Odaia bunicului

S-a dărâmat de-atâta timp bordeiul
În care vieţuia, cu soaţa lui, bunicul,
Uitase- Aspada la foc mic ibricul,
El bea titiun, c-aşa avea obiceiul

Se mai păstrează în "odaia bună"
Tabloul sepia de ţanţoş jandar'
Pe ea mustaţa perpelind-o pe jar
A fost, ăl veac, o dragoste nebună

Şi patul de fier, cu chilota aruncată,
Lângă iia de in cusută-n Bucovina
Îl divorţase zăpăcita. A cui să fie vina?
Şi trei copii umpluseră ograda toată

Pendula-i de decor, iar cucul e stricat,
În linişte se-ascunde amintirea-n scrin
Dar zgomote bizare de unde oare vin?
Se-aude, ancestral, un scârţâit de pat!?

parodie de Constantin Ardeleanu, după Ion Pillat
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine?

Cine-a dărâmat fântâna
Ce a săpat-o bunicul?
Blestem: să n-audă cucul
Nici să-l poată îngâna!

Să i se usuce mâna
Cu care-a distrus ulucul...
Cine-a dărâmat fântâna
Ce a săpat-o bunicul?

Ciutura, era stăpâna
Cumpenii ce i-au luat stâlpul...
Apa unde-mi priveam chipul
Astupată-i cu ţărâna..

Cine-a dărâmat fântâna?

poezie de Ionica Bandrabur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cocoşul şi puiul

Prin ograda mare, plimbându-se ţanţoş,
Ce s-a gândit el, să se dea cocoş.
Văzând cum că puiul îl cam necăjeşte,
Tare-nfuriat, la el se opreşte.
"Ia ascultă-ncoace, dragă pufuleţ,
Să-ţi câştigi grăunţa, fi puţin isteţ!
Când se lasă seara şi pleci la culcare,
Dute în pridvor, strigă-n gura mare,
Bate din aripă, ca şi-nfuriat,
Nu uita de unde, puiuţ, ai plecat!
Chiar pe vreme bună, ori când vine frigul,
Tu să cânţi de-a pururi, numai "cucurigu"!"
Aflând puişorul, fiind speriat,
Cu un simplu gest, l-a şi ignorat.
"Ia ascultă şeful! Pune-ţi pofta-n cui!
Şi tu ai fost odată, ca şi mine, pui..."
Dar văzând cocoşul un aşa reproş,
Zise-n sinea lui, cu un gând pios:
"Cât ai fii de ţanţoş, nu te da cocoş."

fabulă de Livia Mătuşa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acolo, lângă acel geam

- Unde eşti, inima mea? Răspunde!
- Acolo, lângă acel geam.
În piept doar pustiul mi se-ascunde
Şi chin, dar inimă nu am.

- Unde eşti, vis al meu, de lumină?
- Acolo, lângă acel geam.
Odaia mea de-obidă-i plină,
Şi foc în ea nu am.

- Unde sunteţi, privirile mele?
- Acolo, lângă acel geam.
Din ochii mei pustii curg lacrimi grele,
Fierbinte şi sărat noian.

- Unde sunteţi, voi, stihuri? E dorul
Care vă fearecă în chin?
Cântece, stih, spre ce vă luaţi voi zborul?
- Zburăm spre acel geam vecin.

- Unde sunteţi, voi, gânduri hoinare?
- La acel geam de-acolo-am stat...
- Şi cine-acolo sălaş are?
- Cei doi: soţie şi bărbat.

- Ei doi, dar eu, pe-aici, ce caut oare?
Odată, eu pe ea o cunoşteam...
Trezit de-ntâiul licărit de soare,
Priveam, acolo, spre acel geam.

poezie celebră de Rasul Gamzatov
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dilemă de dragoste

Sunt blestemat să te iubesc de-acum înainte
O mie de vieţi şi-o mie de morţi
Am primit pedeapsa-nvăţării de minte
Şi povaţă-mi fie nescrisele cărţi...

Lângă tine-am învăţat ce conjugarea lui "a zâmbi",
Şi tot lângă tine pe a lui "a plânge",
Lângă tine-aş fi vrut să-nvăţ "a muri"
Şi orice obstacol să-nvăţăm "a-nvinge".

Dar n-a fost să fie, iar astăzi mă doare
Fiecare clipă ce se scurge lent,
Inima-mi şopteşte ca să fiu mai tare
Iar dorul de tine este... permanent

Visuri când e noapte, iar vise de-i zi
Toate peste mine vin ca avalanşe
Ritmuri decadente, făr-a se opri
Zguduie pereţii nepictatei planşe.

O lacrimă-mi cade pe marea albastră
Şi valuri enorme pornesc spre răsărit
Ce s-a ales oare de iubirea noastră
Am totuşi o dilemă. Iubire, m-ai iubit?

poezie de Andrei Lupu
Adăugat de wolfpress
Comentează! | Votează! | Copiază!

Barbara Allen

În oraşul Scarlet, unde m-am născut
Era o fecioară mai blondă ca o stea,
Din pricina ei orice flăcău, ofta, ofta!
Barbara Allen o chema.

În luna mai când bobocii dau în floare,
Când mierla cântă şi cerul e-albastră peruzea,
Tânărul Jemmy Grove zăcea bolnav de moarte,
Fiindcă Barbara Allen nu-l iubea.

Au trimis un mesager s-o cheme-îndată,
Îşi simţea pulsul vieţii tot mai firav;
"Vino-îndată, stăpânul doreşte să te vadă,
Barbara Allen, stăpânul e bolnav."

S-a apropiat încetişor, încetişor;
Încetişor a tras deoparte,
Perdelele albe de la pat –
Vai, tinere domn, eşti pe moarte!"

"Sunt, bolnav peste poate,
Barbara Allen e boala care mă răpune."
O, pentru ea nu mai ai timp să te faci bine,
Mai ai de trăit doar cât să spui o rugăciune!

" Nu te teme, sus inima, neînfricate cavaler,
Bea câteva cupe cu vin roşu," a spus ea,
"Şi te vei însănătoşi îndată... dar atunci
Barbara Allen oare la fel îţi va plăcea?"

El şi-a-întors privirea spre perete,
Iar moartea s-a apropiat tiptil: "Adieu,
Adieu, prietenii mei scumpi şi dragi,
Fiţi buni cu Barbara Allen – şi iertaţi-o!"

Pe când se-îndepărta pe şleau, a moarte
Se-auzea un clopot, bătând rar, peste câmpie –
Şi fiecare dangăt era parcă un ţipăt,
"Nenorocire Barbarei Allen, blestemată fie! "

" O, mamă, mamă,-aşterne-mi patul,
Un pat micuţ, îngust şi moale:
Iubitul a murit din pricina mea azi,
Iar mâine voi muri şi eu, de rău ce-mi pare.."

"La revedere pentru veşnicie,"-a spus, "fecioare,
Fie ca greşeala fără iertare şi fără leac,
Pe care-a făcut-o cruda Barbara Allen
Să vă fie-avertisment veac după veac."

poezie de Autor necunoscut, Scoţia din Balada a fost tipărită prima dată în anul 1666, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Al cui e soarele?

Al cui e soarele de-a pururi
Al cui pământul pentru veac?
- Cine-a venit aici puternic
Şi cine n-a plecat sărac.
Cine-i pe lumea asta veşnic
Şi ce-i aici netrecător?
- Ce oare e mai slab ca viaţa
Ce zboară oare mai uşor?

Ce-i mai supus ca omu'-n lume
La trecere şi la dureri?
Ce zi nu poate să ne-aducă
Sfârşitul unei triste seri?

Cine-a putut opri vreodată
Vreun timp şi soare pentru el?
- Cine-a putut scăpa pe lume
De putrezirea de vreun fel?

A cui averi n-au fost trecute
Şi-a cui locaş nu s-a mutat?
- A cui tărie n-a fost frântă
şi-a cui putere n-a-ncetat?

... Sărmane călător, ia seama
La câţi au fost şi nu mai sunt,
Aceiaşi soartă te aşteaptă
Nu-ţi crede raiul pe Pământ

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

temă cu turle catedralei

naşpa, zice
şi oftează, ce mişto am visat
se făcea un pui de găină cu cioc de raţă, părea
auriu
râdea

un om privea turlele catedralei
printre gratii
dădu să mai spună ceva… a uitat

fiecare
în patul lui – ca de spital
ne ferim să nu alegem acelaşi punct
din tavan, cică
e de rău

altul surâde prin somn, ori mi s-a părut
o uşă de fier undeva trântită răsună
vaiete, zgomote înăbuşite…
linişte
linişte

îmi caut – unde-o fi punctul
din tavan

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Au fost odată un bărbat şi o femeie

Au fost odată un bărbat şi o femeie
Care au păcătuit.
Apoi bărbatul a aruncat toată vina
Pe capul ei,
Iar el, voios, a şters-o de la locul faptei.

Au fost odată un bărbat şi o femeie
Care au păcătuit.
Şi bărbatul a rămas lângă ea.
Pe capul ei şi pe capul lui
S-au abătut o mulţime de lovituri,
Iar oamenii ţipau, " Prostule!"
El avea o inimă curajoasă.

El avea o inimă curajoasă.
Ai vorbi cu el, prietene?
Ei bine, e mort,
Aşa c-ai ratat şansa.
Lasă să fie durerea ta
Faptul că el e mort
Şi şansa ta pierdută;
Altfel ai fi fost un laş.

poezie de Stephen Crane, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă ţin

de pat şi patul de mine
tragem tare să nu ne despărţim
pândă şi seducţie în cearşafuri
albe să se vadă un contrast
după o zi de dor ajung la el
cum ajungi şi la baie

mă ţin de rama metalică
sudată de un prieten în trei
straturi puse uniform de electrozi
m-a asigurat că ţine la ce vreau
eu să fac în patul acela

patul se ţine cu mâinile ei
de-mi vine să o mai iubesc
o oră două trei sau un veac

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor

într-un lemn caut cătodată formele cunoaşterii
nu-i decât tocul uşii, căci patul a rămas prea vechi
şi ce frumos scârţâia
l-am aruncat când au dispărut tapiţerii

ăsta nou
nu-mi mai vorbeşte, este de fier şi plastic
presat
nudul de pe el se uită la mine cu poftă
de multe ori îmi spun
că
copacul nu naşte mâini decât când crengile lui se aplecă
copii culeg rodul dragostei din străzile cu asfalt

lutul este esenţa lucrurilor
nu mai am decât o vază care a scăpat nespartă
mi-e dor de cioburile de lut
în ele s-a născut tata, bunicul şi
mâine poate eu
acum mă uit la ochii făcuţi cu prea mult rimel
de pe patul de plastic şi fier

poezie de Viorel Muha (februarie 2015)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lui Liviu Rebreanu, autorul romanului "Jar"

Jar? Bine! Dar era mai bine
În loc de jar să fie foc,
Că am citit deunăzi cartea
Şi nu m-am încălzit deloc.

epigramă de Ion Potopin din Printre epigramiştii olteni (2008)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atunci drumeaţa dă furca şi rămâne. Ştirba-baba-cloanţa, ştiind că împăratul are obicei a bea în toată seara o cupă de lapte dulce, i-a pregătit acum una ca să doarmă dus până a doua zi dimineaţă. Şi cum a venit împăratul de la vânătoare şi s-a pus în aşternut, hârca i-a şi trimis laptele; şi cum l-a băut împăratul, pe loc a adormit ca mort. Atunci Talpa-iadului a chemat pe necunoscuta drumeaţă în odaia împăratului, după cum avusese tocmeală, şi a lăsat-o acolo. Hârca, nu doar că şoptea şi umbla cătinel ca să n-o audă împăratul, ci avea grijă să n-o audă, din odaia de alăturea, un credincios al împăratului, care în toate zilele umbla cu dânsul la vânat. Şi cum s-a depărtat băboiul de acolo, nenorocita drumeaţă a îngenuncheat lângă patul soţului ei şi a început a plânge cu amar.

Ion Creangă în Povestea porcului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odaia bunicului

Nu s-a clintit nimica şi recunosc iatacul
Bunicului pe care, viu, nu l-am cunoscut.
Rămase patu-i simplu şi azi nedesfăcut,
Şi ceasul lui pe masă, şi-a mai păstrat tic-tacul.

Văd rochia bunicii cu şal şi malacov,
Văd uniforma veche de "ofiţer" la modă
Pe când era el Junker – demult – sub Ghica-vodă
Când mai mergeau boierii în butcă la Braşov.

Şi lângă băţu-i rustic, tăiat în lemn de vie,
Văd putina lui unde lua băi de foi de nuc.
A scârţâit o uşă... un pas... şi-aştept năuc
Să intre-aci bunicul dus numai până-n vie.

Un ronţăit de şoarec sau ceasul mă trezi?
Ecou îşi fac, în taină, ca rimele poemii...
Şi ceasul vechi tot bate, tic-tic, la poarta vremii,
Şi şoricelul roade trecutul zi cu zi.

poezie clasică de Ion Pillat din Pe Argeş în sus (1923)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Evoluţie

Maimuţa-n om s-a transformat
C-aşa a fost destinul său,
Dar între timp s-a resemnat...
Putea să-i fie şi mai rău.

epigramă de Nicolae Bunduri din Cuget, deci exist, dar nu mai rezist (2005)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trei cărţi şi-o floare lângă...

Cărţi înşirate pe masă,
Pe jos, pe pereţi, peste tot...
Şi cui acum îi pasă
Că eu nu mai am loc?

Coperţi şterse de timp,
Cu nume anonime,
Născute dintr-un rând,
Pierdute-n mii de rime...

Şi foi ca vânturi albe
De buchii se-nnegresc...
Dar cine e în carte?
Pe cine eu iubesc?

...Pe masă...o lădiţă:
Lemn dulce de mister,
O cale prea deschisă
Spre suflet şi-adevăr...

Tăcut e frunzăritul...
Se-aude surd lăcata:
Ce vrea să spună timpul?
Ce-ascunde oare lada?

Foi albe şi cerneală...
Jurnalul vieţii mele...
O poză ideală...
Şi-o carte de poeme...

O lacrimă şi-n vis...
O stea şi-o carte sfântă...
Un dar şi un destin...
Trei cărţi şi-o floare lângă...

În jurul ei...pe masă,
Stau cărţi fără de nume...
Şi cui acum îi pasă
Că am un loc în lume?

poezie de Daniela Dermengi
Adăugat de Daniela Dermengi
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am bucurat de postura în care am fost ca jucător de tenis. Am fost blamat când am pierdut. Am fost blamat când am câştigat. Şi-mi place cu adevărat asta, întrucât am jucat şi fotbal şi nu suport ca toată vina să fie aruncată în cârca portarului.

citat din Roger Federer
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ceas de taină

Sunt un castel cu zidul, pe-alocuri, dărâmat
De valul nestatornic în ţărmul lui bătând-
Un boţ de humă arsă cu suflet prea mirat
De-atâta ritm ce bate în trupul lui flămând.

Destinul ce mi-i dat îl port cum se cuvine
Şi-n Tine, Doamne, caut puterea şi-alinarea
Căci pentru-ntregul cer, ce azi îmi aparţine,
Mi-ai dat în dar tăria de-a mă lupta cu marea

Acestei vieţi în care am fost, cândva, sortită
De-a bea din cupa plină pelinul dar şi... vin.
Iar de-am greşit vreodată, eu, oaia rătăcită,

Am regăsit Lumina-n cuvântul tău blajin.
Şi-acum, în ceas de taină, precum o stalactită
Mă scurg în mii de lacrimi şi Ţie mă închin.

poezie de Elena Victoria Glodean din Între două tăceri (25 aprilie 2008)
Adăugat de Elena Victoria Glodean
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuiul

Predestinat să fie cui
Şi fără cap, el pare şui...
În fond dacă e cui sadea
Şi fără pălărie-i va şedea!
Ba de îndrăznesc e cui ales
Şi mult mai bine îi stă cu fes
Iar dacă n-are cap, orice profan,
Cunoaşte că există şi ciocan.
De bună seamă orice cui
E pus de cineva la locul lui!...

fabulă de Constantin Păun din Zbor fără aripi (2011)
Adăugat de Constantin Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bunicul

(poezie închinată bunicului meu
Ioan Andrieşanu)

S-a dus în ceruri bunicul meu, Ioan,
Că unde-ar fi putut, altminteri, oare
Să meargă cu o inimă-aşa mare,
Bunicul meu cel drag de la Vişan.

L-am dus tăcut pe ultimul său drum,
Cu-ntregul sat, în acea zi de vară
Şi-am retrăit, la fel ca prima oară,
Copilăria-mi dusă ca un fum,

Cu veri, vacanţe şi cu toamne pline
De nuci, de prune, struguri şi gutui,
Iar azi bunicul meu acasă nu-i,
Dar, Doamne, câte a lăsat în mine!

De azi-nainte-n iarnă, timp fulgerat de ger
E pentru mine, încă, un Sfânt Ioan în cer!

sonet de Constantin Tiron
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prima dragoste

Un foc brusc
i-a invadat faţa,
ce colorează o inimă
întunecată de durere.
Apoi am citit zâmbetul,
tipărit pe faţă, care
avea o culoare aprinsă.
Ea nu ştia nimic despre dragoste.
S-a aprins o lumină,
strălucitoare pe faţa ei, iar
în privirea ei, era dragostea...
El i-a citit inima...
A vrut doar un zâmbet
înapoi de la fată,
Zâmbetul ei i-a dat speranţă
Iar privirea lui a fost mirată,
de lumina inimii ei
care s-a îndrăgostit.

poezie de Eugenia Calancea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!