Senzaţii de amor

Pătând inima şi zarea cu senzaţii de amor
Pendulând, păşim cu teamă în abstratul viitor.
Căror umbre existenţa, oferindu-le uitare
Le-a lăsat sălaşul peste nepătrunsa, trista, mare?

Trece peste noi opusul, argintaţi la tâmple, parcă
Lunecăm în neştiinţă si ne trecem ca o apă
Nu mai e cu noi în lume decât liniştea şi şoapte.
Şi, precum o draperie-ntr-un târziu, se lasă noaptea.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chemăm eroii

Un gol lichid dizolvă o secundă
Îmi zice de ere... Şi-n eroi chemăm
Bătaia sângelui ce încă, curge,
Cicatrizând roua fântânii
Ce păstrează rădăcinile tăiate ale trecutului.
Cu tălpi fierbinţi peste punţi nevăzute
Păşim în trecut,
Poposind îndelung la umbra tălpilor lor
Spre-a le cunoaşte izbânda şi visul,
Dar ei nu mai sunt decât o uşă deschisă
Prin care noi păşim cu teama
De a nu pângări tăcerea din ei
Şi de a le strica liniştea.
Când, într-un târziu, ei vor deveni noi,
Ne vom opri tăcuţi,
Aşteptând pe cei ce nu vor căuta
Pentru-a trece mai departe de noi.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simfonie de toamnă

Lacrima cerului coboară peste viaţă...
Un albatrros peste valuri verzi, înspumate,
Purtând în adânc durerea, spaima şi noaptea,
Amărăciunea şi tristeţea din noi,
Afundând-o în şoapte,
Sinistre, dureros de murdare,
Pătate cu resturi de leşuri de scoici,
Cu umbre filiforme de roci...
Cerul mai jos s-a plecat,
Ca o rugăciune, ca o mătanie...
Sfântă lumină! Covor de frunze
Pudrat cu aur şi miere,
Cu rouă arămie,
Picurând în mormânt
Taina sângerilor lăsată peste pleoape
Ca o pelerină de lacrimi.
O noapte continuă tânjind
După taina ascunsă
În lacrima cerului coborâtă tăcut
Peste viaţă.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tributar, focul verii îşi arunca sclipirile solare peste întregul pământ, peste câmpii de pojar, peste păduri de smarald, peste ape de cleştar însetate... Cu pensula înmuiată în culori aprinse şi vii, smălţuise copacii tiviţi cu aur şi purpură, iar noi, la poale de umbre, poposisem să-i simţim miresmele dulci.

Rodica Nicoleta Ion în Crina
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A urmat o zi obişnuită... şi alta... şi alta... Parcă nimic nu se mai întâmpla, doar liniştea căzuse în ploaie de stropi de argint peste lume. O linişte încărcată de lumină şi bucurie.

Rodica Nicoleta Ion în Crina
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soare eşti!

De ce ne cerţi cu-ntunecarea minţii
Şi laşi durerea-n suflet să pătrundă
Căci nu e loc în lumea asta mare
Tristeţea lacrimilor să-şi ascundă

Albastre umbre, nori de suferinţă
Coboară leneş peste noi şi plouă
Dar Domnul tu aştepţi la noi căinţă
Spre-a ne stropi cu boabe dulci de rouă

Iehova, Soare eşti cu tine-n suflet
Nimic nu ne umbreşte existenţa
Simţim uşor al versurilor umblet
Şi sufletul ne e lumină
Curată a razelor de soare
Şi viaţa noastră e de-a pururi
Prilej de cânt şi sărbătoare.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea, târziu

Apăsătoare umbre se-ntind pe cerul
Încă plin de suferinţă...
Şi-n aşteptarea strălucirii lunii
Se lasă noaptea, luând cu ea speranţe
Precum o mamă ce-şi doreşte
Lacrima pruncului în ochii ei
Şi totuşi, dintre petele prelungindu-se pare
Că o săgeată rupe cerul în două.
Ne zguduie visele şi gândurile un trecut...
Deodată plouă mai tare, mai tare
Până ce somnul se strecoară leneş
Printre genele obosite de-aşteptare.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un înger zboară

- cu dedicaţie pentru Pescăruşul Fericirii

Un înger de lumină zboară
Prin fiinţa mea interstelară,
O blândă flacără mai arde,
În a durerilor tornade...

Şi din Pleiade urcă lin
Spre lebăda cu drept deplin,
Ca trecerea prin Univers
Să aibă-n viaţa asta sens.

Prietenia-i un amnar!
Este al vieţii noastre har.
Lăsaţi panerul cu minuni
Să ne-nsoţească în furtuni!

Noi suntem numai o petală
Ce s-a deschis în fapt de seară
Să vadă soarele-apune
Lăsat peste această lume.

Şi pică lacrimă şi ploi,
În cer, în lume, peste noi...
Simţim şi spunem: vrem schimbare!
Dar porţile interstelare,

Ne ţin închisă libertatea
Cât prin celule trece moartea
De spirite şi de iubire.
Eu voi rămâne... FERICIRE...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suntem cuvinte uitate sau note răvăşite pe partitura universului, bagheta magică a timpului trece peste noi, lăsând urme adânci.

Rodica Nicoleta Ion în Dialog cu fericirea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbrele reci ale asfinţitului unei vieţi alunecă cu nesiguranţă peste clipele rămase în urmă, pătând cu neîncredere şi tristeţe mâinele fiecărei zile.

Rodica Nicoleta Ion în Dialog cu fericirea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Genunchii mei de diamant

Se-ntinde ca o molimă trecutul
Peste genunchii mei de diamant
Şi peste umbre de uitate clipe
Alunec în tăcere, în neant.

Mă dor a vântului şi a norilor fantasme
Şi-n vene unindu-se mă cheme
Spre a pluti în lumea mea de basme,
Departe de o lume de blestem...

Urc precum lava-n vene şi se pierde
În vise stranii vechea tragedie
De-"a fi", acum, precum se pierd poeţii,
În noapte, printre versuri, pe-o coală de hârtie.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflet de alint

La marginea tăcerii dintre noi a poposit apocalipsa.
M-au acoperit negurile... vântul suspină prin porii mei.
Îmi ascund visele în gândul tău protector
Am nevoie de viitor
Vom trece şi peste durerea aceasta
Şi curcubeul frunţilor noastre va păstra
Sudoarea incestului, sufletelor soră şi frate.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Veghe de înger

Un înger veghează poporul şi lumea...
Poem de lumină renaşte minunea.
Trăim vis de pace şi flamură blândă!
Popor de lumină, povestea-i ascultă!

Dreptate i-e paza, dreptatea e scut...
Menirea de-a fii un izvor pe pământ.
Cu şoapte de vis, peste noaptea din noi,
Lumină cărarea atâtor eroi.

Un om - deputat şi fiică şi cânt,
Un înger, prin noi coborând pe pământ,
E Soarele, azi, strălucind - un mister,
Fărâmă de pace-ncrustată pe cer...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păsări în zare -
frunzele cad peste noi
plouă cu soare

haiku de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Puţine fiinţe cu adevărat fericite. Fericirea, ea şi iubirea, îşi are sălaşul în noi. Zadarnic le căutăm în afara noastră, căci nu le vom găsi niciodată.

Rodica Nicoleta Ion în Dialog cu fericirea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi,si totusi...

Trecem cu viteză
peste amănunte
Ciobindu-ne unul altuia
visele,
Rostogolind în gol
Senzaţii nedefinite…
Pentru noi soarele
Răsare impersonal,
Ca un reflex condiţionat
Al umbrelor murind
În palmele noastre.

poezie de Felicia Mariana Orban
Adăugat de Sorana Mihail
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singurătatea, ca un cântec de lebădă, ca un val de lumină, ne soarbe în adâncurile ei, prin nesfârşitele coridoare, făcându-ne să uităm cele două laturi ale firii umane – binele şi răul, lăsându-ne, biete umbre pendulând în golul cunoaşterii, cu nişte zdrenţe atârnând pe umerii reci, ca şi când am proveni noi înşine dintr-un magazin de second-hand, vânduţi la preţ redus, oferiţi aproape degeaba, un preţ de nimic, uitând că înţelepciunea noastră poate valora mai mult decât toate podoabele acestei lumi.

Rodica Nicoleta Ion în Dialog cu fericirea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătrânilor

Cad fulgi de nea la tâmple şi am îmbătrânit...
Atâta tinereţe în noi s-a cuibărit!
Ne cuibărim actorii în suflete şi-n lume
Nu mai cunoaştem replici, nici temeri, nici renume.
Ne stingem astăzi stele, la margine de cer,
Uitând, la varsta asta, ce rosturi mai avem.
Ştim c-am pierdut şi drumul spre transcendent... Trudim
Şi-n iarna fărţ nume, în noi ne regăsim.
Ne prăbuşim, de-acuma, quasari în lumea noastră
Privind pustietatea tăcerii, prin fereastră.
Arzând vulcani, o clipă, cenuşă devenim
Şi prunci pentru o clipă nutrim... nutrim să fim.
.......................................................................
Şi ne privim tăcut prin moartea noastră
Şi ne vedem... şi ne vedem murind
Mereu ne colindăm prin amintire,
Un clopot viu în cântec de colind.
Nameţi, la tâmple, îşi împart tăcere,
Murim în noapte întru devenire
Să ningă peste suflet mângâiere...
Să nu ne-ascundă pruncii în neştire.
Nu vă uitaţi la pleoapele-mpietrite!
Nici numele, de-acum, nu mai contează...
Căci am trecut – un abur peste lume
Şi ne-am promis că vom trăi o viaţă.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Teamă

De spiritul ce dăinuie în noapte
Încă mă mai ascund şi mă mai tem,
Căci va pluti şi dincolo de moarte
Deasupra noastră, precum un blestem.

Se-ascunde-n umbre,-n taină şi în gânduri
Şi scormoneşte dincolo de noi,
Acolo unde paseri dorm în rânduri,
Străfulgerând a lacrimilor ploi.

În inimă-i vulcan, taifun şi tunet,
Înfioraţi în fiecare ceas,
Înmugurim, suntem surâs şi zâmbet...
E tot ce de o vreme ne-a rămas...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerul

Cerul s-a deschis precum un fermoar
Şi nori sângerii au pătruns
Pe sub coama zimţată a apusului
Pe care dansau ca pe un ocean,
Frunzele toamnei – lebedele tăcerii.
Furtuni forfecau liniştea
Cu lame de fulgere.
Noaptea s grăbea să prindă ultimul tren.
Lacrimi albastre alunecau pe caldarâmul uitării.
Paşii treceau prin horă de tunete
În univers...
Tăcerea se aşternuse ca un pled peste inima mea.
Toamnă, toamnă târzie,
Toamna în care am împlinit
Cincizeci de ani...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Dansul anotimpurilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă celor albi la tâmple

Albi la tâmple de poveste,
Iarna-n noi a-nmugurit,
Gând de nouri peste creste,
Pace-n veci în infinit.
Nuferi aurii-n privire,
Tainice înţelepciuni,
A iubirii strălucire,
Risipită-i în genuni.

Albi la tâmple de poveste,
Flori de cais şi flori de măr,
Mândrii, fără să le pese,
Trec bătrâni prin timpul lor.
La urechi cercei de stele,
La morminte cruci de lemn,
Ne-au lăsat bătrânii sene,
Amintire să le-avem.

Iarna-n noi a-nmugurit,
Sub basma, albe troiene,
Cad în sufletul cernit
De boală şi de durere.
Cresc nămeţi în ochiul trist,
Peste troienite umbre
Şi cu fiecare vis,
De tăceri timpul ne umple.

Gând de nouri peste creste
Şi iluzii în panere,
Vieţi adeseori modeste,
Inimi veşnic austere.
Sub cununi de neputinţă,
Ca un clopot vor răzbate,
Drumul către nefiinţă,
Până dincolo de moarte.

Pace-n veci în infinit,
Pace peste lumea toată,
Trec bătrâni, etern albind,
Prin dureri şi griji, prin sloată.
Bărbi de spumă, biet pribeag,
Căutâdu-şi resemneare,
Plângând, se opreşte-n prag
Şi priveşte lung în zare.

Nuferi aurii-n privire,
Streaşină de promoroacă,
Vara trece fără ştire,
Vine toamna, apoi pleacă...
Ţurţuri reci înspre privire
Îşi îndreaptă săgetarea...
De nori grei – nefericire –
Este-acum pătată zarea.

Tainice înţelepciuni,
Munţi lucind, purtând ispite
În arzândele cununi,
Ne ascund învăţăminte.
Trec, stăpâni pe cai grei...
Amazoane, în clepsidră,
Trec prin râuri viorii...
Vor pământul să-l cuprindă.

A iubirii strălucire,
Lin alunecând spre cer,
Ca o pasăre-n pieire
Prinsă-n lanţuri de mister,
Trec bătrânii – umbre lucii,
Trenuri lungi în vremuri grele,
Trec lăsând în urmă pruncii –
Lampioane efemere.

Risipită-i în genuni
Negura... Şi îngenunche,
Când a morţilor furtuni
Ciutura de lemn îşi umple.
Clopot bate-n mute zări,
Morţi nuntesc întru chemare,
Lacrimi curg, se-aruncă flori
Şi se pierd... în depărtare...

Risipită-i în genuni
A iubirii strălucire.
Tainice înţelepciuni,
Nuferi aurii-n privire,
Pace-n veci în infinit,
Gând de nouri peste creste,
Iarna-n noi a-nmugurit...
Albi, la tâmple, de poveste...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!