De plictiseală...

Sunt plictisită ca un strugur copt
ce stă nepăsător cu bobu-n frunză
şi-aşteaptă slujba de la ora opt
ca dintele ce muşcă-ncet din buză
Sunt plictisită fără fel de fel
de gânduri care vin fără să vină
ca un firav răsad de pătrunjel
ce face plajă-n propria grădină
Sunt plictisită ca un ceas de ceas
ca un volum de-al meu de poezie
pe raftul cinci din saşe bun rămas
atât c-a fost din ce n-a fost să fie
Sunt plictisită ca o întâmplare
aproape vis aproape consumată
ca un bagaj uitat în baia mare
când baia mică este ocupată
Sunt plictisită ca un mărăcine
cu acu-n sus răpus de toropeală
iar dacă-ţi scriu şi mă gândesc la tine
e doar cât să nu mor de plictiseală

poezie de Sanda Nicucie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De plictiseală...

E-un fel de lene ori de oboseală,
Un fel urât de-a nu mai fi frumos.
E un butoi plin ochi cu plictiseală,
În care stau lejer cu faţa-n jos.
E-un fel de am să plec şi să revin,
Un fel de nu ştiu ce şi nu ştiu unde.
Neverde, ne-ntristare, nesuspin,
Nedrepte, nepătrate, nerotunde.
E-un fel sfârşit aproape ne-nceput
În care mă tot aflu neuimită,
Neacră, neamară, ne-ndulcită...
În care m-am dorit dar nu m-am vrut.
Ca în final de iarnă, plictisită
Şi neavând ce face... m-am născut.

poezie de Sanda Nicucie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De plictiseală...

E-un fel de lene ori de oboseală,
Un fel urât de-a nu mai fi frumos.
E un butoi plin ochi cu plictiseală,
În care stau lejer cu faţa-n jos.

E-un fel de am să plec şi să revin,
Un fel de nu ştiu ce şi nu ştiu unde.
Neverde, ne-ntristare, nesuspin,
Nedrepte, nepătrate, nerotunde.

E-un fel sfârşit aproape ne-nceput
În care mă tot aflu neuimită,
Neacră, neamară, ne-ndulcită...

În care m-am dorit dar nu m-am vrut.
Ca în final de iarnă, plictisită
Şi neavând ce face... m-am născut.

poezie de Sanda Nicucie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De plictiseală...

E-un fel de lene ori de oboseală,
Un fel urât de-a nu mai fi frumos.
E un butoi plin ochi cu plictiseală,
În care stau lejer cu faţa-n jos.

E-un fel de am să plec şi să revin,
Un fel de nu ştiu ce şi nu ştiu unde.
Neverde, ne-ntristare, nesuspin,
Nedrepte, nepătrate, nerotunde.

E-un fel sfârşit aproape ne-nceput
În care mă tot aflu neuimită,
Neacră, neamară, ne-ndulcită...
În care m-am dorit dar nu m-am vrut.
Ca în final de iarnă, plictisită
Şi neavând ce face... m-am născut.

poezie de Sanda Nicucie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De dragoste

Ea stă plictisită şi foarte frumoasă
părul ei negru este supărat
mâna ei luminoasă
demult m-a uitat, -
demult s-a uitat şi pe sine
cum atârnă pe ceafa scaunului.

Eu mă înec în lumine
şi scrâşnesc în crugul anului.
Îi arăt dinţii din gură,
dar ea ştie că eu nu râd,
dulcea luminii făptură
mie, pe mine mă înfăţişează pe când
ea stă plictisită şi foarte frumoasă
şi eu numai pentru ea trăiesc
în lumea fioroasă
de sub ceresc.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Eva
Comentează! | Votează! | Copiază!

Allie: Ai fost atent la ce s-a întâmplat?
Noah: Presupun că nu, se pare că am interpretat greşit lucrurile.
Allie: Aşa se pare!
Noah: Eşti plictisită! Eşti plictisită şi ştii asta! Nu ai fi venit aici dacă nu îţi lipsea ceva.
Allie: Nenorocit arogant!
Noah: De ce nu rămâi cu mine?
Allie: Să rămân cu tine? De ce? Deja ne certăm.

replici din filmul artistic Jurnalul
Adăugat de Raluca Buhar
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vreau iarăşi teme

Toamna-i anotimpu-n care
Sunt în floare crizanteme
Când s-a dus vacanţa mare
Şi vreau iarăşi să am teme.

Fără mine şcoala oare
N-a fost totuşi plictisită,
După cum şi tabla pare
C-a fost neagră, necăjită?

Clopoţelu-ntreaga vară
A stat într-un colţ cuminte,
Bucuros el scoate iară
Clinchete ca mai -nainte.

Am intrat iar în viteză
Ore lungi şi recreaţii,
Tare dor îmi e de-o teză
Ce sătul sunt de distracţii!...

Toamna asta-i minunată,
Înflorită crizantemă,
Cartea-i nouă şi curată
Vreau urgent măcar o temă!

Dar aştept cu nerăbdare
De pe-acuma, chiar, vă spun
O vacanţă - nu prea mare -
De la bunul Moş Crăciun!...

poezie pentru copii de Gabriela Genţiana Groza din Irundel şi Irundica (2008)
Adăugat de Gabriela Genţiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna şcolăriţă

Toamna e o şcolăriţă
Care poartă coroniţă,
Are-n mână un penar
Şi carnetul de şcolar.

Toamna este vremea-n care
Sunt în floare crizanteme,
Când s-a dus vacanţa mare
Şi vreau iarăşi să am teme.

Fără mine şcoala mare
N-a fost totuşi plictisită?
După cum şi tabla pare
C-a fost neagră, necăjită...

Clopoţelu-ntreaga vară
A stat într-un colţ cuminte,
Bucuros el scoate iară
Clinchete ca mai-nainte.

Am intrat iar în viteză,
Ore lungi... şi recreaţii,
Tare dor îmi e de-o teză
Ce sătul sunt de distracţii!...

Toamna asta-i minunată
-Înflorită crizantemă-
Cartea-i nouă şi curată,
Vreau urgent măcar o temă!

Dar aştept cu nerăbdare
De pe-acuma chiar, vă spun:
O vacanţă-nu prea mare-
De la bunul Moş Crăciun.

poezie pentru copii de Gabriela Genţiana Groza (2008)
Adăugat de Gabriela Genţiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Străina

Într-un vers eu îmi scriu viaţa,
fericirea şi distanta dintre mine şi pedeapsă.
Nu mai ştiu dacă-s frumoasă,
dacă sunt la mine acasă sau sunt toată-n poezie, nici nu ştiu dacă-ţi sunt ţie...
sau dacă ţi-am fost vreodată.
Ştiu decât că-i sunt amantă
celui mai nebun bărbat din această galaxie.
Şi mai ştiu că m-a iubit,
cum n-am fost nicicând iubită,
m-a atins fără să-atingă,
trupul meu firav de zână,
şi m-a dus în lumea lui,
unde totu-i terminat, dar nimic nu se termină.

Am privirea de felină
şi iubirea ascunsă-n pleoape.
Sunt străină de lumină
dar aduc lumină-n tine.
Sunt mister nepământean, şi-s atrasă de păcat, sunt un vis de mult uitat,
iar sub piele îmi curg rime,
amare şi otrăvite,
şi se face lanţ din ele.
Sunt legată la picioare
şi stăpână pe cuvinte,
dar sunt sclavă între ele.
Eu sunt moartea din femeie
şi sunt viaţă-nfloritoare.

Insetată de amor m-am născut şi am să mor, Străina străinelor,
fără casă,
fără lume,
fără loc în viitor!

poezie de Iuliana Dinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ludovic: Viaţa este la fel de monotonă cum e povestea repetată pentru urechea plictisită a cuiva toropit de somn.

replică celebră din piesa de teatru Regele Ioan, Actul III, Scena 3, scenariu de William Shakespeare (1596), traducere de Dan Costinaş
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ea a refuzat să fie plictisită în spacial pentru că nu se plictisea.

citat din Zelda Fitzgerald
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cred că o persoană are nevoie să înveţe din copilărie să se găsească pe ea însăşi în singurătate. Asta înseamnă să nu fii plictisit când eşti numai cu tine însuţi, întrucât o persoană care ajunge să fie plictisită când este singură - după cum mi se pare mie - este în pericol.

citat din Andrei Tarkovski
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul unui sexagenar

Vin din Baia de Aramă!...
Am stat acolo doar un an,
La Târgu-Jiu sunt azi gorjean,
Eu şi-ai mei, de bună seamă..
N-accept înjurături de mamă,
Tot ce vă spun nu e cancan:
Ins din Baia de Aramă,
N-am stat acolo nici un an.

Groza'V mi-s în epigramă,
Recunoscut sunt pe deplin,
Oamenii-n cor mă aclamă
Zorindu-mă să-nchin cu vin
Adus din Baia de-Aramă!...

acrostih de Nelu Vasile
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oameni şi flori

Oamenii sunt precum florile....
E plină lumea de flori,
De oameni şi... OAMENI.
La fel ca florile, trăiesc şi mor
Atât cât le este dat să trăiască..

Cunosc oameni ca florile perene;
Aceştia sunt prietenii mei.
Trec ierni vin primăveri,
Iar ei sunt lângă mine.
Nu au nevoie decât să-i ţin aproape
Aşa cum florile trebuiesc udate,
Din când in când să nu se usuce.

Alţii sunt ca nişte buruieni inflorite...
Trăiesc doar pentru ei,
Işi trag puterea din seva pământului
Şi mor fără regretul celor din jur.

Unii sunt precum bujorii infloriţi
Îi simţi arzînd mereu pentru alţii.
Dăruiesc dragoste, pace şi linişte;
Aceştia sunt adevăraţii OAMENI.

poezie de Angelina Nădejde (20 mai 2012)
Adăugat de Angelina Nădejde
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epitaf oricui

În epoca aceasta cam grăbită
În care numai birocraţi există,
Destinul, cu o mutră plictisită,
Bifează iar un nume de pe listă...

epitaf epigramatic de Gheorghe Leu din Cimitirul vesel (2000)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Testament (CIV)

Într-o oală din lut ars
Zac sarmalele-nfăşate
În scutece, sufocate
Aşteptând cuminţi vinars.

Pe o masă grea, din lut
Mămăliga aurită
În ştergar împăturită
Integrează-n absolut...

Un scaun masiv, din lut
Ţine om din lut în braţe
Şi două pahare, soaţe
Cu vinars s-au tot umplut...

O femeie din lut bun
Frământă din lut, o pâine
Să avem ce pune mâine
Pe masa din lut străbun.

Doi copii din tânăr lut
Se joacă cu o pisică
Plictisită, neagră, mică
Tristă, ca un ghem pierdut...

Noaptea neagră din lut rece
Se aşterne grea pe lume
O stea mică, fără nume,
Anonimă, se petrece...

poezie de Petrică Conceatu (17 octombrie 2018)
Adăugat de Petrică Conceatu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rămân ce-am fost şi sunt ce am rămas

Rămân ce-am fost şi sunt ce am rămas:
mizeria sub unghia de gheaţă,
un punct caduc, sătul de-aceasta viaţă
ce-şi plânge clipa rătăcită-n ceas.

Nu fac, zâmbind, mai mult ca o paiaţă
ori trist în sine şi tăcut în glas,
nu fac mai mult ca cercul de compas
trasat în juru-mi ca o fortăreaţă.

Sunt bun şi rău – sunt astăzi doi într-unul,
şi doar în gânduri mai găsesc popas.
Nu-mi spală încruntarea nici săpunul,

iar când privesc oglinda, un atlas
repetă-ntruna, sigur, ca nebunul:
rămân ce-am fost şi sunt ce am rămas.

sonet de Ionuţ Popa (31 octombrie 2009)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vino, te rog....

vino, te rog, vino la ceas de seară,
e uşa larg deschisă, te chem a câta oară,
e camera pustie şi focul nu mai arde,
e timpul mort în casă doar ceasul iarăşi bate,
e frig, e cald în mine, mă ard văpăi de dor,
mă arde a ta privire, mă simt răvăşitor,
mă ard ca lumânarea şi mă topesc pe jos,
mă-nghite-ncet pământul cu dorul meu spumos

vino, te rog, când soarele răsare, când luna se ascunde,
când noaptea cea pustie fugită îi oriunde,
e ziua plictisită, aşa mă simt şi eu,
te-aştept tăcut în prag, îmi este tot mai greu,
e soarele pe sus, e soarele pe jos,
îţi caută şi el paşii din mersul drăgăstos,
îţi caută o lumină pe-o rază-n alb lăptos,
cu strălucirea arsă în tot ce-a fost frumos.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondel de dus

Adio-mi creşte iarba a uitare
sunt undeva că nu mai sunt pe-aici
un fel de alba fără de pitici
cu ţigla de pe casă-n demolare.

Mă duc încet în hârşâiri de bici
şi-aud în mâini tălăngi de ursitoare
adio-mi creşte iarba a uitare
sunt undeva că nu mai sunt pe-aici.

Iar dacă nu-s ce mi-ar păsa în care
(mi-ai fost sau nu mi-ai fost şi poate nici)
din cele şapte vieţi şi trei hectare
te-am rătăcit printre atâtea frici
şi iarbă ce-mi tot creşte a uitare.

rondel de Sanda Nicucie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondel de dus

Adio-mi creşte iarba a uitare
sunt undeva că nu mai sunt pe-aici
un fel de alba fără de pitici
cu ţigla de pe casă-n demolare.

Mă duc încet în hârşâiri de bici
şi-aud în mâini tălăngi de ursitoare
adio-mi creşte iarba a uitare
sunt undeva că nu mai sunt pe-aici.

Iar dacă nu-s ce mi-ar păsa în care
(mi-ai fost sau nu mi-ai fost şi poate nici)
din cele şapte vieţi şi trei hectare
te-am rătăcit printre atâtea frici
şi iarbă ce-mi tot creşte a uitare.

rondel de Sanda Nicucie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi... (despre noi)

Motto:

Pierdut e trenul ce l-ai pierdut spre mine,
Asemeni unei ploi de care fugi...
Şi dintre toate iubirile-ţi străine,
Eu fost-am autentică de-atunci...

Şi nu ţi-a dispărut nici dorul... deşi, eşti mândru să mă suni...
Şi ceas de ceas gândeşti amorul... ce doar cu mine ştii s-aduni.
Şi te gândeşti clipă de clipă... ce mai fac eu şi cum îmi e...
De dragoste, plânge-o aripă... şi inima-ţi întreabă: "ce?"

Şi mă doreşti să-ţi fi aproape... deşi te-ngreunezi greşind...
Că poate, poate, totuşi poate... eu am să vin, gonind, venind...
Şi te întrebi de simt ca tine... oare şi eu la fel tânjesc...?
N-am să te las să ştii de mine... deşi la fel mă perpelesc!

Şi totul are timpul său... când sita cerne şi s-alege,
Ori de e bine, sau de-i rău... ori de se-opreşte, sau mai merge...
Când tu îţi simţi inima plină... de-nţepături şi apăsare,
Să ştii că nu sunt în lumină... şi te visez cu o chemare.

Nu pot să fiu eu fără tine... nu mă-ntregesc aşa cum sunt...
Dorinţele îmi sunt divine... şi te iubesc peste pământ!
Sper să îmi simţi inima caldă... ce arde tot mai nelumesc...
Să-ndepărtezi gândirea fadă... să simţi ce dragoste-ţi nutresc!

Şi vine totuşi şi finalul... îl tot aştept să vină acum!
Vreau să înving şi s-ating malul... nimic să nu fi fost doar fum!
Şi te iubesc fără să vreau... aşa cum mi-a fost scris să fie...
Clipe din ieri, ce doar erau... să mi le dai de-acum doar mie!

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de Adina-Cristinela Ghinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!