Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Daniel Vișan-Dimitriu

Mesager sânzian

Se simte un tremur în noaptea adâncă
A ierbii umbrite din partea de deal
Ascunsă în taine ce trec un portal
Deschis doar o dată pe an într-o stâncă.

Apar, ca din visuri, plutind, în tăcere,
Cu forme ce par mesageri în destin,
Fecioare desculțe, cu-aspectul divin
Din gânduri pierdute-n luciri efemere.

Se-nvârt printre vorbe ce par un descântec
În tremur frenetic, trecându-și, agil,
Din brațe în brațe, firavul copil
Ce-n lumea de dincolo încă-i în pântec.

Îi pun coroniță de flori sânziene,
Îi mângâie zâmbetul și îl vrăjesc,
Punându-i pe frunte puteri ce-l feresc
De orice descânturi și gânduri viclene.

Îi cântă destinul cu glasuri șoptite
Îi fac viitorul să-i fie deschis
La tot ce înseamnă frumos într-un vis,
Privirile-albastre să-i fie vrăjite.

Cuvinte să-i zboare spre lumea cea mare,
În versuri iubite de toți ce le-aud,
În suflet să aibă doar verdele crud
Al anilor tineri și plini de candoare.

Îl trec prin portal înspre partea-nsorită,
Fecioarele-s goale, sunt iele acum,
Pământul e ars, sânzienele scrum,
Prin focuri aprinse, în rouă călită,

Micuța făptură se naște când cerul
Trimite lumina, al soarelui dar,
Trecând în uitare al nopții hotar
Și poarta ce-ascunde în neguri misterul.

Când timpul, trecut printre gânduri, se cerne
Și caută doar amintiri ce-au rămas,
Se-oprește o clipă și face popas
În mica poiană, în care-și așterne,

Din flori ce-mi răsar dintre gânduri mereu,
Un pat sânzian, căci copilul... sunt eu.

poezie de din Zece
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Daniel Vișan-Dimitriu

Mesager sânzian

Se simte un tremur în noaptea adâncă
A ierbii umbrite din partea de deal
Ascunsă în taine ce trec un portal
Deschis doar o dată pe an într-o stâncă.

Apar, ca din visuri, plutind, în tăcere,
Cu forme ce par mesageri în destin,
Fecioare desculțe, cu-aspectul divin
Din gânduri pierdute-n luciri efemere.

Se-nvârt printre vorbe ce par un descântec
În tremur frenetic, trecându-și, agil,
Din brațe în brațe, firavul copil
Ce-n lumea de dincolo încă-i în pântec.

Îi pun coroniță de flori sânziene,
Îi mângâie zâmbetul și îl vrăjesc,
Punându-i pe frunte puteri ce-l feresc
De orice descânturi și gânduri viclene.

Îi cântă destinul cu glasuri șoptite
Îi fac viitorul să-i fie deschis
La tot ce înseamnă frumos într-un vis,
Privirile-albastre să-i fie vrăjite.

Cuvinte să-i zboare spre lumea cea mare,
În versuri iubite de toți ce le-aud,
În suflet să aibă doar verdele crud
Al anilor tineri și plini de candoare.

Îl trec prin portal înspre partea-nsorită,
Fecioarele-s goale, sunt iele acum,
Pământul e ars, sânzienele scrum,
Prin focuri aprinse, în rouă călită,

Micuța făptură se naște când cerul
Trimite lumina, al soarelui dar,
Trecând în uitare al nopții hotar
Și poarta ce-ascunde în neguri misterul.

Când timpul, trecut printre gânduri, se cerne
Și caută doar amintiri ce-au rămas,
Se-oprește o clipă și face popas
În mica poiană, în care-și așterne,

Din flori ce-mi răsar dintre gânduri mereu,
Un pat sânzian, căci copilul... sunt eu.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Mesager sânzian

Se simte un tremur, în noaptea adâncă,
Al ierbii umbrite din partea de deal
Ascunsă în taine ce trec un portal
Deschis doar o dată pe an, într-o stâncă.

Apar, ca din visuri, plutind, în tăcere,
Cu forme ce par mesageri în destin,
Fecioare desculțe, cu-aspectul divin,
Din gânduri pierdute-n luciri efemere.

Se-nvârt printre vorbe ce par un descântec,
În tremur frenetic, trecându-și, agil,
Din brațe în brațe, firavul copil
Ce-n lumea de dincolo încă-i în pântec.

Îi pun coroniță de flori sânziene,
Îi mângâie zâmbetul și îl vrăjesc,
Punându-i pe frunte puteri ce-l feresc
De orice descânturi și gânduri viclene.

Îi cântă destinul cu glasuri șoptite
Îi fac viitorul să-i fie deschis
La tot ce înseamnă frumos într-un vis,
Privirile-albastre să-i fie vrăjite.

Cuvinte să-i zboare spre lumea cea mare,
În versuri iubite de toți ce le-aud,
În suflet să aibă doar verdele crud
Al anilor tineri și plini de candoare.

Îl trec prin portal înspre partea-nsorită,
Fecioarele-s goale, sunt iele acum,
Pământul e ars, sânzienele scrum,
Prin focuri aprinse, în rouă călită,

Micuța făptură se naște când cerul
Trimite lumina, al soarelui dar,
Trecând în uitare al nopții hotar
Și poarta ce-ascunde în neguri misterul.

Când timpul, trecut printre gânduri, se cerne
Și caută doar amintiri ce-au rămas,
Se-oprește o clipă și face popas
În mica poiană, în care-și așterne,

Din flori ce-mi răsar dintre gânduri mereu,
Un pat sânzian, căci copilul... sunt eu.

poezie de din Zece
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Călător prin gânduri

Sunt călător prin gânduri în vremea dinainte,
Pe vechi poteci lăsate în urmă, nealese,
Ș pot merg pe ele spre multe alte ținte,
Să-mi stăpânesc emoții adesea ne-nțelese,
Să-i pun călătoriei toți pașii în cuvinte.

Ajung și trec prin ziua în care o răscruce
Mi-a fost mai importantă și-mi devenise halta
Din care o potecă știam că mă va duce
Acolo unde-i numai o cale, făr-o alta
Înscrisă în destinul ce viața ne-o conduce.

Era pe drumu-acela și mă chema, din noapte,
Un glas pe care gândul îl știe și-l ascultă,
Dar azi n-am cum alege cărări ce cheamă-n șoapte,
Ci caut în tăcere, pe harta mea ocultă,
Trasee neparcurse, cuvinte noi și fapte.

Sunt călător prin gânduri, rătăcitor prin vise,
Pescar ce etalează capturi din vieți străine
Și le așterne-n rândul cuvintelor nescrise
Ce, la lumina zilei, dezvăluie destine
Din lumea ce ascunde potecile omise.

poezie de din Călător prin gânduri
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Privirea ta

Îmi trec prin gânduri pașii, mi-i petrec
de la un gând la altul, zi de zi,
în obiceiul meu de a trăi,
și o voi face pân-o fi plec.

Mă mai oprește, uneori, un vis,
din mersul printre gânduri, dar plutesc
prin alte lumi și nu, nu mă opresc,
căci sunt, la tot ce-i nou, mereu deschis

și-mi place te văd acolo-n el,
alături, cu privirile arzând,
iubindu-mă, dansând sau surâzând.

Privirea ta... știi tu, ai tu un fel
de-a mă privi, de-a-mi fi în vis și-n gând
pe care n-aș putea să-l uit nicicând.

poezie de din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Gânduri șoptite

Căutam -ți prind privirea într-o plasă de albastru,
Să-i simt zbaterea în brațe de alinturi ce scânteie
Într-o odă-a bucuriei ridicată dintr-un castru
Care,-n pieptul meu, pulsează pentru-o singură femeie.

Încercam să-mi pun opreliști la îndemnurile care
Îmi cereau -ți prind o mână, s-o sărut, s-o țin închisă
În căușul mâinii mele, în dorita ei strânsoare,
fac liniile vieții una în cealaltă scrisă.

Aș fi vrut, cu tine-n brațe, dincolo de lumea toată,
Să mă pierd ca noaptea-n ziuă, dispar ca ziua-n noapte,
Să-ți fiu Soare ce răsare, să-mi fii Luna ce se-arată
Îmbătată de lumină și lumina mea în fapte.

Aș fi vrut, dar cum poți, oare, ajungi ca, de prin visuri,
Să culegi și să-ți rămână florile de-acolo-n viață?
Sunt doar gânduri care-ncearcă pătrundă-n paradisuri
Și se pierd în umbra nopții. Tu-mi zâmbești. E dimineață.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Constantina Gina Dumitrescu

Sânziene

Noaptea Sânzienelor
Se coace grâul și secara,
Feciorele se joacă cu pâinea caldă
Prin lanul de cireș și spic de grâu
Făcând coroane din sânziene,
Flori galbene, strălucitoare,
Cu puteri miraculoase
Ce se așează pe creștet de fecioare
Pornindu-le-n viața
Spre o destinație cunoscută de destin.
Dansează sânzienele în ritm de zori
Legate de o petală de garoafă
Prinsă la urechea unui fecior
Care aleargă prindă o sânziană.
Florile de sânziene îl opresc:
"Nu este timpul, așteptă, fecior!"
Când feciora se va mărita
Cu baiat bălai călare pe un murg,
Pe flori de sânziene
La cornul caprii privea
Cum sânzienele dansau
Dansul bucuriei.
Plutesc fluturii-n flori de sânziene,
Culeg nectarul fericirii
Și îl împrăștie peste fecioare și feciori,
fie belșug peste popor
Și viața lor să fie doar iubire.
Dansul sânzienelor
Adună spicele aurii
Și le aruncă-n zare
Stropind timpul
Cu aurul din grâu
Ce-l așează-n vara din toamnă.
Frumoasele sânziene
Plutesc prin fir de fîn
Așteptînd treacă timpul
Și să coacă pâini pentru copii!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Lied printre gânduri și vise

Pe calea ce-mi închide cuvintele în ziduri,
n-am mai merg. Lumina pe care-o căutam,
nu e acolo. Poate, cuvintele din lieduri
n-aveau, în strălucire, căldura ce-o simțeam.

Păreau adevărate, înălțătoare chiar,
mângâietoare clipei din fiecare ceas
în care, ca o vrajă de care n-ai habar,
te-nvăluie și-ți schimbă destinul, pas cu pas.

Voi reveni-n grădina cu slabele ecouri
rămase prin petale pierdute printre spini
desprinși din trandafirii ce-au fost, demult, cadouri
primite-n bucurie, cu ochi lucind, senini.

Acolo, printre gânduri și visuri ne-ntregite,
voi aștepta-n tăcere acorduri noi de lied
și-i voi urma cântarea spre timpuri fericite
în care doar Lumina va fi să-mi fie ghid.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Ultima zi

Se'nalță, născute din liniștea nopții,
în valuri de vise, în pace deplină,
ca fulgi de speranță în zbor spre lumină,
balanțe de gânduri ce par echinocții.

Se 'nalță spre ceruri în rugă lăptoasă,
amestec de cețuri și nori cenușii,
de doruri pierdute pe țărmuri pustii,
umbrite de aripi ce-n urmă le lasă.

Sunt clipele zilei când anul se curmă,
iar linii de ceață apar din decoruri
pierdute-n siajele zilelor-stoluri,
dar toate o-așteaptă pe cea de pe urmă.

poezie de din Călător prin gânduri
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Corneliu Neagu

Spațiu echinocțial

A mai trecut un an, în urmă au rămas
doar amintiri din întâmplări banale,
ajunse peste vreme-n acele de ceas
desprinse din cadrane echinocțiale.

Pentru o clipă-n punctele vernale,
din arealul anilor ce trec în zbor,
cu gânduri noi și doruri ancestrale,
prin lume sunt doar simplu trecător.

Și totuși am lăsat câte ceva să fie
de bun folos acelora ce-n urma mea
vor încerca peste decenii mai scrie,
o pagină de glorie istoriei să-i dea.

Iar de mă-ntorc cu gândul în trecut,
Tăcerile-mi, mai lungi ca niciodată,
din tot ce-a fost, din câte am avut
în cuget calea dreaptă mi-o arată.

Și-n spațiul echinocțial ce încă vine
cu altă vârstă pusă într-un alt decor,
adaug anilor doar zile cât mai pline
simțind că pot prin viață mai zbor.

poezie de din revista Confluențe Literare, ediția din 17.03.2021
Adăugat de ugalenSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Gânduri noi

Era o-nvălmășeală de secvențe
în mintea sa, pe drumul din pădure,
încât îi provocau incoerențe
în logica gândiri lui mahmure.

Vedea cum pașii săi strivesc în umbre
a razelor de soare veselie,
iar sunete venite din penumbre
îi cântă, prin copaci, o simfonie.

Voia, în ochii tulburi, limpezire,
în suflet, printre gânduri și în viață,
mergea pe vechiul drum, dar n-avea știre
de ținta lui în noua dimineață.

Își amintește noaptea cea din urmă,
de ea, de-o fericire nepereche,
dar, dincolo de asta, chiar de scurmă,
nu poate da de-o amintire veche.

Trecutul i s-a scurs ca printr-o sită
cu ochiuri mari, prin care poate trece
chiar timpul însuși, viața osândită
poarte-un suflet care vrea plece.

Dar gânduri noi, sălbatice, necoapte,
apar de pe niciunde, iar privirea
îi strălucește; vrea o nouă noapte
în care să-i vorbească doar iubirea.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Visul din templu

Mi-am rătăcit prin gânduri mii de flori,
și sărutări, și tot ce ți-am trimis
prin mesageri ce mă-ntrebau în zori
cum prețuiesc plecarea unui vis.

Mi-am rătăcit și azi un trandafir
ca un surâs aprins pe buze moi,
dar l-am găsit și pot îi inspir
parfumul amintirilor cu noi.

Nu ți-l trimit: cu el pot visez
și-atunci când zorii visele gonesc
în lumea lor, în care nu cutez
intru și, din nou, m-amăgesc.

Am doar un vis acum și-n visul meu
ating cu-a trandafirului petală
un suflet care-n templu-mi ca de zeu
mi se arată-n forme de vestală

Și îi dispar zeieștile veșminte,
iar trupurile cu luciri de mir
își fac, în zbateri strânse, jurăminte,
strivind pe dale reci un trandafir.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Călătorul proscris

E doar un gând ce bate la poarta unui vis
Nerăbdător intre, facă o-ncercare
Și, poate, -nceteze prea lunga-i căutare
Ce-l face, printre gânduri, un călător proscris.

Dormea, în noapte, visul, era în plină pace
Cu lumea de afară, cu el, cu lumea sa,
Iar gândul, observându-i privirile opace,
A-mpins, cu grijă, poarta ce totu-i ascundea.

Era ciudat acolo, chiar pentru el, un gând:
Imagini când mai clare, când șterse și pierdute,
Cu amintiri în zborul ce devenea mai blând
Atunci când, curioase, veneau să îl salute.

-Voi, amintiri din vise, în lumea neștiută
Pierdută în uitare și-n nepătruns abis,
Nu ați văzut pe-acolo, ascunsă și tăcută,
O amintire-anume, un gând rămas nescris?

-Noi am văzut, ți-am spune, zadarnicule gând,
Ți-am povesti mai multe din lumea cea străveche,
Dar visul se trezește, întreabă-l și, oricând,
El poate te-ndrume spre gândul tău pereche.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Taina umbrei din adâncuri

În locul meu de taină, se scurge un izvor
Cu apa cristalină, de ochi străini ferit,
Cu susurul prin ierburi, trecând neauzit,
Ca șoaptele-mblânzite din visul meu de dor.

Se-ndreaptă spre lumina ce-n unde mai scânteie
Atunci când raze rare, de toamnă, reușesc
Să treacă printre norii ce parse-mbulzesc
Pe cer, -nalțe zidul c-o ușă fără cheie.

Dar trec, răzbat adesea și se opresc în ape
Albastre-odinioară și care ți-au plăcut,
Căci se-oglindeau în ele doar chipuri ce-n trecut
Râdeau înfiorate și își erau aproape.

E lacul de-altădată, acel ce ne privise
Și ne-a simțit iubirea. Ar vrea ca eu să-i știu
Secretul din adâncuri. Mă cheamă. Vrea fiu,
În lumea lui, o umbră venită dintre vise,

Perechea unei taine pe care o păstrează
Și-o vrea mai fericită în zilele ce-o dor,
Când toamna e mai rece ca apa de izvor,
Când frunzele sunt triste, când ea, prea des, oftează.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Clipe în lumina Lunii

În lumina Lunii, zidurile vechi
Par bucăți de gânduri presărate-n clipe
Care-ncearcă-n taină mai înfiripe
Zboruri ce, odată, nu aveau perechi.

Întreceau, prin cerul timpului de-atunci,
Murmurul din stele, razele de Lună,
Cu luciri de suflet peste-a nopții strună
Și plutind sub vântul vechilor porunci.

Setea lor de viață își găsea izvor
În privirea caldă și-n frământ de brațe,
Visul fericirii nopților -nhațe
Și să-l facă scutul zilelor de dor.

Clipe de-altădată, răsfirate-n gând,
Vin mă-mpresoare-n nopțile pustii
Și așteaptă visul când, din nou, vor fi
Zboruri printre stele, calde, fremătând.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Adevăr cu lacrimă

Ce crud adevăr și ce mare povară,
Destinul se-ntoarce cu liber permis...
Părinții nu sunt pregătiți ne moară
Și-n jur este toamnă, e doliu și-i trist.

Trec frunze prin ploaia de lacrimi, amară,
Căci gustul de nucă la sân a-ncolțit,
Părinții ne sunt pentru mulți o povară,
Am uitat cât de mult pentru noi au trudit.

Norii trec și rămâne doar o lume pustie
Ploi de lacrimi... și vise. Repetabil destin...
O minciună e lumea, o minciună e viața,
Fericirea și lupta pentru care trăim.

Învățați să-i iubiți! Ei sunt rugă și pace,
Învățați că în ei e lumina de-a fi!
Îi veți pierde cândva... Vor veni să-i atace
Îngeri negri, în noapte. Și atunci vor pieri.

Vor fii umbre plutind pe un cer de tăcere,
Doar un nume și-o cruce, un destin trecător,
Fiecare din ei o povară va duce,
Amintiri și trecut și speranță și dor...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Glossa iubirii revendicate

Mi-am revendicat iubirea...
s-a deschis spre mâine cerul.
Iar se naște fericirea.
Soarbe în adânc misterul...
Flori și pace și lumină,
Frunze, vise, păsări, stele...
Și un dulce dor de tihnă
Mă aduce printre ele.

Mi-am revendicat iubirea,
Sângeri mi-au crescut în plete.
Iarăși m-a pierdut cu firea.
Trec uitatele regrete
Și mărșăluiesc spre tâmple,
Se lovesc de stânci de lacrimi,
În unghere stau ascunse
Printre sutele de patimi.

S-a deschis spre mâine cerul...
O fisură de lumină...
Dintr-o dată piere gerul,
Sub o mantie divină,
Iar cresc muguri de mătasă,
Fluturii de catifele,
Iarăși zboară înspre casă
Pe un cer pavat cu stele.

Iar se naște fericirea...
În incubatorul lumii,
S-a născut din nou iubirea.
S-au ivit pajii furtunii...
Trec războinici, trec în cete,
Printre valuri de uitare,
Purtând vânturile-n plete,
Nourând întinsa zare.

Soarbe în adânc misterul
Flori și fluturi, zâmbet, soare.
În clepsidră, efemerul,
Cată timpul să-și măsoare.
Trec chihlimbării poeme
Pe sub fruntea azurie,
În secunde timpu-și cerne,
Azi, cuvinte, pe-o hârtie.

Flori și pace și lumină,
Ning la tâmple veșnic reci.
Tu le-acoperă-n surdină!
Și prin ploi de frunze treci.
Strângi în pumn eternitatea?!
Lacrimi curg la tâmpla ta.
De departea vezi cum noaptea
Plouă licăriri de stea.

Frunze, vise, păsări, stele,
Într-un zbor celest trec toate,
Vei rămâne fără ele
Într-o zi, poate-ntr-o noapte.
Lasă-ți sufletul ofrandă,
Celor care-ți sunt aproape,
Ca în lumea cealălaltă
Să unești munții cu ape.

Și un dulce dor de tihnă
Pieptul ți-l împresoare!
Trăind veșnic în lumină,
Să fii răsărit de soare!
Îngenunche și te roagă,
Înger ce-n lumină-ai fost!
Dacă aripa-i beteagă,
Iartă! E al vieții rost...

Mă aduce printre ele,
Printre stele, printre muze,
Printre crucile pictate,
Doar sărutul de pe buze.
Tu ești diavol de lumină,
Prima carte de povești,
Tu răzbați din întuneric...
Numai tu mă mai iubești!

Mă aduce printre ele
Și un dulce dor de tihnă...
Frunze, vise, păsări, stele,
Flori și pace și lumină.
Soarbe în adânc misterul,
Iar se naște fericirea,
S-a dechis spre mâine cerul,
Mi-am revendicat iubirea...

poezie de din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Călătorie prin cuvinte

Pot să trec prin amiaza tăcerii,
să-i îndur singurătatea
într-o călătorie prin cuvinte
dintr-un roman apocrif.

Să mușc nemilos din marginea durerii
ce mă pune la încercare,
trecând prin tunelul de sare
până dincolo de apele morții.

Frunze de mentă sălbatică să pun
lângă inima ce-mi bate
cu limbi de ceas cântător
în cuibul mătăsos al somnului.

Noaptea să-și ridice ochii
din întunericul fără trup
și cu secera lunii să-i taie
picioarele prea lungi.

Aromele dimineții să-i beau
cu potirul dragostei
și să cer luminii de rouă
regină să-mi fie.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Gânduri rebele

Îmi vii dintre gânduri ca valul din mare
ce mângâie plaja-n șiraguri de spume,
trezindu-mi în suflet fiori fără nume,
iar inima-n piept mi se zbate mai tare.

Te leg cu privirea de gânduri țesute
în vasta rețea de dorințe nebune
închise, vremelnic, din rostul de-a spune
că vor te ducă în lumi neștiute.

E blândă privirea-ți ce-n mine se pierde
și-n voia iubirii se lasă purtată,
e-o dulce lumină prin ea strecurată,
ce gânduri rebele ar vrea dezmierde.

Te pierzi, pentr-o vreme, în dulce visare,
rețeaua-i cuprinsă în nori de furtună,
apar năluciri dintr-o lume străbună,
iar tu, vii din gânduri ca valul din mare.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Gânduri caudine

În fața mea, doar pantele abrupte
și stânci, bucăți de clipe ce-au căzut
din timpul meu, din tot ce n-am putut
mai salvez din paginile rupte.

Cum au ajuns deasupra mea esențe
din tot ce-a fost, încerc deslușesc
urcând, pășind pe gânduri ce rănesc
și îmi transformă sufletul în zdrențe.

Privesc în jos, dar norii-mi sunt cortine,
iar ce-i în jur îmi e nedefinit
pe calea ce mai aspră îmi devine.

Continui mersul către un sfârșit
al drumului pe care merg silit,
trecând prin gânduri aspre, caudine.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Vis liber

Mi-ai apărut din gânduri, nărăvaș,
atât de mândru, falnic și... mai altfel,
părând zburdalnic, vesel, buiestraș,
așa cum te-am visat demult, dealtfel.

Și-ai devenit real sub mâna mea
din tot ce mi-a adus în brațe râul,
căci tot ce-mi trebuia, deja avea,
dar nu mi-a dat nimic -ți fie frâul.

A vrut fii cum ești, fii doar tu,
s-alergi în voia ta, în libertate,
poți, atunci când vrei, pleci c-un "Nu!",
iar eu am fost de-acord: avea dreptate!

Tu nu poți fi al nimănui. Ești doar
adus de ape, adunat din spume,
din visul meu, din gânduri în zadar
cât timp nu reușesc -ți dau un nume.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook