Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Aprilie

În aplecare, tâmplă după tâmplă
Ochii albaștri, ochii mei ca mierea.
Aprilie ne dăruie vederea,
Ceea ce am uitat, din nou se-ntâmplă.

Frazele, visul, sufletele numa
Ca de potop salvate simt că sunt.
Se face zi de mugure mărunt
Adăpostit în mintea mea de-acuma.

Nici nu mă tem, nici bucuria nu stă
Mai mult decât stătuse la-nceput.
Vine mereu o pasăre și gustă
Rănind vicleană timpul meu trecut,

Și-n mare taină puiul de lăcustă
Cioplește la vioara lui de lut.

poezie de din Ape cu plute
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Alin Ghiorghieș

Căzătoarea

Ce se-ntâmplă?
Ce se-ntâmplă?
Mi-a crescut o frunză--n tâmplă
și-o strivesc ușor de masă
de obiectele din casă...
Ce se-ntâmplă?
Ce se-ntâmplă
cu copacul meu din tâmplă?
E uscat și înverzește
vinul în tulpină-i crește
Ce-ntâmplare!
Ce se-ntâmplă
oare întreb eu oare
de-am căzut în căzătoare...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Costel Zăgan

Eu celălalt

Duc pistolul la tâmplă
și simt vai tâmpla nu-i
Doamne oare cum se-ntâmplă
foc în miezul gândului

Când eu simt că tâmpla nu-i
o fereastră spre Nirvana
lira-ndurerată-n cui
cu tăceri să-mi umfle rana

O ferastră spre Nirvana
Doamne oare (a)cum se-ntâmplă
tăcerea să-mi fie pana
însăși lira-a mea tâmplă

Când eu simt că viața nu-i
nici cât umbra spinului

poezie de din Cezeisme II (19 octombrie 1989)
Adăugat de Costel ZăganSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Prin ochii mei

Prin ochii mei
viitorul devine trecut.
Ce dovadă eu sunt prezentul mai trebuie?
Lumina care îmi inundă ochii,
se pierde în adâncul sufletului meu:
nimic mai cald, nimic mai rece,
nici ploaia de vară ce repede trece
nu capătă altă formă,
alta decât cea pe care eu vreau sa i-o dau!

Închid ochii,
nimic mai există!
Printre scântei, în sinapse, se naște un gând:
totul meu este, crescând asimptotic,
limitat de al meu crezământ -
doar ceea ce se poate cuprinde
la umbra acestui suflet sărac.
Ostenită, se așază ideea
totul imită ceea ce eu am visat,
nimic mai concret, nimic mai abstract!

Chiar și lumina
simt cu roagă să o trăiesc:
să-mi fie milă, să am de grijă
din ce în ce mai rar să clipesc,
căci pleoapele mele îi sunt călăul
și o strivesc!
Mai curată, mai vie, mai caldă,
sărmana, cum să existe altfel în noapte,
altfel decât eu o pot imagina?

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ochii tăi

Mă mir de unde-atât albastru-n ochii tăi!?
De unde atâta limpezime,
atâta lumină și soare,
când te știu ca pe un căutător de
anotimpuri noi,
pe care nu le-a trecut nici măcar o pasăre,
nici un înger și nici o femeie,
pentru atunci, eu nu mai eram singur azi
și aș fi învățat să măsor timpul cu inima,
fericirea cu pasul, bucuria cu glasul,
pe care nu mi l-am auzit niciodată!
Ah, cum se mai leagănă cerul
în ochii tăi, așa...
... ca pe un câmp bătut cu albăstrele!
Închide-i iubito
și tot albastrul văzduhului se va face scrum!
Ca să mai existăm,
Magul va trebui să reclădească lumea!

poezie de
Adăugat de Cosmina MihaiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 3 comentarii până acum.
Participă la discuție!

Somnul meu de ape

Împotrivit cu somnul în subțiori de crin,
Mă-ntunecă de-o vreme galopul prin oglindă;
Visez mărunt pe pleoape ninsoarea și mă-nchin,
În clocot alb de suflet, orbirea să-mi cuprindă.

Zvâcnesc în mine-nghețul albastru și duios
La ceas târziu de sete, cu tâmpla peste tâmplă,
Și-n cel din urmă cântec ce-mi vine pân’ la os,
Mă răsucesc din lutul ce palid mi se-ntâmplă.

Nu-i moarte să piardă prin zboru-i de pământ,
Nici aripă să doară, când frigul mi se stinge;
Atât de plin strigă cuvântul din cuvânt,
Și-atât de nesupusă prin umăr voi frânge.

A dezertat amurgul din cheagul lui rotund
De flacără și piatră, în somnul meu de ape;
Mi-e crud și aspru mersul în care scufund,
Și-n liniștea-i cuminte mint tot mai aproape.

poezie de
Adăugat de AdelyddaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Doi ochi albaștri am iubit

Doi ochi albaștri am iubit,
Atât de mult îndrăgostit,
Dar am uitat răpit de ei,
Dacă au fost chiar ochii tăi?
Dacă au fost chiar ochii tăi?

Acum îi caut tot mai mult,
Căci mi-au plăcut atât de mult,
Atât de grav rănit de ei,
Azi i-ai ascuns de ochii mei...
Azi i-ai ascuns de ochii mei...

Doi ochi albaștri am iubit,
Dar oarecum mă simt silit,
Să spun abia de îndrăznesc:
Căci astăzi încă le iubesc!..
Căci astăzi încă le iubesc!..

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Frumoasa și prea tânăra

culegătoare vânzătoare de zmeură
umple plasa cu borcanul
numărând vărsând conținutul
murmură în gând cu ochii sclipitori
puhoaie de șuvițe negre
scuturate de ciudă
după ce a pierdut numărul borcanelor
stă derutată și se uită la pungă
se simte ca un pește mic
într-un mare heleșteu
privește în tavanul alb
piața o strânge și se face mică
o mică vulpe prinsă-n capcană
ochii verzi se agață de ochii albaștri
trufași și arieni
este un mic țaigăr
într-un ceas defect
recunosc că o privesc puțin amuzat
pot să curm zbuciumul de pasăre
care se zbate-n ghearele vulturului
îi simt sufletul strâns de durere
umezit de îndoială ca o batistă
plină de lacrimi fierbinți
începe să-mi placă sceneta
îmi propun s-o scriu pe o coală a4
scot banii și îi număr
deși știu câți bani am
plătesc mai mult decât se aștepta
ochii verzi se agață de ochii albaștri
speriați de degetele care se ating

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Lorena Craia

Echilibru-n piruetă

Nu mă tem de ceea ce sunt
Între cer și vechiul pământ,
Între liniște și zbuciumare,
Între zâmbet și-adâncă-ntristare.

Nu mă tem de ceea ce este
Între viață și-o simplă poveste,
Între ochii deschiși ori închiși,
Între cei amintiți ori neziși.

Nu mă tem de ceea ce-a fost,
Pietate ori gând fără rost,
Folosință ori caz inutil,
Afirmare ori demnul exil.

Nu mă tem nici de ceea ce-ar fi
Pentru încă o noapte și-o zi
Către care, de mână cu mine,
Tot ce am și ce sunt, iată, vine!

Nu mă tem de firescul sfârșit
Al iubirilor ce au pătimit,
Nu mă tem de-ntrebări și răspuns,
Chiar de-n mine, subit, m-am ascuns.

Nu mă tem, nu mă tem, nu mă tem,
Chiar de-ar fi rugăciuni ori blestem!
Nu mă tem de războaie ori pace,
Nici de cel care urlă ori tace.

Nu mă tem nici de proști ori deștepți,
Nici de cei care-s strâmbi ori prea drepți,
Nu mă tem nici de foc ori furtună,
Nu mă tem de-adevăr ori minciună.

Nu mă tem de iluzii ori fapte,
Nici de vise ori praguri de noapte;
Între toate -ncumet să fiu
Omul drept, omul sincer și viu.

Nu mă tem nici de timpul ce-mparte
Câte-o oră-ntre viață și moarte,
Dar mă tem că-ntr-o zi voi afla
Cum ar fi să mă tem de ceva.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ochi uitați

Ce trist e când vine vremea,
Și ochii ni se întâlnesc,
pierd în adâncimea
Onglizii tale sufletești.
Ce trist e când vine vremea,
Și ochii ni se întâlnesc,
Să tânjesc dup-o privire
Ce infinită mi-o doresc.
Ce trist e când vine vremea,
Și ochii ni se întâlnesc,
În albastrul lor sublim
pierd ca-n labirint.
Ce trist e când vine vremea,
Și ochii ni se întâlnesc,
Lumea-ntreagă să se oprească,
Doar ca eu să-i proslăvesc.
Ce trist e când vine vremea,
Și ochii ni se întâlnesc,
Ochii tăi să mi se pară,
Casă sufletului meu.
Ce trist e când vine vremea,
Și ochii ni se întâlnesc,
Să te urc pe-un piedestal,
Șinu te mai urnesc.
Dar mai trist când vine vremea,
Și ochii nu se mai întâlnesc.
Și ai vrea să simți durerea,
Doar o dată să-i mai vezi.
Să te îneci din nou în ei,
Să-ți spună din nou povești,
Să-ți creezi din nou iluzii,
în conștiința lor, trăiești.
Dar pleoape grele îi ascund,
Trecut-a timpul peste noi,
Aproape am uitat albastrul
Ce l-am idolatrizat demult.

poezie de
Adăugat de Mihaela CiuhoreanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Diodor Firulescu

Visul din zori

Să îmi fii oare visul meu din zori!
Cu ochii degetelor, îți simt emoția în suflet.
Să îmi fii oare visul meu din zori?
Scânteie sau orizonturi noi de viață!
Dar ești mai mult, te simt, ești seva vieții
Cu ochii degetelor îți simt emoția în suflet
Iar palma mea și palma ta, decât o umbră vinovată,
Ce mângâie plăceri!
E încă noapte... Și eu aprind o stea în calea ta
nu orbecăim în șoapte...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

M-arunc în mare...

Ochii mei licăresc mai mult,
din nou viața grea eu o ascult,
nu mai vreau nici un gând,
că mă face ca totul să vând.

Să vând visele, speranțele,
să-mi vând și frumusețile,
s-ascult vrăjitoarele cu vrăjile
și demonii cu dezmățurile.

Din nou m-arunc în mare
și văd stânca rece și tare,
aș vrea din nou la înălțime,
dar nimeni nu mă ține.

Acum totul din nou mă doare,
și privesc stelele în zare,
iar acum năframa-mi cade
și văd viața mea cum scade.

poezie de (17 noiembrie 2019)
Adăugat de Eugenia CalanceaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marius Robu

De ziua mea

În amurgul sufletului meu
Nu e niciun fel de înserare,
Stelele se nasc și Dumnezeu
Înviază parcă din uitare.

Și ce dacă scapătă lumina
Soarelui, și n-o mai vezi,
Îți voi da-ntâlnire în grădina
Visului, cât o să mai visezi.

Tu nu vezi tot ce ni se-ntâmplă
E deasupra celor ce se pot?
Mâna stângă mi-o ridic la tâmplă
Și cu dreapta inima mi-o scot.

Și mi-ntreb și inimă și minte:
Care dintre voi se teme oare
Că-n amurguri soarele fierbinte
Se răcește sau iubirea moare?

Inima-mi bate, mintea mă gândește
Și-n ochii mei se văd ca plângă,
Dar dacă una poate se-ndoiește
Cealaltă sigur poate să se frângă...

Iar eu le spun fricoaselor din fire:
Iubirea nu e-n mine sau în voi,
Ci noi suntem ostatici în iubire
Perechi să facem, nicidecum război;

Și-am să le strig din fiecare
Cântec al zorilor de zi:
Măcar cât soarele nu moare
Nici dragostea nu va muri.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

O pasăre vine la cel mai îndepărtat și solitar țărm

O pasăre vine la cel mai îndepărtat și solitar țărm.
Bea puțină ap㠖
care devine tulbure, amestecată cu nisip –
apoi își reia zborul,
repetă o scenă la fel de veche ca lumea,
scenă care n-a încetat niciodată să aibă loc.
Dacă nu s-ar mai întâmpla, chiar pentru o singură zi,
n-ar mai fi posibil să existe muzica și nici stelele, nici mierea
și nici Renoir, nici copii care joacă zaruri
și nici norii, nici părul tău fluturând în vânt
și nici măcar ochii tăi care alungă umbrele
în fiecare dimineață când te trezești.

poezie de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Și-mi omori sub tâmplă visul

N-am mai văzut dansând pe gura mea
Pleoapa vederii verde
Și câmpul fraged fulgerat de-o stea
Și soarele însângerat după sărut
Și înserarea-n coastă m-a durut
Căci am văzut îngerul tău mut.

Și-mi omori sub tâmplă visul
Cade peste suflet umbra-ți
Nu-mi mai cânți în coasta mea,
Nu mai trec năluci pe șa,
Nu mai vrei s-aprinzi cu gura
Focul ce-l făcea arsura,
Sprijineai cu ochii bine
Fulgerele-n înălțime
Și picioare fluturau spre stele
Ne săreau din stei inele.
Nu se mai ivesc mirate, diafane
Gene negre, ceruri albe
Tâmplele arse de soare

De ce nu oprești secundele cu gura,
De ce nu-ți mai simt în ochi arsura?
Anotimpurile din mine revărsate
Colorează câmpuri, ard strigând
Se prefac în păsări rând pe rând
Stau în jurul nostru ceruri tot mai largi
Cerurile mele diafane și cerurile tale vagi.

poezie de
Adăugat de Mariana DiduSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Adrian Păunescu

Nobilul Viciu

Cetatea peste mine se răstoarnă,
În carnea mea îi simt într-una biciul,
De este vară sau de este iarnă,
Femeia este singurul meu viciu.

Nici nu mi-e teamă, nici nu-mi este silă
De tot ce împotrivă mi se-ntâmplă,
Orgolioasă, dreaptă sau umilă
Femeia-mi șade veșnic lângă tâmplă.

O simt ca vulpe, ori ca pe-o tanagră,
Dar cel mai drag îmi e acest exemplu,
Iubirea pentru-o tristă capră neagră
Din care am facut răsfăț și templu.

Știu mi-e viața scurtă, știu moartea
În fiece femeie stă la pândă,
Dar fie de femei umplută cartea
De care viața lumii e flămândă.

Nu mi-au plăcut averi, nici vinuri bune
Și n-am avut în rest nici un capriciu
Deșertăciune din deșertăciune
Femeia este singurul meu viciu.

Nu m-am bătut în târguri sau războaie,
N-am vrut să fiu împerator sub stele,
Femeia care nu se încovoaie,
Am înjugat-o nebuniei mele.

Și am arat cu ea mereu pământul,
Și-am semănat ogoare numeroase,
Nu i-am lăsat pe buze nici cuvântul
Ca pe-un metal am resorbit-o-n oase.

E-adevărat că am iubit pe una,
E-adevărat tot ceea ce se zice,
Am căutat-o prin neant cu luna
E-adevărat c-a fost Euridice.

E-adevărat că-n geamul meu caisii
N-aveau puterea nici un an să steie
Ca într-un joc de-absurde artificii
Și creanga lor îmi mirosea femeie.

Motorul meu și-al lumii de aceea,
Motorul meu cuminecat cu biciul,
A fost femeia și-a rămas femeia,
Puterea mea și singurul meu viciu.

Ea m-a condus, eu am condus-o-n lume,
Am fost mereu un cuplu în derivă,
Și chiar de nu i-am dat nimic din nume
Trecând mereu, mi-a fost definitivă.

Iubirea mea nu a mișcat nici aștri
Și nici pământul sub o-mbrățișare,
Dar lance cand a fost, cu ochi albaștri,
Simțeam că-n ochi privirea ei doare.

De n-avea rană, îi făceam eu rană,
Să-i pot iubi supremul sacrificiu,
În fața ta, condiție umană,
Femeia este singurul meu viciu.

poezie celebră de
Adăugat de Ion BogdanSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Iubiti-va pe tunuri" de Adrian Păunescu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -19.17- 10.99 lei.

Iubito - nesfârșit blestem

Iubito, nesfârșit blestem,
Îmi ești coșmar și zare-albastră...
Când vreau să te alung – te chem,
Împins de-o zodie nefastă.

Ba rănești până la sânge –
Ba zbori cu mine-n absolut...
Când sufletu-mi rănile-și linge –
O luăm din nou, de la-nceput.

Poți fi liman și zână bun㠖
Poți fi scorpia din povești...
Ba ești, de dragoste, nebună -
Ba nici nu știi de mă iubești.

Eu te alint, cu dulci cuvinte,
Și te iubesc, adânc, duios...
Apoi, ca un ieșit din minte,
Te blestem – când sunt furios.

E-o comedie nesărată
Acest tumult, trăit în doi,
Sau dragoste nemăsurată
Ce ne zdrobește pe-amândoi?

Cum privești – fără sfială,
În timp ce trupul ți-l frământ!
Iubita mea, dulce petală,
Îmi ești și cer – și-mi ești mormânt.

Când pătimaș îți sorb nectarul,
Din finul buzelor-ți contur,
Uitând mânia și calvarul –
Iubire veșnică îți jur.

Apoi, reîncepe nebunia –
Ești năzuroas㠖 sunt hain...
Amarnic ne vărsăm furia –
Asta-i iubire, sau e chin?

Înveninați de neagră ură,
Un nod ni se așează-n gât...
Cuvinte reci ne ies pe gur㠖
Îmi ești urât㠖 îți sunt urât.

Dar, nu știu cum – mereu se-ntâmplă,
Fără să vrem, fără să știm,
Ne trezim tâmplă lângă tâmplă
Deodată... iarăși ne iubim.

Mă arde această nebunie,
nu te pierd, mereu mă tem...
Îmi ești când iad, când bucurie –
Iubito – nesfârșit blestem...

poezie de
Adăugat de Boris IoachimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
Marius Robu

Prea mult puțin

Sunt prea mult pentru ce am,
Am prea mult pentru ce sunt;
Ochii mei, cernuți prin geam,
Te iubesc mărunt, mărunt...

Și ce mic văd când pasul
Mă trimite-n depărtare;
Numai sufletul, rămasul,
Te iubește mare, mare...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Vladimir Potlog

Sărutul tău

E noapte și plouă încet, plouă mărunt
Și eu stau singur ca un obiect
Uitat de cineva, demult.

Numai sărutul tău pe buze îl mai simt,
O, tu lumina veții mele
Care îmi luminezi sufletul și întunecatul meu gând.

Te aștept din nou să vii,
În mez de noapte sau în zori de zi,
Să-mi mai dai odată sărutul tău cel dulce
Apoi fie ori ce-ar fi.

Căci de nimic nu mă tem,
Chiar nici de moarte, de ea păzesc,
Dar fără tine, draga mea,
Simt că nu pot să mai trăiesc.

poezie de (28 iunie 2010)
Adăugat de Vladimir PotlogSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mihai Marica

Nu...

Nu te-am pierdut în nici o clipă petrecută fără tine!
Doar mi-ai lipsit puțin dintr-o privire în viața asta trecătoare!
Și nici nu mi-ai lipsit prea mult, doar atât cât Tu ai vrut!
Nici nu te-am așteptat prea mult, erai acolo printre gânduri!

Când îmi lipseai, te pictam într-o icoană printre îngeri!
Și-n glasul meu te auzeam doar pe tine printre timpuri!
În ochii mei doar Tu îmi străluceai luceferi în orizonturi!
Și-n nopțile fără de stele, doar Tu erai în cerul meu o Stea!

Nici timpul nu-mi era stinger, doar Tu îmi ești perechea mea în Cer!
Nici stelele nu pier, nici Tu nu pieri, ci doar revii
în zori!
Și-o altă zi ne-mbată cu roua de pe flori,
ne-aduce ziua fără nori!
Nici Tu nici Eu nu mai cerșim iubirea când apare Luna!

Nici noaptea nu ne mai desparte, nici stelele nu ne mai sunt străine!
Totul e-atât de aproape, nu ne mai pierdem printre șoapte!
Nici moartea nu alungă ce viața a născut din praf de stele!
Nici aurul nu ne rezistă Nouă, nimic nu poate pune sfârșit în noapte!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
George Topîrceanu

Rapsodii de vară

I

Cine-ar putea să spună
Câți secoli au trecut
De-o lună,
De când nu te-am văzut?...

Salcâmii plini de floare
Se uită lung spre sat,
Și-n soare
Frunzișul legănat

Le-atârnă ca o barbă...
Acolo mi-am găsit
În iarbă
Refugiul favorit.

Acolo, ca-ntr-un templu,
De-atâtea dimineți
Contemplu
O tufă de scaieți.

Pe când departe-n zare,
Mirat ca un copil,
Răsare
Un astru inutil...

II

Iubito, fără tine
Începe-o nouă zi...
Dar cine
Le poate socoti?

Că zilele-n restriște
Se-nalță și apun
Ca niște
Baloane de săpun...

Cu mâinile sub tâmplă
Cum stau așa culcat,
Se-ntâmplă
Un fenomen ciudat:

Privirea mea distrată
Prin negre rămuriști
Mi-arată
Doi ochi adânci și triști

Și-n orice strop de rouă
Văd două brațe, mici
Ca două
Picioare de furnici.

Dar dacă o lăcustă,
Din verdele talaz,
Robustă
Îmi sare pe obraz, -

Din ochii mei dispare
Mirajul interpus,
Pe care
L-am zugrăvit mai sus,

Și-n ochii mei deodată,
Ca-n alte dimineți,
S-arată
O tufă de scaieți...

III

Acum natura-ncepe
Cu tainicul ei glas
Din stepe
Să cânte-ncet pe nas.

Prin ierburile crude,
Sub cerul fără fund,
S-aude
Un bâzâit profund

Și până la amiază
Pământul încropit
Vibrează
Adânc și liniștit.

Sunt gâze și gângănii
Ce sar și fac mereu
Mătănii
Când trec prin dreptul meu,

Și-mpreunându-și zborul,
În ierburi își ascund
Amorul
Multiplu și fecund.

IV

Și-n vremea asta, oare,
Când eu visez mereu
La soare -
Ce face dorul meu?

Iubirea mea nebună,
De-abia trezită-n zori,
Adună
Mănunchiuri mari de flori.

Se-ntreab㠖 ce să facă?
Și făr-a pregeta,
Ea pleacă
Întins, la casa ta.

Și nici nu bagi de seamă
Cum pasu-i furișat
Cu teamă
S-apropie de pat,

Ci doar treasari deodată
Și parcă-ți pare rău.
Mirată,
Te uiți în jurul tău...

Iar ea-ntr-un suflet vine
Cu părul desfăcut
La mine,
Să-mi spuie ce-a făcut...

Așa, spre zarea largă,
Pe zi de-atâtea ori
Aleargă
Pe drumuri lungi de flori.

V

Târziu, când peste lanuri
Coboară spre câmpii
Noianuri
De umbre argintii;

Când luminosul crainic,
Luceafărul stingher
Și tainic
S-aprinde iar pe cer

Și cu lumina nouă
Sclipește ca un strop
De rouă
Pe vârful unui plop,

Iubirea mea fugară
De-abia s-a liniștit,
Și-afară,
Ca un copul trudit,

Pe-un maldăr de sulfine,
Cu cel din urmă gând
La tine,
Adoarme suspinând.

poezie celebră de
Adăugat de SagittariusSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Balade vesele si triste. Parodii originale. Migdale amare" de George Topîrceanu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -13.99- 9.99 lei.

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook