Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Marius Robu

Primăvară crudă

Mă tăvălesc în chinuri când vine primăvara,
De dorul tău, minune cu sâni ca tămâioara
Și simt față de tine ce simte căprioara
Față de iedu-i fraged, când îl pândește fiara.

Mă tăvălesc în chinuri ca bobul când răsare,
De dorul tău, ca râul când loc în matcă n-are;
Nu știu dacă iubirea din mine-acum răsare
Sau e-ncolțită, dându-și, crud, ultima suflere.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

De dorul tău

Sunt piatră aruncată-n râu
Ca să mă spăl de nostalgie,
Când prea departe-n astă lume
voi topi de dorul tău.

Sunt frunză de copac bătrân,
În calea ta ca să mă pun,
Când toamna va veni devreme,
Apoi, să putrezesc de dorul tău.

Sunt apă dulce de câmpie
Ce vrea piciorul să-ți mângâie,
Când iarna cruntă va să vie
Voi îngheța de dorul tău.

Sunt albă pătură de nea
Ce se așterne-n calea ta,
Când primăvara va să vie
În apă mă voi transforma,
Ca să mă scurg de dorul tău.

Sunt soarele de primăvară
Ce joacă trist în părul tău,
Când vara se va instala
Vor fi doar raze-n calea ta,
Iar eu voi fi orbit de dorul tău

poezie de din Drumul spre cer, Volumul 2 (2023)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marius Robu

Germinare

De dorul tău putrezesc
Precum grâul care moare
În pământ, apoi răsare...
În tine vreau să-ncolțesc.

Trebuie s-avem răbdare,
De la dânsul să-nvățăm
Verde să ne colorăm,
Draga mea, Iubirea mare.

Negrul câmp de așteptare,
Pofta care ne-amețește,
Precum grâul ce-nfrățește
De la ploaia roditoare,

Amețit, devine lan,
Prin care te ții de mine,
Amețeala când îți vine,
Ca iapa după cârlan...

Spicul când își varsă floarea
Să te coci, să faci un mânz,
Când o fi soarele-n prânz,
Dogorindu-ți așteptarea.

poezie de din Luceafărul de dimineață (24 aprilie 2015)
Adăugat de Marius RobuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marius Robu

Apus de zâmbet

Mult aș vrea să am o stea
Să fie numai a mea.
Să se-aprindă zâmbitoare
Din a serilor genune
Mai frumos ca orice soare
Când răsare,
Când apune,
Mult aș vrea pe-această stea
Să te am, iubirea mea,
Să m-aprind în înserare
De la ochiul tău în soare
Care plânge, dar nu spune
Când răsare
Cui apune.

poezie de din Visul Stejarului (2006)
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marius Robu

Dor neînțeles

Mi-e atât de dor de tine,
Că-mi vine să plec de-acasă,
Dar mă tem că dorul vine
Cu mine și nu mă lasă

Niciunde... Parcă ard în foc
Și totuși, să-nțeleg nu pot,
Cum tu ești numai într-un loc,
Iar dorul tău e peste tot.

poezie de (25 aprilie 2021)
Adăugat de Marius RobuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marius Robu

Pentru Tine

Dorul e aerul tot mai puțin,
Pe care îl respir când mă abțin
La glasu-ți sfânt cu ochii-nchiși să vin,
Ca o călugăriță să mă-nchin.

La trupul tău frumos ca o icoană
Fără de care trupul mi-e o rană,
Privind cu ochii ficși precum o stană
Care se simte-n ochii tăi o pană.

Respir, de dorul tău, parcă revin
Să m-adumbresc la glasul tău puțin,
Ca un văzduh de plâns la un suspin;
Dorul e aerul tot mai puțin.

poezie de din Suflet la troc (5 noiembrie 2014)
Adăugat de Marius RobuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Pașii tăi

din glezna ta răsare codrul,
din ochii tăi nemărginitul,
din sânii tăi răsare dorul,
din inimă răsare mitul.

pasul tău e printre ierburi
un șarpesc dor legănat,
pasul tău de domnișoară,
ce se lasă greu vânat.

trupul tău de argint viu
pare-o aură cerească,
l-aș fura pe-un bidiviu
în caleașcă împăratească.

din văzduh îți fur privirea,
ochii cu lumina lor
și cu ei nemărginirea
și-aș fugi cu tine-n zbor...

poezie de (18 aprilie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-BucovuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Georgeta Radu

Înger

De ce te-ai supărat pe noi și ai plecat așa grăbit,
când, trist, privindu-ne în ochi, ai spus:"eu mor!" și ne-ai zâmbit?!
Ne erai TOT și FERICIRE, IUBIREA noastră infinită
și Dumnezeu, din gelozie, ni te-a furat într-o clipită.

Uita că ni te dăruise în seara Schimbării la Față,
punând Lumină Lină-n tine, să străluceasc-a noastră viață...
Te-ai stins în zori de Liturghie, când vara ne fierbea în Soare,
când Ceruri te-așteptau deschise, între-NVIERE și-NĂLȚARE,
să încălzești o criptă rece, cu sufletul tău preacurat,
cu viața-ți scurtă, drămuită și fără de niciun păcat.

Tot țesem Dorul în culoarea zăpezii tale nenuntite
și tot spălăm cerul cu lacrimi din vise pure, ne-mplinite.
Te căutăm în sita vremii, în orice floare-mbobocită,
în orice stea care răsare în Veșnicia cucerită,
ne mângâiem cu amintirea privirii tale îngerești
și... așteptăm, când vine timpul, Cosminel sfânt, să ne primești!...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marius Robu

Solubil

Când plouă, nu mai scriu, e poezie
Afară, nu la mine pe hârtie,
Ce s-a udat și sfârâie, ca semn
Că arde numai pentru că-i din lemn.

De dorul tău, de ce mă rup în două
Ca un tăciune, când pe mine plouă
Și de ce, negru, mă dizolv apoi,
De doru-ți, când nu suntem amândoi?

poezie de din Luceafărul de dimineață (25 mai 2015)
Adăugat de Marius RobuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Doina Bonescu

De dorul tău

de dorul tău
mă sting încet și în tăcere
într-un amurg
ce pot a cere?
decât un cer cu stele,
să-mi lumineze calea
să nu greșesc cărarea
către tine
de dorul tău...
as trece munții
de dorul tău...
as trece ape
de dorul tău...
m-aș face înger,
să pot să-ți fiu aproape
să pot să te ating
și să-ți șoptesc
că încă te iubesc...

poezie de din Va veni o zi
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Când mi-e bine, când mi-e rău...

când mi-e bine, când mi-e rău,
când mi-e dor de dorul tău,
când sunt eu, când nu sunt eu,
mi se-ntâmplă mai mereu

când e soare, când e nor,
când trăiesc și când mă mor,
când mă-nalț, când mă cobor,
ca un fulg purtat în zbor

când nu dorm, când mai adorm,
când mă-mbăt cu cloroform,
să te uit, nu-mi e ușor,
îmi apari, dispari în zori

când mai stau, nu pot să stau,
simt parfumul tău și-l beau,
îți aud pașii desculți,
ești în mine, nu mă cruți

când mi-e bine, când mi-e rău,
mi-ai lăsat un of al tău,
îl alung, îl chem mereu,
îl tot car, e tot mai greu

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marius Robu

Ultima trecătoare

Dacă dragostea nu trece,
Trecem noi;
Când nimic nu se petrece,
Niște ploi

Ne rețin mai mult în casă,
Picurând
Stropi din dragostea rămasă,
Când și când.

Tace ploaia, ceasul, gândul;
Inima
Bate până-i vine rândul,
Ultima.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marius Robu

Mi-e dor de viitor

Mi-e dor de tot ce nu ne-am dat
Și dor de tot ce n-am făcut,
Răcnesc de dorul tău, turbat,
Dar nu mi-e dor de ce-a trecut,

Ci dorul meu de tine
E numai de ce vine.

poezie de (1 noiembrie 2020)
Adăugat de Marius RobuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marius Robu

Tristă floare

Dacă nu mor, cui rămâi?
Dacă mor, a nimănui.

Viu de ce să fiu aș vrea,
Dacă nu te pot avea?

Mort de ce să vreau să fiu,
Dacă mort înseamnă viu,

Iar viu se traduce prin:
Fără tine? Ca un crin

Rupt de vânt, nepăsător
Dacă mă usuc și mor

Într-o zi sau, într-o glastră,
Pus de tine la fereastră,

Deși nu sunt viu, să par,
Cât mai am apă-n pahar...

Versul meu, ce tristă artă,
Vas viu la o floare moartă

Care pică pe-o hârtie,
Dorul tău când o adie,

Mâna mea ce-n tremur scrie,
Frunză-n moarte, frunză-n vie

Literă cu literă
De aripi se scutură

Ca petalele, pe rând,
Până cine știe când...

Chiar această poezie
Poate ultima să fie.

poezie de din Suflet la troc (7 aprilie 2015)
Adăugat de Marius RobuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marius Robu

Soarele-steaua mea

Pe cerul tău răsare luna plină,
Pe cerul meu a mai căzut o stea;
Tu ai de-acum o noapte de lumină,
Dar nu zâmbi, mai noapte-i noaptea mea!

Iar dimineața, când o fi să vină...
"Dar dacă nu mai vine?", zise ea;
Și cum să-i spun că palida-i lumină
E de la soare, de la steaua mea?

poezie de din Drumul robilor (16 februarie 2000)
Adăugat de Marius RobuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marius Robu

Particula de gheață a lui Robu

(A se citi din perspectiva Principiului al doilea al termodinamicii)

Să fie dorul dinainte
Mai greu ca dorul dinapoi?
Să fie dragostea fierbinte
Mai rece decât un ghețoi,
Electrizând șira spinării,
Câmpul magnetic dintre noi,
Laboratorul așteptării
Unui deznodământ în doi?

Să fie dragostea din urmă
Mai mare decât cea dintâi?
Să fie dorul ce ne scurmă
La fel și după ce rămâi
Însărcinată cu iubirea
Din creștet până la călcâi?
Când se va naște nemurirea,
Vom fi la ea la căpătâi?

Va mai simți, când vom fi oase noi,
Șira spinării noastre un ghețoi?

Va ține o particulă ciudată
Iubirea noastră încă înghețată?

poezie de din Suflet la troc (5 ianuarie 2014)
Adăugat de Marius RobuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marius Robu

Pe furiș

Soarele scapătă pe furiș,
Răsare și trece la fel,
Viața trece pe furiș,
Moartea vine la fel.
Iubirea vine și trece pe furiș,
Bătrânețea vine la fel.
Dumnezeu stă furișat și pândește
Cum trăim și murim pe furiș.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Alin Ghiorghieș

Dor-mirea

Una e dorul de dor alta e dorul absurd!
Una e să ai dor de dorul cuiva și alta dor de dorul
nimănui...
E absurd dorul tău! E absurd dorul tău
din tine
de tine
cu cel de care nu mai are dor...
Acest dor de numește
dor-mire!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Diana Niță

Stinge-mi dorul de tine

Aprinde-mi inima,
Stinge-mi dorul de tine,
Prea mult, am bătut la porți străine
Și te-am dat uitării, suflete.

Stinge-mi dorul de tine,
Nu mă lăsa captivă printre ruine,
Alerg spre tine,
Dar nu-mi găsesc oprire.

Sunt ziduri ce se-nalță,
Mi-am construit fortăreață,
Alerg spre vise,
Adesea, bat la uși închise.

Stinge-mi dorul de tine,
Când simt că mă-nconjoară,
Nu construi prăpăstii între noi,
Când încerc să mă apropii iară.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marius Robu

Doar dorul

Când vremea-i noroa,
Încep să mă doa
Capul și picioa.

Când vremea-i frumoa
Și afară-i soa,
Doar dorul mă doa.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marius Robu

Vicleșug lingvistic

Când vrem să treacă timpul, nu timpul vrem să treacă;
Necazul, dorul, greul sau plictiseala seacă...
Iar când dorim din suflet să vină vremi mai bune,
Nu vremuri vrem să vină, ci altceva anume,
Cum este sănătatea, sau pacea, sau progresul...
Vedeți complicitatea? Ne-ascundem interesul
Și îl numim, generic, printr-un concept ce n-are
Un conținut, ci numai o formă-nșelătoare.

poezie de (21 aprilie 2021)
Adăugat de Marius RobuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook