin coșul minții-mi iese fum.
Și cha cha cha și bum bum bum!
în miezul verii-aud colinde
și mă visez că m-aș cuprinde
într-o zăpadă verde scrum.
Ce of, ce jale și ce drum
nepietruit cu jurăminte.
mă joc cu-o mână de cuvinte
a dor de tine. Ca și cum...
poezie de Sanda Nicucie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezi mai multe poezii despre zăpadă, poezii despre verde, poezii despre promisiuni, poezii despre gânduri sau poezii despre cuvinte
Dă-mi
Dă-mi din ochii tăi
Să vadă-albastru din dorul meu căprui.
Și să-i închid când noaptea
Vorbește-a întuneric,
Cu greieri.
Dă-mi din fața ta
Să râdă alb în golul meu cu riduri
Și s-o adorm când stele
Aprind din întuneric,
Cu vrajă.
Dă-mi din gândul tău
Să cânte plin în somnul meu de veghe
Și să-l cuprind când ceața
Lucește-n întuneric,
Cu umbre.
Dă-mi din mâinile tale
Să strângă cald din grija mea străină
Și să le-alint când luna
Vestește întuneric,
Cu frunze.
Dă-mi din buzele tale
Să stingă-n vorbe din focul meu aprins
Și să le-nchid când somnul
Adoarme-n întuneric,
Cu suflet.
poezie de Gabriela Chișcari (25 august 2012)
Adăugat de Gabriela Chișcari
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezi mai multe poezii despre întuneric sau poezii despre mâini

De unde începe începutul
De unde începe începutul?
unde fuge Dunărea în grabă
de ce magnoliile înfloresc de două ori pe an
iar fluturii trăiesc doar o zi de pământean,
de ce sunt brazii verzi tot anul
iar florile de mac își pierd elanul
în miez de vară când își scutură magia
petale muribunde sublim sărută iar câmpia,
vântul amorezat dansează cu ele
mă ia și pe mine să zbor spre stele;
De unde începe dragostea și cât va ține?
de unde știu că mă iubești tu doar pe mine
de unde știu că sufletu-ți mă cheamă?
mi-e frică să clipesc să nu te pierd de teamă
că nu se va-mplini ce e deja acolo scris
că nu-i nimic real ce simt, e doar un vis,
de unde știu că tu exiști, că nu ești doar o-nchipuire
un dans al minții, chinuit de-o dulce plăsmuire
un joc retoric copleșit de prea mult dor,
de întrebări și nențelesuri, de strigăte de ajutor,
De unde începe începutul?
poezie de Cuth Hajnalka
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezi mai multe poezii despre zbor, poezii despre frică, poezii despre început sau poezii despre vânt

Romanță fără final
Mai ții minte când, în Casa Sfântă,
Peste prag, pășirăm cu sfială,
Ascultând cum păsările cântă
Arii dintr-o operă regală?...
Spre Altar ne îndreptarăm pașul,
Ne-am jurat credință spre vecie,
Și sfioasă, tremurându-ți glasul,
Ai jurat, atunci, să-mi fii soție...
Din icoane, răspândeau mânie
Și Maria și Iisus și sfinții,
Ce-nsemna, la tine, veșnicie,
Ce-nsemnau bărbatul și părinții?...
Care jurământ, când tu-l uitasei
Încă dinainte de-a te naște?...
Cum să 'nalți, semeț, deasupra casei
Steg trădării,-n sfântă zi de Paște?...
Nu ne-a fost sortită cununie,
Lumânările nu ne-au fost strajă,
Toate-au fost doar visuri pe hârtie,
Așternute-n clipele de vrajă...
Tu mi-ai scris doar, "Dragă cavalere,
Mă mărit, croiește-ți altă soartă,
Nu mai alerga după himere,
Eve vei găsi la orice poartă!"...
poezie de Ion Duduveică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezi mai multe poezii despre sfinți, poezii despre trădare, poezii despre soție, poezii despre sfârșit, poezii despre sfințenie sau poezii despre păsări
Destin împlinit
Un cer senin, o inimă ce bate îmi poartă dorul spre zări îndepărtate,
Acolo unde vulturii își fac casă, iar îngerii din ceruri ne veghează.
Aud chemarea unui zeu păgân, cu glas de tunet și sceptru de Neptun
Și îmi pare că acesta mi-e străbun.
Poți fi și pasăre, și om, cu sufletul arzându-ți în altar,
Prin brațe te ridici de la pământ și prin efortul tău de muritor.
Sclipești precum o stea lăsând în urmă adevăruri,
În gândurile tale se zămislesc idei,
Iar prin a tale visuri te apropii mult de zei.
Dacă privești în urmă vezi secole de-a rândul,
Ce au trecut îndată, uitând să povestești
Că ai fost cândva acolo, un personaj din lume,
Ducând o viață simplă sau bătălii regești.
Oricare zi lumină este o zi regală,
Iar noaptea e stăpâna cu stele mii lucind,
În zi sclipește raza prin ani călătorind,
Iar noaptea este sfetnic al multor galaxii.
Doar gândul se desprinde de mantia terestră,
Purtând cu sine viața, ca pe un sol trimis,
Să ducă mai departe în sferele înalte,
Amprenta lumii noastre, eon din univers.
poezie de Loredana Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezi mai multe poezii despre înălțime, poezii despre îngeri, poezii despre vulturi sau poezii despre război

Pe unde ești?!
Pe unde ești când zori de zi se crapă,
Când gura mea pe buza ta se-adapă?!
Pe unde ești când ceru-i plin de stele,
Când ți-as zidi din ele-n cer castele?!
Pe unde ești în nopți cu lună plină,
Când mă îmbrățișai ca o glicină?!
Pe unde ești când rupt de oboseală,
Mi-aș pune capul lin în a ta poală?!
Pe unde ești când mor de dor și jale
Și leac mi-ar fi să-ți strâng coapsele tale?!
Pe unde ești când gândul mi-e la tine
Și-s bântuit de îndoieli haine?!
Pe unde ești când sufletul mi-e frânt
Și-alerg ca un nebun și mă frământ?!
Pe unde ești când vreau, la miez de noapte,
Sărutul tău cu gust de piersici coapte?!
Pe unde ești, c-aș bea cu tine seva
Ce-n cupe ne-a turnat-o Kamadeva?!
Pe unde ești când viața mea-i o luptă
Și timp perfid din trupul meu se-nfruptă?!
poezie de Mihaela Banu din volumul de versuri Bolta-și răsfrânge straiul peste brazi (2019)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezi mai multe poezii despre vestimentație, poezii despre trup și suflet sau poezii despre piersici

Rapsodii de vară
I
Cine-ar putea să spună
Câți secoli au trecut
De-o lună,
De când nu te-am văzut?...
Salcâmii plini de floare
Se uită lung spre sat,
Și-n soare
Frunzișul legănat
Le-atârnă ca o barbă...
Acolo mi-am găsit
În iarbă
Refugiul favorit.
Acolo, ca-ntr-un templu,
De-atâtea dimineți
Contemplu
O tufă de scaieți.
Pe când departe-n zare,
Mirat ca un copil,
Răsare
Un astru inutil...
II
Iubito, fără tine
Începe-o nouă zi...
Dar cine
Le poate socoti?
Că zilele-n restriște
Se-nalță și apun
Ca niște
Baloane de săpun...
Cu mâinile sub tâmplă
Cum stau așa culcat,
Se-ntâmplă
Un fenomen ciudat:
Privirea mea distrată
Prin negre rămuriști
Mi-arată
Doi ochi adânci și triști
Și-n orice strop de rouă
Văd două brațe, mici
Ca două
Picioare de furnici.
Dar dacă o lăcustă,
Din verdele talaz,
Robustă
Îmi sare pe obraz, -
Din ochii mei dispare
Mirajul interpus,
Pe care
L-am zugrăvit mai sus,
Și-n ochii mei deodată,
Ca-n alte dimineți,
S-arată
O tufă de scaieți...
III
Acum natura-ncepe
Cu tainicul ei glas
Din stepe
Să cânte-ncet pe nas.
Prin ierburile crude,
Sub cerul fără fund,
S-aude
Un bâzâit profund
Și până la amiază
Pământul încropit
Vibrează
Adânc și liniștit.
Sunt gâze și gângănii
Ce sar și fac mereu
Mătănii
Când trec prin dreptul meu,
Și-mpreunându-și zborul,
În ierburi își ascund
Amorul
Multiplu și fecund.
IV
Și-n vremea asta, oare,
Când eu visez mereu
La soare -
Ce face dorul meu?
Iubirea mea nebună,
De-abia trezită-n zori,
Adună
Mănunchiuri mari de flori.
Se-ntreabă ce să facă?
Și făr-a pregeta,
Ea pleacă
Întins, la casa ta.
Și nici nu bagi de seamă
Cum pasu-i furișat
Cu teamă
S-apropie de pat,
Ci doar treasari deodată
Și parcă-ți pare rău.
Mirată,
Te uiți în jurul tău...
Iar ea-ntr-un suflet vine
Cu părul desfăcut
La mine,
Să-mi spuie ce-a făcut...
Așa, spre zarea largă,
Pe zi de-atâtea ori
Aleargă
Pe drumuri lungi de flori.
V
Târziu, când peste lanuri
Coboară spre câmpii
Noianuri
De umbre argintii;
Când luminosul crainic,
Luceafărul stingher
Și tainic
S-aprinde iar pe cer
Și cu lumina nouă
Sclipește ca un strop
De rouă
Pe vârful unui plop,
Iubirea mea fugară
De-abia s-a liniștit,
Și-afară,
Ca un copul trudit,
Pe-un maldăr de sulfine,
Cu cel din urmă gând
La tine,
Adoarme suspinând.
poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!



Laguna din întuneric
În întuneric este o lagună,
unde-am fugit de-acasă amândoi,
să înotăm prin visuri către lună,
să facem oază grindul dintre noi.
Ne prindem tot albastrul în privire,
din verde facem scară către Cer
din mângâiere zbor spre nemurire
și dintr-o teamă doar un lup stingher.
În orizontul dezmierdării calde
se mistuie distanțe-n ani lumină,
și din sărutul ce pe coapsă-ți cade
se stinge dorul aprig, în surdină.
Închidem stresul zilelor apuse
în picurii de rouă de pe frunte,
iar vorbelor ce încă n-au fost spuse,
le facem aripi către vârf de munte.
În întuneric este o lagună,
unde fugim de-acasă, când și când,
să înotăm prin visuri către lună,
să facem raze de lumină-n gând.
Ne prindem în privire antonimul,
și strângem cioburi mici, din orișice,
iar tu când vrei să-nchizi în noi sublimul,
spun da și nu, iar tu mă-ntrebi: de ce...?
poezie de Mirela Grigore
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezi mai multe poezii despre înot, poezii despre zile sau poezii despre stres

Visul din templu
Mi-am rătăcit prin gânduri mii de flori,
și sărutări, și tot ce ți-am trimis
prin mesageri ce mă-ntrebau în zori
cum prețuiesc plecarea unui vis.
Mi-am rătăcit și azi un trandafir
ca un surâs aprins pe buze moi,
dar l-am găsit și pot să îi inspir
parfumul amintirilor cu noi.
Nu ți-l trimit: cu el pot să visez
și-atunci când zorii visele gonesc
în lumea lor, în care nu cutez
să intru și, din nou, să m-amăgesc.
Am doar un vis acum și-n visul meu
ating cu-a trandafirului petală
un suflet care-n templu-mi ca de zeu
mi se arată-n forme de vestală
Și îi dispar zeieștile veșminte,
iar trupurile cu luciri de mir
își fac, în zbateri strânse, jurăminte,
strivind pe dale reci un trandafir.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezi mai multe poezii despre trandafiri sau poezii despre prezent
Mângâieri de alean
mă trezesc în zori fericită, dorind
fiecare vis să se împlinească
în noaptea grea o stea să aprind
lumina ei să mă călăuzească.
aștept primăvara când iubiri înfloresc
și muguri de speranțe ating zarea
pe aripi de dor să mai călătoresc
pe țărmul unde mă întâmpină marea.
până atunci sorcovesc noul an
plugușorul de poveste ca un ecou răsună
simte și inima mângâieri de alean
când la masa cu delicii cei dragi se adună.
izvoare de cântec, murmure de mărgean
trec prin mine pe sub clar de lună.
poezie de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezi mai multe poezii despre muguri sau poezii despre inimă

Gândul
O, cum se duce gândul pe căile astrale
și în infimul clipei, ajuns la infinit,
destramă vraja sorții în visuri vesperale
la porți întredeschise pe muchii de cuțit.
Și nici măcar lumina nu poate să ajungă
acolo unde gândul deja a fost ajuns
și nici trăirea clipei nu poate să se stingă
căci tot ce face gândul rămâne nepătruns.
Pe ce suport ajunge la marginile lumii?
sau dincolo de margini, în infinitul mic
al clipei resimțite trecând prin toți atomii
ce par a face timpul aproape din nimic?
Pe muchii de-ndoială această paradigmă
cu mintea mă împinge, mereu mai hotărât,
spre detașarea calmă de tragica enigmă
adusă de-ntrebarea: ce-a fost la început?
poezie de Corneliu Neagu din Drum spre eternitate (2019)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezi mai multe poezii despre infinit sau poezii despre tragedie