Răspunde-mi cu flori de glicină

Trimite cuvinte spre mine să vină,
Să-i sfâşie nopţii tăcerea,
Pe coame de dealuri, în cuib de jivină,
Să-şi piardă mâhnirea puterea.

Prea multe duminici se scurg prin rigole
Purtate de vânt şi de ploaie,
Întinde-ţi spre mine, din braţe, pergole,
Fereşte-mă tu de noroaie!

Răspunde-mi cu păsări şi flori de glicină,
Trimite solie o şoaptă,
Această iubire ca o sonatină
E doar pentru noi şi ne-aşteaptă.

poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvară brutală

Ne escortează vântul prin foburguri,
Spre primăvara de la cap de drum,
Dar nu fereşte nimeni acei muguri
Când izbucnesc prin temeri şi prin scrum.

Mi-aş fi dorit să mă primeşti întreagă,
Să nu mă-mparţi în noapte şi în zi,
Iubirea când pe ea însăşi se neagă,
Prin ce va mai putea atunci răzbi?

Fuior de ceaţă şi de îndoială
Trimite păsările înapoi,
Cum primăvara jalnică, brutală,
Ne-mpinge-n deznădejdile din noi.

poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ciobanul: Masa mi-e gata, am muls oile. La uşa colibei mele zăvorul e tras, focul arde în vatră. Iar tu, tu poţi trimite oricâtă ploaie, cerule!
Buddha: Eu nu mai am nevoie nici de hrană, nici de lapte. Vânturile sunt coliba mea, focul mi s-a stins. Iar tu, tu poţi trimite oricâtă ploaie, cerule!
Ciobanul: Eu am boi, am vaci, am păşunile străbunilor mei şi un taur care-mi fecundează vacile. Iar tu, tu poţi trimite oricâtă ploaie, cerule!
Buddha: Eu n-am boi, nici vaci. Eu n-am păşuni. Eu n-am nimic. Nu mă tem de nimic. Iar tu, tu poţi trimite oricâtă ploaie, cerule!
Ciobanul: Eu am o ciobaniţă supusă şi credincioasă. De ani şi ani de zile ea e muierea mea; sunt fericit să mă joc noaptea cu ea. Iar tu, tu poţi trimite oricâtă ploaie, cerule!
Buddha: Eu am un suflet supus şi liber. De ani şi ani de zile îl exersez şi-l învăţ să se joace cu mine. Iar tu, tu poţi trimite oricâtă ploaie, cerule!

replici din romanul Zorba Grecul de Nikos Kazantzakis
Adăugat de Simona E
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarbă de smarald

păşim prin iarba de smarald timoraţi
cu praf de spaţiu-timp pe gene rare
pe braţe cu jerbe de flori arzătoare
din locuri cu meri roditori alungaţi

spre tronul nopţii păşim fiecare
de soarele de dimineaţă trădaţi
pe plute purtate de valuri mânaţi
pe-aceeaşi apă cu dolii domoale

o flacără-n întuneric se-aprinde
nu-i capăt de drum ci speranţă şi vis
fum de lemn nobil şi zvon de colinde

blândeţea pe căi căutăm dinadins
să fie drumuri de pace spre paradis
ori vânt ce bate-n deşert spre niciunde

sonet de Gheorghe Holobaca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ruga copilei

Privesc, în tăcere, figura senină
A unei copile ce ‘nalţă o rugă
Afară, în ploaie şi frig. Mă subjugă,
Şi-mi pare că-i toată scăldată-n lumină.

E mică, slăbuţă, iar vocea-i firavă
Îmi pare o şoaptă ce-ascunde durerea
Ce-o văd doar în ochii ce au doar puterea
Să treacă de ploaie şi nori, înspre slavă.

Un tremur mă-ncearcă iar pieptul îmi creşte,
Pe faţă am dâre de lacrimi şi ploaie,
Credinţele vechi se zbârcesc, se înmoaie,
O nouă-ndoială în minte-ncolţeşte,

Căci fata, desculţă, se roagă-n noroaie
Să-i vină, din ceruri, cea care-o iubeşte.

sonet de Daniel Vişan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul tot plânge după noi

lumina s-a şerpuit să iasă
prin gura peşterii, iubito
spre o nouă agonie
trimite câteva furci curcubeului
cântă prin vertebrele arborilor
scutură de candori şi vise
trupul meu de smirnă şi tâmâie
se trezeşte dimineaţa lângă mine
pe cartea ta de versuri, iubito
scrise de mine cu praf din stele
se prăvălesc tăcute pe podea
îmbrăţişate, sonetele mele
dimineaţa- languroasă femeie-
aruncă spre mine catifelaţii nuri
cad secerat în prejma senzualei ei guri
este tragic de frumoasă
ca tine iubito şi la fel dumnezeie
păstrează ascuns soarele
în rochia-i pictată de curcubee
se dezbracă de ea printre ploi
prin ţipetele sângelui îţi ia locul
doar timpul spânzurat, iubito
tot plânge după noi.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ai observat asta? Gândul tot timpul te va trimite din această clipă. Pentru el această clipă înseamnă moarte, extincţie, de aceea el te va trimite să faci ceva, să îţi aminteşti ceva, să vrei ceva, etc, etc. Rămâi doar ca acest moment şi întreaga minte îşi va găsi sfârşitul, aici pentru tine. Apoi doar vei umbla liber ca Libertatea!

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fereşte-mă

Fereşte-mă de mine, Doamne,
Cu restul cred că mă descurc;
Inima poate să condamne
La mai mult decât pot să duc!

Din toţi, mă judec cel mai aspru,
Greşeli plătesc şi cu dobândă;
Pun strajă sufletu-mi sihastru
Lângă speranţa muribundă!

Fereşte-mă de conştiinţă,
Ce-mi pune mintea-n grele cazne,
Sunt doar o efemeră fiinţă,
Fereşte-mă de mine, Doamne!

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ti-aduci aminte?

Ţi-aduci aminte
De mine, de tine, de timp,
De ape, de golfuri, de valuri,
De flori, de iarbă, de pământ,
De păsări, de vânt şi de ceruri...?

Ţi-aduci aminte,
Tu, iubire de fum,
Fum din horn de poveste,
Poveste din istoria dorinţei,
Dorinţă din credinţa
Autorului anonim.

Ţi-aduci aminte
De tot şi de toate,
Înafară de Noi,
Cei ce-am lipsit,
Cu desăvârşire,
Din mine, din tine, din timp,
Din ape, din golfuri, din valuri,
Din flori, din iarbă, din pământ,
Din păsări, din vânt şi din ceruri...

poezie de Sorana Felicia Petrescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin mine

De n-ar fi acceptat în trup rănirea,
Cum altfel ar fi înflorit copacul?
Tu, dovedindu-ţi chiar prin răni simţirea,

Ai deschis uşile din tabernacul
Şi ai lăsat lumina să pătrundă,
Când dragostea te-a prins ca un tentacul

Nu măsura cât este de profundă!
Nu cântări ce nu se cântăreşte
Când flori de primăvară o abundă.

Prin mine chiar păcatul se sfinţeşte,
Îţi voi urca prin vene precum seva
Care în flori tristeţea converteşte,

Eu sunt copacul, şarpele şi Eva.

poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plouă într-o toamnă cu vise...

plouă... plouă cu picuri reci fără vină,
peste măștile oamenilor
născuți odată
din sân verde-al naturii
plouă prea rece
într-o toamnă nebună
cu frunze purtate de vânt,
spre zări cu lumină.
plouă pe ceașca-mi uitată
la fereastra cu crini,
unde ninge-n petale
peste vopseaua scorojită
cu gheare de ani.

plouă în toamna cu vise
destrămate pe firul de ață.
păianjen din colț de-ntuneric
țese...țese...țese
casa pentru străinii ce vin
insecte culese de vânt,
purtate de ploaia cea rece.
e zece al orelor ceas
caldarâmul e gol de cuvinte
s-au topit precum pașii
spălați de norii cu vise.

o ramură fără frunze și fructe,
un măr uscat tot la fereastră
simt golul din mine
de galben-mătase
frunze fabricate-n cuvinte uscate
ierbar pentru o lume
peste care plouă
cu vorbe, cu frunze, cu apă...

... plouă....

poezie de Mirela Nicoleta Toniţă
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unicul privilegiu

Ce fel de primăvară e şi asta
În care ochii noştri-s înnoraţi?
Coame de dealuri îşi araţă ţeasta

De sub copacii negri, dezbrăcaţi.
Cuvintele răzbat prin întuneric
Drept privilegiu celor condamnaţi

De a trăi ca stelele, feeric,
Iubind, la ani-lumină depărtare,
Înlănţuiţi într-un limbaj homeric,

Al buzelor surprinse-n delectare!

poezie de Mioara Anastasiu din Din vânător ajung vânat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfori de tei

Mai şi-o lacrimă de-o fi,
Să mai cadă în ascuns,
Ochiul meu de dor străpuns
Roua inimii jertfi.

Ar mai fi şi-o rană rea,
Când m-am prăvălit din stei,
Dar, din braţe, sfori de tei
Dragostea îmi întindea.

Fă-mi iubire cuib ferit
Cât mai suntem pe pământ,
Căci dincolo de mormânt
Nu-i mai cuib de oferit!

poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să nu ucidem

Pluteşte-n noi mireasmă de iubire,
Eu cred că-i floarea care s-a deschis,
Deşi o vreme a rămas doar vis,
Acum, ajunsă este la-mplinire.

Cuvinte am trimis să-ţi dea de ştire
Şi-n schimb cuvinte bune mi-ai trimis,
Pluteşte-n noi mireasmă de iubire,
Eu cred că-i floarea care s-a deschis.

Frumoasă şi curată izbăvire
A fost momentu-n care am decis
Acestei flori s-aducem preţuire,
Să n-o ucidem, cum am mai ucis...

Pluteşte-n noi mireasmă de iubire.

rondel de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu e loc pentru doi

Am trecut pe lângă fericire.
Leneşă, dormea pe patul ei,
Nu ne-a dat nicio-mputernicire,
Doar a nins pe noi cu flori de tei.

Am admis că-i sinceră cu mine
Şi c-a rupt din timpul ei un pic,
Chiar şi lacrimile ei puţine,
Tot au fost mai mult decât nimic.

Mi-a zis foaia albă de hârtie:
"Nu e loc în viaţă pentru doi!"
"M-am întors la tine poezie,
Să rămână vorba între noi!"

poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul tristeţii

Smolita mea noapte vântoasă,
Carne din carnea mea înfrântă,
Când lupii timpului cuvântă
Şi sfâşie toamna ploioasă.

Cuvinte grele se împlântă
În inimă, şi mi-o apasă,
Smolita mea noapte vântoasă,
Carne din carnea mea înfrântă.

Un strop de apă tămâioasă
Din gura ta, care cuvântă,
S-a stins în vină şi angoasă,
Acum, tăcerea ne-nveşmântă.

Smolita mea noapte vântoasă.

poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu poţi trimite iubire. Poţi doar fi Sinele, al cărui parfum este iubirea. Este ca la o floare, ea nu- şi poate trimite parfumul, doar prin propria-i prezenţa, parfumul ei este împrăştiat.

Satyananda în Beatitudinea Adevarului Ultim
Adăugat de Ioana Voinea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vine primăvara

Mi se spune, vine primăvara,
în fiecare dimineaţă privesc peste dealuri
şi nici un semn sau poate unul foarte mic,
nişte flori grăbite au început să-şi scoată colţul
chiar la mine-n grădină.

Şi iarba parcă ar da semne,
numai ghioceii aplecaţi zâmbesc
ca după un somn lung şi odihnitor,
noaptea-mi trimite frig şi îngheţ
şi cuvinte bolovănoase la şlefuit.
Primăvara asta are caii împiedicaţi
şi dimineţile cu genele stufoase pe ochi.

Se va trezi un anotimp sublim,
îl voi simţi cum urcă prin mine
şi voi aştepta tăcut,
prin somn mă străbat încă iernile
şi lupii flămânzi
care-mi urlă-n urechi
dragostea rămasă departe.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvara are caii împiedicaţi

Mi se spune, vine primăvara,
în fiecare dimineaţă privesc peste dealuri
şi nici un semn sau poate unul foarte mic,
nişte flori grăbite au început să-şi scoată colţul
chiar la mine-n grădină.

Şi iarba parcă ar da semne,
numai ghioceii aplecaţi zâmbesc
ca după un somn lung şi odihnitor,
noaptea-mi trimite frig şi îngheţ
şi cuvinte bolovănoase la şlefuit.
Primăvara are caii împiedicaţi
şi dimineţile cu genele stufoase pe ochi.

Se va trezi un anotimp sublim,
îl voi simţi cum urcă prin mine
şi voi aştepta tăcut,
prin somn mă străbat încă iernile
şi lupii flămânzi
care-mi urlă-n urechi
dragostea rămasă departe.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa

Obscură şi mârşavă şi fără orizont
Te calcă în picioare, deloc nu ţine cont

Că una peste alta eşti gol şi întristat,
Ba încă te acuză de vină şi păcat,

Îţi dă numai iluzii şi te scoate dator
Fiind de râs şi jale în faţa tuturor,

Iubirea nu-i iubire doar pentru că iubesc,
Când sunt doar mâna-ntinsă cu care o cerşesc,

De Liberul Arbitru nici vorbă dragul meu,
De ce nu eşti cu mine, de ce ne este greu?

poezie de Mioara Anastasiu din Vise clandestine
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt o cruce de vânt

Sunt o cruce de vânt cu braţe de lemn
şi văd cum ele se mişcă în valuri concentrice
mă ghemuiesc, aşa vaporoasă cum sunt, la pământ,
pe solul unui nor de furtună...
în ceea ce visez este utopie - cruce cu vise de lemn -
din când în când aşchii îmi sar din braţe
zilele s-au prins de mine cu răşină

fac plecăciuni şi descopăr reîncarnări
şi mă sprijin de nori, de amăgiri şi de ziduri crăpate
dacă aş avea voie, aş rupe transparenţa din vocea mea
şi aş da drumul cuvintelor

mă las încolăcită de un şarpe
mi l-aş strecura în mine dacă aş fi om
îi dau voie, fiindcă mă uit în interiorul meu şi văd abur
ne înţelegem tacit - singurătatea e doar un drum spre analiză

insomnia rece mă amorţeşte - iederă uscată
dar mă trezesc cititorii în stele
aşchii îmi sar din braţe
şi trec spre pământ prin mine.

poezie de Alice Diana Boboc
Adăugat de Eliana Serban
Comentează! | Votează! | Copiază!