Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

La răscruce de vânt și schimbare, s-a oprit să-și odihnească inima mică. Mirosea a salcâm... mugurii de alb și primăvară răsăreau din geana soarelui pe întinderea oglindită in flori de văzduh. Era furtună în priviri și lumea se pierdea în atâtea frici și adânc de întuneric. Ce era omul fără pace și mângâieri, fără iubire și angajament în regăsire de sine? Ce era omul fără recunoașterea nimicului și dorul de împlinire a menirii sale, în Mâna plină de Har a Lui Dumnezeu?

(20 aprilie 2018)
Adăugat de Andreea PalasescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Timpul stagnase împotmolindu-mă în amalgamul trăirilor copleșitoare. Și dintr-o dată îmi era viață plină de esență tare și suflet întreg dăruit lumii fără regrete și rețineri justificate. Îmi era agonie și dor nesfârșit, îngropat în lutul moale și rece, urlet care sfărâma zidul depărtărilor lăsându-mă goală și pustie în pribegia gândurilor. Cum să-și trăiască inima curajoasă atât de sigur și asumat existența? Cum învețe zboare din nou pe un cer senin, cu o aripă frântă a căror stinghii de aur și chip de stele se prinseseră de șoapta unui asfințit palid? Cum să-și găsească omul esența când viața îi face orfan de rădăcinile sale? Apoi îl dăruiește clipelor viu și aproape întreg, mustrându-l pentru frici și neajunsuri închipuite.


Adăugat de Andreea PalasescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Timpul stagnase împotmolindu-mă în amalgamul trăirilor copleșitoare. Și dintr-o dată îmi era viață plină de esență tare și suflet întreg dăruit lumii fără regrete și rețineri justificate. Îmi era agonie și dor nesfârșit, îngropat în lutul moale și rece, urlet care sfărâma zidul depărtărilor lăsându-mă goală și pustie în pribegia gândurilor. Cum să-și trăiască inima curajoasă atât de sigur și asumat existența? Cum învețe zboare din nou pe un cer senin, cu o aripă frântă a căror stinghii de aur și chip de stele se prinseseră de șoapta unui asfințit palid? Cum să-și găsească omul esența când viața îi face orfan de rădăcinile sale? Apoi îl dăruiește clipelor viu și aproape întreg, mustrându-l pentru frici și neajunsuri închipuite.

(1 mai 2018)
Adăugat de Andreea PalasescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Simone de Beauvoir

Omul acela îndrăznea pretindă că numai conștiința lui cântărea mai greu decât imperiul și decât lumea. Eu vroiam adun Universul în mâna mea: el declara că pentru sine era el însuși un univers întreg. Aroganța lui popula lumea cu mii de voințe îndărătnice... Dacă i se îngăduia să-și țină mai departe predicile, îi va învăța pe oameni că fiecare era judecător al raporturilor sale cu Dumnezeu, ca și judecător al faptelor sale: și-atunci cum voi mai izbuti -i fac mi se supună orbește?

în Toți oamenii sunt muritori
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mai multe înregistrări în
Audioteca Citatepedia
înregistrare audio
Voce: Michelle Rosenberg
în alte limbiTextul original este scris în limba franceză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Fr.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
cumpărăturiCartea "Criza la Moscova" de Simone de Beauvoir este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -24.08- 8.99 lei.

Nu spunea nimic și tăcerea ei blândă, sfâșietoare răsuna în ecouri de suflet flămând, sorbind într-o răsuflare de șoaptă toate atingerile calde, izbucnite dintr-o frântură de surâs și dor. El o asculta răbdător, răspunzându-i la răscruce de gând pribeag fără să-i tulbure imensul frumos din sine, fără să-i îmbrace goliciunea simplă, cu vorbe de neînțeles. Era dornic de îmbrățișări și odihnă neatinsă de patimi, poate doar pentru că de prea multă vreme îi hoinărea nestingherit prin suflet. S-a apropiat ușor doar cât -i ademenească dorul de apartenență și amintiri. Părul lung, împletit cu praf de stele mirosea a liniște, senin și libertate împărțită în jumătăți imperfecte.

(15 martie 2018)
Adăugat de Andreea PalasescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Nevoia de cuvânt

la început a fost cuvântul, și era atât de singur încât s-a despărțit în silabe
cea de sus s-a numit cer și rai și nori și vânt și ploaie și absent
iar cea de jos s-a numit pământ și iad și umbră și tărie
și pentru că mai rămăseseră sunete
a zidit omul cu toate florile și toate animalele
dar omul era singur, nu avea cu cine vorbească
și atunci, din unu a făcut doi și femeia a strâns cuvântul la sân
și cuvântul nu a mai plâns. a suspinat doar
și a crescut fără teamă de întuneric, de ură, de micime
dar toate acestea și-au dat mâna și i-au pus gând rău țintuindu-l
în cea mai neagră tăcere
iar cuvântul a murit și a înviat
pentru că omului îi era greu fără de cuvânt
și cuvântului îi era greu nerostit
mâna care mângâie, umărul care sprijină, gura care suspină
sunt demne de umbra și duhul cuvântului
iar frazele se înlănțuie scriind toată istoria lumii
în aceleași eterne cuvinte
de început

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ne-am așezat amândoi cuminți, în grădina plină cu flori. Mirosea a clipe primite în dar la margini de văzduh, a timp prețuit și recunoștință. M-ai învățat cum împletesc boabele de rouă cu inocența șoaptelor nestrivite. Și norii de pe cerul albastru aveau contur de chipuri, forme cioplite cu inimă bună și bucurie. Când nu îmi era de ajuns închipuirea îmi sărutai fruntea, dezmierdându-mă.

(27 mai 2018)
Adăugat de Andreea PalasescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ne-am așezat amândoi cuminți, în grădina plină cu flori. Mirosea a clipe primite în dar la margini de văzduh, a timp prețuit și recunoștință. M-ai învățat cum împletesc boabele de rouă cu inocența șoaptelor nestrivite. Și norii de pe cerul albastru aveau contur de chipuri, forme cioplite cu inimă bună și bucurie. Când nu îmi era de ajuns închipuiurea îmi sărutai fruntea, dezmierdându-mă.


Adăugat de Andreea PalasescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Zgomotul surd al roților negre se pierdea în aglomerația de pași și urmele timpului scrijeleau adânc gânduri nespuse pe asfaltul fierbinte. O priveam în tăcere, cuprinzand într-o palmă mică, întinderea nesfârșită a cerului albastru. Soarele ațipise într-o geană de amurg și aripile albe de metal mângâiau pământul cu mantia umbrelor. Doar vântul cobora agale pe pistă, cu bagajul viselor îndesate într-o doară, fără regrete. Ne-am strâns în brațe, cu toată puterea iubirii care ne unea. Era atât de frumoasă. I-am făcut o poză cu sufletul și zâmbetul ei, mereu tânăr și viu m-a îmbujorat. Și-a cerut iertare că pleacă. Eu mi-am cerut iertare că n-o pot urma.


Adăugat de Andreea PalasescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marius Robu

Dumnezeu e

Fără tine totul era vis
Adormeam de cum se însera
Fără tine mă trezeam ucis
Fără tine Dumnezeu era.

Fără tine greu e timpul,
Fără tine totul greu e
Cerul, marea și nisipul
Fără tine Dumnezeu e.

Fără tine ce va mai urma
Fără tine cine poate ști
Cine suferința-mi va curma
Fără tine Dumnezeu va fi.

poezie de din Carte de bucăți (2008)
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Visele apuneau în tăcere purtând cu sine răsunetul lugubru al tristeții. În cioburile mari, sângerânde furia curgea limpede că o șoaptă de dor necuprins. Glasul sufletului firav, ascuns într-o mângâiere tardivă, mistuia orizontul infinit. El nu era prezent. Plutea calm peste colbul rutinei apăsătoare. Câteodată vorbele ei se izbeau de vidul adânc al gândurilor nerostite. Auzea fără să asculte și vedea printre rânduri fără să privească. Se iubeau și totuși în chip sfidător și neînțeles era în ei suspinul unei iubiri nemuritoare. Erau străini de aceea veche apropiere și însetați de zâmbetul depărtărilor care într-o zi îi apropia...

(17 decembrie 2015)
Adăugat de Andreea PalasescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Friedrich Nietzsche

Simplu, transparent, în acord cu sine însuși, constant, mereu egal, fără a da înapoi, fără schimbare la față, fără văluri, fără formă: iată omul ce concepe o lume a ființei sub forma unui "Dumnezeu" după propriul său chip.

citat celebru din
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba germană. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la De.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
cumpărăturiCartea "Basic Writings of Nietzsche Paperback" de Friedrich Nietzsche este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la -78.99- 47.99 lei.

Fără iubire, omul este golul din inima nimicului.

citat din
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Viorica Iliescu

Dilema soldatului

femeia lui era frumoasă
ca un final de luptă
fără învinși, învingători
fără drapele trase
pe cranii de cai
fantasma lui purta pantofi
cu tocuri verzi, înalte
cât arborii sequoia
și-un șal alb
pe umerii-i timizi
de înger fără aripi
neprigonite uitări
cădeau peste ea
și-n frunte de mesteceni
sfâșiați de un dor ancestral

iubita lui era dilema
chiar îngerul din el

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Am adormit în tăcere la răscruce de amintiri. Forma lutului trecător, cu plăcute imperfecțiuni se contopea în tăcerea nopții sărutând lumina blândă, firavă, alipită cu măiestrie de un suflet mic. Dumnezeu avea Mâinile calde și frământa timpul cu iubire și drag. Lăsa -i curgă din adâncul bunătății, fărâme de gând și speranță. Depărtarea de esența vie, nevoia de libertăți compromise ne apropia de păcat molcom, fără sesizări și suferințe pertinente. Era mai curând o alegere proprie împletită cu ispite și ruină consimțită a identității sinelui. O cădere voită în macabru întuneric și o cale facilă, subtil sugerată în contextul acestei vieți dezordonate.


Adăugat de Andreea PalasescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Mi-am pus capul pe umărul său. Tăcerea sfâșietoare care plutea tainic peste umbrele fade ale clipelor, contrasta vizibil cu zgomotul gândurilor neodihnite de glasul inimii. Nu mai știam drumul înapoi către mine. Fără o șoaptă mi-am rezemat amintirile de podul palmelor și am așteptat răbdătoare curgă picuri de timp din văzduh, ca o ploaie de vise menite limpezească tumultul îndoielilor. M-am apropiat -l sărut pe umărul gol. Mirosea a flori de câmp și a nopți de dor, rătăcite într-o întindere nesfârșită de apus. Era totul și cerea totul. Doar trecutul rămăsese împachetat în bagajele vremii, fără să ceară răspunsuri întrebărilor nerostite. Iar eu hoinăream prin lumi colorate, căutându-mi neoprit sufletul. Într-o zi îl dăruisem voit, fără regrete, ca o dovadă clară a iubirilor nemuritoare..

(7 septembrie 2017)
Adăugat de Andreea PalasescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

I-am sărutat mâinile îmbătrânite de vis neîmplinit, brăzdate pe alocuri de trecerea greoaie a răsăriturilor mute. Mi-am ascuns sufletul în căușul lor. Într-o zi, adierea blândă a dorului o -mi restituie fiorul trăirilor într-o răsuflare de clipă. Ne-am însemnat fiecare cu propria Cruce si adâncă smerenie. Dumnezeu ne era liant și pace în zbuciumul lumii din noi. Ne era punte și călăuză în aglomerația de ispite care mușcau din suflet hulpav, fără vreme de vindecare. Eram murdară de păcate și urlau în mine tăcerile necontenit.


Adăugat de Andreea PalasescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Mie îmi plăcea -i văd sufletul înflorind. Ca mugurii de dor, proaspeți, însetați de fiorul vieții, ca raza de senin pe-o cunună de albastru văzduh. Îmi plăcea adorm cu gândul iubirii și noaptea când e mai blândă lumina viselor, petale din Rai și praf de stele aveam -i prind în părul bălai. Îi râdea inima mică, la margine de gând, cu regăsire și freamăt încropit sub tăcerea asfințitului.

(24 septembrie 2018)
Adăugat de Andreea PalasescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ne-am întâlnit în rugăciune, iertându-ne. Ne era dor de noi, într-o lume mică în care spațiul era limitat de o privire. Am înțeles că e necesar ne iubim azi. Mereu azi cu toată puterea inimilor sărace. Și -l rugăm pe Dumnezeu ca mâine ne fie viată și dar...

(18 martie 2018)
Adăugat de Andreea PalasescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Totul până la decizii. Prea multe probabilități vândute fără scrupule, bătăilor de inimă resuscitate cu iubire. Sentiment care izvorește tot din adâncuri de sine, izbindu-se de aparențe și echivoc. Era necesar mă învăț pe de rost, cu asumare, într-o călătorie a mărturisirii acelor tăceri care ne aruncă adesea tocmai în mirajul cuvintelor.


Adăugat de Andreea PalasescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Întâlnirea definitivă a omului cu Dumnezeu este nașterea dincolo de moarte. Omul nu-l poate vedea pe Dumnezeu fără să moară față de sine. El nu poate ajunge la sine însuși, în adevărul lui suprem și definitiv, fără să moară și deci fără să renasc㠖 în chiar sfera lui Dumnezeu.

citat din
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook