Semnul dintre clipe

Am pus un semn de carte între clipe
pe care-aş vrea să le citesc din nou,
atunci când voi dori să se-nfiripe
din picături de vreme, un tablou.

A fost ce am avut la îndemână,
ceva pe care timpul a presat
din toamna care-a devenit stăpână
şi frunzelor culoarea a schimbat.

E-o frunză, da, o amintire caldă
a lumilor prin care am zburat,
a insulei, lagunei care scaldă
nisipul fără forme de păcat.

E semnul ce separă două clipe
ce au trecut frumos, ca într-un vis,
cuvântul ce-ar putea să se risipe,
căci este-n pagini diferite scris.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Restaurare

Se-adună mucegaiul pe tabloul
pe care îl privesc, din când în când,
de parcă unui gând i-ar fi ecoul,
şi-ar vrea să-l văd, cu timpul, dispărând.

Când l-am pictat, am pus în el iubire
şi l-am păstrat – n-am vrut nicicum să-l dau –
iar apoi l-am privit cu mulţumire,
cu ochi ce, pe atunci, îmi străluceau.

Era superb tabloul, o-ncântare,
cel mai frumos pe care l-am pictat
cu un penel ce risipea candoare
pe pânza ce-ndelung a sărutat.

Culorile veneau din vechi poeme
şi se amestecau în visuri noi,
pierdute, regăsite după-o vreme
prin timpul ce se-ndepărta, greoi.

E mult de-atunci, pictura-i scorojită,
abia se mai distinge, parcă-i fum
ce-acoperă o faţă urâţită
în timpul ce-a trecut, şi nu oricum.

Părea trecut prin norii de furtună
legat cu fulgerele de un timp
ce vrea doar la tortură să-l supună,
intermitent, dar sigur, pe-un răstimp.

Nevinovat tabloul într-o vină
pe care-a descifrat-o un penel
descoperind amestecul cu tină
ascuns de o pojghiţă ca de gel.

Dar ce-ar putea să facă el, tabloul,
atunci când timpul însuşi l-a supus
furtunii provocate de ecouri
la propriile temeri. L-au distrus!

Aş vrea să fie cum a fost odată,
să îl pictez din nou, să îl salvez,
şi iată o idee –minunată!-
îl scot din ramă şi-l restaurez.

E mult de lucru, dar e-o bucurie!
Din cioburi de-amintiri culese-n ceaţă,
pictez din nou, dar, mi se pare mie,
sau în tablou e-acum o altă faţă?

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jurnalul

Fereastra mea... e-o parte din tablou
sau, uneori, oglinda ce-mi răsfrânge
decorul care, de un timp, îmi plânge,
dar este şi al viselor ecou.

E-atât de veche rama, iar pe geam
se scurg în voie urmele de ploaie
încât lumina zilei se înmoaie
când trece-n strat de timp în amalgam.

Pe pat, e-o carte veche, o citesc
şi doar o filă, ultima, e nouă,
iar multe din trecut au stropi de rouă
pe care-i văd doar când o răsfoiesc.

Nu mă opresc pe-acolo – ştiu ce-am scris! –
mi-o amintesc pe toată: e-o poveste
ce, peste vremuri, poate să ateste
că de fereastră a trecut un vis.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trepte

Coboară pe trepte din anii ce-au fost,
Cu paşi măsuraţi în cuvântul şoptit
De vechi amintiri ce-şi mai au adăpost
În braţele clipelor când ne-am iubit!

Opreşte-te-o clipă şi-ncearcă a sta
Pe-o treaptă de dor înecată-n suspin,
Ascult-o-n tăcere şi-aşteaptă să-ţi dea,
Prin şoapte de vreme, cuvântul "senin"!

Căci are seninul şi-l ţine închis
În clipe, în zile şi ani de demult,
Când totul părea că trăieşte-ntr-un vis
Născut în iluzii din zori de adult.

Îl simţi? Îl trăieşti? Mergi pe-o treaptă-napoi
Şi-ncearcă, acolo, să prinzi un ecou
Din tot ce a fost, ce-am trăit amândoi
În anul din treapta parcursă din nou!

Mai urcă, mai urcă!... La treapta de-acum,
Opreşte-te, simte-o! Cuvântul şoptit
E-o parte din viaţa ce-ţi pare altcum
Decât cea din treptele când ne-am iubit.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vieţi şi destine

De-ar fi să vii, din nou, în altă viaţă,
aş vrea să fii aşa cum eşti acum,
iar eu voi fi pe-al căutării drum,
în zile însorite sau prin ceaţă.

