Tainele dorului
Protagonist al marelui mister
La deșteptarea binelui din rău,
Tu m-ai făcut să mă ridic la cer,
Cu trupul înălțat prin trupul tău.
Stăteam narcotizat în poala ta,
Parfum de tei ne-ncojura feeric,
Iar liniștea pierdută-n întuneric,
Grăbite respirații ne-asculta.
Eu Făt-Frumosul adunat din basme,
Tu Cosânzeană prinsă de-un fior,
Pierdută în definitive spasme,
La limita îmbrățișărilor.
Și erai toată numai așteptare,
O inimă suită-n mintea trează,
Obraz la cea dintâi îmbujorare
Când taina dorului o descifrează.
Într-un miracol sacru de chemări
Păcat devenea însăși cumpătarea.
Apoi învăluiți în sărutări,
Pierdeam durata clipei și răbdarea
Și-n mijlocul ghitarelor unite
Doar corzile-n atingeri ne vibrau,
Iar cântecele-n noapte răsunau,
Ca într-un crâng cu păsări fericite.
Ne-am fi iubit etern în legea firii,
Cu voluptatea-n carne adâncită,
Vrăjiți de-aceeași vrajă-ngăduită,
Crucificați în mistica iubirii.
Sinceritatea simțurilor pure
Am fi visat-o pân' la deșteptare
Ca două lacrimi limpezi și amare
Ce vor lumina ochiului să-i fure
Două imagini fără de cuvinte
Mult mai presus de orice frumusețe
Ce stau deasupra pravilelor sfinte,
Despletite-n vecii și tinerețe.
Într-un final spectacolul nocturn
S-a stins ca timbrul unui glas în șoapte,
Iar clopotele ceasului din turn
Se auzeau cum numără în noapte.
poezie de Ovidiu Vasile
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre noapte
- poezii despre lumină
- poezii despre iubire
- poezii despre crucificare
- poezii despre întuneric
- poezii despre tinerețe
- poezii despre tei
- poezii despre sărut
- poezii despre sinceritate
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Citate similare
Iubire cuantică
Noi ne-am iubit când eram slavă,
Mister și taine printre stele.
Eu din particule rebele,
Iar tu materie suavă
Noi ne-am iubit o veșnicie,
Chiar dinainte de-a fi viață.
Precum a fost lăsat să fie,
Tu profunzimi, eu suprafață.
Noi ne-am iubit pe când Lumina,
Era doar cuantică iubire,
Pe când voința și nevina
Erau Cuvânt și nu vorbire.
Și ne-am iubit adu-ți aminte
Pe fiecare stea din noapte
Ca două inimi fără minte,
Două intenții fără fapte.
Noi ne-am iubit de când e lumea,
Chiar dinainte de-a ne naște.
Eu întâmplarea, tu minunea
Ce într-o zi se vor cunoaște.
poezie de Ovidiu Vasile
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre vorbire, poezii despre viață, poezii despre particule, poezii despre naștere, poezii despre inimă sau poezii despre cuvinte
Picături de rouă
E părul meu un val plin de candoare
Parfumul lui m-adoarme ca pe o floare
Pe buze-mi ard trei picături de rouă
Sărutul tău le-a atinge doar pe două
Când printre gene îmi mai joacă luna
Mai zburd desculță și te-ating întruna
Din val cu val vor răsări în noapte
Atingeri pline de prea multe șoapte
Renasc din alge pline de iubire
Săruturi dulci uitate-n amorțire
Pe buze-mi stau trei picături de rouă
Iar gura ta le-atinge doar pe două
Doi pași de dans, curată nebunie
Răsună-n noapte
dulce feerie!
Prin părul meu ești vânt doar pentr-o zi
Iar pentr-o viață suflet îmi vei fi
Pe buze-mi ard trei picături de rouă,
Sărutul tău le soarbe doar pe două
Iar cea ramasă - noapte va zâmbi
Pe-aripi de timp mereu te va iubi
Pe buze-mi ard trei picaturi de rouă,
Săruți doar una...și apoi, doar două
poezie de Mariana Eftimie Kabbout
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre timp, poezii despre zâmbet, poezii despre vânt, poezii despre suflet, poezii despre rouă sau poezii despre păr
Balconul
Ești mama amintirii, amanta mea perfectă
Sursa plăcerii mele și singura dorință
Cum ai putea să uiți atingerile tandre
Căldura casei tale și focul din ființă,
Mamă a amintirii, amanta mea perfectă?
Și-n fiecare noapte, pe când cărbunii ard
Stăm în balcon și-acolo miroase a trandafiri
Ce moale îți simt sânul, iar sufletul ți-e cald,
Ce lucruri minunate ne spunem din priviri
În fiecare noapte, pe când cărbunii ard.
Ce mândru e apusul în zilele-arzătoare
Cât de adânc e spațiul, și inima se strânge
Dar când m-aplec spre tine, crăiasă a iubirii
Simt că respir parfumul ce-l are al tău sânge
Când mândru e apusul în zilele-arzătoare.
Noaptea în jur se lasă ca un perete gros
Iar ochii mei devin pupile pentru tine
A ta suflare-o beau, și dulce e otrava
Când mâinile-ți frământă picioarele divine
Iar noaptea-n jur se lasă ca un perete gros.
Eu știu arta cea dulce, dar foarte dificilă
Cu capu-n poala ta să aflu alinare
Căci unde-n altă parte să caut fericirea
Decât în trupul tău și-n inima ta mare
Căci știu arta cea dulce, dar foarte dificilă.
Parfumuri, jurăminte și mii de sărutări
Vor mai ieși vreodată din golful fără fund
Așa cum astrul zilei se-nalță iar pe cer
Deși s-a scufundat într-un ocean profund?
Parfumuri, jurăminte și mii de sărutări!
poezie celebră de Charles Baudelaire, traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre promisiuni, poezii despre mamă, poezii despre trup și suflet, poezii despre trandafiri sau poezii despre sânge
Balconul
Ești mama amintirii, amanta mea perfectă
Sursa plăcerii mele și singura dorință
Cum ai putea să uiți atingerile tandre
Căldura casei tale și focul din ființă,
Mamă a amintirii, amanta mea perfectă?
Și-n fiecare noapte, pe când cărbunii ard
Stăm în balcon și-acolo miroase a trandafiri
Ce moale îți simt sânul, iar sufletul ți-e cald,
Ce lucruri minunate ne spunem din priviri
În fiecare noapte, pe când cărbunii ard.
Ce mândru e apusul în zilele-arzătoare
Cât de adânc e spațiul, și inima se strânge
Dar când m-aplec spre tine, crăiasă a iubirii
Simt că respir parfumul ce-l are al tău sânge
Când mândru e apusul în zilele-arzătoare.
Noaptea în jur se lasă ca un perete gros
Iar ochii mei devin pupile pentru tine
A ta suflare-o beau, și dulce e otrava
Când mâinile-ți frământă picioarele divine
Iar noaptea-n jur se lasă ca un perete gros.
Eu știu arta cea dulce, dar foarte dificilă
Cu capu-n poala ta să aflu alinare
Căci unde-n altă parte să caut fericirea
Decât în trupul tău și-n inima ta mare
Căci știu arta cea dulce, dar foarte dificilă.
Parfumuri, jurăminte și mii de sărutări
Vor mai ieși vreodată din golful fără fund
Așa cum astrul zilei se-nalță iar pe cer
Deși s-a scufundat într-un ocean profund?
Parfumuri, jurăminte și mii de sărutări!
poezie celebră de Charles Baudelaire, traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pe cer s-a stins o singură stea
În seara când ți-am spus iubirea mea
Sus pe cer lucea
O stea de-argint ce revărsa scântei
Steaua dragostei
Numai ea a înțeles ce voi în sufletu-mi trudit
Și speranța ea mi-a dăruit
Și-n seara când ți-am spus iubirea mea
A murit o stea
Pe cer s-a stins o singură stea
Steaua iubirii
Și-n noapte a plâns inima mea
În taina firii
Pe cer s-a stins o singură stea
În ecou de ghitară
Cu ea s-a stins vraja ce ne-a-nvins
Și iubirea ta
De-atunci în șoapte
Rechem iubirea mea
Pierdut în noapte
O caut în altă stea
Pe cer s-a stins o singură stea
Steaua iubirii
Și-n noapte a plâns inima mea
Un vis pierdut.
cântec interpretat de Cristian Vasile
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre visare, poezii despre seară, poezii despre plâns, poezii despre chitară sau poezii despre cadouri
Tu nu erai vinovată
tu nu erai vinovată,
vinovate erau cârdurile acelea de păsări
fără copaci
și pădurile fără oameni,
tu pluteai deasupra păcatelor
curgătoare
iar pleoapele unui ochi de păun
te-au dus pe un mal străin
într-o noapte de vară.
tu nu ești vinovată,
vinovat este timpul acesta hâd
care ne ucide simțurile
într-un colț întunecat,
care ne poartă în vârtejul sumbru
al predestinării
și ne scoate unghiile din carne,
care ne trezește între două coșmaruri.
când te-ai limpezit,
eu eram departe ascuns
într-o lume absurdă
și o umbră se lăsase peste
toată inocența dintre
limanuri.
