Alternanţa

Soarele şi luna erau îndrăgostiţi
Sau cel puţin aşa spuneau,
Ei îşi şopteau doar vorbe dulci,
Dar nu se prea vedeau.
În goană, luna, după soare
Plângea, făcea doar nopţi amare,
Căci astrul de la răsărit
Doar o minţea că-i e iubit.
Ea tot făcea paşi către el,
Dar el păstra distanţa
Şi cât de mult înainta,
Nu-şi ajungea speranţa.
Luna ştia că la amiază
Iubitul ei zace pe centru
Şi se rotea încetişor,
Să nu-i observe mersul.
Dar soarele era şiret,
Ştia ce se petrece
Şi ca să pară el deştept,
Spunea că "timpul trece".
Iar luna tot a aşteptat
Să-şi întâlnească amorul
Şi luni întregi l-a căutat,
Să-şi stăpânească dorul.
Până-ntr-o zi când a-nţeles
Că n-are rost să fugă,
Căci soarele nu se apropie,
Iar ea îi este slugă.
Şi uite aşa a încetat
Să-şi caute amorul
Şi luna, greu, s-a resemnat
Şi a rămas cu dorul.
Oricât de mult a încercat
Să spintece distanţa,
Ea din păcate a eşuat
Creându-şi alternanţa.

poezie de Mioara Drîmbu-Cucu (28 martie 2018)
Adăugat de Mioara Drîmbu-Cucu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel care aşteaptă

soarele trece, luna trece
ploaia trece, vântul trece
şi în tot acest timp cerul aşteaptă

soarele trece, luna trece
ploaia trece, vântul trece
şi în tot acest timp pământul aşteaptă

soarele străluceşte cu sau fără mine
luna tremură cu sau fără mine
ploaia trece cu sau fără mine
vântul cade cu sau fără mine
eu sunt timpul, aşteptarea, tăcerea
eu sunt...

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-a sărit din poală şi a făcut câţiva paşi de step, şi-a fluturat braţele şi s-a rugat cu voce tare pentru reunirea cuplului matur, o mami şi un tati, Soarele şi Luna sau Luna şi Soarele, cei doi aştri de pe cerul copilăriei ei.

Siri Hustvedt în O vară fără bărbaţi
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce este mai de folos: Soarele sau Luna? Desigur că Luna, care luminează noaptea când e întuneric, pe când Soarele luminează ziua când e tot lumină.

citat din Kozma Prutkov
Adăugat de elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gustar

Luna e plină de multe goluri
Golul e plin de multe luni
Sufletul meu, în rostogoluri
Face prin trupul meu minuni.

Mă vindec oarecum de tot ce doare,
Îmbolnăvindu-mă de tot ce nu-s,
Şi tot ce mi se-ntâmplă mi se pare,
Căci tot ce va veni, acum e dus.

Nu dorm, te-ador şi dorul doare, dar
E luni şi luna lunecă lunar.

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luna

Ma uit pe cer,
Si vad o luna,
Zambesc si sper,
Sa-mi spuna buna,

Ca eu o-ntreb mereu,
Ce faci stralucind,
Pe cerul meu,
Si-n gandul meu stiind,

Ca niciodata nu-mi va vorbi,
Ca doar e luna... nu altcineva...,
Ea doar ochii mi va orbi,

Dar susotind aud ceva,
Ce vei auzi si tu candva,
Cauta-mi Soarele,
Ca mi-e greu intre Stele...

Si de-o vezi pe jumatate,
E doar faptul ca,
O doare chiar de toate,
Si-ar vrea pe veci... el sa se-ntoarca...

poezie de Teodoresu Dorin
Adăugat de Dorin Teodorescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Murit-a luna

Murit-a luna de singurătate,

Căci stele toate câte-s sus pe cer,

Le-am adunat, în dar să ţi le-ofer,

În semn de culpeşă complicitate,

La o iubire cum n-a fost vre-odată,

Şi nu va fi pe-al dragostei ogor,

Cât stele fi-vor, libere în zbor,

Să-şi facă luna plină aliată,

La viclenita taină a iubirii,

Ce-n lanţuri leagă pe îndrăgostiţi,

Spre-ai face pe vecie fericiţi,

După străvechi cutume ale firii...

Ţi-am pardosit, cu generozitate,

Bordeiul dragostei cu mii de stele,

Şi singură pe boltă, fără ele,

Murit-a luna... de singurătate...

poezie de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumul Pământului, sau cel aparent al Soarelui, căci e totuna, e şase luni de-asupra ecuatorului ceresc şi şase luni sub ecuator. Numai de două ori pe an e tocmai pe ecuator. Astfel, putem să înţelegem de ce iarna vedem alte stele decât vara; Soarele ascunde cu lumina lui stelele prin cari trece, dar mişcându-se mereu, le ascunde treptat dinspre apus spre răsărit. Drumul lui pe cer se numeşte ecliptică şi cam acest drum îl au toate planetele, cum şi Luna care se învârteşte în jurul Pământului. Constelaţiile prin cari trec Soarele, Luna şi planetele se numesc constelaţii zodiacale.

Victor Anestin în Cum să înveţi stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot despre lună

Toarce luna-ntr-o poveste,
Suie luna sus pe creste,
Luna cade-n ochiul meu,
Luna curge-n Dumnezeu,

Luna mârâie-nspre oi,
Lupii-o mestecă-napoi,
Luna mişună pe mare
Şi m-adulmecă de sare.

Sare luna printre miei,
Se ascunde-n vocea ei:
Pielea ta îmi e totuna,
Când se-mpreună cu luna.

Dumnezeu închide-un ochi,
Luna-i spune de deochi,
Luna faţa îşi întoarnă
Şi mă ninge-n iarnă-iarnă.

Iarnă fără lună nu-i.
Lângă ea tu să mă pui.
Smirnă stau, să stai şi tu.
Lună-i, Doamne, dar trecu.

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atotcuprins egoism

Chiar înainte de-nceput, cât tot e încă doar sămânţă,
E-o basculare de "întâi", de competiţie acerbă
De-a " face" oul numai unul, coroana fiind o simplă jerbă
Fiindcă în dramă nu e pudic, doar ludicul, ca-ntr-o Săpânţă.

Se înalţă pomul să umbrească mai mult să ia din vârf, din soare
Şi Luna ar vrea la fel de mare, pitindu-şi astrul în eclipsă.
Călugăriţa după ce-a iubit îşi adoră amorez cu "lipsă",
Iar reuşita de nu-ţi iese, a altuia-i! Sau..."o încercare"!

Aşa multă diversitate, în tot, ar părea altruism,
Dar tot se îmbrânceşte-n ego, perpetuu punitiv tacit
De nu cuvântă, sau ţipat, de rage c-are apetit
Doar pentru el; c-aşa progresul se învaţă, doar cu eroism!...

Atotîntins, tot ce există e-un zbucium surd, de "egoism"...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (2 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vara, când Soarele e în constelaţiile zodiacale ce se ridică mult deasupra orizontului, Luna plină are loc în constelaţiile zodiacale cu totul opuse celor în cari se află Soarele, adică se află în constelaţiile zodiacale ce se găsesc prea puţin ridicate deasupra orizontului. De-aceea, vara Luna plină "umblă tot pe după garduri", cum zice românul.

Victor Anestin în Cum să înveţi stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neanderthal (4)

Era,-n Neanderthal, vestit
Ca luptător ce a slujit,
Puternic, dur, neobosit,
Şi tribu'-n care a trăit,
Dar şi un altu',-am auzit,
Aflat la răsărit.

Era un ditamai zdrahon
De ai fi zis că-i fier-beton,
(Păi, nu era pe-atunci, pardon!)
C-o voce ca de tir claxon,
(Nici d-ăştia nu erau! Bizon?)
Dar, la femei era afon.

Făcea naveta, bietul om,
Ca tija unui metronom
Sau electronii prin atom,
Cu paşii - nesfârşit monom,
Cu estul-vestul în binom,
Că, altfel, ar fi fost în pom.

Cu cea din vest îi mai mergea:
Era de-a lui şi îi ştia
Tot ce făcea şi chiar gândea,
Dar îl lăsa, căci se-ntorcea
Întotdeauna cu ceva
Din ce-şi dorea.

Cealaltă, însă, vorba lui:
"Cam a... neanderthalului",
Doar ce pleca, ea: "Nu-i, iar nu-i!"
Dar mai zicea şi: "Nwu da mui"
Traducerea... o pun în cui,
Căci mi-e ruşine să v-o spui.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Panta rhei

împungea vântul cu vârful pantofilor ei de lac
tocurile roşii se înfigeau sfidător în zăpadă
acum nu mă mai bate nimeni, gândea
nici măcar viscolul
doar purta palton Prada şi fond de ten Mac
pe cer, luna se încovoia ca o sirenă cu solzi de aur
hmm, un gând o mai bătea totuşi
căci mai văzuse luna asta cu mult timp în urmă
acum însă parcă se zbătea să-şi iasă din solzi
şi zbaterea asta o simţea dedesubt
de palton dedesubt de machiaj
întreaga lume era la picioarele ei dar
luna avea unica podoabă a cărei strălucire n-o minţea
toate se sting cândva
îi spunea

îşi amintea acum când a mai văzut-o
când o fetiţă cu picioarele goale trecea prin zăpadă
o împungea viscolul cu vârful pantofilor săi de ger
tălpile ei roşii se vârau tremurător în zăpadă
acum o să mă bată toţi, gândea
doar nu făcuse nici un bănuţ toată ziua
cât îşi dorea un vrej de zăpadă pe care să se caţere spre lună
s-ar fi urcat până acolo cu ultimele puteri
să-i smulgă măcar un solz de aur
sau mai bine să adoarmă pe leagănul ei
era la picioarele unei lumi întregi
cumva
zăpada îi era unicul prieten dintre duşmani
doar ea o simţea
glasu-i părinteşte
urechea-i bătea
totul se topeşte
cândva

poezie de Alexandra Alb Tătar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eclipse

Este doar un joc de lumini şi umbre,
Când trei aştri se aliniază:
Luna, Soarele şi Pământul...
Intrând în conul de umbră
Parţial sau total,
Se formează
Aceste eclipse...

Totuşi, în trecut
Oamenii se speriau,
Temându-se mereu de
Aceste fenomene optice...
Luna, Soarele şi Terra,
Aştrii aliniaţi la eclipse.

acrostih de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vino, te rog....

vino, te rog, vino la ceas de seară,
e uşa larg deschisă, te chem a câta oară,
e camera pustie şi focul nu mai arde,
e timpul mort în casă doar ceasul iarăşi bate,
e frig, e cald în mine, mă ard văpăi de dor,
mă arde a ta privire, mă simt răvăşitor,
mă ard ca lumânarea şi mă topesc pe jos,
mă-nghite-ncet pământul cu dorul meu spumos

vino, te rog, când soarele răsare, când luna se ascunde,
când noaptea cea pustie fugită îi oriunde,
e ziua plictisită, aşa mă simt şi eu,
te-aştept tăcut în prag, îmi este tot mai greu,
e soarele pe sus, e soarele pe jos,
îţi caută şi el paşii din mersul drăgăstos,
îţi caută o lumină pe-o rază-n alb lăptos,
cu strălucirea arsă în tot ce-a fost frumos.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tablou de luna mai

S-a-mbrăcat în alb şi violet mălinul,
este luna mai, aproape jumătate,
înfăşat în capă roşie râde trandafirul,
văzând la geamuri tinere muşcate...

S-au întors din lunga lor peregrinare,
lăstuni şi rândunici să-şi caute cuibar,
după zboru-nalt, istovirea este mare
şi stau la sfat,... grămadă pe un par...

În zbor dezordonat, albine scânteiază,
sărută florile-n covorul din câmpie,
în zumzet, sub soarele de-amiază,
îşi duc grăbite prada dulce-n magazie...

poezie de Ioan Friciu (15 mai 2015)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă Luna avea potenţial imobiliar, spunea în Biblie că Luna va fi locuibilă de oameni, dar nu zice, aşa că eu nu pot să fac decât ce spune Dumnezeu, iar Dumnezeu în Sfânta Scriptură n-a zis aşa ceva.

perlă de Gigi Becali
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urăsc distanţa! Avem acelaşi cer, respirăm acelaşi aer, vedem mereu Soarele, Luna. Parcă suntem aşa aproape, dar totuşi foarte departe unul de altul.

aforism de Alina-Georgiana Drosu (12 iulie 2014)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gabe: Ce s-a întâmplat cu ei după luna de miere? S-a intensificat pasiunea sau obişnuinţa i-a determinat să-şi caute alţi parteneri? Au fost noţiunile de "ca-n poveşti" şi cea de orgasm simultan doar nişte mituri? Singura dată când Rifkin şi soţia lui au avut parte de asta a fost când li s-a încheiat divorţul. Poate că, în cele din urmă, ideea e să nu te aştepţi la prea mult de la viaţă.

replică din filmul artistic Soţi şi soţii, scenariu de Woody Allen (14 septembrie 1992)
Adăugat de Georgiana Mîndru, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

Muribundul

Soarele nu mai e sus,
Luna şi ea s-a ascuns.
Din cer cade câte-o stea,
Semn că moare cineva.

Dansul celorlalte stele,
Încheind un ritual
Se aduna-ntr-un altar
Ca să apară mâine iar.

Am o vedere de smoală
Totu-i negru... peste tot
E şi o linişte nebună
Dar şi o negură păgână.

Adio şi m-am dus,
Mă aşteaptă cel de sus.
Am de dat o socoteală,
De jos, din viaţa reală.

Şi să spun sub jurământ
Tot ce am făcut pe pământ.
Se lasă negura pe sat,
Îmi pare rău că am plecat.

Soarele nu mai e sus,
Chiar şi luna s-a ascuns,
Din cer cade câte-o stea,
Cred că s-a dus cineva.

epitaf de Cimpeanu Dumitru
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Petru şi lupoaica – fata de împărat

A fost odată-o-mpărăteasă
Bună şi nespus de frumoasă.
Ea cârmuia un regat,
Alături de-al său împărat.

Împărăteasa era supărată –
Copii n-a avut niciodată,
Oricât de mult se ruga,
Domnul nu-i îngăduia.

Iată însă, că-ntr-o zi
Regina se-mbolnăvi...
Nimeni leacul nu-i găsea...
Nu se mai putea trata.

După luni de suferinţă,
Cu a regelui voinţă,
Au lăsat-o, vai, să moară,
Să nu mai sufere-o ţară.

După ce-au înmormântat-o
Camera pustie-au lăsat-o,
Dar nimeni nu bănuia
Acolo, ce se petrecea.

Dar iată că într-o zi,
O slujitoare veni
Să măture camera...
Ce minune se-ntâmpla?!

Ce minune, ce mirare,
Se află-n întreaga zare,
Se-auzea din patul ei,
Glas suav de clopoţei.

A dat cearşaful de-o parte,
Căutând izvor de şoapte,
A găsit un copilaş
Mititel şi drăgălaş.

S-a dus fuga la-mpărat
Şi i-a spus ce a aflat,
Însă el nu s-a mirat
Ci tare mult s-a bucurat.

Atunci a spus la tot poporul
Că el ştia viitorul:
Dacă regina se sacrifice
Copilul pe veci trăia.

Cu toţii au sărbătorit
Şi cu urale l-au primit.
De-atunci pruncul s-a numit
Marele Petru cel Voinic.

El cât zece prunci creştea
Şi voinic se înălţa,
Era puternic şi frumos,
Era deştept şi curajos...

Şi într-o zi s-a-ncumetat,
La vânătoare a plecat,
Într-o pădure-a poposit,
Umbră de brad l-a odihnit.

Nu ştia ce îl pândeşte,
Cum un lup îl urmăreşte...
Dar Petru, şiret, l-a ochit
Şi în picior l-a lovit.

Lupul însă, iată, a spus:
"Petre, Petre, eu lup nu-s!
Sunt doar o fată blestemată
Să-mi duc blestemul viaţa toată.

Iar cela ce mă va-ngriji,
Eu cu credinţă-i voi sluji
Şi soţul meu va deveni"
Îi spuse ea... şi adormi.

Atunci Petru-ndurerat,
Lupoaica a ajutat,
Rana pe loc i-a pansat,
Cu ea spre palat a plecat.

A avut grijă de ea,
Căci de soaţă o voia
Şi pentru că o iubea,
Făcea tot ce îi cerea.

Soarta fusese aşa...
Dacă-n picior n-o lovea,
N-ar fi putut s-o cunoască
Pe cea care-i va fi mireasă.

Au trecut mulţi ani la rând,
Prinţul suferea... Plângând,
Prin a sa făgăduinţă
Se legase de-această fiinţă.

Lupoaica însă se ruga,
Petru de soaţă să o ia,
Blestemul să se poată rupe,
Cu doruri cântecul să-i umple.

În altă zi cerul s-a rupt,
Lumea de vrajă s-a umplut,
Şi fata de-mpărat – o stea,
În ochii prinţului lucea.

O, dragul meu, ţi-aş dărui
Palate, spre-a împărăţi,
Ţi-aş da şi soarele şi luna,
Căci tu mi-ai pus pe cap cununa.

Ţi-aş da palate şi averi,
Căci aş fi fost la fel ca ieri,
De nu m-ai fi rănit... De-acum,
Te voi urma pe-al vieţii drum!

Şi nunta lor, în răsărit,
Trei zile s-a sărbătorit...
Şi azi petrec, petrec mereu,
"La nunta lor am fost şi eu!"

Iar mama – un copac cu flori,
Îşi plecă ramurile-n zori!
Iar tatăl, râu, de bucurie,
Mai lasă urme pe hârtie...

Şi-a universului cunună,
În timpuri încă se adună...
Poveşti de dor, poveşti frumoase!
Plutesc pe-ntinderile-albastre...

poezie pentru copii de Maria Nina Mihăiţă din Lumea copilăriei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!