Mielul

Într-o noapte zbuciumată,
Pătimaşă, cum se spune,
Într-o iesle la corlată,
A venit un miel pe lume.

Ciobănaşul de la stână
L-a găsit de dimineaţă
Îngheţat, plin de ţărână
Şi l-a readus la viaţă.

Zburda liber pe izlaz
Bucurându-se de soare,
Trecuse peste necaz,
Alerga printre mioare

Durduliu şi dolofan
A crescut, s-a făcut mare,
Toată ziua pe tăpşan
Se gândeşte la mâncare.

E tăcut şi răbdător,
E cam trist, am înţeles,
Blând priveşte spre păstor:
-Să nu fiu eu cel ales!

Nu greşise niciodată,
Plâng de mila lui, mă-ndoi,
N-o să aibă altă soartă:
Cade jertfă pentru noi!

poezie de Nicolae Matei din Linişor lunecă luna
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mielul

L-au găsit miraţi păstorii,
într-o iesle, înfăşat.
Şi, nestăviind fiorii,
până se iviră zorii,
s-au rugat.
Iar apoi când pe cărare
se-ntorceau sub roşii nori,
le punea o întrebare
mintea lor neştiutoare
de păstori.

— Cum? părea un glas că-ngână.
Fiul Slavei, tocmai El,
să Se nască în ţărână,
pe pătuţ de fân la stână,
ca un miel?...

Nici o şoaptă din tărie.
Cerul sfânt părea ascuns.
Şi-au trecut ani mulţi, se ştie,
când un glas dădu-n pustie
un răspuns.

— Iată Mielul fără pată,
Cel din staulul de oi,
Care-Şi frânge fără plată,
viaţa Lui nevinovată,
pentru noi!

Iată Mielul fără vină!
Miel tăcut şi răbdător.
Azi e Mielul ce suspină,
mâine-L vom vedea-n Lumină,
ca Păstor!

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Patrick, lângă Cătălin

Sosit la noi cu speranţă
Pentru o mai bună viaţă...
A jucat în "Ştefan cel Mare",
Iar la spital şi-a dat ultima suflare.
În minutul 71 s-a prăbuşit,
Departe de casă a murit.
Moartea pe el l-a învins,
Prea devreme s-a stins...
A sa mamă, al său tată
N-o să-l mai vadă vreodată.
Scumpa lui soţie plânge,
În braţe nu-l poate strânge...
Trebuia să ne pregătim de finală,
Însă pe stadion e linişte totală.
Amintirea ta rămâne vie,
Acolo suntem datorită ţie...
Tu ne-ai calificat,
Dar la Cer te-ai ridicat.
Trista noapte, niciodată
Nu va fi de noi uitată...
Pentru ce-ai făcut, îţi mulţumim,
Toată viaţa o să te iubim.
Un gol mare ai lăsat
De când Sus eşti plecat.

Prea în grabă, Cătăline
A venit el lângă tine...
Voi, Câini pân' la moarte,
Acum şi-n Eternitate!

poezie de Alina-Georgiana Drosu (7 mai 2016)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chemări

-Să vii în zori de zi când soarele răsare,
Să ne scăldăm în raze blânde şi călduţe,
Când boabele de rouă-mprăştie răcoare
Şi bolta-îşi stinge-ncet şiragul de steluţe.

-Să vii pe la nămiezi, pe arşiţă de soare,
Să nu ai teamă că razele-s aşa fierbinţi,
Vântul stârneşte adierile-i uşoare
Şi lin ne-om undui pe-aripile-i cuminţi.

-Să vii în prag de-amurg când soarele apune,
Şi ziua pleacă-încet trăgând zăvor portiţei,
Rămânem doar noi doi, intrăm în altă lume,
Săruturi dulci ne-om da şi mângâieri cosiţei.

-Să vii în miez de noapte pe lună de cleştar,
Văpăile din ochi să-nfrângă taina nopţii,
Să nu lăsăm iubirea să treacă în zadar,
Doar fericirea să ne iasă-n calea sorţii.

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea Mitropolitului

Din viaţa pământeană a plecat, acolo printre stele.
În cer locul şi-a aflat şi locuieşte cu ele.
Acuma, de sus ne priveşte cu ochii cerului, senin.
De multe rele ne păzeşte, la chipul lui eu mă închin.
Cum luna are nevoie de soare, ca să poată lumina,
Tot la fel Dumnezeu are, nevoie de Sfinţia Sa.
Să-i stea alături l-a luat.
L-a aşezat printre cei drepţi.
Cu îngeri l-a înconjurat
şi cu Sfinţii Înţelepţi.
Astfel, Mitropolitul Anania, o altă viaţă a început.
Pe pământ a fost făclia, celor ce-n Dumnezeu au crezut.
S-a stins Duhovnicul Carpaţilor.
Spiritul lui a rămas.
În eternitatea munţilor
şi-acum ne cheamă al său glas.
De sus, din ceruri, el veghează, cum credincioşii pe pământ,
continuă şi mai păstrează, al credinţei lui cuvânt.

poezie de Dumitru Delcă (februarie 2011)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul copacului prăbuşit

Secerat cade copacul,
Zace în noroiul moale,
Jertfă a căzut pe placul
Unei mâne criminale.

S-a dezlănţuit atacul,
Drujba a ieşit în cale,
Secerat cade copacul,
Zace în noroiul moale.

Plâng pădurile în jale,
Criminali-îşi umplu sacul,
Seamănă moarte-n ocoale,
Curge trist izvoru-n vale,
Secerat cade copacul.

rondel de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi a fost Isus copil...

Şi a fost Isus copil...
Fără leagăn, fără slavă.
Şi-n fiinţa Lui firavă
au pătruns fiori de ger.
Şi a fost Isus copil,
ca să aibă toţi copiii
Tată-n cer.
Şi a fost Isus sărac.
Se uitau cu milă bacii
cum I-ardeau pe faţă macii.
Cel mai trist dintre copii.
Şi a fost Isus sărac,
ca să aibă toţi săracii
bogăţii.

Şi a fost Isus flămând.
Şi plângea din albul pânzii
cum plâng mieii-n zori, plăpânzii,
cu-a lor ochi înrouraţi.
Şi a fost Isus flămând,
ca să fie toţi flămânzii
săturaţi.

Şi a fost Isus un miel...
ce-l pândeau pe-afară leii
— şi din culmile Iudeii
şi-n pustiul arzător —.
Şi a fost Isus un miel,
ca să aibă-n El toţi mieii
un Păstor.

Şi a fost un rob Isus...
sus, slujind Împărăţia,
jos, la Iosif şi Maria.
Lumii-ntregi S-a dat răpus
ca să-avea şi noi robia
şi-nfierea lui Isus...

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chiţăilă căţel (poezie pentru copii)

I

Chiţăilă şoricel, crezându-se un căţel
Alerga o pisicuţă, simpatică şi drăguţă.

- Mami, mami, ajutor! Mi-e frică mami că mor:
Am dat peste un căţel, cu numele: şoricel.

- Nu e, mami, un căţel, este micul şoricel,
Lasă-l să vină la... "mâţă", să ţi-l prind într-o lăbuţă.

II

Chiţăilă prosticel, s-a oprit pe loc niţel,
Se afla lâng-o pisică, şi a îngheţat de frică.

Şi pisica, mare mâţă, "mi-l-a" prins într-o lăbuţă
Să-l mănânce fără milă, pe prostuţul: chiţăilă.

- Iartă-mă, mare pisică, uite cum tremur de frică:
Iartă-mă, că n-am ştiut, de foame ce am făcut...?

Şi pisica-ngândurată, îi mai dă drumul odată,
Apoi, repede l-a prins... chiţăilă, prost: învins!

