Pâinea din cer

Ce-i asta? Parcă-i rouă de mărgele,
Sau parcă-i bob de miere cu năut.
E bună ca un strugure de stele.
– Ba este rea! Noi altceva am vrut!
Căci prea de dimineaţă ne-am sculat
Ca s-o culegem şi-apoi s-o gătim.
Şi după ce doar mană-i de mâncat
Mai trebuie şi-aceasta s-o-mpărţim...

Aşa-i cuvântul cel venit din ceruri:
El este bun; cum îl întâmpini tu?
El e mai scump ca orice giuvaieruri.
Dar gustul prost zice şi azi: "Man hu'?"

poezie de Florin Laiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai vrei sa zbori?

Aş vrea să ştiu că nu mai ştii
Doar fraierii fac nebunii,
Mai râzi?
Oamenii nu vor să creadă.
Tot ce-am văzut era minciună,
Când am zâmbit
Doar voie bună.
În rouă, inimile merg în vacanţă.
Minunea mea din altă lume,
Prea mult zâmbeai şi fără glume.
Ai pornit sângele la vale
Eu te... tu vrei senzaţii materiale.
Cu cauciucuri te-am cunoscut,
Iluzii multe ai vândut
Dar ca o zână fără zmei
Împărţeai inima în trei.
O cizmă este prea banală,
Iar Burebista n-a prea fost la şcoală!
Ciocolata belgiană e cea mai bună,
Păcat că vine în ambalaje mici
Dar gustul ei scump,
E mai presus de orice!
Prefer...
Stabilitate şi onoare.
Un vagabond îţi făcea flori din gheaţă,
Îi erai seară, dimineaţă.
Cu versuri albe şi tembele,
Te-a pus mult mai presus de stele.
Tot ce a fost rămâne nespus
Într-un inel cum altele nu-s,
Cu paşi loviţi şi visători,
Cu sufletul fără comori.
Dar la final:
Mai vrei să zbori?

poezie de Mircea Ţenche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

România în carantină

Ţara noastră-i zău cobai

dar planeta parcă-i iadul

c-am plecat ca ieri din rai

şi-astăzi răul a-ntins vadul

Iar planeta parcă-i iadul

Doamne încotro s-o luăm

dăm de secu ori mosadul

între maimuţă şi om

Doamne încotro s-o luăm

c-am plecat ca ieri din rai

dar n-am coborât din pom

ţara noastră nu-i cobai

Dar planeta parcă-i iadul

şterge de pe cer tot fardul

poezie de Costel Zăgan din Cezeisme II (17 martie 2020)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mie însumi

Cunosc o fată, parcă-i zori de zi,
E rumenă şi caldă cum e chifla,
Sunt prea bătrân ca s-o mai pot iubi,
Dar mult prea tânăr ca să-i dau cu tifla!

epigramă de Andrei Ciurunga din Antologia epigramei româneşti, 2007 (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ascundeţi timpul netrăit!