Şi te-aş găsi, când ceasul sau destinul
vor fi, pe lumea asta, în acord,
şi vor dori ca, într-un singur cord,
iubirea noastră să-şi găsească -alinul.

Nu te-aş lăsa nicicum să pleci din mine,
ţi-aş fi ocrotitor, ţi-aş fi erou,
ai fi, în viaţa-ceea bibelou.

Doar timpul va putea să ne dezbine
şi, într-un alt destin, cel scris din nou,
în orice viaţă-aş vrea să fiu cu tine.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nelinişte

Te simt neliniştită de o vreme:
Privirea ţi se-ndreaptă către zări
Cu doruri care cer alte-alinări
Şi-ncearcă să rezolve noi dileme.

În paşii tăi văd o îngrijorare,
Şi nu mai seamănă cu paşii-acei
Pe care îi priveam cum, pe alei,
Veneau spre mine plini de încântare.

Să fie timpul care cerne clipe
Cel care s-a oprit când a văzut
Că pe-o iubire n-are de cernut?

Ea poate, singură, să se risipe?
Alung din minte gândul neplăcut,
Căci ştiu că totul... doar mi s-a părut.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zbor pe note din trecut

Întoarce-te! Singurătatea ta
îşi cântă în tăcere versuri triste
pe note false, grave, fanteziste
şi aşternute pe un portativ
ce nu le mai suportă şi ar vrea
să scape de registrul maladiv.

Întoarce-te şi vei vedea că ai
la îndemână instrumentul care
îţi poate-aduce marea uşurare
şi sunete pe note din trecut,
din vremea când lumină radiai
şi dorul îţi era necunoscut.

Încearcă-l şi împrăştie în vânt
tristeaţea transformată-n bucurie,
pe versuri care vor dori să fie
cuvinte ce spre Soare vor zbura,
fantasme ce se-adună într-un cânt
pe care voi dansa şi eu, cândva.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Culoarea din tăcerea frunzelor

L-am pictat pe septembrie
în culoarea unui trandafir
freamătând în braţele vântului
dintr-o amintire
promisă neuitării.
Poate ar fi trebuit să-i dau
culoarea zilelor de mai târziu,
în care spinii ultimelor cuvinte
s-au înfipt
în tăcerea frunzelor.
Oricum aş alege,
septembrie va trebui să aibă
culoarea toamnei tuturor gândurilor.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima frunză

E vânt şi e frig şi e toamnă târziu
Când ultima frunză pluteşte doinit,
În clipe de zbor, spre un pat ruginiu
Al celor de ieri, cu destin împlinit.

Nu simte tristeţe, nu simte nimic,
Nici suflet nu are, dar, parcă, ceva,
Un rest de putere, un suflet mai mic,
E încă în ea şi-o îndeamnă să stea

Deasupra de patul de frunze surori,
S-aştepte un timp, să amâne cumva
Plecarea-n uitarea ce-i dă, azi, fiori
Şi, poate, să afle ce este cu ea,

De ce să aştepte sau ce ar putea
Să facă, în starea în care-a ajuns,
Să fie-mpăcată, să poată pleca...
La toate acestea ar vrea un răspuns.

Doar vântu-nţelege şi-o suflă uşor
Spre una din crengile unui copac
Crezând că îi face un mare favor
Lipind-o de stropii de apă ce zac

În frig ce le-ngheaţă destinul de-a fi
Din nou, picături de izvor sau de nor.
Se bucură frunza: mai are o zi
În care s-aştepte. Dar frunzele... mor.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Călător prin gânduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trecut în viitor

E-o pagină din cele ce vor fi
Şi nu pot, ce-i acolo, să citesc.
Tu poţi citi? E scris că te iubesc?
Nu poţi vedea nici peste, doar, o zi?

Ei, lasă, nu-i nimic, citim ce-a fost!
Vezi? E frumos, e-al nostru, bine scris,
Şi e adevărat, nu e un vis
Cu întâmplări ce-n viaţă nu-şi au rost.

Am o idee: ce ar fi ca noi,
Din ce s-a scris, din tot ce am trăit,
Să ne alegem doar ce ne-a unit?

Vom retrăi ce-a fost şi... mai apoi!
Iubita mea, să scriem, amândoi,
În viitor, trecutul cu noi doi.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipa gândului hoinar

S-a-ntipărit bizara întâmplare
În mintea lui, în trupul său bolnav,
Prin amintirea-ceea ce-i apare
Şi-i îngrozeşte sufletul firav,

Căci vis nu este, nu e un coşmar
Ce-l chinuie în starea de visare –
E-o revenire-a unui gând hoinar
Ce-i readuce clipa care doare.

Iar clipa-ceea nu a fost, o ştie!
Nu poate înţelege: cum se poate
Un lucru care n-ar putea să fie,
Să-i tulbure convingerile, toate.

Cum să-şi explice zbaterea nebună
Din ziua-n care ceru-a devenit
Pe jumătate-ntunecat, cu Lună,
Cealaltă - zori născuţi din asfinţit?

Ce-a fost: o zi, o noapte de iubire?
Cum ar putea, acum, să-i dea de rost
Acelui gând ce-aduce-o amintire
A unei întâmplări ce nu a fost?

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O carte – o poveste

Citesc din cartea scrisă pentru mine...
Povestea noastră poate fi uitată?
Mă săcăie - ceva nu este bine,
E-o parte, undeva, necercetată.

Să fi greşit ceva la începuturi?
Să fi-nceput ‘nainte de prefaţă?
Nu, n-am greşit, iar primele săruturi
Au fost mult mai târziu, spre dimineaţă.

‘mi-erai în braţe, am dansat sub lună,
Pe-o muzică-n poveste derulată...
Citesc din carte... e atât de bună!
Nu are lipsuri. Nici "A fost odată".

Şi-atunci? Cum pot să uit o carte care,
Ajunge la final, fără-o furtună?
Ar fi a frumuseţii profanare:
O viaţă de poveste, împreună.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toate dorurile...

De câte ori revii în amintire
Imaginea unei fantome
Emani în suflet fericire
Şi-n inimă iluzii uniforme.

Pierdute sunt acele clipe
Mai pot să sper eu în ceva?
Iar dragostea ce-avea să se înfiripe
Vreodată va reînvia?

Nu cred. Căci totul a trecut
E mult de atunci, nici nu mai ştiu
Ce-aş putea în ochi să-ţi citesc
Dispreţul, ura? Iubirea e târziu
Să-ncerc s-o reînnoiesc.

Toate dorurile stinse
Care-au fost doar nişte vise
Le revăd din nou aprinse,
Înflorind în voi narcise.

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunze

Se-aştern de parcă-s clipe dintr-o viaţă
pe care o pictează-n ruginiu,
acoperind tot ceea ce răsfaţă
un codru ce n-a fost, nicicând, pustiu.

Era de-un verde crud, iar timpul - stâncă
nesfărâmată-n fire de nisip,
se îmbrăcase-n mantia ce, încă,
avea puterea de a-i da un chip.

Pe chipul lui, un verde ne-mblânzit
s-a menţinut o vreme, dar apoi,
a dispărut, căci timpul, plictisit,
s-a vrut, iar, nevăzut, trecând prin noi.

Şi tot ce-a fost atât de verde-odată
a devenit, treptat, de-un galbel-pal,
în clipe ce se-aştern pe viaţa toată
ca frunze ce-o acoperă, brutal.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O toamnă de vis

Toamna e mult apreciată-n scris,
zâmbeşti şi te simţi ca într-un vis,
la fel şi culorile ei precum ţi-a promis
te pot face să fii convins.
O fată îşi schimbă rochiile din seară în zi,
la fel şi toamna îşi schimbă culorile precum vezi,
dar peisajul este pentru a te linişti
şi indiferent de vreme, va fi sau nu va fi.
Când toamna e prezentă, orele petrec,
şi foşnetul frunzelor uscate, am să le încerc,
să fac să răsune codrul-n liniştea mută
şi inima să-mi bată ca după o luptă.
Vreau toamnei să-i ofer ceva, dar n-am nimic în schimb,
cu tine sub clar de lună aş vrea doar să mă plimb,
sunt sigură că doresc ceva ce nu pot avea
şi sper încă la o-mbrăţişare caldă din inima ta.

poezie de Eugenia Calancea (2 septembrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inelul

Am plâns destul. De-acum, inelul tău
pe care l-am purtat atâta vreme,
va fi eliberat de rolul său,
căci viaţa înapoi vrea să mă cheme.

Voi renunţa la haine ce-mi ascund
şi îmi răpesc prea mult din tinereţe,
în suflet am să-ncerc să mă afund,
să-l uşurez de lacrimi şi tristeţe.

Voi încerca să fiu cum am mai fost,
să simt, din nou, căldură şi lumină,
să încetez cu viaţa fără rost,
căci sufletul mi-e viu şi n-are vină.

Inelul tău, al meu, acum l-am scos,
dar nu te uit, nu pot şi nu am cum,
căci tot ce am trăit, a fost frumos
pân-ai plecat pe cel din urmă drum.

Eu am un mâine, am un viitor,
o cale de urmat, necunoscută,
pe care-o voi călca, dar fără dor,
şi-n suflet cu iubirea-mi renăscută.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cenuşa din viitor

Îmi amintesc, din nou, de ce va fi,
În viitorul dintr-un vis ce-a fost,
Dar l-am trecut în cele fără rost
De care n-am mai vrut, nicicând, a şti.

Şi iarăşi văd în visul ireal
Un viitor ce poartă amintiri.
Nici azi nu-mi sunt, nici ieri n-au fost trăiri,
Dar sunt acolo-n vis ceva real.

Apar, plutesc un timp în jur, dispar,
Scântei din focul încă neaprins,
Ori fulgi pe care iarna nu i-a nins
Şi-aşteaptă viitorul când apar.

Sunt amintiri ce nu s-au petrecut
Şi aşteptări pe care nu le am
Din vremea-n care-n viitor aveam
Un foc rămas cenuşă, în trecut.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvinte în zbor

Au zburat, iar, filele scrise din timpul meu, în semne,
Când ai trecut un gând, scăpat relaş, picur de-o clipă,
Într-un alizeu dezlănţuit din strâns de piept, pesemne
Evadând din semnele marcate, cu pana-ţi din aripă.

Am strâns coperta în pielea-mi, în titlu scrijelite
În semnele de nume, pe scoarţa în veşnic tatuaj,
Pe care desenez ce-mi ţin carnal; clipe alipite
Pe-un sac de pericard, c-un cord vărsând în derapaj.

Îmi bate suflet ritmic, mă împânzind fire de cald
În simţuri, capilarele-mi oxigenând amoruri,
Ce le strâng ore, zile, etichetate într-un fald,
Ce sunt pliat s-ascund o carte... ce-s tot, zboruri...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 aprilie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cafeaua cu vis şi fum

Privirea mea, pierdută prin aburi de cafea,
e tristă, abătută, şi caută ceva
prin timpul interzis: întoacerea la vis,
la noaptea cea din urmă, în care ai venit
când umbrele îşi curmă conturul alungit
şi se petrec, în taină, spre lumea de mister,
îmbrac-o nouă haină, un dar trimis din cer,
şi-apar din nou, ca vis, şi totul e permis.

Sunt, încă, într-o stare în care n-am habar
de-a fost ca, din uitare, să mi te-apropii, iar,
sau te-ai crezut, prin timp, în vechiul anotimp,
în care ritualul din nopţile târzii
era iraţionalul atâtor nebunii
în care, cu plăcere, adânc ne-am cufundat,
iubire şi tăcere, atât cât ni s-a dat,
şi nu a fost un vis, iar noi ni l-am permis.

Privesc, tăcut, cafeaua ce, sigur, s-a răcit,
şi fumul de ţigară ce urcă... rătăcit.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Există o diferenţă între o carte care are două sute de pagini şi una care din opt sute de pagini este rescrisă la două sute de pagini. Cele şase sute de pagini sunt tot acolo. Doar că nu le vezi.

citat din Elie Wiesel
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflet

Drumul vieţii cu vorbe goale l-am pietruit şi cu desculţe palme şi-n spini
mi-am răstignit un gând
De cer mi-am legat un nod din minte ce-n el am pus o arcă, gândind că
nimic nu–i fără de sfârşit
La captul unei zile am pus o dimineaţă fără nici un răsărit şi-am pus
nelinişti cu cerul unui apus
Acum îmi beau otrava din paharul unei clipe care nu mai este, decât
o răvăşire vărsată în inima momentului, de mult trecut
Acolo, da, ai fost, o rază din nesfârşitul unui alt început şi clipa când tu mi-ai spus
nu trece dincolo de tine că te pierzi

Am răsucit căderile unui timp şi-am întors ceasul unei singure clipe, şi-atunci
s-au deschis toate cerurile dispre sfârşit
Din colţul unui ochi a căzut o lacrimă pe masa tăcerii unde împărţirea
a fost neegală şi totul s-a întors
Am întrebat o lume, şi o alta, si o alta, care demult au tot trecut şi ele au strigat
nimeni nu poate fi din nou, decăt ce-a fost
Atunci am cerut ca sufletul să-mi fie răstignit, pe-o ramură de spini

poezie de Viorel Muha (iunie 2015)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!