Poem existenţial

de la un timp liniştea pare mai albă
o alunecare oarbă în infinitul morţii
asemenea paşilor calzi pe nisipul clipei
alerg cu restul din viaţă
prin verdele crud
scurs din toate cerurile ce-au trecut
şi mă întreb
dacă viaţa aceasta aproape epuizată
nu e decât
o bâlbâială a aerului
în care ne-am rătăcit
cândva
fără să ştim

poezie de Marian Hotca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem-reflux

cuvântul
oarbă strigare
către o nouă renaştere
asemenea pietrei
ce plânge
în singurătate

cu fiecare moarte ce-o calc
tăcerea devine mai albă
cerurile îmbrăţişând marea
într-un soare
rescriu viaţa
în palma mea uscată

ascult nepătrunsul în scoică
şi-mi zic împrăştindu-mă
cu gândul între maluri
că acesta a fost
refluxul poemului
înainte de căderea
în permanentul
apus

poezie de Marian Hotca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anexă

plânsul zorilor alungindu-se
în prăpăstiile lumii
mirosea a rouă şi a carne crudă
din ce în ce mai mult
mi se pare că
târziul curge prin ceasuri copleşitoare
nu avem un scenariu scris
pentru malurile noastre
uneori trecem prin nisipul mărilor
fără să avem vreme în tălpi

şi ca-ntr-o anexă a morţii
ne ducem viaţa de aici până mai încolo
mai ne jucăm de-a viaţa o bucată de drum
ţesem pânze de păianjen pentru corăbii
şi ca să fie totul perfect
trăim o fărâmă de moarte în linişte
aşteptând sub iarbă cuminţi
o nouă înviere mai bună
sau poate doar o ploaie fecundă

poezie de Marian Hotca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem în interval I

[memoria luminii o vedeam goală
alunecând în toată moartea lucrurilor
respir prin toate rănile florilor din fereastră
oboseala unei descompuneri perpetue
şi-nvăţ să alerg înapoi pe nisipul din clepsidră
şoaptele alungite făceau praf
timpul rătăcea între noi fulgerând
am crescut atât de tare
încât sufletul nu îşi mai găsea locul în mine]

poezie de Marian Hotca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

tristeţi circulare rotunde perfecte captive
în zdrenţele luminii le invoc în înserarea cerului
lepădat din nimicul nostru şi florile aşezate în ghilotine
noi aşteaptă înflorirea zilelor din urmă

o umbră cuprinde sângele neputincios din vene
mulţimea de îngeri aşezaţi în pocalul îndoielii
devine ocean roşu de primejdii pulsatorii continue
o simplă haită de nori sfâşie clopotele unui amurg
în cer mai bate ceasul blestemat şi saltimbanc
oştirea secundelor ce taie înserarea coboară în oase

e vremea când neputincioşi cu mintea atât de oarbă
vom căuta în pijamale zilele ce au trecut monstruos
între degetele noastre de lut zămislitoare de lumi moarte

ciudate reptile căutând nisipul şi lumina de altădată
şi sângele cald vărsat în urma paşilor lăsaţi prin viaţă

poezie de Marian Hotca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plâns crud

e plânsul tot mai crud în pomi
şi floarea albă
caută pământul să-l sărute
cu toată mângâierea din parfum
o adiere trecând prin amintiri
întoarce somnul
pe cealaltă parte

fluturi cu aripi largi
închid lumina
în zborul lor pal
şi departe de gândul uscat aud pietrele
cum au înviat
auzindu-mi lacrima
căzută în iarbă

poezie de Marian Hotca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem

aici iarba pare mai grasă
lacrima căzută din ochiul pietrificat
e doar o punte de plâns
ce se clatină brownian

liniştea nu mai dorea
să înghită cuvintele mute
au murit subit toate păsările în mine
le aud ascult durerea
atârnând

două verticale de eternitate
lărgesc catastrofele lumii
coşmarul dospind în mine
apasă până la pământ
cerurile reciclate

apa alergând goală
e doar o iluzie tăioasă
a ochiului gol
crescut în oglindă

poezie de Marian Hotca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem nocturn

ca un somn al pietrei
aripa nopţii
se răsfrângea în tăcerea
sângelui scurs printre oase

asemenea oglinzii
durerea părea de două ori mai grea
mă confesam întunericului
din venele pline cu aceleaşi incertitudini
să pot vedea în negrul clar
dacă răsuflul meu livid
va mai putea da existenţei
vreun vis

poezie de Marian Hotca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înţelepciunea morţii