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vinovăție, poezii despre simțuri, poezii despre păuni, poezii despre păsări, poezii despre păduri sau poezii despre inocență
Pășește-n Frumusețe
Pășește-n Frumusețe, ca o noapte
Când nu sunt nori și ceru-i înstelat
Sclipirile și bezna fără șoapte
Pe chipul ei și-n ochi s-au adunat:
Și m-am mirat să văd lumini în noapte
Ce zilei sumbre Cerul nu le-a dat.
Mai multă umbră, raze mai puține
Au afectat necunoscutul har
Ce-i ondulează părul negru bine
Și chipul i-l aprinde ca un jar;
Pe care gânduri trec, pure și line,
Ce vin din locul lor originar.
Și pe acel obraz, și pe sprânceană,
Atât de blând, de calm, de elocvent,
Are un zâmbet, iar culoarea-i faină,
Căci binele îl face-n mod frecvent,
Și mintea îi este împăcată-n taină,
Iar inima iubește inocent!
poezie celebră de Byron, traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sprâncene, poezii despre păr negru, poezii despre nori sau poezii despre negru
Te rog să mă faci iar, dar numai din cuvânt
Da, Ți-ai făcut din lut un chip, care-am fost eu,
În Cerul unde chiar ai vrut să fiu mereu,
Iar Sfântul Duh al Tău atunci m-a-nsuflețit
Să te-nsoțesc prin Rai, în veci, ca fiu iubit.
Însă din Rai căzut, într-un cumplit păcat,
Cu Eva pe pământ alt Rai eu am creat,
Sădind iubirea Ta în stele și în flori,
Când îmi zâmbești mereu cu Soarele în zori.
Mi-ai dat să-mi fie-aici și Crucea un alint,
Mi-arăți Lumina Ta-n icoane de argint,
Din Cer îmi dai s-aud al îngerilor glas
Prin tril de filomele, dar Raiu-n Cer Rămas,
Îmi este-n suflet chin și, Doamne, îmi doresc
Prin Rai, cum Tu ai vrut, mereu să Te-nsoțesc;
Cum însă-s muritor, făcut doar din pământ,
Te rog, să mă faci iar, dar numai din Cuvânt!
poezie de Pavel Lică din Trubadurul cerului albastru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre îngeri, poezii despre stele, poezii despre religie, poezii despre rai sau poezii despre privighetori
Mister
Din ce aluat m-ai plămădit,
Din ce crâmpei de infinit,
Cum mi-ai dat zile pe pământ,
Cum m-ai făcut să râd, să cânt,
Să sufăr mult, să plâng amar,
Să vreau să pun la timp hotar,
Să merg prin codrii fermecat,
Să stau sub cerul înstelat,
Să dorm pe jos lângă izvor,
S-ascult al păsărilor cor?
Cum m-ai făcut - numai Tu știi -
Să pot urî, să pot iubi,
De dor nebun să mă topesc,
Să Te resping, să Te doresc?
Cum ai schimbat un prunc frumos
Într-un bătrân neputincios,
Și cum mi-ai frânt al vieții zbor,
Iar eu cum am știut să mor?
Întreb cu ochii către cer,
Dar totul este un mister.
poezie de Octavian Cocoș (29 aprilie 2022)
Adăugat de Octavian Cocoș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zbor, poezii despre zile, poezii despre somn, poezii despre schimbare sau poezii despre râs
Legământul iubirii
îngerii nu plâng niciodată, iubito
pășind pe rug
ei doar surâd
surâsul învierii într-un gând
stau pe un țărm
aștept, aștept să vii
să vii, să vii femeie, într-o zi
am adunat în suflet
vise mii, de tainic dor
ador parfumul unui trup din alte galaxii
e trupul tău în altarul iubirii
aș vrea să îți pun cunună
din flori culese ieri în paradis
de noi, doi nebuni îndrăgostiți
tresar în buze frământate de amor
de mușcătura unei mici sălbăticiuni
pierdută, rătăcită în iubire
cum m-am pierdut și eu acum în tine
parfumul tău mă cheamă iar și iar
ca într-un carusel amețitor
mă ceartă, mă îmbie
să vin mereu la tine
arunc de pereți cu despărțirea
nu e a mea
a mea ești tu, femeia primului meu dor
dorința noastră e iubire
la fiecare ceas, te chem
sărut prelung buzele fine
un joc duios, nebun
a două suflete înveșmântate în iubire
m-ai întrebat odată
de ce doare iubirea
iubirea e balsam, nu e durere
nu este chin, e vis divin
a trupurilor ce ard, se frâng, într-un suspin sublim
cu dorințe rătăcite în nebuloase mângâieri
mă leg pe veci de tine
cu un sărut
mi-e dor să fiu cu tine
tu, înger în lumină
surâsul e primul pas spre fericire
al doilea pas
îl vom face în doi
într-un tangou amețitor
ce va urma
voi scrie iubito, într-o zi, pe trpul tău
cu pana înmuiată în amor
povestea unui bard ce a iubit odată, o fată minunată
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre nebunie, poezii despre femei, poezii despre dorințe sau poezii despre trecut
Tablou cu mov, albastru și maro
Aproape adormit eu te-am visat,
iar gândul mi-a rămas îngemănat
cu gândul tău, pierdut pe undeva,
într-un apus întârziat de catifea.
Din margine de somn, pentru o clipă,
priveam mirat cum trupu-mi se ridică
într-un văzduh ce devenea neclar
în maroniu amurg de chihlimbar,
iar tu pluteai deasupra mea pătată
de-o ploaie ce pica defragmentată.
Te-aș fi adus spre mine, mai aproape,
dar te pierdeai prin nevăzute ape
dintr-un tablou pictat de Picasso
cu mov, albastru și puțin maro...
Dar trupul tău se legăna pe pânză
ca un văzduh împodobit cu-o frunză,
iar movu-n roșu se schimba treptat
pe fondul de albastru răsturnat
și chipul tău din umbră mă privea
turnând din ochi licori de peruzea.
Dar într-o clipă-ai dispărut fugară
în năluciri ce se suceau afară
sub norii negri adunați pe cer
din străvezii apusuri de arcer
ce replicau imaginea-ți pictată
pe pânza cerului, neterminată.
Erai sau nu erai, nici nu mai știu,
c-afară se făcuse prea târziu,
iar chipul tău prin mine se scurgea
ca raza ruptă dintr-un ciob de stea.
poezie de Corneliu Neagu din Cunoașterea de sine (2017)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre pictură, poezii despre arte plastice, poezii despre roșu sau poezii despre ploaie
Descântă-mi ochii de umbre cu buze nesătule
frământă-mi trupul și pune de-o minune
să-ți cânt lasciv tăcerea dintre cele două eterne cuvinte
iar dansul celor șapte vieți să ne-mpletească mâinile
într-un inel de lună și de soare
printre poieni cu fluturi mov
se-mbrățișează aproape cald
în casa cea de piatră
pe unde aleargă jucăușe jurămintele
iar eu te strig cu teamă
să nu-mi dispari a nu știu câta oară
din tainițe de timp se strâng la nuntă clipe
un flaut celt respiră din adânc de inimă un cer
pe care preoți îmbrăcați în alb ne desenează
din jumătăți o lume doar a noastră
de-o parte-i ziua cea mai lungă
și-o rest o noapte de așezat la stele
precum în jurul gâtului un fel de perle
poate-adunate-n zori din flori de in
sau doar culese lucitor
din mult prea răsucite scoici
iar dintr-o altă parte
punctată cu adânc de atlantida
îmi plângi oceane și eu înalț la munți
cu acea-firească știință a pruncului
abia născut
m-adăp la sânii tăi
cu lapte care curge-n galaxie
doar gândul mă trezește ca din moarte
și-mi este parcă tot mai transparent
ca și cum s-ar strecura câte un univers
prin fiecare deschidere de pleoape
ca să ne umple lumea lumilor
cu basme
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre știință, poezii despre tăcere, poezii despre sâni, poezii despre superlative sau poezii despre senzualitate
Sinucidere
nu am reușit să ajung la timp pentru a opri gestul tău disperat,
ai hotărât că e mai bine să zbori fără mine,
dincolo de iubire, dincolo de regret.
ți-ai adunat toate nimicurile într-o singură metaforă călăuzită de o spaimă ce îți ardea așteptarea.
am alergat disperat sperând să ajung lângă ține înainte de a pleca lumina,
mi-am simțit picioarele de plumb iar pașii răsunau ca limba unui clopot ce anunța moartea cu indiferență.
părinții tăi mi-au cerut să îți ard trupul în cuptorul unui august nemilos,
mi-au reproșat că din cauza mea ai plecat să cauți binecuvântarea într-un loc păgân,
departe de casa părintească.
i-am ascultat răbdător cu capul plecat în praful amintirilor,
apoi am primit lovitură după lovitură din partea tuturor necunoscuților ce te doreau înapoi.
după ce patru anotimpuri au dansat pe mormântul tău acoperit de lacrimi mincinoase
m-am furișat să îți sărut umbra însângerată de atâta așteptare.
te-am găsit la fel de frumoasă, îngropată de vie într-un pământ străin
părul îți crescuse atât de mult încât devenise văl de mângâiere pentru îngerii căzuți.
pe fața ta crescuse iederă și floarea neuitării
iar eu am râs de durere, iubito,
am râs.
poezie de Eduard Dorneanu (14 august 2011)
Adăugat de Eduard Dorneanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre spaimă
Din când în când...
Eu te-am iubit îmi pare-un veac, tu nici măcar din când în când,
Și nici ai vrut să alinezi al meu amar din când în când.
Erai frumoasă cum nu e nimic în cer și pe pământ;
Azi nu mai ești precum ai fost, frumoasă doar din când în când
Și ochii tăi ce străluceau mistuitor și înfocat
Sunt osteniți și se aprind cu mult mai rar din când în când.
O, spune-mi, suflet dulce, tu, pe care-atâta l-am iubit,
Dac-ai aflat în calea ta vrun solitar din când în când,
Care de-adâncul meu amor atâta de nemărginit
Măcar ca-n vis să-ți fi adus aminte iar din când în când.
Nu! Ai trecut din mâni în mâni prin toți acei oameni de rând,
Tu, trupul tău cel dulce plin le-ai dat în dar din când în când,
Cu al tău suflet așa cald ș-adormitor nu i-ai atins,
O, și nici unul n-a-nțeles atâta har din când în când.
Cu câtă inspirare eu, cu cât înalt ceresc avânt
Apropiam de gura mea acest păhar din când în când!
O, iubeam umbra ta și tot ce e în tine, tot ce ești
Și astăzi dacă mă gândesc, nebunesc iar din când în când.
Dar vai! pierdută astăzi ești, orice dorință a pierit;
Tot încă visu-l urmăresc și, în zădar din când în când,
Tot te mai văz naintea mea plutind ca-n vis, pierdută da,
Cu buze supte, c-un obraz ca și de var, din când în când.
Pasărea Phoenix, numai ea, răsare din cenușa ei,
Dar oameni ce se mistuiesc nu mai răsar din când în când.
Că a mea viaț-ai chinuit, iertai demult, ci-mi pare rău.
L-al tău trecut eu mă gândesc cu-atât amar din când în când.
poezie celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Vezi mai multe poezii despre prezent, poezii despre înălțime, poezii despre singurătate sau poezii despre ochi
Două lacrimi
Două lacrimi am văzut în salba
Unui nor ce mi-a ieșit în cale.
Două lacrimi au căzut în iarba
Unde se târăsc melcii agale.
Două lacrimi curăță pământul
Năpădit de buruieni amare.
Două lacrimi s-au uscat în vântul
Legănat din zare-n altă zare.
Două lacrimi las acum să cadă,
Umerii pomeților să-mi spele.
Două lacrimi n-au cum să se vadă
Între-atâtea mii și mii de stele!
Două lacrimi reci, rostogolite
Peste lume, cât e ea de mare.
Două lacrimi calde, înflorite
Într-un plâns de sălcii curgătoare.
poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre flori, poezii despre curățenie sau poezii despre Pământ
Clipa
tu ești un vis deschis în paradis
eu, un simplu cerșetor și muritor
mi-e sufletul un pas spre cer
în zbor etern te caut printre astre
te-am dezbrăcat de gânduri în taina primului sărut
pe trupul nud pictam duioase sărutări, între chemări
poemul nostru sfânt, e taină, e mister
te frângi, mlădie în vânt, tu salcie în cânt
eu te alint într-un descânt
pe buze arse țipă fragede suspine
femeie, aroma liliacului deschis în zori
mă strigi, mă alungi și iar mă chemi
mi-e dor să beau ambrozie și nectar
din trupul tău, atât de alb, de pur, de gol
să sorb mireasma unui gând aprins
de doruri și întrebări nespuse
în adâncimi ce ard, ce dor
ce dulce e clipa primului amor
iubește-mă femeie în noaptea asta
mâine, fie ce o să fie
dau de pereți cu toate
azi sunt nebun,
în brațe port femeia
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre nuditate, poezii despre gânduri, poezii despre dor sau poezii despre viitor
Acum spun la revedere ( extras din Profetul )
Acum spun la revedere, ție și tinereții petrecute cu tine,
Parcă ieri ne-am întâlnit într-un vis.
Eram singur și tu mi-ai cântat,
iar eu din dorurile mele ți-am înălțat un turn spre cer;
dar acum somnul nostru s-a sfârșit și visul s-a destrămat,
duși sunt zorii, pentru totdeauna.
Mareele amiezii sunt deasupra noastră, diminețile noastre
au devenit zile pe de-a-ntregul, iar noi trebuie să ne despărțim.
Dacă-n seara memoriei ne vom mai întâlni încă o dată,
vom sta de vorbă iarăși, iar tu îmi vei
cânta un mai adânc, un mai intens cântec.
Iar dacă mâinile noastre trebuie să se reîntâlnească,
noi vom înălța încă un turn spre cer.
poezie clasică de Khalil Gibran, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre muzică sau poezii despre sfârșit
Legislația rațiunii omenești (filosofia) are două obiecte, natura și libertatea, și cuprinde deci atât legea naturii, cât și legea morală, la început în două sisteme diferite, iar la sfârșit într-un singur sistem filosofic. Filosofia naturii se raportează la tot ceea ce «este», pe când filosofia moravurilor numai la ceea ce «trebuie să fie».
Orice filosofie însă este sau o cunoaștere din rațiune pură, sau o cunoaștere rațională din principii empirice. Cea dintâi se numește filosofie pură, cea de a doua, filosofie empirică.
Immanuel Kant în Critica rațiunii pure
Adăugat de Avramescu Norvegia - Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- citate despre filozofie
- citate despre natură
- citate despre legi
- citate despre început
- citate despre sfârșit
- citate despre principii
- citate despre moralitate
- citate despre libertate
- citate despre cunoaștere
Chemări
într-o noapte
m-am întors în trupul tău
căutam seninul zărilor albastre
în ochii cruzi și temători
mănunchiuri de tristeți
le-am adunat în palmă
neagră e noaptea
e hău în jur, în noi
din vremuri triste, reci
pe drumuri, pe poteci
pe unde tu femeie
ai uitat să treci
gândul s-a frânt în trup
țipă ecoul în veșnice tăceri
eternitatea zace
pe aripi rupte de înger
patima s-a stins
în cuvânt necuprins
șopteam chemări în noapte
tu nu ai auzit
pe mare
țipau pescărușii
a chemare, a visare
tu unde ești, eu cine sunt
urla furtuna în mine
mă afundam între alge zălude
pășind pe țărmuri de amor
în căutări ce ardeau în tainic dor
se întoarce iar valul din larg
mângâiat de alt val
sărută femeia, chipul, trupul și sânii
ce joc ireal
pe aripi iubito
mă întorc, mă întorc la mal
femeie, candela iubirii
să mă aștepți, să mă aștepți în prag
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tristețe
Balerina
Stătea ca o nălucă înspre apus de soare,
Pe malul unui lac, în alb, o siluetă
Și-n liniștea sinistră,... doar adia o boare,
Năluca se ridică și face-o piruetă,
Mișcare circulară, pe vârfuri de picioare,
În mantia rotată părea un fulg în zbor,
Purta după ureche un nufăr alb, în floare
Și energii astrale o învârteau ușor...
Cu forță și tandrețe, în salturi grațioase,
Cu brațele întinse a prins în palme-un nor,
Și cu puterea minții ea Ceru-n jos îl trase,
S-asculte-n taina nopții al îngerilor cor...
Și i-a cuprins cu gândul nemărginirea toată,
Lumina siderală s-a stins ușor, în noapte,
Iar mica balerină a mai făcut o roată
Și-a înălțat o rugă vorbind cu Ceru-n șoapte...
poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre dans, poezii despre balet, poezii despre urechi, poezii despre picioare sau poezii despre nuferi