Ascundeţi-mi oglinda şi ceasul!
Nu vreau să privesc şi să aud cum trece timpul!
Cum anii mei se scurg,
Ca şi o lacrimă ce -mi curge acum pe obraz,
În timpul ce merge doar înainte,
Prea repede ni se duc anii.
Şi ne trezim din nou,
Cu mintea şi apucăturile unui copil...
Ne apropiem din nou de unde am plecat...
În brânci, pe pământul pe care l-am călcat.
Mai întâi în patru labe,
Aşa cum ne-am şi transformat din regnul animal..."Euglena Viridis"...
În brânci, ajungem să ne rugăm, să nu intrăm în el.
Pământ! Tu care ne-ai dat apă şi mâncare,
Şi am gustat din tine, muşscând, prin primii paşi...
Pământ! Pe tine te-am lovit cu sapa, să ne hrănim.
Şi din tine făceam pat, să ne odihnim... în veci!
Când astăzi sufletul aleargă spre nemurirea dragostei,
Nici nu ne dăm seama că noi,
Iubind sau refuzând, vrând nevrând,
Ne îndreptăm cu paşi grăbiţi, către sfârşit!
Trăieşte-ţi viaţa pe deplin, cititorule!
Procrează, dă viaţă!
Căci doar ea va dăinui şi te va reprezenta, când tu nu vei mai fi...
Ia ce este bun din viaţă!
Căci ea oferă, bune şi rele...
Căci dulceaţa mierii fagurelui,
Fără înţepătura albinei, nu are gust.
Este ca dulceaţa strugurelui fără damful beţiei!
Dar cine stă să mă mai asculte?
Cu nepăsare, păşim sfioşi în viaţă,
Crezându-ne noi înşine un Dumnezeu...
Ce-i drept, unul mai mic!
Când noi, fără să ne dăm seama,
Atârnăm deun fir de aţă...
Aţa vieţii noastre.
Ce trebuie să facem?! Doar s-o trăim... aşa cum se cuvine!
Nu îţi pot spune eu ţie, sau tu mie,
Cum s-o trăim, ori ce este mai bine.
Doar noi înşine trebuie să o trecem prin sita învăţăturii.
Şi să alegem doar ce-i frumos şi bun!
Dar cine ne spune ce e frumos şi bun? Asta aţi înăţat?
Este chiar creşterea, cultura ţi ce ne place nouă!
Noi alegem cine să fim!
Pe cine să urâm sau pe cine să iubim...
Noi singuri alegem cum să trăim şi când să murim!
Nu lăsaţi pe nimeni să aleagă în locul vostru!
EU iubesc viaţa cu toate ale ei
Şi am dreptul să aleg pentru mine!
Voi ce mai asteptati?
Iubiţi şi alegeţi un drum!
Haideţi să facem ca viaţa noastră
Să fie de neuitat!
Pentru noi şi pentru cei din jurul nostru...

poezie de Diodor Firulescu din Viaţa într-o călimară
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A proiecta o fericire viitoare este riscant, căci planurile nu se realizează după propria voinţă, totul este dirijat de o forţă superioară pe care trebuie s-o implorăm să ne fie aproape, altfel putem plăti scump vanitatea de a ne crede învingători, singurii stăpâni pe propriul destin. Nu mai credem în schimbări miraculoase, căci totul se desfăşoară după acelaşi tipic şi te trezeşti la apusul vieţii, cu gustul amar al înfrângerii.

Ecaterina Chifu în Reflecţii
Adăugat de Untea Alice
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia

Femeia este ceva minunat
În viaţa fiecăruia bărbat
Ea face bărbatului viaţa frumoasă
Chiar şi cu o vorbă duioasă

Şi-n fiecare zi ea este cu el
La bine, chiar şi când e rău,
Ea ştie mereu cum trebuie să facă
Să-i fie bărbatului viaţa dragă.

Femeia-n viaţa fiecărui bărbat
Este ca o rază de lumină
Arde mereu şi niciodată nu se stinge,
Dă numai caldură şi nu frige.

Ea îl iubeşte zi de zi necontenit,
Îl face pe bărbat ca să se simtă iubit
Şi chiar de nu simte iubire, ea
Face ca bărbatului mereu să-i fie bine.

Femeia e ca un vis real,
Un vis ce zi de zi noi îl trăim,
O vezi, dar este greu s-o înţelegi,
O simţi, dar este greu să o atingi.

Şi inima e greu ca să i-o frângi
Pentru că niciodată nu se dă bătută
Pentru că femeia în fiece zi luptă
Chiar şi atunci când nimeni nu vrea s-o asculte.

Ea nu lasă un lucru neterminat,
Gândeşte diferit faţă de bărbat
Şi duce la sfârşit orice început
Chiar dacă are doar de suferit.

Femeie rea pe pămant nu există,
Există doar femeii rău preţuite
Pentru că insuşi cuvântul femeie
E cel mai bun lucru din lume.

Femeia este ca un talisman
Şi peste tot bărbatul doreşte s-o ia
Pentru că ea are grijă de el
Şi îl păzeşte de tot ce este rău.

Curaj femeia îi dă unui bărbat
Chiar dacă nu-i bărbat adevărat,
Şi face din el un învingător
Chiar şi atunci când e pe locul doi.

Nu poţi cunoaşte o femeie cu adevărat
Chiar dacă crezi că multe ai aflat,
Să afli tot despre o femeie
E ca şi cum ar treubui să zbori la stele.

Nici timp nu am avea destul
Ca să cunoaştem un ideal necunoscut,
Ca să cunoşti măcar puţin pe o femeie
Mai bine las-o să te cunoască ea pe tine.

Fară femeie viaţa unui bărbat
E fară sens, el pare neînsemnat,
Aşa că trebuie mereu să le iubim
Să le stimăm şi să le preţuim.

Şi chiar de uneori ele ne par rele
De fapt ele sunt cele mai bune,
Aşa e stilul lor de a ne spune
Că ceva noi am făcut greşit

Sau poate puţin noi le-am iubit
Şi vor să le iubim puţin mai mult,
Să le-aratăm în fiecare zi
Cât de importante pentru noi ele sunt.

Şi ele sunt ceea ce ne-am dorit
Şi nu ne dorim altceva nimic,
Doar timp ca să le putem iubi
Şi să le arătăm tot ce simţim.

Femeia iubeşte-o zi de zi,
În braţe mereu trebuie s-o ţii,
Că daca ea va obosi
Viaţa frumoasă noi nu vom mai simţi.

Şi de aceea trebuie să ştim
Cum să le-alinăm, cum să le preţuim,
Ca nicioadată să nu ne plictisim
Lângă femeia pe care o iubim.

poezie de Serghei Ţurcan
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

S-a scris...

S-a scris în cer, cu gură de blesteme,
Să plece iar la infinit, poeţi
Şi ne-a lăsat azi, Demiurgul, semne...
Rămân, trăind prin noi, atâtea vieţii.

Nici n-a plouat. E secetă de lacrimi
Şi parcă-i pandemie peste vieţi...
De-un timp au prins poeţii noştri aripi
Şi s-au retras în infinit, asceţi.

A plâns cuvântul... Jale şi tăcere,
Căci moartea ca o boare a venit.
Poetul-nepereche, printre stele,
Ca o cometă-a vieţii a pierit.

Au curs din noi metafore şi verbe,
Am tot cinstit în scris poeţi-amnar,
Dar zborul către îngeri, vis, ni-i pierde...
Rămâd decât în mediul virtual.

Şi îngerii în Ceruri au pedeapsă -
Să-i ia cu ei pe cei de pe pământ
Când s-a sfârşit povestea lor, acasă,
Să-i poarte-n tihnă către Cerul Sfânt.

Poate că şi acolo sunt tablete,
Îngeri-poeţi şi îngeri-scriitori,
Ce spun în loc de bună dimineaţa,
Poeme de lumină şi ninsori.

Să-mparţi din Ceruri harul tău, poete!
Să ne lumine dragostea de neam,
Aici suntem doar biete amulete,
Cu gânduri prinse în al morţii ham.

Nu este timpu-a plânge de pieire,
Căci ca un vis tu vei trăi prin noi.
De azi te vom numi nemărginire
Dar vom rămâne-n suflete mai goi.

Să-mparţi din Ceruri, harul tău, în pulberi,
Peste poeţii ce-au rămas aici
Şi tolerant, dezastrele să spulberi,
Căci noi suntem prea simpli şi prea mici.

Tu, un Luceafăr uns cu modestie,
Ne luminează calea spre Înalt.
Prin tine să urcăm spre veşnicie,
Poeţi-opaiţ ce-n cupa vremii ard...

dedic acest poem, cu lacrimi în suflet, celui ce a fost Constantin Trita, rugând odihnă veşnică. Domnul să îl odihnească!
Vei rămâne o stea în sufletele tuturor celor ce te-au cunoscut...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Racul de râu, racul european sau racul nobil (Astacus astacus, sin. A. fluviatilis)

Era odată abundent
Pe-ntregul nostru continent,
Mâncat întâi de nobilime,
Apoi mâncat şi de prostime.

E cel mai scump, dar ce folos
Că-i racul cel mai delicios,
Căci racul nostru milenar
E azi din ce în ce mai rar,

Căci apa i-o tot poluăm
Şi astfel îl periclităm:
E-aproape-o specie relictă,
Iar în curând va fi extinctă.

poezie de George Budoi din Mâncarea în aforisme, epigrame, poezii, pamflete şi satire (1 februarie 2021)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trebuie să te zbaţi dacă vrei să prinzi din zbor ceea ce numim cu toţii fericire... şi trebuie s-o plăteşti dublu sau triplu. Fericirea este lucrul cel mai nesigur şi mai scump din lume!

Erich Maria Remarque în Trei camarazi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Împletiţi doar în lumină

harul Sfânt al Lui Hristos
iată şi azi ne învaţă
să trăim aici frumos
chiar din zori de dimineaţă

curaţi sfinţi şi în lumină
viaţa nouă s-o trăim
cu toţi să fim fără vină
pe Tatăl să îl cinstim

asta-i noua-nvăţătură
omenirii ce s-a dat
prin lumina din Scriptură
omul să fie curat

nu păcat — nelegiuire
nu minciună — ci-Adevăr
străpunşi toţi azi de iubire
Hristos să ne fie ţel

în lumina mântuirii
toţi să fim astăzi zidiţi
nu în plasa rea a firii
ci fiind cu toţii sfinţi

harul Tău Isus îl vrem
şi lumina Ta cea Sfântă
pe veci doar să te urmăm
să intrăm în cer la nuntă

Evanghelia iubirii
noi o vrem ca îndreptar
pe cărarea mântuirii
cu Hristos Mire şi dar

îndurarea Lui Hristos
o vrem pârghie în veşnicie
ce-i curat şi e frumos
pururi ţintă să ne fie

nu ce nouă azi ne place
ci ce-i place Lui Hristos
căci El e doar viaţă — pace
Domnul vieţii — venit jos

nu păcat — nelegiuire
ci sfinţenie — lumină
şi nu vrem a nostră fire
ci Hristos ca să ne ţină

cum viaţa ne-a trasat
Creatorul nostru Sfânt
nu vrem fire şi păcat
ci Isus şi-al Lui Cuvânt

împletiţi doar în lumină
noi lumină doar să fim
o viaţa fără vină
ca noi toţi să ne sfinţim

cum Hristos a hotărât
noi să ne trăim viaţa
ca zăpada azi încât
să ne lumineze faţa

pe Hristos îl vrem drept lege
şi aici să-mpărăţească
de Adevăr ca să ne lege
până-n patria cerească

Lui ne vrem pe veci supuşi
să-mplinim tot ce ne spune
căci de El am fost aduşi
chiar şi în această lume

în Hristos şi pentru El
vrem viaţa s-o trăim
în al Domnului sfânt fel
ca pe veci ai Lui să fim

glorie dar Lui Mesia
slavă-i fie Lui Hristos
căci El este veşnicia
şi viaţa cu folos

poezie de Ioan Daniel Bălan (22 septembrie 2018, Mănăştur)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pruncul cel mai drăgălaş

Cât de scumpă-i sărbătoarea
Naşterii Domnului Sfânt
Noi i-aducem azi onoarea
Şi îi cerem dar venirea
Să ne ia prin Duhul Sfânt
De aici de pe pământ

Cât de gingaş Doamne-ai fost
Când cu ochii Tăi lumina
Ai văzut-o — un adăpost
Căci Lumină ne eşti — rost
Şi ne eşti întodeauna
Cale Doamne — numai una

Cât de gingaş s-a-mplinit
Cuvântul Tău din Scriptură
Când în iesle ai venit
Scump Isuse — scump iubit
Cu plăpânda Ta Făptură
De raze — ce ne umplură

Căci iată Cuvântul spune
Peste cei din umbra morţii
Ce trăiau în astă lume
În păcat — deşărtăciune
Ca un soare-n largul bolţii
Ne-a luat din pragul porţii

Lumina din răsărit
Pruncul Cel din vremi promis
El — cadoul dăruit
Pentru omul rătăcit
Iar s-ajungă-n Pardis
După cum Tatăl ne-a scris

Din lumină prin lumină
Putem astăzi să umblăm
Să trăim fără de vină
Toţi acei ce i se-nchină
Viaţa-ntreagă să i-o dăm
Şi cu drag să îl urmăm

El este lumina noastră
El Cuvântul Minunat
Străbătând bolta albastră
Ne-a dat viaţa sfântă — castă
S-avem sufletul curat
Căci doar El ni l-a spălat

Pruncul Cel mai drăgălaş
Soarele ce străluceşte
Peste-al inimii sălaş
Şi al oilor imaş
El cu drag azi ne primeşte
Şi haina ne-o curăţeşte

Glorie dar Lui Mesia
Că să vină a acceptat
Să ne ofere veşnicia
Viaţa aici şi bucuria
Fie pururi lăudat
Căci doar singur ne-a salvat
25-12-2019 mănăştur

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ly: Ce distrat e!
Stela: Distrat doar?! Parcă-i căzut în cap! Rău de tot.
Maria: Mai mult chiar: Parcă-i drogat.
Lucian: Hei, ce tot vorbiţi despre mine, de parcă n-aş fi prezent aici, cu voi?
Maria: Păi, scuze, Luci, dar în momentul de faţă, chiar aşa eşti; absent total.
Lucian: Poftim?
Maria: Ah, Luci, poate că eşti aici, lângă noi, dar mintea ta zboară aiurea, pe undeva, doar în jurul Liei. Deci, clar, parcă eşti drogat!
Lucian: Te-am auzit, să ştii, blondo. Drogat, eu?! Cum aş putea fi drogat?
Maria: Eh, lasă, că înţelegi tu la ce mă refeream... Drogat, de Lia, evident. Şi-n sensul bun al cuvântului!
Lucian: Nu ştiam că a fi drogat poate avea şi un sens bun... Dar în cazul ăsta, ai dreptate, chiar are un sens bun.
To Kuny: Bun; deci, vă aştept pe toţi, de dimineaţă.

replici din romanul Proxima, Partea a-IV-a: "Adio, Proxima!" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căutaţi doar Adevărul

Oile Mele ascultă glasul Meu
Şi ele vin azi după Mine
Oricât e drumul lor de greu
Se luptă toate azi mereu
Doar Mie să mi se închine

Pe munţi pe dealuri şi-n păduri
Aleargă oile-n păşune
De vrei cu Mine să te bucuri
Nu doar de formă şi-n frânturi
Ci doar Cuvântul Sfânt cum spune

Oile Mele-mi ascultă glasul
Şi-n pace pasc în urma Mea
Ţinând cu Mine toate pasul
Odihna-n sine şi popasul
Şi vremea când este mai grea

Căci Eu de grijă azi le port
Ca să trăiască-n sfinţenie
Şi-n veşnicie cum socot
Privind spre ceruri peste tot
S-ajungă toate-n veşnicie

Căci Eu sunt Calea şi Viaţa
Şi harul sfânt al vieţii noi
Şi lor — Eu îmi descopăr faţa
Ca să topesc din ele gheaţa
Le vreau pe toate-a Mele oi

Căci Eu — doar Adevărul sânt
Lumina Sfântă pe cărare
Şi sunt al vieţii viu Cuvânt
Trimis de Tatăl Meu Cel Sfânt
S-aduc viaţă şi-ndurare

Lumina oamenii s-o vadă
Cum luce sus în Univers
În Tatăl Sfânt să se încreadă
Pe Calea Mea cu toţi să meargă
Căci Eu de-a pururi i-am ales

De aceea Eu vă sfătuiesc
Să căutaţi doar Adevărul
Eu Însumi ca să vă cresc
La sânul Meu să vă primesc
Şi să vă fiu de-a pururi ţelul

Trăiţi de azi neprihănirea
Şi pacea sfânt-o căutaţi
S-aveţi în Mine dar iubirea
Şi-n ceruri sus toţi moştenirea
Căci îmi sunteţi surori şi fraţi

Ţineţi dar dreaptă azi cărarea
Trăind Cuvântul viu şi Sfânt
S-aveţi parte de-ndurarea
De mila sfântă şi iertarea
Acea descrisă în Cuvânt

Veniţi — veniţi acum la ape
Şi vin şi lapte cumpăraţi
De Mine voi să fiţi aproape
Şi Duhul Sfânt să vă adape
Cu El fiind dar botezaţi

Căci Eu sunt Domn şi Dumnezeu
Scriptura Sfântă cum descrie
Să împliniţi mereu — mereu
Chiar de uneori vă este greu
Cuvântul Cel din veşnicie

Veniţi acum la apa vie
Scriptura Sfântă dar vă cheamă
Căci Eu vă vreau în veşnicie
Vă dau şi har şi Pâinea vie
Luaţi Cuvântul Sfânt în seamă

Căci Mirele cel Sfânt revine
Pe nori El Însuşi să vă ia
În ceruri sus în slăvi divine
Credinţa sfântă doar vă ţine
Ca voi să fiţi mireasa Sa
10-10-2019 mănăştur

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se pierde vremea...

M-am saturat de dimineţi înceţoşate,
Vremea nu mai e ca altădată,
Lumea săracă merge cu haine vechi purtate,
Neliniştiţi nu calculaţi cum erau odată.

Au promisiuni de la cei cu avere,
Că vor avea mai multe mâine,
Va fi totul bun şi dulce ca o miere,
Vor avea bunătăţi şi mai bună pâine.

Cei ce ne conduc nu sunt corecţi,
Tot ce era în trecut deja se pierde,
Acum trebuie să fim mai direcţi,
S-o luăm din nou cu linia verde.

Nu trebuie să dormim în luxoase paturi,
Trebuie s-o luăm pe un natural drum,
Să nu ne mai facem gânduri
Şi să nu mai inspirăm praf şi fum.

Să facem o schimbare cu-n decor viu,
Animalele să nu mai aibă frică de noi,
Nimeni să nu trăiască-n pustiu,
Vrem din nou s-avem noroi.

Unii sunt prea preocupaţi de propria viaţă,
Sper să se trezească unul sau altul,
Aş vrea să-şi facă din nou o schiţă
Şi să-şi examineze mai bine votul.

poezie de Eugenia Calancea (25 octombrie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orice activitate devine creativă atunci când cel ce o realizează se străduieşte s-o facă aşa cum trebuie sau s-o facă mai bine.

citat clasic din John Updike
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

La ceas de seară

La ceas de seară gândurile-mi fură
Şi liniştea şi clipa de tăcere...
Le simt precum un strop de cianură
Ascuns azi într-un fagure de miere...

Îmi amintesc copila de-altădată
Cu părul negru, lung şi ondulat,
Cu zâmbet cast şi ochi de ciocolată.
Dar timpul a trecut... Te-ai depărtat!

Îmi amintesc cum mă strângeai de mână.
Zburam spre stele şi spre adevăr...
Azi timpul amintirile-mi sugrumă
Şi de acel trecut îmi este dor.

Da, timpul a trecut. Ai fost mireasă...
Te-a dus un june mândru la altar.
Ce tânără ai fost şi ce frumoasă!
Ne-am întâlnit pe drumul vieţii iar...

Şi viaţa ta a fost un câmp cu grâne.
Timpul s-a-ntors în palma noastră iar
Şi nu-mi mai amintesc nici cum nume
Ne-am revăzut pe-al timpului altar.

Din cerul desfăcut ca o fântână,
Culegem astăzi, iarăşi, amintiri.
Tu eşti de-acum pe sufletu-ţi stăpână,
Iar eu, oh, eu am lacrimi în priviri.

S-a strâns în noi, gol după gol, uitarea.
Din noi, mereu, tăceri s-au adăpat.
Ne este ca un haos depărtarea
Şi ce străin ni-i drumul... Ce păcat!

N-avem fotografii, dar ne rămâne
Doar gândul bun trimis spre Dumnezeu
Şi timpul petrecut în astă lume -
Un gol imens prins între tu şi eu.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre vârstnici. Au trăit mult. Adeseori au fost păcăliţi şi adeseori au făcut greşeli. Şi viaţa, în ansamblu, e o treabă cam urâtă. Rezultatul este că nu sunt siguri de nimic şi fac toate lucrurile într-o măsură prea mică. Ei cred, dar niciodată nu ştiu şi poate tocmai din pricina acestei şovăieli adaugă întotdeauna cuvântul posibil sau poate. Mai mult decât atât, experienţa lor îi face neîncrezători şi îi determină să bănuiască numai răul. Îşi călăuzesc viaţa într-o măsură prea mare după consideraţii referitoare la ceea ce este util şi prea puţin după cele referitoare la ceea ce este nobil, căci utilul este ceea ce e bine în mod absolut. Nu au încredere în viitor. Parţial şi din cauza experienţei. Pentru că, majoritatea lucrurilor merg prost; sau, în orice caz, mai prost decât se puteau aştepta.

citat celebru din Aristotel
Adăugat de Emil Dogaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Leul şi cârnatul! (fabulă)

Într-o zi oarecare,
Cerând audienţă, fiecare...
După ce trecură dobitoacele
Şi-apoi urmară cele în cojoacele;
De capră, leopard sau căprioară...
Care-au venit acum, a nu ştiu câta oară,
Având răbdare Leul cu tot *natul*
Se înduplecă să primească şi *cârnatul*...
Acesta suplu, ceva mai lung ca ieri, şi bun pentru
Ca Leul să nu-şi iasă din păreri,
Se prezentă mai proaspăt şi neapărat,
Puţin mai copt şi bun pentru mâncat!
Aşa încât şi Leul le-o zise-n limba lor;
-Măsele am pe gustul tuturor!
Şi întru-cât cârnatul se întindea la soare,
Destăinuind pe şleau, ce-i trebuie, ce n-are,
Prin Leu trecu o briză cu-aromă de cazan
Şi aruncă cârnatul, direct în ramazan!...
În loc de morală;
Când Leul e slăvit de dobitoace,
Mănâncă şi cârnatul,... dacă-i place!

fabulă de Constantin Păun (1987)
Adăugat de Constantin Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă Dumnezeu ar fi vrut ca noi să gătim după reteţe, nu ar mai fi creat şi bunicile pe lumea asta.

citat din Linda Henley
Adăugat de Michelle Rosenberg
Comentează! | Votează! | Copiază!

Directorul se pregătea să ia cuvântul, însă doar după ce va fi încetat imnul naţional, în timpul căruia se făcuse linişte, toţi luând poziţie de drepţi. Înalt, cu capul aflat parcă deasupra tuturor, geograful cel lungan cercetă împrejurimile, căutând-o cu îngrijorare pe Adela, frumoasa lui prietenă, adolescenta cea bălaie; n-o zărea însă deloc, nici pe ea, nici pe părinţii ei. Ce se întâmplase oare? De ce să nu fi venit? Îşi amintea doar perfect că-i dăduse Adelei o invitaţie, care ar fi scutit-o de orice piedici sau neplăceri (nu ştia că Adela o pierduse, iar puştoaica de abia cu câteva clipe înainte de a pleca de acasă, în acea dimineaţă, remarcase acest lucru). Deşi trist că nu reuşea s-o zărească pe Adela, Nistor nu-şi pierdu speranţa; continua s-o caute cu privirea, poate totuşi o va vedea (nu se putea ca ea să nu fi venit)... Însă oricât se străduia el, tot nu reuşea s-o vadă. Iar în curând imnul naţional se termină. Prin urmare, directorul Institutului, domnul Traian Simionescu, luă cuvântul...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!