Cerasela de la Cambridge Leisure
când iese ea din Tesco, aranjându-și eșarfa
și dresurile cu gesturi intraductibile
o prințesă fără griji, toată numai volănașe,
curele și cârlionți
îmbăiați în moscul zilelor nelucrătoare.
soarbe dintr-un cappuccino și face
botic de iepure: lasă puțin spuma să i se
odihnească pe buza de sus, în fluierăturile
unei găști de veverițe punkiste.
ca din întâmplare, bareta rochiței alunecă
ușor de pe umăr și imediat, cu
gesturi profesioniste, selfie-ul care-i
dă gata pe cei șapte Mr. Patel de la
car wash. pupicii studiați, expresia
lascivă-nvățată cândva la Pleșcoi: încă o capodoperă
halită pe loc de împărăția instagram.
so precious, Cerasela. so fucking special
soarele coboară încetișor, în câteva ore Bella* o să
țopăie tonifiată de la piscină
înspre parcarea din centru
pentru o smotoceală-antreu pe bancheta din spate a
Ferrari-ului fraților Cataldi.
dar asta va fi diseară, iar până diseară
mai sunt atâtea de făcut
până când delfinii, o, delfinii
vor ieși în treninguri impecabile,
zvelți și voluptuoși, de la sală.
cei trei italieni pe care i-a cunoscut la bazin
au găsit că-i singurul nume potrivit pentru ea
poezie de Claudiu Komartin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre zile libere
- poezii despre zile
- poezii despre veverițe
- poezii despre sărut
- poezii despre senzualitate
- poezii despre rochii
- poezii despre păr
- poezii despre ore
Citate similare
Diseară la amiază
Diseară la amiază
Supermarket-urile vor anunța un preț de 3 pence pentru orice produs
Diseară la amiază
Copiii familiilor fericite vor avea șansa să locuiască într-o casă
Elefanții își vor spune unii altora glume omenești
America va semna tratatul de pace cu Rusia
Pe 11 noiembrie generalii din primul razboi mondial vor vinde maci pe stradă
Vor inflori primele narcise galbene ale acestei toamne
Când frunzele vor cădea în sus din copaci
Diseară la amiază
Porumbeii vor vâna pisici prin grădinile orașului
Hitler ne va îndemna să luptăm pe plaje si pe șesuri
Un tunel plin cu apă se va construi sub Liverpool
Porcii vor fi văzuți zburând în formații deasupra Woolton-ului
Iar Nelson nu numai ca își va recăpata ochiul dar își va recăpăta și brațul
Populația albă din America va demonstra pentru drepturi egale
În fața Case Negre
Iar monstrul va fi creat deja pe Dr. Frankenstein
Fete în bikini fac plajă la lumina lunii
Cântecele populare sunt cântate de țărani autentici
Galeriile de artă deocheată sunt interzise persoanelor de peste 18 ani
Poeziile poeților sunt în Top 20
Există job-uri pentru toată lumea dar nimeni nu le vrea
Pretutindeni pe alei liceeni îndrăgostiți se sărută la lumina zilei
Pretutindeni în cavouri uitate morții vor îngropa liniștiți pe cei vii
și
Tu îmi vei spune că mă iubești
Diseară la amiază
poezie de Adrian Henri, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezi și următoarele:
- poezii despre poezie
- poezii despre plajă
- poezii despre muzică
- poezii despre lumină
- poezii despre iubire
- poezii despre țărani
- poezii despre vânătoare
- poezii despre umor
- Ne poți propune o poezie de dragoste?

Va veni o vreme când amorul va dispare, când cei care suferă din cauza iubirii vor părea ridicoli? Cine știe? Dar ce poate face starea de lucruri care va fi cândva, pentru cei de acum... pentru cei care și-au încheiat ciclul revoluției pe planetă, sub această zodie de azi?
citat clasic din romanul Patul lui Procust de Camil Petrescu (1933)
Adăugat de roxanne
Comentează! | Votează! | Copiază!


Vezi citate despre revoluție, citate despre prezent, citate despre planete, citate despre iubire sau citate de Camil Petrescu despre iubire

Afară, norii, generoși, revărsau asupra orașului toată apa pe care reușiseră s-o strângă de când nu mai plouase. Pentru a nu se uda prea rău, Diana Enka intră grabnic în mașină, ocupând un loc pe bancheta din spate, fără a mai ține cont că era mașina albastră a directorului. Deși ploua în neștire, cei doi body-guarzi se aflau la datorie, cu umbrele. Se apropiară de mașină. Lucian îi zări și înțelese intenția celor doi. Lucian îi conduse pe cei doi body-guarzi până în garaj, unde se afla bătrâna mașină a familiei Enka, în care cei doi se urcară fără a comenta. Totuși, la volan se urcă nu Petre, ci Adrian Pleșa, iar în curând cele două mașini părăsiră curtea casei, una după alta, cea albastră fiind în față. Polițiștii, jandarmii și gardienii încă păzeau casa, în ciuda ploii, care nu părea a conteni în curând.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezi și citate despre ploaie, citate despre șefi, citate despre polițiști, citate despre oraș, citate despre nori, citate despre generozitate, citate despre gardieni, citate despre familie sau citate despre bătrânețe

La Guerre (I)
te iubesc Omenire
pentru că mai degrabă lustruiești ghetele
succesului decât să-încerci să afli al cui suflet atârnă
de lanțul ceasului ceea ce ar fi stânjenitor
pentru ambele părți și pentru că
aplauzi fără ezitare toate
textele care conțin cuvintele patrie și
mamă cântate la old howard
te iubesc Omenire pentru că
atunci când ești la ananghie îți amanetezi
inteligența ca să-ți cumperi încă o tărie,
dar și atunci când bujorii mândriei te țin departe
de casa de amanet și
pentru că ești o perpetuă
pacoste în special pentru cei din propria ta casă
te iubesc Omenire pentru că
întotdeauna ții secretul
vieții ascuns în pantaloni și uitând
că-i acolo te așezi
pe el
iar pentru că scrii
mereu poezii în poalele
unei Omeniri moarte
te urăsc.
NB. The Howard Atheneum (1845-1953) cunoscut și ca Old Howard Theatre, Massachusetts, a fost unul din cele mai faimoase teatre din istoria Boston-ului.
poezie de E.E. Cummings, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!


Vezi mai multe poezii despre viață, poezii despre teatru, poezii despre superlative, poezii despre suflet, poezii despre succes, poezii despre secrete, poezii despre patrie sau poezii despre mândrie

De când ochii-mi plâng în mine
prăpădita asta de inimă este precum o stalagmită
din ce în ce mai albă și rece
pun pariu că dacă aș îndrăzni să o gust
aș avea sentimentul că s-a născut din spuma mării
poate de aceea se cam crede afrodita
sau mai știu ce altă vietate numai bună de iubit
de când nu mai știu regula florii de cais
parcă și cireșii înoată precum delfinii
iar sufletul meu se lasă purtat de zefir
când la poale când spre cer
doar doar zăgazul se va rupe cumva
să plâng și eu cu sughițuri
ca un copil rătăcit
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezi mai multe poezii despre înot, poezii despre plâns, poezii despre pariuri, poezii despre naștere, poezii despre inimă, poezii despre flori sau poezii despre delfini
Pildă
cărțile din care ies iepuri ca dintr-un joben
mă văd ascuțită
și creioanele toate colorate
dansează pe masă în ritmuri de salsa
pentru mine au cap
în secunda următoare îmi dau viața
pentru un pahar de vin iscat
din combinația de roșu purpuriu
cu gleznele tale juvenile
ah copilă!
diseară la prima livadă cu pruni să taci
prin ea umblă câinii
au coada în vânt și colaci de împărțit
dacă prind unul că-ți dă târcoale de nu mă jur
de nu scuip în palme până se face o vale lungă
sus în sprânceana ta
să-l ucid și-apoi să beau din el
iar tu trecătorule tăietor de lemne sau ce oi fi
lasă-mi niște bani la streașină când pleci
să-mi pot săpa singur groapa
poezie de Silvia Bitere din Gri kamikaze
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezi mai multe poezii despre văi, poezii despre vânt, poezii despre vin, poezii despre tăcere, poezii despre sprâncene, poezii despre secunde sau poezii despre roșu

Oamenii cred că singurul vis al unei femei este să se mărite și să aibă copii. Iar tu crezi că, din pricina a tot ce ți-am povestit, am suferit mult în viață. Nu-i adevărat, și cunosc deja toată povestea asta, și alți bărbați s-au apropiat de mine spunând că vor să mă "protejeze"de tragedii. Dar ei uită că, încă din Grecia antică, cei care se întorceau din bătălii veneau ori morți pe scut, ori mai puternici, supraviețuind oricărei răni. E mai bine așa: mă aflu pe câmpul de luptă de când m-am născut, sunt încă vie și n-am nevoie de nimeni care să mă apere.
Paulo Coelho în Vrăjitoarea din Portobello
Adăugat de Cecilia Casiana Ivanov
Comentează! | Votează! | Copiază!



Vezi mai multe citate despre visare, citate despre viață, citate despre tragedie, citate despre război, citate despre protejare, citate despre protecție, citate despre naștere, citate despre moarte sau citate despre femei și bărbați
Eu sunt nebun
Eu sunt nebun...
Ci ei sunt și deștepți, și tineri
Cândva am fost că ei și eu
Maximalist
Am fost, ci voi să le mai spun
Că n-am știut până mai ieri -
O zi de vineri -
Că sunt tâmpit
Că sunt bolnav
Că sunt idealist
Că sunt nebun
Că sunt un nimeni...
Și sunt nebun căci eu discut
Cu ei în termenii moderni
Și sar mereu
Cu spusa mea neangajată...
Și sunt tâmpit
Pentru că versul meu
Nu cere de la nimeni nici o plată...
Și sunt bolnav
Căci numai oamenii bolnavi
În loc de pană
Țin în mâni lopata
Și scriu cu ea
Cu pana-și săpa groapa...
Și sunt idealist pentru că cred
Că viața e iubire.
Pe când ei știu, din fașă, un secret
Că-i numai amăgire.
Și nimeni sunt pentru că sunt nebun
Și gata.
Eu sunt nebun
O, cât am așteptat această zi
Din tot șiragul meu de zile perindate
Când în sfârșit eu auzii
Că nu-s că ei, nici nu voi fi
Că sunt nebun.
Că sunt nebun
Și gata...
poezie de Iurie Osoianu (22 mai 2012)
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezi mai multe poezii despre boală, poezii despre versuri, poezii despre trecut, poezii despre tinerețe sau poezii despre sfârșit
Cine sunt eu
Cine sunt eu? Eu sunt un om!
Un om cu suflet (dăruit mai mult altora decât mie însămi);
cu ochi (mai mult pentru cei din jurul meu decât pentru mine);
cu mâini muncite zi și noapte
(mai cu spor pentru ceilalți oameni, decât pentru mine)...
Cu nume concret, strădui, viabil (mie și celorlalți oameni),
pentru ca ceilalți oameni să știe că asta de-aici și de oriunde,
cea de-acum și dintotdeauna, am fost, sunt și voi rămâne, eu!!
Cine sunt eu? Eu sunt asta de-aici, care n-a putut rezista, niciodată,
dorințelor celor din jur! Și, fiindcă n-a rezistat și, acum trei mii de ani,
când, câțiva oameni au vrut-o îndrăgostită de un poet,
ea s-a" îndrăgostit"... de poet!
Apoi, ei au vrut ca ea să-i dedice versuri poetului și să devină poetă!
Și ea i-a dedicat versuri poetului și a devenit poetă! Poetă adevărată!
Cine sunt eu? Eu sunt un om care și-a pus inima pe tavă,
pentru ca oamenii să facă din ea, ce vor...
Și apoi să facă parte din tot ce eu, cea care sunt,
voi fi putut agonisi efemerității:
deznădăjduire și speranță, durere și bucurie suferință și iubire!
Poate a venit vremea să-mi iau inima înapoi (cât va mai fi rămas din ea),
cu ei cu tot, cei care vor face parte din dreptul meu la eternitate!
S-o iau înapoi, acum când sunt aici, pentru atunci, când nu voi mai fi, aici!
Cine sunt eu, cine ești tu, cine e dânsul... Oare ce mai contează?
Până la urmă, nu mai contează!
Dar contează să ne bucurăm de o clipă, de o zi, de o șansă!
De lumina zilei și de întunericul nopții;
de albastru cerului și de scânteierea stelelor;
de luceafărul dimineții și de luna înserării!
De iubire! De fericire! De ceilalți oameni!
De bucuria de a fi pe Pământ!
Pentru că aveți un chip, un nume, un suflet;
pentru că sunteți sănătoși, frumoși, buni;
pentru că puteți dori, dărui, iubi;
pentru toate acestea, bucurați-vă..., prieteni...!
poezie de Iulia Mirancea (20 aprilie 2015)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezi mai multe poezii despre bucurie, poezii despre noapte, poezii despre dorințe, poezii despre devenire sau poezii despre cadouri

Corabia
Cu înserarea pe spate,
mă duc la mare să mă fac
corabie
ca un pelerin, străbat pe jos câmpiile
și munții, trec în genunchi
prin nisipuri ca să-mi îndeplinesc
visul dintotdeauna: să fiu corabie,
să plutesc și să mă bată furtunile,
să se așeze soarele în pânzele mele
ca un albatros obosit,
să dănțuiască delfinii în juru-mi.
cu înserarea pe spate
mă apropii de această privire lichidă
a mării
și nu știu, măcar, ce voi face
dacă înecații vor ieși din valuri
și vor vrea să-i iau pe punte,
ce voi face eu singur,
Eu, o biată corabie.
poezie de Mihai Duțescu din Poeme decadente
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezi mai multe poezii despre marină, poezii despre visare, poezii despre seară, poezii despre pelerinaj, poezii despre nisip, poezii despre munți sau poezii despre Soare
Un soldat în genuchi cu baioneta - soldatul din trup
azi ca și ieri am înțeles o parte din sensul existenței mele
m-am dat cu cercul până m-a luat naiba cu el în șapte
ridicam sprânceana treceam pe lângă bocanci fluieram pe străzi
ca un hoinar la drumul mare eram pesemne un evadat
dornic de libertate și fără grija de mâine
mă salutam ca un soldat în marș
aveam epoleții la vedere plângeam de fericire cu ei pe umăr
da sunt da exist uite calc iarba calc mocirla
sunt viu și lângă mine stă inamicul cu buza crăpată ca la iepure
e om pentru asta trebuie să lupte ca să știe cum să moară
nu din genunchi nu din încheieturi căderea
cu epoleții pe umeri repet sir cu epoleții pe umăr
aici se moare drepți
nu ai părinți ești unic trupului tău
dezlegare din susuri mărșăluire
nebunul care te strigă nebunule
tu as besoin de tenir bon
la chute ne se fait pas à genoux
poezie de Silvia Bitere din Gri kamikaze
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezi mai multe poezii despre moarte, poezii despre existență, poezii despre armată, poezii despre încălțăminte, poezii despre viitor, poezii despre prezent sau poezii despre nebunie

În zilele noastre, un basm înseamnă, din fericire pentru noi, ce a însemnat dintotdeauna: dorința de a ne regăsi în vise, dorința de a ne regăsi într-o lume în care binele învinge, un vis în care el balaurul, el șerpele, sunt foarte puternici și foarte răi, dar el Făt-Frumos, ea Ileana Cosânzeana sunt întotdeauna atât de fericiți că pentru noi, și în numele nostru, pot să biruie răul, cel puțin pentru o bucată de vreme. Până când un alt rău va veni din nou, până când ei din nou se vor alia și vor face ca din victorie în victorie viața noastră să nu fie plicticoasă și atunci când pierdem o bătălie să fim siguri că va fi și o a doua bătălie, și o a treia bătălie, și că până la urmă noi și ai nostri vom învinge.
citat celebru din Mircea Albulescu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezi mai multe citate despre victorie, citate despre fericire, citate despre bine și rău, citate despre zile, citate despre timp sau citate despre dorințe

Am uitat de mult gustul atâtor trupuri pe care le-am cunoscut. Asta se întâmplă aproape tuturor bărbaților: să n-aibă amintiri calde, să nu mai păstreze nimic din toată magia aceea a dragostei fizice. Cred că femeile uită mai greu; trupurile lor păstrează îndelung prezența bărbatului pe care l-au iubit sau cunoscut cândva. Dar se întâmplă în viața oricărui bărbat un miracol de câteva clipe: întâlnirea unei priviri, o sărutare, o atingere care nu se aseamănă cu nimic din tot ceea ce a fost până atunci.
Mircea Eliade în Nunta în cer (1938)
Adăugat de Lois Lane
Comentează! | Votează! | Copiază!


Vezi mai multe citate despre bărbați, citate de Mircea Eliade despre bărbați, citate de Mircea Eliade despre iubire, citate de Mircea Eliade despre femei și bărbați, citate de Mircea Eliade despre viață, citate despre sărut, citate despre femei, citate de Mircea Eliade despre femei, citate despre amintiri sau citate de Mircea Eliade despre amintiri

Încă șapte
Șapte zile, numai șapte,
Au făcut lumină-n noapte
Și peste pământ o apă
Unde suflet se adapă
Șapte zile, muncă multă,
Peste tot ce ne ascultă,
Dinlăuntru, din văzduh,
Unde este Sfântul Duh
Noi? Ne-a luat câteva clipe,
Am pierdut năuci aripe,
Le călcăm pe sub picioare
Și ne doare... și ne doare
Însă vezi?... avem pastile,
Ce păcat că-s inutile,
Cum să vindece miracol,
Ce nu știe de obstacol?
Dar le luăm, pe zile, șapte,
Patru ziua, trei în noapte,
Să "ajute"... să nu știm,
Pentru ce... de ce trăim
Așa că mai dă-ne șapte,
Să ieșim încet din noapte,
Vrem lumină din divin,
Pentru oameni... să mai fim
poezie de Adi Conțu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezi mai multe poezii despre picioare, poezii despre obstacole sau poezii despre muncă

Eugen: Ia te uită; s-a făcut târziu...
Traian: Așa-i. Numărătoarea inversă trebuie să fi ajuns deja pe la 52200; mai sunt 14 ore și jumătate până la plecare.
Eugen: Le numeri de parcă noi ar trebui să plecăm.
Traian: Știu că nu noi, ci cei șapte tineri, printre care și fiul meu pleacă, însă tocmai din cauza asta e și mai important pentru mine; sunt mult mai emoționat.
Eugen: Te înțeleg...
replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezi mai multe citate despre tinerețe sau citate despre ore

Pentru cine pune sonorul maxim la televizor
Ca să-i distreze și pe cei care nu vor
Încă n-am găsit cuvântul potrivit
Dar cred că-i între "egoist" și "nesimțit"
catren de Beatrice Vaisman
Adăugat de Beatrice Vaisman
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezi mai multe poezii despre televiziune sau poezii despre cuvinte

* * *
acasă, oamenii tăcuți
au simplitatea înscrisă în gesturi mărunte,
palmele lor bătătorite vorbesc despre grijile peste care s-au culcat stelele aburinde,
mersul lor așezat pregătește creanga de brad
pentru lumea de apoi,
colindele frâng cerul din care se prelinge dorul de cei care s-au dus,
încă un an își pune pecetea peste frunțile lor
încrețite de curgerea timpului, înfiorător de năvalnic,
casele par mai mici, cu ochii mijiți către soarele palid,
iar fulgii firavi cern liniște pentru încă puțin...
poezie de Alina Florica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezi mai multe poezii despre vorbire, poezii despre stele, poezii despre ochi, poezii despre dor, poezii despre crengi, poezii despre brazi sau poezii despre acasă
Harry le făcu semn cu ochiul, se întoarse la unchiul Vernon și îl urmă încet, ieșind din gară. Nu avea nici un sens să-și facă griji de pe acum, își spuse el, când se urcă pe bancheta din spate a mașinii unchiului Vernon. După cum spusese Hagrid, ce va fi, va fi... Și avea să vadă ce era de făcut la momentul potrivit.
J.K. Rowling în Harry Potter Pocalul de Foc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Vezi mai multe citate despre ochi sau citate despre gări

Unii au spus: "Cu sudoarea frunții mele voi uda câmpul, și acesta va fi felul meu de a-l lăuda pe Creator." Dar a venit diavolul și le-a șoptit cu vocea mieroasă: "Va trebui să cari stânca asta până în vârful muntelui în fiecare zi și, când vei ajunge sus, ea se va rostogoli din nou până jos". Iar toți cei care credeau în diavol au spus: "Viața nu are nici o noimă, e repetarea aceleiași sarcini." Iar cei care nu credeau în diavol au răspuns: "Atunci am să încep să iubesc piatra pe care trebuie să o car până în vârful muntelui. Astfel, fiecare clipă lângă ea va fi o clipă petrecută lângă ceea ce iubesc." Ofranda este rugăciunea fără cuvinte. Și, ca orice rugăciune, ea cere disciplină dar disciplina nu este sclavie, ci alegere.
Paulo Coelho în Manuscrisul găsit la Accra, "Munca și ofranda"
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!


Vezi mai multe citate despre religie, citate despre draci, citate despre voce, citate despre stânci, citate despre sclavie, citate despre munți, citate despre miere sau citate despre laudă
Untitled.gif 2
bună dimineața necunoscutule
bună dimineața necunoscuto
nu-i așa că-i mai bine să nu ne spunem pe nume
ori să ne spunem pe numele unor vulcani din islanda
care-i încurcă pe toți știriștii tv?
când le spui pe nume oamenii își pierd superputerile
ca primii oameni care-au pierdut paradisul
după ce dumnezeu i-a strigat pe nume
de ce zâmbești?
ai probleme nu glumă presupun că și în islanda ori în paradis
există condică de prezență în care semnezi la intrarea și la ieșirea din firmă
semnezi cu numele tău și ai superputeri să treci
peste încă o zi la locul de muncă
păi m-am gândit că dacă tot împărțim aceeași bancă pentru fumat
aș putea să-ți arăt ce visez
imaginează-ți că ești într-un terminal și aștepți
un necunoscut cu nume comun
îl scrii pe-o pancartă și dintr-o dată spre tine vin
toți necunoscuții
cum știi pe cine aștepți? cum alegi?
nu-i așa că îl simți?
o tăcere prelungă
ca atunci când tragi un joint și vrei să-l ții cât mai mult în plămâni
ți-e bine în ea și cu ea
ai vrea ca petru să faci trei colibe
mai bine mi-ai spune ceva trist
păi n-am înțeles niciodată de ce când cineva moare
cei care l-au cunoscut sunt luați prin surprindere
se vaită nu pot să cred
vorba amicului meu groucho toți murim așa că
tot ce-avem de făcut e să trăim până atunci
vezi că le cam înflorești groucho a zis că îmbătrânim nu că murim
ahh
îl știi și tu pe groucho? credeam că-i doar în imaginația mea
dacă ai fi o simplă hârtie ce ți-ar plăcea să facă oamenii cu tine?
cred că aș fi cel mai potrivit pentru un zmeu din weifang
să duc dintr-o tabără într-alta strategii militare
ori să alung ghinionul și bolile
nu crezi că-i prea mult în zece minute să treci prin islanda aeroporturi
și provincii chineze?
probabil dar vremea se anunță cam instabilă și dacă n-o să mai împărțim
banca pentru fumat câteva zile măcar să-mpărțim golul
atunci spune-mi ceva să-mi ajungă
sper să nu râzi
o să te aștept cum așteaptă isbn-ul
un scriitor debutant
poezie de Emilian Valeriu Pal
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezi mai multe poezii despre rai, poezii despre zâmbet sau poezii despre vulcani