Goana

Alergăm în viaţă după iluzii...
Stare de fapt.
Ceasornicul bate-n perete,
Secundele ard.
Văpaia lor creşte spre cer,
Pleoapa pământului se închide
Cu cenuşa regretelor.
Secrete aride
Înmuguresc ca nişte negi la marginea zării,
E timpul genunchiul să-ţi pleci,
Penitent al sudorii...
Te vei regăsi în statistici murdare
De cenuşă şi mucegai,
Rug de chemare spre Rai.
Pleacă-ţi genunchiul şi intră în valul
Ce curge-n clepsidră,
Nu te împotrivi curentului!
Oricum va veni timpul
Să te confrunţi cu oceanul.
Crezi că lacrima ta îl va putea învinge vreodată?!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mileniu?! Clipă?!

Mileniu?! Clipă?! Veşnica chemare
Spre mâine, spre sfârşit? Necunoscut!
Un drum ce duce spre o altă zare,
Dar care încă-abia a început...

Neiertător şi asimetric, trupul
E gârbovit... Sunt lacrimi prinse-n barbă
Pe-acelaşi drum, de generaţii, timpul,
De-acelaşi ţel, de nicăieri, ne leagă...

De când ne naştem, graba ne cuprinde
Şi alergăm... Când drumul s-o sfârşi,
Vom fi decât un piedestal de umbre,
Intrând ca un ecou în veşnicii.

Ce căutăm? Când nimeni nu ne cheamă
Pe drumu-acesta, ce ne-nfricoşează?!
Ne-apropiem cu jale şi cu teamă
De noaptea care timpul ni-l veghează.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul

după poezia cu acelaşi titlu, de Irina Rambu

Timpul nebun aleargă în neştire,
Timpul consumă poveşti de iubire
Timpul curge încet la închisoare
Timpul zboară de eşti în Baleare.

Timpul este în Univers stăpân,
Timpul ia tot ce e rău sau e bun
Timpul de poţi să-l întorci o clipă,
Timpul, oh timpul, ce grea ispită.

Timpul e viaţă şi timpul e moarte
Timpul e un drum spre eternitate,
Timpul e haos şi timpul e-o stare,
Timpul calcă totu-n picioare!

poezie de Alex Dospian (iulie 2021)
Adăugat de Alex Dospian
Comentează! | Votează! | Copiază!

O rugă la Iisus

O să trăim prin Tine-o-ntreagă lume,
Dar, Doamne, astăzi, nu, nu ne-aştepta!
Ne zbatem iar cu sufletu-n genune...
Iartă-ne Doamne, să putem zbura!

Să pot să îngenunchi, mă iartă, Doamne!
Genunchiul meu e-o piatră de hotar
Ce sub povara crucii, oh, cât doare!
Lumina vieţii ne-o adu în dar!

Mi-e lacrima ocean de suferinţă...
Şi cum pot plânge malul unei pleoape?!
la Tine plec genunchiul în căinţă,
Căci vreau să fiu de Tine mai aproape.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce-am fi?!

Tăcerea din adâncul meu
E un ocean,
În care se răsfrâng
Ca plaja risipită în adânc,
Atâtea lacrimi
Ca-ntr-o clepsidră
Nisipul viu ce-şi caută odihnă
Spre dincolo de timp.
De s-ar opri tăcerea, timpul, moartea
Într-o zi!
Lacrima şi tristeţea,
Neliniştea oceanului rănit
De valul înspumat, de neoprit...
Dacă tăcerea sufletului ar pieri
Şi timpu-n loc, o clipă s-ar opri,
Eu... tu... ce-am fi?!
Un vas, o umbră, lin cutreierând
Drumul ce leagă noaptea de cuvânt.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul

Vezi ceasornicul cum bate?! Parcă nu se mai opreşte...
Călător şi zi şi noapte, cu secunde se hrăneşte,
Şerpuieste prin clepsidră, căutându-şi matca-n care
Într-o zi să poposească, obosit de-atâta jale.

Simţi sub paşii tăi ispita străduielnică să treacă -
Un fior, mireasmă dulce, lină, curgătoare apă...
N-ai habar că timpul trece, nins la tâmple mergi spre mâine
Fulger risipit în zare, trudind doar pentru o pâine.

Sfidător ne bate ceasul către trecerea finală...
Metamorfozaţi în sine, cei din noi grăbesc să moară.
Se ascund în întuneric, în a sufletului matcă
Şi împovăraţi de jale, îşi propun de-acum să tacă.

Numai clopotul vorbeşte, numai lacrima străină
Vine să-ţi mai ude gândul strâns manunchi la rădăcină.
Doar o cruce de povară scrijelit, purta-va încă
Taina unei vieţi pierdute în prăpastia adâncă.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă oceanică

Sirenă cu sânii de jad
Şi părul de jar – un vulcan,
Spre soare se-nalţă şi ard
Vlăstari din copacul-amnar.
În valul de timp sugrumat
Dorm peşti de rubin şi smarald
Şi timpul în noi s-a-ngropat...
Oceanu-i pădure de brad.

Sirenă cu sânii de jad
Şi părul de valuri de vis,
La glezna-ţi arzândă eu cad
Şi plajă să-ţi fiu m-am decis.
Ţi-aduc coliere de stânci,
Cu alge eu trupu-ţi măsor,
Ne-ascundem în cute adânci,
Ne strângem în braţe de dor.

Şi părul de jar – un vulcan,
În zări, răvăşit curcubeu,
Sub ploi de mesteacăn te am
Aceeaşi dorinţă mereu.
Furtună ţi-e trupul căzut,
Ocean ţi-este trupul... şi vis...
O lume de dor te-ai vândut,
O poartă spre cer te-ai deschis.

Spre soare se-nalţă şi ard
Răniţi pescăruşi de tăceri...
Se-nalţă spre cer şi recad
Suave apusuri de seri.
Doar vântul cu glas dantelat
Te-atinge, briză dulceagă.
Eu vreau să te iau de bărbat
Căci îţi sunt atâta de dragă.

Vlăstari din copacul-amnar,
Clepsidră de treceri târzii,
O arcă spre marele far,
Lumină din zorii de zi.
Altar de spirale la mal,
Din alge-mpletit şi din scoici,
Eu far peste timpuri te am,
Surâsul eternelor doici.

În valul de timp sugrumat
Te am fracţiune de ceas,
De tine, ereu ascultam...
O şoaptă de-atunci am rămas.
Sălbatic sărut ne-a unit,
În zboruri convexe ne-am frânt.
Cu tine, mereu fericiţi,
Vom fii şi aici, pe pământ.

Dorm peşti de rubin şi smarald
Pe alb aşternut de mătasă
Şi-n suflete focuri mai ard...
Lumini ne întoarcem acasă.
Oh, câţi mateloţi s-au pierdut,
Etern dăruindu-ţi iubire.
Tu, mare de foc, nu i-ai vrut.
Mă chemi şi mă vrei doar pe mine.

Şi timpul în noi s-a-ngropat,
De-acu marea e sângerie,
O lume de vis te-a furat
Şi marea-i de tine pustie.
Un clopot îmi bate în gând,
Mi-e inima clopot de vis,
Eu încă mai sunt pe pământ
Etern, pescăruşul ucis.

Oceanu-i pădure de brad
Şi brazii de-odată cu el
Se pierd în apusuri şi ard,
Lumină şi focuri pe cer.
Mi-e trupul devreme ciuntit,
Mi-e timpul apus şi concav...
Oceanul de jad?! L-am iubit
Mi-e gândul de dânsul bolnav.

Oceanu-i pădure de brad
Şi timpul în noi s-a-ngropat,
Dorm peşti de rubin şi smarald,
În valul de timp sugrumat.
Vlăstari din copacul-amnar
Spre soare se-nalţă şi ard
Şi părul de jad – un vulcan,
Sirenă cu sânii de jad...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipa

Boemă şi rece, o clipă mai trece
Spre zări argintii.
Ambrozie scumpă spre mare adâncă
Te-ndeamnă să vii,
Să treci pragul vieţii, în valul ceţii,
Al nopţii amnar
Şi robă de stele să-ţi pun peste umeri
De taină şi jar.
Lumina-n clepsidră să-şi cearnă prezentul -
Vulcan irosit...
În vânturi, o ramură frântă se plânge!
Ce mult te-am iubit!
Boemă şi rece o clipă mai trece
Spre zări argintii,
Iubire - o clipă, luciri efemere,
O singură zi.
Eternă şi gravă se pierde în mâine
Şi lacrima mea.
Doar eu şi tăcerea... O mare de taină
În inima bântuită de fantasmele timpului,
DA!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipa

Boemă şi rece, o clipă mai trece
Spre zări argintii.
Ambrozie scumpă spre mare adâncă
Te-ndeamnă şă vii,
Să treci pragul vieţii, în valul ceţii,
Al nopţii amnar
Şi robă de stele să-ţi pun peste umeri
De taină şi jar.
Lumina-n clepsidră să-şi cearnă prezentul -
Vulcan irosit...
În vânturi, o ramură frântă se plânge!
Ce mult te-am iubit!
Boemă şi rece o clipă mai trece
Spre zări argintii,
Iubire - o clipă, luciri efemere,
O singură zi.
Eternă şi gravă se pierde în mâine
Şi lacrima mea.
Doar eu şi tăcerea... O mare de taină
În inima bântuită de fantasmele timpului,
DA!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi va veni...

Şi va veni şi ziua-aceea-n care
Vom fi aflat că viaţa-i de vânzare,
Că timpul existenţa corodează...
Zadarnic omul, ani la rând visează!

Şi vor veni cândva, în ani târzii
Şi toamne cu poeme cenuşii,
Albume, amintiri, lacrimi, tăcere...
Trişti, pustiiţi, lipsiţi de mângâiere,

Vom aştepta cu suflet de părinte,
Un prunc, cu vorbe bune să ne-alinte,
Dar sufletul ni-i gol atunci şi plouă
O toamnă poate, poate încă două...

Clepsidra toarce timpul... Ca un clopot
Se-aud în noi secundele. De ce,
Copii, uitaţi de cei ce v-au dat viaţă
Şi-i părăsiţi aşa de repede?!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fericirea – o fereastră deschisă spre cer, spre vise, spre copilărie, spre lumină şi adevăr... Fericire – umbră a viselor noastre rămase dincolo de perdeaua realităţii şi vieţii.

Rodica Nicoleta Ion în Dialog cu fericirea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Constatare

Întunericul ascuns în lumină
Echivalează cu fericirea nefericirii,
Cu păcatul iertării şi cu păcatul iubirii...
Clădită de zeul neant,
Mă ascund în vreascuri ce ard
Tăcut, ca un gând...
Trupul - pământul flămând,
De zboruri şi vis,
De stele cuprins,
Înlănţuit de tăceri foşnitoare,
În lacrimi de mare...
Ce suntem noi?!
O uşă dintre două goluri,
Dintre naştere şi tăcere...
În bine sau în rău întrupaţi,
Alergăm spre niciunde,
Iluzii şi speranţe plăpânde...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A nins cu flori de măr

A nins cu flori de măr... o primăvară
Cu alb la tâmple şi alei de vis.
A nins în noi, azi, pentru prima oară,
Dar flamura iubirilor s-a stins.

Nu ştiu de câte ierni tot caut timpul
În care-am rătăcit. Mă desfrunzesc!
Acum sunt iarnă, însă din cenuşă,
Mai am puterea să înmuguresc.

Şi uite cum mereu albesc la tâmple!
Ca o himeră-s... Timpul mi-a trecut...
De iarnă, iarăşi sufletul se umple...
Şi-mi amintesc că am murit demult...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul vâjâia ca o morişcă de vânt, se deşira ca o mătasă albastră, dar eu treceam peste el şi prin el pentru a învinge. Timpul meu, cel adunat cu prisosinţă în trupul meu va întări şi sufletul în această ambuscadă periculoasă a trecerii.

Rodica Nicoleta Ion în Dialog cu fericirea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrima curge

Lacrima curge
Şi setea devine secetă,
Săpând în carne şanţuri adânci.
Incestul ia cote alarmante
Şi grave. Părinţii au privirile greţoase, hulpave,
Viaţa se scufundă în anormalitate...
E drumul spre moarte...
Mama fiu-şi îngenunche, tata fiica-şi necinsteşte
De durerea asta, Sfinte, ne păzeşte!
...................................................................
Adulterul se propagă ca o molimă
Şi sporeşte. Şi ne inundă
Sufletul pregătit de a morţilor nuntă.
Râu de lacrimi se strâng în oceane
Iadul ne prinde în al durerilor cleşte.
Alergăm cu tălpile goale
Şi dalele Iadului ard.
Lanţuri grele-ngenunche poporul...
Crucile cad...
Ce orori! Ce tragedie!
În a diavolului gene
Moartea spritului plânge,
Viaţa spiritului geme...
...................................................
Să puteţi înţelege ceva
Din tăcerea absurdă şi grea,
Miruiţi tocurile privirii
Şi înălţaţi-vă în rugi către Dumnezeu...
Timpul apasă greu, tot mai greu.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pescăruşul

Pescăruşul - zbor spre infinit,

Înfrăţit cu lumina,

Hrănindu-se din iubire cu o frimitură de viaţă,

Pasărea Pheonix te-a stropit cu sângele ei

Transformat în cenuşă.

Şi ai rămas pe pământ să te naşti veşnic

Pentru fiecare din noi.

Ţi-ai înmuiat aripile în mare

Şi ai dat sufletului culoare.

Pleoapa ochiului tău

A acoperit durerea celor e jos, suflet frumos!

Semn de dreptate,

Ai ales să mergi mai departe.

Dar vei rămâne în gânduri alături de mine

Mister, feerie, picătură de fericire.

Liber pe drumul luminii

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clepsidra

Eu sunt clepsidra în care creşte timpul,
sunt culoarea care îmbracă văzduhul
şi sunt pleoapa care apasă
în ochiul vremii lacrima.
Cine mă trimite în necunoscut,
cine mă încâlceşte, ghem, în sinapsele clipei?
Cine mă împinge
să provoc timpul să răspundă,
să aibă îndoieli, temeri şi dorinţe(*),
să greşească şi să repare,
să se reverse din clepsidră răzleţ(*)?...

___________________________
(*)să măsoare marginile necunoscutului

poezie de Nicolae Ler
Adăugat de Ler
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul macină discret viaţa, amintirea te eliberează din uitare, lăsând deschisă poarta spre lumea trăirilor.

aforism de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prăbuşire

Se prăbuşesc secundele în noi
Şi timpul nu mai există.
A fost inventat doar pentru
A ne raporta la el.
Trece doar viaţa!
O simţim cum se prelinge prin noi
Ca un râu de puroi.
Dacă am exista între pământ
Şi nelimitat,
Tot la fel am trece spre infinit.
Timpul este doar unitatea de măsură
A vieţii şi-a morţii.
Reprezentat pe o axă
Este un punct mişcător,
Un ecou ce dispare-n eter,
Dar care provoacă un tsunami
Printre conglomeratele de celule
Ce compun universul...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gongul din perete

Gongul din perete a desenat
Cu o limba de foc
Satanicul numar – 666.
Se trâmbiţa întoarcerea acasă,
Ţipete se auzeau din fereastră...
Fântânile s-au întors la ceasul dintâi
Şi lumina la întuneric.
Au sângerat pământurile cu apusuri de răsărit.
Morţii ne-au urat bun-venit...
Au curs lacrimi de foc,
Iar atomii trupului nostru încins
Au fuzionat cu lacrimile noastre în vis.
Calea de acces către cer devenise mister.
Noi am redevenit celulă,
Căutând prin cenuşa osemintelor
Strămoşilor noştri
Uşa dinspre apus
Prin care, precoce, ne-am strecurat
Spre plus infinit.
Un vis - timpul nu se opreşte,
Nu se-ntoarce,
Pentru el nu există minus infinit.
Şi nici pentru noi!
Doar moartea semnează
Ritualul schimbului de vieţi.
Plutire de umbre
Şi paşii înceţi,
Iertare şi sute de vieţi...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu există durere

Nu există durere,
Ci automutilare cu gânduri –
Acele cuţite sub care ţâşneşte
Sânge de cuvinte şi lacrimi.
Nu există tăciuni,
Doar limita de jos a luminii,
Piedestalul flăcării
Ce desenează în tăcere, uitarea.
Nu există rouă,
Ci lacrima pe care timpul
O desenează pe pleoapa arsă a lutului.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!