Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Vacanță cu bucluc

Mare, bucurie mare, a rămas o săptămână,
Până plec la Marea Moartă în frumosul Israel,
Să mă bălăcesc în valuri doar cu soața mea de mână,
Să uităm de rău, necazuri, să ne recreăm nițel.

Pregătiri, valize pline, am ascuns și o căpșună,
Preparată chiar de mine, pe verandă în secret,
Când deodată telefonul ca turbat într-una sună.
Era soacra care-mi spune, că și-a luat și ea bilet.

A căzut pe mine cerul, dracului s-a dus vacanța,
Îmi plesnea de ciudă capul, jugulara îmi fierbea,
Nu am înțeles vreodată cum născuse Baba-Cloanța,
O prințesă... bunăciune, cum era nevastă-mea.

Am plecat, pierdeam biletul, dar speram la o minune,
C-o să-și rupă unghiuța, de la mână sau picior,
Sau umblând pe-acolo lela, va găsi compasiune,
La vreun moșneguț din State, de o babă amator.

Cum stăteam întins la plajă văd că lumea se agită...
Imediat apare-n goană o salvare din pământ,
Când mă duc, o văd pe soacră de-un cearșaf acoperită...
A dat ortul... spune unul. Eu pe loc mă înspăimânt.

Jale mare la nevastă, însă eu sunt mai pragmatic.
Trebuie sicriu metalic, acte multe, aprobări,
Bani o groază, tevatură, când, un bătrânel simpatic,
Mă-nvăță să-i fac mormântul pe aceste așezări.

Nu mă costă, e mai simplu, nici nu-mi trebuie sicriu
Un cearșaf și-o simplă groapă, însă m-am gândit îndat'.
Nu mă risc, că-n țara asta (și sunt sigur că toți știu),
Mort un Om de-adevăratu'... la trei zile a-nviat.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Teodor Dume

... și era duminică

când m-am trezit era dimineață
îmi amintesc
o mare de oameni
se îndestulau din lumina
unei lumânări
era și Dumnezeu printre ei
de undeva dintr-un colț
privea ca pe un străin
mi- a scanat trupul gol
întins pe masa acoperită
cu un cearșaf alb
mi-a contabilizat bătăile de inimă
și pe fundalul acela de liniște deplină
s- a aplecat peste mine
și mi-a șoptit
"nu e foarte rău
linișteste-te..."
când am deschis ochii
instinctiv
m-am uitat pe fereastra întredeschisă

cerul era plin cu păsări...

poezie de
Adăugat de Teodor DumeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Simplu privitor

Sunt un obiectiv, cu unghiul mare,
ce nu pot face schimb de întâmplare,
doar să mă întorc, cum filmul pe o rolă,
cu un flash din când în când aureolă.
Sunt cum un cititor de mii de aventuri,
oricum scrise deja de alte edituri
și nici pe-a mea, în care-aș fi erou,
nu mi-o dețin, o derulez ca pe-un rulou
stând aplecat, sau în genunchi, să văd
ce-i pe covorul ce îmi e întins; prăpăd,
sau bine... să-mi tai cu ascuțiș de minte,
sau să sudez, cu suflet ce-am fierbinte,
riscând inevitabilul... el rămână
tăiat, sau pus definitiv de mână...
O poză, decupată de-un pierdut negativ,
rămas nu subiect... doar un obiectiv!

poezie de (18 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 2 comentarii până acum.
Participă la discuție!
Ioan Petru Culianu

Totul era simplu pentru mine: dacă te târăști, vei fi strivit; nu mănânci, vei muri, dar nu în mâinile mele (mâinile-mi erau pretutindeni de când o întâlnisem pe Alice H.; simțeam neajutorat de răspunzător de când mi se întâmplase să mă aflu în Academia Brera sau la petrecerea profesorului H. la care nu participasem niciodată; la drept vorbind, lucrurile acestea n-au survenit nicidecum din întâmplare; am încercat să-i spun asta, însă de bună seamă că m-a înțeles greșit; va fi crezut că-i explicam cum un bărbat și o femeie își sunt predestinați unul altuia și era destul ca s-o înspăimânte; în realitate, nu m-am gândit niciodată la ea ca la o femeie, cel puțin nu ca la femeia mea și nici nu sunt sigur că era femeie, deși nu părea fi fost altceva; mai mult, îmi dădeam seama că n-o interesam în niciun fel; dacă se afla acolo, era fiindcă se gândea aveam eu nevoie de ea într-un fel; nu sunt sigur dacă nu cumva aveam nevoie ca ea să aibă nevoie de mine; în orice caz, de fiecare dată când o părăseam, eram plin de bucurie, invers de cum se întâmpla de fiecare dată când o vedeam pe T.; de fapt, T. făcea să mă simt stânjenit; le făcea tuturor viața grea, inclusiv ei înseși).

în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Gnozele dualiste ale Occidentului" de Ioan Petru Culianu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -38.48- 28.99 lei.

Eugene: Știu despre ce vorbesc, Arlene! Tatăl meu se punea în genunchi și o implora pe mama. Iar mama îl primea mereu înapoi. Nu am înțeles niciodată. Își acoperea vânătăile și tăieturile și îl primea înapoi. Pentru că o implora și plângea. Și acum întrebi ce s-a întâmplat după ce s-a întors.
Arley: Eu...
Eugene: Nu! Continuă! Ai spus vrei știi ce s-a întâmplat cu mine, acum întreabă-!
Arley: Nu-mi place asta...
Eugene: "Te-a rănit, Eugene?" Întreabă-!
Arley: Te-a rănit?
Eugene (scutură din cap): Nu pentru mult timp. Am plecat până să fac 13 ani. Am fugit. Dar îmi era atât de dor de ea... A trebuit să mă întorc să o văd. Și într-o noapte m-am întors. Acum, întreabă- ce s-a întâmplat. "Ce s-a întâmplat în noaptea când te-ai întors, Eugene?"
Arley: Ce s-a întâmplat?
Eugene: El era acolo. Beat. Ca de obicei. Doar că de data asta eu nu mai eram la fel. Aveam 16 ani și nu îmi mai era frică de el. Și când l-am privit în ochi și i-am spus dacă se mai atinge de ea o dată, o să-l omor, și-a dat seama. Și-a dat seama că nu mai exista pentru mine. Și stau în fața casei. Țip, urlu ca să iasă mama. Nici măcar n-am văzut. lovește în cap cu o scândură și îmi sângerează urechea. Și târăște. târăște în spatele casei în garaj. Și pleacă. Un minut... cinci minute... nu știu. Apoi se întoarce. Și stropește. stropește și nu înțeleg. Nu înțeleg de ce apa... miroase atât de urât. Nu înțeleg. Și apoi o văd. Văd... o... o canistră de benzină. Canistra roșie din camion. (Plânge.) Și se uită la mine pentru ultima oară... și aprinde chibritul. Și ultimul lucru pe care mi-l amintesc, pe care nu-l voi uita niciodată, sunt ochii lui. Ochii lui pentru erau plini de o imensă... satisfacție.
Arley (plângând): Îmi pare atât de rău...
Eugene: Nu! Nu! Nu-mi spune cât de rău îți pare pentru mine! Spune-mi cum vei face ca să nu pățească și Trevor același lucru!
Arley: Ricky nu ar face asta niciodată!
Eugene: Of, Doamne, Arlene! Nici nu trebuie s-o facă. Tot ce trebuie să facă este să nu-l iubească.

replici din filmul artistic Dă mai departe!
Adăugat de Liliana ȘtefanSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Marea

Eu cred marea, care stăpânește zarea,
S-a îndrăgostit de soare, fie nemuritoare.
De aceea când voi fi mare, am să merg la mare,
privesc în zare, să văd cum răsare,
Pe cerul fără nori, soarele în zori.
Să văd pescărușii, în zbor cum se adună,
Când soarele, la mare, e gata apună.
Să văd cum răsare luna peste mare.
Cum se oglindește,(când lumea odihnește,)
În apa întunecată, în noaptea fermecată.
Vreau să văd cum marea, marea cea albastră,
Își schimbă culoarea, sub privirea noastră.
Când adie boarea, vreau simt răcoarea
Și s-ascult cum marea își plânge culoarea.
Așa aș vrea ca să petrec
La marea cea mare.
O zi cu mult soare,
O noapte cu răcoare,
Și-apoi, să nu mai plec.

poezie de (13 august 2013)
Adăugat de Dumitru DelcăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Valeriu Butulescu

Natalia: Nuera frică, singur?
Brâncuși: Frică îmi era. Că mișunau pe-acolo numai femei focoase... (Râde.) Dar nu eram singur! Duhul acela bun se ținea scai de mine. păzea și mă ajuta...(Pauză.) Terminasem ultimul gologan. Foamea îmi rodea stomacul.... Stăteam întins pe marginea drumului și visam un mălai dospit la cuptor... Și când mă uit, alături în iarbă, văd o pâine mare, nemțească, de cartofi! Proaspătă! Cum să nu crezi în minuni? (Râde). Apoi m-am trezit în fața unui lac mare, elvețian...

replici din piesa de teatru Pasărea de aur (Infinitul Brâncuși), scenariu de (2007)
Adăugat de alejandroSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Corina Dașoveanu

* * *

nu-mi mai am viața.
m-am uitat după ea
în momentul în care am simțit
parcă aveam cândva
ceva lângă mine care se zbătea,
legată scurt cu sfoară.

și nu mai era.

ciudat e că acum
sunt o cumințenie lungă.
ca așteptarea seminței
să se facă arbore. sau om.

te văd pe tine...
cum ai furat toată istoria planetei
din împrejurul sentimentelor
și o descarci pe masă
cu vocea ta bărbătească...

îmi pun obrajii de ascultat
în palme.
așa îmi dau seama
cum e să te îndrăgostești
pe îndelete.

atunci o văd. vie.

din întreaga istorie,
te prind rămas cu viața mea
în mână.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Acum nu mai vreau fiu nici în New York, nici în Londra, nici în Moscova! Nu mai vreau să-mi petrec șapte ore pe zi pe drum într-un oraș mare, oriunde aș avea nevoie să mă duc. Pe când, din București, munții sunt la două ore, marea la trei ore. În plus, cum călătoresc mult la concerte, întotdeauna îmi ia foarte puțin ajung la aeroport, în 15 minute sunt acolo. Din punctul ăsta de vedere aveți unul dintre cele mai bune aeroporturi pe care le-am văzut vreodată. Am stat și m-am gândit: în ce țară mai găsești toate aceste lucruri laolaltă? Hmm, Moscova nici măcar nu are mare. Iar când locuiam în Anglia, îmi lua trei ore ajung la aeroportul Heathrow. Așa Bucureștiul eliberează. Și dacă aș putea, aș vrea locuiesc într-un sătuc din România.

în Jurnalul Național (10 februarie 2013)
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Valeriu Cercel

Halloween

Anul acesta, am gândit,
Cum rar fac asta câteodată,
Să mă maschez deosebit
Cumva sperii lumea toată,

Și cum în lume-i tărăboi,
Am hotărât, de Halloween,
S-apar în cartier la noi
Leit Osama bin Laden ;

Un akaem și dinamită
Am luat în "sale" din prăvălie,
Fără relații, fără mită,
Chiar mi le-au dat pe datorie,

Turban, mai lesne am găsit,
M-am uns pe față cu magiun,
Iar barba chiar s-a potrivit
Aia ce-o port de Moș Crăciun,

Însă ce îmi era utilă
Și n-am găsit un pui măcar,
Am luat în loc de o cămilă
Un fost amic de-al meu, măgar,

Și-am mers s-o sperii pe-o vecină
Să-mi dea bomboane dumneaei,
De-o văd trăsnită! cum leșină
Cu bin Laden în pragul ei,

un minut, doar, mai ‘nainte
Ce văzu-n micul ecran
Cu-aceiași față, ochi, veșminte,
Cu akaem și cu turban!

Acum, și io speriai
Atât de tare c-am fugit,
Dar după colț, un polițai
Când m-a văzut s-a îngrozit,

Și ca să-i trecă, devotat,
Cum dumnealor nu dau cu parul,
Mi-a dat amendă c-am fumat
În timp ce conduceam măgarul ;

Mă duc apoi la farmacie
Să îmi revin, iau un hap,
Da' când să ies, vezi urgie (!)
Trei polițai aveam pe cap,

Șocați, c-am fost iar amendat
Și tot din vină de măgar...
Cicătelea, n-a fost parcat
În modul regulamentar,

Apoi îmi zic, hai s-o-nspăimânt
Pe soacră-mea ce stă mai jos,
Da', chiar de intră în pământ
Să o anunț c-așa-i frumos,

Când l-o vedea pe terorist
La ușa ei, plină de groază,
Pe cât sunt io de pesimist,
Precis că se repatriază,

Dar fui pe loc înconjurat,
Vorbind la două celulare,
De un batalion speriat
De trupe paramilitare,

Dar am scăpat, la fel, subit,
Cum am noroc atât de rar,
Tot cu-o amendă, c-am vorbit
Pe urecheat la celular,

Așa că eu, de Halloween,
Făcui o mare constatare:
De teroristul bin Ladin
Pe lume nici în cot n-o doare,

E îngrozită-n schimb, și tare,
De o țigare,-un celular,
Nu mai vorbesc de o parcare,
Chiar de e vorba... de-un măgar!

poezie de
Adăugat de Valeriu CercelSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Copil încă

E ziua mea de-ncepător, ca-ntotdeauna;
tot mi se spune, de-altul, ce să fac,
debusolat,
mai rău decât în prima zi de viață,
de când zac,
când nici nu mă știam de c-aș fi existat
și tocmai de-aia, de atunci -nșirui boroboață-n boroboață
într-una, într-una.

Întreb din nou, plictisitor, aproape enervant,
ce oare așteaptă iar
și n-am niciun răspuns
de la Părinte...
veșnic tot reînvăț abecedar
și-s tot neajuns,
rămân mereu cu aceeași minte,
un minuscul de aspirant...

Strig, vreau, în gura mare, altă și alta, jucării
și nu am bani îndeajuns,
nu îmi pot ține nici acum un echilibru;
cad, ca apoi să mă ridic,
iar dacă mult, ceva, îmi place, îl țin ascuns;
cum cu plecările de-acasă, cu schimbat limbă, de un "déjà vu"
iau, din alții, pic cu pic,
tot de la cap, copilărind copilării.

Doar e, se pare, o mare diferență; timpu' e mai scurt un pic,
chiar fiecare zi și noaptea-i și ea scurtă
și parcă-s păcălit de cei din jur,
ce nu-mi mai spun copil,
așa cum sunt; stau și-acum în dormitor pe burtă
și câteodată mai înjur...
nu simt, din propriul mine, cunoscut, niciun exil!
Sunt sufletul la fel de pur, am rămas neînțeles, tot mic!...

poezie de (1 iunie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Prin țesă-tura mea...

te asemăn,
Eu nu știu cu care poveste de adormit,
Cu care zână oare. prințesă de iubit,
Atâta știu....
Tu poți fi doar una sau toate la un loc,
Tu oglindești frumosul cu bunul lui soroc;
Esti Belle,
Frumoasa de care s-a îndrăgostit
O bestie ca mine, ce nu și-a-nchipuit,
Sau poate...
Cenusăreasa, ce și-a pierdut condurul,
Dar până ți-l voi da mai fac pe trubadurul...
Tu îmi vibrezi
Prin suflet ca gingaș clopoțel
Și-mi zbori din slovă-n slovă ca mica Tinker-Bell...
Carecumva
Eu vreau fiu piticii, tu Alba ca Zăpada,
Sărutul meu -ți fie ca scutul și cu spada;
Nu mă-ndoiesc
Ca n-ai fi o simplă pământeană,
Dar pentru mine ești dăcița, o mândră Cosânziană;
Acuma sincer,
Cuprins de tine cu-atâtea personaje,
Eu sper urc la tine... mai am două etaje?!...
..............................................
Dar eu ce-oi fi?
Vreun căpcăun, balaur sau vreun dragon ceresc,
Că prinț nu sunt... dar ce sunt, îți spune...
-Te iubesc!...

poezie de (12 septembrie 2016)
Adăugat de Vasile ZamolxeanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Georgeta Nedelcu

Încă te iubesc!

Cimitir de amintiri, am în capul meu,
Îmi apari în vis mereu și mi-e tare greu.
Îmi răscolești sufletul, chiar și inima,
Cum pot trăiesc iubire, cu așa ceva?

Nu știu cum să fac să uit, să nu-mi amintesc
Viața ce-am trăit-o noi. Încă te iubesc!
Nu voi mai găsi un altul, cu inima curată,
sunt singură acum, știu că-i de la Soartă!

Iubirea mea-i îngropată-n cimitir cu tine.
Bine mai era o dată, când erai cu mine!
Cimitir de amintiri îmi sunt visele,
Unde-i viața mea de-atuncea? Unde-s clipele?

Aș dori atât de mult, cu mine să fii!
Pe unde umblai o dată, locurile-s pustii.
Împreună aș fi vrut, stăm toață viața,
Însă, mi-au rămas copii! Mi-a rămas speranța!

poezie de din Cenușa unui suflet! (30 aprilie 2002)
Adăugat de Georgeta NedelcuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

O mamă face bilanțul

Băiatul meu aproape nu-mi mai scrie.
Ba, totuși, mi-a mai scris de Paște:
Se-ntoarce-n timp mereu cu duioșie
Și dragostea din sufletu-i o recunoaște.

Atunci când l-am văzut ultima oară
era exact acum un an jumate.
Mai stau din când în când la noi în gară
și văd cum pleacă trenuri către el, departe.

Iar câteodată chiar îmi iau bilet
și gata sunt să mă pornesc -l văd.
Cobor însă apoi din tren discret
și merg dau biletul îndărăt.

Acum un an și-a luat și o nevastă
a cărei poză a zis că o primesc.
vor lăsa acum vin la ei în casă?
O pătură aș vrea le-mpletesc.

Însă nu știu de-așa ceva îi place...
și dacă îl iubește cum ar merita.
simt o solitară de o vreme-ncoace.
Oare ca el și alții pe lume-or exista?

Ce bune au fost acele-apuse vremuri,
când locuia în casa părintească!
Acum stau noaptea și-ascult în beznă trenuri.
Oare continuă și-acum să mai tușească?

I-am pus pantofii mici cu grijă la păstrare.
Acum el a crescut și-n veci o sa-mi lipsească.
Iar eu stau liniștită și totuși nu am stare.
Cel mai frumos ar fi copiii să nu crească.

poezie celebră de din Zarvă în oglindă (1929), traducere de Dragoș Carasevici
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "35 mai" de Erich Kastner este disponibilă pentru comandă online la 28.80 lei.
Ion Minulescu

Sinuciderea lui Don Juan

În noaptea-n care Ea nu m-a mai vrut
Am înțeles că sunt un om pierdut,
Și-n noaptea-aceea, chiar, m-am sinucis
Cu propria-mi legendă-n manuscris...

Dar când pe catafalc mi-au așezat
Cadavrul de amant încornorat
Și-am înțeles că faima mea de Don Juan
N-a fost decât un simplu titlu de roman,
M-am revoltat marea nedreptate,
Ce mi se pregătea-n eternitate,
Mi-o consfințea chiar lașitatea mea
n-am ucis-o mai întâi pe... Ea...

Și-n timp ce zece popi prohodeau
Și-o sută de femei blestemau,
M-am răsucit în lada mea de lemn
Și-am înviat, ca și Cristos... solemn!...

Și-așa,-nsoțit de popi și de femei,
M-am îndreptat din nou spre casa Ei...
Dar când am dat cu ochii iar de Ea -
Femeia... tot pe mine m-aștepta!...

Și, cum era firesc, ne-am împăcat!...
Iar popii-n cor au binecuvântat
Miracolul, - deși mort - eram tot viu,
Și-n locul meu intrase Moartea mea-n sicriu!...

poezie celebră de din Nu sunt ce par a fi (1936)
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "CD Coringent la limba romana" de Ion Minulescu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -45.00- 42.75 lei.
Cornelia Georgescu

Nistor: Te-ai... Îmbătat?! Cine?! Tu, șefu'?!
Lucian: Da, Nis, eu... M-am îmbătat rău de tot, nu glumă, cum nu poate fi exprimat în cuvinte, sigur cum anume, nu vă pot spune, pentru habar n-am, nu-mi amintesc deloc, nimic... Dar e clar așa s-a întâmplat. Și de ce vă uitați toți așa, la mine? Ce-i, nu vă vine credeți? Vi se pare imposibil? Din nefericire, e adevărat! Foarte adevărat. Vă amintiți v-am promis o perioadă de vacanță de o lună de zile. Păi, după doar două zile de la plecarea voastră de aici, din navă și până mai alaltăieri, n-am făcut nimic altceva, decât stau închis în rezerva mea și să beau într-una tot ce mi-a picat în mână, fără a ține cont ce anume era în sticle, atâta timp cât nu era apă, lapte, suc sau ceai. N-am mâncat, n-am făcut nimic altceva; am băut într-una, până n-am mai știut de mine, iar roboții nu m-au putut opri, pentru înainte de a intra în rezerva mea, am blocat sistemul de închidere al ușii, cu o parolă codificată, cu recunoaștere sonoră... De ce priviți așa?! Știu, vi se pare imposibil ca eu să fi făcut așa ceva. Acum și mie mi se pare imposibil, dar adevărul e că am făcut-o! Cu vârf și îndesat! Vă întrebați de ce?! Vreți știți și motivul pentru care m-am îmbătat în asemenea hal?! Mda, n-are rost vă întreb, e clar vreți aflați...
Lia: Luci... Nu spune nimic!

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Lucian: Off, Sonya... Nu-i vina ta, nu ție trebuie să-ți pară rău. Tot eu am greșit și față de tine. Am fost un neghiob, un prost, un idiot! Cât de tâmpit pot fi uneori... Nu-mi vine cred! Cum am putut oare? Nu-mi dau seama... Nu trebuia te las -ți faci speranțe în ceea ce privește. Ți-am spus încă de atunci să nu-ți faci iluzii în privința mea; repet, n-am vrut și nici nu vreau suferi din cauza mea. Tot ceea ce doream era să te înveselesc puțin, -ți îndepărtez gândul de la colega mea, Maria și de la proaspătul ei soț, Nick, dar se pare că am greșit, din nou. Atât de mult... Scuză-, te rog, dacă poți. Cred că nu trebuia să ne fi întâlnit vreodată...
Sonya: Nu din cauza asta m-am îndrăgostit de tine, nu atunci când ne-am întâlnit, nu pentru că m-ai îmbrățișat și m-ai sărutat, ci de cum te-am văzut prima oară; mi-ai atras imediat atenția asupra ta, deci nu te considera chiar atât de vinovat. De atunci m-am tot gândit la tine, deși parcă știam că n-ar trebui, nu doream să-mi fac iluzii în ceea ce te privește, dar s-a întâmplat, fără voia mea. De aceea vreau să știu acum dacă ești îndrăgostit sau nu, de altcineva; adică, mai exact, de ea? Sau dacă ești cumva liber; liber pentru mine?
Lucian: Off, Sonya... Ce-aș putea -ți zic? De moment ce lucrurile au luat o asemenea întorsătură și au devenit atât de serioase, cred că n-am încotro, trebuie să recunosc adevărul, deși știu că e dureros. Sonya, eu... Tu... Îmi placi, foarte mult, vreau să-mi fii și să-mi rămâi în continuare prietenă, dar... Îmi pare rău, nu te iubesc, adică nu sunt îndrăgostit de tine. N-aș fi vrut spun asta, dar e adevărul și nu-l pot evita. Aș vrea însă să nu suferi, nu din cauza mea. Repet, îmi pare rău...
Sonya: Nu-i nimic. Apreciez sinceritatea ta.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Tudor Gheorghe Calotescu

Pe o rază de lună mi-am scrântit inima

într-o zi de treisprezece fix
cum naiba să nu urăsc tâmpenia asta de superstiție
am deja cinci vieți de când nu mai scuip în sân
nici nu mai fac trei pași înapoi când îmi trec pisicile calea
oricum racii merg așa înainte
pe toți viermii
care abia așteaptă să-mi pierd sufletul
pe toate stelele pitice sau pe toate supernovele
pe toți dumnezeii si de ce nu pe toti dracii
viața asta am început-o pe treisprezece fix
într-o dimineață de cuptor cu un țipăt de trei margarete cel puțin
uite-așa ca să văd lumea cu susul în jos
era să-mi scape cuvântul cur dar noroc cu backspace-ul
apropo acum tasta asta e "mama proștilor ca mine"
apoi ca și când aș fi vrut să văd cum e sub pământ
m-am făcut miner și încă sap de nebun după lumină
sau poate că am aranjat asta cu șeful cel mare
că mă cam săturasem de nori și verdeață
dealtfel ultima dată l-am rugat să mă lase o nemurire
în raiul musulmanilor
cu nu mai știu câte fecioare pe cap
că la urma urmei tot el e și acolo șef
i-am promis că mă fac băiat cuminte
și nu mai pun botul la toate poveștile cu zâne și
mai știu eu câte o mie și una de nopți
dar entorsa asta mă face înjur de toate apocalipsele
care nu au mai venit

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ora a treia am avut geografia. Și eu care credeam geografia e cine știe ce obiect greu! Ca aritmetica, de pildă. Da' de unde! E foarte ușor! Geografia este știința despre pământul pe care trăim noi, despre munți, mări și oceane. Până acum îmi închipuisem pământul nostru e drept și întins ca o foaie de clătită. Olga Nikolaevna ne-a spus însă că nu e întins, ci rotund. Rotund ca un glob! Mai auzisem eu așa ceva, dar am crezut că e cine știe ce poveste sau născocire. Acum însă se știe sigur că asta nu-i poveste. S-a stabilit pământul nostru este un glob mare, mare de tot, și că oamenii, trăiesc peste tot, de jur împrejurul lui. Pământul atrage spre el oamenii și animalele și tot ce se află pe pământ, și iată de ce vietățile care trăiesc dedesubtul nostru nu cad niciodată! Mai e ceva foarte ciudat: cei care trăiesc dedesubt merg cu picioarele în sus, adică cu capul în jos, numai ei nu bagă de seamă asta și-și închipuie merg așa cum trebuie; pentru , nu-i așa, dacă lasă capul în jos și se uită la picioare, văd pământul pe care stau, iar dacă înalță capul, văd cerul. De aceea li se pare că și ei merg cum trebuie.

în Vitea Maleev la școală și acasă, Capitolul I (1951)
Adăugat de MGSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

M-am gândit

M-am gândit într-o zi
la ce aș fi eu fără zâmbetul tău,
eu fără mângâierea ta.
Nemăsurați, pașii vorbei m-au
dus uneori către tine și ți-am spus ce nu era.
Din vorbe
îmi făcusem regat și eu,
pierdută prin el, nu mai știam
spun ce era cu mine.
Gândurile mele vechi cuprindeau și mă făceau noapte.
Fără să văd lumea,
fără să-mi pese ce era cu ea și cu mine,
credeam trăiesc.
Și s-a făcut toamnă peste aleile
pe care fugeam. Și nu mai știam dacă era
toamnă afară sau doar în mine.
Nu vedeam, nu simțeam penele
vântului zburând peste nori...

M-am gândit că eu
am venit la tine în suflet
ca într-o casă dărâmată
din temelii de cuvânt.
Până în zori
am să mă nasc

din nou rază
și cuvântul meu poate
o să ajungă la tine
ca un pescăruș străin
ce ne împarte de azi
cerul în bucăți
egale cu noi.

M-am gândit la o zi în care
vorbele nu ar mai fi, în care
pașii ar bate doar pe loc,
urmele ar păși înainte și
umbrele ar merge alături de
oameni pe stradă,
la braț cu zâmbetul lor.

M-am gândit că
asta ar fi
de n-am fi.
Dar tu, tu te-ai gândit
ca într-o zi
dai de pomană cerneală
pentru sufletul meu?

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Augustin Jianu

Telefonul

Mă sună cineva de pe lumea cealaltă.
Am înlemnit
cu telefonul în mâna încleștată
cu părul sculat și pielea de găină
suna de pe lumea cealaltă
un mort.
Îmi dă binețe
și mă apucă un tremurat ca de friguri
de parcă intrasem brusc în colică renală neanunțată.
Îl văzusem ultima oară cuminte
în coșciug
supărat parcă de părăsirea acestei lumi.
Fusesem și la el cum fusesem la toți ceilalți
dar nu reușisem arunc în groapă
sau să șterg
numele lor din cartela telefonului
cum n-am putut niciodată dau afară
din listă mea de virtuali pe net
pe cei plecați.
Incepe miroase a ploaie și a cantec
și a amintiri
iar o voce parcă îmi spunea:
-Salut marinare! Zi-i mă pe-aia cu ploaia, cu Ceaușescu:
când mai vine cate-o ploaie
de te udă.. de te udă ...
Mă sună un mort
ce vorbește cu o voce de pe lumea asta
de femeie singură și nemângâiată:
-Veniți la pomană? Mi-ar face mare plăcere,
erați prieteni!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook