Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Dana Ene

Crepuscul

pantofii aceea roșii
lăcuiți
nu îi mai găsesc.
pe tălpile lor
desenasem cândva
ochii unei egrete.
încălțându-i
pavam strada cu zbor
și văzduhul
cu tocuri de zece.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Dana Ene

Cântec de zece

pe sârma de rufe
atârnă zece cârlige colorate.

în palmele mele
zece degete adună lumina
din primele zece raze de soare
ce proptesc cerul.

printre ramuri
zece frunze îngălbenesc
văzând cu ochii.

crizantema își deschide zece petale
și zece boabe de rouă
se rostogolesc în privire.

această dimineață
ar putea fi una de zece stele
dar nu e decât
o dimineață de toamnă!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Dana Ene

Un altfel de zbor

mă ascund în mine
ca în podul unei case
scotocesc fiecare cotlon
poate-poate găsesc ceva
din vremurile de demult
o poză scorojită
un tablou neiscălit
o carte îmbîcsită de praf
roasă pe la colțuri
de câteva generații de șoareci.

cu cât trece timpul
mai puternic miroase a conuri de brad
dinspre răsărit
un fir de lumină pătrunde
prin ferestruica dreptunghiulară
încurcându-se c-o pânză de păianjen.

degeaba îmi arunc un ochi înafară
cerul stă tolănit pe pământ
și toate păsările îi zgârie burta
cu aripi de oțel
dâre lungi și sticloase
lasă în urma lor.

m-apropii cu bărbia de genunchi și întreb:
"cum să ies din podul acestei case
dacă nu știu decât cu sufletul să zbor?"

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Alin Ghiorghieș

Uneori ochii mei

Uneori ochii mei sar!
Se întâmplă la mijlocul lui august
fiindcă atunci coasele sunt cosite de iarbă.
În locul lor
pun două ciuperci otrăvitoare.
Uneori ochii mei sar ca o apă
aruncată razant într-o piatră
curgătoare.
Uneori ochii mei pășesc desculț în iarbă
și nu se mai cunosc
și nu mai privesc
și au culoarea unei priviri arzătoare
scuturată de brațele
unor ruguri.
Uneori ochii mei
sunt doi grauri
din care rup cu coaja lor acră
stiluri de struguri.
Uneori ochii mei
sunt pantofii unei femei
fără picioare.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

în visul meu

cu sandale roșii
ea umbla prin iarbă
și minijupa ei era să-mi provoa
ce (!?) - un stop cardio
respirator -
îmi umblau tramvaie în cap
ea urca din mers
eram atât de disperat
încât îmi vine
să port tocuri
într-un vis
cu sandale roșii și băr
bați pe tocuri
(!?)

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Dana Ene

Zbor

Mi-e sufletul un zbor de libelule,
Ce bulversează peste lacuri ceața
Comprimând timpul rece în pendule
Și reformând, în profunzime, gheața.

Mi-e sufletul un zbor de rândunele,
Ce bate-n anotimpuri cu aripa
Desferecând copacul de inele
Și desprinzând prin orizonturi clipa.

Mi-e sufletul un zbor de cărăbuși
Ce trage înserarea pe colină,
E un liant al polilor opuși,
E pegas adăpându-se-n lumină.

Mi-e sufletul un zbor de pescăruși
Vorbind mereu cu marea în surdină.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Dana Ene

cântec de jale –
cuibul unei ciocârlii
întors în brazdă

haiku de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Dana Ene

ochii bunei plânși –
florile peste mormânt
înrourate

haiku de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Dana Ene

Ene inspirație -
jucându-se sub un tei
copilul bălai

haiku de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Dana Ene

Duminica în tei

altă zi se arată
îmbrăcată în haina de floare
a teilor.

nu trebuie să deschizi ochii.
ca să o vezi,
aduni palmele numai
pe o pârghie de lumină
și tragi în piept
cu putere
aerul dimineții.

pendulând
deasupra tuturor
limba unui clopot
retează liniștea.

această zi de duminică
îmbrăcată în haina de floare
a teilor
traversează sufletul
pe strada mare.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Dana Ene

* * *

dimineață de dimineață
găsesc în cutia poștală
un fluture origami.
după ce scriu
pe aripile lui
poemul
tresare.

câte cuvinte
aș putea să înșir
cu o rază de soare?!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Dana Ene

Cântec pierdut

în ochii tăi s-au înecat corăbii.
pirații au urcat la cer... povești!
în ochii tăi, ca într-un cuib de vrăbii
plânge sageacul casei părintești!

în ochii tăi e toamna la extremă,
cu stele-aruncă-n tot ce e lumesc.
în ochii tăi, boboci de crizantemă
de-a stânga și de-a dreapta înfloresc.

în ochii tăi pierduți sunt trecătorii.
cătând pentru tristețe panaceu,
imaculată - fiică a ninsorii,
în ochii tăi mă pierd ades' și eu.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Dana Ene

Cântec fără cheie

Cheia aceea
care încuia și descuia sufletele
s-a pierdut
cine știe în ce adâncuri
se află acum
zăngănind
la gâtul vreunui cal de mare.

păsările de pradă
poate că au luat-o
în ghearele lor ascuțite
și au dus-o mai sus
peste nori
aproape de poarta raiului
ori
într-un moment de neatenție
a căzut
prin crăpătura dușumelei
din camera mea
și a descuiat dedesubtul casei
toate broaștele ușilor
ce dau spre răsărit.

un lucru însă este sigur
cheia aceea
acum
e de negăsit.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Constantin Păun

Am stat cândva...

Am stat cândva pe strada aceea,
La colț aveam un gard de fier,
Iubeam nespus de mult aleea
Și-aveam un vis de palmier!

Tânjesc la zilele cu fard,
Când mă îmbăta grădina mică,
Suind pe-o nalbă, ca stindard,
Un șorț frumos de la bunică!...

Și-aș vrea sălbatic și hoinar,
Să fiu sfioasă levănțică,
Acolo în pumni de buzunar!..

Pornit pe joacă, revanșard
În curtea aceea subțirică,
Când amintirile mă ard!...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Dana Ene

Tablou marin

toți caii albi s-au înecat în mare
unul câte unul
ochii lor sunt locuiți de meduze
coamele plutesc la orizont -
o geamandură taie-n felii luna.

galopând
valul se-nedreaptă spre țărm
dar căutătorii de potcoave
încă dorm
încă dorm.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Dana Ene

Cântec subțirel

iarna asta e pe ducă, știi?!
ochii îmi sunt două văi pustii,
zmeie albe pier deasupra lor,
printre păsările incolor.

brațul stâng - o ancoră de lut,
îl tot trage înspre absolut
luna, prin inelu-i argintiu...
iarna asta e pe ducă, știu!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Dana Ene

apus de iarnă -
cetinile brazilor
mai ușurate

haiku de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Dana Ene

zi liturgică -
florile de tei pe ram
mai parfumate

haiku de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Dana Ene

* * *

o locomotivă trece
prin tunelul lung și rece
spintecând liniștea-n două,
piatra-n patru, vara-n nouă,
licuricii-n mii de cioburi,
liliecii-n roșii globuri...

prin al nopții adânc fald
nesfârșite gânduri scald,
fluturii-i legăn pe flori
și, de la prea mulți fiori,
inima ta aburi scoate
ca un cozonac cu lapte!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Dana Ene

* * *

toate paltoanele verzi
au gulerele îmbrăcate în blănuri.

din ochii animalelor ucise
încă se mai scurg lacrimi
peste pârtiile întinse
de la un capăt al iernii
la celălalt
unde pădurile înghit
ca niște vulturi hulpavi
coarnele înmugurite
ale cerbilor.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Bărbați pe tocuri? Poate proteze. Dar sunt de acord, totuși, că femeile au tocuri din ce în ce mai înalte. Bărbații au nevoie de ajutor, dar un bărbat pe tocuri ar fi de-a dreptul ridicol.

citat din
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Christian Louboutin Hardcover" de Christian Louboutin este disponibilă pentru comandă online la 612.68 lei.

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook