Popor român

Motto
De vremuri trecute ne este dor,
Dar ne-ndârjim să sperăm iară,
Ca naţia română, domnilor,
Să nu dispară în această ţară.

Români, aleşii noştri îşi bat joc
De-nvăţământ, de oameni, de valori,
Deşi băgăm de seamă, noi pe loc
Îi damnăm doar pentru bâlbe şi erori.

Ne-nnebunesc discursurile-n van
Pe care însinguraţi le ascultăm,
Când bonus ei ne dau din an în an,
Mâinile ne leagă şi-apoi regretăm.

Adesea, cădem în laşitate,
Ne amăgim singuri, când ei se prefac,
Că-s patrioţi. Câtă falsitate!
Fardată-n cuvinte, după bunul plac.

Debusolaţi, aflăm într-un târziu,
Cum des jurnaliştii ne fac decadenţi
Şi-n UE grăniceri, dar ei nu ştiu
Că-n această ţară fi-vom decidenţi.

Români, aleşii noştri îşi bat joc
De-nvăţământ, de oameni şi valori
Deşi băgăm de seamă, noi pe loc
Îi damnăm doar pentru bâlbe şi erori.

poezie de Elena Buţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Popor român

Motto
De vremuri trecute ne este dor,
Dar ne-ndârjim să sperăm iară,
Ca naţia română, domnilor
Să nu dispară în această ţară.

Români, aleşii noştri îşi bat joc
De-nvăţământ, de oameni, de valori,
Deşi băgăm de seamă, noi pe loc
Îi damnăm doar pentru bâlbe şi erori.

Ne-nnebunesc discursurile-n van
Pe care însinguraţi le ascultăm,
Când bonus ei ne dau din an în an,
Mâinile ne leagă şi-apoi regretăm.

Adesea, cădem în laşitate,
Ne amăgim singuri, când ei se prefac,
Că-s patrioţi. Câtă falsitate!
Fardată-n cuvinte, după bunul plac.

Debusolaţi, aflăm într-un târziu,
Cum des jurnaliştii ne fac decadenţi
Şi-n UE grăniceri, dar ei nu ştiu
Că-n această ţară fi-vom decidenţi.

Români, aleşii noştri îşi bat joc
De-nvăţământ, de oameni şi valori
Deşi băgăm de seamă, noi pe loc
Îi damnăm doar pentru bâlbe şi erori.

poezie de Elena Buţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În fiecare zi

În fiecare zi, ne batem joc
De păsări, de iubire şi de mare,
Şi nu băgăm de seamă că, în loc,
Rămâne un deşert de disperare.

Ne amăgeşte lenea unui vis
Pe care-l anulăm cu-o şovăire;
Ne reculegem într-un cerc închis
Ce nu permite ochilor s-admire;

Ne răsucim pe-un aşternut posac,
Însinguraţi în doi, din laşitate,
Minţindu-ne cu guri care prefac
În zgură sărutările uzate;

Ne pomenim prea goi într-un târziu,
Pe-o nepermis de joasă treaptă tristă:
Prea sceptici şi prea singuri, prea-n pustiu,
Ca să mai ştim că dragostea există.

În fiecare zi, ne batem joc
De păsări, de iubire şi de mare,
Şi nu băgăm de seamă că, în loc,
Rămâne un deşert de disperare.

poezie celebră de Romulus Vulpescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

În fiecare zi, ne batem joc
De păsări, de iubire şi de mare,
Şi nu băgăm de seamă că, în loc,
Ramâne un deşert de disperare...

Ne amăgeşte lenea unui vis
Pe care-l anulăm cu-o şovăire;
Ne reculegem într-un cerc închis
Ce nu permite ochilor s-admire;

Ne răsucim pe-un aşternut posac,
Însinguraţi în doi, din laşitate,
Minţindu-ne cu guri care prefac
În zgură sărutarile uzate...

Ne pomenim prea goi într-un tîrziu,
Pe-o nepermis de joasă treaptă tristă:
Prea sceptici şi prea singuri, prea-n pustiu,
Ca sa mai ştim că dragostea există...

În fiecare zi, ne batem joc
De păsări, de iubire şi de mare,
Şi nu băgăm de seamă că, în loc,
Ramâne un deşert de disperare.

poezie de Mariana Daniela Bidascu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aleşii noştri

Îşi etalează eticheta
În Parlament şi-n orice loc,
Cunosc şi lumea şi planeta
Dar pe alegători deloc…

epigramă de Constantin Iuraşcu-Tataia din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aleşii noştri

Aleşii îşi făcură planul,
Că au o misiune sacră
Şi cum au terminat ciolanul,
S-au pus pe ros la carne macră.

epigramă de Constantin Păun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De la părinţi am învăţat

De la părinţi am învăţat, cum să fiu om respectat.
Când greşesc să-mi cer iertare, să dau celui ce nu are.
Rău să nu fac nimănui, să fiu ajutorul lui.
Să grăiesc doar adevărul, minciuna să n-o îndrăgesc.
La necaz să nu-i duc dorul, tot ce-i frumos să iubesc.
Deşi par doar simple acte, eu le consider valori.
Valori aplicate-n fapte, pentru oameni sunt comori.

poezie de Dumitru Delcă (24 septembrie 2023)
Adăugat de Duitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deşteaptă-te, române!

Ne ocrotesc căminele
Aleşii noştri deputaţi,
Şi toţi ne vor doar binele...
Români, să nu li-l daţi!

epigramă de Radu Păcurar din Antologia epigramei româneşti, 2007 (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să redevenim români

Curg anotimpuri din vremile uitate,
bat clopote peste morminte vii,
am tot sperat ca cerbii să se-adape
din păduri virgine nu-n stepele pustii.

Ne plângem des, minţindu-ne-n erată,
prin arşiţă şi ger adesea am trecut,
vânzând din ţară, bucată cu bucată,
până şi Marea Neagră... Doamne ce-am făcut.

Ne vindem moştenirea, plugul şi câmpia,
ne vindem limba, ne vindem şi pe noi,
ai noştri fii uitat-au România
şi vor uita şi gândul de înapoi.

Acum e timpul să-nvingă adevărul,
uniţi să fim în toate, uniţi suntem mai buni,
la fiecare casă să puneţi tricolorul,
mândria să-nflorească că noi suntem români.

poezie de Marian Bărăscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toţi ne pricepem să dăm sfaturi; dar când greşim noi înşine, nu băgăm de seamă.

citat celebru din Euripide
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Desculţ prin noroi...

Astăzi mergând desculţ prin noroi
Îmi dau seama că sunt pe pământ oameni goi,
Dezbrăcaţi de bun simţ, ne-mbrăcaţi în iubire
Umilind pe cel mic, neatinşi de simţire.

Înveliţi fastuos în veşminte bogate
Sclipind insolente şi neasortate
Ce nu simt şi nu ştiu ce e frica de boli
Şi cultivă voit incultura în noi...

Inculţi şi bolnavi nu stau în spital
Prostia nu doare, nu are final,
Nici leac nu există şi nu au scăpare,
Nici o carte deschisă nu-i ridică spre soare...

Îşi ridică prin gropi statui din orgolii
Şi-aşteaptă ovaţii, urale, elogii,
Nu au nici o urmă de respect în cuvinte
Ci au doar un vid în suflet şi minte...

Agramaţi, îşi bat joc de limba română
De istorie, neam, de patria mumă,
N-au respect pentru om, pentru steag, pentru noi,
Ne aduc sărăcie, datorii şi nevoi...

poezie de Dan Moraru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nişte copii, aşa-s bătrânii noştri

Cu ochii calzi, miraţi, percepţii mai slăbite,
Cu glasul tremurat şi pasul poticnit,
Îşi duc poveri din ani, iar pletele albite
Ne-arată câte griji în suflet le-au mocnit.

Au îndurat corvezi, noian de sacrificii
Pentru copiii lor, s-ajungă "cineva",
Şi-au înfrânat dorinţe, vise, poate vicii,
Şi unii sunt uitaţi, în lume, undeva...

Şi scad... sunt tot mai scunzi, copiii cu bastoane,
Cu dioptrii mai mari, cu riduri pe obraz,
Cu straiul perimat, cu bâlbe în consoane,
Bolnavi şi gânditori, cer vieţii un răgaz...

Şi uită tot mai des, şi te privesc cu teamă
Când nu pricep ceva, deşi ai repetat,
Nu îi certa te rog, vei provoca o dramă,
Şi simt că-s vinovaţi de cuget degradat.

Îşi mângâie albumul şi-l răsfoiesc cuminţi,
Neputincioşi, căci mintea a şters necruţătoare
Şi amintiri şi oameni... cu lacrimă de Sfinţi,
Îşi varsă slăbiciunea pe mintea trădătoare.

Nişte copii bătrâni... nu vor să-i porţi de mână,
Să îi hrăneşti, să-i culci, să stai la căpătâi,
Doar să-i mai suni şi tu, baremi la săptămână,
Că de-or pleca tăcuţi, copile, cui rămâi?

poezie de Aurora Luchian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aprilie

mă simt ca într-o continuă mascaradă
deşi promisesem că lăsăm măştile deoparte
nimeni nu vrea nimic de la tine
şi nimic de la mine

suntem noi cei care ne simţim datori
să dăm explicaţii
să îndreptăm erori
deşi încă avem surâsul de prunc imprimat în noi

mă simt ca şi cum lumea se învârte prea repede
e un carusel al nebunilor
nu pot să ţin pasul
pot doar să joc rolul ce-l ştiu pe de rost

cât despre trenul dorinţelor noastre
acesta s-a oprit demult
dar refuzăm să-l lăsăm
căci ştim că mai bine de atât nu ar fi fost

şi văd cum se perindă prin noi
dureri şi simţiri
iubiri şi tăceri
(şi te întrebi de ce mă ascund?)

poezie de Adina Pietrosanu (16 aprilie 2007)
Adăugat de Adina Pietrosanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Puţini oameni îşi trăiesc viaţa, majoritatea şi-o dorm şi mare parte din restul îşi bat joc de ea.

Victor Rechiţian (14 februarie 2012)
Adăugat de Victor Rechiţian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aleşii noştri

Porniţi să pună ţării roate
(A fost impulsul presupus),
Voi aţi muncit, pe cât se poate,
S-o puneţi pe... butuci, mai sus.

epigramă de Toma Gross-Rocneanu din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ştiu cum e-n altă parte

Nu ştiu cum e-n altă parte
Dar ştiu bine ce-i la noi:
Toată lumea se împarte -
În ai noştri şi strigoi.

Pentru dragostea de ţară
Unii sunt medaliaţi,
Iar pe alţii îî omoară,
Îi alungă, sunt triaţi.

Pe o poliţă aparte
Stau aleşii şi iubiţii
Pentru care oare fapte -s
Onoraţii şi plătiţii?

Poţi să cazi muncind,
Pe vatra cea coruptă chiar să mori,
Cărţi de aur tălmăcind
Florile oricum nu au culori...

poezie de Maria Tonu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bat clopote, frate

Bat clopote de muncă,
Bat clopote de foc.
Bat clopote de nuntă,
Bat clopote de mort.
Bat clopote de apă
Când cad prea multe ploi.
Bat clopote când crapă
Pământul de sub noi.
Tot mai intens se aude
Dangăt de clopote-n sate.
Oameni cu idei absurde
Seamănă în lume moarte.
Bat clopote, frate,
La vreme de război.
Bat clopote, frate!
E vreme de război.

poezie de Dumitru Delcă (17 februarie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţările – din păcate – există. Fiecare îşi cristalizează o sumă de erori numite valori.

Emil Cioran în Despre Franţa (2011)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

La Eminescu...

. vine-un alai întreg de somităti

să scuipe idealuri

să tulbure singurătăţi

de nemişcate valuri

vine alaiul disolut

crispând a zâmbet ura

sfidând Românul Absolut

esenţa noastră, Pura

ţin cuvântări a câtă oară

şi bat şi bat şi bat mătănii

mai bat şi joc subtil de Ţară

de Neam

de Naţiune

Genii...

poezie de Iurie Osoianu (15 ianuarie 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lili (tremură): Doamne, ce frig! Iar au îngheţat salariile bugetarilor!
Samson (în fierbere): Tăcere! Situaţia s-a agravat! În statul nostru naţional unitar, aleşii naţiunii îşi bat joc de provincie! Ticăloşia ticăloşiei! Totul este ticăloşie!

replici din piesa de teatru Samson (Valea din Deal), scenariu de Valeriu Butulescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Repetabila povară

Cine are părinţi, pe pământ nu în gând
Mai aude şi-n somn ochii lumii plângând
Că am fost, că n-am fost, ori că suntem cuminţi,
Astăzi îmbătrânind ne e dor de părinţi.

Ce părinţi? Nişte oameni ce nu mai au loc
De atâţia copii şi de-atât nenoroc
Nişte cruci, încă vii, respirând tot mai greu,
Sunt părinţii aceştia ce oftează mereu.

Ce părinţi? Nişte oameni, acolo şi ei,
Care ştiu dureros ce e suta de lei.
De sunt tineri sau nu, după actele lor,
Nu contează deloc, ei albiră de dor
Să le fie copilul c-o treaptă mai domn,
Câtă muncă în plus, şi ce chin, cât nesomn!

Chiar acuma, când scriu, ca şi când aş urla,
Eu îi ştiu şi îi simt, pătimind undeva.
Ne-amintim, şi de ei, după lungi săptămâni
Fii bătrâni ce suntem, cu părinţii bătrâni
Dacă lemne şi-au luat, dacă oasele-i dor,
Dacă nu au murit trişti în casele lor...
Între ei şi copii e-o prăsilă de câini,
Şi e umbra de plumb a preazilnicei pâini.

Cine are părinţi, pe pământ nu în gând,
Mai aude şi-n somn ochii lumii plângând.
Că din toate ce sunt, cel mai greu e să fii
Nu copil de părinţi, ci părinte de fii.

Ochii lumii plângând, lacrimi multe s-au plâns
Însă pentru potop, încă nu-i de ajuns.
Mai avem noi părinţi? Mai au dânşii copii?
Pe pământul de cruci, numai om să nu fii,

Umiliţi de nevoi şi cu capul plecat,
Într-un biet orăşel, într-o zare de sat,
Mai aşteaptă şi-acum, semne de la strămoşi
Sau scrisori de la fii cum c-ar fi norocoşi,
Şi ca nişte stafii, ies arare la porţi
Despre noi povestind, ca de moşii lor morţi.

Cine are părinţi, încă nu e pierdut,
Cine are părinţi are încă trecut.
Ne-au făcut, ne-au crescut, ne-au adus până-aci,
Unde-avem şi noi însine ai noştri copii.
Enervanţi pot părea, când n-ai ce să-i mai rogi,
Şi în genere sunt şi niţel pisălogi.
Ba nu văd, ba n-aud, ba fac paşii prea mici,
Ba-i nevoie prea mult să le spui şi explici,
Cocoşaţi, cocârjaţi, într-un ritm infernal,
Te întreabă de ştii pe vre-un şef de spital.
Nu-i aşa că te-apucă o milă de tot,
Mai cu seamă de faptul că ei nu mai pot?
Că povară îi simţi şi ei ştiu că-i aşa
Şi se uită la tine ca şi când te-ar ruga...

Mai avem, mai avem scurtă vreme de dus
Pe conştiinţă povara acestui apus
Şi pe urmă vom fi foarte liberi sub cer,
Se vor împutina cei ce n-au şi ne cer.
Iar când vom începe şi noi a simţi
Că povară suntem, pentru-ai noştri copii,
Şi abia într-un trist şi departe târziu,
Când vom şti disperaţi veşti, ce azi nu se ştiu,
Vom pricepe de ce fiii uită curând,
Şi nu văd nici un ochi de pe lume plângând,
Şi de ce încă nu e potop pe cuprins,
Deşi plouă mereu, deşi pururi a nins,
Deşi lumea în care părinţi am ajuns
De-o vecie-i mereu zguduită de plâns.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!