Cine nu se naşte nu moare.
Moartea e cea mai trainică lucrare a lui Dumnezeu.
Soarta ta este de muritor, dorinţele te depăşesc.
Cu cât ai mai mult, cu atât pierzi mai mult prin moarte.
Râsul este izvorul vieţii, plânsul este al morţii.
Să trăieşti ca şi cum ai fi nemuritor, să mori cu aceeaşi credinţă.
În fiecare om zace un mort – trecutul.
Când mori te întorci la locul naşterii.
Nu vorbi des despre moarte, îi poţi atrage atenţia.
Datorită morţii a intrat morala în viaţa noastră.
Viaţa este un împrumut al morţii.
Pot trăi la nesfârşit cei ce nu au nimic de făcut.
Când ştii de toate mergi spre moarte cu ochii închişi.
De unde ştim că nu ne aşteaptă cu dor cei care au plecat?
Ştim că vom muri, dar nu ştim uneori că am murit deja.
Nu mă preocupă moartea acum, am să mă ocup de ea după.
Moartea ta este treaba altora, nici tu nu te poţi ocupa de ea.
Nu ducem lipsă de timp, ci de viaţă.
Cunosc moartea mai bine decât morţii.
Cine pătrunde trufaş în moarte?
Cineva arde, cineva putrezeşte în viaţă fiind.
Orice termen de garanţie aminteşte de moarte.
Spitalele au nevoie de bolnavi, cimitirele de morţi.
Cei vii se duc, morţii rămân ca martori.
Când viaţa nu există, nici moartea nu are loc.
Iubirea nu ne apropie şi nici nu ne depărtează de moarte, dar ne dă curaj.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Retorica fiilor risipitori (sau cine mai suntem)

nu ziua aceea era potrivită s-o azvârlim pe fereastră
vandalizând aerul cu iminenţa unei recuperări imposibile
dacă ne-ar fi avertizat cineva că fiecare despărţire va transgresa perdele/ ziduri
inutilă ca un glob de crăciun/ pentru care nu mai există niciun brad
adevărată ca bipolaritatea unui înger/ când nu-şi ia medicamentele la timp
dacă ne-ar fi spus cineva că vom scăpa din accidente de avion
de maşină
din accidente vasculare
şi nu scăpăm
din trecutul reverberat în maneta ce schimbă vitezele vieţii
altfel ar fi fost viaţa noastră acum

fără transfuzii de ozon
ne tratăm cu electroşocurile întârzierilor de-acasă
aproape ruşinaţi că ne-am iubit cândva
nu putem inventa refugii între două tramvaie spre cer
cu bagajele noastre etichetate cu pantofii noştri ce muşcă din călcâie
noi
cine mai suntem

unde ne-au dispărut mamele
bonele
femeile de serviciu
peste tot fragmente umane/ niciodată întregul
niciodată curat
peste tot maternităţi din sticlă
călcăm pe cioburi pisate minţind că nu ne ard la tălpi
în timp ce din gură ne scapă cuţitul

liniştea asta e un penitenciar al mincinoşilor/ de unde privim prin crăpăturile gândului
unul spre altul
şi nu ştim
nu ştim să spunem cine mai suntem

poezie de Gela Enea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un fel de solstiţiu. În lumea cu multe lucruri

ploaia intră în pământ doar respiraţia
pulsează într-un verde crud
aproape de oameni
foarte aproape
se aude un ţârâit de greier
verdele strâns în jurul meu
îndepărtează cerul
cu aceeaşi strălucire
o rază flirtează
cu mine

cine s-o mai înţeleagă şi pe asta

poate veşnicia începe de aici
din verdele acesta sau din
fanta în care m-am aşezat să
privesc lumea

într-un moment de sinceritate

oricum nu-mi pasă prea mult
confuz şi suferind de iubire
într-o zi o să mă îndepărtez
cu o jumătate de viaţă
lăsând într-o parte
lucrurile prin care nu
am trecut niciodată
şi-n cealaltă
patul
măsuţa de scris
(cu o lumânare în sertar)
veioza
bloc notess-ul

şi
alte nimicuri...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Monolog crud

în noi e o linişte de verde crud
suspinul rădăcinilor
stă băltit în inimi cu răşină de brad
din când în când
freamătul frunzelor
împinge în mine
cântecul păsărilor fără pereche

o aripă stoarsă de zbor
trece suspectă pe lângă mine
clătinându-mi
din rădăcini
toată singurătatea

poezie de Marian Hotca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întreb care din două – viaţa civilizată sau cea naturală – este mai susceptibilă să devină de nesuportat celor care o trăiesc? Aproape că nu vedem în jurul nostru decât oameni care se plâng de existenţa lor; şi mai mulţi sunt aceia care nu se plâng, deşi sufletul le e plin de aceasta; îmbinarea legilor divine şi omeneşti abia dacă este de ajuns pentru a împiedica dezordinea. Concluzia va fi că, rătăcind prin păduri, fără meşteşuguri, fără grai, fără locuinţă, fără război şi fără legături, fără a avea nevoie de semenii săi şi fără a avea vreo dorinţă de a le face rău, poate fără a recunoaşte vreodată pe vreunul dintre ei în mod individual, omul sălbatic, prea puţin supus pasiunilor şi fiindu-i de ajuns lui însuşi, nu avea decât sentimente şi cunoştinţe cu această stare.

Jean-Jacques Rousseau în Discurs asupra originii şi fundamentelor inegalităţii dintre oameni (1755)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trecut-au anii

Trecut-au anii,
Şi duşi au fost.
Am trecut şi noi,
Odată cu timpul,
Nu mai suntem ce am fost.
Trecut-au anii,
Toate s-au schimbat
Şi locul copilăriei noastre
E îmbibat în amintiri şi praf.
Trecut-au anii,
Noi rămasa-m tot aici,
Statornici ai vieţii,
Ai nemărginitului timp.
Trecut-au anii,
Şi omul peste timp,
Anii au rămas în urmă,
Amprenta chipului răvăşit.
Trecut-au lunile cu caru',
Trecut-au zilele
Rând pe rând,
De mă întrebi ce zi e astăzi,
Nu ştiu.. Mă simt confuz.
Trecut-au anii tinereţii,
Nu se vor întoarce înapoi,
Ăsta-i cursul firesc al vieţii,
Ne-am născut
Să fim muritori.
Trecut-au anii,
Am şi uitat, Ce înseamnă noţiunea timp,
Nu mai ştim să ne bucurăm
De lucruri mărunte,
Simţim, trăim,
Într-un mod obiectiv.
Trecut-au anii,
Nisipul din clepsidra timpului
S-a scurs demult,
Am ajuns la capătul vieţii,
Trăim clipa,
Poate ultimul minut.
Trecut-au anii,
S-au irosit în zbor,
Oamenii sunt ca şi
Corăbiile pe mare
Îşi urmează calea,
Prin viaţă-s trecători.
Trecut-au anii,
Privesc trecutul ca într-o oglindă,
Dar nu mă recunosc,
Oare aşa mult timp să fi trecut,
Mă simt a fi opusul,
A ceea ce sunt şi văd.
Trecut-au anii,
Viaţa s-a scris într-o carte.
Am imagini lipsă din ea,
Capitole, încă neîncheiate,
Mintea nu vrea să-şi amintească,
Momentele nefaste.

poezie de Diana Niţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflete lumină

Eram cândva o minge de magică lumină
Ce-a coborât din ceruri să prindă chip de lut
Şi ne unea un suflet şi-o muzică divină
Dar când ne-am prăbuşit nu ne-am recunoscut.

Şi-am rătăcit în lume cu suflet jumătate
Tot căutând lumina să ne putem uni
Tu l-ai urmat pe soare eu am rămas în noapte
Şi-atâta timp pierdurăm fără a ne-ntâlni.

Am răsărit departe-n grădina neştiută
Când tu desfăşurai pe cer aripi de vise
Tu căutai iubirea, eu am rămas pierdută
Luptându-mă cu lacrimi şi gânduri interzise.

Dar ţi-ai întors privirea şi m-ai zărit plângând
La margine de viaţă fără să am vreo vină
Când ochii se-ntâlniră ne-am pomenit cântând
Aceeaşi melodie de suflete lumină.

Poate că-n astă viaţă timpul ne presează
Şi că lumina noastră-i aproape a se stinge
Dar mi-ai jurat în versuri că-n viaţa ce urmează
Mă vei găsi îndată şi dragostea va-nvinge!

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Exemplu

Să mă întorc?! Nu are rost şi nici n-aş mai avea putere...
Rămân în raiul meu cu flori, din care-nvăţ să adun miere.
Magnolia-nfloreşte simplu, fără să ceară aprobare,
şi-şi dăruieşte frumuseţea spre tot ce-i mângâiat de Soare.

Când isprăveşte înflorirea, se scutură fără regrete,
atinge c-un sărut Pământul, din care răsar margarete,
se stinge-n verdele de iarbă, înţelegându-şi nemurirea,
îmbrăţişându-şi efemerul care i-a împlinit menirea.

De am pătrunde taina vieţii, n-am mai fi roşi de-ncrâncenare,
ne-am prinde-n dansul frumuseţii, gustând din cupa cu iertare,
ca, la sfârşit, să ştim pleca fără-ntrebări, fără orgolii,
reînviind în verde crud, printre petale de magnolii...

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

După chipul şi asemănarea noastră

the tenth poem for Shiraz

În ultima vreme
lucrurile ne înconjoară
o pasăre meşterită din lemn
o pasăre din lemn înghiţind un peşte din lemn
o pasăre zburând în spaţiul dintre rafturi
şi rafturile de sus mişcătoare spaţii ale copilăriei
doar tu în albastru, dintr-un timp de apropiere şi unul de îndepărtare
dintr-un timp prins în cuvinte şi un timp desprins de toate aceste pământuri
şi eu cum mergeam azi prin iarnă şi cum ningea şi tot restul
şi tu cum mergeai azi prin iarnă şi cum nu ningea şi tot restul
şi eu cum mergeam azi prin iarnă vorbind singură ce naiba e
doar un simplu timp, o simplă distanţă, pământul ăsta ne suportă oricum, suntem binecuvântaţi

peste o sută de ani, cel care va citi aici va spune, ce norocoşi cât de aproape au fost / şi cât de departe
peste o mie de ani, cel care va citi aici va zice, cât de identici erau / şi cât de diferiţi / apoi ne vor scana aceste poeme,
cuvintele adeneul iubirile
ne vor reconstrui
după chipul şi asemănarea noastră

dacă ne-am uita pentru câteva clipe în aceeaşi oglindă
apoi ne-am vedea fiecare de drumul său
tu cel rămas acolo
şi eu cea rămasă acolo
ne-am putea imagina împreună
cea mai bună viaţă posibilă

poezie de Alina Manole
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne iubim mama aproape fără s-o ştim, pe nesimţite, căci asta-i tot atât de firesc ca şi viaţa; şi nu ne dăm seama cât de adânci sunt rădăcinile acestei iubiri decât în momentul despărţirii finale. Nici o altă afecţiune nu se poate compara cu ea, căci toate celelalte rezultă din întâlniri, în timp ce ea este din naştere; toate celelalte ne sunt oferite mai târziu, de către hazardul existenţei, pe când ea vieţuieşte din prima clipă, în însuşi sângele nostru.

citat celebru din Guy de Maupassant
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din jarul cenuşii renaşte

Prin noapte trec tremurătoare stele
Ce luminează diafan zenitul
Să-mi pară mai aproape infinitul,
Ca eu să pot urca uşor la ele.

De-aş şti că va veni cândva sfârşitul
Din lume să dispară toate cele,
Aş pune păsări albe-n rămurele
Ca să vestească grabnic răsăritul.

Din al cenuşi jar mai pot renaşte
Scântei pe care singur Demiurgul
Le poate dezlega ori recunoaşte.

Din pustiiri El va culege moaşte
Însufleţite-n viaţă cu divinul,
Iar tot ce mişcă luptă cu destinul.

sonet de Ioan Friciu (2019)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timp

ne-am făcut din trupuri case în care să ne ascundem
ne-am făcut din suflete izvoare de smoală

ne-am încheiat cămăşile cu flori în dreptul inimilor
am respirat
am respirat
am respirat

în timpul acesta alţi oameni mor

ne-am făcut din ciment casele
şi acum stăm în ele ca în nişte corturi de gheaţă

respirăm frica precum un aer murdar

când vom fi arşi şi împrăştiaţi în ocean
acolo nimeni nu ne va mai cauta
timpul va dispărea
dar vom continua
sa respirăm
sa respirăm

fluturi albi vor zbura deasupra apei cu aripile lor transparente
prin ele o să ne mai atingem degetele
prin ele ca prin nişte geamuri de sticlă o să ştim că mai suntem aproape.

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem în interval VII

[restul negaţiei e dovada clară
de a spune da
nimicului
din jurul tău]

poezie de Marian Hotca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!