(Re)cunoaştere de seară

Iubita mea, când vină dăm pe ceasul
În care pe pământ ne-am cunoscut
Şi blestemăm, plini de regrete, pasul
Pe care într-o seară l-am făcut,

Hai să ne-ntoarcem în acelaşi loc
În care ochii tăi şi ochii mei,
Necunoscuţi, ne-au pus la inimi foc
Şi hai să nu ne mai cunoaştem! Vrei?

Nu locul e de vină, draga mea,
Nici ora sau cunoaşterea puţină,
Ci sufletele care n-ar putea
Nici în acest amurg să se abţină

Să se îmbrăţişeze cu iubire,
Trecând peste ce nu cunoaştem noi:
O veşnicie de la despărţire,
De când, în loc de unul, suntem doi.

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii tăi - stelele mele

Voi scrie despre stele, cât de sus
Cel care le-a făcut pe cer le-a pus,
Nu voi cuprinde-n versurile mele,
Fireşte, ce stă scris numai în ele.

Că nici în astre nu stă nicidecum
Scris tot ce ochii tăi citesc acum.
Câţi ani-lumină s-au mai furişat
Precum Adam în rai, după păcat,

De când am scris, până te furişezi,
Citind acest poem să nu te vezi
După părerea mea ispititoare
Ca Eva după măr, în înserare.

poezie de Marius Robu din Luceafărul de dimineaţă (25 aprilie 2015)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde să pleci?

Află şi-nvaţă
Acest refren:
Până la moarte,
N-ai niciun tren.

Clipa absurdă
Si, noi, năuci,
Nici nu ştiu unde
Vrei să te duci.

Incă nu-i gata,
In hale reci,
Trenul cu care
Crezi c-ai sa pleci.

Deocamdată,
Incă de ieri,
Acarii înşişi
Se simt şomeri.

Care plecare,
Care pardon,
Care adio,
Care peron?

Ce despărţire,
Când amândoi
Nu ne cunoaştem
Noi între noi?

Nu fi precoce,
Nu insista,
Incă-i abstractă
Iubirea mea,

Cât tu pe lume
Nici n-ai venit,
Si într-un pântec,
Suferi cumplit.

Creşte, sub cerul
Aştrilor caşti,
Maternitatea
Unde urmează
Să mi te naşti.

poezie celebră de Adrian Păunescu (28 decembrie 1997)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Magnolia

Şi dacă plouă ochii tăi rămân senini pentru mine
Şi dacă e furtună, tu îmi zâmbeşti, îmi alungi singurătatea
Să pot zbura spre zările înalte, să fac ca viaţa să devină o floare
Ce dimineaţa! Ţi-o dăruiesc odată cu inima mea
Dacă n-ar fi depărtarea, n-ar exista strângerea în braţe
Nici poezia n-ar exista fără iubire
Suntem aşa de aproape unul de celălalt
Privim seara stelele ce răsar şi dimineaţa luceafărul în care credem cu tărie nu va apune
Tu ai părul prins într-un coc ca o magnolie
Când te strâng în braţe, mi te dăruieşti
Mă joc cu sânii tăi, şi-ţi desfac mugurii
Ca un foc mi se aprinde inima şi mi se pune la loc, făcându-mă fericit.

poezie de Lorin Cimponeriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubita mea

Luna-mi zâmbeşte din fereastră
Iar tu mă săruţi pe obraji,
Pe ochii deschişi şi plini de lumină
Suntem aproape unul de altul
Când cerul este albastru senin ca ochii plini de iubire,
Te contopesc cu braţele şi cu sufletul meu
Care te strânge atât de tare
Iar tu nu plângi şi nu refuzi
Din contră zâmbeşti şi spui: "- Continuă!"
Iubita mea, în noaptea aceasta te sărut
Când greierii ne cântă o serenadă
Vei fii zeiţa mea frumoasă
Şi dacă te naşti a mia oară, doar a mea vei fi
Tu eşti mireasa mea din prima zi în care te-am văzut
Şi nu cred că altcineva ar putea să-ţi ia locul cuvenit
Iubita mea, din prima zi în care te-am văzut
Ţi-am sărutat obrajii şi privirea ta m-a tulburat
Iubita mea, te-am iubit încât am scris o viaţă întreagă
Şi numai ţie m-am luptat să-ţi cânt iubirea
Cărţile în care ţi-am scris iubirea stau mărturie
Şi încă mai pot trăi un ultim mod de contopire cu tine
Cu mine, cu noi toţi, în nopţile cu lună plină
Iubita mea te strâng în fiecare noapte la pieptu-mi răvăşit,
Eu devin fluture tău din noapte
Ce nu doreşte să te lase până-n zori
Iubita mea, sărutul tău mă apasă
Vei fi a mea o noapte şi vei trăi un ultim ţel
Să ştii că te iubesc
Chiar dacă nu îţi spun de câte ori ai vrea.
Eşti soarele şi luna de pe cer
Când mie nu mai îmi trebuie nimic din tot cea fost cândva
Iubita mea, lanul de gâu este un nimic în intimitatea ta
Părul tău bălai îmi împrospătează aerul din jur
Ochii tăi mă-nvăluie, iar cerul este necuprins
Iubita mea să nu devii a altuia în noaptea asta!
Tu eşti a mea şi a mea vei rămânea
Te sărut cu fiecare şoaptă şi te cuprind de trup
Te îndrep spre pământul din care m-am născut
Şi apoi devin zborul spre necunoscut.
Iubita mea, în fiecare noapte voi tresări şi voi visa
Privirea ta mă îndeamnă să cânt aievea cum tu ai vrea
Nu mai cred în vorbe şi vreau să te strâng la piept în fiecare zi
Te sărut în noapte când tu dormi atât de fin şi visător
Copii tăi şi ai mei sunt liniştea din cer şi pe pământ
Vor fi cel mai frumos cadou din noaptea fără de sfârşit
Iubita mea, tu eşti un dar pe care nu mi l-am dorit
Te iubesc la nesfârşit...
Te iubesc cu porii pielii mele
Şi mă îndrept spre tine adeseori
Iubita mea, ce tainice mistere!
Iubita mea, să nu devii a altuia!

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii tăi

Mă mir de unde-atât albastru-n ochii tăi!?
De unde atâta limpezime,
atâta lumină şi soare,
când te ştiu ca pe un căutător de
anotimpuri noi,
pe care nu le-a trecut nici măcar o pasăre,
nici un înger şi nici o femeie,
pentru că atunci, eu nu mai eram singur azi
şi aş fi învăţat să măsor timpul cu inima,
fericirea cu pasul, bucuria cu glasul,
pe care nu mi l-am auzit niciodată!
Ah, cum se mai leagănă cerul
în ochii tăi, aşa...
... ca pe un câmp bătut cu albăstrele!
Închide-i iubito
şi tot albastrul văzduhului se va face scrum!
Ca să mai existăm,
Magul va trebui să reclădească lumea!

poezie de Ovidiu Vasilescu Măcin
Adăugat de Cosmina Mihai
Comentează! | Votează! | Copiază!

O pasăre vine la cel mai îndepărtat şi solitar ţărm

O pasăre vine la cel mai îndepărtat şi solitar ţărm.
Bea puţină apă –
care devine tulbure, amestecată cu nisip –
apoi îşi reia zborul,
repetă o scenă la fel de veche ca lumea,
scenă care n-a încetat niciodată să aibă loc.
Dacă nu s-ar mai întâmpla, chiar pentru o singură zi,
n-ar mai fi posibil să existe muzica şi nici stelele, nici mierea
şi nici Renoir, nici copii care joacă zaruri
şi nici norii, nici părul tău fluturând în vânt
şi nici măcar ochii tăi care alungă umbrele
în fiecare dimineaţă când te trezeşti.

poezie de Carlos Barbarito, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

La adio

Se află litere şi farduri
Şi nişte munţi sunt între noi
Dosare-nchise, triste garduri
Şi nici n-o să mai vină apoi.
În pragul iernii absolute
Sărută-mi tâmpla albă, hai
Şi-apoi scufundă-te şi du-te
În orizontul altui grai.

Nici nu pot nimic să-ţi spun
Pe curând sau rămas bun
Apăru, numai nu, la adio tu.

De ce să-ţi spun la revedere
N-aş mai avea nici un motiv
"Adio" drepturile-şi cere
Că te-am pierdut definitiv.
Şi de la mine până la tine
Cuvântul însuşi va-ngheţa
Nici să te strig nu ştiu prea bine
Iubita mea, pierduta mea.

Când te-am văzut ultima oară
Ştiai şi tu, plângeai şi tu
Şi-ai plecat cu tot cu gară
Nici tren nu mai există, nu.
Eu m-am întors încă o dată
Voiam să vin pe urma ta
Dar unde-i linia ferată
Parcă a luat-o cineva.

Eu ţi-aş mai spune amănunte
Destinul de-aş putea să-l schimb
Iubita mea de peste munte
Iubita mea de peste timp.
Pe cea de-atunci n-o voi găsi-o
Şi eu acela am murit
Sub cinic nuclear adio
Noi bietul cuplu pârjolit.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privire şi sărut

Ochii mei, ochii tăi, ale sufletului chei,
irisuri ce strălucesc, când ne spunem TE IUBESC!

Gura ta, gura mea, buze moi, de catifea,
fără vorbe dau de ştire că nu vor decât IUBIRE.

Ochii tăi, ochii mei, ne-amintesc că suntem zei
şi-orice clipă de IUBIRE are gust de Nemurire.

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viţă veche, viaţă nouă

Duminecile-n care nu vorbim,
Altare fără slujba liturghiei,
Le dăm la schimb, să nu păcătuim,
Ca pe grijanie, doar poeziei.

Zilele-n care ne-auzim, dumineci
În care tu, în loc de liturghie
Şi acatist, voind să mă cumineci,
Îţi dai potirul buzelor doar mie

Din care gust ca dintr-o limbă veche
Un vin la fel de tânăr ca noi doi
Când mă săruţi cu vocea pe ureche
Şi-nchidem ochii vremii... amândoi.

poezie de Marius Robu din Luceafărul de dimineaţă (5 mai 2015)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hai acasă, iubire

Hai acasă-mi strigă
Inima ascunsă
Intr- un colţ de piept,

Hai acasă-mi urlă
Ochii jilavi şi orbi,
Legaţi cu o pleoapă,

Hai acasă-mi aleargă
Nebune şi obosite
Picioarele intr-o sferă..

In care mă invârt cu dor
Ca un hamster visator,
Hai acasă ţipă
Vântul şi in mine,

Uşa ce mă asteaptă
Nu are nici o broască,
Are pe dinăntru
Un zăvor ce se deschide

Atunci când tu.. iubire..
Vei deschide uşa din mine,
Şi vei striga de la ferestră
Hai acasă iubire..

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E=mc2

Drumul dintre Andromeda şi Calea Lactee
Nu-i decât o idee
Se-apropie fără să ştie
Găurile negre din inimile lor
Vor
Împreună să fie.
Am întâlnit în Univers o stea
Soarele-steaua mea
Mi-a spus că nu vrea
Că se gândeşte la copilul său – Pământul
Pe care curge apa, bate vântul
În care eu îmi voi săpa mormântul.

Nici eu nu vreau să mor, lumina mea,
I-am spus în grabă mare, doamnei stea.
Hai să păstrăm distanţa, să fugim,
Şi să uităm că suntem şi poate ne iubim.
Şi ne-am îndepărtat crezând că ne-am întâlnit
La timp nepotrivit pentru iubit.

Dar dragostea nu are ceas la mână
Eu am lăsat-o să rămână
În preafrumosul său sistem solar
Şi m-am îndepărtat luceafăr trist, hoinar.

Ne distanţăm secundă cu secundă
Rămânem un corpuscul şi o undă
Pe când găurile negre din noi
Având viteza infinit ori doi
Tind una către alta cu forţă infinită;

Iubita mea, degeaba eşti grăbită!...

poezie de Marius Robu din Pacoste de dragoste (2 ianuarie 2010)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti prima mea iubire

Eşti prima mea iubire
Şi ultima vreau să fii!
Strânge-mă tare în braţe,
Hai să privim la fulgii aceştia vii.
Hai să ne lăsăm purtaţi pe aripi de vânt uşor,
Căci vreau să fiu ca pasărea care zboară dincolo de nor!
Eşti prima mea iubire şi ultima vreau să fii.
În acest miez frumos de iarnă, hai să ne jucăm cu dragostea,
Hai să fim din nou copii!
Căci dragostea e pură şi curată ca fulgii care se topesc în palma mea.
Hai spune-mi încă o dată că mă iubeşti şi veşnic voi fi a ta!

poezie de Vladimir Potlog (12 ianuarie 2024)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă stingi în ochii tăi

Mă stingi în ochii tăi
bulgăr de iubire
rostogolit sub paşii
pe care au nins
cuvintele ce nu s-au spus

te rostogoleai
lacrimă albastră
sub pleoape te cuibăreai
în ochii mei ca într-o ciutură
sorbeam şi mă îmbătam
până dimineaţa

simt cum mă stingi în ochii tăi
chiar dacă lumânarea
pâlpâie încă
mă stingi în ochii tăi
lumina stinsă
îşi va risipi cenuşa

nu va mai fi timp
nici o mână
să o adune în urnă.

poezie de Ioan Barb
Adăugat de Genovica Manta
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orgoliubire sau amorgoliu?

O femeie, când iubeşte,
Mută munţii pentru cel
Care nu se osteneşte
Nici c-o piatră de inel.

Un bărbat care iubeşte,
Mută munţii pentru cea
Care nu se osteneşte
Nici c-o piatră-n el să dea.

Doi orgolioşi din fire,
Dau cu pietre şi noroi,
Într-un munte de iubire.
Sigur că nu suntem noi!

poezie de Marius Robu din Aproape alb (8 aprilie 2013)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii tăi...

Ochii tăi sunt plini de 'Naltul
Cu parfum vesel de cânt.
Sărutaţi, nu-i vreau de altul,
Cât voi fi pe acest pământ!

Dulci, molateci, cu lumină
Ei m-alintă-n tril de stea,
Ce-ar mai vrea mama blajină
Să-i am lampă-n casa mea!

Cu gândirea rumenită,
În duios parfum de tei,
Să simt vraja lor smerită
Cum sărută anii mei.

Torcând vis de aur astrul
Pleoapa-şi lasă peste văi.
Eu, setos de tot albastrul,
Voi bea must din ochii tăi.

Şi când ziua-nchide vama
Să îi pui sub fruntea-mi lată
Cum punea năframa mama
Între sâni, când era fată!

Cununaţi cu Preaînaltul
Ochii tăi sunt numai cânt.
Sărutaţi, nu-i vreau de altul
Cât voi fi pe acest pământ!

poezie de Nicolae Rolea din Mi-e dor de cineva ca tine (12 iulie 2014)
Adăugat de Nicolae Rolea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crepusculul

Când ziua se îmbină cu noaptea
şi-n ochii mei se pierde crepusculul,
stai pe prispa casei.
Culorile capătă viaţă pe faţa ta albă
şi se metamorfozează
în iubire divină.

Toate clipele se concentrază la un loc,
să mă uimească.
Ca o vinovăţie iertată în ochii celorlaţi,
se stabilesc punţi peste inimi
pe care n-o să le mai uit,
îşi neglijează durerea lor pentru a mea
şi-mi plimbă prin suflet
cuvinte mângâietoare.

Aici mă voi regăsi
şi mă zidesc în stâlpii tăi de rezistenţă
până-ţi voi duce iubirea desăvârşind-o
în crepusculul muşcat de soarele dimineţii.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonată de Grieg

Ni se face toamnă, ni se face frig,
se aşterne griul pe un ultim dig,
tu te-ascunzi departe, unde să te strig,
nordica mea fată, când se cântă Grieg?

Ştii cum bate vremea ora în zadar?
Ştii cum bate ora fără de orar?
Am să-ţi spun când ploaia va crăpa un zar
şi speriaţi urca-vom în bătrânul far.

Ni se face-a moină, ni se face-a vânt,
hai, noi doi, să facem un recensământ,
peste toţi aceia câţi poate mai sunt
să ne credem singuri pe acest pământ.

Ţi-am deschis umbrela, te aştept să vii,
să apari din mare într-o bună zi,
de va fi furtună, poţi să întârzii,
mai aştept o toamnă, nici nu te grăbi!

Ni se face-a timpul care nici n-a fost,
are şi iubirea, cât de cât, un rost;
haide, sub umbrelă, ca-ntr-un adăpost,
hai, îţi vând iubire fără nici un cost!

E frumoasă marea ca atunci, cândva –
marea noastră neagră, marea noastră rea,
singura-n măsură de-a ne judeca
cu un val de ghiaţă şi cu fulgi de nea.

Am s-aştept pe stânca digului pierdut
să-mi sfârşesc plantonul, ca un biet recrut...
Rana mea cea veche nu m-a mai durut,
sunt atâta: sclavul gândului meu mut.

Ni se face toamnă pentru amândoi,
unde eşti, iubito, când aici sunt ploi?
Fi-va preatârziul lacrimă-n şuvoi
când pe dig, la ţărmuri, vei găsi un sloi.

poezie de Dragoş Niculescu din Purgatoriu pentru sfinţi (2014)
Adăugat de Dragoş Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pribeagul

Tu nu ştii despre timp, decât că trece,
Da-n urma lui ce lasă, nu vei şti,
Cu măreţia vrei a te petrece,
Dar toate-s numai până într-o zi!
Pluteşti prin nori când bolta e senină,
De plumbul norilor te-ascunzi în vânt,
Nu eşti nici tu, nici viaţa nu-i de vină...
Cine-i de vină, noi nu vom şti nicicând!
Visezi mereu doar soare peste toate,
Şi crezi că lumea toată e un rai,
Alergi să le cuprinzi, dar nu se poate...
Ce n-ai avut vreodat' nu poţi să ai!
Pluteşti trecând peste hotarul lunii,
Simţi cum văzduhul este doar al tău
Calci peste sufletul ce ţi-l dau unii...
Dar mai târziu apar păreri de rău!
Nu te-ntrista, pribeagule prin lume,
Dacă singurătate e atunci
Când vrei să îţi găseşti un loc anume
Şi nu găseşti decât un cuib de cuci...
Nu te uita urât la iarna care
De tâmple ţi s-a agăţat discret,
Târziu este acum pentru o-ntrebare
Care doar un pribeag o poartă-n piept!

poezie de Lili Şipoteanu (4 octombrie 2015)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce nu pot ierta

Obrazul i-am lovit cu palma,
L-am provocat şi l-am împins,
De nedescris mi-a fost sudalma,
L-am vrut supus, ucis, învins...

I-am pus bagajul la picioare,
El nu spunea nici da, nici ba,
Avea un fel de-nfumurare
Pe care nu i-o pot ierta...

N-aveam regrete şi nici teamă,
Atât am mai putut răbda
Acest actor. Această dramă
E însăşi vieţuirea mea.

Că l-am urât, ştie şi el,
Trecutul, acest infidel!

poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La început de lume

Lumea-ntreagă goală ar fi
Goală de noi doi.
Dacă nu ne-am mai iubi noi
Ar fi numai ploi.

Aripi frânte de iubire
Nu s-ar înălţa,
Pasările fără Cer
Nicicând n-ar mai zbura,
N-ar mai zbura.

REFREN:
La-nceput de lume, noi doi ne-am născut
Din cer şi ape şi pământ
Fără tine eu nimic nu aş mai fi
Nici trup, nici suflet şi nici gând.

REFREN:
La-nceput de lume, noi doi ne-am născut
Din cer şi ape şi pământ
Fără tine eu nimic nu aş mai fi
Nici trup, nici suflet şi nici gând.

Îmi acoperi sufletul
Când îi este frig
Tu-mi săruţi şi lacrimile
Atunci când eu plâng.

Îmi hrăneşti cu gura ta
Lungile tăceri
Şi-mi vindeci cu inima ta
Multele dureri.
Eşti ca un înger.

REFREN:
La-nceput de lume, noi doi ne-am născut
Din cer şi ape şi pământ
Fără tine eu nimic nu aş mai fi
Nici trup, nici suflet şi nici gând.

REFREN:
La-nceput de lume, noi doi ne-am născut
Din cer şi ape şi pământ
Fără tine eu nimic nu aş mai fi
Nici trup, nici suflet şi nici gând.

cântec interpretat de Simona Florescu şi Ion Dichiseanu, muzica de Victor Solomon, versuri de Adrian Artene (2019)
Adăugat de Alesia
Comentează! | Votează! | Copiază!