Acum, degeaba se zbate, este mort: întins pe spate
Niciodat', un şoricel să se mai creadă: căţel!

poezie pentru copii de Paul Preda Păvălache din Cartea mea de poezie, volumul III (26 ianuarie 2011)
Adăugat de Paul Preda Păvălache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iona şi kikayonul

Când Domnul l-a trimis
În misiunea sa de profet
Iona s-a îmbarcat la Iope
Să fugă departe la Tarsis.
S-a acuns în cală şi s-a culcat
Ca un fiu risipitor şi nepăsător
Faţă de harul primit.
Precum un copil dezmierdat
S-a lăsat apoi aruncat în mare
Într-un un roller coaster marin,
Care l-a urcat pe talazuri înalte
Si l-a coborât la temeliile munţilor,
Iar el s-a speriat de moarte,
Încât trei minute au părut
Trei zile şi trei nopţi nesfârşite;
A strigat şi s-a rugat către Domnul,
Şi a promis că va fi ascultător,
Că va împlini toate făgăduinţele
Dacă se va vedea acasă,
La tempul cel sfânt!
Mila lui Dumnezeul l-a salvat,
Iar Iona şi-a spus tăios profeţia
Îngrozind cu moartea pe niniveni.
Dar profeţia lui nu s-a împlinit,
Căci Domnul s-a îndurat
De ceilalţi copii, care nu ştiau
Să deosebească dreapta de stânga lor.
Iona s-a îmbufnat, s-a supărat
Şi n-a vrut să se întoarcă acasă,
Dând din picioare în plin soare.
Atunci, Dumnezeu i-a dăruit
Un kikayon colorat şi umbros,
De care Iona s-a bucurat,
Dar tot capricios a rămas.
Văzând că este un copil
Alintat, Domnul i-a luat
Kikayonul şi l-a certat!

poezie de David Daniel Adam (24 august 2020)
Adăugat de David Daniel Adam
Comentează! | Votează! | Copiază!

E trist dacă, în căutarea fericirii, ne lăsăm orbiţi de somptuozitate! Mântuitorul a venit pe lume într-o iesle umilă, lipsită de confort! Dar, o făptură modestă şi credincioasă a făcut din ea, cu o mână de paie poaspete, un pătuţ călduros -MedLife- pentru prunc!

aforism de Iulia Mirancea (6 noiembrie 2014)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privilegiu

Cei dintâi pribeag
Hoinărind cu toiag
Creaţie divină
Din duh şi ţărână
Singur pe lume
Într-un loc anume
Corpuscul de viaţă
Pe plai cu verdeaţă
Eminamente viu
Prin Edenul timpuriu
Cândva pe la răsărit
Cu Eva s-a pricopsit
Avea destin asigurat
Şi totuşi l-a ratat
Ce soartă în răspăr
S-a poticnit de măr
A părăsit Edenul
Aşa cum pleacă trenul
A găsit apoi liman
Şi a devenit taman
Făuritor de neam
L-am numit pe Adam.

poezie de David Boia (27 noiembrie 2017)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cafeaua de dimineaţă

El şi-a pus cafeaua
liniştit în ceaşcă,
laptele l-a pus
în ceaşca de cafea,
zahărul l-a pus
în cafeaua cu lapte
şi cu linguriţa
l-a amestecat.

a băut cafeaua,
ceaşca a lăsat
fără să-mi vorbească.
a scos o ţigară,
a fumat tăcut,
s-a jucat cu fumul
- cercuri a făcut -
a pus, calm,
tot scrumul
într-o scrumieră

fără să-mi vorbească.
fără să mă privească.

şi s-a ridicat,
şi-a pus pălăria
cu un gest distrat,
şi-a luat pe umeri
mantaua de ploaie,
pentru că ploua,
apoi a plecat.
a plecat în ploaie

fără să-mi vorbească.
fără să mă privească.

(şi atunci mi-am strâns
fruntea grea în palme
şi am plâns...
am plâns...)

poezie celebră de Jacques Prevert, traducere de Gellu Naum
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

În seara de Crăciun

Afară ninge liniştit,
În casa arde focul;
Iar noi pe lângă mama stând,
Demult uitarăm jocul.

E noapte, patul e făcut,
Dar cine să se culce?
Când mama spune de Iisus
Cu glasul rar şi dulce.

Cum s-a născut Hristos în frig,
În ieslea cea săracă,
Cum boul peste el sufla
Căldură ca să-i facă.

Cum au venit la ieslea lui
Păstorii de la stână
Şi îngerii cântând din cer,
Cu flori de măr în mână.

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Liber

mai liber sunt să înot
printre gratiile tale, viaţă
clădindu-mă
zi de zi
cu fiecare respiraţie,
în trupul oxidat
port mirarea de a fi
aş fi putut să fiu arbore,
pasăre, sâmbure,
să nu mă pierd cu firea,
tăcut să fiu
dar am ales cuvântul.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Altar şi jertfă

Se ridică aburi pe pământul
Scos din vremi, când porunci Cuvântul.
Căprioare sprintene se-avântă
Prin desişuri sure. Codrul cântă.
Universul are astăzi, parcă,
Altă-nfăţişare. Ca o arcă
Inima lui Abel, îndrăzneaţă,
Lin pluteşte-n mândra dimineaţă!

Pe altarul dragostei, în soare,
A adus, drept jertfă, trei mioare;
Vreascurile ard şi arde, spornic,
Sufletul ciobanului datornic.

Ochii lui frământă bobi de rouă.
Mâinile-s spre ceruri, amândouă.
Cum să-şi spurce mintea cu revolta,
Când — priveşte! — fumul e cât bolta?

"Caine, de-ai şti ce-i rugăciunea,
Ai goni, pe veci, amărăciunea!"
Şi-n genunchi smerindu-se şi-n coate:
— Te slăvesc, Stăpâne, pentru toate...

poezie de Simion Cubolta
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Liliacul

Se îmbracă liliacul... În zori i-a venit sorocul,
Bucuros de cum arată nu îşi mai găseşte locul,
Florile, mănunchi, stau ciotcă în ciorchine vineţiu
Iar coroana e scăldată într-un mov liliachiu.

Înfloreşte liliacul... Râde-n razele de soare,
Vântu-mprăştie miresme cu-adierile-i uşoare,
Fetele vin să-l culeagă într-o linişte discretă,
Norocul să şi-l găsească într-o floare violetă.

Se-ofileşte liliacul... Flori se-adună pe covor,
Cel ce mi-a crescut la tâmple s-a albit de-atâta dor
Şi-mi rămâne-n amintire neuitatul tău buchet
Ce mai străluceşte încă în amurgul violet.

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A murit poetul (În memoria lui Grigore Vieru)

În miez de noapte,
Venind de departe,
A murit poetul
Pe un drum care ducea spre moarte.

A murit poetul,
Un geniu nepereche.
El s-a dus ceruri,
Să stea de veghe,

Peste neamul lui care atât de mult l-a iubit,
A cărui soartă dură
Cu dânsul a împărţit,
A murit poetul cel mai iubit!

Şi toată lumea plânge
Cu lacrimi amare,
Cu lacrimi de sânge,
Căci nu a murit poetul!

A murit un înger...

poezie de Vladimir Potlog (18 ianuarie 2009)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninsori târzii

Norii sterpi, lipsiţi de vlagă, cern ninsori întârziate,
Fulgii plâng de supărare pe cărările uscate,
Cerul iernii mohorâte speră într-o revenire,
Ar dori să dea atacul într-o ultimă zvâcnire.

Liniştit de sus să ningă şi zăpada să ne-ngroape,
Să ne-acopere omătul, să visăm, să fim aproape,
Să chemăm spre dimineaţă trecători dornici să vadă
Câtă dragoste există în doi oameni de zăpadă.

Aşternutul şi-l va strânge, iarna-n grabă o să plece,
Gerul, frigul şi îngheţul dispar din inima-i rece,
Soare blând ne ocroteşte chiar de razele-s departe,
Curg zăpezile topite... Curg speranţele deşarte...

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Liliacul

Se îmbracă liliacul, în zori i-a venit sorocul,
Bucuros de cum arată nu îşi mai găseşte locul,
Florile, mănunchi, stau ciotcă în ciorchinul vineţiu
Iar coroana-i e scăldată într-un mov liliachiu.

Înfloreşte liliacul, râde-n razele de soare,
Vântu-împrăştie miresme cu-adierile-i uşoare,
Fetele vin să-l culeagă într-o linişte discretă,
Norocul să şi-l găsească într-o floare violetă.

Se-ofileşte liliacul, vânăt jar stins, trecător,
Cel ce mi-a crescut la tâmple s-a albit de-atâta dor
Şi-mi rămâne-n amintire neuitatul tău buchet
Ce mai străluceşte, încă, în amurgul violet.

poezie de Nicolae Matei din Linişor lunecă luna
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Isaia cincizeci şi trei

Cincizeci şi trei Isaia
Ce direct azi ne descrie
Suferinţa şi văpaia
Lui Isus din veşnicie

Cât de clar ni se arată
Cum a suferit Hristos
Ca viaţa fără pată
Noi s-o avem aicea jos

Era aşa de dispreţuit
Căci de la El faţa-ţi întorceai
Dar El pedeapsa noastră a primit
Şi-a noastre chinuri le-a purtat o vai

Pedeapsa care ne dă pacea
Peste El iat-a căzut
Şi-n El noi am primit iertarea
Căci jertfă vie s-a făcut

Noi rătăceam toţi ca nişte oi
De drumul lui fiecare îşi vedea
Şi de viaţă eram cu toţii goi
Iar moartea parte ne era

Dar Domnul a făcut să cadă
Nelegiuirea noastră asupra Lui
Şi-n chinurile morţii El să ardă
A suferit amar Fiinţa Mielului

A fost luat prin apăsare
Dar cine de pe vremea Lui a crezut
Căci El muri ca să primim iertare
De tot păcatul ce noi l-am făcut

A fost zdrobit prin suferinţă
Dar o sămânţă de urmaşi El va vedea
Ce îl vor urma plini de credinţă
Cinstindu-i pentru veci Fiinţa Sa

Şi rodul muncii sufletului Său
Îl va vedea şi se va-nviora
Căci El ni-e Domn şi Dumnezeu
Cum azi ne spune Evanghelia

El pe mulţi dar îi va pune
Într-o stare după voia Lui Dumnezeu
Şi despărţiţi de astă lume
Cu totul smulşi din ce e rău

De aceea partea Lui i-o voi da
Tatăl Sfânt iată ne spune
Cu cei mari — la dreapta Mea
Căci El a biruit în lume

Doar El s-a dat singur la moarte
Şi cu cei fărădelege
Păcatele să le poarte
De ele să ne dezlage

Căci El a găsit de bine
Să se roage pentru vinovaţi
Plătind cum n-a plătit nime"
Ca noi azi — să fim iertaţi
20-01-2022 M.

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o zi

cobor un drum pe care lava nu poate erupe
către soarele dimineţii care nu poate cădea din ceruri
mă întâlnesc cu o femeie urâtă de care nu mă pot îndrăgosti
ea ţine în mâini un peşte mort care nu mai poate fi readus la viaţă
foloseşte un limbaj murdar care nu va putea fi niciodată frumos
în acest moment nu-mi pot creşte aripi pentru a zbura în norii de pe cer
mă duc acasă la o clădire care nu se poate prăbuşi
îl întâlnesc pe tata cu care nu mă pot înţelege
în acest moment sunt prea mare
şi nu mă pot transforma într-un şobolan
pentru a mă furişa tăcut într-o gaură de sub duşumea
la noapte mă culc într-un pat care nu poate deveni o mare întinsă
în acest moment nu pot muri
dar am un vis:
soarele cade pe pământ
lava ţâşneşte din adâncuri
mă înalţ la cer
sărutând buzele dulci ale unei femei
peştele pe care ea îl ţine în mâini cântă imnuri
tatăl meu îngenuncheză lângă o ruină
şi spune arătând spre cer
"ce om mare este acolo"
dimineaţa următoare mă trezesc din vis
şi nu-mi vine să cred că totul a fost real.

poezie de Sheng Xing, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!