Lipitoarea

Am urmărit o lipitoare
De când s-a născut.
Părea plăpândă, nevinovată
Dar o data crescută
A început să-şi arate
Zâmbetul pe gura ventuză
Şi să se aşeze asemenea unei căpuşe
Se lipeşte, se unduieşte şi suge sânge
Dar nu se satură niciodată.
Se unduieşte prin apă, prin aer
Cuceritoare mare până se lipeşte
De o pulpă dulce care îşi aduce
Hrana destul pentru o lipitoare
Dar ea este mereu flămândă.
Îi vinde pe toţi pentru o gură de sânge,
Se umflă şi nu cade
Aşa cum face orice lipitoare
Atunci când este sătulă: cade
Şi atacă doar când flămânzeşte.
Lipitoarea cu zâmbet de cuceritoare
Nu cade şi suge la sânge până se îndoaie.
E lacomă, laşă şi trădătoare
Aşa cum nu trebuie să fie o femeie!

poezie de Constantina Gina Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec pentru mama

Aşa cum vrăbiuţa ciripeşte,
Iar ciocârlia cântă-n orice vreme,
Aşa cum guguştiucul gângureşte,
Îmi cânt şi eu amarul în poeme.

Aşa cum ploaia cade ca nebuna
Când norii-astupă zâmbăreţul soare,
La fel plâng ochii mei întotdeauna,
Atunci când gemi şi văd ce rău te doare.

Aşa cum marea este agitată
Atunci când bate vântul cu putere,
La fel şi mintea mea e tulburată,
Că nu pot să-ţi aduc o mângâiere.

Aşa cum în război cel plin de sânge
Priveşte-n sus şi nu-şi pierde credinţa,
La fel şi eu, când inima se frânge,
Mă rog aprins, ştiindu-mi neputinţa.

Şi-aşa cum luna, cu al ei renume,
Apune, dar rămâne între stele,
Şi tu, când o să pleci din astă lume,
Vei dăinui în versurile mele.

poezie de Octavian Cocoş (28 martie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sufletul

Mai cade sufletu-n genunchi
Mai pierde câte-un tren de zi
Simte săgeţi înfipte-n trunchi,
Simte regretul de a fi...

Mai uită chiar şi să vâslească
- Dar cum s-o facă în noroi?-
Mai uită de slava cerească,
De fericirea de apoi...

Mai plânge sufletul cu sânge
Şi nu mai crede în minuni,
Văzând cum orice vis se frânge
El simte spinii puşi cununi...

Mai cade sufletul pe spate
Picioarele îşi mai sclinteşte,
Dar inima în piept tot bate...
Şi-i bate pentru că iubeşte...

poezie de Alina Tanasă
Adăugat de Alina Tanasă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dâra de sânge

Cum să o vezi când are scut o piatră de moară?
Cum să te apropii de ea când te biciuieşte cu o dâră de sânge rănită?
Cum să tragi cu ochiul la ea
când ea trage în tine cu ambii tăi ochi?
Cum?
Cum să o atingi
când încă ea nu te vrea
dar e cu crucea ta logodită?
Fugi! Prefă-te mort!
Mestecă o stea
şi scuipă-i un dinte în sân!
Miroase-i din coasă parfumul de fân
până devine mireasa ta!

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştiu că niciodată nu au fost toţi creştinii sfinţi, dar cel puţin înainte întreaga comunitate mergea pe drumul spre cer. Mai cădea câte unul, dar ceilalţi îl ajutau să se ridice. Astăzi, tendinţa este inversă: când cade cineva, ceilalţi încearcă să îl convingă că totul e în regulă: "ai căzut cum cade toată lumea".

Pavel Crainic în Jurnalul convertirii. De la zeiţa morţii la Împăratul Vieţii
Adăugat de Cody
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vremuri de rahat

Viermii suferă-o schimbare
Când politica-i pe dric:
Până şi o lipitoare
Se transformă în limbric!

epigramă de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Baladă pentru fiul meu

Să-ţi înfrunzească bland privirea
Aceeaşi sevă să te ţină
S-auzi cum cade primăvara
Ca o petală de lumină.

Să-ţi umble lin aceleaşi păsări
Prin sânge ca-ntr-o sărbătoare
Să vezi căzând eternitatea
Până în ochiul cailor de mare.

Şi să cobori senin în ţară
Cu cerul fremătând sub pleoape
Când duhul Daciei Traiane
Joacă heraldic peste ape.

Să vezi cum steaua ţării suie
Ţăranii răsărind în grâne
O, altă nemurire nu e
Doar patria în veci rămâne!

poezie de Petre Ivancu din Fotografii imaginare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa noastră curge într-o direcţie aşa cum o apă curgătoare îşi face loc săpând adânc până ajunge la destinaţie, dar niciodată nu moare. Noi asemenea apei curgătoare acumulăm, mai dăm uneori şi pe afară, dar într-un final apele tulburi se limpezesc, iar noi alunecăm lin pe firul destinului. Aşa cum firul apei născut din pântecul pământului nu încetează să curgă aşa cred că şi viaţa noastră odată ce ne-a fost dată curge-n eter pentru eternitate.

Georgeta Ganea (26 ianuarie 2023)
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe şoptite, de-a îndrugatelea

Iubita mea dulce şi aprigă,
nu căuta dragostea, pentru că ea este dulce şi aprigă,
este ca un tăiş pentru inima ta dulce şi aprigă,
mai bine
curgă apă multă pe părul tău lung şi pe umeri, să dea ciutura pe dinafară
când te speli cu apă rece pe tot trupul
pe boiul tău alb şi viu cum este cetera frumoasă şi lăcuită când doineşte
uită-ţi lacrimile
şi lasă ploaia şi apa fântânii să te spele toată.
Prea multă durere în lume,
şi prea multe neputinţe,
prea mult dor
fals
pentru părul tău dulce şi aprig, pe care îl iubesc mult când cade pe umeri,
când se loveşte de pământ
sau cel puţin aşa te văd
plânsă
şi
udă
nu te voi uita niciodată
şi-apoi... multe cuvinte de păşit cu ele mai departe, uitându-te,
multe cărţi argintate care să se găsească în răcori de argint
sunt rugăciunile
cu care te-am prins prin tindă, îngenunchiată,
prostitu-m-au viaţa şi semnele,
nu trebuia să te las,
dar te las, pentru că eşti dulce şi aprigă,
cât te iubesc eu,
nici nu contează,
nici nu se-adună,
Pesemne dragostea este o pasăre care nu ştie să umble şi se împiedică,
şi nu va mai afla niciodată cum e să meargă,
cu aripile amândouă, întregi, pe spinare.

Vinde-mi mie privirea ta verde şi dulce, să mă ung cu lemn de pădure pe coaste
apoi să dorm, în leagănul moale şi verde, şi-n coaste, mulţi, mulţi, ani,
până când trezită vei fi de apa izvorului, din pădure, gâlgâind şi beată de fericire,
nemaiştiind de iubire şi de trup de femeie,
care voi fi eu
beat de fericire
izvorul
izvorâtu de lacrimă,
trupul meu fericit, hodorogit, hohotind, că murit-am fecior mare.

poezie de Iulia Elize
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fluturare

rătăceam într-o lume aşa... cum este ea
nopţile şi zilele se scurgeau pe lângă
până într-o dimineaţă de primăvară când
planeta s-a oprit în ochii tăi, în gestul tău

în clipa aceea m-am născut cu adevărat
în clipa aceea am început să învăţ să merg
de data asta altfel, neatingând pământul sau lucrurile

am început să învăţ să vorbesc, nu prin cuvinte
ci prin toată fiinţa, în apnee sau
respirând dintr-odată tot cerul

tu nu făceai nimic pentru asta
nici măcar pentru setea să-ţi fiu mereu aproape
la tine totul era unic şi perfect

acum, ceva s-a risipit aşa cum rugina
acoperă strălucirea metalului
cum noaptea îşi vâră soarele în sân
şi nu mai ştiu cine am fost, cine sunt

tu eşti probabil într-un loc mai bun
o duci bine sau dai viaţă altor bărbaţi
aşa cum s-a întâmplat mie

şi ce dacă pe mine, pe alţii, ne ucizi astfel
aşa ne ajuţi să înţelegem ceea ce suntem
fluturii clipei opriţi pe buza vasului vieţii, tu

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cred că Academia Suedeză, alegând un poet grec pentru Premiul Nobel, a vrut să-şi manifeste solidaritatea cu Grecia spirituală vie. Înţeleg, prin aceasta, Grecia pentru care atâtea generaţii au luptat ca să păstreze tot ce, plecând de la lunga ei tradiţie, s-a putut păstra în viaţă. Mai cred că Academia Suedeză a vrut să arate că omenirea de astăzi are, de asemenea, nevoie de poezia, de poporul şi de spiritul grec. Asta, ca grec. Ca individ poţi face faţă anunţului, cu sânge rece, dar când îl concepi ca grec este minunat.

Giorgos Seferis în Cele mai frumoase poezii (1965)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

O, da, e cumplit când sunteţi neoneşti, pentru că doar atunci mintea încearcă să-şi justifice nefericirea cu fericirea unei imagini care nu există... Doar mintea îşi imaginează în basme "Un început fără de sfârşit" pentru că, oarbă fiind, nu poate vedea că tu nu ai început şi nu te poţi sfârşi vreodată. Dar care gând nu are început şi implicit sfârşit? Ceea ce începe se va termina, dar ceea ce nu începe, unde, când, cum se termină?

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uşoară, cât de uşoară...

Atunci când ridici cerul cu mâinile,
că te-ai blocat şi vrei o gură de aer.
Ca atunci când erai copil
şi visele aveau panglici de argint.
Ca atunci când tragi hârtia portocalie
şi care zboară ca un zmeu,
sau ca o rachetă fără greutate
şi apoi cade ca cenuşa albă.
Cum ar fi şi cântecul unei fete
care s-a născut să ne încânte
şi tu eşti acolo fermecat,
uitându-te la ochii ei.
Ca iarba de sub picioarele tale,
care e udă de la roua,
dintr-o noapte de vară târzie.
Uşoară, cât de uşor
e un dans sub apă.
Uşoară, cât de uşoară
este o pânză de lenjerie.
Ca în ziua în care ţi-a zâmbit
prima dată şi ai sperat
că ai fost primul dintr-un milion.
Ca atunci când fiul tău adoarme
şi tu îl vezi ca pe cel mai scump din lume.
Oare cât de uşoară e viaţa!

poezie de Eugenia Calancea (7 septembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tablou de iarnă

Ninge grozav pe câmp la abator
Si sânge cald se scruge pe canal;
Plină-i zăpada de sânge animal --
Si ninge mereu pe un trist patinor...

E albul aprins de sânge închegat,
Si corbii se plimbă prin sânge... şi sug;
Dar ceasu-i târziu... în zări corbii fug
Pe câmp, la abator, s-a înnoptat.

Ninge mereu în zarea-nnoptată...
Si-acum când geamuri triste se aprind
Spre abator vin lupii licărind.
-- Iubito, sunt eu la uşa îngheţată...

poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se apropie Crăciunul

De pe frunzele uimirii
Picură cu-nchipuiri
Prin umbrela amintirii
Parcă însuţi să te miri

Şi se fac cărări pe cer
Ca la ţară prin ogradă
Mii de sensuri iată pier
Însă timpul e în gardă

Iar pe palmele întinse
Ale zilei de afară
Toate umbrele sunt ninse
Când Crăciunul dă s-apară

A rămas aşa puţin
Mai puţin de-o săptămână
Până când colindătorii vin
Dar colinda să rămână

Masa-ntinsă a tăcerii
Cerbi de aer ne aduce
De pe prispa-nsingurării
Cu o prăjitură dulce

Şi aşa frumos se ţes
Şi cuvinte şi colinzi
Mai aprinse flori ne ies
Ca-nspre ceruri tu să tinzi

Să te faci doar o lumină
Prin Pruncul ce s-a născut
Şi El om aici să vină
Să ne ia sub al Său scut

Prin credinţă să primim
Paradisul cel pierdut
Altă fiinţă noi să fim
Cu viaţa-n veci avut

Fie-i slavă Lui Mesia
Flori de zâmbet când se arată
Să ne fie bucuria
Având inima curată

Glorie dar Lui Isus
El e noastră sărbătoare
Ce pe braţe ne-a adus
Să ne fie-n veci salvare
19-12-2019 mănăştur

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ai la dispoziţie patru ani pentru a fi iresponsabil. Munca este pentru oamenii care au o slujbă. Nu-ţi vei aduce niciodată aminte de orele de curs, însă îţi vei aminti cum ţi-ai pierdut timpul împreună cu colegii. Aşa că, distrează-te până târziu. Ieşi în oraş marţi cu prietenii atunci când ai un examen miercuri. Cheltuieşte-ţi banii pe care nu-i ai. Bea până în zori. Munca nu se termină niciodată, dar facultatea se sfârşeşte în cele din urmă.

citat din Tom Petty
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa cum muzicienii trebuie să facă muzică, poeţii să scrie şi pictorii să picteze, cu toţii avem câte un dar unic făcut pentru o anumită vocaţie, ce va aduce scop şi sens în vieţile noastre. Adevărata bucurie şi fericire va continua să ne scape până când vom folosi acel dar pentru a deveni cine ne-am născut să fim.

citat din Brian Souza
Adăugat de Lidia Reste
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia

Femeia este ceva minunat
În viaţa fiecăruia bărbat
Ea face bărbatului viaţa frumoasă
Chiar şi cu o vorbă duioasă

Şi-n fiecare zi ea este cu el
La bine, chiar şi când e rău,
Ea ştie mereu cum trebuie să facă
Să-i fie bărbatului viaţa dragă.

Femeia-n viaţa fiecărui bărbat
Este ca o rază de lumină
Arde mereu şi niciodată nu se stinge,
Dă numai caldură şi nu frige.

Ea îl iubeşte zi de zi necontenit,
Îl face pe bărbat ca să se simtă iubit
Şi chiar de nu simte iubire, ea
Face ca bărbatului mereu să-i fie bine.

Femeia e ca un vis real,
Un vis ce zi de zi noi îl trăim,
O vezi, dar este greu s-o înţelegi,
O simţi, dar este greu să o atingi.

Şi inima e greu ca să i-o frângi
Pentru că niciodată nu se dă bătută
Pentru că femeia în fiece zi luptă
Chiar şi atunci când nimeni nu vrea s-o asculte.

Ea nu lasă un lucru neterminat,
Gândeşte diferit faţă de bărbat
Şi duce la sfârşit orice început
Chiar dacă are doar de suferit.

Femeie rea pe pămant nu există,
Există doar femeii rău preţuite
Pentru că insuşi cuvântul femeie
E cel mai bun lucru din lume.

Femeia este ca un talisman
Şi peste tot bărbatul doreşte s-o ia
Pentru că ea are grijă de el
Şi îl păzeşte de tot ce este rău.

Curaj femeia îi dă unui bărbat
Chiar dacă nu-i bărbat adevărat,
Şi face din el un învingător
Chiar şi atunci când e pe locul doi.

Nu poţi cunoaşte o femeie cu adevărat
Chiar dacă crezi că multe ai aflat,
Să afli tot despre o femeie
E ca şi cum ar treubui să zbori la stele.

Nici timp nu am avea destul
Ca să cunoaştem un ideal necunoscut,
Ca să cunoşti măcar puţin pe o femeie
Mai bine las-o să te cunoască ea pe tine.

Fară femeie viaţa unui bărbat
E fară sens, el pare neînsemnat,
Aşa că trebuie mereu să le iubim
Să le stimăm şi să le preţuim.

Şi chiar de uneori ele ne par rele
De fapt ele sunt cele mai bune,
Aşa e stilul lor de a ne spune
Că ceva noi am făcut greşit

Sau poate puţin noi le-am iubit
Şi vor să le iubim puţin mai mult,
Să le-aratăm în fiecare zi
Cât de importante pentru noi ele sunt.

Şi ele sunt ceea ce ne-am dorit
Şi nu ne dorim altceva nimic,
Doar timp ca să le putem iubi
Şi să le arătăm tot ce simţim.

Femeia iubeşte-o zi de zi,
În braţe mereu trebuie s-o ţii,
Că daca ea va obosi
Viaţa frumoasă noi nu vom mai simţi.

Şi de aceea trebuie să ştim
Cum să le-alinăm, cum să le preţuim,
Ca nicioadată să nu ne plictisim
Lângă femeia pe care o iubim.

poezie de Serghei Ţurcan
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bogăţia este dăunătoare numai atunci când se cade în ispita leneviei, a lâncezelii şi a plăcerilor unei vieţi păcătoase, când se aspiră la ea numai pentru a trăi mai târziu fără griji şi în delectare. Dar, ca exercitare a datoriei profesionale, năzuinţa spre bogăţie este nu numai permisă moral, ci şi de-a dreptul imperativă. Parabola cu servitorul alungat pentru că nu a dat cu camătă talantul ce i se încredinţase, părea să exprime în mod direct această idee. A voi să fii sărac - s-a argumentat adeseori - este acelaşi lucru cu a dori să fii bolnav, lucru reprobabil ca încercare de sfinţire prin fapte bune şi păgubitor pentru gloria lui Dumnezeu.

Max Weber în Etica protestantă şi spiritul capitalismului
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Otrava Lui Dumnezeu

# otrava lui Dumnezeu
cu drag bojanei
de florian silisteanu

dacă eu aş fi de piatră şi-ntre noi o apă mare
l-aş ruga pe Dumnezeu să-şi ia cizmele-n picioare
dar Domnul nu se încalţă şi intră desculţ în apă
până la genunchi îmi sapă

dacă tu ai fi la fel cum sunt eu când nu e El
aş striga pietrelor toate - niciodată măritate
dar Domnul la cununii rupe florilor târzii
până la brâu printre vii

- ce faci Doamne când mă furi când mă trăieşti
niciodată nu ieşi lipsă niciodată nu dai rest
tot mereu mă păcăleşti până când poate-ntr-o noapte
pân la ochi merele coapte

poezie de Florian Stoian-Silişteanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sentinta

Un arbor când puternic spre domele-nstelate
Înalţă-ale lui ramuri de frunze încărcate,
Făcând la ceilalţi arbori o umbră-omorâtoare,
Pe când, prin rădăcine mereu cuceritoare,
Păstrează-n stăpânire tot locul apucat,
Aşa încât lăstarii de-abia găsesc la soare
Un loc să-şi mai înfigă plăpândele picioare,
A meritat securea şi trebuie tăiat!

poezie celebră de Alexandru Macedonski
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!